Chemarea la renunțare.

ploughTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Chemarea la renunţare

Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.

Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El „ştia ce este în om”. Noi am fi spus: „Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!”  Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul. Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat.

Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place. Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pc mine şi o speranţă disperată. „Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa.Luca 9:61. Cel care spune „Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui „La revedere”, pentru că „La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

27 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor             mântuit de Domnul!Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţi atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai Lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii.

De aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

27 SEPTEMBRIE
Seara

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci.

Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă – roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt Prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, Te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost, Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.

CALENDAR BIBLIC

27 SEPTEMBRIE

Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.

2. Pet. 2,21.

In acest Cuvânt găsim o judecată dreaptă şi aspră a Lui Dumnezeu peste o anumită grupare de oameni. Sunt grupări de oameni care au simţit nevoia mântuirii şi adevărul Lui Dumnezeu cu privire la starea dezastruoasă a omului, care au fost socotiţi printre copiii Lui Dumnezeu, dar in realitate i-au înşelat pe cei din jur şi s-au înşelat şi pe ei însăşi. Ce situaţie tragică! Mai de vreme sau mai târziu se va arăta în viaţa lor această eroare şi după o aşa numită „mântuire” se vor întoarce în lume. Cu privire la poporul pământesc din care cei mai mulţi umblau numai după forme şi nu după Dumnezeu, a trebuit să se spună: „Căci ei îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine.” (Ier. 2.27). De s-ar întreba fiecare mântuit: Unde-i ţinta privirii mele, la Dumnezeu sau în lume? O aşa numită cale de mijloc aurită nu există.Să ne gândim bine că Dumnezeu NU poate să suporte pe cei reci şi nici pe cei laşi. Numai trecerea cu totul de partea Lui Dumnezeu şi renunţarea la ce sîntem noi arată că s-a produs izbăvirea de păcat. Majoritatea celor care cândva au fost puşi în lumina sfinţeniei Lui Dumnezeu, care au cunoscut calea neprihănirii dar totuşi nu s-au întors la Dumnezeu cu adevărat ajung cu inima împietrită şi nu mai au posibilitatea de a recunoaşte adevărul şi mântuirea în Isus Hristos. Dacă un cititor al acestor rânduri se recunoaşte în această categorie atunci să vină chiar acum cu toată povara lui la Isus, Domnul nostru. Azi mai este ziua harului. Indeosebi copiii credincioşilor care au mărturisit că sunt pocăiţi să se analizeze foarte serios în faţa Domnului. Credinţa nu este ereditară, nu se transmite aşa cum se transmit anumite particularităţi ale părinţilor. Credinţa este o lucrare personală, „o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

27 SEPTEMBRIE

“Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.”

EVREI 13:13

Un credincios participă la o scurtă conferinţă, educaţională la o universitate în New England. În timpul primei sesiuni a grupului, pentru a cunoaşte activitatea care îi interesa pe fiecare, membrii grupului au fost rugaţi să prezinte fiecare titlul cărţii favorite. Pentru aceasta, fiecare pe rând trebuia să se ridice, să se prezinte, împreună cu cartea respectivă, să spună ce cuprinde şi de ce este cartea lui favorită. Credinciosul de care este vorba s-a identificat cu Biblia. Pentru el, Biblia era Cuvântul Lui Dumnezeu care i-a adus făgăduinţa mântuirii prin persoana Domnului Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Desigur că au urmat câteva lucruri interesante. Mai întâi, a fost poreclit “predicatorul” pentru toată durata conferinţei. Apoi, ori de câte ori vreuna din cărţile celorlalţi membri conţineau vreo aluzie biblică sau o referinţă, el era chemat să le explice. În al treilea rând, în timp ce grupuri se întâlneau în fiecare noapte să meargă la băutură, el nu trebuia niciodată să se îngrijoreze să aducă vreo scuză fiindcă nu era invitat nicodată. Al patrulea, fiind cunoscut ca unul care crede în Biblie, a fost recomandat altor creştini din grup. Şi în sfârşit, luînd în mod smerit o poziţie de partea Domnului Hristos, a avut câteva ocazii în timpul conferinţei să vorbească altora despre Mântuitorul lui. În timp ce mulţi credincioşi se străduiesc din greu să se separe de lume, acest om al Lui Dumnzseu a găsit cheia de a realiza aceasta: Identificarea cu Domnul Isus duce la despărţirea de lume. Când îţi iei locul alături de El, cei ce urăsc lumina se vor separa de tine, dar cei ce iubesc lumina însă se vor uni cu tine (1 loan 1:5-7).Dar ieşirea afară din tabără la El, mai înseamnă să ieşim dintr-un sistem religios lgalist având doar o formă de evlavie dar fără putere, şi în care Domnul Isus ca Persoană este dat la o parte şi înlocuit cu “să faci şi să nu faci” şi cu forme religioase. Şi vai, lucrurile acestea se întâmplă şi în adunări unde se găsesc scumpi copii ai Lui Dumnezeu. Şi dacă ieşim afară dintr-o astfel de tabără să nu ne închipuim că ne aşteaptă mai multă linişte, apreciere şi pace, ci mai degrabă, suferinţe şi ocară. Dar am ieşit “la El” şi la El şi numai la El găsim apreciere, dragoste, mângâiere, încurajare şi orice am mai avea nevoie în mersul nostru pe calea îngustă dar care duce la viaţă şi la o viaţă veşnică împreună cu El.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

27 SEPTEMBRIE

«Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.»

IEREMIA 10:23

Nu putem hotărî de capul nostru cum să umblăm pe calea credinţei, ci trebuie să ne modelăm după lungimea pasului Domnului. Umblarea cu Dumnezeu este una specială. Isus a păşit pe această cale cu Tatăl Său. Dar această umblare este împotriva voinţei, naturii şi a planurilor noastre. Prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmanie cu lumea. Există mulţi care vor să-L urmeze pe Domnul şi renunţă chiar şi la slujba lor, dar totuşi umblă pe calea credinţei aşa cum vor ei, nu cum a făcut Isus. În mod normal, nimeni nu doreşte să umble exact ca El, deoarece lucrul acesta presupune automat episodul Golgota. Însă doar atunci când te jertfeşti şi când rămâi în moartea Lui umbli aşa cum a umblat EL. Numai când omul vechi, firea ta păcătoasă dispare în moartea Lui Isus, noua creaţie poate să umble cu Dumnezeu. Legătura vitală cu El începe acolo unde, paradoxal, viaţa cea veche se stinge: «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal. 2,20). Începe chiar astăzi noua umblare alături de Dumnezeul cel viu!

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

27 septembrie

LUMINĂ DIVINĂ ÎN ÎNTUNERIC

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.  Psalmul 18:28

Se poate întâmpla ca sufletul meu să fie în întuneric, şi dacă acest întuneric este de natură duhovnicească, nicio putere omenească nu poate să mă lumineze. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu! El poate să lumineze întunericul meu şi să aprindă lumina mea imediat. Chiar când voi fi înconjurat de întuneric aşa de mare încât să-l pot apuca cu mâna, El poate pătrunde şi prin acest întuneric şi să-mi aducă lumină.Când El va aprinde lumina mea, nimeni nu va putea s-o stingă şi flacăra nu va scădea nici din pricina lucrurilor trecătoare, niciodată cu trecerea timpului. Aceia a căror scânteie a fost aprinsă odată de Mântuitorul, luminează mereu. Oricare ar fi pricina întunericului meu, numai Dumnezeu este Acela care mă va lumina. Privirea mea este la El, Lumina Domnului va străluci în curând pentru mine; şi apoi în clipa hotărâtă mă va conduce acolo unde nu mai este nevoie nici de lampă, nici de lumina soarelui. Să-L lăudăm pe Domnul!

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

27 SEPTEMBRIE

Doamne, slăveşte-Te astăzi. Luminează această casă, trupul meu, cu slava Ta pentru ca prin toate ferestrele să poţi privi în afară neîmpiedicat şi strălucitor.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

27 Septembrie

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului Lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte

1 Cor. 2:14.

Am putut vedea ieri, că nimeni nu ştie ce este în om afară de duhul omului care este în el şi tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile Lui Dumnezeu, afară de Duhul Lui Dumnezeu. Acelaşi lucru ne spune versetul de azi. Cel care doreşte să fie mântuit trebuie să fi primit Duhul Lui Dumnezeu. În Vechiul Legământ era scris: “Cine înfăptuieşte Legea, acela va trăi. Dar Legea nu poate aduce pe nimeni la viaţă, nu poate înnoi pe nimeni, iar înaintea Lui Dumnezeu nimeni altcineva nu are ce să caute decât o făptură nouă. Dar acum după învierea Lui Isus, El sfinţeşte. In Vechiul Legământ erau consideraţi sfinţi aceia care s-au dăruit Lui Dumnezeu, iar în Legământul Nou toţi cei care cred, sunt sfinţi prin jertfa trupului Lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Nimeni n-a putut avea parte de aşa ceva în Vechiul Legământ. De aceea este scris: “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Dar apostolul Pavel ne spune: “Nouă însă, ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale Lui Dumnezeu”. Astfel este posibil, ca noi să ştim prin Duhul Sfânt ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cei care nu au Duhul Lui Dumnezeu nu cunosc această slavă. Cuvântul Lui Dumnezeu nu este doar o învăţătură; nu putem învăţa lucrurile cereşti, ele ne sunt dăruite prin credinţă. Astfel nu mai este nimic în noi vrednic de osândit şi se împlineşte cuvântul în viaţa noastră. Dar cel duhovnicesc deosebeşte toate lucrurile şi el însuşi nu poate fi înţeles de nimeni.” Nu este deci, nicio osândire pentru noi, pentrucă suntem în Hristos Isus.”

Laudă şi mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu!

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

27 Septembrie

Şi am văzut în mijlocul tronului şi al celor patru făpturi vii şi în mijlocul bătrânilor, un Miel stând ca înjunghiat.

Apocalipsa 5:6

Trăim în zile în care superlativele sunt folosite în mod obişnuit pentru a descrie lucrurile din diferite sfere ale vieţii. În sport şi în industria cinematografică se vorbeşte despre superstaruri; în sfera politică, militară şi economică auzim despre ţări numite superputeri; chiar şi în lumea religioasă există termenul de megabiserici. Însă este deopotrivă instructiv şi interesant să observăm contrastul dintre felul în care noi vedem lucrurile şi felul în care le vede Dumnezeu. El nu este impresionat, aşa cum suntem noi, de ceea ce este „mega” sau „super”, fiindcă Lui Îi place să lucreze prin lucrurile care sunt „mici” şi „slabe”, aşa încât „nicio făptură să nu se laude înaintea Lui” (1 Corinteni 1.29).Ce izbitor este faptul că, în cartea Apocalipsa, Îl avem pe Domnul Isus prezentat ca Miel, ba chiar ca Miel înjunghiat! Trebuie să remarcăm că Ioan foloseşte un cuvânt special pentru „Miel” în toată cartea Apocalipsa. Cuvântul grecesc folosit în mod obişnuit în Noul Testament pentru „miel” este „arnos”, însă Ioan foloseşte cuvântul „arnion”, care este diminutivul lui „arnos”. „Arnion” poate fi tradus cu „mieluşel”. Această formă a cuvântului este folosită de douăzeci şi opt de ori în Apocalipsa, cu privire la Hristos (28=4×7 – patru este numărul universalităţii, iar şapte este numărul perfecţiunii divine). Cu siguranţă, acest număr are o semnificaţie aparte.

Da, Mieluşelul va avea o poziţie de supremaţie şi va domni peste toate lucrurile. Este scris despre Hristos că „a fost răstignit în slăbiciune, totuşi trăieşte din puterea Lui Dumnezeu” (2 Corinteni 13.4). Răstignirea a părut să fie o înfrângere şi o slăbiciune, însă „slăbiciunea Lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii” (1 Corinteni 1.25). Iubite credincios, nu te lăsa descurajat atunci când lucrurile par mici sau slabe, căci Domnul va birui până la urmă! Mieluşelul Se află pe tronul Lui Dumnezeu şi toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi aduse sub stăpânirea Lui! (Reynolds)

IZVOARE IN DEŞERT

27 Septembrie

Am găsit un preţ de răscumpărare pentru el.

(Iov 33:24)

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea Lui Hristos asupra trupului – sau viaţa Lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta Lui Dumnezeu.Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului Lui Dumnezeu. Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup“ (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta“ (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou“ (Apoc. 21:1).Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău“ (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor“ (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea Lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană, totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

Trupul, sufletul şi duhul meu astfel răscumpărate,
Sfinţite şi vindecate le dau, o, Doamne, Ţie,
O jertfă dedicată care să fie a Ta pentru totdeauna.
Pentru ca toate puterile mele cu toată tăria lor
Să se unească numai spre gloria Ta – Aleluia! (Henry Wilson)

 

 *

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 27 Septembrie 2015

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia – Luca 4:18

Domnul care caută

În Evanghelia după Luca avem relatarea intrării Domnului în slujba Sa publică, în această lume de păcat și de durere. Din cuvintele de mai sus, rostite chiar de Mântuitorul, aflăm caracterul slujirii Sale. Lumea este plină de inimi zdrobite. Omul încearcă să-și ascundă durerea sub masca veseliei și a râsului, dar în Proverbe 14.13, citim: „De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită“. Sub masca veseliei sunt dureri tainice și inimi frânte.Privind la Domnul, așa cum ni-L descriu Evangheliile, vedem un Om perfect, venit în lumea noastră pentru a căuta inimi zdrobite. Refuzând lumea, cu toată onoarea și bogăția ei, El a ales să fie sărac, căutând pe cei cu inima zdrobită, ca să le usuce lacrimile și să le vindece rănile. Când Îl privim trecând prin această vale a plângerii în căutarea inimilor frânte, Îl vedem pe Domnul vindecând inima zdrobită a unui păcătos, legând rănile inimii întristate a unui credincios și ștergând lacrimile unei văduve cu inima lovită. Dar răutatea și cruzimea inimii omului au fost de așa fel, încât, în cele din urmă, inima Domnului a fost frântă din cauza împotrivirii, a stării noastre de păcat. Mântuitorul a adus o mare mântuire și dorește să ne dăruiască liniștea după care suspinăm.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

 ALEGE-ŢI ANTURAJUL POTRIVIT! (2)

Mai bine doi decât unul” (Eclesiastul 4:9)

Nu sta cu mâinile în sân. Nu aştepta să fii prezentat. Salută şi întreabă-l pe interlocutor cum se numeşte. Dacă eşti de felul tău o persoană timidă, poate va fi dificil să faci primul pas. Dar se poate ca şi celălalt să simtă la fel, iar când începeţi discuţia, descoperiţi că aveţi lucruri în comun. Asumă-ţi riscul. Dacă îţi place o persoană, treci la un nivel mai profund şi împărtăşeşte-i o mică zbaterea de-a ta, o teamă sau o dezamăgire pe care ai trăit-o. Lucrul acesta se numeşte „risc rezonabil” şi îţi permite să măsori răspunsurile celuilalt. Dacă pui suflet şi te identifici cu ceea ce spui, e un semn bun. Dacă cealaltă persoană se închide în sine, încearcă să te pedepsească sau răspunde critic, înseamnă că poate a sosit vremea să mergi mai departe. Dacă lucrurile decurg bine, faceţi schimb de numerele de telefon şi invit-o la o cafea sau la masă. Apoi mergi la o a doua întâlnire şi dă-i o şansă; în felul acesta vei ştii dacă această prietenie merită să fie dezvoltată. Află unde merg creştinii pentru a petrece timp. Există multe locuri în care poţi cunoaşte oameni noi, cum ar fi la biserică, la sport, la şcoală, la un grup de joacă sau la o activitate de voluntariat. Fii gata să renunţi la confortul tău şi să te implici în situaţii noi. Nu uita că Dumnezeu foloseşte tot felul de relaţii de prietenie pentru a-şi împlini scopul. Un învăţător renumit spune: „Am avut prieteni care au fost instrumentul binecuvântării mele, deşi niciodată nu au crezut în mine şi nici nu m-au susţinut. Aceştia fac parte din „sectorul Iuda”, care există în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu … cei care îţi provoacă cea mai mare suferinţă. Ei te rănesc şi te trădează, dar prin trădarea lor se poate împlini voia lui Dumnezeu în viaţa ta”. Cere-i Lui Dumnezeu să-ţi dea un prieten, apoi du-te şi caută-l!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

27 septembrie

Text: 1 Petru 1:3-12

„VENIŢI!”

…darul fără plată al Lui Dumnezeu este viaţa veşnică in Isus Cristos, Domnul nostru.  – Romani 6:23

În oraşul Boston, te poţi plimba printr-un parc aflat chiar în centrul oraşului numit „Boston Common” (Propr. obştească a oraşului Boston, n.tr.). Parcul a fost conceput de către un guvernator puritan pe nume John Winthrop. Întinzându-se pe 20 de hectare, parcul este cel mai vechi parc public din Statele Unite. El a fost proiectat pentru „folosirea comună ca păşune pentru vite şi teren de antrenamente sportive”. Azi, nu se mai foloseşte pentru nici unul din scopurile iniţiale, dar aleile lui şi peisajul pitoresc oferă o relaxare binevenită în plin centrul unui mare oraş.Într-o zi, un băieţel vizita parcul cu părinţii săi pentru prima dată, când a văzut la intrarea parcului inscripţia: „Boston Common”. Încântat peste măsură, copilul a exclamat: „Nu spune: Nu călcaţi pe iarbă”! Scrie: „Veniţi!” şi a zbughit-o bucuros pe câmpul înverzit (în limba engleză „veniţi!” se scrie „come on!”. Copilul citise în loc de common, come on; n.tr.). Asemenea copilului din „Boston Common”, care a văzut în aceste cuvinte o invitaţie deschisă, am putea vedea şi noi ceea ce Iuda numeşte „mântuirea noastră de obşte” (v. 3). Oferta vieţii veşnice prin credinţa în Isus nu este numai pentru câţiva. Ea este „darul fără plată al Lui Dumnezeu” (Romani 6:23). Nu se face nici o restricţie celor care doresc să accepte această „mântuire de obşte”. Tendinţele noastre umane sunt să complicăm această invitaţie a Lui Dumnezeu, adăugând cerinţe legaliste sau promisiuni de dedicare din partea beneficiarilor ei. Prin natura noastră, căutăm să ridicăm semne de interdicţii spirituale: „Nu…!” Dar Dumnezeu ne-a spus clar că mântuirea este darul fără plată al Lui – şi poate fi primit prin credinţă. Veniţi! Credeţi azi în Isus!

Vino azi la Isus, nu mai amânalVino azi la Isus, nu mai amânalAi Cuvântul Lui ce te-a lumina.El e-aici. La picioare să-l cazi           Te cheamă. Vino la Domnul chiar azi.     – Root

Mântuirea este un dar gratuit, dar trebuie să-l accepţi

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

27 Septembrie

2 Cronici 5.1-14

Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiectul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. Introducerea acestuia „la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor” (v. 7), ne în­dreaptă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu Însuşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pământul cu gloria Sa. Isus face obiectul admi­raţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas”, dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intonată de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecare nota sa particulară, dar într-o perfectă armonie.Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preotului Aaron şi tablele legământului, numai acestea două din urmă rămân (v. 10). În decursul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumnezeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al Lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promisiunea. Şi El însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).

Sursa: Meditații din 14 Calendare biblice, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s