“Mă vei călăuzi cu sfatul Tău…”

Meditații pentru Luna SEPTEMBRIE

Dimineata_si_seara_2CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa
şi Seara

1 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
Psalm 73:24

Psalmistul simte nevoia de călăuzire divină. Tocmai a descoperit nebunia propriei sale inimi şi, ca să nu fie târât de ea, hotărăşte să se lase călăuzit de sfatul lui Dumnezeu de acum înainte. Sentimentul nebuniei noastre este un mare pas către înţelepciune, atunci când acest sentiment ne face să ne încredem în înţelepciunea Domnului. Omul orb se lasă condus de braţul prietenului său şi ajunge acasă în siguranţă. Ca şi el, noi trebuie să ne predăm călăuzirii divine, fără nici o îndoială, siguri că, deşi nu putem vedea, este spre binele nostru să ne încredem în Dumnezeul atotvăzător. „Mă vei” este o expresie de binecuvântată încredere.

El era sigur că Domnul nu va refuza această misiune. Acesta este un cuvânt care ţi se adresează ţie, credinciosule; odihneşte-te în el. Fii sigur că Dumnezeu va fi sfătuitorul şi prietenul tău. El te va călăuzi şi îţi va arăta orice drum. In Cuvântul Său scris ai asigurarea aceasta în parte împlinită, fiindcă Sfânta Scriptură este sfatul Său pentru tine. Suntem fericiţi să avem călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu! Ce ar fi marinarul fără busolă? Şi ce ar fi creştinul fără Biblie? Aceasta este graficul de control, harta în care este descris fiecare banc de nisip, şi pe care toate canalele, de la nisipurile mişcătoare ale distrugerii spre limanul salvării, sunt marcate şi însemnate de Cel care cunoaşte tot drumul. Binecuvântat să fii, o Doamne, fiindcă putem crede că ne călăuzeşti acum, şi că ne vei călăuzi până la capăt! După această călăuzire prin viaţă, psalmistul anticipează o primire divină la sfârşit — „apoi mă vei primi în slavă”. Ce gând pentru tine, credinciosule! Dumnezeu însuşi te va primi în glorie — pe tine! Deşi eşti rătăcitor, pribeag şi străin, El te va aduce acasă în siguranţă! Aceasta este partea ta. Trăieşte cu ea astăzi, şi dacă îndoielile te înconjoară, du-te, prin I puterea acestui text, drept la tron.

1 SEPTEMBRIE
Seara

În orice vreme, încredeţi-vă în El.Psalmi 62:8

Credinţa este conducătorul vieţii vremelnice, ca şi al vieţii spirituale. Noi trebuie să avem credinţă în Dumnezeu pentru problemele pământeşti, ca şi pentru grijile cereşti. Doar aşa învăţăm să ne încredem în Dumnezeu ca să împlinească nevoile zilnice, şi să trăim deasupra lumii. Nu trebuie să fim leneşi, fiindcă lenevia arată că nu ne încredem în Dumnezeu, care munceşte mereu, ci în diavol, care este tatăl leneviei. Nu vom fi nechibzuiţi sau risipitori, fiindcă aceasta înseamnă să ne încredem mai degrabă în noroc decât în Dumnezeu cel viu, care este Dumnezeul economiei şi ordinii. Acţionând cu toată prudenţa şi corectitudinea, ne bazăm cu simplitate şi în întregime pe Dumnezeu mereu. Permiteţi-mi să vă recomand o viaţă de încredere în Dumnezeu în lucrurile pământeşti. Crezând în Dumnezeu, nu va trebui să te căieşti fiindcă ai folosit mijloace necurate ca să devii bogat. Slujeşte-L pe Dumnezeu cu integritate. Dacă nu ai nici un succes, măcar nu vei avea nici un păcat pe conştiinţă. Increzându-te în Dumnezeu, nu vei deveni vinovat de afirmaţii contradictorii. Cel care se încrede în propriile abilităţi navighează astăzi într-o direcţie şi mâine în alta, ca o barcă împinsă încoace şi încolo de suflarea vântului. Insă cel care se încrede în Domnul este ca un vapor cu aburi, care despică valurile, înfruntă vânturile şi lasă o urmă dreaptă şi strălucitoare spre limanul dorit Fii o persoană care are principii de viaţă înăuntrul inimii. Nu te lăsa târât de practicile înţelepciunii lumeşti. Umblă pe cărarea integrităţii cu paşi hotărâţi, şi arată că eşti neînvins prin puterea pe care ţi-o dă încrederea în Dumnezeu. Astfel vei fi eliberat de grija poverilor. Nu vei fi tulburat de veşti rele. Inima ta va fi neclintită, „încrezătoare în Domnul” (Psalmi 112:7). Cât de plăcut este să pluteşti dus de curentul providenţei! Nu există nimic mai binecuvântat decât trăirea unei vieţi de dependenţă, întemeiat pe un Dumnezeu al legământului. Nu mai avem nici o grijă, „căci El însuşi îngrijeşte” (1 Petru 5:7) de noi Nu avem necazuri, fiindcă aruncăm poverile asupra Domnului.

2 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. Marcu 1:30

Aceasta privire fugară aruncată în casa apostolului pescar este foarte interesantă. Vedem astfel că bucuriile şi grijile casei nu sunt un obstacol în calea exercitării lucrării. De fapt, de vreme ce furnizează o ocazie pentru a mărturisi personal lucrările Domnului asupra celor de acelaşi sânge, pot să instruiască ucenicul mai bine decât orice altă disciplină pământească. Papiştii şi alţi nonconformişti pot să interzică căsătoria, creştinismul şi viaţa de familie merg bine împreună. Casa lui Petru era probabil o sărmană colibă pescărească, dar Domnul slavei a intrat în ea, a locuit în ea, şi a înfăptuit o minune acolo. Dacă această carte este citită în dimineaţa aceasta într-o căsuţă umilă, faptul acesta ar trebui să-i încurajeze pe cei care caută tovărăşia Regelui Isus. Dumnezeu este mai aproape de căsuţele umile, decât de palatele bogate. Isus priveşte cămăruţa ta acum, şi te aşteaptă să te binecuvânteze. Boala a intrat în casa lui Simon; frigurile, o suferinţă mortală, o imobilizaseră pe soacra lui. De îndată ce Isus a venit, i-au spus această nenorocire, şi El s-a grăbit la patul bolnavei. In casa ta nu există nici o boală în dimineaţa aceasta? Vei afla în Isus cel mai bun medic. Du-te la El imediat şi spune-I acest lucru. Prezintă de urgenţă cazul înaintea Lui. Este vorba de un membru al poporului Său; de aceea, El nu va întârzia. Observă că Mântuitorul a vindecat-o imediat pe femeia bolnavă. Nimeni nu poate vindeca aşa ca El. Poate că nu suntem siguri că Domnul va îndepărta orice boală de cei pe care îi iubim, dar ştim că rugăciunea credincioasă pentru bolnavi este cea mai bună cale spre vindecare. Acolo unde rugăciunea nu este de folos, trebuie să ne plecăm în umilinţă în faţa Celui care hotărăşte viaţa şi moartea. Inima blândă a lui Isus aşteaptă să audă durerea noastră. Să o turnăm deci în urechea Sa răbdătoare.

2 SEPTEMBRIE

Seara
Dacă nu vedeţi semne si minuni, cu nici un chip nu credeţi.loan 4:48

Pofta pentru minuni era un simptom al bolii din mintea oamenilor care trăiau în zilele Domnului. Ei refuzau hrana solidă şi tânjeau doar după minuni. Evanghelia, de care aveau atâta nevoie, nu era dorită. Ei cereau minunile pe care Isus nu alegea să le ofere întotdeauna. Mulţi oameni din zilele noastre trebuie să vadă semne şi minuni ca să creadă. Unii spun în inimile lor: „trebuie să simt o groază adâncă în privinţa păcatelor, altfel nu voi crede niciodată în Isus”. Dar dacă nu o simţi niciodată, cum este foarte probabil? Vei merge în iad doar ca să-I faci în ciudă lui Dumnezeu, fiindcă nu vrea să te trateze aşa cum i-a tratat pe alţii? Alţii îşi spun: „dacă aş avea un vis, sau aş simţi o lovitură puternică — nu ştiu de care — atunci aş putea crede”. In felul acesta, muritorii nevrednici îşi imaginează că Domnul poate fi controlat de ei! Voi sunteţi cerşetori la poarta Lui, cerând milă. O să-I trasaţi reguli şi o să hotărâţi ce fel de daruri să vă dea? Credeţi că se va supune ordinelor voastre? Stăpânul meu are un suflet generos, dar şi o inimă cu adevărat regală. El nimiceşte orice altă regulă şi îşi menţine suveranitatea în acţiuni. Dragă cititorule, dacă textul îţi descrie condiţia, vei continua să însetezi după semne şi minuni? Nu este Evanghelia destul semn şi destulă minune? Nu este minunea minunilor că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică” (loan i 3:16)? Cu siguranţă, această ofertă preţioasă — „Oricine vrea, să vină să ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17) şi această promisiune solemnă — „pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (loan 6:37), sunt mai bune decât semnele şi minunile! Un Mântuitor credincios trebuie crezut. El este însuşi adevărul. De ce să ceri dovezi de adevăr Celui care nu poate minţi? Demonii înşişi au declarat că El este Fiul lui Dumnezeu (vezi Marcu 3:11). De ce nu crezi în El?

3 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.
Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov. Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale. Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

3 SEPTEMBRIE
Seara

Domnul cearcă pe cel neprihănit.
Psalmi 11:5

Poate evenimentele se află sub controlul lui Dumnezeu. In consecinţă, toate încercările din viaţa noastră dinainte pot fi trasate direct de Marea Cauză. De pe porţile de aur ale lui Dumnezeu, armatele încercărilor mărşăluiesc în ordine, îmbrăcate în armuri de fier şi înarmate cu arme de război. Toate acţiunile providenţei lui Dumnezeu sunt uşi pentru încercări. Până şi îndurările de care avem parte au spini ca şi trandafirii. Oamenii se pot îneca şi în marea bunăstării, nu numai în râurile nefericirii. Munţii noştri nu sunt prea înalţi şi văile noastre nu sunt prea adânci pentru ispite; încercările se furişează pe toate drumurile. Oriunde, din faţă şi din spate, suntem înconjuraţi şi atacaţi de pericole. Totuşi, nici o picătură nu cade din norii ameninţării fără permisiune; fiecare strop aşteaptă ordinul înainte de a se grăbi către pământ Încercările care vin de la Dumnezeu sunt trimise să ne dovedească şi să ne întărească calităţile de creştini De aceea, în acelaşi timp, ele ilustrează puterea harului divin, testează autenticitatea acestor calităţi şi adaugă la eficacitatea lor. Domnul nostru apreciază atât de mult credinţa poporului Său încât, în înţelepciunea Sa infinită şi în dragostea sa necurmată, El nu îi cruţă de nici o încercare care le-ar întări credinţa. Nu ai avea credinţa preţioasă pe care o ai acum dacă încercările credinţei tale nu ar fi fost încercări de foc. Eşti ca un copac, care nu ar avea rădăcini atât de adânci dacă nu ar fi fost clătinat încoace şi încolo de vânturile necazurilor, şi făcut să se întemeieze pe adevărurile preţioase ale legământului de har. Uşurătatea lumească este un mare duşman al credinţei; ea slăbeşte legăturile valorilor sfinte şi secătuieşte puterea curajului sfânt. Un balon cu aer cald nu se ridică până când nu sunt tăiate funiile care îl ţin legat de pământ. Necazurile fac un serviciu similar pentru sufletele credincioşilor. Cât timp doarme în pleavă, grâul este nefolositor omului. Trebuie să fie scos din adăpost înainte ca valoarea sa să fie cunoscută. De aceea este bine că Iehova „cearcă pe cel neprihănit”, fiindcă încercarea îl face să se îndrepte către Dumnezeu.

4 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Da, voiesc; fii curăţit.Marcu 1:41

Întunericul primitiv aude porunca Atotputernicului „să fie lumină” (Genesa 1:3) şi imediat „ a fost lumină” (vers. 3). Cuvântul Domnului Isus este la fel de maiestuos ca şi acest vechi cuvânt al puterii. Răscumpărarea, ca şi creaţiunea, are cuvântul său tare. Isus vorbeşte, şi se face. Lepra nu avea nici un leac omenesc, dar a fugit de îndată ce Domnul a spus „voiesc”. Boala nu arăta nici un semn de speranţă sau de însănătoşire. Natura nu a contribuit cu nimic la propria ei vindecare, cuvântul neajutat a făcut toată munca pe loc şi pentru totdeauna. Păcătosul este un bolnav mai nefericit decât leprosul. Să urmeze deci exemplul leprosului şi să meargă la Isus rugându-L şi aruncându-se „în genunchi înaintea Lui” (Marcu 1:40). Să-şi exercite puţina credinţă, chiar dacă nu ar putea merge mai departe de „Doamne, dacă vrei poți să mă curăţesti” (vers. 40). Nu trebuie să ne îndoim de rezultatul acestei aplicaţii. Isus îi vindecă pe toţi cei care vin la El şi nu alungă pe nimeni. Citind povestirea din care face parte textul nostru, faptul că Isus l-a atins pe lepros este vrednic de luat în seamă. Această persoană necurată încălcase legile ceremoniale intrând în casă, dar Isus, departe de a-l mustra, calcă şi El legea ca să-l întâlnească. Isus face un schimb cu leprosul, pentru că, în timp ce îl curăţeşte, îl atinge şi este pângărit conform legii levitice. Isus Christos s-a făcut păcat pentru noi, deşi El nu cunoştea păcatul, pentru ca noi să putem ajunge la neprihănirea lui Dumnezeu prin El. O, dacă sărmanii păcătoşi ar merge la Isus, crezând în puterea lucrării Sale de substituire, ar afla curând cât de mare este puterea atingerii Sale îndurătoare. Mâna care a înmulţit pâinile, mâna care l-a salvat pe Petru de la înec, care îi susţine pe sfinţii în necaz, cate îi încununează pe credincioşi, aceeaşi mână va atinge fiecare păcătos şi îl va curaţi într-o clipă. Dragostea lui Isus este izvorul mântuirii. El ne iubeşte, ne priveşte şi ne atinge, şi noi trăim

4 SEPTEMBRIE
Seara

Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte şi bine drepte.Levitic 19:36

Greutăţile, balanţele şi măsurile trebuie să fie în conformităţi cu standardele dreptăţii. Cu siguranţă, creştinul nu are nevoie să i se amintească acest lucru în afacerile sale, fiindcă, chiar dacă corectitudinea ar fi alungată din toată lumea, ar găsi adăpost în inimile credincioşilor. Mai sunt, totuşi, altă balanţe care cântăresc lucrurile morale şi spirituale, şi acestea au nevoie să fie examinate des. Sunt drepte cumpenele în cari cântărim caracterele noastre şi ale altora? Nu cumva transformăm gramele noastre de bunătate în kilograme, şi calităţile celorlalţi oameni în uncii? Creştini, fiţi atenţi la greutăţi şi masuri. Sunt cumpenele pe care măsurăm încercările si necazurile noastre în conformitate cu standardul? Pavel, care a suferit mai mult decât noi, numea încercările sale „uşoare” (2 Corinteni 4:17). Totuşi, noi credem adesea că încercările noastre sunt grele. Cu siguranţă, ceva a fost uitat pe cântar! Trebuie să cercetăm problema, altfel vom fi aduşi în faţa curţii cereşti pentru greutăţi nedrepte. Sunt corecte cântarele cu care ne măsurăm credinţele doctrinale? Doctrina harului trebuie sä aibă aceeaşi greutate cu preceptele Cuvântului — nici mai mare, nici mai mică. Totuşi, mă tem că, la mulţi oameni, un talger sau altul este mai greu. Este important să măsurăm cu dreptate adevărul Creştini, fiţi atenţi în această privinţă. Măsura cu cari ne măsurăm obligaţiile şi îndatoririle pare cam mică. Când un om bogat contribuie la cauza lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca un om sărac, este aceasta „o efă dreaptă, şi un bin drept”? Când pastorii mor de foame din cauza egoismului nostru, este o cumpănă dreaptă? Când cel sărac este dispreţuit, iar cel bogat admirat, este o greutate dreaptă? Cititorule, aş putea continua asta, dar prefer să te las pe tine să descoperi şi să distrugi în seara aceasta toate cumpenele, greutăţile şi măsurile nedrepte din viaţa ta.

5 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului.Psalmi 120:5

În calitate de creştin, trebuie să locuieşti într-o lume rea, şi nu te ajută prea mult că strigi „vai de mine”. Isus nu s-a rugat să fii luat din lume, şi nu trebuie să-ţi doreşti nici tu un lucru pentru care El nu s-a rugat Este mult mai bine să înfrunţi greutăţile prin puterea Domnului, şi să-L slăveşti prin acest lucru. Duşmanul este întotdeauna gata să detecteze falsitatea din purtarea ta; de aceea, fii sfânt. Aminteşte-ţi că ochii tuturor sunt asupra ta, şi că de la tine se aşteaptă mai mult decât de la ceilalţi. Luptă-te să nu dai nici o ocazie acuzaţiilor. Lasă ca bunătatea să fie singura greşeală pe care ei o descoperă în tine. Ca şi Daniel, sileşte-i să spună despre tine: „Nu vom găsi nici un cuvânt deplângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui” (Daniel 6:5). Caută să fii folositor şi consecvent Poate că îţi spui: „dacă aş fi într-o poziţie mai favorabilă, aş putea sluji mai bine cauza Domnului; de aici de unde sunt eu, nu pot face nici un bine”. Dar, cu cât mai rău este poporul din jurul tău, cu atât mai multă nevoie are de un exemplu bun. Dacă sunt , cocoşaţi, au nevoie de tine ca să-i îndrepţi. Dacă sunt perverşi, au nevoie să le întorci inimile mândre spre adevăr. Unde poate I să fie medicul, dacă nu în mijlocul bolnavilor? Unde îşi câştigă I soldatul onoarea, dacă nu în focul luptei? Şi când oboseşti de i lupta cu păcatul, aminteşte-ţi că toţi sfinţii au îndurat aceleaşi încercări. Ei nu au fost purtaţi la cer pe pat de flori, şi tu nu trebuie să te aştepţi să călătoreşti mai comod. Ei au trebuit să-şi primejduiască vierile până la moarte în locurile cele mai grele ale luptei, şi tu nu vei primi cununa până nu vei îndura totul, „ca un bun ostaş al lui Christos” (2 Timotei 2:3). De aceea, „vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă” (1 Corinteni 16:13).

5 SEPTEMBRIE
Seara

Ai pătruns tu până la izvoarele mării?Iov 38:16
Unele lucruri din natură trebuie să rămână un mister chiar şi pentru cei mai inteligenţi şi întreprinzători cercetători. Cunoaşterea omenească are graniţe de care nu poate trece. Cunoaşterea universală îi aparţine numai lui Dumnezeu. Dacă acesta este cazul în privinţa lucrurilor văzute şi temporale, sunt liniştit că nu la fel se întâmplă în privinţa problemelor veşnice şi spirituale. De ce, atunci, să-mi torturez mintea cu speculaţii despre destin şi voinţă, predestinare şi responsabilitate omenească? Nu sunt capabil să descifrez aceste adevăruri adânci şi misterioase, aşa cum nu sunt în stare să cercetez adâncurile de dedesubt, cele din care izvorăsc oceanele. De ce sunt atât de curios să cunosc motivele providenţei Domnului, cauzele acţiunilor Lui, scopurile vizitelor Sale? O să fiu vreodată în stare să strâng soarele în palmă şi să ţin universul în mână? Totuşi, aceste lucruri sunt o nimica toată în comparaţie cu ceea ce poate face Domnul Dumnezeul meu. Ingăduiţi-mă să nu mă lupt să înţeleg infinitul, ci să-mi consum puterea iubind. Ceea ce nu pot câştiga prin intelect, pot avea prin afecţiune. Acest lucru îmi este de ajuns. Nu pot să pătrund adâncurile mării, dar pot să mă bucur de briza care adie la suprafaţa ei, şi pot să navighez pe apele ei albastre, dacă am vânt prielnic. Dacă aş putea pătrunde „până la izvoarele mărilor”, nu mi-ar fi de nici un folos, nici mie, nici altora. Nu aş putea salva nici o corabie care se scufundă, şi nu aş putea aduce înapoi un marinar înecat soţiei şi copiilor îndureraţi. Pătrunderea tainelor adânci nu mi-ar fi de nici un folos. Cea mai mică fărâmă de dragoste, şi cel mai simplu act de ascultare, sunt mai bune decât cea mai adâncă cunoaştere. Doamne, las infinitul pe seama Ta. Mă rog ca Tu să ţii departe de mine dragostea faţă de Pomul Binelui şi Răului, care m-ar îndepărta de Pomul Vieţii.

6 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care

străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2:15
Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii. Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni îh lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false. Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă

6 SEPTEMBRIE
Seara

Să mă-ntăreşti într-a lui Isus credinţă. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub lege. Galateni 5:18

Cel care îşi evaluează propriul caracter dintr-un punct de vedere legalist, nu numai că va dispera când va ajunge la capătul analizei, dar – dacă este înţelept – va dispera şi la începutul ei. Dacă am fi judecaţi pe baza legii, nimeni nu ar fi achitat Ce binecuvântare este să ştii că locuieşti pe domeniul harului, nu al legii! Când ne analizăm starea în faţa lui Dumnezeu, nu trebuie să întrebăm: „sunt eu, prin mine însumi, desăvârşit în faţa legii?”, ci „sunt desăvârşit în Christos Isus?” Acestea sunt două probleme diferite. Nu avem nevoie să ne întrebăm: „sunt fără păcat prin meritele mele proprii?”, ci „am fost spălat în izvorul care curăţă păcatul şi fărădelegea?” Întrebarea nu este „sunt eu, prin mine însumi, plăcut lui Dumnezeu?” ci „sunt eu primit în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6)? Atunci când creştinul îşi vede meritele de pe vârful Muntelui Sinai, se alarmează în privinţa mântuirii sale. El îşi spune: „credinţa mea este amestecată cu necredinţă. Nu este în stare să mă mântuiască”. Ar fi mult mai bine pentru el să-şi examineze meritele în lumina Calvarului. Ar trebui să se gândească la obiectul credinţei, nu la credinţă în sine. Atunci ar putea spune: „nu există nici o greşeală în El; de aceea, sunt în siguranţă”. Creştinul oftează – „speranţa mea de a ajunge în cer este tulburată şi slăbită din cauză că sunt plin de nelinişte pentru lucrurile prezente. Cum aş putea fi acceptat?” Dacă ar privi la temelia speranţei sale, ar vedea că promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Oricare ar fi îndoielile noastre, jurământul făgăduinţei nu va cădea niciodată (vezi Evrei 6:17). Credinciosule, este întotdeauna mai sigur pentru tine să fii condus de Duhul Sfânt în libertatea Evangheliei, decât să porţi lanţurile legalismului. Judecă singur prin ce este Christos mai bun decât tine. Satana va încerca să-ţi distrugă pacea amintindu-ţi de păcătoşenia şi imperfecţiunile tale. Poţi să-i înfrunţi acuzaţiile numai rămânând credincios Evangheliei şi refuzând să porţi jugul sclaviei.

7 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus,

şi după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în

care zăcea slăbănogul. Marcu 2:4

Credinţa este plină de invenţii. Casa era plină, mulţimea bloca uşa, dar credinţa a găsit o cale de a ajunge la Domnul şi de a aşeza patul slăbănogului în faţa Sa. Dacă nu-i putem aduce pe păcătoşi la Isus prin metode obişnuite, ar trebui să folosim unele extraordinare. Se pare că, potrivit cu cele spuse în Luca ţiglele de pe acoperiş trebuiau îndepărtate, şi acest lucru provoca praf, dar şi pericol pentru cei de jos. Dar dacă este un caz urgent, nu trebuie să ţinem seama de riscuri şi de stricarea unor proprietăţi. Isus era acolo ca să vindece, şi orice s-ar fi întâmplat, credinţa a înfruntat totul pentru ca sărmanul slăbănog să aibă păcatele iertate. O, dacă am avea mai multă credinţă ca aceasta! Nu am putea oare, dragă cititorule, să o căutăm în dimineaţa aceasta pentru noi înşine şi pentru semenii noştri lucrători, şi nu vom încerca să facem astăzi nişte fapte de iubire pentru suflete şi pentru slava Domnului? Lumea inventează mereu; geniile servesc toate scopurile dorinţei umane. Nu ar putea să inventeze şi credinţa, şi să atingă, prin noi mijloace, pe nenorociţii care pier în jurul nostru? Prezenţa Lui Isus a întărit curajul celor patru prieteni care purtau patul slăbănogului. Este Domnul cu noi acum? I-am văzut fata în dimineaţa aceasta? Am simţit puterea Lui vindecătoare în sufletele noastre? Dacă este aşa, atunci, pe uşă, pe fereastră, sau prin acoperiş, să trecem peste toate piedicile şi să lucrăm să aducem sufletele bolnave la Isus. Toate mijloacele sunt bune şi corecte atunci când credinţa şi dragostea sunt puse la lucru în câştigarea sufletelor. Dacă foamea de pâine poate sparge pereţi de stâncă, cu siguranţă că foamea de suflete nu va fi mai prejos. O Doamne, grăbeşte-ne în găsirea mijloacelor de aducere a bolnavilor la Tine, dă-ne curaj să le putem înfăptui, oricare ar fi consecinţele.

7 SEPTEMBRIE
Seara

Frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli.
Ieremia 49:23
Noi nu ştim ce înfuriată este marea în momentul acesta. Suntem în siguranţă în cămăruţele noastre liniştite, dar departe pe mare, un uragan distruge vieţile oamenilor. Ascultă cum urlă demonii morţii printre pânze, cum slăbeşte fiecare parte a corăbiei în timp ce valurile bat în ea ca nişte berbeci! Dumnezeu să vă ajute, sărmani marinari obosiţi şi înfricoşaţi! Rugăciunea mea se înalţă către marele Domn al mării şi al pământului, ca El să liniştească furtuna şi să vă aducă la limanul dorit! Totuşi, voi face mai mult decât să mă rog. Voi încerca să-i ajut pe oamenii care îşi riscă viaţa atât de des. Am făcut vreodată ceva pentru ei? Ce pot să fac? Câţi marinari au fost înghiţiţi de valurile înfuriate! Mii de trupuri zac în adânc, printre perle. Marea este plină de furia morţii, care răsună în vaietele văduvelor şi orfanilor. Sarea din mare se află în ochii multor mame şi văduve. Valuri nemiloase, aţi înghiţit dragostea femeilor şi sprijinul caselor. Ce mulţime va ieşi din adâncuri atunci când marea îşi va da morţii ei (Apocalipsa 20:13)! Până atunci, marea va fi înfuriată. Simpatizând parcă cu vaiurile pământului, marea se frământă de-a lungul miilor de ţărmuri, jeluindu-se cu strigătele păsărilor ei, urlând cu spargerea valurilor, mugind cu nemulţumire zgomotoasă, blestemând cu vaiete mânioase, sau certându-se cu glasurile miilor de pietricele de pe ţărm. Zgomotul mării poate fi vesel pentru un suflet liniştit, dar pentru copiii durerii, oceanul nemărginit este mai zbuciumat decât lumea cea nemărginită. Lumea aceasta nu este odihna noastră, şi valurile neliniştite ne-o spun. Există o ţară în care „marea nu va mai fi” (Apocalipsa 21. 1). Feţele noastre sunt îndreptate spre el; mergem spre locul despre care Domnul ne-a vorbit. Până atunci, ne aruncăm durerile asupra Domnului, care merge pe mare alături de noi, şi care croieşte un drum printre neguri pentru poporul Său.

8 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

De la Mine îţi vei primi rodul. Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi. Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată. Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute. Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii. Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

8 SEPTEMBRIE
Seara

Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi.Efeseni 1:19-20

În învierea lui Christos, ca şi în mântuirea noastră, nu a fost precupeţit nici un efort al puterii divine. Ce putem spune despre cei care cred că această convertire este îndeplinită prin libera voinţă a omului şi se datorează propriului său caracter bun? Când vom vedea morţii ridicându-se din morminte prin puterea lor, atunci ne putem aştepta să vedem păcătoşii întorcându-se la Christos prin propria lor voinţă. Cuvântul predicat sau auzit, prin el însuşi, nu aduce această putere divină. Toate puterile vin de la Duhul Sfânt. Puterea care l-a înviat pe Christos din morţi a fost irezistibilă. Toţi soldaţii şi preoţii nu au putut ţine trupul lui Christos în mormânt. Moartea însăşi nu l-a putut ţine pe Isus în lanţuri. Aceeaşi putere irezistibilă este folosită şi pentru credincios atunci când învie la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Nici păcatul, nici stricăciunea, nici demonii din iad, nici păcătoşii de pe pământ nu pot opri mâna harului lui Dumnezeu atunci când El intenţionează să convertească pe cineva. Dacă Dumnezeul atotputernic spune „vei face”, omul nu poate spune „nu vreau”. Puterea care L-a înviat pe Christos din mormânt a fost slăvită. Ea a reflectat onoare asupra lui Dumnezeu şi ruşine asupra oştilor răului. Dumnezeu primeşte o mare slavă prin convertirea fiecărui păcătos. Puterea era veşnică. „Christosul înviat (Un mort, nu mai moare. Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). De aceea, fiindcă am fost înviaţi din morţi în Christos, nu trebuie să ne întoarcem la faptele morţii sau la vechea stricăciune. Trebuie să trăim în Dumnezeu. Pentru că El trăieşte, trăim şi noi. „Că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). „După cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). In cele din urmă, observi că viaţa nouă este unită cu Isus. Aceeaşi putere care a înviat Capul lucrează viaţă în mădulare. Ce binecuvântare este să fii adus la viaţi împreună cu Christos” (Efeseni 2:5)!

9 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut. Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor. Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4). Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Cârmei şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile cconvingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când pjungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

9 SEPTEMBRIE
Seara

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie, şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe.Apocalipsa 4:4

Se spune că aceşti reprezentanţi ai sfinţilor din ceruri stau în jurul tronului. In pasajul în care Solomon a vorbit despre regii care stăteau la masa lui (Cânt 1:12), cuvântul „masă” a fost tradus de unii ca „masă rotundă”. Plecând de la această traducere, unii din comentatorii Bibliei – fără să vadă contextul textului, cred — au spus că această imagine înseamnă egalitate între sfinţi. Ideea este întărită de locurile egale ale celor douăzeci şi patru de bătrâni Condiţia sufletelor slăvite din cer este aceea a apropierii de Christos, de viziunea clară a slavei Lui, de accesul constant la curţile Lui, şi de părtăşia intimă cu El. Nu există nici o diferenţă, în această privinţă, între un sfânt şi altul, întregul popor al lui Dumnezeu – apostoli, martiri, pastori, dar şi creştini simpli şi neştiuţi, va fi aşezat lângă tron, de unde Il vor privi întotdeauna pe Domnul lor şi vor fi mulţumiţi în dragostea Lui. Vor fi cu toţii aproape de Christos, se vor desfăta cu toţii în dragostea Lui, vor mânca şi vor bea la aceeaşi masă cu El, cu toţii iubiţi ca favoriţi ai Lui şi prieteni, chiar dacă nu vor primi o răsplată egală ca slujitori. Fie ca toţi credincioşii de pe pământ să urmeze exemplul sfinţilor din ceruri în apropierea de Christos. Să fim asemeni bătrânilor din ceruri, aşezaţi în jurul tronului. Christos să fie obiectul gândurilor noastre, centrul vieţilor noastre. Cum putem îndura să trăim la o asemenea distanţă de Prea Iubitul nostru? Doamne Isuse, apropie-ne de Tine, Spune-ne „rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi” (loan 5:4).

Ingăduie-ne să cântăm: „să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui” (Cânt 2:6).

Ridică-mă, Isuse, mai aproape
Cu inima umilă, şi curat;
Să uit de dorurile mele toate
In umilinţă, lângă tronul Tău plecat
Să nu mă mai încred în ceea ce pot eu
ă simt mai mult puterea Spiritului Tău.

10 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, Il voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii. Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă. Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

10 SEPTEMBRIE
Seara

Lupii de seamă Habacuc 1:8

În timp ce pregăteam Seară de Seară, fraza de mai sus mi-a venit în minte de atâtea ori, încât, ca să mă eliberez de persistenţa ei, am hotărât să-i dedic o pagină! Lupii de seară, înfuriaţi de o zi de foame, sunt mai periculoşi şi mai sălbatici decât au fost dimineaţa. Aceste sălbăticiuni furioase pot să reprezinte îndoielile sau temerile noastre după o zi de distracţii, pierdere în afaceri sau, poate, batjocură din partea oamenilor. Cum ne mai urlă gândurile în urechi, „ei, unde e Dumnezeu acum?” Cât de flămânde şi lacome sunt, înghiţind orice sugestie de alinare şi rămânând la fel de nesătule ca înainte. Bunule Păstor, ucide aceşti „lupi de seară”. Ajută-Ţi oaia să se odihnească în păşuni verzi, netulburată de aceste îndoieli nesătule. Demonii iadului simt ca „lupii de seară”. Atunci când turma lui Christos are o zi înnorată şi întunecată, şi soarele pare gata să apună, ei sunt pregătiţi să atace şi să sfâşie. Ei nu vor ataca un creştin în plină zi a credinţei, dar îl vor asalta atunci când sufletul îi este cuprins de întunericul conflictului. O Doamne, Tu ţi-ai dat viaţa pentru oile Tale. Scapă-le din colţii lupilor. Falşii învăţători, care vânează cu viclenie şi îndemânare vieţile preţioase ale oilor, şi le sfâşie prin falsitatea lor, sunt la fel de periculoşi şi detestabili ca şi „lupii de seară”. Întunericul este elementul lor, înşelăciunea este caracterul lor, şi distrugerea sfârşitul lor. Pericolul este şi mai mare atunci când sunt îmbrăcaţi în piei de oaie (vezi Matei 7:15), 1 Binecuvântat este cel care este păzit de ei, fiindcă miei cad pradă „lupilor răpitori” (Fapte 20:29) care intră în staulul bisericii. Ce minune de har este convertirea acestor persecutori! Atunci lupul locuieşte împreună cu mielul, şi oamenii cruzi şi sălbatici devin blânzi şi supuşi. O Doamne, converteşte cât mai mulţi lupi. Ne rugăm pentru mântuirea lor în seara aceasta.

11 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Despărţiţi-vă de ei.2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le Jură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată faima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate. Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

11 SEPTEMBRIE
Seara

Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută “Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei!Psalmi 5:8

Duşmănia lumii faţă de urmaşii lui Christos este foarte amară. Oamenii vor trece cu vederea miile de greşeli ale celorlalţi, dar vor mări la nesfârşit cea mai mică abatere a urmaşilor lui Isus. In loc să regretăm această stare de lucruri, fapt ce nu ne ajută cu nimic, haideţi să o folosim spre binele nostru. De vreme ce atât de mulţi aşteaptă să ne poticnim, fie ca această împrejurare să constituie o motivaţie deosebită pentru a merge cu atenţie pe calea Domnului. Dacă trăim fără grijă, ochii lumii vor observa curând. Cu miile ei de limbi, va împrăştia povestea, exagerată şi înfrumuseţată de zelul calomniatorilor. Oamenii vor striga triumfători: „aha! Am avut dreptate! Vedeţi ce fac creştinii. Sunt toţi nişte ipocriţi!” In felul acesta, cauza lui Christos are de suferit, şi numele Său va fi grav insultat. Crucea lui Christos este, în sine, o ofensă pentru lume. Să avem grijă să nu adăugăm o altă ofensă din partea noastră. Crucea este „pentru Iudei o pricină de poticnire” (1 Corinteni 1:23). Să ne asigurăm că nu mai adăugăm alte pietre de poticnire acolo unde sunt deja destule. Ea este „pentru Neamuri, o nebunie” (vers. 23). Să nu adăugăm nebunia noastră, şi să oferim prilej de scuză invidiei cu care înţelepciunea omenească batjocoreşte Evanghelia. Cât de atenţi trebuie să fim cu noi înşine! Cât de strict trebuie să ne tratăm propria conştiinţă! In prezenţa adversarilor, care vor defăima cele mai bune fapte ale noastre şi ne vor pune la îndoială motivele atunci când nu ne pot opri acţiunile, trebuie să fim extrem de circumspecţi Pelerinii călătoresc ca nişte persoane suspecte prin Bâlciul Deşertăciunilor. Nu este de ajuns că suntem supravegheaţi, avem mai mulţi spioni decât ne imaginăm! Spionajul este pretutindeni, acasă şi pe stradă. Dacă vom cădea în mâinile duşmanilor noştri, ar fi mai bine să aşteptăm generozitate de la lupi şi milă de la demoni, decât să pretindem răbdare faţă de slăbiciunile noastre de la nişte oameni care îşi dovedesc necredinţa faţă de Dumnezeu cu scandaluri împotriva poporului Său. O Doamne, condu-ne întotdeauna, ca să nu ne prindă vrăjmaşii noştri!

12 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Domnul este un Dumnezeu gelos,Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre — El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine. El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator. Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

12 SEPTEMBRIE
Seara

Voi cânta bunătatea şi dreptatea.Psalmi 101:1

Credinţa biruieşte în încercări. Arunci când raţiunea este aruncată în temniţă, cu picioarele în butuci, credinţa face să răsune zidurile de cântare, în timp ce spune: „voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, îţi voi cânta” (Psalmi 101:1). Credinţa trage masca neagră de pe faţa necazurilor şi descoperă îngerul de sub ea. Credinţa priveşte spre nori şi vede că acest nor mare se va sfărâma şi va ploua cu îndurare peste ea.
Există motiv de a cânta chiar şi în judecăţile lui Dumnezeu. Mai întâi, încercarea nu este atât de grea cât ar fi putut fi. In al doilea rând, necazul nu este atât de mare, pe cât merităm noi. In al treilea rând, nenorocirea nu este mai grea decât poverile pe care le cară ceilalţi. Credinţa vede că până şi cea mai grea durere nu îi este dată ca o pedeapsă. Nu există nici o picătură din mânia lui Dumnezeu în ea; ne este trimisă numai din iubire. Credinţa discerne dragostea strălucind ca un diamant pe pieptul unui Dumnezeu mânios. Credinţa spune despre durere: „este un semn de onoare, fiindcă copilul trebuie să îndure nuiaua”. Apoi cântă ca rezultat al durerii, fiindcă durerea este trimisă spre binele ei spiritual. Credinţa spune: „căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). De aceea, credinţa călăreşte pe calul ei negru, din victorie în victorie, doborând motivele firii şi înclinaţiile lumeşti, şi cântând imnul biruinţei în mijlocul luptei.

Tot ce îmi stă în cale mă conduce
Pe drumul bucuriilor cereşti
Căci, dacă viaţa încercări aduce
Ştiu că sunt trecătoare, şi lumeşti.
Chiar dacă aş primi onoare
Nu voi uita cărarea niciodat;
Căci ea mă duce-n depărtare
La Domnul meu, cel minunat.

13 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: „pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5). Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. „calul este pregătit pentru ţina bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31). Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!

13 SEPTEMBRIE
Seara

Omul acesta primeşte pe păcătoşi.Luca 15:2

Observă bunătatea faptului că Isus îi primea pe păcătoşi. Acest Om, care domneşte asupra tuturor oamenilor, acest om care este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26), acest Om primeşte păcătoşii. Acest Om, care nu este altul decât Dumnezeul veşnic, în faţa Căruia îngerii îşi acoperă feţele (Isaia 6:2) — acest Om primeşte pe păcătoşi. Numai limba îngerilor ar putea descrie un asemenea exemplu de umilinţă de dragul iubirii. Nu ar fi fost ceva remarcabil dacă unul dintre noi ar vrea să caute oameni pierduţi, bărbaţi, femei şi copii, fiindcă suntem din acelaşi neam. Totuşi, faptul că El, Dumnezeul jignit, împotriva Căruia au fost comise toate fărădelegile, a luat trupul unui slujitor şi a purtat păcatul multora, şi a fost gata să primească cea mai rea pedeapsă — acest fapt este minunat! „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”, nu pentru ca ei să rămână păcătoşi, ci ca să le ierte păcatele, să-i îndreptăţească, să le curăţească inimile prin Cuvântul Său purificator, şi să le păstreze sufletele prin locuirea Duhului Sfânt. El îi primeşte ca să-i facă demni să-I slujească, să-I aducă laude, şi să aibă părtăşie cu El. El primeşte păcătoşii în inima iubirii Lui. El îi scoate din temniţă şi îi poarta ca pe nişte nestemate în coroana Lui. El îi smulge ca pe nişte tăciuni din foc, şi îi păstrează ca pe nişte amintiri ale îndurării Sale. Nimeni nu este atât de preţios în ochii lui Isus, ca păcătoşii pentru care El a murit. Isus nu primeşte păcătoşii în faţa uşii sau în curte, ca să-i ospăteze acolo, aşa cum fac oamenii cu cerşetorii. Nu, El deschide porţile de aur ale inimii Sale regale şi îi primeşte pe păcătoşi la Sine! Da, El îl primeşte pe credinciosul umil în uniune personală cu El, şi face din El un mădular al trupului Său — carne din carnea Sa, şi os din oasele Sale. Nu a existat niciodată o asemenea primire! Mai există încă un fapt sigur în seara aceasta: El îi primeşte încă pe păcătoşi. Mă rog ca şi păcătoşii să-L primească pe El.

14 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. Marcu 4:36
Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele Il ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, şi la fel vor face şi ale noastre.

14 SEPTEMBRIE
Seara

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
Psalmi 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii” (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s^a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi” (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.

15 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

El nu se teme de veşti rele.Psalmi 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei? Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El” (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări. Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (loan 14:27).

15 SEPTEMBRIE
Seara

Popor de lângă El.Psalmi 148:14

Sistemul vechiului legământ era unul al distanţei. Chiar şi atunci când se arăta robului Său Moise, Dumnezeu spunea: Ce „nu te apropia de pământul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare” (Exod 3:5). Când s-a arătat celor aleşi pe Muntele Sinai, una din primele porunci a fost „hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l” (Exod 19:23). In cadrul serviciului sfânt din cortul întâlnirii şi templu, gândul distanţei era întotdeauna prezent. In curtea interioară doar preoţii îndrăzneau să intre, iar în Sfânta Sfintelor nu intra decât marele preot, numai o dată pe an. Se pare că, în vremurile vechi, Domnul voia să-l înveţe pe om că păcatul era atât de ofensator pentru El, încât trebuia să-i trateze pe oameni ca pe nişte leproşi scoşi afară din tabără. Când se apropia de ei, îi făcea să simtă adâncimea despărţirii dintre Dumnezeul cel sfânt şi păcătosul necurat. Totuşi, când a venit Evanghelia, am fost plasaţi pe o altă poziţie. Cuvântul „du-te” a fost schimbat cu „vino”, distanţa a fost înlocuită de apropiere, şi cei care erau scoşi afară înainte au fost aduşi aproape prin sângele lui Isus Christos. Dumnezeirea întrupată nu avea un zid de foc în jur. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28) este proclamaţia voioasă a lui Dumnezeu atunci când apare în trup omenesc. Acum El nu îl învaţă pe lepros că lepra lui îl îndepărtează, ci că El a suferit pedeapsa necurăţiei leprei. Ce siguranţă şi ce privilegii se ascund în această apropiere de Dumnezeu prin Isus! Le cunoşti din experienţă? Dacă le cunoşti, trăieşti prin puterea lor? Această apropiere este miraculoasă, totuşi este urmată de o făgăduinţă de şi mai mare apropiere, fiindcă ni se spune: „iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei” (Apocalipsa 21:3). Grăbeşte acest timp de apropiere, Doamne!

16 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Părtaşi firii dumnezeieşti.2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El. O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” (2 Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

16 SEPTEMBRIE
Seara

Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?Iov 7:12

Ciudat că Iov l-a întrebat aşa ceva pe Dumnezeul El se simţea prea neînsemnat ca să fie atât de păzit şi vegheat, şi spera că nu era atât de neascultător încât să o merite. Întrebarea era firească din partea unui om înconjurat de nenorociri insuportabile. Cu toate acestea, întrebarea este pusă în aşa fel încât să capete un răspuns umilitor. Este adevărat că omul nu este o mare, dar este măi tulburător şi mai neascultător decât marea. Marea îşi respectă marginile. Nu trece de limitele ei, chiar dacă limita este o plajă de nisip. Puternică cum este, ascultă divinul „până aici” (Iov 38:11). Chiar şi atunci când urlă în mijlocul furtunii, ea respectă cuvântul lui Dumnezeu. Insă omul încăpăţânat înfruntă cerul şi apasă pământul. Nu există limite pentru mânia lui răzvrătită. Marea, ascultând luna, vine şi se retrage cu o continuă regularitate, şi prin aceasta demonstrează o ascultare activă, dar şi pasivă. Numai omul trece de domeniul lui. El doarme la datorie, leneş atunci când ar trebui să fie activ. El nu va veni şi nici nu va pleca la porunca divină, ci va prefera să facă ce nu trebuie şi să lase nefăcut ceea ce i se cere. Fiecare picătură din mare, orice fărâmă de spumă, orice scoică şi orice pietricică simte puterea lui Dumnezeu, şi se mişcă de îndată. Dacă firea noastră ar avea a mia parte din ascultarea lor! Din zilele părinţilor noştri, şi din zilele proorocilor, marea a rămas unde era, izbindu-se de aceleaşi stânci, cu acelaşi zgomot. Ştim unde să o găsim. Ea nu îşi uită patul, şi vuietul ei neîncetat nu se schimbă. Dar omul unde este — omul uşuratic, plin de deşertăciune? Poate înţeleptul să ghicească prin ce nebunie va fi înşelat în ascultare? Avem nevoie de mai multă pază decât marea, fiindcă suntem mult mai răzvrătiţi. Doamne, condu-ne spre gloria Ta. Amin.

17 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Aduceţi-l la Mine. Marcu 9:19

Disperat şi dezamăgit, sărmanul tată s-a întors de la ucenici la învăţător. Fiul său era în cea mai rea stare, şi nu mai exista nici un mijloc. Dar sărmanul copil a fost curând eliberat de rău atunci cânt tatăl, prin credinţă, a ascultat cuvântul Domnului Isus: „aduceţi-l la Mine”. Copiii sunt un dar preţios de la Dumnezeu, dar ei ne aduc multe griji. Ei pot să fie o mare bucurie, sau o mare amărăciune pentru părinţii lor. Pot să fie fjlini de Duhul lui Dumnezeu sau posedaţi de duhul răului. în orice caz, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o reţetă pentru vindecarea bolilor lor. „Aduceţi-l la Mine”. O, dacă ne-am ruga mai mult pentru ei atunci când se nasc! Păcatul este acolo, aşa că rugăciunea noastră începe să-l atace. Strigătele noastre pentru îndurare ar trebui să preceadă strigătele care le anunţă venirea într-o lume a păcatului. În zilele copilăriei lor, vom vedea semnele triste ale duhului care nu se roagă niciodată, şi nu ascultă vocea lui Dumnezeu. Totuşi, Isus porunceşte: „aduceţi-l la Mine”. Când cresc, se cufundă în păcat şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Atunci, când inimile noastre sunt zdrobite, să ne amintim cuvintele Marelui Medic: „aduceţi-l la Mine”. Trebuie să ne rugăm cât timp au viaţă. Nu trebuie să disperăm atâta timp cât Isus trăieşte. Domnul îngăduie uneori ca poporul Său să ajungă într-o fundătură, care să le arate nevoia lor de El. Copiii lumeşti ne arată neputinţa noastră faţă de stricăciunea inimilor lor, şi ne fac să cerem putere Celui Puternic, iar aceasta este o mare binecuvântare pentru noi. Oricare ar fi nevoile acestei dimineţi, fie ca ea să ne conducă, ca un curent puternic, în oceanul iubirii divine. Isus ne poate îndepărta durerea. El găseşte plăcere în mângâierea noastră. Să ne grăbim la El, cât timp ne mai aşteaptă.

17 SEPTEMBRIE
Seara

Întăreşte-l.Deuteronom 1:38

Dumnezeu îşi foloseşte poporul ca să se încurajeze unul pe altul. El nu spune unui înger: „Gavril, robul meu Iosua trebuie să conducă poporul în Canaan. Du-te şi încurajează-l″. Dumnezeu nu face niciodată minuni fără să fie nevoie. Dacă scopurile Sale pot fi îndeplinite pe căi normale, El nu va folosi metode miraculoase. Gavril nu ar fi avut nici jumătate din puterea de încurajare a lui Moise. Simpatia unui frate este mai preţioasă decât mesajul unui înger. Îngerul, care era iute de aripă, ar fi înţeles porunca Domnului, dar nu ar fi fost familiarizat cu caracterul poporului. Îngerul nu experimentase niciodată asprimea drumului, şi nu văzuse şerpii înfocaţi, nici nu condusese o mulţime încăpăţânată prin pustie, aşa cum făcuse Moise. Trebuie să fim bucuroşi că Dumnezeu lucrează de obicei pentru om prin om. El formează o legătură de frăţie. Când depindem unul de altul, suntem mai uniţi într-o singură familie. Prea iubitule, consideră că acest text este mesajul Domnului pentru tine. Lucrează ca să-i ajuţi pe alţii, şi mai ales luptă-te să-i încurajezi. Vorbeşte într-un mod încurajator tinerilor care ÎI caută pe Dumnezeu, şi încearcă să îndepărtezi piedicile din calea lor. Atunci când vezi o scânteie de har în inima lor, suflă şi transformă scânteia în flacără. Îngăduie-i tânărului credincios să descopere asprimea drumului pe parcurs, dar spune-i despre puterea lui Dumnezeu, despre siguranţa făgăduinţei şi despre desfătările părtăşiei cu Christos. Luptă-te să mângâi pe cel îndurerat şi să încurajezi pe cel disperat. „Ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4), şi să-l încurajez pe cel care se teme să păşească înainte. Dumnezeu te încurajează prin făgăduinţele Sale; Christos te încurajează arătându-ţi cerul pe care l-a câştigat pentru tine, şi Duhul te încurajează în timp ce lucrează în tine „după plăcerea lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Urmează înţelepciunea divină, şi încurajează-i pe alţii, conform textului din această seară.

18 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă! Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii. Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

18 SEPTEMBRIE
Seara

Şi ele vin după Mine.loan 10:27

Noi trebuie să-l urmam pe Domnul fără şovăire, aşa cum îşi urmează oile păstorul, fiindcă El are dreptul să ne conducă unde îi place. Noi nu suntem ai noştri; noi suntem „cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20). De aceea, să recunoaştem drepturile sângelui răscumpărător. Soldaţii îşi urmează căpitanul, şi slujitorul îşi ascultă stăpânul. Noi nu suntem sinceri profesiunii noastre de credinţă ca urmaşi ai lui Christos, dacă punem la îndoială poruncile Domnului şi Conducătorului nostru. Supunerea este datoria noastră; curiozitatea este nebunia noastră. Domnul poate să ne spună adesea, aşa cum i-a spus lui Petru: „ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (loan 21:22). Oriunde ne-ar conduce Isus, El merge înaintea noastră. Chiar dacă nu ştim unde mergem, ştim cu cine mergem. Cu un asemenea Tovarăş, nu avem de ce să ne temem de primejdiile drumului Călătoria poate fi lungă, dar „braţul Său veşnic” (Deuteronom 33:27) ne va purta până la sfârşit Prezenţa lui Isus este asigurarea mântuirii veşnice. Fiindcă El trăieşte, vom trăi şi noi. Noi trebuie să-L urmăm pe Christos în simplitate şi credinţă, fiindcă toate cărările pe care ne duce El se termină în slavă şi nemurire. Este adevărat că nu sunt cărări uşoare. S-ar putea ca ele să fie acoperite cu spinii încercărilor, dar ne conduc la „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui” (Psalmi 25;10). Să ne punem toată încrederea în Domnul. Ştim că, în bogăţie sau necaz, în boală sau sănătate, în popularitate sau dispreţ, scopul Său se va împlini întotdeauna. Acest scop va fi binele desăvârşit pentru orice moştenitor al harului. Vom vedea că este bine să mergem pe culme cu Isus. Când ploaia şi zăpada ne bat în faţă, dragostea Lui ne va face mai binecuvântaţi decât cei care stau acasă în faţa focului lumii. In gura leilor sau în ghearele leopardului, te vom urma, Prea Iubitul nostru. Scump Isus, condu-ne, şi noi vom alerga după Tine,

19 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
Galateni 5:1

Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 443:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului. Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii. Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!

19 SEPTEMBRIE
Seara

Pentru copilul acesta mă rugam.1 Samuel 1:27

Sufletele devotate sunt încântate să-şi amintească de îndurările pe care le-au obţinut ca răspuns la rugăciune, fiindcă pot vedea dragostea specială a lui Dumnezeu în ele. Când ne putem numi binecuvântările Samuel, acest „cerut de la Dumnezeu”, le vom iubi aşa cum Ana îşi iubea copilul. Soţul Anei avea o altă nevastă, Penina, care avea mulţi copii. Totuşi, copiii ei veniseră ca o binecuvântare normală, necerută în rugăciune. Copilul dăruit de cer Anei era mult mai iubit, fiindcă era rodul cererilor ei fierbinţi. Cupa rugăciunii toarnă dulceaţă în leacul pe care îl aduce. Când ne rugăm pentru convertirea copiilor noştri, este o dublă binecuvântare să-i vedem mântuiţi, fiindcă ne vedem rugăciunile împlinite în ei! Este chiar mai bine să ne bucurăm de copiii noştri ca rod al mijlocirii, decât ca rod al trupurilor noastre. L-am căutat pe Domnul pentru „darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31)? Când vor veni la noi, vor fi înfăşurate în haina de aur a credincioşiei şi adevărului lui Dumnezeu, şi astfel vor fi de două ori mai preţioase. Ne-am rugat pentru succes în lucrarea Domnului? Cât de fericită este bunăstarea care vine pe aripile rugăciunii! Este întotdeauna mai bine să primeşti binecuvântări în casă într-un fel legitim — prin uşa rugăciunii. Atunci poţi fi sigur că sunt binecuvântări, şi nu ispite. Chiar dacă nu primim un răspuns rapid la rugăciune, binecuvântarea este mult mai mare din cauza întârzierii. Când era copil, Isus a fost pierdut de Maria, care L-a iubit şi mai mult când L-a găsit (vezi Luca 2:42-51). Noi trebuie să îi oferim lui Dumnezeu ceea ce câştigăm prin rugăciune, aşa cum a făcut Ana cu SamueL Darul a venit din cer; să îl înapoiem deci cerului. Rugăciunea l-a adus, şi recunoştinţa l-a cântat. Acum, evlavia trebuie să-l consacre. Va fi o ocazie specială în care ne spunem: „Iţi dau înapoi ceea ce este al Tău” (vezi 1 Cronici 29:14). Cititorule, rugăciunea te înviorează sau te oboseşte? Ce face pentru tine?

20 SEPTEMBRIE

Dimineaţa

Sabia Domnului şi a lui Ghedeon.Judecători 7:20

Ghedeon a ordonat oamenilor săi să facă două lucruri. Puneţi o lumânare într-un ulcior de lut, le-a spus el, şi la semnalul hotărât, spargeri ulciorul şi lăsaţi lumina să strălucească. Apoi trebuiau să sufle în trâmbiţă, strigând: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Exact asta trebuie să facă şi creştinii. Mai întâi, trebuie să spargi ulciorul care îţi acoperă lumina. Aruncă lutul care îţi acoperă candela şi străluceşte. Lasă-ţi lumina să Strălucească înaintea oamenilor; fă fapte bune, pentru ca oamenii, privindu-te, să ştie că ai fost cu Isus. Apoi trebuie să fie Zgomot, sunet de trâmbiţă. Trebuie să existe eforturi pentru secerişul păcătoşilor proclamându-L pe Christos răstignit. Du-le Evanghelia. Las-o la uşa lor. Pune-o în drumul lor. Nu-i lăsa să scape; sună din trâmbiţă la urechile lor. Aminteşte-ţi că adevăratul strigăt de război al bisericii este parola lui Ghedeon: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dumnezeu trebuie să o facă, este lucrarea Lui. Dar nici noi nu trebuie să lenevim. Instrumentele trebuie folosite — „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dacă strigăm numai „sabia Domnului!” ne facem vinovaţi de lenevie, şi dacă strigăm „sabia lui Ghedeon!” ne manifestăm întemeierea idolatră pe un braţ de carne; trebuie să le unim pe amândouă în armonie practică, „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Nu putem să facem nimic singuri, dar putem să facem totul prin gjutorul lui Dumnezeu. Să hotărâm deci, în numele Său, să ieşim personal şi să slujim cu torţele noastre de exemplu sfânt, şi cu trâmbiţele declaraţiilor şi mărturiilor sfinte. Dumnezeu va fi cu noi, duşmanul va fi pus pe fugă, şi Domnul Oştirilor va domni în veac şi-n veci de veci.

20 SEPTEMBRIE
Seara

Până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească.
Eclesiastul 11:6

Ocaziile sunt în număr mai mare seara. Oamenii se întorc acasă de la muncă, şi câştigătorul de suflete găseşte timp să le spună despre dragostea lui Isus. Eşti angajat în lucrare de seară pentru Isus? Dacă nu, nu mai zăbovi să te înrolezi în serviciul care cere atâta muncă. Păcătoşii pier din lipsă de cunoştinţă. Cel care întârzie îşi va vedea hainele pătate cu sângele sufletelor lor (vezi Ieremia 2:34). Isus şi-a dat amândouă mâinile piroanelor când a fost răstignit pe cruce. Cum pot eu să-mi ţin mâinile departe de lucrarea Sa? Zi şi noapte, El a trudit şi s-a rugat pentru mine. Cum pot eu să stau o singură oră lenevind fără grijă? Trezeşte-te, inimă leneşă. Pune-ti mâinile la treabă, sau înalţă-le în rugăciune. Cerul şi iadul stau în zel. Să fiu zelos, deci, şi să semăn sentinţe bune pentru Domnul Dumnezeul meu în seara aceasta. Seara vieţii cere multe de la noi. Viaţa este atât de scurtă încât se reduce la o dimineaţă a puterii şi la o seară de prăbuşire. Pentru unii oameni, viaţa pare lungă, dar un bănuţ înseamnă o sumă mare pentru un sărac. Viaţa este atât de scurtă încât nimeni nu-şi poate permite să piardă o zi. S-a spus că, dacă un mare rege ar veni la noi cu o grămadă de aur şi ne-ar spune că ne dă cât putem număra într-o zi, am avea o zi cât se poate de lungă. Am începe dis de dimineaţă şi nu ne-am opri până seara. Câştigarea sufletelor este o muncă mult mai nobilă. De ce să mă retrag atât de devreme? Unii oameni sunt cruţaţi pentru seara lungă a unei bătrâneţi puternice. Dacă acesta este şi cazul meu, să-mi folosesc talentele cât mai pot şi să-L slujesc pe Domnul până în ultimul ceas. Prin harul Lui, voi muri pe ogor. Voi lăsn jos povara numai atunci când mă voi aşeza să mor. Cei care sunt mai în vârstă pot să-i instruiască pe cei tineri, să-i mângâie pe cei slăbiţi şi să-i încurajeze pe cei disperaţi. Dacă seara are mai puţină căldură, este mai bogată în înţelepciune calmă. De aceea, până seara, nu îmi voi lăsa mâna să se odihnească.

21 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Mă voi bucura să le fac bine. Ieremia 32:41
Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31). Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17). In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

21 SEPTEMBRIE
Seara

Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii.Psalmi 26:9

Ascultaţi-l pe David înălţând această rugăciune, fiindcă cineva îi şoptise la ureche: „Poate că, până la urmă, vei fi socotit împreună cu păcătoşii”. Deşi tulburat de necredinţă, acest fel de temere izvorăşte din nelinişte sfântă, ca rezultat al amintirii păcatelor din trecut. Chiar şi omul iertat se va întreba: „Şi dacă, la sfârşit, păcatele îmi sunt reamintite, şi sunt tăiat de pe lista celor mântuiţi?” Îşi aminteşte de prezentul neroditor -atât de puţin har, atât de putină dragoste, atât de putină sfinţenie. Privind spre viitor, îşi vede slăbiciunea şi multele ispite care îl înconjoară, şi se teme că poate deveni prada duşmanilor săi. Simţământul păcatului şi relele prezente, ca şi stricăciunea inimii lui, îl îndeamnă la rugăciune, în frică şi cutremur. „Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii”. Cititorule, dacă ai înălţat o asemenea rugăciune, şi dacă psalmul din care este luată îţi descrie caracterul, nu trebuie să te temi că vei fi socotit împreună cu păcătoşii. Ai cele două virtuţi pe care le avea David — umblarea în neprihănire şi încrederea în Domnul? Te sprijini pe jertfa lui Christos, şi poţi să te apropii de altarul lui Dumnezeu cu speranţă umilă? Dacă da, fii sigur că nu vei fi niciodată socotit împreună cu păcătoşii, fiindcă aceasta calamitate este imposibilă. La Judecată, cei ce se aseamănă vor fi socotiţi împreună. „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu” (Matei 13:30). Deci, dacă vei fi ca poporul lui Dumnezeu, vei fi cu poporul lui Dumnezeu. Nu poţi fi socotit împreună cu cei răi, fiindcă ai fost răscumpărat pentru totdeauna. Eşti cumpărat prin sângele lui Christos, şi eşti al Lui pentru totdeauna. Unde este El, trebuie să fie şi poporul Lui. Eşti iubit prea mult ca să fii aruncat cu neghina. Va pieri un suflet iubit de Christos? Imposibil! Iadul nu te poate ţine. Cerul te cheamă. Încrede-te în Asigurătorul tău, şi nu te teme!

22 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut.Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. Ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut. Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

22 SEPTEMBRIE
Seara

Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”Psalmi 61:2

Muiţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria. Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori. El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale. El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta. O Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău. In noaptea aceasta, poartă-te bine cu slujitorii Tăi.

23 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Vrea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor. Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit. Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos.

23 SEPTEMBRIE
Seara
Isus a răspuns: „Tu zici: dacă poţi!” Marcu 9:23

Un anumit om avea un fiu posedat de demoni, care era lovit de un duh care îl făcea mut. Tatăl asistase la încercările zadarnice ale ucenicilor de a-l vindeca (vezi Marcu 9:18), aşa că avea puţină credinţă în Christos, sau chiar deloc. De aceea, când Isus i-a spus să-şi aducă fiul la El, el a răspuns: „daci poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne” (vers. 22). lntr-adevăr exista un „dacă” în problema aceasta, dar sărmanul tată îl pusese într-un loc greşit. Fără să-i poruncească omului să retracteze acel „dacă”, Isus Christos l-a aşezat cu blândeţe în locul potrivit, „într-adevăr”, părea El să zică, „nu există nici un „dacă” în privinţa puterii sau voinţei Mele. Probabilitatea se află altundeva”. El i-a spus tatălui: „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede” (vers. 23). Când omul a auzi aceste cuvinte, încrederea i-a fost întărită, şi a înălţat o rugăciune umilă pentru o credinţă mai mare. Imediat, Isus a spus un cuvânt şi demonul a fost izgonit, cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată. Avem de învăţat o lecţie din acest incident. Ca şi omul acesta, realizăm că există un „dacă” undeva, dar bâjbâim în permanenţă şi îl aşezăm într-un loc nepotrivit. Facem supoziţii şi prezumţii de felul! „Dacă Isus mă poate ajuta…”; „Dacă îmi poate oferi har ca să biruiesc ispita…”; „Dacă mă poate ierta…”; „Dacă îmi poate da succes…” Dacă El poate? Nu, dacă tu poţi crede. El poate şi vrea. L-ai pus greşit pe „dacă”. Dacă tu te poţi încrede în El, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru Christos, pentru că toate sunt cu putinţă pentru tine. Credinţa se sprijină pe puterea lui Dumnezeu şi este îmbrăcată în slava lui Dumnezeu. Ea poartă veşminte regale şi călăreşte pe calul Regelui, fiindcă este un har pe care Dumnezeu îl onorează. Echipată cu glorioasa putere a Duhului, credinţa devine, în atotputernicia lui Dumnezeu, capabilă să lupte, să îndrăznească şi să sufere. „Toate lucrurile” — fără limită — „sunt cu putinţa celui care crede”. Suflete, poţi să îl crezi pe Domnul în seara aceasta?

24 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L. caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”.Ezra 8:22

Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni. Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor. Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.

24 SEPTEMBRIE
Seara

Adormisem, dar inima îmi veghea.

Cântarea Cântărilor 5:2

Paradoxurile abundă în experienţa creştinului. Textul nostru ne furnizează exemplul unuia: soţia adormise, dar totuşi era trează. Singurul care poate rezolva enigma credinciosului este cel care ară cu juninca experienţei (vezi Jud. 11:11-18). Mi-ar place să întăresc două puncte din textul de seară: o adormire plină de jale şi o trezire plină de speranţă, adormisem”. Deşi păcatul locuieşte în noi, putem deveni slabi în îndatoririle sfinte, leneşi în disciplinele religioase, plictisiţi în bucuriile spirituale, vlăguiţi şi neglijenţi. Aceasta este o stare ruşinoasă pentru cel în care locuieşte Duhul; este extrem de periculoasă. Chiar dacă fecioarele înţelepte adorm uneori, este timpul să se scuture de amorţeala leneviei. Mă tem că mulţi credincioşi îşi pierd puterea, aşa cum şi-a pierdut Samson părul, în timp ce dorm în poala securităţii fireşti. Intr-o lume care moare în jurul nostru, este o cruzime si dormi. Cu veşnicia bătându-ne la uşă, este o nebunie. Totuşi, nici unul dintre noi nu este treaz de-a binelea. Câteva tunete ne-ar prinde bine. Este posibil să le simţim sub forma războiului, pierderilor personale sau necazurilor, dacă nu ne trezim singurii O, dacă am putea să părăsim pentru totdeauna patul uşurătăţii fireşti şi să ieşim în întâmpinarea Mirelui cu lămpile aprinsei „Inima îmi veghea”. Acesta este un semnal fericit. Viaţa nu a fost stinsă, deşi a fost mult înăbuşită. Atunci când inimile noastre renăscute luptă împotriva greutăţii naturale, ar trebui să fim recunoscători harului suveran care menţine un strop de vitalitate în „acest trup de moarte” (Romani 7:24).

Isus va auzi inimile noastre, le va ajuta şi le va vizita, fiindcă vocea inimii care veghează este într-adevăr vocea Prea Iubitului nostru, care ne spune „deschide-mi” (Cânt 5:2). Zelul sfânt va deschide cu siguranţă uşa,

O, binecuvântată milă! El stă la uşa încuiată
Cu inima zdrobită, şi fruntea-nsângerată;
Din suflet îmi alungă-orice păcat
Şi Il invit să intre, imediat

25 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace! Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33). Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

25 SEPTEMBRIE
Seara

El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune.
1 Corinteni 1:30

Intelectul omului caută odihnă, şi, prin firea lui, o caută departe de Domnul Isus. Chiar şi atunci când sunt convertiţi, intelectualii sunt gata să privească simplitatea crucii lui Christos cu insuficient respect şi dragoste. Ei sunt prinşi în capcana în care se aflau grecii; doresc să amestece filosofia cu descoperirea. Ispita unui om rafinat şi educat este să îndepărteze de adevărurile simple ale unui „Christos răstignit” (1 Corinteni 1:23) şi să inventeze o doctrină mai „intelectuală”. Această ispită a condus biserica timpurie la gnosticism şi a sedus-o cu tot felul de erezii. Aceasta este rădăcina neologiei şi a altor lucruri elegante care, în timpurile trecute, erau şlefuite în Germania, şi care amăgesc acum atâţia membri ai clerului. Oricine ai fi, cititorule, şi oricare ar fi educaţia ta, asigură-te că nu cauţi odihnă în teologia filosofică. Poţi să primeşti învăţătura aceasta de la un mare gânditor, sau visul celălalt de la un alt învăţat; totuşi, ideile acestea sunt ca pleava faţă de grâu, în comparaţie cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când este bine călăuzită, raţiunea ne învaţă abecedarul adevărului. Chiar şi aşa, descoperirile ei nu sunt sigure. In contrast, toată plinătatea înţelepciunii şi cunoaşterii se află în Christos Isus. Toate încercările creştinilor de a se mulţumi cu sistemele liberale ale teologilor unitarieni vor da greş. Adevăraţii moştenitori ai cerului se vor întoarce la marea şi simpla realitate a faptului că „Isus Christos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Isus satisface cel mai înalt intelect atunci când este primit prin credinţă. Departe de El, minţile celor răscumpăraţi nu vor găsi odihnă. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 1 1:7). „Toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă” (Proverbe 111:10).

26 SEPTEMBRIE

Dimineaţa
M-am uitat noaptea, si iată că era un om călare pe un cal roşu, şi stătea între mirţi într-un umbrar.Zaharia 1:8
Viziunea din acest capitol descrie condiţia lui Israel din zilele lui Zaharia. Interpretată în privinţa noastră, ea descrie biserica lui Dumnezeu aşa cum se găseşte acum în lume. Bierica este comparată cu un umbrar de mirţi. Sunt nişte mirţi ascunşi, neobservaţi, tainici. Nu caută onoare şi nu atrag privirea trecătorului nepăsător. Biserica, ca şi Capul ei, are slavă, dar slava aceasta este ascunsă de privirile fireşti, fiindcă timpul stralucirii ei nu a sosit încă. Ideea siguranţei liniştite este şi ea sugerată, fiindcă mirţii care cresc în vale sunt liniştiţi şi calmi, în timp ce furtuna mătură culmile muntelui. Furtunile îşi irosesc puterea pe crestele îngheţate ale Alpilor, dar în vale, acolo unde curge râul care bucură cetatea lui Dumnezeu, mirţii înfloresc lângă ape liniştite, netulburaţi de vânt şi furtună. Cât de mare este liniştea bisericii lui Dumnezeu! Chiar şi atunci când are parte de împotrivire şi persecuţie, are o pace pe care lumea nu o poate da, şi, de aceea, nici nu o poate lua. Pacea lui Dumnezeu care depăşeşte orice înţelegere păzeşte inimile şi minţile copiilor Lui. Nu descrie oare această metaforă creşterea sigură şi continuă a sfinţilor? Mirtul nu îşi leapădă frunzele; el este întotdeauna verde. Şi biserica, în timpurile cele mai rele, are un înveliş verde binecuvântat în jurul ei; de fapt, are parte de o creştere mai sănătoasă atunci când iarna este mai grea. Ea prosperă cel mai mult atunci când încercările sunt mai severe. Textul arată şi o victorie. Mirtul este simbolul păcii şi un indicator al biruinţei. Fruntea cuceritorilor era încununată cu ramuri de mirt şi laur. Nu este biserica întotdeauna victorioasă? Nu sunt creştinii „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin Christos care îi iubeşte? Trăind în pace, nu adorm oare sfinţii în braţele victoriei?

26 SEPTEMBRIE
Seara

Vaită-te, chiparosule, căci

cedrul a căzut. Zaharia 11:2

Când se aude un stejar căzând in pădure, înseamnă că tăietorul este la lucru. Fiecare copac din pădure tremură de teama că mâine va cădea el sub fierul ascuţit al securii. Noi suntem asemeni copacilor care aşteaptă securea. Căderea unuia dintre noi ne aminteşte că ni se apropie cu repeziciune timpul fiecăruia, fie că suntem cedri mândri sau chiparoşi umili. Cred că nu am devenit nepăsători în faţa morţii fiindcă îi auzim atât de des numele. Fie să nu ajungem niciodată ca păsările de pe acoperişul bisericii, care îşi construiesc cuiburile în clopotele funerare şi dorm liniştite atunci când dangătul lor sfâşie aerul. Să privim moartea ca pe cel mai apăsător eveniment, şi să ne cutremurăm la apropierea ei. Este o nebunie să ne petrecem timpul în activităţi uşuratice, atunci când destinul nostru veşnic atârnă de un fir de păr. Sabia este scoasă din teacă – să nu glumim cu ea. Sabia este pregătită, şi tăişul este ascuţit – să nu ne jucăm cu el. Cel care nu se pregăteşte pentru moarte este mai rău decât un prost; este nebun. Când vocea lui Dumnezeu se aude printre pomii din grădină, smochinul, sicomorul, ulmul sl cedrul îi aud răsunetul. Fii gata, slujitor al lui Christos, fiindcă Stăpânul tău vine fără întârziere, vine atunci când lumea se aşteaptă cel mai puţin. Vezi dacă eşti credincios în lucrare, fiindcă în curând ţi se va săpa mormântul. Fiţi gata, părinţi, Vedeţi dacă copiii voştri sunt crescuţi în frica Domnului, fiindcă vor rămâne curând fără tată şi fără mamă. Fiţi, voi cei care sunteţi angajaţi în afaceri. Puneţi-vă afacerile în rânduială ţi slujiţi-L pe Dumnezeu din toată inima. Zilele slujirii voastre pământeşti se vor încheia curând, şi veţi fi chemaţi să daţi socoteală pentru ceea ce aţi făcut, bine sau rău. Să ne pregătim cu toţii pentru tribunalul marelui Rege cu o atenţie care va fi răsplătită cu binecuvântata poruncă: „Bine, rob bun si credinciot” (Matei 25:23).

27 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

27 SEPTEMBRIE
Seara

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura favorului, şi mi-a fost milă de el atunci.Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă – roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.

28 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fii oamenilor.Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală. Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. fptu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie. Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măre cum este, ştie cum să se aplece la mine.

28 SEPTEMBRIE
Seara

Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi”1 împăraţi 18:43
Succesul se afla acolo unde Domnul l-a făgăduit. Poţi să pledezi în rugăciune lună de luna, făra nici un răspuns evident. Totuşi, nu este posibil ca Domnul să fie surd faţă de poporul Său atunci când sunt sinceri într-o problemă care priveşte slava Sa. Profetul Ilie a continuat să se lupte cu Dumnezeu pe muntele Carmel, chiar dacă nu a primit un răspuns imediat la rugăciune. El nu s-a temut nici un moment că nu va fi ascultat la curtea lui Iehova. De şase ori, slujitorul lui Ilie s-a întors la el fără nici un semn de progres. Totuşi, de fiecare dată, Ilie i-a spus: „Du-te iaraşi”. Noi nu trebuie să cedăm niciodată necredinţei chiar atunci când credinţa ne este încercată „de şaptelea de ori cate şapte” (Matei 18:22). Credinţa trimite speranţa să privească de pe vârful muntelui Carmel. Dacă nu se vede nimic, ea o trimite încă o dată şi încă o dată. Departe de a fi zdrobită de dezamăgirile repetate, Credinţa este îndemnată să mijlocească mai fierbinte în faţa Dumnezeului ei. Ea este umilă, dar nu descurajată. Suspinele ei sunt adâncit şi vaietele ei mai puternice dar nu îşi slăbeşte niciodată strânsoarea. Ar fi mai plăcut pentru carne şi sânge să primească un răspuns rapid, dar sufletele credincioase au învăţat să fie supuse, şi să aştepte pe Domnul şi după Domnul. Răspunsurile care întârzie produc adesea o cercetare a inimii, şi conduc astfel la pocăinţă şi reformă spirituali, Stricăciunea noastră primeşte atunci o lovitură de moarte, şi inimile ne sunt curăţate de idolatrie. Marele pericol este că poporul poate renunţa şi poate pierde binecuvântarea. Cititorule, nu cădea în păcatul acesta, ci continuă să te rogi şi să veghezi. In cele din urmă s-a văzut un norişor, vestitorul şuvoaielor de ploaie. La fel se va întâmpla şi cu tine. „Un semn” (Psalmi 86:17) îţi va fi dat, şi te vei ridica ca un prinţ să te bucuri de îndurarea pe care ai cerut-o. Ilie era un om „supus ateloraşi slăbiciuni ca şi noi” (lacov 5:17). Puterea sa cu Dumnezeu nu stătea în meritele lui proprii. Dacă rugăciunea sa credincioasă a valorat mult, de ce să nu valoreze şi a ta? Cere sângele preţios cu neîncetată stăruinţă, şi vei primi ceea ce ai cerut.

29 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana.Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus. Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară” (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Mânase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat. Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat.Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat

29 SEPTEMBRIE
Seara

Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat.Cântarea Cântărilor 3:4

Ne primeşte Christos atunci când venim la El, fără să ţină în seamă păcatele trecutului? Ne mustră fiindcă am căutat alte refugii întâi? Există cineva ca El pe pământ? Este El cel mai bun din tot ce este bun, cel mai frumos din tot ce este frumos? O, să-L lăudăm atunci! Fiice ale Ierusalimului, slăviţi-L cu timpanul şi cu harpa! Aruncaţi idolii voştri, şi înălţaţi-L pe Domnul Isus. Călcări în picioare stindardele înfumurării şi mândriei, şi ridicaţi crucea lui Isus, de care toată lumea râde şi se miră. O, daţi-ne un tron de fildeş pentru Regele Solomon! Lăsaţi-L să se aşeze pe el pentru totdeauna. Sufletul meu I se va arunca la picioare, le va săruta, şi le va spăla cu lacrimi. O, cât de preţios este Christos! Cum aş putea să nu mă gândesc mereu la El? Cum pot să caut în altă parte alinare şi mângâiere, când El este atât de plin, atât de bogat, atât de satisfăcător? Prietene credincios, fă un legământ cu inima ta că nu te vei îndepărta niciodată de El şi cere Domnului să-l ratifice. Cere-I să te poarte ca pe un inel pe deget, ca pe o brăţară pe încheietura Lui. Cere-I să te înfăşoare în jurul Său, aşa cum se înfăşoară o mireasă în podoabele ei, şi un mire în cele mai frumoase haine (Isaia 6:10). Vreau să trăiesc în inima lui Christos. Sufletul meu vrea să rămână pentru totdeauna în despicătura acestei stânci. „Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! Altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!” (Psalmi 84:3). Vreau să îmi fac cuibul şi casa în Tine. Fie ca „sufletul turturelei tale” (Psalmi 74:19) să nu te părăsească niciodată.

Ajută-mă să-mi fac cuibul aproape de Tine

O Isuse, adevărata şi singura mea odihnă.

Când Il găsesc pe Domnul meu
Uit de orice pasiune nesfinţită
Mă leg cu inima de El mereu
Şi-L ţin, cu inima zdrobită.

30 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă Il lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să Il laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu. Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219. Dacă nu Il lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

30 SEPTEMBRIE
Seara

Un câine viu face mai mult decât un leu mort.
Eclesiastul 9:4

Viaţa este un lucru preţios. In cea mai umilă formă, este superioară morţii. Acest adevăr este sigur îndeosebi în privinţa lucrurilor spirituale. Este mai bine să fii cel mai mic în împărăţia cerurilor decât cel mai mare în afara ei. Cel mai jos grad de har este superior celei mai nobile dezvoltări a firii nerenăscute. Când Duhul Sfânt sădeşte viaţa divină în suflet, este un depozit preţios, pe care nici unul din rafinamentele educaţiei nu îl poate egala. Tâlharul de pe cruce este mai sus decât Cezar pe tron; Lazăr printre câini (vezi Luca 16:19:31) este mai bun decât Cicero printre senatori; şi cel mai needucat creştin este, în ochii lui Dumnezeu, superior lui Platon. Viaţa este un simbol de nobleţe pe tărâmul lucrurilor spirituale. Cei care sunt lipsiţi de ea sunt nişte specimene mai rudimentare sau mai fine ale aceluiaşi material, care au nevoie să fie aduse la viaţă, fiindcă sunt „morţi în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1). O predică vie şi iubitoare din Evanghelie, oricât de simplă ca material şi neşlefuită ca stil, este mai bună decât cel mai inteligent discurs lipsit de puterea vieţii. Un câine viu face mai mult decât un leu mort şi este mai folositor stăpânului său. In acelaşi fel, cel mai sărac predicator spiritual este de preferat celui mai abil orator, care nu are altă înţelepciune decât cea a cuvintelor, nici altă energie în afară de sunet. Acelaşi adevăr este valabil în privinţa rugăciunilor şi exerciţiilor noastre religioase. Dacă suntem îndemnaţi să le facem prin Duhul Sfânt, sunt primite de Dumnezeu prin Isus Christos, chiar dacă noi credem că sunt nevrednice. Din contră, „marile performanţe” din care inima este absentă, simt — ca şi leul mort -un trup fără viaţă în ochii viului Dumnezeu. O, avem nevoie de vaiete vii, de suspine vii, de disperare vie, şi nu de cântece moarte şi pace fără viaţă. Orice este mai bun decât moartea. Mârâitul câinilor iadului ne va ţine treji măcar. Ce blestem este mai mare decât o credinţă moartă? Trezeşte-ne, trezeşte-ne, Doamne!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s