Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?

citind-bibliaMÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

15 Octombrie

“Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.”

Isaia 12:3.

Cum se face acest lucru, să scoatem apă cu bucurie? Sau cum se mai poate spune: să stai la picioarele Lui Isus? Mulţii sunt de părere că la Adunare stăm la picioarelelui Isus. Dar aceasta, de multe ori este pusă sub semnul întrebării. Putem să stăm la picioarele lui Isus în casă, în grajd, pe câmp, în birou sau în fabrică. Mai avem nevoie să scoatem apă cu bucurie din izvoarele mântuirii dacă suntem izbăviri şi avem iertarea păcatelor?

Da, acum este nevoie, acuma trebuie scos. Când scoatem apă într-un vas? Când acesta este gol, când este nevoie de ea. Pe plan duhovnicesc este la fel. Atunci scoatem când de exemplu, cineva spune: “Tu nu mai eşti atât de plin de viaţă cum erai în trecut”. Atunci poţi să scoţi cu un polonic plin: “Hristos este viaţa mea”. Oare de câte ori avem nevoie de această viaţă! Poate că spui: “M-am născut din nou”, dar aceasta este doar o închipuire. Şi atunci poţi răspunde: “Dumnezeu este mântuirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic”. Dar poate că vocea lăuntrică vorbeşte din nou: “Ți-ai închipuit numai acest lucru” -şi atunci repetăm din nou şi din nou acest verset. Este un lucru binevenit dacă “înghiţim” de mai multe ori acelaşi verset. Multe prescripţii medicale sună în felul următor: la fiecare oră câte o lunguriţă.Dacă vine ispita de genul: “pentru tine nu mai este har”, atunci putem scoate apă din Isaia 54:10: “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine”.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

15 OCTOMBRIE

Dimineaţa

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?

Maleahi 3:2

Prima Lui venire a avut loc fără fast şi desfăşurări de putere. Dar, într-adevăr, au existat puţini oameni care ar fi suportat măreţia ei. Irod şi tot Ierusalimul au fost neliniştiţi auzind de naşterea minunată. Cei despre care se presupunea că îl aşteptau au dovedit falsitatea declaraţiilor lor respingându-L atunci când a venit. Viaţa Sa pe pământ a fost o vânturătoare ciudată, care a cernut grămada de credinţe religioase, şi puţini au putut rezista procesului. Dar cum va fi a doua Sa venire? Ce păcătos poate îndura gândul ei? Va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea bubelor Lui va omorî pe cel rău” (Isaia 11:4). Când a răspuns soldaţilor, în umilinţă, „Eu sunt acela” (loan 18:5), ei au căzut la pământ. Care va fi groaza duşmanilor Săi când marele „Eu Sunt” se va descoperi pe deplin? Moartea Lui a zguduit pământul şi a întunecat cerul. Care va fi splendoarea zilei în care, ca Mântuitor viu, va aduna viii şi morţii Înaintea Lui? O, fie ca groaza Domnului să-i convingă pe oameni să se lepede de păcat şi să dea „cinste Fiului, ca să nu se mânie” (Psalmi 2:12)! Deşi miel, El este şi „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5), care sfâşie prada în bucăţi; deşi „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3), îşi va zdrobi duşmanii „cu un toiag de fier” şi îi „va sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9). Nici unul din duşmanii Lui nu va putea îndura furtuna mâniei Lui şi se vor ascunde cu toţii din faţa furiei Sale devastatoare. Totuşi, poporul Său spălat cu sânge va aştepta cu bucurie şi speranţă venirea Sa, şi o va privi fără teamă. Pentru ei, El este şi acum un cuptor de rafinare, şi când îi va încerca, ei vor ieşi „curaţi ca aurul” (Iov 23:10). Să ne cercetăm pe noi înşine în dimineaţa aceasta şi sä no asigurăm de chemarea şi alegerea noastră, astfel încât venirea Domnului să nu trezească presimţiri întunecate în mintea noastră. O, dacă am avea harul de a alunga toată făţărnicia, fim găsiţi sinceri şi fără acuzaţii în ziua venirii Lui!

15 OCTOMBRIE

Seara

Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul.        Exod 34:20

Fiecare întâi născut al animalelor aparţinea Domnului. Totuşi, de vreme ce măgarul era necurat, nu putea fi prezentat ca jertfa. Ce se putea face deci? Putea fi eliberat de legea universală? In nici un caz. Dumnezeu nu îngăduie excepţii. Măgarul i se cuvenea Lui, dar El nu îl primea. Nu voia să anuleze cererea, dar nu putea fi mulţumit cu victima. Nu mai rămânea alt mijloc de eliberare în afară de răscumpărare – animalul putea fi salvat numai prin înlocuirea sa cu un miel. Dacă nu era răscumpărat, trebuia să moară. Această lege din Vechiul Testament ne învaţă o lecţie importantă. Animalul necurat eşti chiar tu. Eşti proprietatea Domnului, care te-a făcut şi te păstrează în viaţă. Dar eşti atât de păcătos încât Dumnezeu nu vrea şi nu poate să te primească. De aceea, s-a ajuns la următoarea înţelegere! Mielul Lui Dumnezeu trebuia să ia locul tău, pentru ca tu să nu mori pentru veşnicie. Fă în aşa fel încât întreaga lume să cunoască recunoştinţa ta faţă de Mielul nepătat care a sângerat pentru tine şi te-a răscumpărat de sub blestemul de moarte al legii. Probabil că israeliţii se întrebau uneori cine trebuia să moară, mielul sau măgăruşul. Oare omul nu se va opri să evalueze şi să compare? Cu siguranţă, nu există grad de comparaţie între valoarea sufletului unui om şi viaţa Domnului Isus. Totuşi, Mielul a murit, iar omul şi măgăruşul au fost cruţaţi. Admiră infinita dragoste a Lui Dumnezeu faţă de tine şi ceilalţi oameni. Imaginează-ţi – viermii sunt cumpăraţi cu sângele Fiului Celui Prea înalt; praful şi cenuşa sunt răscumpărate cu un preţ mai mare decât aurul şi argintul. Ce nenorocire s-ar fi abătut peste noi dacă această răscumpărare nu ar fi avut loc! Frângerea gâtului măgăruşului era o pedeapsă de moment Dar cine poate măsura „mânia viitoare” (Matei 4:7), pentru care nu se poate imagina nici o limită? Cât de preţios este slăvitul Miel, care ne-a răscumpărat de la o asemenea soartă.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

15 OCTOMBRIE

Cheia mesajului misionarului

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

                                                                          1 Ioan 2:2

Cheia mesajului misionarului este ispăşirea făcută de Isus Hristos. Priveşte orice aspect al lucrării Lui Hristos: vindecarea, mântuirea sau sfinţirea şi vei vedea că nu este nimic fără margini în toate acestea. Dar ..Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (loan 1:29), acesta este un lucru fără margini. Mesajul misionar se referă la însemnătatea nemărginită a Lui Isus Hristos ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre; misionarul este un om care este impregnat cu adevărul acestei revelaţii.Cheia mesajului misionarului este aspectul eliberator al vieţii Lui Hristos, nu blândeţea sau bunătatea Sa, nici chiar faptul că El ni L-a revelat pe Dumnezeu ca Tată. Mare şi nemărginit în semnificaţie este faptul că Isus este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Mesajul misionarului nu este un mesaj patriotic, nu favorizează naţiuni sau indivizi, el este pentru lumea întreagă. Când vine în mine Duhul Sfânt. El nu ia in considerare predilecţiile mele, ci mă face una cu Domnul Isus.Misionarul este cel care e devotat Domnului şi Stăpânului Său, el nu trebuie să-şi proclame propriul lui punct de vedere, ci să-L vestească pe „Mielul Lui Dumnezeu”. Este mai uşor să aparţin unui grup care spune ce a făcut Isus Hristos pentru mine. Este mai uşor să fiu un adept al vindecării divine sau al unui gen special de sfinţire sau al botezului cu Duhul Sfânt. Dar Pavel n-a spus: „Vai mie dacă nu spun ce a făcut Hristos pentru mine,” ci: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia” (1 Corinteni 9:16). Aceasta este Evanghelia: „Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE 15

“S-a prezentat El însuşi viu, prin multe dovezi de netăgăduit, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu”.                                          FAPTE 1:3

Ce lucruri minunate s-au întâmplat în timpul celor patruzeci de zile, când S-a înfăţişat la ai Săi, El însuşi viu! Ce bucurie de nedescris vor fi avut ucenicii şi toţi aceia care-L iubeau şi îl urmaseră, mai ales că moartea Lui îi umpluse de durere şi desnădejde. Cum va fi arzând inima în ei când au primit revelaţia Unui HRISTOS VIU! Cât de naturale şi de uşoare au fost arătările Lui ca şi când, parcă nimic nu se întâmplase. Mai degrabă ucenicii s-au speriat când L-au văzut mergând pe mare spre ei şi au crezut că este o nălucă. Şi acum, după teribila moarte de pe crucea Golgotei, iată-L viu şi plin de toată puterea în cer şi pe pământ. El o întâlneşte pe Maria dis de dimineaţă, ca mai de mult, şi o chiamă pe nume. El îi întâmpină pe pescarii prea iubiţi, care şi-au părăsit mrejele ca să-L urmeze, dar care se trudiseră toată noaptea şi nu prinseseră nimic. El le pregăteşte o simplă masă pe malul Tiberiadei şi ce dulce li se adresează: “Copii, aveţi ceva de mâncare?” El merge alături de cei doi ucenici pe drumul Emausului şi când a realizat cât de deprimaţi şi trişti erau, răspunde îndoielilor lor prin revelaţia Lui însuşi, făcându-li-se cunoscut la frângerea pâinii. Prezenţa Lui pentru scurt timp, a făcut din ei nişte martori plini de râvnă încât s-au sculat chiar atunci şi s-au întors la Ierusalim unde întâlnindu-i pe ucenici adunaţi la un loc, le-a dus slăvitul mesaj al învierii: “A înviat Domnul cu adevărat! O, slăvita Lui prezenţă care poate face din cei ce o trăiesc, adevăraţi martori. Ne arde şi nouă inima cu adevărat pentru că avem un Mântuitor viu, umplându-ne de râvna de a duce, acolo unde ne găsim, mesajul că Domnul este viu şi că El vrea să dea viaţă adevărată şi veşnică tuturor acelora care-L primesc şi cred în El? În toate timpurile, oameni din orice categorie, au lăsat o mărturie a admiraţiei şi extazului pe care le-au avut în strălucita Prezenţă a Domnului! Moise pe muntele Sinai, Isaia în templu, Petru, Iacov şi Ioan pe muntele schimbării la faţă, Ioan pe insula Patmos! Prezenţa reală a Domnului Isus în inima noastră prin trăirea zilnică a părtăşiei cu El, ne poate face nişte martori reali cu feţele radiind de fericire încât oamenii să poată spune: “ei au umblat cu Isus”.

Să avem ochii deschişi ca să putem privi bogăţiile slavei moştenirii noastre şi nemărginita mărime a puterii Lui, care a lucrat în El, când Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! Prezenţa Domnului şi părtăşia Lui aduc bucurie totdeauna. Hristos este viaţa noastră şi bucuria noastră veşnică; un credincios, dacă este lipsit de ajutorul din afară, cu atât mai mult se poate sprijini pe El. Înţelepciunea omenească nu se poate sprijini pe Dumnezeu; numai credinţa poate fiindcă ea n-are nimic cu înţelepciunea firească.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

15 OCTOMBRIE

In adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele; şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.

                                                                            Ps. 22,25.

Vorbele de mai sus sunt cuvintele unei prorocii. Noi putem să le socotim că sunt adresate Dumnezeului şi Tatălui Domnului nostru Isus după moartea şi învierea Sa. Noi nu putem cumpăni şi pricepe ce mare şi adânc a fost necazul şi suferinţele Lui când a fost răstignit pe cruce, când toată povara păcatului a fost aruncată de Dumnezeu asupra Lui ca s-o ducă şi s-o ispăşească. El a adus jertfa de ispăşire şi a îndepărtat tot ce ne despărţea de Dumnezeu.

„în adunarea cea mare” a celor pe care i-a salvat prin sângele Său din lanţurile satanei şi i-a spălat de păcatele lor, se intonează acum o cântare nouă, o cântare de laudă pentru Dumnezeul nostru. Şi ce har minunat că noi avem posibilitatea de a cânta în acest mare cor. Ca mântuiţi avem dreptul să cântăm măreţul şi nemărginitul har a lui Dumnezeu.Cine cântă cu Hristos? Toţi care sunt spălaţi în sângele Lui, şi care au fost salvaţi de judecata cea mare şi au intrat în lumina şi bucuria deplină a mântuirii.In Efeseni 1.3-4 ni se arată caracterul acestei cântări de laudă, pe care putem s-o intonăm încă de acum. In curând o vom intona în desăvârşire în salva Lui. Tema laudei este „Dumnezeul şi Tatăl, Domnului nostru Isus Hristos” care acum este şi Tatăl nostru. Lui i se cuvine lauda şi mulţumirea în vecii vecilor. Şi în zilele noastre Domnul Hristos intonează cântarea de laudă dar NUMAI acolo unde creştinii sunt adunaţi pentru Numele Său, căci numai acolo El este în mijlocul lor. (Mat. 18.20).

Singura noastră ţintă este să înălţăm Numele lui ISUS, deoarece credem că tocmai în casa Sa, El a fost lipsit de cinstea care i se cuvine. El a fost detronat şi în locul Lui a fost pusă autoritatea omenească. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin ISUS HRISTOS şi prin Dumnezeu Tatăl”. (Gal. 1.1). Iată miezul învăţăturii noastre.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

15 OCTOMBRIE

Doamne, fă să se dovedească faptul că voi fi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă” (Psalmul 1:3), aducând roadă lui la vreme.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Joi 15  Octombrie

Va fi arderea‑de‑tot neîncetată în generaţiile voastre, la intrarea cortului întâlnirii, înaintea Domnului, unde Mă voi întâlni cu voi, ca să vorbesc acolo cu tine. Şi acolo Mă voi întâlni cu fiii lui Israel; şi cortul va fi sfinţit de gloria Mea.                                                           Exod 29.42,43

Este minunat să ştim că mireasma plăcută a lui Hristos se înalţă permanent către Dumnezeu. Persoana şi lucrarea Sa produc o plăcere nesfârşită Dumnezeului şi Tatălui Său, fiind totodată temelia oricărei binecuvântări. Stăm înaintea lui Dumnezeu, acceptaţi în Fiul Său preaiubit. Când Dumnezeu priveşte la Hristos în glorie, ne vede pe noi în El. Când priveşte la noi pe pământ, Îl vede pe Hristos în noi.Doar după ce răscumpărarea a fost împlinită, Dumnezeu a putut vorbi despre locuirea Sa în mijlocul poporului Său. Prezenţa Domnului în mijlocul poporului Său este cea mai înaltă glorie, care îi separă pe cei ai Săi de această lume. Moise a spus: „Pentru că, prin ce se va cunoaşte atunci că am căpătat favoare în ochii Tăi, eu şi poporul Tău? Nu prin aceasta, că vei merge cu noi? Aşa vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului“ (Exod 33.16). Este deci un lucru de cea mai mare importanţă să ne potrivim căile pentru a le face potrivite cu Cel care locuieşte în mijlocul nostru şi ca ochii noştri să fie fixaţi doar asupra Lui. Atunci Duhul Sfânt va avea libertatea de a‑L înălţa pe Domnul Isus înaintea noastră.În curând Îl vom vedea în toată frumuseţea Lui şi vom fi cu El şi ca El. Ce minunată va fi ziua aceea! Domnul va fi în mijlocul răscumpăraţilor Săi, manifestat în putere şi în glorie. În ziua aceea vom reflecta gloria Lui într‑un mod perfect. Atunci orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domn. Lauda şi închinarea universale vor fi aduse Tatălui şi Fiului, de‑a lungul întregii veşnicii.                                          J. Redekop

IZVOARE IN DEŞERT

15 Octombrie

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.(Psalmul 51:17)

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită“. Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei“ (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6).Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână“ (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7). Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16). Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi… le-a frânt“ (Luca 9:16) şi pâinea  s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump“ (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale – Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.

Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]“ (Isaia 33:23).

 

O, zdrobeşte-mi inima; dar zdrobeşte-o ca pe un ogor

         Care este arat şi sfărâmat pentru a primi grăunţele de grâu;

O, zdrobeşte-o cum sunt zdrobiţi mugurii sigilaţi de frunze verzi,

         Rupe-o, ca să se desfacă floarea aurie;

Vreau să ofer dragostea mea marelui Stăpân al Dragostei,

Lasă parfumul să se înalţe, sparge alabastrul.

 

O, zdrobeşte-mi inima; zdrobeşte-o, Dumnezeule biruitor,

         Ca izvorul etern al vieţii să se reverse peste tot;

O, să fie zdrobită ca atunci când trunchiurile legate,

         Rupând lanţurile reci, îşi recâştigă libertatea;

Şi când dumbrava sacră a minţii înmugureşte spre viaţă,

Umple-mă de bucurie, ca păsările, care cântă speranţa lor şi biruinţa Ta.

Thomas Toke Bunch

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

15 OCTOMBRIE

«… Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.»            FILIPENI 1,6

De multe ori zilele noastre sunt pline de haos şi furtună, iar duşmanul încearcă prin toate metodele sale diabolice să ne facă să cădem. Trebuie să reacţionăm însă imediat şi să ne adăpostim în Isus. Aceasta este de fapt lupta credinţei noastre — să punem în practică ceea ce afirmăm că credem. Cred cu toată puterea în biruinţa care se obţine din consecvenţa cu care ne întâlnim în părtăşie cu Domnul si Mântuitorul nostru. Cu alte cuvinte, cine vrea să biruie în viaţa de zi cu zi în lupta cu ispita trebuie să se întâlnească zilnic cu Biruitorul. El dă voinţei înfăptuirea; El poate ceea ce noi, prin puterea noastră, nu putem: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 11,9). Şi dacă eşuăm trebuie să ne resemnăm? Nu! Cine îsi mărturiseşte eşecurile şi înfrângerile şi se smereşte poate fi sigur că este iertat prin sângele Său scump. Resemnarea este o tactică a diavolului pe care o foloseşte pentru a contraataca. Isus Hristos este însă începutul şi desăvârşirea credinţei noastre; El va duce la bun sfârşit lucrarea de mântuire pe care a  început-o în noi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

15 OCTOMBRIE

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine

şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă

pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul Lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Hristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El Însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Hristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El Însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu Însuşi Domnul Isus. Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când Îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră. Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43    

LA UN PAS DE MOARTE

Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.

  Luca 23:43

Atât timp cât trăieşte cineva există speranţă pentru convertirea sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus de pe cruce a fost să-i dăruiască mântuire unui muribund.

Un căpitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zăcea pe patul
morţii într-un spital. Aproape că inima nu-i mai bătea şi nu mai respira. O soră medicală norvegiană i-a vorbit: „Căpitane Kristiansen, eşti pe moarte. Îl cunoşti pe Isus Cristos? Mă voi ruga pentru dumnevoastră”. Kristiansen i-a auzit vocea, şi mai târziu şi-a amintit că s-a agăţat de acele cuvinte ca de firul vieţii. Spre uimirea doctorilor, Bjorn a revenit la viaţă. El s-a încrezut în Cristos şi a ştiut că a fost salvat.

Poate că nu vom şti niciodată că suntem în prezenţa unei persoane pe moarte, a cărei stare spirituală ne este necunoscută. Mărturia noastră poate constitui diferenţa dintre rai şi iad pentru viata aceea în clipele ei finale. Trebuie să ştim şi să fim gata să împărtăşim esenţialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeşte, dar păcatul ne-a despărţit de El. Isus Cristos, Fiul desâvârşit al lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa păcatelor noastre şi pentru a ne da viaţa veşnică. Trebuie să ne rugăm cu persoana aceea şi s-o invităm să se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este diferit de ceea ce trebuie să le spunem tuturor. Problema este aceeaşi pentru toţi. Să fim gata să le spunem celor vii şi celor în pragul morţii despre Isus. Nu putem să ştim cine este la un pas de moarte.                                                            D.J.D.

Condu-mă spre un suflet apăsat,

Să spun cuvântul ce alină;

Prietenii pierduţi sunt în păcat

Şi nu ştiu drumul spre lumină.                                                  Houghton

Noi, care ştim nevoia, trebuie să fim gata să semănăm, sămânţa.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

15 Octombrie

2 Cronici 19.1-11

Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune îm­păratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?” (v. 2).Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi”, de a căpăta „minte” (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

15 OCTOMBRIE. GESTIONAREA MINTII (2)

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”

(2 Corinteni 10:5)

Ai grijă ce laşi să intre în mintea ta, întrucât gândurile îţi conduc viaţa. Poate spui: „Dar sunt asaltat în fiecare zi de gânduri din toate direcţiile: acasă, la serviciu, prin media, în relaţiile mele şi în lumea mea privată. Cum pot să-mi gestionez corect mintea?” Răspunsul e surprinzător de simplu. Poţi fi transformat luând o singură decizie: voi supune orice gând puterii Domnului Isus. E simplu să scapi din vedere semnificaţia afirmaţiei lui Hristos: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Domnul Isus controlează toate lucrurile din cer şi de pe pământ. De pildă, El are o putere mai mare decât au părinţii tăi sau oricine altcineva. Poate ei ţi-au spus că nu ai nici o valoare, dar Domnul Isus spune că eşti preţios şi El are putere peste părinţii tăi şi peste ceilalţi. El are mai multă putere asupra ta decât ai tu însuţi. Poate îţi spui că eşti prea păcătos ca să fii iertat, dar Domnul Isus e de altă părere. Când te pocăieşti şi Îi dai putere peste viaţa ta, toate acele vechi gânduri care te condamnă nu-şi mai au locul. Să presupunem, de pildă, că îţi vine ideea să jefuieşti un magazin alimentar. Domnul Isus a afirmat deja în mod limpede că e greşit să furi, iar dacă i-ai dat putere asupra minţii tale, atunci ideea jafului nu poate sălăşlui în mintea ta. Pentru a reuşi să-ţi gestionezi mintea, tot ce trebuie să faci e să-ţi supui gândurile puterii lui Hristos. Lucrul acesta se va petrece oare peste noapte? Nu, însă prin exerciţiu şi prin dedicare, vei deveni din ce în ce mai priceput.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 15 Octombrie 2015

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.Eclesiastul 3.20

Merită să faci o călătorie la Viena

Foarte interesante erau ceremoniile care aveau loc la înmormântările împărăteşti în Viena. Mai întâi se ducea împăratul mort pe o trăsură mortuară pompoasă, însoţit de un cortegiu măreţ. Cortegiul era format din familia împărătească până la cei mai tineri prinţi şi prinţese, conţi şi duci. Urmau mareşalul curţii şi generalii, ministrul, ofiţeri înalţi şi mulţi alţii. Apoi se aşeza sicriul înaintea criptei capucinilor, care era închisă. Maestrul de ceremonii bătea la uşă. Atunci se auzea din interior un glas tare: „Cine cere intrare?“, la care maestrul de ceremonii răspundea cu aşa-numitul „titlu mare“ al celui mort. „Aici este maiestatea sa împărătească-regească, împăratul de Austria şi rege de Ungaria.“ Din interior răsuna: „Nu-l cunosc“. Şi iarăşi bătea maestrul de ceremonii la uşa grea. Din interior răsuna aceeaşi întrebare: „Cine cere intrare?“. Acum maestrul de ceremonii răspundea cu aşa-numitul „titlu mic“ al decedatului: „Aici este alteţa sa, prinţ al Boemiei, mare duce de Parma, conte de Muntenegru, prinţ de Lotheringen şi împărat al Ierusalimului“. Şi iarăşi răsuna răspunsul: „Nu-l cunosc“.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s