Nu putem fi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu prin faptele noastre, ci numai prin credinţă

fritz-berger-mantuirea-prin-hristos-meditatii-zilnice-4393MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

12 Octombrie

Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov. 

Maleahi 1:2

După ce mâncarea a fost pregătită, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, i-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care erau fără păr, pentru ca tatăl să nu observe pipăindu-l pe Iacov cine stă înaintea lui, deoarece Isaac era orb. Mama i-a dat lui Iacov mâncarea s-o ducă la tatăl său, şi să spună că el este întâiul născut. Iacov s-a temut că dacă ar descoperi tatăl că el nu este Esau, atunci în loc de binecuvântare, ar veni blestem peste el. Dar mama a rămas hotărâtă şi a spus: “Blestemul acesta fiule să cadă peste mine! Ascultă numai glasul meu!” Aceasta a putut s-o spună bazându-se pe făgăduinţa pe care a primit-o în legătură cu Iacov.

Omenește vorbind,  Iacov a intrat la tatăl ca un mincinos. Probabil că a intrat cu inima tremurândă şi a spus: “Eu sunt Esau, fiul tău întâi-născut”. Dar tatăl i-a răspuns: “Glasul este glasul lui Iacov. Apropie-te să te pipăi, fiul meu, dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu”. Şi Isaac a întrebat din nou: “Eşti tu cu adevărat fiul meu Esau?” Si Iacov i-a răspuns: “Eu sunt!” Când Isaac a simţit mirosul hainelor lui, l-a binecuvântat.Şi această întâmplare ne învaţă, că nu putem fi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu prin faptele noastre, ci numai prin credinţă. Aceasta să ne dea curaj, ca nişte oameni care suntem legaţi de păcat, să ne bazăm pe mântuirea prin Hristos, şi să-i mulţumim că a purtat pedeapsa noastră şi ne-a făcut să ne ţinem morţi faţă de păcat. Şi când “simte” Tatăl ceresc acest miros, atunci primim şi noi binecuvântarea şi siguranţa că suntem plăcuţi înaintea “Celui Prea înalt”. EL ne va putea astfel conduce cu binecuvântarea Lui, precum a făcut-o şi cu Iacov.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

12 OCTOMBRIE

Dimineaţa

Mă gândesc adânc la poruncile Tale. Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-L pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile Lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid. Şi noi trebuie să zdrobim ciorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui. De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul Lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-l adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

12 OCTOMBRIE

Seara

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt. Ioan 14:26

Trăim Într-o vreme care a fost încredinţată Duhului Sfânt. Isus ne mângâie, nu prin prezenţa Sa fizică, aşa cum va face în viitor, ci prin locuirea şi rămânerea în noi a Duhului Sfânt, Mângâietorul bisericii. Rolul Duhului Sfânt este de a mângâia inimile copiilor Lui Dumnezeu. El ne convinge de păcat, ne luminează şi ne învaţă. Totuşi, principala parte a lucrării Sale este să aducă bucurie inimilor reînnoite, să întărească pe cel slab, şi să ridice pe cei căzuţi. Duhul Sfânt mângâie, dar Isus Christos este Mângâierea. Dacă putem folosi această metaforă, Duhul Sfânt este Doctorul, dar Isus este Leacul. Duhul Sfânt vindecă rana, dar o face aplicând pe ea balsamul Numelui şi harului Lui Christos. El nu trage aceasta putere din ceea ce este El, ci din lucrurile Lui Christos. Deci dacă îi acordăm Duhului Sfânt numele Paraclet (din grecescul parakletos, care înseamnă „mângâietor” aşa cum facem uneori, atunci inimile noastre trebuie să-I confere binecuvântatului Domn Isus titlul de Paraclesis. Dacă Duhul Sfânt este Mângâietorul, Isus este Mângâierea. Şi dacă, creştinul are atâtea provizii pentru nevoile lui, de ce să mai fie trist şi disperat? Duhul Sfânt s-a angajat să fie Mângâietorul tău. Iţi imaginezi cumva, credincios slab şi nevrednic, că îşi va neglija datoria sfântă? Crezi că s-a angajat să facă un lucru pe care nu-l poate duce la capăt? Dacă lucrarea Sa este să te întărească şi să te mângâie, crezi că şi-a uitat treaba sau că va neglija datoria pe care o face spre binele tău? Nu gândi atât de nedrept despre binecuvântatul Duh, al cărui nume este „Mângâietorul”. El găseşte plăcere în a-ţi da „un undelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 64:3). Crede în El, şi El te va mângâia până când „casa de jale” (Eclesiastul 7:2) este închisă pentru totdeauna, şi Ospăţul de Nuntă (Apocalipsa 19:9) începe.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

12 OCTOMBRIE

Umblarea în pas cu Dumnezeu

Enoh a umblat cu Dumnezeu.Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracte­ristică ce se manifestă în tine este viaţa Lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de pe poziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel. Adevă­rurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei Lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul Lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu,continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

12 OCTOMBRIE

SEMNUL LEGĂMÂNTULUI HARULUI

Domnul Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.Deuteronom 30.6

Vedem aici care este adevărata tăiere împrejur.Cel ce face această lucrare este „Domnul, Dumnezeul tău”. Numai El poate să lucreze cu izbândă în inima noastră şi s-o dezbrace de tot ce este fire veche şi întinăciune. Să ne facă pe noi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru, este o minune a harului, pe care numai Duhul Sfânt poate s-o lucreze. Pentru aceasta să privim numai la Domnul şi să nu fim niciodată mulţumiţi când vom face altfel. Această tăiere împrejur nu se face în carne, ci în duh. Ea este semnul cel mai însemnat din legământul harului. Dragostea lui Dumnezeu este semnul care nu se poate şterge, pe care El l-a dat poporului ales. Prin această pecete sfântă, este întărită alegerea celui credincios. Încredinţarea noastră nu trebuie să se sprijinească pe o slujbă dinafară; ea trebuie să fie întărită prin pecetea pe care o aplică Duhul Sfânt pe inima noastră.Şi Dumnezeu vrea să facă acest lucru cu tine „pentru ca tu să trăieşti”. Umblarea după lucrurile firii pământeşti aduce moartea. Prin biruinţa asupra firii pământeşti găsim viaţă şi pace. Dacă umblăm după îndemnurile Duhului, vom trăi. Domnul Dumnezeul nostru să ducă la bun sfârşit lucrarea harului începută în noi, astfel ca noi să putem să trăim pentru Domnul în înţelesul cel mai înalt şi cel mai complet al cuvântului.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Luni  12 Octombrie

Şi pacea lui Hristos, la care aţi şi fost chemaţi într‑un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi mulţumitori … Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Isus, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.                          Coloseni 3.15,17

Unul dintre lucrurile la care creştinii sunt chemaţi este să fie recunoscători. Mulţi dintre noi nu suntem suficient de mulţumitori. A fi cu adevărat mulţumitor nu este o atitudine care poate fi obţinută în mod natural. Una dintre trăsăturile celor nemântuiţi este că sunt nemulţumitori. „Fiindcă, după ce L‑au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulţumit“ (Romani 1.21).

Este nevoie să cultivăm un duh de mulţumire şi de recunoştinţă. Primul lucru pentru care Îi putem aduce mulţumiri lui Dumnezeu este „darul Său nespus de mare“ – darul harului lui Dumnezeu, revelat în Isus Hristos, Mântuitorul (2 Corinteni 9.15). Îi putem mulţumi Lui Dumnezeu, de asemenea, pentru că ne dă biruinţa în Domnul nostru Isus Hristos. „Mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos şi descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2.14). Ni se spune, de asemenea, să mulţumim pentru toate lucrurile şi în toate împrejurările. „Mulţumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (Efeseni 5.20). „Mulţumiţi pentru toate; pentru că aceasta este voia Lui Dumnezeu, în Hristos Isus, faţă de voi“ (1 Tesaloniceni 5.18).

Ca popor al Lui Dumnezeu, avem pentru orice motiv să fim recunoscători. Deşi apostolul Pavel a suferit mult de dragul Lui Hristos, vedem că era întotdeauna recunoscător şi Îi mulţumea lui Dumnezeu. Să‑i urmăm exemplul!

Dacă încă nu ai primit darul de nespus al Lui Dumnezeu, pe Domnul Isus, ca Mântuitor al tău, Îi poţi mulţumi Lui Dumnezeu că este încă ziua harului. Astăzi poţi fi mântuit crezând în Domnul Isus Hristos. „Pentru că plata păcatului este moartea, însă darul de har al Lui Dumnezeu este viaţă eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).                            P. E. Hall

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

12 OCTOMBRIE

Doamne, cuvintele robului Tău rostesc a mea adâncă rugă:

 

Aştept de la Tine, Dumnezeul meu, tandreţea

Pe care-n nici un om n-o pot găsi,

Nici inima n-o plănuieşte, nici poate a o-nchipui.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE   12

“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de      sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.  MATEI 16:24

Învăţătura pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi se menţine şi astăzi. Din partea Lui, nimic nu s-a schimbat; pentru credinţa devotată şi ascultarea filială, nu s-a modificat nimic. Adevăraţii ucenici sunt bărbaţi şi femei care trăiesc în asociere cu Mântuitorul răstignit, înviat şi acum proslăvit. Supuşi Cuvântului Său, ei împlinesc lucrarea credinţei şi a dragostei printre oameni, ca şi ucenicii de la început şi cu aceiaşi râvnă şi spirit de sacrificiu. “Dacă voieşte cineva…” Dumnezeu nu mai foloseşte limbajul vechiului legământ, El nu mai porunceşte, El propune. Este vorba de o invitaţie pe care noi suntem liberi s-o acceptăm sau s-o refuzăm. În pasajul acesta nu este vorba de mântuirea prin har, nici de neprihănirea prin credinţă, ci de condiţia de viaţă a unui ucenic care se înrolează de bună voie şi acceptă ascultarea şi disciplina învăţătorului său. El nu ne obligă în mod legalist, dar îl obligă dragostea lui pentru El şi onoarea de a fi ucenic al unui astfel de învăţător.

“Să se lepede de sine…” în punctul acesta, precis suntem puşi la încercare. A ne lepăda de noi înşine înseamnă, a renunţa la tot ce poate cuprinde EUL nostru, fiind gata să ne dăruim Domnului, şi în această privinţă, cea mai bună pildă o avem chiar în El care a renunţat la toată slava din cer; S-a desbrăcat pe Sine însuşi, sau S-a făcut fără reputaţie, venind pe pământ ca să ne mântuiască. Dacă la temelia vieţii noastre nu este o astfel de renunţare, nu vom putea niciodată să fim ucenici adevăraţi şi folositori Stăpânului şi Domnului nostru. Am renunţat noi cu adevărat la noi înşine? Dacă mai ţinem la prestigiul nostru, la poziţia şi capabilităţile noastre, la pretenţiile pe care le ridică eventuala educaţie morală şi scolastică, dacă nu ne desbrăcăm de toate acestea ca de nişte zdrenţe, căci aceasta este valoarea lor în ochii învăţătorului nostru dumnezeiesc, nu vom fi niciodată în stare să Îl urmăm cu folos şi spre slava Lui. “Să-şi ia crucea”, iar Luca spune: “în fiecare zi”. Nu crucea pe care o ţin în mână preoţii şi pe care o sărută bieţii oameni neştiutori, nu o cruciuliţă de aur cu un lănţişor la gât, ci ceea ce a însemnat ea pentru Domnul Isus: suferinţă, ruşine, dispreţ şi chiar moarte. Aceasta ne oferă El, poate se întreabă cineva? Da, dar această cruce purtată pentru El, duce la slavă aşa după cum a dus la slavă Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru. Ceea ce dă valoare consacrării noastre nu este numai hotărârea de a urma pe Mântuitorul şi de a ne lua crucea, ci actul voluntar pe care-l împlinim, fiind conştienţi că nu o facem din obligaţie poruncită, ci din dragostea faţă de Domnul Isus şi faţă de oameni.”Să Mă urmeze”. A merge pe urmele paşilor Lui implică o fermă hotărâre de a umbla cum a umblat El pe pământ: într-o totală ascultare şi dependenţă de Tatăl, în smerenie, în dragoste şi dăruire tuturor acelora care îl căutau şi chiar care nu-L căutau. Paşii lui au dus la jertfa supremă a trupului Său pentru câştigarea sufletelor noastre. Să primim invitaţia pe care ne-o face, în condiţiile pe care ni le spune mai dinainte şi în felul acesta vom putea sluji oameniilor şi slăvi pe Dumnezeu. Marele folos al vieţii creştine adevărate, este s-o foloseşti pentru ceva care are voaloare pentru toată veşnicia. Domnul are nevoie nu de creştinul de duminică, ci de cei care şi-au luat crucea şi-L urmează în fiecare zi.

*

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

12 OCTOMBRIE

Dar El fiindcă rămâne în veac, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie  de DUMNEZEU prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.  Evrei 7,24-25.

Pentru noi credincioşii există un singur Mare Preot, nu mai mulţi. Aşa cum este El, Apostolul mărturisirii noastre tot aşa este unicul Mare Preot. Peste El moartea nu are putere. Preoţia Lui este de neclintit, veşnică. Cine oare ar putea trece în locul Lui, cine poate să-L înlocuiască? Domnul Isus este unicul care prin dragostea şi ascultarea Lui până la moarte a proslăvit pe Dumnezeu şi ne-a mântuit pe noi, şi după ce „a iniţiat o răscumpărare veşnică” „a intrat în cer ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.” Acolo trăieşte pentru noi. Putem noi oare să ne pierdem pe drumul acesta plin de nevoi şi griji? NU, niciodată, căci El este Acela care ne va purta de grijă până la sfârşit. Chiar dacă noi suntem slabi şi fără putere, El este liber şi puternic, El se consumă pentru noi. Aşa cum El are milă de slăbiciunile noastre tot aşa El poate să ne mântuiască în chip desăvârşit. Dragostea şi adevărul dumnezeiesc ne dau siguranţa veşnică. Ele lucrează împreună şi concomitent, pentru a duce pe fiecare copil al lui Dumnezeu peste cursele şi încercările celui rău, şi de a-i duce acasă spre slava lui Dumnezeu şi Tatăl nostru. „Căci dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5.10). A Lui să fie slava şi mărirea pentru aceste realităţi dumnezeieşti de care ne-a făcut parte!

Marele nostru Dumnezeu şi Tată a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13.5).

                            *

 MEDITAŢII ZILNICE

      WIM MALGO

12 OCTOMBRIE

«Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!»

1 CORINTENI 15,57

«Ce să fac ca firea mea veche să rămână în moarte?» se întreabă unii mai ales când constată că în viaţa de toate zilele experimentează atât de rar biruinţa. Să ne punem următoarea întrebare: crezi cu adevărat că Isus Cristos a murit şi în locul tău pe cruce? Dacă da, atunci şi pentru tine este valabil textul din Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului». Prin aceasta vreau să spun că, în momentul în care duşmanul încearcă să ne ispitească prin oameni care ne jignesc, ne acuză pe nedrept sau ne înşeală fără pic de ruşine, avem o ocazie extraordinară să dovedim că noi credem cu toată fiinţa în puterea morţii lui Isus. Doar atunci crucificarea împreună cu El se dovedeşte a fi cheia victoriei în confruntarea cu tot ce e negativ. Dumnezeu are grijă ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim crucificaţi. Peste tot ne întâlnim cu crucea deoarece, dacă nu ar fi ispitele, nu am avea ocazia să practicăm victoria Lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei. Trebuie să îi iubim pe cei care ne «cioplesc» cel mai mult, deoarece, cu fiecare atac pe care-l suferim avem ocazia să ne rugăm aşa cum găsim scris în 2 Corinteni 2,14: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…».

                             IZVOARE IN DEŞERT

12 Octombrie

Stăpânul lui Iosif…a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă…Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.(Geneza 39:19-20,23)

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui“. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber“ (Ioan 8:36). selectat

 

Sunt o pasăre mică,

         Izolată de câmpurile văzduhului,

Şi stau în colivia mea şi cânt

         Aceluia care m-a pus acolo;

Mulţumit să fie prizonierul,

         Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

 

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,

         Nu pot să zbor liber,

Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,

         Sufletul meu este în libertate;

Pentru că pereţii închisorii nu pot controla

         Zborul şi libertatea sufletului.

 

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

12 Octombrie

2 Cronici 16.1-14

Versetul 11 face distincţie între „cele dintâi fapte ale lui Asa, care erau plăcute lui Dumnezeu, şi „cele de pe urmă” care, în mod trist, erau rele.Baeşa, împăratul lui Israel, gelos să-i vadă pe mulţi dintre supuşii lui trecând în ţara lui Iuda (15.9), con­struieşte o cetate întărită, ca să-i împiedice. Apoi Asa, în loc să privească spre Domnul ca să oprească lucrarea lui Baeşa, face o alianţă păgână, cu Siria. Politică inteligentă la prima vedere, de vreme ce a început prin a produce efectul dorit! Însă Dumnezeu nu vede lucrurile în acelaşi fel şi-l mustră pe împărat prin intermediul unui profet. Lipsa lui de încredere – şi de ţinere de minte (v. 8) – îl va priva pe Asa de o victorie asupra sirienilor. Iritat că a lăsat să-i scape o ocazie atât de bună şi lezat în amorul propriu, Asa îl aruncă în închisoare pe cel care-i devenise vrăjmaş pentru că-i spusese adevărul (Galateni 4.16) şi-i asupreşte pe unii din popor. Dumnezeu îl disciplinează printr-o boală dureroasă. În zadar! Continuă să se sprijine tot pe oameni în loc să se bazeze pe Dumnezeu şi, în mod trist, moare fără să fi învăţat această ultimă lecţie. Timp de treizeci şi cinci de ani din patruzeci, Asa umblase cu Dumnezeu. I-ar mai fi trebuit câţiva ani ca să-şi sfâr­şească viaţa bine. Să-I cerem Domnului să ne păstreze drepţi pe cale până în ultima zi a vieţii noastre (2 Timotei 1.12; 4.18).

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 12 Octombrie 2015

Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.   

                    Eclesiastul 1:4

Merită să faci o călătorie la Viena

Cine nu doreşte să viziteze măcar o dată renumita capitală a Austriei? Viena – simbolul frumuseţii şi al arhitecturii pompoase! Dar şi locul marilor decizii şi catastrofe! În anul 1590, un cutremur mare a zguduit oraşul. De două ori, Viena a fost asediată de oştiri turceşti. În 1683, prinţul Eugen, „cavalerul nobil“, i-a pus pe fugă definitiv pe intruşi. Cu scurt timp înainte, în anul de ciumă, 1679, Viena a fost bântuită de o epidemie aducătoare de moarte. În timp scurt au murit 30.000 de oameni.Aş putea povesti despre Maria Theresia (1717-1780), împărăteasa Austriei şi regina Boemiei şi a Ungariei, această domnitoare iubită şi maternă, care i-a dăruit soţului ei, împăratul Franz I, şaisprezece copii şi a făcut politică. Aş putea relata despre congresul vienez (1814-1815), la care după moartea lui Napoleon s-a creat o nouă ordine a Europei. Şi la final ar fi de amintit timpul strălucit al monarhiei dunărene sub împăratul Franz-Joseph I. Şi apoi timpul mai puţin renumit al celui de-al doilea război mondial, care i-a costat viaţa pe 200.000 de vienezi şi în timpul căruia Viena a avut parte de 52 de atacuri aeriene şi 10 zile de luptă pe teritoriul oraşului.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

12 octombrie

Text: Psalmul 34

MAI BUN DECÂT 911!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Psalmul 34:15

Un articol din revista americană Reader & Digest mi-a reamintit adevărul că Dumnezeu este gata să audă şi să răspundă atunci când îl chemăm, în nevoile noastre. Era pe vremea când în circuitul telefonic american se introdusese numărul 911 pentru tot felul de urgenţe. Prin punerea în funcţiune a acestui sistem, cel ce formează numărul 911 nu trebuie să spună telefonistei unde se află. Numele lui şi adresa apar imediat pe ecranul telefonistei de serviciu.

Introducerea acestui număr a avut un succes răsunător. De exemplu, un copil de 6 ani a sunat la numărul 911 pentru a anunţa că a luat foc casa în care locuia. Chiar când operatoarea îi spunea copilului speriat ce să facă, echipa de pompieri fusese deja trimisă la locul incendiului. O fetiţă îngrozită a sunat, spunând că cineva încerca să forţeze uşa şi să intre în casă. In mai puţin de trei minute hoţul a fost arestat şi fetiţa salvată. În alt oraş, o fetiţă a sunat la 911 spunând că un bărbat o bate pe mama ei, după care a închis repede telefonul. Poliţia a sosit la timp şi l-a arestat pe cel ce voia să comită un viol.Dumnezeu aude strigătele copiilor Săi. Ori de câte ori îl chemăm, din orice situaţie, ştim că ne ascultă şi ne răspunde. Cuvintele lui David din Psalmul 34 se aplică şi azi tuturor: „Ochii Domnului sunt peste cel fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor”.

Când eşti în necaz, cheamă-L pe Dumnezeu. El a promis să-ţi
răspundă. Este mai bun decât numărul de urgenţă 911 !

Poţi să ştii că Dumnezeu veghează

Şi-I acolo, pretutindeni,

Cu iubire şi răbdare

Ne-aşteaptă, să ne-audă-n rugăciune.                                 Roworih

Nu va suna niciodată ocupat pe linia rugăciunii cu cerul.

                      *

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

 FII UN ÎNVINGĂTOR!

„Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu”

(Luca 2:49)

În cazul în care cuvântul „a renunţa” face parte din vocabularul tău, atunci este posibil să nu facă parte cuvântul „a termina”. A termina înseamnă a rămâne angajat într-o activitate până se încheie. E vorba de responsabilitate şi acţiune, deoarece chiar şi când te afli pe calea cea bună vei fi doborât dacă stai degeaba şi nu faci nimic. Marile personalităţi care au realizat ceva îţi vor spune că viaţa capătă sens când îţi asumi responsabilitatea pentru propriile fapte şi îţi urmăreşti idealurile cu hotărâre şi pasiune. Nimic nu se compară cu „graba” de a trece linia de sosire. Nimeni nu ţine minte cine a fost al doilea decât cel care trece al doilea. Autorii B.J. Gallagher şi Steve Ventura au spus că cele mai importante zece cuvinte pe care ni le putem spune când suntem învingători sunt: „Nu voi aştepta până când ceilalţi vor face primul pas”. Cel mai importante nouă cuvinte: „Dacă e să se întâmple ceva, de mine depinde”. Cele mai importante opt cuvinte: „Dacă nu eu, cine? Dacă nu acum, când?” Cele mai importante şapte cuvinte: „Vreau şi eu să fac o încercare”. Cele mai importante şase cuvinte: „Nu voi pasa răspunderea asupra altcuiva”. Cele mai importante cinci cuvinte: „Te poţi baza pe mine”. Cele mai importante patru cuvinte: „E doar datoria mea”. Cele mai importante trei cuvinte: „Treci ia treabă!” Cele mai importante două cuvinte: „Voi face”. Cel mai important cuvânt: „Eu”. Domnul Isus a fost cel mai mare învingător al tuturor timpurilor. La vârsta de doisprezece ani, El ie-a spus părinţilor Săi: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu”. Mai târziu, El le-a spus ucenicilor Săi: „trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4). În preajma răstignirii, El a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut” (Ioan 18:37). Chiar înainte de a muri, El a spus: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). Apoi, după ce şi-a câştigat dreptul de a fi Mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu, El s-a întors în ceruri şi „S-a aşezat” (Evrei 10:12). Misiune îndeplinită! Aşadar, concentrează-te să termini victorios!

Sursa: Meditații primite prin Email

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s