Caracterul ni se va desăvârși prin cuvintele și faptele noastre!

mana-de-DimineataMANA DE DIMINEAŢĂ  –  8 SEPTEMBRIE 

“Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.”

LUCA 6:45

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvârşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sunt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. “Căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7).

Dacă ne-am făcut un obicei de a strânge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inma noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gândim la lucruri care sunt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.Atunci el începe să gândească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gând rău. Dar gândurile cu adevărat bune sunt posibile numai dându-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gândirea noastră.

Gândurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gânduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvântului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvârşită a gândurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cât mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfântul Cuvânt, cu atât mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atât mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare. Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină?

Acoio însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu ce ce se află în inimă. Psalmistul spunea “…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: “Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aşi vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

*

IZVOARE IN DEŞERT

8 Septembrie

M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare.(Psalmul 4:1, KJV)

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare“, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui. N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet“. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul, aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor.  George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său.  Selectat

 

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

8 SEPTEMBRIE

Mintea mea este încă nehotărâtă cu privire la calea pe care trebuie s-apuc, Doamne; atât de multe au depăşit capacitatea mea de discernere în hotărârea asta. Nu e vorba că mă îndoiesc de Tine, dar totul este atât de acoperit.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

8 SEPTEMBRIE

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe ISUS dintre cei morţi
locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe HRISTOS ISUS din
morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina
Duhului Său, care locuieşte în voi.   Rom. 8,11.

In trupurile noastre trăieşte şi acţionează moartea, dar Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi, va învia trupurile noastre din pricina Duhului Său care locuieşte în noi. Ce nădejde neclintită şi ce parte măreaţă are credinciosul! Nu numai că sufletul său este mântuit, un eliberat al Domnului, ci el însuşi dacă va muri înaintea venirii Domnului, va fi înviat. Chiar trupul său muritor va deveni nemuritor. Nu va fi creat un trup nou şi dat lui, ci trupul care l-a purtat aici pe pământ va fi înviat nemuritor.
Ce mărturie măreaţă a puterii lui Dumnezeu pe o parte şi a harului şi dragostei lui Dumnezeu de cealaltă parte! Duhul Sfânt nu va părăsi pretenţiile lui de la trupul nostru pe care şi l-a ales ca locuinţă şi a făcut din el un templu. El locuieşte în noi din cauza vieţii noi a lui Hristos pe care o posedăm. Dacă lucrarea de ispăşire nu ar fi fost îndeplinită şi viaţa lui Hristos nu ne-ar fi fost dăruită Duhul Sfânt nu ar fi putut locui în noi. Ce preţios este acest adevăr! Acela care a înviat pe Omul Isus Hristos din morţi şi L-a făcut Domn va învia şi trupurile noastre muritoare spre lauda şi slava Numelui Său. De aceea, stimate călător, fi neclintit, în  curând va veni ziua cea veşnică! Atunci nu vom mai purta trupurile acestea muritoare, atunci vom fi ca El şi vom fi nespus de fericiţi. Duhul Sfânt niciodată nu se poate uni cu omul firesc, căci Duhul Sfânt nu poate recunoaşte firea stricată. Niciuna din roadele Duhului Sfânt nu a crescut vreodată pe pământul sterp al acestei firi. Este zadarnică orice încercare de a imita aceste roade. Cele mai frumoase roade pe care firea veche le-a adus vreodată nu sunt de nici-un folos în faţa lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

8 Septembrie

Atunci Iosua a chemat pe rubeniţi şi pe gadiţi şi jumătatea seminţiei lui Manase şi le‑a zis: „Voi aţi păzit tot ce v‑a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v‑am poruncit …”. Şi Iosua i‑a binecuvântat şi le‑a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor … Şi au venit în ţinuturile Iordanului, care sunt în ţara Canaanului; şi fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase au zidit acolo, lângă Iordan, un altar, un altar măreţ la înfăţişare.      

                            Iosua 22:1,2,6,10

Iosua (15)

Trecuseră mai mult de şapte ani de când aceşti războinici traversaseră Iordanul pentru a‑i ajuta pe fraţii lor să cucerească ţara promisă. Ei îşi respectaseră promisiunea. Prin urmare, după ce i‑a binecuvântat, Iosua i‑a trimis acasă, împreună cu multe bogăţii, la familiile lor care rămăseseră de cealaltă parte a Iordanului. El i‑a îndemnat să se ţină alipiţi de Domnul şi de poruncile Lui.La Iordan însă, ei s‑au oprit. Privind înainte în timp, o temere a pus stăpânire pe inimile lor, cu privire la generaţiile viitoare. Aveau oare descendenţii lor, în viitor, să fie recunoscuţi şi acceptaţi de ceilalţi israeliţi, sau aveau să fie respinşi, din cauza locului în care trăiau? Nu L‑au întrebat pe Domnul cu privire la ceea ce trebuiau să facă, ci au hotărât să ridice un altar mare, o copie a altarului arderilor‑de‑tot.Aceste două seminţii şi jumătate aleseseră câmpiile bogate de dincolo de Iordan, în loc de ţara pe care Iahve dorea să le‑o dea. Şi noi facem adesea «alegeri de bun‑simţ» în ceea ce numim chestiuni de importanţă secundară, precum locul unde locuim, locul de muncă pe care îl acceptăm sau preocupările din timpul liber. Alegem ceea ce simţim că este în avantajul nostru sau ceea ce ne place, în loc să acceptăm direcţia în care Domnul doreşte să ne conducă. Mai târziu ne dăm seama de consecinţele acestor alegeri pentru copiii noştri şi încercăm să le evităm. Căutăm noi gândul Său în ceea ce facem?  (P. Vedder, Jr.)

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

8 SEPTEMBRIE

«Intăriţi-vă dar mâinile obosite si genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.»

EVREI 12:12-13

În ce ne priveşte, tactica luptei de credinţă se rezumă doar la respectarea ordinelor de luptă date de Comandantul suprem: marş, cercetare, luarea măsurilor de siguranţă, atac, camuflaj etc. Ca şi copii ai lui Dumnezeu nu putem să dăm înapoi niciodată, ci doar să mergem înainte. Nu putem să ne permitem nici o încetare temporară a focului; trebuie să fim mereu în alertă. Cercetare înseamnă practic recunoaşterea intenţiilor duşmanului. De ce? «Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui» (2 Cor. 2,11). Doar omul care se lasă condus întru totul de El poate fi un adevărat luptător pe drumul credinţei: «nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi» (Isaia 50,5). Doar omul care umblă în ascultare absolută faţă de Isus, ca apostolul Pavel, poate cunoaşte realitatea pe câmpul de bătălie şi tacticile duşmanului. Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui». Apostolul cunoştea puterea duşmanului, dar s-a încrezut deplin în biruinţa lui Isus, fiind biruitor în lupta credinţei. De aceea la sfârşitul vieţii, uitându-se înapoi, a putut să mărturisească: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa» (2 Tim. 4,7).

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

8 septembrie

FRÂNT ŞI FUMEGÂND

Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. 

  Isaia 42:3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai”; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

8 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

De la Mine îţi vei primi rodul.

Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi. Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată. Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute. Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii. Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

8 SEPTEMBRIE
Seara

Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi.

Efeseni 1:19-20

În învierea lui Christos, ca şi în mântuirea noastră, nu a fost precupeţit nici un efort al puterii divine. Ce putem spune despre cei care cred că această convertire este îndeplinită prin libera voinţă a omului şi se datorează propriului său caracter bun? Când vom vedea morţii ridicându-se din morminte prin puterea lor, atunci ne putem aştepta să vedem păcătoşii întorcându-se la Christos prin propria lor voinţă. Cuvântul predicat sau auzit, prin el însuşi, nu aduce această putere divină. Toate puterile vin de la Duhul Sfânt. Puterea care l-a înviat pe Christos din morţi a fost irezistibilă. Toţi soldaţii şi preoţii nu au putut ţine trupul lui Christos în mormânt. Moartea însăşi nu l-a putut ţine pe Isus în lanţuri. Aceeaşi putere irezistibilă este folosită şi pentru credincios atunci când învie la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Nici păcatul, nici stricăciunea, nici demonii din iad, nici păcătoşii de pe pământ nu pot opri mâna harului lui Dumnezeu atunci când El intenţionează să convertească pe cineva. Dacă Dumnezeul atotputernic spune „vei face”, omul nu poate spune „nu vreau”. Puterea care L-a înviat pe Christos din mormânt a fost slăvită. Ea a reflectat onoare asupra lui Dumnezeu şi ruşine asupra oştilor răului. Dumnezeu primeşte o mare slavă prin convertirea fiecărui păcătos. Puterea era veşnică. „Christosul înviat (Un mort, nu mai moare. Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). De aceea, fiindcă am fost înviaţi din morţi în Christos, nu trebuie să ne întoarcem la faptele morţii sau la vechea stricăciune. Trebuie să trăim în Dumnezeu. Pentru că El trăieşte, trăim şi noi. „Că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). „După cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). In cele din urmă, observi că viaţa nouă este unită cu Isus. Aceeaşi putere care a înviat Capul lucrează viaţă în mădulare. Ce binecuvântare este să fii adus la viaţi împreună cu Christos” (Efeseni 2:5)!

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILE

8 septembrie

Text: 1 Timotei 6:17-19

BOGĂŢIILE SI CREDINŢA

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu…

1 Timotei 6:17

Ziua  de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vântul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vânt usca şi veştejea holdele date în floare în câteva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decât un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curând – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie. Nu are importanţă cât trăieşte cineva sau cât de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea. În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea’. Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Când eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea1“. Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic.  D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu.       – Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pământ dar ţine-te tare de lucrurile din cer.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

8 Septembrie

“După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: “Vino după Mine!”.

Luca 5:27.

Ieri am putut vedea cum a iertat Isus păcatele bolnavului şi l-a vindecat, apoi cum a plecat acasă, luîndu-şi patul, iar mulţimea a rămas uimită slăvind pe Dumnezeu: “Azi am văzut lucruri nemaipomenite “. Azi ne putem opri tot la un lucru minunat. Un vameş stătea la vamă şi ştim că vameşii nu erau îndrăgiţi de farisei. Pe acesta Isus îl cheamă: “Urmează-Mă!” Și vameşul nu se scuză: “Nu am timp acum”, sau “Altădată când o să fie o ocazie mai bună; acum trebuie să-mi văd de slujbă”. Nu, el se scoală, lasă totul şi-L urmează pe Isus. Eu cred că a avut multe de lăsat. Observăm însă că s-a bucurat nespus, pentrucă a dat o masă mare în cinstea lui Isus şi au fost invitaţi şi alţi vameşi şi păcătoşi la acea masă. Cât de bucuros a putut fi Isus în tovărăşia lor! Pentrucă a ştiut de foamea şi setea acestor oameni, după adevăr şi dreptate. Dar fariseii şi cărturarii erau prezenţi, dar nu la masă. Ei au cârtit şi au spus uceniciilor lui Isus: “De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” Neprihănirea lor nu le permitea să ia parte la acea masă împreună cu Isus şi ucenicii Săi. Si astăzi sunt mulţi cărora neprihănirea lor nu le permite să accepte mântuirea prin Hristos şi eliberarea de păcat. Ucenicii nu au trebuit să răspundă, Isus a vorbit în locul lor spunând: “Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi”. Și dacă cei bolnavi vin la El, îi vindecă, şi îi eliberează de păcat.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

 

 RECUNOAŞTE VOIA LUI DUMNEZEU ŞI UMBLĂ ÎN EA (5)

„Nu caut să fac voia Mea, ci voia tatălui, care M-a trimis”

(Ioan 5:30)

Când semaforul se face verde, porneşte! Dacă lucrezi în vânzări, este crucial să ştii când să închei o afacere. Începătorii îşi pierd deseori vânzările prin faptul că îşi laudă marfa exagerat de mult. Ei îşi prezintă produsul şi demonstrează că împlineşte nevoile clientului. Preţul este corect şi clientul e gata să cumpere, dar novicele continuă să-l „vândă” până când cumpărătorul devine neîncrezător faţă de înflăcărarea lui şi vânzarea nu mai are loc. E un lucru esenţial să ştii când să „te opreşti”. Ţinta exactă e importantă, dar trebuie să ştii când să apeşi pe trăgaci. Fii încrezător în etapele pe care le-ai parcurs şi mergi mai departe; altfel, vei rămâne înţepenit în cercul presupoziţiilor. Într-un moment anume al căutării tale după voia lui Dumnezeu, vei fi obligat să faci acel următor pas decisiv şi deseori intimidant. Toate studiile tale, toate rugăciunile, discuţiile, cercetările, verificările şi reverificările tale sunt zadarnice dacă nu treci la fapte. Nici toată credinţa din lume nu-ţi va fi îndeajuns dacă încetezi să mai faci ceva (Iacov 2:17-18). Iată un test de ultim moment: 1) Ţi-ai supus propria voinţă lui Dumnezeu? 2) Slujeşti cu devotament în locul în care te-a trimis Dumnezeu? 3) Eşti dispus să faci ceea ce-ţi descoperă El? 4) Ai primit călăuzirea Duhului şi ai crezut în ea? 5) Te încrezi în puterea Lui pentru a împlini poruncile Lui? Cum te-ai descurcat la test? L-ai trecut? Înseamnă că a sosit timpul să mergi mai departe! Nu aştepta până ce simţi că-ţi dispare frica. Fă primul pas, aşa şovăielnic cum e. Dacă păşeşti cu îndrăzneală, frica îşi va pierde puterea de a te controla sau de a te ţine pe loc. Dacă lumina semaforului se face verde, înseamnă că resursele lui Dumnezeu îţi sunt la îndemână pentru misiunea ta. Acum e vremea să mergi înainte!

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI  Volumul II

8 Septembrie

1 Cronici 17.16-27

David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dumnezeu, îi aduce laudă, mulţumeşte. Să spunem mulţumesc! Când cineva omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acuzăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţa. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm … Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le luăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem … Când ne aşe­zăm să luăm masa, cei din familiile creştine avem obiceiul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adâncească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L binecuvântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noastră în frica de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai presus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţumiri pentru marea Lui mântu­ire, pentru măreţul Mântuitor pe care ni L-a dat. Să repetăm împreună cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!” (2 Cor. 9.15).

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 8 Septembrie 2015

Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând … la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni …

Matei 6:5

Cum să ne rugăm

Cineva a spus că rugăciunea este asemenea unei scări care ne pune în legătură cu Dumnezeu şi pe care creştinul urcă sau coboară, după nevoie. În rugăciune, ca şi în orice lucrare pentru Dumnezeu, să nu lucrăm niciodată cu scopul de a obţine laudele aproapelui. Rugăciunea la naţiunile păgâne, şi de fapt în general în creştinătatea de azi, este considerată mai degrabă împlinirea unui act vrednic de laudă decât aducerea în faţa lui Dumnezeu a unor nevoi adevărate. Mulţi oameni îşi închipuie că spunând numeroase rugăciuni vor câştiga mai bine bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu cunoaşte nevoile noastre înainte chiar ca noi să i le prezentăm. Lui Dumnezeu Îi vorbim în rugăciune şi de la El aşteptăm răspunsul; de aceea nu trebuie să-L rugăm în aşa fel, ca să fim văzuţi de oameni.

În lumina acestor îndemnuri, creştinul evlavios va înţelege şi va practica sfatul Domnului: „Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti“ (Matei 6.6).

Sursa: Meditații primite prin Email

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s