Slujirea în ocaziile de fiecare zi

John 13.7Armele misionarului

Deci dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

Ioan 13:14

A sluji în ocaziile de fiecare zi nu înseamnă a ne alege noi împrejurările, ci înseamnă a fi cu totul ai lui Dumnezeu în orice situaţie s-ar întâmpla să ne aşeze El. Caracterul pe care-l manifestăm în împrejurările în care ne aflăm arată cum vom fi în alte situaţii.

Lucrurile pe care le-a făcut Isus erau lucrurile cele mai umile şi mai obişnuite; aceasta arată că este nevoie de toată puterea lui Dumnezeu în mine ca să pot face cele mai obişnuite lucruri aşa cum le-a făcut El. Pot folosi un ştergar aşa cum l-a folosit El? Ştergarele, vasele, sandalele, toate lucrurile obişnuite şi neplăcute din viaţa noastră arată mai bine decât orice materialul din care suntem făcuţi.

Este nevoie de întruparea în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să îndeplinim aşa cum trebuie cea mai umilă sarcină. „Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu.” Uită-te la felul de oameni pe care îi aduce Dumnezeu în jurul tău şi vei fi uimit să descoperi că acesta este modul Lui de a-ţi dezvălui ce fel de persoană ai fost in ochii Lui. Acum, spune El, arată faţă de cei din jurul tău exact ce am arătat Eu faţă de tine. „O”, spui tu, „voi face toate acestea când voi ajunge pe câmpul de misiune. “A vorbi astfel este ca şi cum ai încerca să produci muniţii de război în tranşee – vei fi ucis în timp ce vei face aceasta. Trebuie să mai mergem „încă o milă” cu Dumnezeu. Unii dintre noi renunţă după primii paşi. Deoarece Dumnezeu ne sileşte să mer­gem acolo unde nu mai putem vedea calea; spunem: „Voi aştepta până mă voi apropia de criza cea mare”. Dacă nu alergăm cu fermitate pe căile mici, nu vom face nimic în situaţii de criză. ( Totul Pentru Gloria Lui de Oswald Chambers)

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

11 SEPTEMBRIE 

“Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea Lui Dumnezeu.”

2 TIMOTEI 2:15

Versetul acesta dă o solemnă înştiinţare şi învăţătură tuturor celor credincioşi de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă şi în mod deosebit acelora care, deplin întemeiaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la poziţia lor în Hristos şi la siguranţa mântuirii, nu mai dau prea mare atenţie acestui îndemn pe care îl dă apostolul Pavel lui Timotei. S-ar părea ca acest îndemn este impropriu , câtă vreme Pavel îl considera pe Timotei ca pe un lucrător încercat, verificat, şi căruia apostolul îi acorda atâta încredere, încât îl ruga : “…să rămâi în Efes ca să porunceşti…” Şi totuşi în ambele scrisori ale lui, Pavel îi dă lui Timotei tot felul de înştiinţări, sfaturi, îndemnuri şi sarcini. Învăţăm de aici că oricât de înaintată ar fi cunoştinţa şi priceperea noastră, oricât de “…tari în Scripturi…” am fi, cum se spune despre Apolo, avem nevoie să fim neîncetat îndemnaţi să ne străduim să ne prezentăm aprobaţi înaintea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Apostolul Pavel, după ce îl prezintă pe cel credincios sub cele trei aspecte atât de sugestive: ostaş, atlet, şi plugar, dă în cele două epistole către Timotei nişte îndemnuri care sunt tot atât de actuale şi azi ca şi atunci când le-a scris prin Duhul Sfânt. În mijlocul răului pe care el l-a văzut mai de dinainte că se va întinde tot mai mult, apostolul ne îndeamnă la o totală şi netă separare de orice rău şi spune, prin Duhul Sfânt:

  1. Să ne ferim de zadarnicile ciocniri de cuvinte, mai ales cu cei ce au “…boala cercetărilor fără rost…” şi care sunt “…plini de mândrie…” şi care de cele mai multe ori nu ştiu nimic. (lTim.6:4,5)
  2. Să ne ferim de “…vorbăriile goale şi lumeşti…” (1 Tim. 6:5, 2 Tim 2:16). De câte ori nu ne surprindem vorbind tot felul de lucruri de nimic, care, chiar dacă par nevinovate, Cuvântul spune că “…cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.”
  3. “Oricine   rosteşte   Numele   Domnului   să   se   depărteze   de fărădelege!” (2Tim 2:19). S-ar părea că este un nonsens în cuvintele acestea. Poate cineva să folosească Numele Domnului şi să se găsească într-o stare de nelegiuire? “Limba este o lume de nelegiuiri.” “Păcatul este fărădelege.” Cine  îşi  poate  permite  nebunia  să  amestece  Numele  Domnului  cu fărădelegea sau nelegiuirea?
  4. Să ne despărţim de vasele de ocară, de necinste. (2 Tim.2:20, 21). Duhul Sfânt Se referă la orice ar putea aduce dispreţ, necinstire, ocară, Evangheliei şi care împiedică pe copilul lui Dumnezeu să fie “…destoinic, pregătit pentru orice lucrare bună.” Învăţăturile false sunt şi ele un vas de ocară.
  5. Să fugim de poftele tinereţii. Credinciosul, şi cel tânăr şi cel în vârstă, trebuie să fugă, “…să nu poarte de grijă cărnii, ca să-i trezească poftele…” (Rom. 13:14). Cât de actule sunt şi astăzi aceste cuvinte!
  6. Să ne ferim de întrebările nebune şi nefolositoare fiindcă de cele mai multe ori dau naştere la certuri. Mai înainte de a le pune, să ne întrebăm dacă sunt de la Duhul Sfânt.
  7. Să ne depărtăm de cei care au doar o formă de evlavie dar care sunt aşa cum îi descrie 2 Tim. 3:1-5. Să ne întrebăm astăzi cu seriozitate în ce situaţie ne găsim faţă de îndemnurile solemne ale Cuvântului Lui Dumnezeu şi să ne dăm în adevăr toată silinţa să ne prezentăm aprobaţi înaintea Lui Dumnezeu.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

11 SEPTEMBRIE

«Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.»  2 CORINTENI 10:4

Direcţia în care privim este foarte importantă! Iosua a avut imaginea deloc încurajatoare a Ierihonului în faţa ochilor, dar şi-a îndreptat privirea în sus: «iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână» (Iosua 5,13). Iosua a câştigat victoria asupra Ierihonului în urma acestei întâlniri cu Cel biruitor. A fost o victorie experimentată prin credinţă. Strategia poporului Israel se rezuma doar la a respecta poruncile Domnului. Tactica Sa de război pare de cele mai multe ori complet lipsită de logică pentru mintea umană. Israelul nu a luptat efectiv împotriva Ierihonului, ci şi-a înconjurat duşmanul cu prezenţa Domnului. Secretul victoriei evreilor a fost cunoaşterea lui Dumnezeu, experimentarea prezenţei Sale – purtau cu ei chivotul – şi ascultarea poruncilor Lui. Înconjurarea cetăţii în rugăciune, implorarea prezenţei şi intervenţiei Sale a făcut ca puterea Ierihonului întărit să se evapore de una singură. Din punctul Său de vedere pretoria era deja câştigată. Prezenţa lui Dumnezeu a fost de ajuns pentru victorie – şi ne este de ajuns şi nouă astăzi. Aceasta este realitatea noastră spirituală: toate bătăliile au fost deja câştigate! Victoria finală este a noastră şi această certitudine ne face puternici în lupta credinţei.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

11 septembrie

EL ÎMPARTE TOTUL CU NOI

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu.    Ioan 17.22

Iată ce mare este dărnicia Domnului nostru, căci El ne dă chiar bunurile Sale. Numai o parte din averile Sale i-ar îmbogăţi peste măsură de mult, pe toţi îngerii pe care i-a creat El, şi iată că Domnul Isus vine să ne dea nouă tot ce posedă El. Ar fi un har nespus de mare dacă ne-ar îngădui să luăm de sub masa harului Său, o singură fărămitură din bunătatea Sa; dar El pregăteşte toate din belşug şi ne pofteşte să ne aşezăm la ospăţul Lui. El vrea să o vadă pe Mireasa Lui tot aşa de bogată ca şi El şi nu vrea să aibă nici o slavă şi nici un har fără să le împartă cu ea. El nu poate fi mulţumit decât dacă noi suntem moştenitori împreună cu Ei astfel ca să avem parte de aceleaşi bunuri ca El. Toate lucrurile pregătite pentru El trebuie să fie împărtăşite şi de răscumpăraţii Lui. În casa Sa El nu este un membru care să-şi încuie uşa şi să-i ţină pe ai Săi la distanţă, ci le dă toată libertatea celor din casa Lui, ca tot ce este al Lui să fie şi al lor. Lui îi place să-i vadă folosindu-se slobozi de comorile harului Său, însuşindu-şi tot ce pot să ia. Plinătatea fără margini a bogăţiei Sale este la fel de gratuită şi de aproape de credincios, ca şi aerul care-l respiră. Care dragoste este mai minunată ca a Sa? Ce să cerem mai mult, când avem asemenea dovadă a bunătăţii Sale, în prietenia pe care ne-o arată şi în dărnicia de care se foloseşte faţa de noi! Sufletul meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Sale.

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

 

Doamne, Tu ştii că adesea este un timp ciudat de linişte şi inactivitate înainte să devină clară pentru mine calea ta; nimic nu se arată. O nevoie atât de mare pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.

 *

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Şi Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi‑vă de mine, vă rog!”.

Geneza 45.4

Este destul pentru unul ca acesta pedeapsa aceasta care i s‑a dat de către cei mai mulţi; încât, dimpotrivă, este mai bine să iertaţi şi să mângâiaţi, ca nu cumva unul ca acesta să fie copleşit de prea multă întristare. De aceea, vă îndemn să‑i arătaţi dragoste.                    2 Corinteni 2.6‑8

Când citim istoria lui Iosif şi cum fraţii săi l‑au urât şi l‑au vândut ca rob, ne mirăm cum a fost posibilă împăcarea dintre ei. Însă împăcarea a fost posibilă fiindcă Iosif a văzut mâna lui Dumnezeu în tot ceea ce i se întâmplase. Când a venit momentul potrivit, Iosif a lucrat faţă de fraţii săi într‑un fel care a produs pocăinţă în inimile lor. El li s‑a descoperit doar după ce a văzut că avusese loc o schimbare reală în ei; în felul acesta, împăcarea a fost completă. Iosif îi iertase, însă acum exista împăcare între el şi ei, deşi nu auzim din gurile lor că i‑ar fi cerut iertare.Şi noi avem nevoie să ne iertăm şi să ne împăcăm unii cu alţii atunci când vedem o atitudine reală de pocăinţă în inima celui care ne‑a greşit, chiar dacă acesta nu şi‑a cerut iertare exact în felul în care noi credem că ar fi trebuit. De cealaltă parte însă, pentru a exista adevărată iertare şi împăcare, cel care a greşit trebuie să‑şi ceară iertare. Deşi Iosif era împăcat cu fraţii săi, ei nu erau totuşi împăcaţi pe deplin cu el. După ce tatăl lor a murit, ei s‑au temut că Iosif s‑ar fi putut întoarce împotriva lor. Care a fost cauza acestei neîncrederi? Ei nu veniseră niciodată la el pentru a‑şi mărturisi păcatul făcut împotriva lui. De îndată ce şi‑au mărturisit acest păcat, împăcarea lor cu Iosif a fost şi ea completă.Aceasta trebuie să fie o lecţie pentru noi, ca să fim grabnici la a ierta, căutând restabilirea atunci când vedem o atitudine corectă, chiar dacă cuvintele corecte lipsesc; de cealaltă parte, trebuie să existe o mărturisire potrivită. Doar atunci va exista o restabilire completă.                    A.Blok

 *

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

11 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Despărţiţi-vă de ei.

2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată faima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfătându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate. Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei. Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

11 SEPTEMBRIE
Seara

Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută “Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei!  

Psalmi 5:8

Duşmănia lumii faţă de urmaşii lui Christos este foarte amară. Oamenii vor trece cu vederea miile de greşeli ale celorlalţi, dar vor mări la nesfârşit cea mai mică abatere a urmaşilor lui Isus. În loc să regretăm această stare de lucruri, fapt ce nu ne ajută cu nimic, haideţi să o folosim spre binele nostru. De vreme ce atât de mulţi aşteaptă să ne poticnim, fie ca această împrejurare să constituie o motivaţie deosebită pentru a merge cu atenţie pe calea Domnului. Dacă trăim fără grijă, ochii lumii vor observa curând. Cu miile ei de limbi, va împrăştia povestea, exagerată şi înfrumuseţată de zelul calomniatorilor. Oamenii vor striga triumfători: „aha! Am avut dreptate! Vedeţi ce fac creştinii. Sunt toţi nişte ipocriţi!” În felul acesta, cauza lui Christos are de suferit, şi numele Său va fi grav insultat. Crucea lui Christos este, în sine, o ofensă pentru lume. Să avem grijă să nu adăugăm o altă ofensă din partea noastră. Crucea este „pentru Iudei o pricină de poticnire” (1 Corinteni 1:23). Să ne asigurăm că nu mai adăugăm alte pietre de poticnire acolo unde sunt deja destule. Ea este „pentru Neamuri, o nebunie” (vers. 23). Să nu adăugăm nebunia noastră, şi să oferim prilej de scuză invidiei cu care înţelepciunea omenească batjocoreşte Evanghelia. Cât de atenţi trebuie să fim cu noi înşine! Cât de strict trebuie să ne tratăm propria conştiinţă! In prezenţa adversarilor, care vor defăima cele mai bune fapte ale noastre şi ne vor pune la îndoială motivele atunci când nu ne pot opri acţiunile, trebuie să fim extrem de circumspecţi. Pelerinii călătoresc ca nişte persoane suspecte prin Bâlciul Deşertăciunilor. Nu este de ajuns că suntem supravegheaţi, avem mai mulţi spioni decât ne imaginăm! Spionajul este pretutindeni, acasă şi pe stradă. Dacă vom cădea în mâinile duşmanilor noştri, ar fi mai bine să aşteptăm generozitate de la lupi şi milă de la demoni, decât să pretindem răbdare faţă de slăbiciunile noastre de la nişte oameni care îşi dovedesc necredinţa faţă de Dumnezeu cu scandaluri împotriva poporului Său. O Doamne, condu-ne întotdeauna, ca să nu ne prindă vrăjmaşii noştri!

*

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

11 SEPTEMBRIE

După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.   loan 3,14.15.

Această scurtă dar mobilizatoare istorisire o găsim în Numeri 21.6-9. O serioasă judecată s-a coborât peste tot poporul lui Israel din cauza lepădării mâncării trimise din cer. „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înflăcăraţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.” Când Moise s-a rugat pentru iertarea poporului nu au fost luaţi şerpii înflăcăraţi – căci nu se spune nimic în această direcţie – dar Dumnezeu a dat o mântuire, un obiect de scăpare. Era numai o singură scăpare. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină în aşa fel încât să poată fi văzut de peste tot. Dacă un om avea muşcătură de moarte, dar credea Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi ridica ochii spre şarpele de aramă, rămânea în viaţă. Ce fără minte ar fi fost un israelian dacă ar fi ignorat singura cale dată de Dumnezeu pentru viaţă! Moartea ar fi fost fără îndoială partea lui. La fel a făcut şi azi Dumnezeu că a dat prin Isus Hristos o mântuire pentru toţi păcătoşii. Şi aici există o singură cale! Domnul Isus a fost răstignit pe cruce. Moartea, judecata şi pierzarea veşnică nu au fost scoase prin aceasta din lume, dar toţi cei ce cred în Isus cel răstignit, primesc iertare şi viaţă veşnică. Ce grea a fost Calea celui răstignit, care a fost Cel curat, sfânt, dar pe cruce a fost făcut păcat. Ce simplu este astăzi de a scăpa de moartea veşnică!Cititorule gândeşte-te bine că stă scris: „Propovăduirea crucii (jertfei Domnului Isus) este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Tot ce are ca ţintă punerea EULUI nostru în faţa ochilor şi a inimii, ar trebui osândit şi lepădat cu cea mai mare hotărâre.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

 

CÂND RĂSPUNSUL NU E CEL AŞTEPTAT

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască”

2 Corinteni 12:7

Pavel nu se referă aici la un spin dintr-o tufă de trandafiri, ci la un ţăruş cu vârful ascuţit pe care-l baţi în pământ. Cuvântul „a pălmui” înseamnă „a administra lovitură după lovitură”. Toate acestea fac din următoarea afirmaţie una şi mai surprinzătoare: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” … De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos” (v. 7-10). Pavel a răspuns situaţiilor sale „spinoase” făcând şase lucruri: 1) A recunoscut că are nevoie de puterea lui Dumnezeu. 2) A cerut, a cerşit chiar, ajutorul lui Dumnezeu. 3) A acceptat răspunsul lui Dumnezeu când El i-a spus „nu”. 4) A primit răspunsul ca pe „un dar”. 5) A trecut încrezător la fapte şi a continuat să-şi facă lucrarea. 6) A recunoscut că problema nu făcea altceva decât să-i dea voie lui Dumnezeu să lucreze prin el. Când impulsul lui Pavel a fost redirecţionat de către Dumnezeu, el a scris: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Voinţa lui Pavel a fost dusă la cruce şi acolo, răstignită. După aceea el a acţionat potrivit voii lui Dumnezeu şi nu a mai pus la îndoială calea pe care trebuia să meargă sau preţul care trebuia plătit. Acesta e locul în care doreşte Dumnezeu să te aducă şi pe tine!

*

IZVOARE IN DEŞERT

Şi astfel, fiindcă [Avraam] a aşteptat cu răbdare,
a dobândit făgăduinţa.
(Evrei 6:15)

 

Avraam a fost încercat o perioadă foarte lungă de timp, dar a fost răsplătit din belşug. Domnul l-a încercat întârziind împlinirea promisiunii Sale. Satan l-a încercat prin ispită, şi oamenii l-au încercat prin invidia, neîncrederea şi împotrivirea lor faţă de el. Sara l-a încercat prin temperamentul ei neliniştit. Totuşi el a îndurat cu răbdare, fără să pună întrebări cu privire la veridicitatea şi puterea lui Dumnezeu şi fără să se îndoiască de credincioşia şi dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Avraam s-a supus suveranităţii divine şi înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu. Şi el a tăcut de-a lungul multor întârzieri, dorind să aştepte timpul Domnului. După ce a îndurat cu răbdare, a obţinut împlinirea promisiunii.Preaiubitule, promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne niciodată neîmpli­nite, şi cei care aşteaptă cu răbdare nu vor fi niciodată dezamăgiţi, căci credinţa adevărată duce la realizare. Viaţa lui Avraam condamnă spiritul de grabă, mustră pe cei care se plâng, laudă pe cei răbdători şi încurajează supunerea tăcută faţă de voia şi calea lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte că Avraam a fost încercat, dar a aşteptat cu răbdare, şi în cele din urmă a primit ce i-a fost promis, şi a fost mulţumit. Dacă îi vei urma exemplul, vei avea parte de aceeaşi binecuvântare.   selectat

 *

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI Volumul II

11 Septembrie

 1 Cronici 21.14-30

Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel deturnată ia acum forma unui foc, consumând jertfa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfa înlocuitoare, care l-a substituit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh”, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22.14). În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul”, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul” (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Judecata pe care o meritam s-a depărtat pentru totdeauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „însoţitorul Domnului”.

 *

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS  – Meditaţii zilnice – Fritz Berger

11 Septembrie

“Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”.

Ioan 7:38-30.

Primind Duhul lui Dumnezeu, primim putere dumnezeiască. Astfel se relevă mesajul crucii asupra omului şi acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. De aceea nu mai este rob al păcatului şi nici nu susţine că trebuie să rămână în starea de păcat. Uitaţi-vă în Scriptură: există două feluri de oameni: păcătoşi şi îndreptăţiţi. Între aceştia nu mai este altă categorie. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Isus a spus Iudeilor: “Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre”. Cel care moare ca păcătos nu L-a găsit pe Isus. Isus a venit pentru a ne elibera, aşa este scris în Cuvânt. Dacă nu ai încă această libertate, să nu susţii că nici nu poţi să o obţii. Si chiar dacă te-ai străduit s-o obţii şi n-o ai încă, nu spune că e imposibil să devii liber. Crede în Cuvânt, cere şi crede, şi începe să mulţumeşti pentru ceea ce a făcut Isus. Astfel vei putea experimenta că pacea îţi va umple inima, şi poţi fi fericit. Pacea e pace! Si dacă cineva este împăcat cu Dumnezeu, acela are parte de iertare şi nu trebuie să se roage din nou şi din nou pentru iertare. Isus va veni ca un fulger. Cel care va fi pregătit va merge cu El; iar cei care nu-L aşteaptă, vor fi surprinşi asemenea unei femei, de durerile naşterii şi nu vor putea scăpa. Azi mai există posibilitatea împăcării cu Dumnezeu; astfel, când Isus va veni, puteţi fi printre aceia care vor merge cu El.

 *

PÂINEA CEA DE TOATE ZILE

11 septembrie

Text: Evrei 12:1-11     

ÎNVĂŢAREA LECŢIEI

Pedeapsa…aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă       dătătoare de pace a neprihănirii.   –   Evrei 12:11

     În cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, Ray Stedman povesteşte despre o femeie care fusese învăţătoare într-o şcoală, 25 de ani. Când a auzit că există o slujbă în care putea fi promovată, a făcut imediat cerere pentru ocuparea postului. Cu toate acestea, în funcţia aceea a fost aleasă o altă persoană care preda numai de un an de zile. S-a dus la directorul şcolii să întrebe, de ce s-au petrecut astfel lucrurile. Directorul i-a spus: „îmi pare rău, dar dumneavoastră nu aveţi 25 de ani de experienţă cum pretindeţi; aveţi doar un an experienţă pe care îl repetaţi de 25 de ani”. În tot timpul cât fusese învăţătoare, ea nu făcuse nici un progres. Ca şi creştini, este posibil ca nici noi să nu creştem atunci când nu deosebim pedeapsa Domnului de-a lungul experienţelor vieţii. El permite dificultăţilor să vină în viaţa noastră pentru a ne maturiza şi pentru a deveni creştini care aduc roadă. Ni se spune: „…nu dispreţui pedeapsa Domnului” (v. 5); „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (v.6); „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii” (v.7); şi „pedeapsa… aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (v.11). Disciplina lui Dumnezeu devine o binecuvântare când răspundem corect la ea. Dacă avem resentimente faţă de ea, căpătăm amărăciune în loc de înţelepciune. Cât de important este să învăţăm bine orice lecţie pe care ne-o predă Dumnezeu prin disciplinarea Sa iubitoare! Numai atunci, indiferent câţi ani avem de credinţă, putem pretinde că avem experienţă pentru a merita o răsplătire de la Dumnezeu. Şcoala loviturilor puternice este folositoare numai celor care îi învaţă lecţiile.                                                                                 R.W.D.

Doamne, precum vrei, aşa fă Tu!
Tu eşti Olarul, iar eu lutul.
Fă-mă ca să fiu pe placul Tău
Acum când stau la Cuvântul Tău!                      
Pollard

Pedeapsa Domnului nu este niciodată crudă, ci este pentru îndreptare.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 11 Septembrie 2015

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!    Psalmul 103.2

Să nu uităm

Să nu uităm că Dumnezeu este un Judecător drept, în faţa Căruia va trebui în curând să dăm socoteală de viaţa noastră: „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Romani 2.5,6).

Să nu uităm că suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu: „… Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“ (Romani 3.22,23).

Să nu uităm dragostea lui Dumnezeu faţă de noi: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3.16).

Să nu uităm că numai în Isus Hristos este mântuire: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi“ (Faptele Apostolilor 4.12).

Să nu uităm că pocăinţa este porunca lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască“ (Faptele Apostolilor 17.30).

Sursa: Meditații din 14 Calendare, primite prin Email

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s