Dacă ești păcătos, ești chemat la pocăință!

Luke-5-32-A-Call-To-Sinners-beige-crossN-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.

Luca 5:32.

Dacă te-ai decis odată să-L umezi pe Domnul şi să trăieşti aşa cum te învaţă Biblia, doar atunci poţi recunoaşte cu adevărat cât de păcătos eşti şi cum ai lucrat mereu împotriva Cuvântului Lui Dumnezeu. Dar atunci să vii, aşa cum eşti, trudit şi împovărat la Isus; căci El te va înviora şi va da odihnă sufletului tău.

Dar cum putem veni la El? Supune-te întru totul voiei Lui, Cuvântului Său şi crede tu, ca un păcătos pierdut, că Isus te-a împăcat cu Dumnezeu, deci nu că te va împăca ci te-a împăcat cu Tatăl. Citeşte 2 Cor. 5.

Isus a vorbit pentru binele nostru, încă înainte de întemeierea lumii. Este scris: “Cel care va călca porunca lui Moise, va trebui să moară, dacă vor fi doi sau trei martori”. Noi dar, am călcat cu toţii legea lui Moise. Este scris: “Apoi pofta când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul odată făptuit aduce moartea”. (Iac.1:15); şi anume moartea duhovnicească. Aceasta nu înseamnă altceva decât să fii îndepărtat de Dumnezeu, pierdut. Deoarece păcatul ne desparte pe noi de Dumnezeu. Noi nu am avea nicio scăpare dacă Isus nu ar fi venit ca Mijlocitor pentru noi, ca unul care a luat povara păcatelor asupra Lui şi care a gustat moartea şi încă moartea pe cruce. El a murit deci în locul nostru, El a fost făcut păcat pentru noi şi pentrucă a luat păcatele noastre asupra Lui, ca fiind ale Lui, a trebuit să moară pe lemnul de ocară după dreptatea lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea. Astfel plata păcatelor noastre este plătită şi noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Această jertfă este valabilă odată pentru totdeauna pentru toţi cei care sunt gata să se căiască. Crede acest lucru! (MÂNTUIREA PRIN HRISTOS – Meditaţii zilnice – Fritz Berger)

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

8 OCTOMBRIE

Dimineaţa

Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire. Luca 5:4

Din această povestire învăţăm necesitatea implicării omeneşti. Tragerea năvodului a fost miraculoasă, totuşi nici pescarul, nici barca şi nici uneltele lui nu au fost ignorate. Toate au fost folosite pentru prinderea peştelui. In acelaşi fel, în mântuirea sufletelor, Dumnezeu foloseşte diferite mijloace. Cât timp stă în picioare economia harului, Dumnezeu este mulţumit să Se folosească de absurditatea predicii ca să-i mântuiască pe cei care cred. Atunci când Dumnezeu lucrează fără instrumente, El este slăvit, fără îndoială, dar El Însuşi a ales acest plan prin care să fie preamărit pe pământ. Mijloacele, prin ele însele, sunt mai degrabă inutile. „Invăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic” (Luca 5:5). Care a fost motivul? Nu erau ei pescari îndeletnicindu-se cu chemarea lor specială? Într-adevăr, nu erau lipsiţi de îndemânare; îşi înţelegeau munca, îşi făcuseră meseria fără pricepere? Nu,le lipsea hărnicia? Nu, fiindcă trudiseră. Le lipsise perseverenţa? Nu, fiindcă trudiseră toată noaptea. Nu era destul peşte în mare? Cu siguranţă că era, fiindcă de îndată ce a venit Mântuitorul, peştii au potopit năvodul. Atunci care este motivul? Este faptul că mijloacele în sine nu au putere, fără prezenţa Lui Isus. Nu putem face nimic fără El. Dar cu Christos putem face toate lucrurile. Prezenţa Lui Christos ne conferă succes. Isus stătea în barca lui Petru, şi voia Sa, printr-o influenţă misterioasă, a tras peştii în mreajă. Când Isus este înălţat în biserica Sa, prezenţa Sa este puterea bisericii, strigătul unui rege este în mijlocul ei. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (loan 12:32). Să pornim în lucrarea noastră de pescuire a sufletelor în dimineaţa aceasta, privind înainte în credinţă şi în jurul nostru cu solemnă îngrijorare. Să trudim până vine noaptea, şi nu vom munci degeaba. Cel care ne îndeamnă să aruncăm mreaja o va umple cu peşte.

8 OCTOMBRIE

Seara

Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt. Iuda 20

Aceasta este marea caracteristică a rugăciunii adevărate: ,prin Duhul Sfânt”. Sămânţa devoţiunii primite trebuie să vină din grânarul cerului. Numai rugăciunea care vine de la Dumnezeu ajunge la Dumnezeu. Trebuie să aruncăm săgeţile Domnului înapoi la EL. Dorinţa pe care El a înscris-o în inimile noastre îi va mişca inima şi va coborî binecuvântarea, dar dorinţele cărnii nu au nici o putere în faţa Sa. „Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” înseamnă să te rogi cu înflăcărare. Rugăciunile reci Îi cer Domnului să nu fie ascultate. Cei care nu mijlocesc fierbinte, nu mijlocesc deloc. Unii pot să vorbească despre focul călduţ ca despre rugăciunea călduţă. Este esenţial ca rugăciunea să fie fierbinte. In al doilea rând, înseamnă rugăciune perseverentă. Adevăratul rugător adună forţe în timp ce se roagă, şi devine şi mai insistent atunci când Dumnezeu întârzie să răspundă. Cu cât mai mult timp rămâne poarta închisă, cu atât mai tare bate. Cu cât mai mult întârzie îngerul, cu atât mai hotărât este să nu-l lase să plece fără să-i primească binecuvântarea, (vezi Genesa 3224-30). Insistenţa plină de lacrimi, agonizantă şi invincibilă este plăcută în ochii Lui Dumnezeu In al treilea rând, înseamnă rugăciune umilă, fiindcă Duhul Sfânt nu ne umflă de mândrie niciodată. Rolul Său este să ne convingă de păcat, şi prin aceasta să ne facă să ne plecăm în pocăinţă şi sfâşiere a sufletului. Nu vom cânta niciodată „Gloria in excelsis” dacă nu ne vom ruga Lui Dumnezeu „de profundis”. Aceasta înseamnă că nu vom vedea nidodată „slavă în locurile prea înalte” dacă nu vom striga către Dumnezeu „din adâncuri”. In al patrulea rând, înseamnă să te rogi cu iubire. Rugăciunea trebuie să fie parfumată cu iubire, saturată cu iubire – iubire pentru fraţii noştri sfinţi şi iubire pentru Christos. In cele din urmă, înseamnă să oferi rugăciuni care sunt pline de credinţă. Omul îşi atinge ţinta doar atunci când crede. Duhul Sfânt este autorul credinţei El ne şi întăreşte în credinţă, ca să putem crede făgăduinţele Lui Dumnezeu. Fie ca această binecuvântată combinaţie de daruri excelente, nepreţuite şi dulci ca miresmele negustorului, să ne înmiresmeze interiorul, fiindcă Duhul Sfant este în inimile noastre! Mangâietorule binecuvântat, ajută ca slăbiciunea noastră în rugăciune să se transforme în puterea Ta înlăuntrul nostru.

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE   8

“El care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” ROMANI 8:32

Cuvântul acesta este răspunsul lui Dumnezeu la toate nevoile inimii omeneşti. Nevoile inimii omului… ce lume de nevoi! Nimeni nu se cunoaşte deplin pe sine; nimeni nu poate să pătrundă până în adâncul propriei lui inimi, cu toate capabilităţile ei, cu aspiraţiile şi dorinţele ei cunoscute sau ascunse. Dar Dumnezeu are un răspuns pentru fiecare din aceste nevoi, nimic nu-I scapă, nimic nu-I este imposibil. Nevoile inimii omului se întind cât vezi cu ochii… şi toate pot fi satisfăcute în Domnul Hristos, dacă ele intră în limitele voii Lui Dumnezeu şi izvorăsc dintr-o inimă curată şi predată în întregime. Dumnezeu care a revărsat cu dărnicie peste noi atâtea bogăţii de har, roade ale jertfei Fiului Său Prea iubit, ar putea El să limiteze râvna pe care o are pentru noi, curgerea liberă a râului de har care a izvorât de la cruce? Ar putea El să reţină ceva din binefacerile Sale? Ar face El rezerve faţă de întinderea dragostei Lui? Fluviul îndurării Lui nu va continua să curgă de acolo de unde a ţâşnit? Şi dacă prin harul Lui am ajuns la acest izvor, Il vom vedea noi secând? Fi-vom noi decepţionaţi? Nu, căci cuvântul acesta, din versetul de care ne ocupăm, ne face să ne amintim de punctul de plecare al primirii şi sfinţirii noastre prin har. Realizăm astfel ce binecuvântări nespuse posedăm în slăvita mântuire pe care o avem în Isus Hristos, Domnul nostru, în care sunt cuprinse toate comorile Dumnezeirii. In declaraţia acestui verset ne este asigurată întreaga binefacere cu toate foloasele de o valoare veşnică şi care izvorăsc din jertfa Mântuitorului nostru. In ce priveşte trecutul nostru, avem siguranţa că suntem răscumpăraţi prin sângele Său, iar în ce priveşte prezentul şi viitorul pentru a putea trăi o viaţă nouă, versetele care urmează, 33-39, sunt cea mai puternică confirmare cu privire la siguranţa pe care o avem în Domnul Isus. Oricare şi oricât de multe ar fi fost păcatele noastre, Domnul Hristos a triumfat asupra lor prin cruce şi acum suntem iertaţi şi izbăviţi. Acum trăim viaţa Lui de înviere, El locuieşte în noi prin Duhul Sfânt şi Dumnezeu ne-a dat în adevăr “împreună cu El toate lucrurile”. “Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor. 8:9). Dumnezeu să ne dea harul să aşteptăm numai de la El, ca să primim în dar tot ce avem nevoie pentru viaţa noastră creştină! Invăţăm să cunoaştem slava Domnului Isus prin faptul că El răspunde la nevoile noastre cum apreciază un sărac binele pe care îl primeşte de la cel bogat. Da, noi învăţăm ce este Domnul Isus prin nevoile pe care le avem şi nu prin încercarea mândră de a ne ridica până la El prin cunoştinţe doctrinare de înaltă factură spirituală. Studierea asiduă a Bibliei nu ne aduce o viaţă creştină adevărată prin acumularea de cunoştinţe doctrinare. Trăirea în dragoste dovedeşte că îl cunoaştem pe Domnul iubirii.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Joi  8  Octombrie

           Ura stârneşte certuri.  Proverbe 10.12

Prin Duhul lui Dumnezeu, apostolul care ne spune că „Dumnezeu este dragoste“ ne avertizează de asemenea împotriva pericolului de a‑l urî pe fratele nostru. În trei capitole succesive din prima sa Epistolă găsim aceste atenţionări clare. Cel care îl urăşte pe fratele său umblă în întuneric (1 Ioan 2.9‑11) şi este un ucigaş (1 Ioan 3.11‑15). De asemenea, cel care pretinde că‑L iubeşte pe Dumnezeu este numit mincinos dacă îl urăşte pe fratele său (1 Ioan 4.20,21). Aceste pasaje implică faptul că cel care îl urăşte pe fratele său s‑ar putea să nu fie un credincios adevărat, de vreme ce „niciun ucigaş nu are viaţa eternă rămânând în el“; în plus, „cel care nu‑l iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să‑L iubească pe Dumnezeu, pe care nu‑L vede?“ (1 Ioan 3.15; 4.20).

Totuşi, cel care este urât este numit „frate“, de aceea trebuie să ne oprim puţin pentru a vedea dacă nu cumva aceste atenţionări nu au aplicaţie la noi înşine. Ura este atitudinea lumii necredincioase faţă de creştin (1 Ioan 3.13), deci ce cumplit este ca adevăraţii credincioşi să se alăture lumii şi să‑i urască pe fraţii lor!

Însă probabil că cei mai mulţi creştini evită cuvântul „ură“ în astfel de situaţii, înlocuindu‑l cu formula „dezaprobare totală cu privire la purtarea sau la învăţătura cuiva“. Totuşi, Scriptura dă pe faţă ipocrizia noastră, explicându‑ne cum arată ura. În 2 Cronici 18.7, Ahab îşi declara ura faţă de Mica, fiindcă acel om al lui Dumnezeu vorbea mereu împotriva lui. ÎnGeneza 37.4, fraţii lui Iosif îl urau şi, în consecinţă, nu‑i puteau vorbi cu pace. Dacă nu îmi place de un credincios, fiindcă întotdeauna este în dezacord cu mine, sau dacă am resentimente faţă de fraţi şi surori, încât nici măcar nu pot să‑i salut, atunci mă aflu în compania lui Ahab şi a fraţilor lui Iosif. Domnul să ne ferească de aşa ceva! Orbiţi de ură, întotdeauna ne vom rătăci de la cale; în plus, ştim că am trecut din moarte la viaţă fiindcă îi iubim pe fraţi (1 Ioan 2.11; 3.14).                                      S. J. Campbell

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

8 OCTOMBRIE

NICIODATĂ SINGUR

Nu te voi mai numi Părăsită. Isaia 62.4

„Părăsită” este un cuvânt trist, care sună ca un clopot de moarte. Este amintirea celor mai adânci dureri şi vestirea mai dinainte a necazurilor celor mai grele. O prăpastie de nenorociri vedem înaintea noastră când auzim acest cuvânt: “Părăsit”. Părăsit de cineva care urăşte fericirea ta! Părăsit de un prieten încercat în care aveai încredere! Părăsit de cineva apropiat, de care erai legat prin iubire! Părăsit de tată şi de mamă! Părăsit de toţi! Grozavă nenorocire; şi totuşi ea poate să fie îndurată cu răbdare, dacă Dumnezeu ne ocroteşte. Dar ce trebuie să se întâmple pentru a te simţi părăsit de Dumnezeu? Gândiţi-vă la strigătul acela al Domnului Isus, mai amar decât orice: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Am gustat noi într-o anumită măsură, amărăciunea şi veninul cuprinse în acest cuvânt: “Părăsit”? Dacă aşa s-a întâmplat cu noi, să rugăm stăruitor pe Domnul să nu mai vină peste noi această stare de tristeţe şi să nu mai cădem niciodată într-un întuneric aşa de grozav. în răutatea lor, oamenii au strigat în faţa unui sfânt al lui Dumnezeu: “L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l puneţi mâna pe el” (Ps. 70.11). Dar ei se înşeală totdeauna, căci Dumnezeu sileşte pe vrăjmaşii noştri să-şi ia înapoi vorbele sau chiar să tacă. Cu totul deosebită este însă această numire: “Plăcerea Mea este în ea”. Este bucuria care vine după lacrimi. Cei ce au crezut că sînt părăsiţi, să asculte dar aceste cuvinte ale Domnului: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”!

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

8 OCTOMBRIE

Dar DUMNEZEU îşi arată dragostea faţă de noi

prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi,

HRISTOS  a murit pentru noi.  Rom. 5,8.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (loan 3.16). Mai mult nu putea Dumnezeu. Isus era Fiul desfătării Lui din veşnicii. El L-a dat la judecată şi la moarte. „Pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor. 5.21). Moartea, plata păcatului trebuia să vină. Ce mişcător când citim în Romani 5.8: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că Hristos a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoşi.” Asemănător citim şi în Efeseni 2.4: „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.” Ceea ce a fost cu neputinţă pentru Lege a fost posibil pentru Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi, pentru păcătoşi. După Romani 5.6. El a murit şi pentru cei fără putere. Tot în acest capitol Dumnezeu ne lasă să ştim că suntem împăcaţi prin Fiul Său care a murit pentru noi; (vers. 10).Ce stare tristă a fost aceea în care ne-am găsit odinioară. Eram fără putere, nici odată nu ne puteam salva singuri, eram sub povara mulţimii de păcate, departe de Dumnezeu, fără nădejde în lumea aceasta şi pe deasupra mai eram şi duşmani care în plină ură ne împotriveam Prea Iubitului Său. Pentru astfel de oameni Dumnezeu a lăsat ca Fiul Său prea iubit să moară, şi Fiul şi-a dat viaţa de bună voie ca să ne mântuiască pe veci şi să ne apropie de inima Tatălui.

Aceasta este o dragoste nemărginită. Oare să nu fim tot timpul mulţumitori pentru această dragoste măreaţă?

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

8 OCTOMBRIE

„Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale… Dar tunetul puterii Lui cine-l poate înţelege?” (Iov 26:14, RV) Atât de multe dispoziţii rătăcitoare plutesc prin sufletul meu; nu am nici înţelepciune, nici pricepere cu privire la lucrurile legate de Tine până ce Tu nu îmi luminezi întunericul.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

8 OCTOMBRIE

«Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului.”» EXOD 28,36

Exod 28 este un capitol impresionant despre alegerea divină a Lui Dumnezeu. Domnul alege oameni pentru slujbe sfinte. Cine citeşte întreg capitolul va remarca fără îndoială seriozitatea şi caracterul aparte al ceremoniei consacrării preoţilor în slujbă. Odinioară Domnul a ales numai seminţia lui Levi pentru această slujbă sfântă de preot, dar, în Noul Legământ fiecare credincios născut din nou prin Cristos este împărat şi preot: «care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!» (Apoc. 1,5-6). Dacă privim însă astăzi Biserica lui Isus, vedem din păcate o realitate înspăimântătoare. Mulţi s-au întors la Isus, dar s-au oprit pe «pragul» îndurării Domnului. A te întoarce la El este eliberarea din robia Egiptului spiritual, adică a păcatului. Cine se mai preocupă astăzi cu înţelesul adânc al alegerii pentru slujire? Care au fost la început scopul şi apogeul slujirii? Au devenit cumva leviţii preoţi de dragul preoţiei? A avut slujba lor un scop în sine? Deloc! Ţelul era: «Sfinţenie Domnului!» Un astfel de om I se dăruieşte total lui Dumnezeu şi Îi aparţine Lui cu totul.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

8 OCTOMBRIE

Numai Hristos

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Nu este umililor să ni se spună că trebuie să venim la Isus? Să ne gândim la lucrurile pentru care nu vrem să venim la Isus Hristos. Dacă vrei să ştii cât eşti de sincer, verifică-te prin aceste cuvinte; ..Veniţi la Mine”. în fiecare domeniu în care nu eşti sincer, mai de­grabă vei comenta în loc să vii, mai degrabă vei apela la răspunsuri evazive în loc să vii, mai degrabă vei trece prin întristări în loc să vii; vei face orice numai să n-ajungi să faci ultimul pas, care ţi se pare o nebunie de nedescris: „Vin aşa cum sunt”. Cât timp mai există în tine o cât de mică urmă de impertinenţă spirituală, aceasta se va manifesta prin faptul că aştepţi ca Dumnezeu să-ţi spună să faci un lucru mare, pe când tot ce-ţi spune El este: „Vino”.„Vino la Mine.” Când vei auzi aceste cuvinte, vei şti că trebuie să se întâmple ceva în tine înainte de a putea veni. Duhul Sfânt îţi va arăta tot ce trebuie să faci ca să pui toporul la rădăcina oricărui lucru care-ţi opreşte înaintarea. Nu vei înainta niciodată până când nu vei fi gata să faci acest lucru. Duhul Sfânt îţi va arăta care este acel lucru de neclintit în tine, dar El nu-l poate clinti din loc dacă tu nu vrei să-L laşi să facă aceasta.Cât de des ai venit înaintea Lui Dumnezeu cu cererile tale şi apoi ai plecat spunându-ţi: „Oh, de data aceasta am procedat bine!'”; şi totuşi, pleci fără nimic, în timp ce Dumnezeu stă cu mâinile întinse, nu numai ca El să te primească pe tine, ci şi pentru ca tu să-L primeşti pe El. Gândeşte-te la răbdarea fără margini, de neînfrânt şi neobosită a Lui Isus: „Veniţi la Mine”.

IZVOARE IN DEŞERT

8 Octombrie

Nu vă îngrijoraţi de nimic.(Filipeni 4:6)

Destul de mulţi creştini trăiesc într-o stare teribilă de îngrijorare, fiind mereu neliniştiţi de problemele vieţii. Secretul trăirii într-o pace perfectă în mijlocul ritmului febril al vieţii zilnice este un secret ce merită din plin să fie cunoscut. Ce bine a făcut vreodată îngrijorarea? N-a făcut niciodată pe nimeni mai puternic, n-a ajutat pe nimeni să facă voia lui Dumnezeu, nici n-a oferit nimănui o cale de scăpare din neliniştea şi confuzia lui. Îngrijorarea doar distruge eficacitatea unei vieţi care altfel ar putea fi folositoare şi frumoasă. A fi neliniştit şi plin de griji şi îngrijorări este absolut interzis de Domnul nostru, care a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»“ (Matei 6:31). El nu vrea să spună că nu trebuie să fim prevăzători sau că viaţa noastră nu trebuie să aibă niciodată un plan sau un model al ei. El vrea să spună pur şi simplu că nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri.Oamenii vor cunoaşte că trăieşti într-o stare constantă de îngrijorare după adânciturile de pe faţa ta, după tonul vocii tale, după atitudinea ta negativă, şi după lipsa de bucurie din duhul tău. Deci urcă pe înălţimile unei vieţi abandonate în mâna lui Dumnezeu, şi perspectiva ta se va schimba până-ntr-atât încât vei privi în jos pe norii de sub picioarele tale.  Darlow Sargeant

Este un semn de slăbiciune să te îngrijorezi şi să te frămânţi mereu,  îndoin­du-te de toate şi neavând încredere în nimeni. Se poate câştiga ceva prin asta? Nu ne facem noi doar incapabili de acţiune, şi ne detaşăm mintea de abilitatea de a lua decizii înţelepte? Pur şi simplu ne cufundăm în luptele noastre când am putea pluti peste ele prin credinţă.O, pentru harul de a fi liniştiţi! O, „opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu [Yehova] sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10)! „Sfântul lui Israel“ (Psalmul 89:18) îi va apăra şi-i va elibera pe ai Săi. Putem fi siguri că fiecare cuvânt al Său va rămâne în picioare pentru totdeauna, chiar dacă munţii s-ar prăbuşi în mare. El merită încrederea noastră totală. Deci vino, suflete al meu, întoarce-te la locul tău de odihnă, şi odihneşte-te în dulcea îmbrăţişare a Domnului Isus.  selectat

 

Pacea va umple adâncul sufletului tău

  Când eşti liniştit!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

8 octombrie

Text: Ioan 13:1-17

UN DUBLU HOŢ

trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă,

iată ce urăsc eu. Proverbele 8:13

Mândria păcătoasă ne jefuieşte de două binecuvântări – bucuria de-a ne dărui altora şi bucuria de-a primi de la alţii. Un fost pastor, membru al bisericii pe care o păstoream, s-a privat pe sine de ocazia de-a servi ca diacon pentru că simţea că această poziţie era sub nivelul demnităţii sale. A devenit un om nefericit şi neîmplinit deoarece era prea mândru ca să fie un diacon după ce fusese pastor.

Mândria ne fură şi de binecuvântarea de-a primi. Un bărbat în vârstă, rămas văduv, şi care nu avea copii, era incapabil să gătească o mâncare bună şi să-şi păstreze curăţenia în casă. Am aranjat cu cineva să vorbească cu el şi să-l ia la plimbare într-o zi când un grup de surori din biserică voiau să meargă să-i facă întreaga casă lună. Când s-a întors acasă, s-a înfuriat. Apoi când femeile i-au trimis o mâncare caldă, hotărâte să facă acest gest în fiecare zi, a refuzat mâncarea. Era prea mândru ca să accepte ajutorul cuiva.

Petru, la fel ca noi toţi, avea lupte cu mândria păcătoasă. Când L-a văzut pe Isus că se apropie de el cu ligheanul, s-a lăsat cuprins de mândrie care l-a dus iniţial la a-L refuza pe Isus să-i spele picioarele. Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, a fost împiedicat de mândrie să-şi ia rolul de slujitor pentru a spăla picioarele celorlalţi.

Trebuie să fim gata să luăm rolul de slujitori şi să ne dăruim altora. Dar trebuie, de asemenea, să fim gata să primim de la alţii. Să nu lăsăm ca mândria să ne jefuiască de bucuria dublă de-a sluji şi de-a ni se sluji.            – H.V.L.

De-ţi doreşti bucuria lui Cristos

În inimă izvor răcoritor,

Alungă-ţi egoismul păcătos

Şi ia-ţi slujba de rob ascultător.       D.J.D.

Binecuvintările Domnului sunt adeseori jertfite pe altarul mândriei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

8 Octombrie

2 Cronici 13.1-12

Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o ase­menea necredincioşie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „împăraţi”, dar care nu a putut fi trecut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ieroboam. Potrivit cu Luca 14.31, era o nebunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează infe­rioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvântarea ţinută în faţa armatei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia îm­părătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă secretă, cea mai eficace dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare” (v. 12).

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

8 OCTOMBRIE. CE PREŢUIEŞTI CEL MAI MULT?

„Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21)

Dacă s-ar întâmpla ca locuinţa ta să fie cuprinsă de flăcări şi ai putea lua un singur lucru, care ar fi acela? E o decizie pe care oamenii o iau în fiecare zi, însă nu e uşoară. Întotdeauna vor exista lucruri după care plângem când renunţăm la ele, datorită valorii emoţionale pe care o au în vieţile noastre. Dacă doreşti să ştii care sunt ale tale, analizează cum îţi petreci timpul şi cum îţi cheltuieşti banii. Ele sunt o dovadă clară. Domnul Isus a spus: „Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. „Comoara” ta pot fi relaţiile pentru care ai face orice ca să le păstrezi, cariera care ocupă un loc primordial în viaţa ta sau investiţiile tale pentru viitor. Aceste lucruri sunt bune. Într-adevăr, Biblia spune că oamenii înţelepţi privesc înainte şi îşi fac planuri (Proverbe 21:20). Dar ceea ce investeşti pentru veşnicie contează. Tânărul bogat l-a întrebat pe Domnul Isus: „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat” (Luca 18:18-23). În esenţă, Domnul Isus l-a întrebat pe acest om care era bogat şi de succes: „Ai putea să renunţi la tot şi să mă urmezi? Ai putea pierde toată averea din această viaţă pentru a avea nespus mai mult în veşnicie? În loc să-ţi faci o carieră, ai vrea să-ţi petreci viaţa zidind Împărăţia Mea?” Domnul Isus doreşte să fie cel mai important „lucru” din viaţa ta. Când faci asta, El îţi promite că „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Eşti dispus să-L pui la încercare?

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 8 Octombrie 2015

… pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.Psalmul 73.25

În „zâmbetul“ lui Dumnezeu

Un băieţel de aproximativ trei ani se afla cu mama lui în camera de zi, când o rază de soare luminoasă pătrunse prin fereastră şi se reflectă pe podea. Băiatul se aşeză în raza de soare de pe podea şi exclamă: „Acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu!“.Mama sa spuse: „Să dea Dumnezeu ca băieţelul meu să dorească să trăiască totdeauna aşa, ca plăcerea lui Dumnezeu să se poată odihni peste el!“.Au trecut mulţi ani; mama credincioasă a murit de mult timp, chemată acasă de Domnul Isus. Micul băiat deveni un bărbat, care învăţase sârguincios şi obţinuse multe în meseria lui. Dar pe Dumnezeu Îl uitase. Favoarea oamenilor, zâmbetul lor îl avea, dar despre „zâmbetul“ lui Dumnezeu nu mai ştia nimic.Într-o zi, când căută ceva în dulapul vechi al mamei sale moarte, îi căzu în mâini un pacheţel. Îl deschise şi găsi o pereche de papuci de copii, cu următoarele rânduri scrise de mâna mamei sale. „Aceşti papuci i-a purtat dragul meu micuţ Iulian, când a avut trei ani. Atunci el s-a aşezat într-o rază de soare care lumina camera şi a spus: «Aşa, mami, acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu!». Să dea Dumnezeu, ca el să umble şi să lucreze în aşa fel, ca plăcerea lui Dumnezeu să se odihnească peste el.“

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s