„Veniţi de prânziţi”

fritz-berger-mantuirea-prin-hristos-meditatii-zilnice-4393MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

16 Octombrie

“Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul Lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

2 Tim.3:16-17.

Aici nu este scris că: un om al Lui Dumnezeu rămâne un sărman păcătos, nu va deveni niciodată desăvârşit pe acest pământ şi că el nu este în stare să facă nicio faptă bună şi trebuie să rămână precum este. Dar, Astfel vorbesc cei care caută folosul lor şi nu luptă pentru credinţă.

Cum spun deseori oamenii care doresc să fie mântuiţi: “Noi nu suntem capabili, noi nu putem face nimic, Dumnezeu trebuie să facă totul! Ei fac însă cum nu ar trebui. Ceea ce a făcut deja Dumnezeu, aceea vor să facă, iar de lucrurile pe care le porunceşte Dumnezeu să le facă ei spun: acestea nu le putem face, Dumnezeu trebuie să le facă. Astfel de cuvinte nu sunt insuflate de Dumnezeu.Ce este Evanghelia? Evanghelia este Vestea cea Bună. “Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit”, (Isaia 40:1) Şi iată vine duşmanul şi zice: tu trebuie să rămâi un păcătos până la moarte. Astfel spune duşmanul Evangheliei. De aceea trebuie să ne luptăm pentru credinţă. Este scris: “Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”. (Ioan 8:36). Credinţa Evangheliei ne învaţă: “El s-a arătat pentru ca să ne ia păcatele”. “Iată Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” şi în Col. 1:22, spune: “El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Acesta este un lucru fără cusur, o lucrare desăvârşită prin Mântuitorul nostru.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

16 OCTOMBRIE

Dimineaţa     

„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus.  

  Ioan 21: 12

Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi” implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi” ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus, este Isus Însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (loan 6:56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer. La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. În cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniţi de prânziţi”. Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânziţi” cu El prin credinţă.

16 OCTOMBRIE

Seara

    Căci la Tine este izvorul vieţii.  Psalmi 36:9

În experienţa noastră spirituală există ocazii în care sfaturile şi simpatia oamenilor, sau hotărârile creştineşti, nu ne mângâie şi nu ne ajută. De ce îngăduie bunul Dumnezeu aşa ceva? Poate fiindcă trăim prea mult fără EL. De aceea, El ne ia toate lucrurile pe care ne-am obişnuit să ne sprijinim, ca să ne îndreptăm spre EL. Este o binecuvântare să trăieşti lângă o fântână. Cât timp avem burdufurile pline, suntem mulţumiţi să ne aflăm în pustie, ca Agar şi Ismael (vezi Genesa 21:14). Totuşi, când se golesc, nimic nu ne ajută mai mult decât „Dumnezeu care mă vede” (Genesa 16:13). Suntem ca fiul risipitor. Ne plac roşcovele porcilor şi uităm casa Tatălui. Aminteşte-ţi, totuşi, că putem face mâncare pentru porci din practicile noastre religioase, Asemenea practici sunt lucruri binecuvântate, dar când îl înlocuim pe Dumnezeu cu ele nu mai au nici o valoare. Orice devine idol dacă ne îndepărtează de Dumnezeu. Până şi şarpele de aramă devine dispreţuitul „Nebuştan” (2 împăraţi 18:4) dacă ne închinăm lui în locul Lui Dumnezeu. Fiul rătăcitor nu a fost niciodată mai în siguranţă decât în braţele tatălui său, fiindcă nu putea găsi sprijin în altă parte. Domnul poate îngădui o foamete în ţară ca să ajute să-L căutăm mai mult. Cea mai bună poziţie a unui creştin este să trăiască în întregime prin harul lui Dumnezeu rămânând acolo unde stătea când a venit prima dată la Christos! „neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:10). Să nu ne gândim nici un moment să rămânem în sfinţenia noastră, în refuzurile noastre, în darurile noastre şi în sentimentele noastre. Să recunoaştem că suntem mântuiţi pentru că Christos a oferit o ispăşire deplină, fiindcă avem „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Neavând nimic în care să ne încredem prin noi înşine, ne odihnim în meritele lui Isus. Jertfa Sa şi viaţa Lui sfântă oferă o temelie sigură încrederii noastre. Prea iubiţilor, când suntem însetaţi, să ne întoarcem cu sinceritate spre „izvorul vieţii”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

16 OCTOMBRIE

Cheia poruncilor Stăpânului

“Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Matei 9:38

Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna Lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra Lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. „Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.

Din perspectiva Lui Isus Hristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Hristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu „culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? „O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut. Creştinul este chemat să-I aparţină Lui lsus Hristos, să fie un rob care „nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune Lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. „Rugaţi dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE   16

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos

1 CORINTENI 15:57

Noi nu putem să biruim păcatul şi greutăţile prin propriile noastre puteri, ci numai prin biruinţa pe care a câştigat-o Domnul Isus la cruce. Crucea este o realitate şi ea trebuie să devină pentru noi o experienţă trăită. O atitudine pasivă şi pur mintală faţă de Golgota nu este de ajuns. Prin însăşi faptul că Domnul Isus S-a dăruit pentru ai Săi, Domnul le dăruieşte biruinţe; El îi face să biruiască totdeauna prin El şi îi învaţă să pună în aplicare autoritatea Numelui de biruitor al tuturor vrăjmaşilor şi ispitelor. Din viaţa şi slujirea aceluia care apucă această biruinţă, emană nişte rezultate binecuvântate care sunt efectul prezenţei Domnului Hristos într-o astfel de viaţă. Râuri de apă vie curg şi nu se pierde nici o ocazie de a mărturisi pe Domnul Isus. Poate fi o minune mai mare decât o viaţă transformată prin puterea crucii? Domnul Hristos se manifestă în acest “vas de lut”, şi chiar vrăjmaşii vor recunoaşte că ucenicul acela seamănă cu Isus. Domnul Isus ne dă deasemenea biruinţă în rugăciunile de mijlocire şi câtă nevoie este de astfel de rugăciuni. Dacă şi apostolul Pavel avea nevoie ca credincioşii să se roage pentru el, cu cât mai mult noi care trăim acum zilele de încheiere ale dispensaţiunii harului. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de astfel de îndemnuri pentru rugăciuni de mijlocire (Col. 4:3; 1 Tes. 5:25; Ev. 13:18; Iacov 5:13, 14, 16; 1 Ioan 5:16). “Deschide-ţi gura şi ţi-o voi umple”. Sunt unii credincioşi care au adoptat un bun obicei. Fac o listă de toţi aceia pe care îi au pe inimă pentru ca să nu-i uite şi să se roage stăruitor pentru ei. Dragostea, în orice caz, ne va ajuta să nu uităm în ce priveşte şi datoria aceasta de a ne ruga unii pentru alţii. Avem o astfel de dragoste? Atunci rugăciunile inspirate şi controlate de Duhul Sfânt vor primi răspuns cu siguranţă şi ce revelaţie, ce slavă, ce bucurie va urma atunci.Lumea înţelege “limbajul” unor astfel de vieţi dedicate şi trăite în virtutea biruinţei de la Golgota a Domnului Isus, biruinţă care ne-a fost transmisă şi nouă prin Duhul Sfânt. Să o folosim şi să pornim la cucerirea ei în numele Biruitorului.Dacă crucea este sfârşitul vieţii vechi, ea este şi începutul vieţii noi: o viaţă de slujire, de renunţare, de rugăciune şi de laude!

“Dumnezeu are în lumea aceasta un drum pe care Satan nu ne poate birui. Este acela pe care a mers Domnul Isus. Este un drum dumnezeiesc, un drum unic unde se găseşte puterea lui Dumnezeu. Este drumul ascultării. Dumnezeu, în dragostea Sa a devenit pentru noi un Dumnezeu de aproape; El a intrat în toate trebuinţele noastre şi prin dragoste ne-a făcut ceea ce suntem în Hristos”. J.N.D.

Poţi să slujeşti fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti fără să slujeşti. Noi nu suntem mai de folos când spunem multe cuvinte, oricât de frumoase ar fi ele, ci când ne rugăm mai mult.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

16 OCTOMBRIE

Da, frate, fă-mi binele acesta în DOMNUL, şi înviorează-mi inima în HRISTOS!

Filimon 20  

Foarte important că acest mare apostol cerea de la fratele său în Domnul, să-i facă acest bine. Dacă acest gând ne călăuzeşte, atunci vom avea şi noi dorinţe de a fi de folos pentru fraţii şi surorile noastre şi să le înviorăm inima în Hristos. Ce despărţitor acţionează acest lucru în activitatea noastră multilaterală şi personală; ceea ce nu-i după voia Domnului trebuie să rămână la o parte. Cine este înviorat în Hristos nu mai caută împlinirea dorinţelor sale din partea lumii ci numai de către Dumnezeu. Un astfel de creştin va pune deoparte tot ce nu-i demn şi potrivit cu promisiunile lui Hristos.

Există oare ceva în această lume rea şi decăzută care ne-ar putea” fi de folos pe calea credinţei? „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii NU este de la Tatăl, ci din lume.” Poate oare să existe o părtăşie între Domnul slavei şi cinematograf, teatru sau televizor? Cine găseşte bune aceste legături este plin de duhul lumii care a răstignit pe Domnul Isus Hristos pe cruce. Asemenea om nu este de folos pentru fraţi şi surori creştine, ci este o MARE PAGUBĂ. Ce puţin ne gândim la faptul că Domnul ne-a dat o părtăşie de a fi de folos şi de ajutor. Umblarea noastră să fie în aşa fel încât „în inimă să se nască o laudă pentru Dumnezeu” (Filip. 4.8). Câteodată comportarea noastră lasă de dorit, şi de aceea fraţii noştri au mult de oftat. Ce mare răspundere avem dacă fratele pentru care a murit Hristos în loc să fie întărit în credinţă şi înviorat este întristat!

Cum ar putea Duhul Sfânt să cârmuiască, să cureţe, să prefacă, să umple şi să întrebuinţeze o viaţă, înainte ce ea să-I fie predată în totul? Ce poate face olarul cu un lut care nu este mlădios? Cum ar putea Dumnezeu să făţuiască o fiinţă care plânge şi geme pentru orice idol care i se ia?

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

16 OCTOMBRIE

Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că înfăptuieşti voia Ta desăvârşită în şi prin vieţile oamenilor. 

                

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

16 OCTOMBRIE

UNA CU HRISTOS ISUS

Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

Ioan 14:19

Viaţa celor credincioşi este tot aşa de sigură ca şi aceea a Domnului Isus Însuşi. După cum este sigur că trăieşte Capul, tot atât de sigur este că trăiesc şi mădularele. Dacă Isus n-a înviat din morţi, atunci noi suntem morţi în păcatele noastre; dar fiindcă El a înviat, credincioşii sunt înviaţi în El. Moartea Lui a dat la o parte înfrângerea noastră de către cel Rău şi a rupt legăturile morţii. Învierea Lui înseamnă neprihănirea noastră şi ne spune: „Tu eşti iertat. Domnul a şters păcatul tău; tu nu vei muri”.Domnul Isus a făcut viaţa alor Săi tot aşa de veşnică cum este a Lui. Cum ar putea să moară ei, atâta vreme cât El trăieşte, ştiind că ei sunt una cu El? Fiindcă El nu poate să moară, căci moartea nu are nici o putere asupra Lui, ei nu se vor mai întoarce în mormântul vechilor lor păcate, ci vor trăi o viaţă nouă pentru Mântuitorul lor. Credinciosule care eşti sub lovitura vreunei mari ispite şi care te temi că ai să fii zdrobit de mâna vrăjmaşului tău, stai liniştit; tu nu poţi pierde viaţa ta duhovnicească, pentru că ea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Tu nu te îndoieşti de nemurirea Mântuitorului tău; şi dacă este aşa, nici nu te gândi că El are să te lase să pieri, pentru că eşti din aceeaşi tulpină cu El. Temelia vieţii tale este viaţa Lui. De aceea sprijineşte-te pe Mântuitorul tău viu.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

16 OCTOMBRIE

«Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze

LUCA 9:23

Trebuie să treacă Biserica lui Isus prin aceleaşi suferinţi prin care a trecut şi Domnul? În Sfânta Scriptură ni se spune că noi:

– trebuie să urmăm aceeaşi cale ca Mielul,

– trebuie să păşim pe urmele Lui,

– suntem destinaţi să fim părtaşi la suferinţa Lui,

– în părtăşia cu suferinţa lui Isus devenim asemenea Lui,

– devenim asemenea Lui dacă suntem pregătiţi să şi murim împreună cu Hristos.

Trebuie să trecem prin aceleaşi Suferinţe ca Domnul Isus, deoarece prin naşterea din nou suntem mădulare ale Trupului Său. El este Capul, iar noi suntem mădularele. Noi însă nu trebuie să purtăm păcatele lumii, aceasta a facut-o El o dată pentru totdeauna. Nici nu mai trebuie să îi ducem crucea. Nu crucea Sa o am de purtat, ci crucea mea. Această dorinţă de a purta crucea face parte din urmarea lui Isus: astfel se conturează chipul pe care-l vom avea în veşnicie. Acesta este scopul minunat al lui Dumnezeu pentru noi!

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Vineri  16  Octombrie

Vă scriu, copilaşilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui … Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, ca, dacă Se va arăta El, noi să avem îndrăzneală şi să nu fim daţi de ruşine dinaintea Lui la venirea Sa.   

     1 Ioan 2:12,28

În ambele versete de mai sus, apostolul Ioan îi numeşte „copilaşi“ pe cititorii săi, folosind un diminutiv care exprimă gingăşia, dar şi relaţia intimă. Toţi cei care credem în Domnul Isus suntem copii în familia lui Dumnezeu; prin urmare, afecţiunea caracteristică relaţiilor familiale trebuie să ne caracterizeze pe toţi. Apostolul făcuse deja referire la acest lucru, atunci când luase poziţia de tată, numindu‑ne „copilaşii mei“ (1 Ioan 2.1) şi atrăgându‑ne atenţia asupra legăturii vitale dintre iubirea de fraţi şi rămânerea în lumină (1 Ioan 2.10).

Apostolul începe cu un adevăr de căpătâi: păcatele ne‑au fost iertate. Acesta este punctul de început al experienţei creştine în această lume. Domnul Isus este jertfa pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2), iar Tatăl Îşi găseşte plăcerea în a‑L onora pentru aceasta, iertându‑i pe fiecare dintre copiii Săi pentru numele Lui.

Ce siguranţă ne dă cunoaşterea acestui adevăr, fie că suntem părinţi, tineri sau copilaşi! Acestea sunt cele trei stadii ale creşterii creştine. Apostolul, înversetele 13 şi 18, foloseşte un alt cuvânt grecesc pentru „copilaşi“, care denotă mai degrabă imaturitate, decât relaţie, precum şi nevoia de ajutor şi de sprijin. Remarcaţi, în această privinţă, cât de multe are apostolul de spus pentru ei.

În sfârşit, după toate acestea, Ioan îi îndeamnă pe toţi copilaşii (revenind la acelaşi cuvânt folosit mai devreme în versetul 12), accentuând importanţa rămânerii în Domnul Isus, pentru ca, atunci când va veni El, să nu existe în ei nimic nepotrivit cu venirea Sa în glorie. Acesta este apogeul vieţii creştine aici, oricare ar fi stadiul creşterii la care am ajuns. Fie să trăim în aşa fel încât atuncisă ne căpătăm lauda din partea lui Dumnezeu, aşa cum cunoaştem că păcatele ne sunt iertate acum.                          S. Attwood

 

IZVOARE IN DEŞERT

16 Octombrie

Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.

(Evrei 12:1)

Sunt anumite lucruri care nu sunt păcate în ele însele, dar care tind să ne tragă în jos sau să ne distragă şi devin pietre de poticnire pentru creşterea noastră spirituală. Una din cele mai rele dintre acestea este disperarea sau deznădejdea. O inimă grea este într-adevăr o greutate care cu siguranţă ne va trage în jos în sfinţenia şi utilitatea noastră.Eşecul copiilor lui Israel de a intra în Ţara Promisă a început cu plângerile lor, sau aşa cum o spune Cuvântul: „Toţi copiii lui Israel au cârtit“ (Num. 14:2). S-ar putea să fi început cu o slabă dorinţă de a se plânge şi de a fi nemulţumit, dar ei au lăsat-o să continue până a înflorit şi a rodit într-o totală răzvrătire şi ruină.Nu trebuie să ne îngăduim niciodată libertatea de a ne îndoi de Dumnezeu sau de dragostea şi credincioşia Lui eternă faţă de noi în toate. Putem hotărî să ne împotrivim îndoielii cu toată voinţa noastră aşa cum facem împotriva oricărui alt păcat. Apoi, dacă stăm neclintiţi, refuzând să ne îndoim, Duhul Sfânt va veni în ajutorul nostru, dându-ne credinţa lui Dumnezeu şi încununându-ne cu victorie.Este foarte uşor să cădem în obiceiul de a ne îndoi, îngrijorându-ne, întrebându-ne dacă nu cumva ne-a părăsit Dumnezeu, şi gândindu-ne că după toate prin câte am trecut, speranţele noastre vor sfârşi în neîmplinire. Dar hai să refuzăm să fim descurajaţi şi nefericiţi! Hai „să privim ca o mare bucurie“ (Iacov 1:2), chiar şi când nu simţim nici o fericire. Haideţi să ne bucurăm prin  credinţă,  prin­tr-o hotărâre fermă, şi socotind pur şi simplu că este adevărat, şi vom vedea că Dumnezeu va face lucrul acesta real pentru noi. selectat

Diavolul are două şiretlicuri foarte abile. Primul este să ne ispitească să devenim descurajaţi, pentru că atunci suntem înfrânţi şi de nici un folos altora, cel puţin pentru o vreme. Celălalt este să ne ispitească să ne îndoim, prin aceasta rupând legătura credinţei care ne uneşte cu Tatăl. Deci să fim atenţi! Să nu fim înşelaţi în nici un fel.  G. E. M.

Îmi place să-mi cultiv spiritul de fericire! El îmi acordează din nou sufletul şi mi-l menţine într-o armonie atât de perfectă că Satan se teme s-o atingă. Corzile sufletului meu devin atât de vibrante şi pline de energie cerească încât îşi ia degetele diabolice de pe mine şi se duce în altă parte! Satan este întotdeauna prudent să intervină la mine când inima mea este plină de fericirea şi bucuria Duhului Sfânt. Planul meu este pur şi simplu să-mi păzesc duhul de tristeţe aşa cum în mod normal mă păzesc de Satan, dar din nefericire nu reuşesc întotdeauna. Ca şi diavolul însuşi, tristeţea stă înaintea mea când sunt pe autostrada utilităţii. Şi stă faţă-n faţă cu mine până când bietul meu suflet devine trist şi amărât! De fapt, tristeţea decolorează totul în jurul meu şi produce o paralizie mentală. Nu mă mai interesează nimic, planurile de viitor par acoperite de nori în întuneric, şi sufletul meu îşi pierde toate aspiraţiile şi puterea! Un credincios în vârstă a spus odată: „Voioşia în credinţa noastră face ca orice act de slujire să fie făcut cu plăcere, şi niciodată nu înaintăm atât de repede în chemarea noastră spirituală ca atunci când suntem purtaţi pe aripile fericirii. Tristeţea, însă, retează aceste aripi sau, folosind o altă analogie, face să cadă roţile de la carul slujirii noastre. Carul nostru devine atunci asemenea carelor egiptenilor la Marea Roşie, târându-se cu greu pe osie şi încetinind progresul nostru“.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

16 octombrie

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-11

„CRONCĂNITUL” ÎNCURAJATOR

De aceea, mângâiaţi-vă şi întariţi-vă unii pe alţii, cum şi  faceţi în adevăr.

1 Tesaloniceni 5:11

De ce unele biserici sunt vibrante şi cresc continuu, în timp ce altele par că se luptă descurajate? Poate că diferenţa constă în atitudine. Dacă membrii unei biserici se întăresc şi se încurajează reciproc, întreaga atmosferă este optimistă. Dar un spirit critic, negativ, hrăneşte descurajarea şi falimentul. Bruce Larson a ilustrat puterea încurajării în cartea sa „Wind and fire” (Vânt şi foc). Scriind despre cocorii de dune, a spus: „Aceste păsări mari, care traversează distanţe enorme peste continente, au trei calităţi remarcabile. În primul rând, îşi schimbă alternativ poziţia de conducere. Nici o pasăre nu va sta în vârful unghiului tot timpul. În al doilea rând, îşi aleg conducători care pot rezista turbulenţelor. Apoi, tot timpul când una din ele este în frunte, celelalte croncănesc semnalându-şi astfel prezenţa”. Larson a comentat: „Acesta nu este un model rău pentru biserică. Cu siguranţă că avem nevoie de lideri care să facă faţă turbulenţelor şi cei care sunt în conducere trebuie să împartă autoritatea şi cu alţii. Dar mai mult ca orice, avem nevoie de-o biserică ce-şi semnalează prezenţa alături de liderii ei, încurajându-i”. Este o lecţie pentru fiecare dintre noi în acest obicei unic al cocorilor de dune. Să ne verificăm atitudinile. Suntem critici la adresa liderilor noştri din biserică? Ne plângem despre slujba pe care cineva o face în biserică? Avem un spirit negativ? Dacă este aşa, este vremea să-i încurajăm pe alţii, să-i sprijinim pe liderii noştri, întărindu-ne unii pe alţii. Cine poate să spună ce se va petrece în biserica noastră, dacă am începe să „croncănim” încurajator?        – D.C.E.

Dacă ajutoru-mi poate uşura
Povara fratelui meu,
Dă-mi iubirea şi înţelepciunea Ta
Să-l ajut atunci la greu.                     Anonim

Trăieşte pentru a-i ridica pe alţii, şi nu pentru a-i demola.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

16 Octombrie

2 Cronici 20.1.13

Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan împotriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa acestei ameninţări de invazie, Iosafat îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosafat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este aju­torul şi scutul nostru” (Psalmul 33.16, 20). Astfel, împă­ratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelepciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine”. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El”(16.9).

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

GESTIONAREA MINTII (3)

„Căci noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10)

Mintea este poarta spre inimă, iar când apar gânduri îndoielnice, mereu ai de ales. Poţi deschide uşa larg, lăsându-le înăuntru sau poţi face ceea ce spune Biblia: „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Cu alte cuvinte, supune gândul înainte ca el să te supună pe tine. Să spunem că îţi vine în minte un gând despre valoarea personală, zicând: „Toată viaţa ta ai fost un pierde-vară. Ai eşuat în relaţii, la locul de muncă şi în domeniul ambiţiilor. Ţi-ai putea scrie în CV că eşti „un ratat”, căci asta şi eşti”. Omul de rând ar spune acestui gând: „Ai dreptate, vino înăuntru”. Dar tu nu eşti un om de rând! Eşti o făptură nouă în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt. Aşadar, în loc să inviţi acel gând înăuntru, supune-l şi prezintă-i-l Domnului, spunându-l: „Doamne, acest gând spune că sunt un ratat şi că nu voi fi în stare de nimic niciodată. Tu ce crezi?” Înţelegi ce faci? Supui gândul puterii Domnului Isus. Dacă El este de acord cu gândul, lasă-l să intre. Dacă nu, restricţionează-l. De unde ştii dacă El este de acord sau nu? Deschide Biblia şi caută ce spune Dumnezeu despre tine. „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” (Efeseni 2:10). Dar acesta? „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Orice gând care nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu alungă-l, căci nu are dreptul să intre în inima ta. Aşa îţi gestionezi mintea!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 16 Octombrie 2015

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.Romani 3.23

Merită să faci o călătorie la Viena

Şi astfel se repeta acţiunea sărbătorească a treia oară. Dar acum maestrul de ceremonii răspundea simplu la întrebare: „Aici vine un sărman păcătos şi cere harul lui Dumnezeu“. Acum se deschidea uşa puternică şi mortului i se acorda intrare. Aceasta este mai mult decât o poveste captivantă. Ea arată pe bază de exemplu cum poţi ajunge în cer. O asemenea decizie nu se ia în niciun caz după moarte, ci în timpul vieţii, aici şi astăzi. Ce învăţăm de aici? Avantajele omeneşti, titlurile şi ordinele nu contează. „Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului“ (Romani 2.11). Indiferent că eşti împărat sau cerşetor, profesor sau analfabet, alb sau negru, în faţa Lui toţi sunt la fel. Toţi sunt păcătoşi. Acesta este „titlul“ comun al tuturor. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“ (Romani 3.23). Astfel văzuţi, suntem o societate lipsită de clasă, care poartă numele mai puţin frumos de „păcătoşi“. Din natura noastră nu există nicio diferenţă, absolut niciuna.Şi totuşi: există două grupe de păcătoşi. Una nu vrea să ştie nimic despre planul de mântuire al lui Dumnezeu şi de oferta Lui de har. În loc să se întoarcă şi să creadă în Mântuitorul, vrea să păcătuiască mai departe.

Sursa: Meditatii primite prin Email

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s