VESTEA PE CARE AM AUZIT-O…

god-is-light-182… de la El şi pe care v-o propovăduim, este că DUMNEZEU e lumină, şi în  El nu este întuneric.  (1. loan 1:5)

Apostolul loan a umblat cu Isus, l-a văzut cu ochii săi, l-a pipăit cu mâinile lui şi a văzut în El descoperită viaţa veşnică „care era la Tatăl.” Şi ceea ce el „a văzut şi auzit” aceea mărturiseşte celor care le scrie, ca ei să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.Nimic nu poate să fie mai binecuvântat şi măreţ ca legătura şi părtăşia în care sunt aduşi credincioşii.

De aceea apostolul ne scrie aceste lucruri pentruca „bucuria noastră să fie deplină.” Ce nemărginit de mare este harul lui Dumnezeu către noi sărmanii păcătoşi. Nu numai că are plăcerea de a ne ridica din pierzarea adâncă din puterea Satanei şi a păcatului ci ne dă viaţa veşnică dumnezeiască, aducându-ne în prezenţa Sa, transpunându-ne într-o binecuvântată şi veşnică legătură cu El însuşi. în lucrarea aceasta este numai har şi dragoste dumnezeiască. Aceasta este o mare îmbărbătare pentru noi toţi care am fost curăţiţi prin sângele Domnului Isus.

Dacă Dumnezeu este DRAGOSTEA atunci este şi LUMINA. Lumina şi dragostea sunt două părţi ale Fiinţei Sale. Să umblăm după chipul şi natura lui Dumnezeu, în lumină cum este şi El lumină, ca să gustăm dragostea şi bucuria Lui desăvârşită. Dacă ceea ce numim dragoste este fără o viaţă trăită în neprihănire, nu va fi de fapt decât o stare de suflet slabă şi molatecă, ce va îngădui tot felul de greşeli şi rele. Iar dacă ceea ce numim dreptate şi neprihănire este fără dragoste, va da o stare de suflet aspră, mândră, făţarnică iubitoare de sine, mulţumindu-se cu temelia ticăloasă a bunului nume personal. Dar acolo, unde viaţa dumnezeiască lucrează cu putere, se va găsi totdeauna dragostea lăuntrică unită cu o adevărată viaţă sfântă. Aceste două însuşiri sunt de neapărată trebuinţă pentru adevărată viaţă creştină. (Meditație”Domnul esre aproape”)

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

22 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut.

Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. Ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut. Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

*

22 SEPTEMBRIE
Seara

Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”

Psalmi 61:2

Mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria. Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori. El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale. El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta. O Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău. In noaptea aceasta, poartă-te bine cu slujitorii Tăi.

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

22 SEPTEMBRIE

Învăţătorul misionarului

Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât rnă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva. înseamnă a avea un învăţător – „Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL. Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.„Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător. Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare. În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. „.Măcar că era Fiu. El a învăţat ascul­tarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

22 SEPTEMBRIE

O, Doamne, asprimea, asprimea lipsit de mângâiere a subiectului meu de dimineaţă predat studenţilor [Ieremia]! Înmoaie adevărurile pentru ca noi să le înţelegem şi ţine-ne tari în Tine.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

22 septembrie

FLUVII MARI FĂRĂ PRIMEJDII

Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.

Isaia 33.21

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

22 Septembrie

“Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi niciunul din cei care se încred în El nu va fi condamnat”. Psalm 34:22.

Sunt unii oameni care spun că este necesar ca încontinu să ne rugăm pentru iertare. O femeie i-a spus pastorului Modersohn: este minunat că putem să cerem iertare zilnic, dar răspunsul pastorului a fost că el consideră acest lucru mai degrabă respingător. Alţii sunt de părere că nu e nevoie să ne rugăm pentru iertare, căci prin aceasta negăm iertarea adusă de Hristos prin jertfa Sa, ci mai degrabă trebuie să mulţumim că am primit iertarea. Părerile diferă de la caz la caz. Versetul nostru de azi spune: “Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi nici unul din cei care se încred în El nu va fi condamnat. Aici este vorba de cei mântuiţi. Accentul se pune pe faptul că Domnul răscumpără sufletul şi nu eu, nu vreun om, nu fapte sau merite. Si pentrucă Domnul face aceasta, trebuie să fie o lucrare desăvârşită şi este, de aceea, nu va fi condamnat niciunul din cei care se încred în El. Ce minunat este că Domnul aşteaptă doar atât de la noi: o încredere deplină, doar aceasta o doreşte. El nu poate să lucreze altfel. În mod practic: păcatul îţi cauzează probleme, este foarte bine, înseamnă că nu poţi să suferi păcatul, dar dacă ai păcătuit, încrede-te în El nu uita, avem un Mijlocitor şi “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. 1 Ioan 1:9. Crede acest lucru ori de câte ori ai nevoie de iertare şi mărturiseşte-ţi păcatele şi vei vedea că Dumnezeu este credincios faţă de tine şi Dumnezeu poate să-ţi ierte păcatele numai pentrucă a fost o jertfă desăvârşită pentru păcat prin care s-a plătit şi păcatul tău. El nu poate să ceară de două ori plata unui păcat pentrucă este drept. De acuma nu vei fi condamnat nici tu, fratele meu, tu ai trecut deja de la moarte la viaţă.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

22 SEPTEMBRIE 

Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci este o trebuinţă care mi-a fost impusă”.

1 CORINTENI 9:16.(Darby)

Cuvintele acestea ale apostolului Pavel ar trebui să fie experienţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dacă lucrarea de apostol a luat sfârşit cu prima generaţie a Bisericii, preoţia mărturiei continuă: în vremea harului, fiecare credincios s-a angajat înt-un fel să facă faţă acestei răspunderi.”O trebuinţă care mi-a fost impusă.”‘ Această trebuinţă ne este impusă prin prezenţa Domnului însuşi în viaţa noastră. Dacă prezenţa Sa nu este afectată de greşelile noastre, vom simţi nevoia de a da şi altora ceea ce am primit şi noi de la El. Simţim noi aceasta? Dacă nu, atunci care este pricina? Care este piedica în viaţa noastră? Îngerii din ceruri ar fi vrut să aibă acest privilegiu pe care-1 avem noi; demonii din iad se tem de acest privilegiu al celui credincios şi fac totul ca să împiedice să simtă această răspundere.Trebuinţa ne este impusă de lumea care ne înconjoară. Nu ne simţim vinovaţi când am fost în legătură cu un necredincios şi nu i-am spus nimic despre Domnul Isus? Şi câte ocazii din acestea am pierdut! Ieremia spunea: “Dacă zic: “Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este un foc mistuitor, închis în oasele mele. Mă silesc să-l opresc dar nu pot” (Ier.20:9) În marea ei amărăciune, lumea are nevoie de credincioşi convinşi, în inima cărora arde focul dragostei lui Dumnezeu. Inima şi mâinile noastre să nu rămână închise înaintea aceluia pentru care a murit Domnul Hristos atâta vreme cât el este în primejdia de a apărea înaintea judecăţii lui Dumnezeu, fără să cunoască mântuirea Lui. Noi am primit atât de îmbelşugat harul lui Dumnezeu; mâinile noastre au fost umplute de bogăţii şi de mijloace de ajutor… Ar trebui să ne simţim vinovaţi să păstrăm totul pentru noi.Satan nu se teme nici de doctrina noastră nici de profesiunea noastră de creştini; de ce se teme el, este focul care arde în noi şi care trebuie să se întindă peste tot şi cu orice preţ. Arde în noi focul dragostei Lui? “Trebuinţa mi-a fost impusă” pentru că va trebui să apar înaintea scaunului de judecată al lui Hrislos ca să-I dau socoteală de tot ce nu am făcut. Atunci, “El va da fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27)

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

22 SEPTEMBRIE

«Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.» ROMANI 8,16

Siguranţa sfinţeniei este consecinţa absolut firească a evenimentului naşterii din nou. In păcătosul care a venit cu pocăinţă sinceră la Isus şi care a primit iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa de pe cruce, ia naştere o nouă realitate minunată. Tot atunci el primeşte şi Duhul Sfânt care-i dă certitudinea că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Poate întrebi plin de mirare: «Cum poţi să fii atât de sigur de acest lucru?» Dragul meu, nu numai că poţi să ştii, ci chiar trebuie să ştii: «aveţi viaţa veşnică» (1 loan 5,13). Poate esti pe calea «creştină» de ani de zile si totuşi nu ai siguranţa mântuirii, nu ai siguranţa iertării păcatelor. Cât de sărac eşti atunci, în ciuda tuturor lucrurilor de care poate dispui!

Mulţi sunt de părere că este «fariseism să afirmi cu încredere că eşti un copil al lui Dumnezeu. Putem însă să contraargumentăm: «Dacă mărturisesc astăzi cu toată fiinţa mea că am siguranţa mântuirii, recunosc în acelaşi timp că nu înţeleg acest lucru, deoarece sunt doar un păcătos. Am doar o explicaţie pentru siguranţa mântuirii mele: Dumnezeu m-a iubit şi pe mine şi Şi-a dat Fiul să moară pe cruce pentru păcatele mele!»

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

22  Septembrie

La oameni, aceasta este imposibil, dar la

Dumnezeu toate sunt posibile. Matei 19.26

Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, mergi şi mustră‑l între tine şi el singur” (Matei 18.15). Cineva ar putea spune: «El este cel care a păcătuit împotriva mea. Dacă doreşte iertare, să vină şi să mi‑o ceară!». Domnul însă a spus: „Nu, ci tu să te duci la el!”. Ca şi copil al lui Dumnezeu, chiar dacă ai fost cel nedreptăţit, tu eşti cel care trebuie să mergi la fratele tău.Nu a procedat aşa şi Dumnezeu, în grădina Eden? Adam şi Eva păcătuiseră împotriva lui Dumnezeu, iar Biblia ne spune că Dumnezeu a venit să‑i caute şi a zis: „Adam, unde eşti?”. Acesta nu a fost glasul unui acuzator, ci cel al unui Dumnezeu care ne caută pentru a ne ierta. Standardul iertării a fost astfel ridicat foarte sus.Să ascultăm aceste cuvinte: „Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi strigare şi defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate. Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi, iertându‑vă unii pe alţii, după cum şi Dumnezeuv‑a iertat în Hristos. Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi, şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne‑a iubit şi S‑a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă” (Efeseni 4.31–5.2).Cineva a spus că niciodată nu suntem mai asemenea lui Dumnezeu, decât atunci când ne iertăm unii pe alţii. Cât de adevărat este acest lucru! Trupul lui Hristos suferă din cauză că cei ai Săi au pierdut din vedere chemarea înaltă de a fi imitatori ai lui Dumnezeu şi de a se ierta unii pe alţii. Atunci când iertăm pe cineva, acest lucru este o mireasmă plăcută pentru Dumnezeul nostru, fiindcă devenim astfel mai asemănători cu El şi cu Fiul Său preaiubit.Să ne oprim şi să‑I cerem lui Dumnezeu să ne arate dacă nu cumva avem un duh neiertător faţă de cineva! Apoi, prin puterea Lui, să contactăm acea persoană şi să ne cerem iertare! Aşa ceva este imposibil prin propria noastră putere, însă amintiţi‑vă că Dumnezeu face ceea ce este imposibil!  (P. Hadley)

IZVOARE IN DEŞERT

22 Septembrie

Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.(Luca 22:31-32)

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească“ (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea!   Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa“ (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună“, a „isprăvit alergarea“, şi a „păzit credinţa“. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos“ (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

22 Septembrie

2 Cronici  1.1-17

Suntem introduşi dintr-o dată în împărăția măreţului Solomon. Numele lui, semnificând „cel plin de pace”, ne atrage atenţia asupra lui Hristos, „Prinţul păcii” (Isaia 9.6), a cărui domnie viitoare este frumos ilustrată în pasajele şi descrierile pe care urmează să le citim. Facem precizarea că aceste capitole surprind în principal împărăţia şi adorarea pe pământ a lui Mesia al lui Israel. Şi încă o dată gândurile noastre se îndreaptă, prin analogie sau prin contrast, asupra Bisericii şi a Capului ei.Cererea pe care Domnul o discerne în inima tânărului împărat este similară celei a apostolului Pavel făcută în favoarea efesenilor. Pavel i-a amintit în rugăciune, pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să le dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea deplină a Lui, iar ochii inimii lor să fie luminaţi (Efeseni 1.16-18).„Pentru că Domnul dă înţelepciune; din gura Lui ies cunoştinţa şi priceperea”, a scris Solomon în cartea Proverbe (2.6). Fie ca să dorim să ne aflăm în posesia acelei înţelepciuni de sus şi să o cerem de la Cel „care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează” (Iacov 1.5).

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

TU EŞTI UN PREOT! (2)

„Voi… sunteţi o preoţie” (1 Petru 2:9)

În cartea sa: „Habits of the Heart (Deprinderile inimii n.tr.)”, sociologul Robert N. Bellah descrie trei atitudini ale oamenilor faţă de muncă.

Primul grup o tratează ca pe un serviciu. În felul acesta, o consideră un mijloc de a face bani şi de a-şi plăti facturile. Dar dacă te interesează în principal numai ceea ce câştigi de la locul de muncă, vei ajunge, probabil, să îl urăşti.

Cel de-al doilea grup înţelege munca drept o carieră, în acest caz, aceştia au o motivaţie mai înaltă, dar ceea ce îi interesează e promovarea şi prestigiul. Cu toate acestea, asta înseamnă că atunci când au probleme, se poate să aibă impresia că este în joc propria lor valoare.

Al treilea grup îşi vede meseria ca pe o chemare. Logic vorbind, dacă simţi o „chemare”, înseamnă că e cineva care face chemarea, nu-i aşa? Acel cineva este Dumnezeu. Tu nu eşti cel ce face chemarea, ci persoana chemată şi orice activitate care are o oarecare însemnătate, care poate fi o binecuvântare pentru oameni şi care împlineşte planurile Lui este o chemare.

Doctorul sau preotul pot fi momiţi să-şi considere locul de muncă numai un mijloc de a câştiga un venit frumuşel şi astfel îl văd ca pe un serviciu. Pe de altă parte, un gunoier poate vedea ceea ce face – anume transformarea mediului înconjurător într-un loc mai curat – ca pe o chemare. Nu dorim să reducem importanţa celor care stau la amvon şi predică; noi dorim să creştem importanţa celor care îl slujesc pe Dumnezeu patruzeci de ore pe săptămână la locul de muncă. Principalul e că atunci când lucrul este bine făcut, amândoi vor auzi lauda: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:23).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

22 septembrie

Text: Filipeni 1:19-26

CINE ARE NEVOIE DE MINE?

…dar pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.

Filipeni 1:24

Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare cu o necesitate de-a fi necesari. Faptul că ştim că avem ceva de dăruit altora poate să ne întărească în împrejurări foarte dificile. Dale Shields renunţase la sine şi la propria sa viaţă. Potrivit unui articol din revista Parade, Shields a ajuns într-o stare de depresiune deosebită în urma unei operaţii de inimă. Credea că nu mai are rost să mai trăiască. Dar într-o zi, pe când pescuia în Florida, a observat un pelican pe moarte care zăcea nemişcat pe stânci. Shields a îngrijit biata pasăre până s-a însănătoşit – si a continuat să facă acelaşi lucru de-atunci încoace pentru peste 2.400 de păsări. Astăzi, cunoscut ca „omul pelican”, el şi-a dedicat viaţa salvării păsărilor rănite de elicele bărcilor cu motor sau de acele şi undiţele pescarilor. Acest fapt a dus la un proces de vindecare pe două planuri. Nu numai că mii de păsări au fost ajutate, dar Shields însuşi a găsit un motiv pentru a trăi. „Ele au nevoie de mine”, a spus el. „Cineva trebuie să ajute atunci când o pasăre dă de necaz”. Când apostolul Pavel a trecut prin necazurile şi singurătatea închisorilor, este natural să fi dorit să fie cu Domnul în ceruri. Dar ştia că alţii aveau nevoie disperată să cunoască ceea ce cunoştea el despre Cristos. Aveau nevoie de învăţătura, încurajarea si rugăciunile lui. Mai mult ca orice, ei aveau nevoie să-L vadă pe Isus în el. Doamne, te rog ajută-ne să avem şi noi o asemenea misiune. Arată-ne cum să-i ajutăm pe alţii care sunt pe moarte din pricina lipsei cunoştinţelor pe care noi le avem despre Cristos.                                                M.R.D.II

Sunt salvat, dar fac ce pot,

Ca şi cei aflaţi în moarte

Să-L cunoască pe Cristos

            Şi cu El să aibă parte.            Anonim

Lasă-L pe Cristos să lucreze prima dată în viaţa ta, şi apoi lasă-L să lucreze prin viaţa ta.

 *

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 22 Septembrie 2015

… multă învățătură obosește trupul.Eclesiastul 12.12

Pentru riscuri și efecte secundare

Mai ales vitamine! Gândim că acestea ne protejează împotriva a orice. Dar ce citesc ochii mei tulburi datorită cantității prea mari de vitamina A? Vitamina E, luată regulat în concentrația obișnuită, nu acționează deloc, dar în schimb provoacă probleme grave de inimă. Aceasta a descoperit Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Și vitamina C? Numai să nu fie prea multă, a se lua cu grijă pentru rinichi și așa mai departe…Dar zinc! Da, zincul, acesta în mod deosebit când este vorba de răceli și slăbirea sistemului imunitar. Așa am crezut. Dar am citit în cercetările Universității Berkeley, că pacienții care iau zinc tot așa de mult timp tușesc și le curge nasul ca acelora cărora li se dă un placebo, aceasta este un fel de bomboană a medicinei.Citind toate aceste informații, simt o durere puternică în genunchi. Menisc? Artroză? Reumă? Și ce este de făcut? Un unguent pentru articulații? Sau oțet de mere? Ceai verde? Unul sau doi litri pe zi? Sau mai bine alifie și apoi gimnastică? Poate dimineața și seara o linguriță de extract de scoici? Sau doar o pernă electrică sau chiar o pungă cu gheață? Ah, dacă ar putea să-mi spună cineva!

(Se continuă joi)

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s