Ai Lui!

citind-bibliaAi Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat.  

Ioan 17:6

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: „Tu nu eşti al tău”. A spune ..Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cristos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un „trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei. Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: „Duceţi-vă!”„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba că nu poate fi bun sau drept, ci că nu poate fi omul pe care Isus să scrie cuvintele Al Meu.

Oricare dintre relaţiile pe care Domnul nostru le menţionează în versetul de mai sus poate fi o relaţie care concurează cu relaţia cu El. Poate prefer să-i aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, in acest caz, Isus îmi spune: „Nu poţi fi ucenicul Meu”. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi pecetluit cu cuvintele Ai Lui.Domnul face din ucenicii Săi proprietatea Sa. El devine răspunzător pentru ei. „îmi veţi fi martori.” Dorinţa din inima ucenicului nu este de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o plăcere desăvârşită pentru El. Secretul unui misionar este acesta: „Eu sunt al Lui şi El Îşi împlineşte planurile prin mine”.Fii cu totul al Lui! (Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers)

 

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

4 SEPTEMBRIE
Dimineaţa    

Da, voiesc; fii curăţit.Marcu 1:41

Întunericul primitiv aude porunca Atotputernicului „să fie lumină” (Genesa 1:3) şi imediat „ a fost lumină” (vers. 3). Cuvântul Domnului Isus este la fel de maiestuos ca şi acest vechi cuvânt al puterii. Răscumpărarea, ca şi creaţiunea, are cuvântul său tare. Isus vorbeşte, şi se face. Lepra nu avea nici un leac omenesc, dar a fugit de îndată ce Domnul a spus „voiesc”. Boala nu arăta nici un semn de speranţă sau de însănătoşire. Natura nu a contribuit cu nimic la propria ei vindecare, cuvântul neajutat a făcut toată munca pe loc şi pentru totdeauna. Păcătosul este un bolnav mai nefericit decât leprosul. Să urmeze deci exemplul leprosului şi să meargă la Isus rugându-L şi aruncându-se „în genunchi înaintea Lui” (Marcu 1:40). Să-şi exercite puţina credinţă, chiar dacă nu ar putea merge mai departe de „Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţesti” (vers. 40). Nu trebuie să ne îndoim de rezultatul acestei aplicaţii. Isus îi vindecă pe toţi cei care vin la El şi nu alungă pe nimeni. Citind povestirea din care face parte textul nostru, faptul că Isus l-a atins pe lepros este vrednic de luat în seamă. Această persoană necurată încălcase legile ceremoniale intrând în casă, dar Isus, departe de a-l mustra, calcă şi El legea ca să-l întâlnească. Isus face un schimb cu leprosul, pentru că, în timp ce îl curăţeşte, îl atinge şi este pângărit conform legii levitice. Isus Christos s-a făcut păcat pentru noi, deşi El nu cunoştea păcatul, pentru ca noi să putem ajunge la neprihănirea lui Dumnezeu prin El. O, dacă sărmanii păcătoşi ar merge la Isus, crezând în puterea lucrării Sale de substituire, ar afla curând cât de mare este puterea atingerii Sale îndurătoare. Mâna care a înmulţit pâinile, mâna care l-a salvat pe Petru de la înec, care îi susţine pe sfinţii în necaz, cate îi încununează pe credincioşi, aceeaşi mână va atinge fiecare păcătos şi îl va curaţi într-o clipă. Dragostea lui Isus este izvorul mântuirii. El ne iubeşte, ne priveşte şi ne atinge, şi noi trăim

 

4 SEPTEMBRIE
Seara

Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte şi bine drepte.Levitic 19:36

Greutăţile, balanţele şi măsurile trebuie să fie în conformităţi cu standardele dreptăţii. Cu siguranţă, creştinul nu are nevoie să i se amintească acest lucru în afacerile sale, fiindcă, chiar dacă corectitudinea ar fi alungată din toată lumea, ar găsi adăpost în inimile credincioşilor. Mai sunt, totuşi, alte balanţe care cântăresc lucrurile morale şi spirituale, şi acestea au nevoie să fie examinate des. Sunt drepte cumpenele în cari cântărim caracterele noastre şi ale altora? Nu cumva transformăm gramele noastre de bunătate în kilograme, şi calităţile celorlalţi oameni în uncii? Creştini, fiţi atenţi la greutăţi şi măsuri. Sunt cumpenele pe care măsurăm încercările si necazurile noastre în conformitate cu standardul? Pavel, care a suferit mai mult decât noi, numea încercările sale „uşoare” (2 Corinteni 4:17). Totuşi, noi credem adesea că încercările noastre sunt grele. Cu siguranţă, ceva a fost uitat pe cântar! Trebuie să cercetăm problema, altfel vom fi aduşi în faţa curţii cereşti pentru greutăţi nedrepte. Sunt corecte cântarele cu care ne măsurăm credinţele doctrinale? Doctrina harului trebuie sä aibă aceeaşi greutate cu preceptele Cuvântului — nici mai mare, nici mai mică. Totuşi, mă tem că, la mulţi oameni, un talger sau altul este mai greu. Este important să măsurăm cu dreptate adevărul Creştini, fiţi atenţi în această privinţă. Măsura cu cari ne măsurăm obligaţiile şi îndatoririle pare cam mică. Când un om bogat contribuie la cauza lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca un om sărac, este aceasta „o efă dreaptă, şi un bin drept”? Când pastorii mor de foame din cauza egoismului nostru, este o cumpănă dreaptă? Când cel sărac este dispreţuit, iar cel bogat admirat, este o greutate dreaptă? Cititorule, aş putea continua asta, dar prefer să te las pe tine să descoperi şi să distrugi în seara aceasta toate cumpenele, greutăţile şi măsurile nedrepte din viaţa ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

4 SEPTEMBRIE

«Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17

Isus îi ajută pe cei debusolaţi, pe cei căzuţi, pe cei descurajaţi, pe cei care au deviat de pe calea vieţii, care se simt fară nici un rost. Petru a fost unul dintre aceşti oameni; el a eşuat în însărcinarea primită şi a dat dovadă de necredincioşie faţă de Isus. Prin cuvintele pe care le rosteşte celorlalţi ucenici după învierea Domnului: «Mă duc să prind peşte» (Ioan 21,3), poţi simţi resemnarea din viaţa sa. Ce a vrut să spună de fapt Petru a fost: «Nimic nu mai contează, am eşuat în viata mea de credinţă!» El s-a simţit descalificat, nevrednic. Interesant este faptul că nu mai are parte de binecuvântare nici măcar în vechea sa meserie, deoarece citim la sfârşitul aceluiaşi verset: «si n-au prins nimic în noaptea aceea» (loan 21,3). A fost complet deznădăjduit. Dar Isus îi ridică, îi remotivează pe cei descurajaţi, pe cei nevrednici: «Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm» (loan 21,4). Şi ştim deja cum l-a ajutat pe Petru; El S-a atins de inima lui: «Doamne, Tu toate le stii; stii că Te iubesc» (loan 21,17). Ţi-au ieşit şi ţie toate, absolut toate planurile anadopa, aşa cum nu ai vrut? Numai Isus te poate ajuta — şi El vrea să o facă chiar acum!

MANA DE DIMINEAŢĂ

4 SEPTEMBRIE 

“Chemaţi la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domul nostru.” 1CORINTENI 1:9

În Adunarea din Corint, erau multe lucruri de osândit: Apostolul Pavel nu dă înapoi de la datoria lui, ci el aminteşte corintenilor că temelia vieţii creştine este credincioşia lui Dumnezeu, şi scopul ei, viaţa de părtăşie cu Domnul Isus Hristos. Fără să ne dăm seama, ne putem îndepărta de la simplitate şi de la adevăr aşa cum sunt ele în Domnul Isus, şi să ne facem tot felul de închipuiri despre noi înşine şi despre pretenţia noastră de creştini şi despre standardul de viaţă pe care ni l-am propus.”Chemaţi la părtăşia cu Isus Hristos, Domnul nostru”. Cuvintele acestea ne pun în faţă cu ceea ce este în realitate, viaţa creştină, şi înţelegem în ce măsură ne-am îndepărtat de acest model. Evangheliile ne dezvăluie viaţa pâmântească a Domnului Isus şi ne arată dintr-o dată răspunderea noastră de a fi ucenici ai unui astfel de învăţător. Dumnezeu ne cheamă la o umblare zilnică cu Domnul, în mijlocul aceloraşi împrejurări pe care le-a întâmpinat şi El pe pământ. Părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos ne conduce pe un drum tot mai strâmt care sfârşeşte la cruce. Să observăm că pe măsură ce Domnul nostru Se apropia de jertfa supremă pe care trebuia s-o împlinească, ucenicii au arătat o neînţelegere crescândă provenind din împietrirea inimii lor. Şi noi suntem expuşi la aceeaşi primejdie. Unde ne aflăm noi în prezent? Îl urmăm noi de departe ca Petru? Suntem pe cale de a-L tăgăduim? A fost crucea înlocuită cu o râvnă superficială şi printr-o pretenţie creştină de suprafaţă, chiar biblică, care ne satisface? Dacă da, suntem în afara drumului, trăim în confuzie şi nu cunoaştem părtăşia cu Isus Hristos, Domnul nostru.Să nu dăm înapoi din fata părtăşiei cu suferinţele Lui; ele sunt o parte din relaţia noastră cu El însuşi, şi ele ne fac să cunoaştem bucuria desăvârşită; ele ne deschid uşa slavei şi ne dau intrare liberă la tronul de har, unde Domnul nostru este încununat cu slavă şi cu cinste.Iată secretul puterii, a unei vieţi duhovniceşti îmbelşugate, biruitoare şi rodnice. Şi Dumnezeu este credincios, El care ne-a chemai la această părtăşie cu Fiul Său Isus Hristos. (1 Cor. 1:9).Nimic nu poate să fie mai sublim în lumea aceasta, pentru un credincios, decât scumpa părtăşie cu Mântuitorul nostru care ne iubeşte aşa de mult.Cu câtă grijă sfântă ar trebui să umblăm zilnic, ca să nu afectăm cu nimic această scumpă legătură cu El, şi mai ales să n-o întrerupem prin păcat, într-o astfel de situaţie am fi ca o corabie fără cârmă pe o mare înfuriată.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

4 Septembrie

“Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.

Ioan 3:3.

Întrebarea esenţială nu este de ce cult aparţii sau ce Biserică frecventezi, ci dacă numele tău este trecut în Cartea Vieţii, eşti născut din nou? Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. Pomul care nu aduce roade bune se taie. Domnul Isus are în mână lopata şi îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. Domnul Isus ne-a însărcinat ca să împrăştiem sămânţa cea bună a Evangheliei. Cu ocazia unor evanghelizări sunt mulţi care se hotărăsc să-L urmeze pe Isus, şi pornesc pe această cale cu mult elan, dar se dau înapoi dacă întâlnesc obstacole. Pleava se aruncă, ceea ce are valoare constantă este bobul. Sunt unii care iau parte la fiecare evanghelizare şi îşi exprimă dorinţa se a-L urma pe Isus, dar rămân în modul lor vechi de vieţuire. Nu sunt oare aceştia asemănători cu pleava? Dacă omul cade înapoi în mod repetat, nu este altceva decât pleavă. Poate eşti şi tu unul dintre aceştia, cititorule drag? Dar ce ai de gând să faci de azi încolo? Important este să stai hotărât de partea lui Dumnezeu, mărturisind cu viaţa ta pe Domnul Isus. Trăind după Cuvânt nu ne vor mai apăsa păcatele din trecut. Cel care se dă de partea lui Isus îşi continuă viaţa fericit. Nu trebuie să aducă jertfe, ci poate să se uşureze de tot ceea ce îl apasă şi-l face nefericit; căci Domnul Isus a spus: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. (Matei 11:28-30).

 

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

4 SEPTEMBRIE

 

Doamne, fă ca bunătatea Ta să fie cunoscută de mine azi prin atingerile Tale pline de o reală putere şi foloseşte-mă, în atotputernicia Ta blândă, pentru scopurile Tale.

 

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

4 SEPTEMBRIE

A doua zi, loan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui, şi pe
când privea pe ISUS umblând, a zis: Iată Mielul lui DUMNEZEU. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după ISUS.                                
loan 1,35-37

După ce loan Botezătorul a exclamat că Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, l-a văzut a doua zi „umblând.” Ce minunat MODEL. Fiul lui Dumnezeu, Domnul cerului, a umblat în supunere pe acest pământ! Această viziune îi rămâne adânc întipărită în mintea premergătorului Domnului încât exclamă plin de adorare:

„Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cel mai mare prooroc dă această mărturie despre Mînruitor. El este gata să dispară de pe arena lumii, după ce şi-a îndeplinit slujba.„El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez” este ţinta vieţii şi a inimii lui plină de supunere şi abnegaţie. Mirele era prezent; prietenul Mirelui îi auzea glasul şi bucuria sa era deplină.Nimic nu dezlănţuie o bucurie mai sinceră a inimii omului decât primirea obiectului mult aşteptat. Nu vorbe frumoase, nici dovezi palpabile ci o inimă inundată de dragoste e mai tare şi mai nemărginită în acţiune şi poate să lege pe ascultători cu o putere de nedescris.Cei doi ucenici ai lui loan părăsesc pe învăţătorul lor şi îl urmează pe Isus. Noi, care suntem răscumpăraţi şi vrem să le fim altora un îndrumător spre Isus să învăţăm din această comportare. Nu trebuie vorbe multe dar cei care ne ascultă să vadă în noi bucuria desfăşurată în inimă, înflăcărată şi dependentă în acţiune, de Persoana Domnului nostru Isus. Atunci se va trezi în ei acea dorinţă de a fi umpluţi de bucuria adevărată pe care numai Domnul Isus o poate da. Duhul Sfânt se bucură să poată arăta pe Hristos poporului Său; şi sub orice înfăţişare L-am privi, vedem în El pe acelaş desăvârşit, curat, slăvit şi neasemănat Isus. El este Mântuitorul nostru şi Numele lui vrem să-l adorăm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

4 septembrie

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ

Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul, lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.Osea 1.7

Ce cuvânt de preţ! Domnul Însuşi va izbăvi poporul Său, după mărimea milei Sale; dar El nu va folosi nici unul din mijloacele obişnuite. Oamenii se grăbesc să-i dea lui Dumnezeu slava cuvenită Numelui Său. Când ei pornesc la luptă cu sabia sau cu alte arme şi ies biruitori, ar trebui să-L laude pe Dumnezeu pentru izbânda lor. Dar ei nu fac acest lucru şi se fălesc cu puterea braţului lor, cu caii şi cu călăreţii lor. De aceea Dumnezeu găseşte cu cale adeseori să izbăvească poporul Său fără arme, pentru ca slava să fie numai a Lui. Priveşte deci numai la Domnul şi nicidecum la om. Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu cât mai lămurit fiindcă n-ai altă persoană la care să priveşti. Dacă n-am nici prieteni, nici sfetnici, nici o persoană care să mă sprijinească, nu înseamnă că eu să n-am încredere, căci Domnul este lângă mine; şi mă voi bucura când El îmi va da biruinţa fără luptă, cum se arată în versetul de mai sus. De ce să cerem cai şi călăreţi, când însuşi Domnul are milă de mine şi ridică braţul Său ca să mă apere? Ce nevoie mai este de săbii şi de arcuri, când Domnul mă izbăveşte El singur? Mă voi încrede deci în El şi nu mă voi înspăimânta; voi face acest lucru începând de astăzi şi-l voi face întotdeauna.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

4 Septembrie

Pentru că noi suntem circumcizia, cei care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu şi ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne.                                        Filipeni 3.3

Domnul Isus i‑a spus femeii samaritene: „Adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh şi cei care I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4.23,24). Tatăl caută închinători. Ştim pe cine caută Fiul Omului: pe cei pierduţi (Luca 19.10). Domnul Isus îi caută pe păcătoşii pierduţi pentru a‑i mântui; iar printre cei care sunt deja mântuiţi, Tatăl caută închinători.

Mulţi oameni au idei confuze cu privire la ce înseamnă închinarea. Unii merg la adunarea de rugăciune, după care spun: «Ne‑am închinat lui Dumnezeu în seara asta». Rugăciunea însă nu este închinare. Alţii merg să asculte o predică sau merg la un studiu biblic, apoi spun că au fost să se închine lui Dumnezeu. Însă studiul biblic sau ascultarea unei predici nu înseamnă închinare. Este adevărat că aceste lucruri pot, sau ar trebui, să producă închinare, căci, atunci când ne rugăm sau când suntem pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu, putem experimenta o aşa apropiere de Dumnezeu, încât inimile noastre se revarsă în închinare. De fapt, aceasta este închinarea: adorarea lui Dumnezeu Însuşi de către suflet. Nu este preocuparea cu darurile Lui, nici a veni la El pentru a primi ceva, ci este preocuparea cu Dăruitorul. Inima se revarsă cu recunoştinţă nu doar pentru ceea ce El a făcut pentru noi, ci şi pentru ceea ce El este în Sine Însuşi.

Nu‑mi place să‑mi încep ziua fără să citesc, în linişte, din Cuvântul lui Dumnezeu. Caut astfel să‑mi ridic inima către Dumnezeu, nu pentru a‑I cere anumite lucruri, ci pentru a‑I spune cât de mult apreciez dragostea şi harul Său minunat, bunătatea pe care El a revărsat‑o peste mine, după care mă închin înaintea Lui pentru ceea ce El este.

  1. A. Ironside

IZVOARE IN DEŞERT

4 Septembrie

 

Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie,fiecare drept înainte.

(Iosua 6:5)

Strigătele mari ale credinţei neclintite sunt exact opusul cârtelilor credinţei şovăitoare şi a plângerilor inimilor descurajate. Dintre toate „tainele Domnului“ (Psalmul 25:14, KJV), nu cred că există vreuna mai preţioasă decât taina acestor strigăte mari ale credinţei. „Domnul a zis lui Iosua: «Iată, am dat în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi»“ (Iosua 6:2, KJV). El n-a zis: „Voi da“, ci „am dat“. Victoria aparţinea deja copiilor lui Israel, şi acum ei erau chemaţi să intre în posesia ei. Dar marea întrebare care rămânea era cum. Părea imposibil, dar Domnul avea un plan. Nimeni n-ar fi crezut în mod normal că un strigăt ar putea face să cadă zidurile unei cetăţi. Însă secretul victoriei lor stătea tocmai în acel strigăt, pentru că era strigătul credinţei. Şi era o credinţă care îndrăznea să revendice o victorie promisă numai pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă nu era nici un semn fizic de împlinire. Dumnezeu a împlinit promisiunea Lui ca răspuns la credinţa lor, pentru că atunci când au strigat, El a făcut să cadă zidurile.Dumnezeu declarase: „Am dat în mâinile tale Ierihonul“, şi credinţa a crezut că lucrul acesta este adevărat. Şi multe secole mai târziu Duhul Sfânt a înregistrat acest triumf al credinţei în epistola către evrei în felul următor: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile“ (Evrei 11:30).

Hannah Whitall Smith

 

Credinţa nu poate ajunge niciodată la împlinirea ei,

Până nu înălţăm cântarea de mulţumire a victoriei:

În glorioasa cetate a mântuirii,

Dumnezeu ne-a spus că toate porţile sunt laudă.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

 

4 SEPTEMBRIE. RECUNOAŞTE VOIA LUI DUMNEZEU ŞI UMBLĂ ÎN EA (1)

„Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:6)

Nimic în lumea asta nu contează mai mult decât recunoaşterea voii lui Dumnezeu şi umblarea în ascultare de ea. Când nu cunoşti voia Lui, lucrul acesta poate fi o adevărată sursă de nesiguranţă. Dar când ştii că umbli în voia Lui, te vei putea ridica deasupra furtunilor în care te aruncă viaţa. Întrebarea care se pune este următoarea: doreşte Dumnezeu să cunoaştem voia Lui? Dacă nu doreşte, de ce să ne mai obosim s-o căutăm? Să lăsăm Cuvântul Său să ne lămurească această problemă odată şi pentru totdeauna: „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările”. Nu e nici o neclaritate aici! „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23). Dumnezeu te va îndruma chiar şi în cele mai mici probleme. Aşadar, de ce ai nevoie pentru a discerne voia Lui? Să ne gândim la câteva principii Biblice practice: nu e loc pentru două voinţe. Dacă doreşti voia lui Dumnezeu în viaţa ta, trebuie să fii gata să renunţi la propria ta voinţă. Domnul Isus a spus: „judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Voinţele apar şi dispar, aşa că ai de luat hotărâri pe care să le respecţi, dacă doreşti să umbli în ascultare de Dumnezeu (Matei 26:39). Începe-ţi căutarea renunţând la voia ta; apoi cu toată mintea şi inima ta, concentrează-ţi atenţia asupra lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său care dă lumină. Odată ce vei accepta că El este Stăpânul, iar tu ucenicul, e mult mai uşor să spui: „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmul 40:8).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

4 Septembrie

1 Cronici 15.25-29; 16.1-6

Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot) … Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde …” Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gân­durile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cuPs. 132.16).„Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi” (comp.l Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILE

4 septembrie

Text: 2 Corinteni 8:1-15

DĂRUIEŞTE LUI DUMNEZEU CU BUCURIE

Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu

părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie,

îl iubeşte Dumnezeu”.  2 Corinteni 9:7

Un predicator făcea apel pentru colectă în faţa unei adunări mari. A cerut oamenilor să vină cu darurile lor în faţa bisericii într-un act al voinţei şi bucuriei. Mulţi au venit în faţă pentru a-şi prezenta darurile, printre ei, o fetiţă şchioapă s-a aliniat şchiopătând pe la sfârşitul rândului. Scoţîndu-şi ceasul de la mână, l-a pus pe masa de lângă podiumul amvonului, după care s-a îndreptat spre bancă. Când serviciul s-a terminat, unul din uşieri a fost trimis s-o conducă în biroul unde predicatorul dorea să stea de vorbă cu ea. El a spus: „Draga mea, am văzut ceea ce ai făcut în seara aceasta. A fost minunat. Dar răspunsul oamenilor a fost atât de generos, că am primit mai mult decât trebuie pentru nevoile noastre. Nu mă simt bine ca să păstrăm ceasul tău atât de preţios şi aş vrea ca să-l iei înapoi”. Acest fapt a surprins-o pe fetiţă, care a clătinat vehement din cap a refuz. Cu o privire plină de reproş în ochi, ea a spus: „Frate pastor, dumneata nu înţelegi. Eu nu ţi-am dat ceasul meu dumitale sau bisericii, eu l-am dat Domnului!” Cuvântul lui Dumnezeu îi învaţă pe credincioşi să dea „nu cu părere de rău şi nici de silă”. O dragoste adevărată pentru Isus şi cauza Sa, nu plăcerea socială, trebuie să fie aceea care să ne motiveze. Numai atunci darurile noastre vor fi plăcute Domnului şi vor aduce binecuvântări în vieţile noastre. Ca şi creştin, poate tu contribui la multe cauze meritorii, fii însă sigur că ai motive curate. Dă de bunăvoie şi din toată inima – lui Dumnezeu!                         H.G.B.

Dă la fel ca pentru Domnul

Sub privirea Lui senină.

Dăruieşte, ştiind că darul

                Il aşezi în mâna Lui divină.       – Anonim

Dumnezeu se uită la inimă nu la mână, la cel ce dă si nu la dar.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 4 Septembrie 2015

Pâinea noastră cea de toate zilele …Matei 6.11

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

Misionarul G. C. Willis ajunse în timpul celui de-al doilea război mondial în prizonierat japonez. Într-o zi agăţă, după multă rugăciune, un tablou cu versete pe peretele din sala de mese a lagărului. Textul era: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău … Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“.Desigur, la început a fost ceva agitaţie. Dar tabloul a rămas agăţat multe luni. Dar într-o zi a fost luat jos şi pus într-un colţ. Următoarea dimineaţă li s-a spus: „Astăzi nu există raţie de pâine. Brutăria nu ne-a livrat nimic“.În ziua următoare a fost la fel. Foamea şi nemulţumirea creşteau. Când în ziua a treia a fost iarăşi lipsă de pâine, mulţi prizonieri au cerut ca tabloul să fie iarăşi agăţat. Aşa s-a întâmplat – şi în ziua următoare a venit într-adevăr pâine.Au trecut luni de zile. Cineva a acoperit tabloul cu o pânză. Şi ce s-a întâmplat? Raţia de pâine a lipsit. Imediat s-a luat pânza de pe tablou. După câtva timp, tabloul dispăru după un pian – şi iarăşi raţia de pâine s-a stopat imediat!Acum, toţi au înţeles. Tabloul a fost iarăşi agăţat, şi nimeni n-a mai încercat să facă să dispară. Şi nu a mai lipsit pâinea cea de toate zilele!

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s