Mă încred în bunătatea lui Dumnezeu

Bunatatea LuiBunătatea lui Dumnezeu.

Psalmi 52:8

            Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde ş iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura.

Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate. Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată. Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt

*

 17 August Seara

Boala aceasta nu este spre moarte.Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe” (vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului. Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului. Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30). In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede. In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.  (CHARLES H. SPURGEON – MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI,
Dimineaţa şi Seara)

 *

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

17 AUGUST

Aş vrea, o, Doamne, să văd Faţa Ta şi să cunosc puterea şi harul Tău înălţător. Adu în viaţa mea o refacere totală şi iartă-mă pentru neglijarea căilor Tale în amănuntele exterioare.

 

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

17 August

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut. Proverbe 20.12

O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc.”Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

17 august

CINE ARE MAJORITATEA?

Nu te teme; căci mai mulţi sunt cei cu noi, decât cei cu ei.2 Împăraţi 6.16

Cai şi care siriene cu o mare oştire îl înconjurau pe proroc la Dotan. Tânărul lui slujitor era înspăimântat. Cum să scape de o armată vrăjmaşă aşa de mare? Dar prorocul avea ochi pe care nu-i avea şi slujitorul lui, şi el, prorocul, putea să vadă o armată şi mai mare şi mai bine înarmată, care îl păzea de orice rău. Caii de foc sunt mai puternici decât cei de carne şi carele de foc sunt mai grozave decât carele de fier.Aşa se întâmplă şi azi. Vrăjmaşii adevăraţi sunt nenumăraţi, cu putere, învăţaţi, vicleni, şi ei răstălmăcesc adevărul cum le convine; dar omul lui Dumnezeu n-are pricină să se înspăimânte de ei. Văzute sau nevăzute, fiinţe puternice sunt de partea adevărului. Dumnezeu ţine în rezervă oştiri care vor apăra în momentul când va fi nevoie, oştiri ale căror puteri de a apăra binele şi adevărul întrec cu mult puterile răului. De aceea să nu ne descurajăm şi să mergem în pas cu aceia a căror bucurie şi încredere îi ridică mai presus de orice teamă. Biruinţa este de partea noastră. Dacă lupta este grea, noi ştim că sfârşitul va fi biruinţa noastră. Credinţa care are pe Dumnezeu de partea ei este sigură de biruinţă. „Cei ce sunt cu noi, sunt mai numeroşi decât cei ce sunt împotriva lui Dumnezeu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

17 August

Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.(Fapte 27:25)

Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore în cap când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».

M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui“. selectat

 

Dacă dragostea noastră ar fi mai simplă,

L-am crede pe Dumnezeu pe Cuvânt;

Şi viaţa noastră ar fi numai soare,

În bunătatea Domnului nostru.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

AUGUST   17

“Luaţi seama voi înşivă, ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi, fără veste”. LUCA 21:34

Domnul  nostru   ne  înştiinţează  aici  de   pericolele  care  ne ameninţă, pe noi mai ales, care trăim la sfârşitul zilei de har în civilizaţia actuală asupra căreia, Anticrist şi-a pus deja mâna. Toţi suntem ameninţaţi în acelaşi fel; inimile noastre sunt în primejdia de a fi îngreuiate lăsându-se în voia unor dorinţe legitime: mâncarea, băutura, sau încărcându-se cu greutăţi inutile: îngrijorările vieţii. Aceste două lucruri pot lucra ca un anestezic care adoarme cugetul, pierzând atunci realitatea puterilor spirituale pe care vrăjmaşul le pune în lucrare ca să prindă pe oameni pe nepregătite. Nu este vorba de o abţinere severă de la mâncarea normală şi decentă, ci aşa cum spunea Moliere: “Să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”. Dacă oamenii ar fi urmat această filozofie ar fi fost scutiţi de multe suferinţe şi neplăceri pe care le produce îmbuibarea. Una din virtuţile unui adevărat creştin este cumpătarea şi aceasta nu numai cu privire la mâncare şi băutură ci absolut în toate situaţiile care ar putea să ne robească. Tot aşa este şi cu privire la îngrijorările vieţii. Câtă apăsare aduc ele asupra sufletului nostru, câtă descurajare, câtă preocupare neobosită care ne ia timpul liber pe care avem nevoie să îl petrecem în sanctuarul Tatălui nostru! Dar nu numai că îngrijorările vieţii ne fac viaţa amară şi ne răpesc bucuria, dar ele necinstesc pe Domnul nostru care ne-a spus-o net: “Nu vă îngrijoraţi de nimic…”, şi ne dă din natură aşa nişte comparaţii minunate care ar trebui să ne ruşineze şi să ne determine să ne încredem în El necondiţionat. Să ascultăm ce spune El căci la Domnul nostru este belşug de har. Să nu încercăm însă să purtăm greutăţile de mâine cu harul de azi care este pentru nevoile de astăzi.

Biblia ne pune adesea în gardă împotriva îngrijorărilor, îndemnându-ne să nu le purtăm noi înşine, ci să ne,descărcăm de ele asupra lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi le lăsăm să se acumuleze şi ajungem să fim încovoiaţi şi copleşiţi în aşa măsură că numai vedem plasa vrăjmaşului care este gata să cadă peste noi. De aceea, Domnul Isus, plin de grijă şi de dragoste pentru noi ne spune în continuare “Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă…”. Să ne rugăm nu numai când suntem pe genunchi ci toată viaţa noastră să fie o rugăciune şi expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu.Numai în felul acesta, mergând cu El şi rugându-ne şi ascultând de îndemnurile Cuvântului Lui, putem scăpa de pericolele care ne ameninţă. Aceste pericole de tot felul, nu numai îmbuibarea sau îngrijorarea, ci şi multe alte asemenea lor sunt dirijate de Satan; ele sunt supra naturale, adică depăşesc puterile noastre naturale, dar şi puterea de sus de a ne împotrivi lor este tot supranaturală şi biruitoare. Ea ne transmite puterea, dacă o primim, ca să nu ne clătinam niciodată, să nu ne temem niciodată şi să nu ne oprim niciodată în drumul nostru spre cer. Vom scăpa astfel de aceste pericole, nu ca nişte oameni înfrânţi şi abătuţi, ci ca nişte copii ascultători ai lui Dumenzeu, veghiind în adevăr şi rugându-ne neîncetat.

 

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

17 AUGUST

«Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumina care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.» 2 PETRU 1,19

Verbul «a avea» este sinonim cu «a poseda». Domnul ne asigură nu doar că primim cuvântul profetic, dar că îl şi avem, adică îl înţelegem, ne aparţine. Este un dar preţios pe care trebuie să îl folosim constant, «ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos» şi de care avem mare nevoie. Trăim într-o vreme întunecată a sfârşitului: «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Mă impresionează puternic faptul că apostolul Petru nu spune: «Până când steaua de răsărit se va ridica pe cer şi Domnul Isus Cristos va coborî din gloria cerească», ci mai degrabă «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Apostolul vrea să sublinieze faptul că revenirea lui Isus este în strânsă legătură cu inima noastră, de aceea, în momentul când El va apărea pe norii cerului, inimile copiilor lui Dumnezeu vor vibra puternic. Din acest motiv avem şi mai mare nevoie de lumina cuvintelor profetice, deoarece împlinirea lor este tot mai aproape. Clipa în care Domnul Se va arăta în faţa întregii lumi bate deja la uşă.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

17 August

Şi fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua, zicând: „Pentru ce mi‑ai dat ca moştenire un singur sorţ şi o singură parte? pentru că eu sunt popor mare, după cum m‑a binecuvântat Domnul până acum“. Şi Iosua le‑a zis: „Dacă eşti popor mare, suie‑te la pădure şi taie‑o pentru tine, acolo, în ţara fereziţilor şi a uriaşilor, dacă ţinutul muntos al lui Efraim este prea strâmt pentru tine”.                       Iosua 17.14,15

Iosua (13)

Seminţia lui Manase şi cea a lui Efraim nu nimiciseră pe toţi canaaniţii aflaţi pe teritoriul moştenirii lor. Ei s‑au plâns la Iosua că seminţiile lor erau numeroase şi că teritoriul alocat lor era prea mic. Nu cădem şi noi adesea în aceeaşi capcană? Dumnezeul şi Tatăl nostru ne‑a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Hristos. Se întâmplă des să ne însuşim doar puţin din binecuvântările bogate pe care ni le‑a dăruit Dumnezeu. Totuşi ne plângem că nu primim suficient pentru nevoile noastre. Strângerile laolaltă sunt plictisitoare, prea seci, fără să ne împlinească nevoile; prin urmare, suntem tentaţi să plecăm în altă parte, în căutarea unor păşuni mai verzi.Iosua le‑a spus acelor oameni să meargă în păduri şi să taie copacii, pentru a‑şi face astfel loc suficient în moştenirea lor. Ei au răspuns că, făcând chiar şi aşa, tot n‑ar fi avut suficient spaţiu şi s‑au plâns că locuitorii ţării aveau care de fier, care erau echivalentul unor tancuri în ziua de astăzi. Dumnezeu nu intenţionează ca cei credincioşi să fie hrăniţi cu linguriţa, toată viaţa lor, de către alţii. Israel trebuia să lupte cu vrăjmaşii şi să depindă de ajutorul lui Dumnezeu. David, mai târziu, a scris: „Aceştia se încred în care şi aceia în cai, dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru. Ei s‑au plecat şi au căzut; dar noi suntem ridicaţi şi stăm în picioare“ (Psalmul 20.7,8).Vrăjmaşul are multe greutăţi şi păcate pe care să ni le ataşeze, pentru a ne împiedica înaintarea şi pentru a ne jefui de binecuvântările pe care Dumnezeu doreşte să ni le însuşim. Să lepădăm orice greutate şi orice păcat şi să apucăm viaţa eternă la care am fost chemaţi (1 Timotei 6.12)!P. Vedder, Jr.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

17 August

“A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt ne­prihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”.Luca 18:9.

“Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: “Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate veniturile mele”. Dar el era unul din cei încrezuţi. Este un lucru rău ca atunci, când construieşte cineva o casă să facă măsurători greşite, astfel încât să nu mai cores­pundă nimic. Poate construi din nou alta, dar este în paguba lui. Dar dacă cineva greşeşte ca şi acest fari­seu, atunci totul este pierdut şi nu-l aşteaptă altce­va, decât judecata şi focul veşnic. Este scris despre el: “S-a rugat în sinea lui, deci n-a stat înaintea lui Dumnezeu, cu toate că a spus: “Iţi mulţumesc Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni” etc. Dacă ar fi stat îna­intea lui Dumnezeu, nu s-ar fi rugat astfel. El enumera faptele lui, cum posteşte şi cum dă zeciuială. Unul din cititori ar putea spune: “Eu n-am făcut acest lu­cru”. Dar la ce i-ar ajuta? Toate acestea erau doar drep­tatea lui proprie. El a dorit să fie socotit drept prin faptele sale, dar n-a avut nevoie de mântuitor, de Sal­vator, cel puţin aşa credea el. Vameşul era cu totul alt­fel. El stătea departe şi nu voia să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept zicând: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Si ce s-a întâmplat? El a primit siguranţa iertării păcatelor şi mărturia că el este drept. S-a suit la Templu ca un păcătos şi s-a în­tors acasă îndreptăţit. Iubite cititor, ai experimentat şi tu lucrul acesta?

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-AUGUST  2015

 

17 AUGUST. CUVÂNTUL DE SUS (3)

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Exod 20:12)

În cea de-a cincea poruncă, Dumnezeu spune: ..Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul. Dumnezeul tău”. Asta înseamnă că pruncii trebuie să-şi respecte părinţii şi părinţii trebuie să se dovedească demni de a fi respectaţi. Avraam şi Lot proveneau din aceeaşi familie, dar era o mare diferenţă în felul lor de a fi părinţi. Şi lucrul acesta s-a dovedit în mod dramatic la distrugerea Sodomei. În ceea ce-l priveşte pe Avraam, Dumnezeu i-a spus: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18:19). Înainte ca Dumnezeu să distrugă Sodoma, citim: „Bărbaţii aceia i-au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? …tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci vom nimici locul acesta … Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi … „Sculaţi-vă” a zis el „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte” (Geneza 19:12-14). Ai credibilitate în faţa copiilor tăi? Te iau ei în serios? Iată două citate din istorie la care orice părinte trebuie să se gândească îndelung şi foarte serios. Primul este din evanghelistul Billy Sunday: „Tragedia vieţii mele constă în faptul că am condus mii de oameni la Isus Hristos iar proprii mei copii nu sunt mântuiţi”. Cel de-al doilea este din Lord Houghton: „Familia creştină este atelierul Maestrului, în care se desfăşoară procesele de modelare a caracterului în tăcere, în dragoste, cu credincioşie şi cu succes”.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

17 august          

Text: 1 Împăraţi 12:1-17

ÎNVĂŢÂND DIN EXPERIENŢĂ

Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii.. şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să spun poporului acestuia?”  1 Împăraţi 12:6

Se povesteşte că un tânăr casier al unei bănci a fost numit succesorul preşedintelui băncii care ieşise la pensie. Într-o zi tânărul s-a dus Ia bătrânul preşedinte şi i-a spus: „Ştiţi că urmează să vă înlocuiesc la preşedinţia acestei bănci, şi aş fi deosebit de recunoscător pentru orice sfat pe care mi l-aţi da”. Preşedintele a spus: „Fiule, stai jos. Am două vorbe să-ţi spun, numai două vorbe: „decizii corecte”. „Acestea sunt de mare ajutor, domnule, a spus tânărul, dar cum poate cineva să ia deciziile corecte?” „Un singur cuvânt – experienţa”. „Şi aceasta este de folos, domnule, dar cum poate cineva să câştige experienţă?” „Două cuvinte, tinere, a spus
bătrânul: decizii greşite”. In citatul de azi, regele Roboam i-a întrebat pe bătrânii lui Israel cum să-şi guverneze poporul. Sub domnia tatălui său, Solomon, Israelul a trăit în sclavie, aşa că bătrânii l-au sfătuit: „Uşurează-le
sarcinile. Fii slujitorul lor, şi te vor sluji cu bucurie”. Era un sfat înţelept, dar Roboam nu l-a acceptat. Nu a învăţat nimic din deciziile greşite ale tatălui său. Dumnezeu vrea să profităm învăţând de la alţii cum să trăim
creştineşte. Iată de ce Biblia este atât de deschisă atunci când vorbeşte despre păcatele, falimentele şi neajunsurile slujitorilor pe care Şi i-a ales. Da, şi noi vom face greşelile noastre, dar putem evita multă durere, ascultând sfatul părinţilor iubitori, al unoroameni care deţin cunoştinţe de prima mână, şi cel al Bibliei însăşi. Duhul Sfânt foloseşte experienţa altora, bună sau rea, pentru a ne călăuzi pe cărarea neprihănirii.                     D.J.D.

Înţelepciunea câştigată-n focul vieţii

Nu se pierde şi nu e deloc de lepădat.

Se poate învăţa şi de la-ceia care

Ne-mpărtăşesc din cele ce ei au învăţat.    Anonim

Învaţă din greşelile altora; viaţa este prea scurtă pentru a le face tu însuţi pe toate.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

17 August

2 Împăraţi 24.1-20

După cum spune profeţia din Isaia 10, puterea asi­riana a fost anihilată. Pe ruinele ei s-a ridicat imperiul babilonian, înglobând aproape întreaga lume antică, inclusiv Egiptul. În consecinţă, va fi cunoscut ca primul mare imperiu al naţiunilor. Este un punct de cotitură în istoria lumii. Israel este lăsat deoparte; încetează să mai constituie centrul guvernării lui Dumnezeu pe pământ. Guvernarea este destinată acum naţiunilor (popoarelor neiudaice), iar ceea ce numim timpul naţiunilor urmează să înceapă. Ea durează şi astăzi.Ioiachim, împăratul lui Iuda, devenit şi el vasal lui Nebucadneţar, se revoltă după trei ani, iar fiul său Ioiachin (sau Ieconia), care-i succedă, urmează aceeaşi cale rea. Atunci are loc prima deportare a lui Iuda la Babilon. Eveniment solemn! Chiar şi aşa, mai rămâne o ultimă şansă pentru poporul sărac al ţării, care scapă de deportare. Ca suveran, Nebucadneţar îl aşază pe tronul lui Iuda pe un al treilea fiu al lui Iosia: Zedechia. Dar nici acesta nu acţionează altfel decât predecesorii lui. Adânca orbire a acestor din urmă trei împăraţi este mult mai de nescuzat, deoarece profetul Ieremia n-a încetat pe parcur­sul domniei lor să-i avertizeze din partea Domnului.

 

SĂMÂNŢA BUNĂ

 

Luni, 17 August 2015

… să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea …, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.Filipeni 3.9

Trei adevăruri

La o întâlnire cu un om în vârstă am aflat că până la pocăința sa nu avusese nicio cunoștință despre Biblie, despre promisiunile lui Dumnezeu. Fiind invitat la o evanghelizare, sufletul său a fost mișcat de adevărurile auzite acolo și astfel s-a hotărât să-L urmeze pe Mântuitorul. Omul în vârstă mi-a povestit că în viața lui de credință a învățat trei mari adevăruri:

  1. Primul adevăr este acela că în viața sa nu a făcut nimic bun. Biblia spune că toți au păcătuit și sunt abătuți (Romani 3.12,23).
  2. În al doilea rând a învățat că firea (natura) sa este nespus de rea și nimic bun nu locuiește în ea (Romani 7.18).
  3. Și în al treilea rând a învățat că mântuirea este prin har, prin credință și că ea este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2.8).

Iată trei adevăruri care fericesc pe cei care le cred și se bucură de ele! Aceste adevăruri sunt ca o temelie sigură în oceanul nesiguranței religiilor acestei lumi. Mântuitorul a venit pe pământ și a murit pe crucea de la Golgota tocmai ca să ne aducă mântuirea, să ne dea o natură nouă tuturor care L-am primit ca Salvator, să ne dăruiască viața veșnică.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s