Conștiența de sine

Vino dupa Mine„ Vino după Mine.”

Matei 11:28

Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă deplină în Isus Cristos, dar sunt momente când acea viaţă este atacată din afară şi atunci ne prăbuşim într-un fel de introspecţie – obicei pe care-l credeam dispă­rut.

Conştienţa de sine este primul lucru care va afecta plinătatea vieţii în Dumnezeu; conştienţa de sine produce întotdeauna lupte.  Conştienta de sine nu este un păcat; ea poate fi rezultatul unui tem­perament agitat sau al unei schimbări bruşte a împrejurărilor. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim desăvârşiţi în El.

Orice lucru care tulbură odihna în El trebuie îndepărtat imediat, dar nu poate fi îndepărtat ignorându-l,  ci venind cu el la Isus Cristos. Dacă venim la El şi-L rugăm să ne facă să fim conştienţi de Cristos, El va face aceasta, până când vom învăţa să rămânem in El.

Nu îngădui niciodată divizarea vieţii tale în Cristos. Fii atent la spărturi, la divizarea vieţii tale sub influenţa prietenilor tăi sau a circumslanţelor; fii atent la orice ar putea rupe unitatea ta cu El şi te-ar putea face să te trezeşti singur. Nimic nu e atât de important ca rămânerea într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Marea soluţie este una simplă: „Veniţi la Mine”. Adâncimea realităţii noastre, din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, este testată prin aceste cuvinte. În măsura în care nu ne conformăm realităţii. În fiecare detaliu al vieţii noastre, vom prefera să argumentăm. În loc să venim la Isus. (Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers)

 

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

19 August

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine” şi nu-i este frică de nimic.Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

19 AUGUST

 

„Dacă-Mi veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (loan 14:14 – RV)”. Totul e aşa de tainic, o, Doamne, şi aşa de simplu – mă rog şi cred că Tu într-adevăr creezi ceva ca răspuns la rugăciunea mea şi prin însuşi intermediul rugăciunii mele, ceva care nu exista înainte.

 

                            DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

19  August

Şi urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta, zicând: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea“.                   Isaia 30.21

Istoria călătoriei lui Israel prin pustie ne oferă lecţii preţioase pentru umblarea noastră. Ei au avut privilegiul nepreţuit de a fi călăuziţi de norul divin. Când norul se oprea, se opreau şi ei, iar când norul se ridica de deasupra cortului, ei porneau. Nu este oare adevărat că, uneori, noi pornim atunci când norul s‑a oprit şi ne oprim atunci când norul porneşte? Dumnezeu ne‑a oferit istoria lor ca pildă pentru noi (1 Corinteni 10.6), ca să învăţăm din greşelile lor.Ne rugăm adesea pentru călăuzire divină, însă, în acelaşi timp, căutăm calea cea mai puţin spinoasă, mai ales dacă drumul pe care Dumnezeu ne călăuzeşte nu este pe placul nostru. O pagină din istoria lui Israel va fi suficientă ca dovadă a acestei tendinţe.Moise a trimis mesageri la Edom, pentru a‑i cere permisiunea să treacă pedrumul împărătesc. Acest drum constituia o scurtătură considerabilă şi era mult mai plăcut, însă nu era calea lui Dumnezeu. Moise n‑a avut succes în cererea sa, căci răspunsul lui Edom a fost: „Să nu treci pe la mine, ca să nu ies cu sabia împotriva ta“ (Numeri 20.18). Tendinţa noastră este să uităm că lumea ne urăşte. Domnul Isus i‑a avertizat pe ucenici: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea“ (Ioan 15.19).Dumnezeu l‑a adus pe Israel înapoi, pe calea către Marea Roşie, pentru a ocoli ţara Edomului. Calea către Marea Roşie este calea pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Marea Roşie este punctul nostru de referinţă, prin care putem judeca dacă lumea este răstignită faţă de noi şi dacă noi suntem răstigniţi faţă de lume. La fel ca şi crucea, ea este punctul de start al umblării noastre. În plus, calea crucii conduce către casă. Aşa cum Israel a trebuit să se întoarcă, la fel se întâmplă adesea şi cu noi, căci nu există scurtături către binecuvântările spirituale.

  1. A. Barnett

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

  19 August Dimineaţa

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.

Mica 5:4

Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte. Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova. Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

 

19 August Seara

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!Psalm 31:4

Duşmanii spirituali au aceeaşi natură cu şarpele din grădina Edenului; ei încearcă să ne înşele prin viclenie. Rugăciunea din textul nostru presupune posibilitatea ca cel credincios să fie prins în laţ ca o pasăre. Păsărarul este atât de îndemânatic, încât păsărelele naive sunt în curând prinse în laţ. Textul cere ca cel captiv să fie eliberat din laţurile Satanei. Este o rugăciune legitimă, şi care poate fi îndeplinită. Fiindcă iubirea veşnica poate salva pe cel sfânt din fălcile leului, şi din adâncurile iadului. S-ar putea să fie nevoie de o smulgere bruscă a credinciosului din laţ, şi de o mână puternică care să-I scoată din capcana înşelătorului, dar Domnul este gata pentru orice urgenţă. Cele mai iscusite laţuri ale păsărarului nu vor fi în stare să-i ţină pe cei aleşi de El. Cei care sunt atât de îndemânatici în întinderea lațurilor, cei care îi ispitesc pe alţii, se vor prinde singuri în laţ. „Căci Tu eşti Ocrotitorul meu”. Ce inexprimabilă mângâiere se află în aceste câteva cuvinte! Cât de curajos înfruntăm bătăliile, şi cât de bucuros răbdăm suferinţele, atunci când ne prindem de puterea divină. Ocrotirea divină va nimici toate lucrările vrăjmaşilor noştri, le va încurca planurile, şi le va împiedica înşelătoriile. Fericit este cel care are asemenea forţe în slujba sa! Puterea noastră nu ne este de mare folos atunci când suntem prinşi în laţ, dar puterea Domnului este întotdeauna la dispoziţia noastră. Trebuie doar să o cerem, şi ea se va afla lângă noi. Dacă, prin credinţă, ne sprijinim numai pe puterea Dumnezeului lui Israel, putem să ne folosim legătura sfântă ca pe un argument în rugăciune. Doamne, doar faţa Ta o căutăm mereu Căci suntem ispitiţi, săraci şi goi; Păstrează-ne în umilinţă, când drumul este greu, Nu ne lăsa să ne împiedicăm în laţul celor răi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

19 AUGUST

«Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.» LUCA 14,26

Numele Iordan înseamnă, după cum am văzut ieri «a coborî». Dar mai are încă o semnificaţie, şi anume «despărţire». Iordanul despărţea ţara promisă, Canaanul, de pustie. Când poporul Israel a trecut acest Iordan al morţii, a lăsat în urma lui viaţa veche din pustie – o prefigurare a crucii lui Cristos. Nimic nu ne desparte atât de irevocabil de viaţa veche din pustie ca trecerea Iordanului morţii, adică conştientizarea faptului că: «Am fost răstignit împreuna cu Cristos» (Gal. 2,20). Pavel a mărturisit că, prin cruce a fost despărţit de absolut toate lucrurile: «departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos» (Gal. 6,14). Credinciosul pe care moartea lui Isus nu îl desparte de toate lucrurile care erau valoroase pentru el până atunci nu va fi capabil să fie complet umplut de Dumnezeu. Este cutremurător să vezi starea nenorocită a atâtor copii ai lui Dumnezeu: ei se opresc la Iordan. Dragă cititorule, traversează astăzi Iordanul morţii spre o viaţă nouă, acceptă această cale a Mielului, a morţii şi începe prin harul Domnului cucerirea ţării promise!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

AUGUST  19

“După cum aţi primit pe Isus Hristos, Domnul aşa să şi umblaţi în El”. COLOSENI 2:6

Colosenii, ca şi Efesenii şi Filipenii, au fost cercetaţi de Duhul Sfânt; întorcându-se la Dumnezeu, ei fuseseră desrădăcinaţi din felul lor deşert de vieţuire. Ei şi-au însuşit învăţăturile Domnului Isus şi făcuseră un bun început. Unii nici n-au văzut vreodată pe Pavel personal dar s-au consacrat lucrării Evangheliei cu aceeaşi consacrare şi credinţă ca a apostolului.

Dar vrăşmaşii Domnului Hristos nu întârziaseră să-i atace, învăţându-i altceva decât primiseră. Mai mult, ei erau pe cale de a cădea în acel formalism care este o ameninţare constantă asupra vieţii spirituale a oricărui credincios. Astfel Pavel le scrie această epistolă, ca să-i readucă la Hristos, descoperindu-le însuşirile dumnezeirii Sale şi drepturile Lui asupra vieţii credinciosului.”După cum aţi primit pe Domnul Isus Hristos”. Amintiţi-vă de punctul vostru de plecare. Cum aţi început? Prin acel act de credinţă prin care aţi primit mântuirea; apoi, în mod liber, v-aţi dedicat slujirii Sale, v-aţi angajat în lupta cea bună a credinţei. Unde sunteţi acum? Aţi urmat cu credincioşie pe Mântuitorul? V-a scăzut nivelul? Este mai bine să nu faci niciodată un angajament decât să te arăţi necredincios.Hotărârea v-a fost serioasă, Dumnezeu v-a vorbit şi voi aţi răspuns: “Iată-mă”! La început totul mergea bine, până când v-aţi îngăduit o nestatornicie şi până când un cuvânt al unui vrăjmaş al Evangheliei a găsit ecou în inima voastră. Puţin aluat a făcut să dospească plămădeala; v-aţi pierdut bucuria de a mărturisi, aţi părăsit lupta şi aţi devenit căldicei ca cei din Laodiceea. Ascultaţi înştiinţarea Domnului: “Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te” Domnul pedepseşte pe cine iubeşte.Dacă aţi fost necredincioşi, El rămâne credincios; întoarceţi-vă la punctul de plecare. Mărturisiţi-vă greşelele şi faceţi un început cu totul nou, nu o cârpeală, ci urmând, de data acesta, călăuzirea dreaptă a Cuvântului lui Dumnezeu şi nu mai plecaţi urechea la ideile care par atrăgătoare dar care ne pot abate de la credincioşia faţă de Domnul Isus. “Tot ce ne trebuie este de a fi păstraţi credincioşi până la sfârşit. Dacă umblăm să facem “zgomot” în lume, chiar în lumea creştină, vom fi dezamăgiţi. Dar dacă ne mulţumim să umblăm smeriţi cu Dumnezeu, avem motiv să ne bucurăm, şi lucrul nostru nu va fi în zadar”. C.H.M.

“Când firea veche lucrează într-un credincios, efectele sunt mai nefaste decât la un necredincios” J.N.D.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

19 august

RĂSPLATĂ PENTRU CEI NEPRIHĂNIŢI

Şi atunci oamenii vor zice: Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ! Psalmul 58.11

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut pe pământ, căci se întâmplă adesea că toţi sunt atinşi de acelaşi accident. Situaţia de acum este o situaţie de încercare şi nu de pedeapsă, nici de răsplătire. Totuşi dreptatea lui Dumnezeu izbucneşte uneori într-un mod îngrozitor, în aşa fel încât oamenii indiferenţi sunt siliţi să vadă mâna Sa. Dar chiar din viaţa aceasta cei neprihăniţi primesc o răsplată pe care o preţuiesc mai mult decât orice lucru şi anume bucuria Domnului care le linişteşte cugetele. Adesea El adaugă şi alte binefaceri, căci Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dar răsplata cea mai mare, cel neprihănit o va găsi în viaţa viitoare.Noi putem totuşi să recunoaştem într-o mare măsură judecăţile Stăpânului ceresc asupra popoarelor de pe pământ. El răstoarnă stăpânirile asupritoare şi pedepseşte neamurile vinovate. Nimeni nu poate să cerceteze istoria înălţării şi căderii împărăţiilor şi să nu vadă că o putere deosebită lucrează ca toate fărădelegile să le aducă înaintea judecăţii Sale şi să le pedepsească neînduplecat. Păcatul nu rămâne nepedepsit şi binele nu rămâne nerăsplătit. Judecătorul întregului pământ lucrează cu dreptate. De aceea să ne temem de El şi numai de El; să nu ne temem însă niciodată de puterea celor răi.

IZVOARE IN DEŞERT

19 August

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea. Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una“. „Nu, niciodată“, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor“.„Da, şi cărarea mea“, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine“.Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.„Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei“, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna“.„Nu, Întristare“, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată“.„Atunci suntem una în El“, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea“. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli“.

 

Şi-a pus Întristarea mâna pe umărul tău,

Şi umblă cu tine în tăcere pe drumul vieţii,

În timp ce Bucuria, compania ta minunată de altădată, s-a răcit,

Şi e tot mai departe de tine zi de zi?

Nu fugi de compania Întristării,

Ea este mesagerul lui Dumnezeu pentru tine;

Şi Îi vei mulţumi în măreţul Său mâine –

Căci ceea ce nu şti acum, vei vedea atunci;

Ea este îngerul lui Dumnezeu, înveşmântat în vălurile nopţii,

Cu care „vom umbla prin credinţă“ şi „nu prin vedere“.

[2 Corinteni 5:7]

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-AUGUST  2015

 

19 AUGUST. CUVÂNTUL DE SUS (5)

„Să nu preacurveşti” (Exod 20:14)

Cea de-a şaptea poruncă spune: „Să nu preacurveşti!”. Domnul Isus o duce un pas mai departe şi spune: „cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5:28-29). Tu nu eşti responsabil pentru ceea ce vezi, dar eşti responsabil pentru lucrul la care continui să te uiţi. Pavel i-a spus lui Timotei: „Fugi de poftele tinereţii” (2 Timotei 2:22); iar Iacov scrie: „pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Imoralitatea cu fapta sau cu gândul duce la moartea căsniciei, a respectului de sine, a influenţei şi a bucuriei tale. În „Uşa”, teologul Mike Yaconelli scrie: „Autoarea Susan Howatch a făcut avere din scrierea unor romane de mare succes. Avea case în mai multe ţări, conducea un Porsche şi după ce a divorţat, a avut o serie de „legături pasagere”. Dar la vârsta de treizeci de ani, ea a spus: „Dumnezeu m-a apucat de ceafă şi m-a scuturat până mi-au clănţănit dinţii”. Devenind creştină, ea scrie: „Trăiam în promiscuitate, iar într-un final, într-o dimineaţă, m-am trezit şi mi-am spus: „Ce încerc să dovedesc şi cui?” Ştiam exact ce – deşi căsnicia mea era distrusă, eram încă atrăgătoare pentru bărbaţi. Faptul că îi puteam controla pe bărbaţi îmi sprijinea eul”. Care a fost concluzia ei? Promiscuitatea e un semn că nu eşti pe aceeaşi linie cu Dumnezeu sau cu tine însuţi”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

19 August

“Fiindcă mai uşor este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bo­gat în Împărăţia lui Dumnezeu”.Luca 18:25.

Ieri am citit despre tânărul bogat, care a plecat întristat de la Isus, pentrucă n-a vrut să dea averea săracilor şi n-a vrut să-L urmeze pe Isus. Vorbind ome­neşte, este cu neputinţă ca o cămilă să treacă prin ure­chile acului; de aceea au zis cei care-L ascultau: “Atunci cine poate fi mântuit?” Dar El a zis: “Ce este cu neputin­ţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Si Avraam era bogat şi Iov era bogat şi totuşi au trăit o viaţă în temere de Dunnezeu. Dar au fost mântuiţi prin cre­dinţă în puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Atunci Petru a zis lui Isus: “Iată noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. Si Isus le-a zis: “Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.Aceste cuvinte ne dau curaj, ca să nu ne lăsăm reţi­nuţi nici de avere, nici de oameni. El nu a spus de­geaba: “Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Deci să nu ne lăsăm reţinuţi de părinţi, fraţi, surori, soţii, soţi sau copii necredincioşi. Să nu spunem deci: “M-am căsătorit şi de aceea nu pot veni” (Luca 14:20), ci să privim la răsplată, pentrucă este scris că vom primi înapoi mult mai mult, însutit şi toate acestea chiar cu prigoniri. Deci, să ne gândim că primim o sută de case, de fraţi în loc de un frate, ba chiar mai mult de o sută de fraţi. Pentrucă Dumnezeu este Tatăl nos­tru, iar noi suntem în legătură cu fiecare copil al Lui şi aparţinem de familia mare a lui Dumnezeu; toate acestea numai prim har.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

19 august               

Text: Ioan 1:35-42

ÎNCEPE DE-ACASĂ!

El, cel dintâi a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis:

„Noi am găsit pe Mesia”.  Ioan 1:41

A doua zi, după ce Ioan L-a botezat pe Isus, I-a prezentat pe doi din ucenicii săi lui Isus. Imediat ei au început să-L urmeze. Unul din aceştia doi a fost Andrei, care l-a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus despre Cristos. Simon, al cărui nume a fost schimbat în Petru, a devenit unul dintre cei mai înfocaţi urmaşi ai lui Cristos.Povara lui Andrei pentru fratele său ilustrează un punct important: Evanghelizarea trebuie să înceapă cu cei care ne sunt mai apropiaţi – membrii familiei noastre. Poate că vor râde de mărturia noastră, dar pe măsură ce vor vedea schimbările din viaţa noastră, nu se poate să nu fie impresionaţi. Imediat după convertirea sa, D.L. Moody s-a întors acasă să spună celor mai apropiaţi despre Cristos. în urma mărturiei sale insistete, unii din membrii familiei şi-au pus încrederea în Cristos ca Domn şi Mântuitor. Ştiu că este greu să le vorbeşti despre Cristos celor dragi ai tăi.
Pentru unii oameni ar fi mai uşor să trimită 1.000 de lei unui evanghelist şi să-i ceară să facă acest lucru în locul lor. Dar o mărturisire personală din partea unui membru al familiei produce rezultate minunate. Moishe Rosen, omul care a fondat misiunea „Evreii pentru Isus”, a spus că soţia sa Ceil „nu este o câştigătoare prea mare de suflete. Singurele persoane pe care le-a câştigat pentru Cristos este fiica ei şi eu!” Cu toate acestea, prin mărturia
lui Rosen, multe mii de oameni au venit la Cristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa tăcea? Tu spui: „Aş vrea să mărturisesc altora, dar nu ştiu de unde să încep”. Fă la fel ca Andrei – începe de-acasă!                              D.C.E.

 

Mărturia ta-i un far al lui Cristos

Luminând pe căi rătăcitoare,
Pe cel pierdut, dar ne-ndoios,
Ea acasă-i mai strălucitoare.
  – Anonim

Dacă vrei ca familia ta să ştie ce va face Cristos pentru ei, spune-le ceea ce-a făcut Cristos pentru tine.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

19 August

2 Împăraţi 25.18-30

Astfel se sfârşesc cele două cărţi ale împăraţilor (care în originalul ebraic constituie o singură carte). Se deschi­seseră cu gloria împăratului lui Israel şi se încheie cu cea a împăratului Babilonului; începuseră cu construi­rea Templului şi se termină cu tabloul distrugerii sale. La început, întâiul succesor al lui David urcase pe tron la Ierusalim (1 împăraţi 1). La sfârşit, ultimul lui descen­dent este închis într-o temniţă la Babilon. Între acel început şi acest sfârşit, capitol după capitol, am fost martorii unui dureros declin. Aceasta este situaţia cu orice lucru încredinţat omului! În adevăr, inima omului este înşelătoare şi incurabilă. Iar Ezechiel, a cărui voce s-a făcut auzită în timpul acestei perioade a captivităţii, confirmă aceasta în exclamaţia lui venind din adâncul inimii: „Cât de slabă îţi este inima – zice Domnul Dum­nezeu – de faci toate acestea! …” (Ezechiel 16.30).Este consolant să vedem cum din aceste ultime ver­sete străbate o mică licărire: un atât de slab început al restaurării. Dumnezeu ne arată că lucrarea Lui nu s-a încheiat. Ultimul cuvânt va fi al Lui când, după falimen­tul tuturor acestor împăraţi, va apărea Hristos, Fiul lui David, adevăratul împărat al lui Israel.

 

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 19 August 2015

Iosif este vlăstarul unui pom roditor, … sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalță deasupra zidului.Geneza 49.22

Vlăstarul și pomul

Iată secretul aceluia despre care se putea spune: „Domnul era cu el“! Între sufletul lui Iosif și Dumnezeu era o viață adâncă, la fel ca rădăcinile pomului ce se întind spre râu. Ceilalți puteau să vadă ramurile, frunzele, fructele, dar toate acestea erau hrănite de rădăcinile care își trăgeau seva din sursa vieții.

Tineri și vârstnici, să căutăm în fiecare zi un timp în care să fim singuri cu Dumnezeu, pentru ca în taină să putem trage sevă de la sursă și astfel să dăm o bună mărturie în mijlocul oamenilor în care ne aflăm! Lectura nu poate înlocui acel timp în taină. Ea își are locul ei, dar este necesar ca sufletul să aibă comuniune cu Mântuitorul, ca viața interioară să fie fortificată și să aducă rod.

Iosif a putut fi o binecuvântare nu doar pentru ai săi, ci și pentru egipteni și pentru toate popoarele care au venit să cumpere grâu. „Ramurile lui se înalță deasupra zidului“. Spunând acestea, gândul nostru se îndreaptă spre Domnul Isus, despre care s-a putut spune: „El este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme și nu încetează să aducă rod“ (Ieremia 17.8). Domnul nu este un vlăstar, ci un pom ale cărui roade sunt pentru veșnicie.

Sursa: Meditații din 14 Calendare, primite prin Email prin grija unor frați și surori devotate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s