Argumente sau ascultare?

I was changed from glory to gloryTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Argumente sau ascultare?

Simplitatea care este în Cristos

2Corinteni 11:3. KJV

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător.În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-1 vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

14 SEPTEMBRIE  

“Ezechia……a tăiat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci până în acele zile fiii lui Israel arseseră tămâie înaintea lui.”

2 IMPARATI 18:4

Se vede că în timpul dintre Moise şi Ezechia, copiii lui Israel au făcut din şarpele de aramă pe care Dumnezeu li l-a dat prin Moise pentru vindecarea lor, un idol înaintea căruia ardeau tămâie. Ne putem da seama cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu ce a însemnat în ochii Săi această urâciune. Şi pentru că întâmplări ca acestea ne-au fost păstrate în Cuvântul lui Dumnezeu pentru învăţătura noastră, trebuie să recunoaştem că astfel de tendinţe sunt şi în noi. Ca şi israeliţii din vechime, suntem capabili să facem din ceva care este bun, corect, necesar, o pricină de preocupare exagerată, încât, fără să ne dăm poate seama, ajungem să-i dăm prea mare atenţie, ştirbind prin aceasta dreptul Domnului Isus de a ocupa primul loc în inima noastră. Soţia sau soţul, copiii şi grija pentru ei şi lupta pentru existenţă ne pot preocupa aşa de mult, încât ne putem trezi că Domnul Isus de mult a fost trecut pe planul al doilea, neglijând tot mai mult părtăşia cu El care se poate întreţine prin citirea Cuvântului şi rugăciune. Ne mai cugetând la El şi la lucrarea Lui în noi, încetăm să-L mai contemplăm pe El aşa cum se cuvine, ca pe scumpul nostru Mântuitor şi Domn. Dar chiar şi în sistemele religioase de astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri. Oamenii aleargă după vorbitori buni care de cele mai multe ori sunt nebuni pentru că alterează Cuvântul adevărului şi în loc să vorbească despre Hristos, şi despre El răstignit şi despre toate bogăţiile de har care sunt în El, aceşti vorbitori “nespus de aleşi”, buni de gură, spun tot felul de lucruri năstruşnice sau poveşti, dezonorând pe Domnul Isus singurul care trebuie să ocupe inima şi vorbirea noastră. Ceea ce este şi mai trist însă, este faptul că în adunări adevărate, credincioşii se grupează în jurul unui frate care prezintă bine doctrina Scripturii şi crează astfel diviziuni şi neînţelegeri. Nu sunt toate acestea idolatrii? Unde este slava Domnului în toate aceste lucruri? A lua pe astfel de oameni şi scrierile lor şi a-i urma cu scrupulozitate, în loc de a-L urma pe Domnul Isus în simplitate şi a ne ocupa numai cu El, înseamnă a repeta greşeala lui Israel care se închina şarpelui de aramă. O, câţi “Nehuştani” mai sunt în ziua de astăzi! Apostolul Pavel îi mustră pe corinteni pentru sectele pe care le-au creat în sânul Bisericii. Dar cei mai greşiţi erau aceia care spuneau: “Eu sunt al lui Hristos”, şi dispreţuiau astfel pe ceilalţi credincioşi ridicându-se mai presus de ei. Fără îndoială că pilda de vieţuire şi scrierile acestor credincioşi ne sunt de mare folos, dar a face din toate acestea o preocupare de predilecţie şi a neglija pe Domnul Isus, este cea mai mare pagubă pe care o putem avea. Cunoştinţa mă poate face un bun vorbitor, dar numai harul mă poate face un adevărat împlinitor al cunoştinţelor acumulate. Când cunoştinţa intră în cap, mă înalţă, când intră în inimă, mă smereşte.

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

14 SEPTEMBRIE

«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.»

FAPTELE APOSTOLILOR 8,32

      Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume. Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei. Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15). A fost într-adevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale: El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan – dar nu a păcătuit niciodată! De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru că Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele. El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa. El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «… vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă: «Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27). Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

 *

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Buzele celui drept păstoresc pe mulţi.         Proverbe 10.21

Particularitatea adevăratului creştinism este că el îşi vesteşte mesajul prin intermediul oamenilor care au fost ei înşişi odinioară păcătoşi. Acest lucru este adevărat atât în ce priveşte răspândirea evangheliei, cât şi cu privire la zidirea celor care sunt mântuiţi. Dumnezeu a binevoit să folosească oameni supuşi greşelii, însă este important să recunoaştem faptul că puterea Cuvântului Său acţionează prin intermediul vaselor drepte.

Să luăm, de exemplu, evanghelia, unde vedem că cei mai zeloşi evanghelişti sunt cei care au fost atinşi cu putere de harul lui Dumnezeu. Principiul este: „Am crezut, de aceea am vorbit” (2 Corinteni 4.13), sau, aşa cum este scris în altă parte: „Aşa să spună cei răscumpăraţi ai Domnului” (Psalmul 107.2). Noi, cei care L‑am cunoscut pe Hristos şi care am experimentat harul Său,trebuie să vorbim despre El: „Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut” (Ioan 3.11).

Acest principiu scriptural nu este mai puţin adevărat în cazul zidirii mădularelor Trupului lui Hristos. Dacă am fost cu adevărat învăţaţi de El, vom dori şi noi să dăm fraţilor noştri „hrană la timp” (Matei 24.45). Nu putem împărtăşi altora ceea ce nu am dobândit noi înşine mai întâi. Duhul Sfânt lucrează prin vase sfinte şi drepte, care au fost ele însele mai întâi atinse de harul Domnului. Simon Petru este un exemplu perfect în această privinţă. El falimentase în modul cel mai trist atunci când se lepădase de Domnul înaintea oamenilor, însă Domnul i S‑a arătat după înviere, spunându‑i: „Paşte oile Mele” şi „Paşte mieluşeii Mei”. Proverbul citat mai sus ne spune limpede că „Buzele celui drept păstoresc pe mulţi”. Ce influenţă benefică poate avea un credincios evlavios asupra mădularelor Trupului lui Hristos! În adunările noastre locale, de asemenea, avem prilejul de a ne sluji unii altora ca nişte buni administratori ai harului lui Dumnezeu. Dacă vorbim, să fie ca şi cuvinte ale lui Dumnezeu, pentru ca El să fie glorificat, iar sfinţii să fie hrăniţi cu ceea ce noi înşine am primit mai întâi de la Domnul. (Reynolds)

 

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

14 SEPTEMBRIE

O, Doamne, mă îndrept spre Tine, să nu percep altceva decât pe Tine. Îndepărtează ceea ce este complicat şi bombastic şi impulsiv şi dă-mi harul să Te slujesc în linişte pe Tine.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

14 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.    

   Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele Il ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, şi la fel vor face şi ale noastre.

 

14 SEPTEMBRIE
Seara

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Psalmi 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii” (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s-a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi” (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.

 *

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom
şedea la masă până nu va veni aici.     

   1 Samuel 16.11.

     Unul din fiii lui Isai a mai rămas. Putea fi acesta ales dacă ceilalţi înzestraţi cu calităţi nu au fost aleşi? gândea tatăl lor. Vai, omul nu pricepe căile lui Dumnezeu. Chiar acea unealtă de care se foloseşte Dumnezeu este neglijată sau chiar ignorată de oameni. Dar ce a spus Dumnezeu către Samuel când a apărut David înaintea lui: „Scoală te şi unge-l căci el este.” Dumnezeu îi arată şi frumeseţile pe care le găseşte în el: „Cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” Da, el era frumos pentru Dumnezeu şi de aceea a fost un om după inima Lui. Este important să vedem şi ocupaţia lui David: „Paşte oile” Chiar Dumnezeu îi aminteşte mai târziu: „Te-am luat de la păşune, de Ia oi ca să fi căpetenie peste popo rul Meu.” (2 Sam. 7.8).

Dacă împărăţia nu-i condusă în duhul păstoresc, atunci negreşit îşi va pierde ţelul ei. David a priceput în întregime acest lucru, cum putem vedea în mişcătoarele cuvinte care le adresează către Dumnezeu în momentul când a păcătuit numărând poporul: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat! dar oile acestea ce-au făcut?” (2 Sam. 24.17).Poporul era turma lui Dumnezeu şi el ca păstor ales de Dumne zeu, păştea pe meleagurile Israelului aşa cum odinioară păştea turma tatălui său în singurătatea Betleemului. El a venit de la păstorit la tron, a schimbat toiagul cu sceptrul, dar a rămas un păstor şi se simţea obligat să păzească turma Domnului de lei şi de urşi care îl ameninţa din toate părţile.Slujba trebuie totdeauna adusă pe temeiul sfinţeniei. Trebuie să pierdem din vedere pe omul firesc şi să ne îndeletnicim în totul cu Hristos aşa cum ni-l arată Cuvântul. NUMAI prin El putem efectua o adevărată slujbă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 14 Septembrie

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.

(Marcu 8:34)

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compa­siune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse – „Am crescut sub povară“Alexander Smellie

Foloseşte crucea ce o porţi ca un toiag care să te ajute pe drum, nu ca o piatră de poticnire care să te facă să cazi.

 Poţi să-i duci pe alţii de la tristeţe la bucurie,

Dacă-ţi porţi crucea cu un zâmbet.

 * 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

  GÂNDURI DESPRE IACOV

Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta

(Geneza 32:26)

Iacov a început cu stângul în viaţă. În domeniul afacerilor, el a fost mai şmecher ca oricare altul! Mai întâi l-a înşelat pe fratele lui mai mare, pe Esau, iar apoi pe cumnatul său Laban. După aceea, într-o noapte, un om a venit la Iacov şi s-a luptat cu el până în zorii zilei. Când a răsărit soarele, omul acela i-a spus: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” în acea clipă, omul i-a spus că nu îl va mai chema Iacov, vechiul său nume, care însemna „înşelătorul”, ci Israel, care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. Până în acea clipă, Iacov crezuse că bogăţia îl va face fericit, dar nu a fost aşa; lucrul acesta aproape că l-a costat pierderea familiei. Îţi sună cunoscut? Dar după ce s-a luptat cu Dumnezeu, el a primit un nume nou, o natură nouă, o viaţă nouă şi un viitor nou. Nu-i aşa că şi tu îţi doreşti aceleaşi lucruri? Ei bine, vestea cea bună este aceasta – le poţi avea şi tu! Biblia spune: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Iacov a fost un om care s-a realizat prin propriile sale puteri. Problema a fost că nu era mulţumit de viaţa pe care singur şi-o făcuse. El nu ştia că se născuse cu un scop anume, care era mai mare decât achiziţionarea de bunuri materiale. Iar el a descoperit acest lucru numai în prezenţa lui Dumnezeu. Pe scurt, povestea lui sună aşa: Iacov a fost ceea ce a fost. El îşi dorea să fie ca Esau, dar Israel, un prinţ al lui Dumnezeu, a fost ceea ce Dumnezeu l-a făcut să fie. Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru tine, numai să-I dai voie.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON         

PECETEA APROBĂRII DUMNEZEIEŞTI

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

 Iacov 1.12

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: „Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: „Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? Îl iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

14 Septembrie

“Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”.

Efeseni 6:1-2.

În versetul de mai sus vedem că această poruncă are o promisiune: Viaţă lungă şi binecuvântare pe pământ. Căci Domnul doreşte ca, copiii să-şi cinstească tatăl şi, ceea ce cere mama de la copii să fie împlinit. Căci cinstind pe tatăl tău, te cinsteşti pe tine însuţi şi nesocotirea mamei tale este ruşinea ta. Binecuvântarea tatălui zideşte casa copiilor, dar cine blestemă pe tatăl sau pe mama lui, acela trebuie să moară. Cel care ia ceva de la tatăl sau mama sa spunând că nu este păcat, acela este pe drumul pierzării. Aşa cum se comportă copiii faţă de părinţi, tot la fel se vor purta copiii lor faţă de ei. În zilele de azi sunt copii care ar dori ca părinţii lor să li se supună. Se împotrivesc părinţilor astfel ei fac contrariul celor cerute de Dumnezeu. Mulţi copii cauzează părinţilor amărăciune şi tristeţe. Dumnezeu îi numeşte pe aceştia ucigaşi de tată şi de mamă. Mulţi părinţi au murit cu zile, datorită copiilor neascultători. Nu-ţi bate joc de slăbiciunea tatălui tău, aceasta nu este o cinste pentru tine. Căci facerea de bine faţă de părinţi nu va fi uitată, şi vei fi ajutat în nevoie. Dar cel care-şi părăseşte tatăl este ca unul care huleşte pe Dumnezeu şi cel care supără pe mama sa este blestemat de Domnul. Mulţi copii ar dori şi azi ca să-şi arate capacităţile. Deşi este mult mai bine să rămâi smerit, deoarece aceasta are valoare mult mai mare decât ceea ce aspiră lumea. De aceea, copil drag, urmează-L pe Mântuitorul în toate, fiind supus părinţilor tăi în tot ceea ce nu este păcat.

 *

PÂINEA CEA DE TOATE ZILE

 14 Septembrie

Text: 2 Timotei 1:8-14

STÂND PE AMBELE PICIOARE

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut.

2 Timotei 1:12

     Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atât cunoştinţe biblice cât şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stând cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coborâşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, când cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stâncă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o vârstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa. Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora. Cunoştinţa şi experienţa sunt amândouă esenţiale vieţii creştine. Oare tu stai pe amândouă picioarele?                                                        H.V.L.

Doamne, învaţă-mă Cuvântul Tău cel sfânt,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pământ.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă.  – D.J.D.

Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI  – Volumul II –  

14 Septembrie

1 Cronici 25.1-8; 26.13-19

Darurile, responsabilităţile şi diferitele servicii sunt, aşa cum am amintit ieri, împărţite de Capul Bisericii. Dar credinciosul este invitat să dorească aceste daruri şi să le ceară de la Domnul. „Râvniţi cele spirituale, dar mai ales să profeţiţi … Cine profeţeşte vorbeşte oamenilor spre zidire şi încurajare şi mângâiere” (1 Corinteni 14.1-3). Este oare dorinţa fiecăruia dintre noi să fie astfel folosit de Domnul? Atunci să-I cerem să ne acorde unul dintre aceste daruri spirituale nu ca să ne dăm importanţă, ci având în vedere binele Adunării şi gloria Domnului Isus. După cei care profeţeau (cap. 25), cei amintiţi din nou sunt uşierii sau supraveghetorii (cap. 26). Iată un serviciu care este demn de dorit! „Dacă cineva doreşte să facă lu­crarea de supraveghere, bun lucru doreşte” (1 Tim. 3.1). Îl regăsim aici pe Obed-Edom împreună cu cei opt fii şi cu cei şaizeci şi doi de descendenţi ai săi. El onorase chivotul. Acum, Dumnezeu este acela care îl onorează şi-1 binecuvântează (26.4-8,15). Dumnezeu încredinţează acestei familii casa magaziilor. De ei va depinde hrana preoţilor, care este o imagine a învăţăturii în Adunare. Importantă responsabilitate, în adevăr! (Matei 24.45-46).

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 14 Septembrie 2015

Cercetaţi Scripturile, pentru că … ele mărturisesc despre Mine.  

 Ioan 5.39

Marea temă a Bibliei: Isus Hristos

În Biblie, Dumnezeu Se prezintă ca marele Planificator şi Creator al universului, dar şi ca Domn peste toate creaturile, pentru al căror comportament El a pus o măsură.

Biblia descrie istoria omului pentru a ne arăta în oglinda trecutului abaterea noastră de la căile lui Dumnezeu. Un astfel de pasaj este următorul: „Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii“ (Eclesiastul 7.29).

Pentru că ne-am rătăcit aşa de mult de la Dumnezeu, El Însuşi a luat iniţiativa şi L-a trimis pe Fiul Său ca Salvator.

De la prima până la ultima pagină a Bibliei, Îl întâlnim pe Isus Hristos, ori în imagini sau profeţii în Vechiul Testament, ori în istoria şi descoperirea din Noul Testament.

Un loc important îl ocupă indicaţiile referitoare la venirea Sa şi întruparea Sa. Biblia arată că El a venit să plătească o vină pe care nu o avea, pentru că noi aveam o vină pe care nu o puteam plăti.

Biblia ni-L prezintă pe Mântuitorul, căci de mântuire avem cu toţii nevoie. Niciun om nu este prea rău pentru a nu putea fi mântuit, dar niciun om nu este prea bun pentru a nu trebui să fie mântuit.

Sursa: Meditații din 14 Calendare, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s