Meditații zilnice de Fritz Berger

fritz-berger-mantuirea-prin-hristos-meditatii-zilnice-4393MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

1 August

“Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă”

Geneza 22:3

Domnul zisese lui Avraam: “Ieşi din ţara ta, din rudenia şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”. Si el a ieşit, fără să ştie încotro va merge sau unde va ajunge. El nu s-a sfă­tuit cu niciun om, ci a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii care fac aşa sunt o binecuvântare şi vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu. Oriunde ajungea Avraam ridica un altar pentru Domnul. El a primit făgăduinţa că în sămânţa lui vor fi binecuvântate toate popoa­rele lumii. Sarai era stearpă. Ea spus lui Avraam: “Iată Domnul m-a făcut să nu am copii; intră, te rog la roaba mea, poate că voi avea copii de la ea”. Avraam a ascultat-o pe Sarai. După doisprezece ani a venit promisiunea lui Dumnezeu, că Sarai va naşte un fiu. Avraam a crezut pe Domnul din nou şi aşa s-a şi întâmplat. Cu acest prilej Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam şi numele Sarai în Sara. Dar când a văzut Sara, că fiul Agarei era un batjo­coritor, a zis lui Avraam: Izgoneşte pe roaba aceas­ta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu slobod”. Si Dumnezeu a zis lui Avraam: “Fă Sarei tot ce-ţi cere”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă şi a făcut precum îi poruncise Domnul. Citim mai departe despre Avraam, când Domnul l-a încercat şi i-a zis: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ca ardere de tot acolo pe un munte pe care ţi-l voi arăta”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a tăiat lemne pentru arderea de tot. Observăm deci, că de fiecare dată, când Dumnezeu i-a dat o încercare mare, el s-a sculat dis de dimineaţă. Si pentru noi este scris: “Nu fiţi zăbavnici în ceea ce trebuie să faceţi”.

2 august

“Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Prov. 20:1.

In capitolul 23:29-30, citim: “Ale cui vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui neînţelegerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă întocmai ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă”. Vinul şi femeile înşeală pe cei neînţelepti şi cei ce se alipesc de curve, vor deveni sălbatici, iar ca răsplată vor primi molii şi viermi şi se distrug, ca o pildă îngrozitoare pentru ceilalţi. Ah, câtă nenorocire şi suspin a adus deja alcoolul! De aceea se bucură Dumne­zeu când copiii Lui se abţin şi dacă ei lumină şi sare pentru beţivi. Primul propovăduitor din Noul Testa­ment n-a băut vin nici băuturi tari sau alcoolice. Timotei n-a băut, ştim aceasta, deoarece Pavel l-a îndemnat să folosească şi puţin vin din cauza stomacului său bol­nav. (1 Tim. 5:23). Dar în schimb, astăzi ar trebui spus multor aşa zişi creştini: “Să nu mai bei vin din cauza stomacului tău, sau lasă-te de fumat”. Misionarul Lehrenh a spus: “Dacă Dumnezeu l-ar fi creat pe om pentru fumat atunci i-ar fi făcut şi un horn pe cap”. Câţi fumători au aprins casa din neatenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu spune degeaba să nu stai pe scaunul batjocoritorilor. Dar ferice de omul care nu se duce la la sfatul celor răi. Căci cine ascultă de toţi, este uşuratic şi-şi face rău, dacă se lasă dus în eroare astfel.

3 August

“Tot aşa şi Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele mul­tora, Se va arăta a doua oară, nu în ve­derea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. Evr. 9:28.

In acest capitol este vorba de jertfele din Vechiul şi Noul Testament. Jertfele din vechiul Legământ, nu-l puteau scăpa pe om de păcat. Conştiinţa păcătoasă a rămas, în ciuda jertfelor. Iată însă, a venit Isus şi a adus o mântuire veşnică. Noi trăim în timpul de apunere. Se trece pe lângă Cuvântul lui Dumnezeu fără să fie băgat în seamă. Mulţi privesc pe oamenii care se ba­zează pe: Rom.7, ca fiind născuţi din nou. Dar acolo sunt descrişi oamenii care poartă încă în ei legea – păcatului şi a morţii. Aceasta este o putere foarte mare. Dar din acest punct trebuie mers mai departe,până când omul începe să strige: “Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Pavel spune: “Mulţumiri fie adu­se lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Prin credinţa în Hristos putem ajunge sub legea Duhului, unde jertfa are o însemnătate, valabilitate veşnică. Vechiul Legământ pretinde, dar Noul Legământ dă. Acei care sunt ascultători de Hristos, aceia au în El cauza mântuirii lor veşnice. Pentrucă oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine jude­cata. Si judecata ne condamnă la moarte. Dar cum e amintit mai sus, Isus ne-a izbăvit de moartea veşnică.De ce scrie în Cuvânt: “El a venit să ia păcatele mul­tora”. Nu le-a luat El pe toate asupra Lui?” Nu le-a aruncat Tatăl toate asupra Lui? Nu este scris: “Că adică Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele?” (II Cor.5:19).Da, aşa este scris şi aşa este. Dar mai spune:”Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunos­cut braţul Domnului?” (Isaia 53:1). Deci numai aceia au de câştigat, care se lasă dăruiţi prin credinţă, aceia pot avea experienţe pe acest ţărâm.

4 August

“Intr-una din zile, Isus S-a suit într-o co­rabie împreună cu ucenicii săi. El le-a zis: “Să trecem pe ţărmul celălalt al lacului şi au plecat în larg”. Luca 8:22.

Observăm că Domnului Isus i-a plăcut să fie pe lac şi i-a plăcut mult şi în munţi. Pe munte şi pe lac era linişte. El a vrut să ajungă pe ţărmul celălalt. El a fost obosit, de aceea S-a culcat în corabie. Când a adormit, a venit o furtună, şi s-au găsit în pericol ma­re, deoarece este scris: “Corabia se umplea cu apă”. În cazul acesta, după gândirea omenească, nu poţi aştepta altceva, decât să te scufunzi. Oare din respect nu L-au trezit ucenicii imediat pe Isus? Sau se gândeau că ori­cum nu-i poate ajuta, deoarece nu se pricepe la cârmuire. Iată în sfârşit au venit la El, L-au trezit şi au spus: “Invăţătorule, pierim”. Cu noi s-a terminat deci. Ei nu au spus: “Ajută-ne!”. Dar Isus S-a sculat, a cer­tat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit şi s-a făcut linişte. Aceasta a fost o linişte care i-a în­viorat pe ucenici. Apoi a zis ucenicilor Săi: “Unde vă este credinţa?” Ei s-au temut, au fost plini de spaimă în faţa măreţiei Lui. Lor li s-a părut Isus şi mai mare acum, miraţi, au zis unii către alţii: “Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi-L ascultă?” Aceasta ne dă curaj să mergem şi noi la El în necazuri­le noastre de orice fel, la Acela căruia i S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, care ne iubeşte aşa de mult încât şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru păcatele noastre şi pe Sine însuşi ca jertfă, în dar. De aceea dorim să-L proslăvim acum şi în veşnicie.

5 August

“Si acolo era o femeie stăpânită de optspre­zece ani de un duh de neputinţă ; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spa­tele”. Luca 13:11.

Oare câţi oameni sunt pe acest pământ gârbovi şi nu pot să se uite în sus, pe plan spiritual. Pentrucă ochii lor sunt îndreptaţi spre cele pământeşti. Pe mulţi îi atrage la pământ poftele firii de care sunt stăpâniţi zi şi noapte. Pe alţii îi atrage la pământ gândurile lu­meşti, fiind legaţi de Mamona şi sunt egoişti; n-au nici timp, dar nici dorinţa să se uite în sus. Alţii sunt le­gaţi de îngrijorările acestei lumi sau de ură şi neînţele­gere. Mulţi sunt legaţi de pofte, dorinţe. Câte nenoro­ciri s-au produs în urma acestora; tâlhării, divorţuri şi atâtea altele. Există alţii care sunt legaţi enorm de mult de acest pământ; dar în greutăţi şi necazuri îşi dau silinţa să-şi ridice capul. In acest text, mă bucură un lucru: “Când a văzut-o Isus a chemat-o …” Oh, da, El cheamă pe cei legaţi la El şi mai ales pe aceia care doresc să-şi ridice capul şi nu pot. Si această femeie dorea să-şi ridice capul, dar nu putea. Salvatorul a observat acest lucru şi i-a spus: “Fe­meie eşti dezlegată de neputinţa ta”. Si-a pus mâinile peste ea şi îndată ea s-a îndreptat şi slăvea pe Dumne­zeu. Da, dacă Salvatorul spune celor înlănţuiţi: “Eşti dezlegat”, atunci putem să ne ridicăm capul şi să ne gândim la lucrurile de sus. El ne leagă de lucrurile cereşti. Astfel putem slăvi pe Dumnezeu. Dar şi astăzi este la fel, după ce oamenii sunt dezlegaţi, vin “cei mai înţelepţi” şi fac reclamaţii chiar şi excluderi, în loc să se bucure de faptele măreţe ale Lui Dumne­zeu. Dar Isus îi numeşte pe aceşti oameni şi astăzi, oameni făţarnici. Oh, ce fericiţi ar putea fi aceştia, dacă s-ar bucura împreună cu cel dezlegat şi i-ar da Lui cinste şi ar mări faptele lui Dumnezeu.

6 August

“Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui”. Mat. 25:1.

In Sfânta Scriptură este scris mult despre revenirea lui Hristos. Vedem că în ziua aceea vor fi mulţi dezamăgiţi, decepţionaţi. Vei spune atunci că: “Eu am avut părinţi evlavioşi, am fost crescut bine şi m-am dus în­totdeauna la Adunare ş.a.m.d. Dar în acea zi nu va con­ta părerea noastră, nici ai membrilor vreunei partide, ci dacă am trăit pentru Dumnezeu sau nu. Există as­tăzi încă mulţi evlavioşi, care nici măcar nu se gândesc să meargă în întâmpinarea Mirelui. Prima dată trebuie să te dezlipeşti de această lume, ceea ce va produce o mare schimbare. Dacă cineva s-a pocăit cu adevărat, pen­tru acela Cuvântul lui Dumnezeu este îndreptarul şi pă­rerea personală nu mai contează. Există oameni evlavioşi şi pe jumătate evlavioşi, care totuşi merg la Adunare şi spun: “Aşa exact nu poţi s-o iei; de exemplu, trebuie să le faci şi la copii câte o mică bucurie” – şi îi lasă la cinematograf, la dans şi la alte distracţii lumeşti. Dar unde a avut Domnul Isus bucurie? Citim despre El că la vârsta de doisprezece ani, i-a spus mamei Sale: “Nu ştiţi că Eu trebuie să caut ceea ce este al Tatălui?” Avem deja bucurii când ne pocăim şi devenim copii ai lui Dumnezeu, pentrucă poruncile Domnului sunt bune şi în­veselesc inima. Vedem deja în Vechiul Legământ, cât de mulţi au avut bucurii în făgăduinţele lui Dumnezeu. Omul este creat, pentru ca să aibă şi bucurii. Dar mulţi n-o caută în locul potrivit şi sunt şi învăţaţi greşit. Bu­curia deplină şi adevărată o poate da doar Mântuitorul. La El sunt bucurii depline şi la dreapta Lui frumuseţi veşnice. Pavel spune: “Preaiubiţilor, voi sunteţi bucu­ria şi cununa mea în Domnul”. Cel ce a primit pace în sângele Mielului, aşteaptă cu bucurie revenirea Domnului.

7 August

“Atunci toate fecioarele acelea s-au scu­lat şi şi-au pregătit candelele”.Mat. 25:7.

Atât fecioarele înţelepte, cât şi cele nechibzuite au părăsit lumea şi totuşi există o mare deosebire între ele. Cele nechibzuite au dorit să se pregătească; au dis­cutat mult ce trebuie să facă, că ar trebui să iubeas­că mai mult ca înainte şi cum ar putea face mai mult, ca atunci când va veni Domnul Isus să poată merge cu El. Ele i-au îndemnat pe cei păcătoşi, i-au mustrat pe cei care luau în deşert numele lui Dumnezeu şi ele trăiau o viaţă ordonată. Au avut pe inimă ca şi alţii să se întoarcă la Dum­nezeu, dorind, prin umblarea lor să-şi câştige mântuirea. Dar fecioarele înţelepte şi-au dat seama de nepu­tinţa lor, că nu pot să fie îndreptăţite prin fapte. Au chemat în ajutor Numele Domnului, şi prin credinţa în ce-a făcut Isus, au primit Duhul Sfânt, adică ulei în candelele lor. Apoi au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: “Iată Mirele!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. In timpul pregătirii s-au stins candelele celor nechibzuite, deoarece au avut doar lu­mina legii şi acum au văzut că ceea ce li s-a părut a fi dreptatea lor, era de fapt ca o haină mânjită. Inchipuiţi-vă numai ce groaznic va fi în ceasul, când nu se va mai putea schimba nimic, nu ne vor mai aju­ta nici strigătul, nici vaietele. Dreptatea proprie înaintea lui Dumnezeu nu vor fi podoabe valabile.Ele au zis celor înţelepte: “Daţi-ne din untdelem­nul vostru”. Dar nu au fost ascultate. Cele înţelepte le-au răspuns: “Nu, ca nu cumva să nu ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă”. Dar pe când se duceau ele a venit Mirele.

8 August

“Pe când se duceau ele să cumpere a venit Mirele; cele ce erau gata au intrat şi s-a închis uşa”. Mat. 25:10.

Fecioarele înţelepte şi-au împodobit, umplut cande­lele, cu ceea ce a făcut Isus pentru ele. Cele nechib­zuite doreau întotdeauna “să fie”, iar cele înţelepte “Au fost” şi erau totdeauna în stare pregătită, pentrucă s-au bazat pe stâncă, pe Isus Hristos. Ele s-au lăudat cu faptele Lui cum este scris în Psalm. 92:4: “Căci Tu mă-nveseleşti cu lucrările Tale, Doamne şi eu cânt de ve­selie când văd lucrarea mâinilor Tale”. Mijlocul lor era încins şi erau gata de plecare, deoarece ele au aştep­tat revenirea Domnului. Oh, ce diferenţă mare este între un om care este într-o stare “de a fi” şi unul care se află în starea “de va fi”. Cel care este în starea de “va fi”, trebuie să se roage întotdeauna: “iartă-mă”, pe când celălalt care se simte acolo acasă, precum scrie: “mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit şi în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor, prin sângele Său”.(Col. 1:12-14), care ne-a iubit şi ne-a spălat de păca­tele noastre cu Sângele Său (Apoc. 1:5). Cei ce se în­cred în El, sunt scăpaţi de orice vină. Deci iubite cititor, remarcă faptul că mereu scrie: “Au fost, sunt, vor fi, trebuie”. Oamenii “care au fost”, au mers îm­preună cu El la nuntă, dar oamenii care “vor fi”, vin prea târziu, pentrucă nu sunt pregătiţi. Oh, ce bucuroşi putem fi deja aici, dacă ne punem încrederea în har! Ce îngrozitor lucru e, dacă venim prea târziu! Dragostea lui Dumnezeu este nemărginită, dar numai pentru aceia care se tem de El si nădăjduiesc în bunătatea Lui, care au devenit slobozi de păcat prin harul Lui. Oh, scumpul nostru Domn, deschide încă multora ochii, ca să te re­cunoască pe Tine şi puterea învierii Tale. Amin!

9 August

“Un psalm al fiilor lui Core. O cântare a Celui Preaiubit”. Psalm 45

Oare pot să ştiu dacă aparţin de Mireasa Domnului? Eu nu aş dori să hotărăsc locul meu pe care-l voi avea în cer, dar doresc să ajung la ţinta care-mi stă înainte. In trecut am alergat din răsputeri, dar acum, văd cât de multe am primit prin Mântuitorul, pentrucă prin cunoaştere putem înainta. Trebuie să experimentăm îndurarea Lui şi nu avem voie ca pe ascuns, să ne sfă­tuim cu noi înşine. Alergarea la promisiuni şi ţinerea poruncilor înviorează inima. Trebuie să facem asemenea lui Iosua şi Caleb care au crezut în făgăduinţa lui Dumnezeu şi au moştenit ţara. Si noi trebuie să aler­găm după dragoste. Este scris: “Tineţi-vă în dragos­tea lui Dumnezeu “. (Iuda v.21). Mireasa se bucură de Mântuitorul ei şi-I spune: “Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale”.(Psalm 45:2). Precum se bucură mireasa de glasul mire­lui, şi-i ascultă cu drag cuvintele, aşa ne bucurăm şi noi de cuvintele Domnului Isus. Da, să avem mare bucu­rie în cuvintele Domnului. In Cântarea Cântărilor, cum se laudă mireasa cu mirele şi cum o descrie mirele pe mireasă: “Eşti frumoasă de tot, iubito şi n-ai nici un cusur”. (Cânt.Cânt.4:7). Oare de ce este mi­reasa atât de frumoasă? Pentrucă mirele a fost cel care a scăldat-o în apă, a uns-o cu untdelemn, a crescut-o i-a dat veşminte brodate, i-a acoperit goliciunea, a împodobit-o cu bijuterii scumpe şi a prezentat-o nespus de frumos înaintea tatălui ei. (Ezec.16:4-14). De aceea este scris: “Printre preaiubitele tale sunt fete de îm­părat; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, îm­podobită cu aur de Ofir. Ascultă fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău”. Si atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Si fiind­că este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale”. (Psalm. 45:9-11). Dar nu este scris degeaba: “Ascultă fiică, uită-ţi originea”.

10 August

“Prea iubiţilor să nu daţi crezare orică­rui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu”. 1 Ioan 4:1.

După ce ascultăm o predică la adunare, s-o cercetăm, dar nu cu inima, ci pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ceea ce am auzit este în concordanţă cu Sfânta Scriptură. “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe,să mustre, să îndrepte, să dea înţe­lepciune în neprihănire”.( II Tim.3:16).

Mulţi spun că noi am judeca prin aceasta pe cel ce a vorbit. Este adevărat, într-o oarecare măsură, fie­care copil a lui Dumnezeu este judecător, dar prin um­blarea noastră trebuie să fie pedepsită nedreptatea şi cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Căci este scris: Omul duhovnicesc dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”(I Cor.2:15) Aceasta este partea lui Dumnezeu. În predica de pe munte Isus ne spune: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi jude­caţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Mat.7:1-2).

Înţelesul acestor cuvinte este să nu judecăm pe nimeni, ci cu durere lăuntrică să ne rugăm pentru ei.

Am cunoscut un predicator care a condamnat biserica de stat. În fond el avea dreptate dar era pe aceeaşi temelie cu ei, pentru că şi el era un om legat. El n-a crezut în jertfa de mântuire a Domnului Isus şi a ră­mas în păcatele lui, fiind o piatră de poticnire pentru toţi cei ce-l cunoscuseră. Dacă noi judecăm pe cineva pentru un lucru pe care de fapt şi noi îl facem, nu este bine. “Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu”.(I Ioan 4:2). Mai demult eu am crezut că sunt de la Dumnezeu, dacă cred şi mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Dar să mergem mai adânc, El a venit în trupul nostru. Deci în noi locuieşte ori Isus ori Satana. Aşadar dacă nu mărturisim că Isus a venit în trupul nostru, adică El nu trăieşte în noi, atunci noi nu suntem de la Dum­nezeu.

11 August

“Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi,nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe ti­ne şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut”. Luca 14:12.

Omul necredincios sau cel firesc, se are în vedere întotdeauna numai pe el însuşi. Când pregăteşte o masă, pe aceia îi invită,care crede el că îi vor putea răs­plăti, sau îşi caută prin aceasta consideraţia, prin faptul,că poate să găzduiască oameni cu vază. Isus ne învaţă chiar opusul şi ne spune să invităm la masă pe schilozi,pe şchiopi şi pe orbi. La unii le este ruşine să invite pe aceşti oameni, iar alţii se gândesc că aceştia nu le vor putea răsplăti fapta lor. Dar acela care va face acest lucru cu un gând bun,acela se va putea bucura într-adevăr. El va avea masa plină cu fii ai lui Dumnezeu, deoarece este scris: “Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”. (Mat.25:40), şi…”se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi”. (Luca 14:14).Unul din cei ce stăteau la masă cu El, auzind aceste lucruri, I-a zis: “Ferice de acela care va prânzi în Îm­părăţia lui Dumnezeu”.(Luc.14:15). Si Isus i-a răspuns: “Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi”. Mântuitorul a invitat pe mulţi la cina Lui, de fapt noi toţi suntem invitaţii Lui, dar din cauza naturii noastre păcătoase, şi noi eram orbi, schilozi şi şchiopi. Dar după cum cei poftiţi la cină nu au venit, şi astăzi mulţi găsesc pretexte şi consideră că au lucruri mai importante de făcut. Totuşi toţi s-au vindecat în urma hranei date de El. Prin hrana Lui primim vindecare trupească şi sufletească; cei care mănîncă din ea, vor putea să conducă şi pe alţii la masa Domnului. Promi­siunea din Apocalipsa 3:20 este încă valabilă: “Iată, Eu stau la uşă şi bat.Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el,şi el cu Mine.”

12 August

“Apoi când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă” Luca 14:7.

Este vorba de o invitaţie la nuntă, unde sunt invi­taţi mulţi şi unde, fiecare ar dori să stea pe locul dintâi. Astăzi, putem vedea acelaş lucru. De pildă, când vin unii îşi spun unul altuia să ia loc în faţă, dar aşteaptă ca celălalt să spună: “Nu, tu ar trebui să te aşezi acolo”. Dacă-i reuşeşte, atunci se aşează acolo în smerenia lui proprie. In felul acesta şi cu aceeaş mentalitate se continuă până când se aşează toţi, iar smeriţii adevăraţi vor sta în spate de tot. Dar iată că vine stăpânul casei şi ia dintre aceia care stau în spate şi-i aşează în locurile din faţă, de unde ceilalţi vor trebui să plece ruşinaţi. Se întâmplă după cum scrie în Cuvântul lui Dumnezeu: “Căci oricine se înaltă va fi smerit; şi cine se sme­reşte, va fi înălţat”. (Luca 14:11).

Intr-o altă ocazie, se stătea la masă, iar pe masă era o farfurie cu pâine. Gazda a dat unei persoane ca să servească, dar iată că bucata mai frumoasă nu era în faţa lui, iar respectivul a dat farfuria mai de­parte într-o smerenie aparentă şi se gândea că celă­lalt va lua prima bucată, iar lui îi va rămânea cea mai frumoasă. Un astfel de om se poate înşela, de aceea nu este bine să-ţi alegi bucata cea mai frumoasă.

De multe ori se poate observa, când este caş pe masă, cum unii taie fără ruşine bucata cea mai fru­moasă, iar coaja care le-ar aparţine, o lasă s-o mănînce alţii. De multe ori uităm că, Cuvântul lui Isus este valabil şi în această situaţie: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” sau când ne împotrivim Cuvântului şi Duhului Sfânt şi spunem în inimă: “Eu nu vreau să stăpânească acesta peste mine”, ceea ce este mai rău.

13 August

“Vă spun vouă prietenii Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.”Luca 12:4-5.

În timpul acela mulţimile se strânseseră cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii.Eu cred că nu au făcut publicaţii mari, şi nici nu au tipărit multe invitaţii, dar pentru că ieşea din El o putere care-i ajuta pe toţi, de aceea oamenii veneau şi căutau la El ajutor. Mă miră faptul acela că, cu toate că ÎI înconjura mul­ţimea mare, El vorbea ucenicilor Săi: “Păziţi-vă de alu­atul fariseilor, care este făţărnicia”. Acest lucru i le-a spus deja de-atâtea ori. Si azi ar face acelaş lucru, poate chiar de mi multe ori, decât atunci, deoarece trăim în timpurile din urmă. În continuare este scris: “Nu este nimic acoperit care nu va fi des­coperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut”. Aşadar nici un om nu-şi va putea ascunde lucrurile, fie bune fie rele. “De aceea orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi şoptit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” El îi îndemna pe ucenici să nu se teamă de oameni, ci să se teamă de Acela, care după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. “Da, vă spun de El să vă temeţi”. Am putea întreba: “Avem de ce să ne temem dacă spunem adevărul?” Mânia oamenilor se arată imediat acolo unde se spune adevărul curat. Dacă Acela care ne ţine în seamă chiar şi perii capului nostru, ne spune: “Nu vă temeti”, atunci putem mărturisi adevărul cu încredere. De aceea vrem să-L mărturisim pe Isus înaintea oamenilor pentru ca apoi să ne mărturisească şi El înaintea Tatălui Său.(Matei 10:32.)

14 August

“Stiu faptele tale; iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu;” Apoc.3:8.

Aceştia sunt cei săraci în duh, care trăiesc prin har. Dumnezeu ne călăuzeşte astfel, ca să rămânem să­raci în duh. Mântuitorul iubeşte oamenii nevoiaşi şi pe aceia care nu tăgăduiesc Numele Lui, dar se încred în ajutorul şi puterea Lui, când stau în faţa greută­ţilor. Dacă ne uităm la puterea Satanei ca fiind mai mare decât puterea lui Dumnezeu, prin aceasta îi tăgăduim Numele Său. Dacă spunem: “Că nimeni nu este cu­rat” înseamnă că nu privim sângele Domnului Isus Hristos, ca fiind curat. Noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, numai dacă rămânem în bunătatea şi îndura­rea Lui, şi dacă mărim faptele Lui, Să avem o inimă largă ca să-i putem purta pe cei neputincioşi şi să-i ridicăm pe aceia care sunt înfometaţi şi doresc să scape de păcate, şi care caută mântuirea în Hristos. Cineva a spus că a fost deseori într-o astfel de stare, când i s-a părut că este gol şi nenorocit, dar chiar atunci au venit la el oameni cu necazurile şi suspinurile lor. n timp ce L-a mărit pe Dumnezeu şi le-a povestit ce a făcut Dumnezeu cu el, s-a întărit şi el şi a primit puteri noi. Copiii lui Dumnezeu trebuie să poată mărturisi: “Isus locuieşte în mine”. Aceasta ne dă putere şi curaj să putem înainta şi să rămânem la ceea ce ne învaţă ungerea, atunci când ni s-ar părea că nu este adevărat faptul că eşti mântuit prin har. Trebuie să te-ntrebi: “Prin ce trăiesc? Prin har.” Si dacă sunt biruitor aceasta nu este un merit al meu, ci este un har. Oamenii care nu cred Scriptura şi nu-L mărturisesc pe Isus, ca fiind Hristosul în trup, sunt duşmanii Domnului şi de aceştia să nu ascultăm.

15 August

“Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel ne­norocit în necaz, un adăpost împotriva fur­tunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.” Is.25:4.

Isaia 25 este un capitol minunat, deoarece conţine ajutor pentru timpul necazului. Mântuitorul ne poartă mult mai mult de grijă, decât ne-am putea noi închipui. El îi conduce, de multe ori, pe copiii Săi în pustie, pentru ca să le poată vorbi inimii lor. Câteodată nu ne dăm seama de acest lucru. Dacă Domnul scoate pe câte unul din mersul lui obişnuit, îl dezbracă de el însuşi, atunci unii se vor gândi: “Cu mine nu este ce­va în ord ci este lucrarea mea proprie, şi este bine dacă Dumnezeu ne-o va lua. Chiar şi în cazul când ne gândim că nouă nu ne mai spune nimic Cuvântul, să nu ne dezlipim de El. Noi trebuie, simplu, să ne lsăsăm să cădem în braţele Domului, şi să nu rămânem în continuare agăţaţi de jgheab, cum a spus odată un evanghelist. Dacă Dumnezeu ne duce în pustiu, atunci persoana noastră va deveni slabă, şi atâta timp cât eu mai cad şi nu am biruinţă, înseamnă că mai am putere proprie. Dumnezeu este tăria celor slabi. Dacă vom trece prin necazuri ştim că Dumnezeu va aduce la tăcere cântecul de izbândă al vrăjmaşului. Dacă cuiva i se pare că nu va putea ajunge nicăieri, că până la urmă tot în mâna Satanei va ajunge, atunci să ştim că aceste gânduri vin direct de la Satana. Noi ne putem bucura de mântuirea lui Dumnezeu. Acest lucru este mai bun, decât să ne ocupăm cu noi înşine iar în ispite şi încercări noi ne putem baza pe jertfa care este valabilă veşnic; să ne ocupăm cu simţămintele noastre rele mai puţin şi chiar dacă ţi s-ar părea că tu ai merita iadul, să crezi totuşi în bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai impor­tant lucru este să-I slujim lui Dumnezeu şi să credem în mântuirea adusă de El. Această credinţă şi faptul că ne bazăm pe Cuvântul Lui, ne va da izbânda.

16 August

“Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” Luca 18:1.

Mântuitorul doreşte ca, în orice caz, să căutăm aju­torul lui Dumnezeu. Aici, el ne dă curaj, ca să cerem prin credinţă. El le-a zis: “Într-o cetate era un jude­cător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: “Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu”. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă şi-a zis: “Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”. Am putea întreba: A fost nedrept ju­decătorul acesta? El a ajutat-o pe văduvă, dar vedem că el a minţit când a spus că nu se teme de oameni, deoare­ce s-a temut ca nu cumva această văduvă să vină mereu pe capul lui. Iar pentru faptul că a spus că nu se teme de Dumnezeu, el era nedrept. Mulţi spun: “Fă binele şi nu te teme de nimeni”, dar despre Dumnezeu nu vor să ştie nimic, deci şi ei sunt nedrepţi. Domnul a adăugat: “Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Si Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care stri­gă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” De aceea vedem cât de important este să strigăm la Dumnezeu în necazurile noastre, şi să cerem de la El, tot ce avem nevoie. Prin această pildă doreşte să ne arate, că El ne ascultă cererile şi de asemenea ne dă curaj să credem în El. Depinde întotdeauna dacă te rogi cu cre­dinţă şi nu de mulţimea cuvintelor tale.

17 August

“A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt ne­prihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”.Luca 18:9.

“Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: “Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate veniturile mele”. Dar el era unul din cei încrezuţi. Este un lucru rău ca atunci, când construieşte cineva o casă să facă măsurători greşite, astfel încât să nu mai cores­pundă nimic. Poate construi din nou alta, dar este în paguba lui. Dar dacă cineva greşeşte ca şi acest fari­seu, atunci totul este pierdut şi nu-l aşteaptă altce­va, decât judecata şi focul veşnic. Este scris despre el: “S-a rugat în sinea lui, deci n-a stat înaintea lui Dumnezeu, cu toate că a spus: “Iţi mulţumesc Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni” etc. Dacă ar fi stat îna­intea lui Dumnezeu, nu s-ar fi rugat astfel. El enumera faptele lui, cum posteşte şi cum dă zeciuială. Unul din cititori ar putea spune: “Eu n-am făcut acest lu­cru”. Dar la ce i-ar ajuta? Toate acestea erau doar drep­tatea lui proprie. El a dorit să fie socotit drept prin faptele sale, dar n-a avut nevoie de mântuitor, de Sal­vator, cel puţin aşa credea el. Vameşul era cu totul alt­fel. El stătea departe şi nu voia să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept zicând: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Si ce s-a întâmplat? El a primit siguranţa iertării păcatelor şi mărturia că el este drept. S-a suit la Templu ca un păcătos şi s-a în­tors acasă îndreptăţit. Iubite cititor, ai experimentat şi tu lucrul acesta?

18 August

“Un fruntaş a întrebat pe Isus: “Bunule învăţător, ce trebuie să fac ca să moş­tenesc viaţa veşnică?” Luca 18:18.

Este un lucru deosebit ca un conducător să pună astfel de întrebare.Isus i-a spus: “Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Stii poruncile: să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturisire mincinoa­să, să cinsteşti pa tatăl şi pe mama ta”. Se vede că Isus i-a cunoscut pe conducători, deoarece pune pe prim plan să nu preacurveşti. Iată ce spune conducăto­rul poporului: “Toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Când a auzit Isus aceasta i-a zis: “Îţi mai lip­seşte un lucru”. Acest om a spus că el iubeşte pe aproapele său ca pe el însuşi. Isus nu i-a spus că nu ar fi adevărat, dar i-a zis: “Vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea o comoară în ceruri.” Când a auzit el toate acestea s-a întristat foarte mult, căci era foarte bogat. Isus i-a descoperit că el de fapt avea doar o formă de evlavie. Oh, cât de mulţi sunt astăzi, care auzind Cuvântul lui Dumnezeu, li se desco­pere starea lor, dar pleacă întristaţi, în loc să se plece şi să trăiască după Cuvânt. Ce bucurii l-ar fi aşteptat pe acest conducător, dacă ar fi ascultat de sfatul Domnului Isus. Puţin timp mai avea să-şi pă­zească averile,iar după aceea trebuia să treacă în veşnicie ca şi unul care I-a întors spatele lui Isus. Când Isus a văzut că s-a întristat foarte mult,a zis: “Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii”. Cel care nu renunţă la tot ce are, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

19 August

“Fiindcă mai uşor este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bo­gat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Luca 18:25.

Ieri am citit despre tânărul bogat, care a plecat întristat de la Isus, pentrucă n-a vrut să dea averea săracilor şi n-a vrut să-L urmeze pe Isus. Vorbind ome­neşte, este cu neputinţă ca o cămilă să treacă prin ure­chile acului; de aceea au zis cei care-L ascultau: “Atunci cine poate fi mântuit?” Dar El a zis: “Ce este cu neputin­ţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Si Avraam era bogat şi Iov era bogat şi totuşi au trăit o viaţă în temere de Dunnezeu. Dar au fost mântuiţi prin cre­dinţă în puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Atunci Petru a zis lui Isus: “Iată noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. Si Isus le-a zis: “Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.Aceste cuvinte ne dau curaj, ca să nu ne lăsăm reţi­nuţi nici de avere, nici de oameni. El nu a spus de­geaba: “Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Deci să nu ne lăsăm reţinuţi de părinţi, fraţi, surori, soţii, soţi sau copii necredincioşi. Să nu spunem deci: “M-am căsătorit şi de aceea nu pot veni” (Luca 14:20), ci să privim la răsplată, pentrucă este scris că vom primi înapoi mult mai mult, însutit şi toate acestea chiar cu prigoniri. Deci, să ne gândim că primim o sută de case, de fraţi în loc de un frate, ba chiar mai mult de o sută de fraţi. Pentrucă Dumnezeu este Tatăl nos­tru, iar noi suntem în legătură cu fiecare copil al Lui şi aparţinem de familia mare a lui Dumnezeu; toate acestea numai prim har.

20 August

“Oricine crede că Isus este Hristosul,este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe Cel născut de El”. 1 Ioan 5:1.

Ar putea spune cineva: “Aceasta am crezut încă din tinereţe, deci sunt născut din nou”. Dar verse­tele următoare mărturisesc că aceste cuvinte “Isus este Hristosul”, înseamnă mai mult, mai ales versetul trei: “Căci dragostea lui Dumnezeu constă în păzirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele. Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele”. Cel care iubeş­te pe Dumnezeu, ţine poruncile Lui. Din aceasta putem vedea, dacă cineva trăieşte după voia lui proprie sau trăieşte călăuzit de Duhul Sfânt. “Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii”. (Evr. 12:8) . A fi copil al lui Dumnezeu, înseamnă să te laşi condus de Duhul Sfânt şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Celor care-l iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucrează spre bi­nele lor. Din aceasta se poate observa dacă suntem născuţi din nou. Mulţi se gândesc că un lucru sau altul nu le-ar servi spre bine. Astfel mă pot cerceta. Mulţi se înşeală, ca şi Biserica din Laodicea, care avea im­presia că nu duce lipsă de nimic, dar Cuvântul Domnului era că: “Eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Versetul 3 spune: “Poruncile Lui nu sunt grele”. Intr-un timp m-am gândit, că nu e uşor să trăieşti pentru Domnul în veacul acesta. Dar m-am înşelat sin­gur, deoarece versetul 4 spune: “Pentrucă oricine este născut din Dumnezeu a biruit lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa voastră”. Lumea trebuie să fie sub picioarele noastre şi nu să stăpânească peste noi. Versetul 5 spune: “Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu”.

21 August

“Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se ves­teşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”.Fapt.Ap. 13:38-39.

Este deja un lucru mare, când un om îşi recunoaşte păcătoşenia şi caută neprihănirea. Aici Pavel vorbeşte unor oameni care căutau să fie neprihăniţi. Prin aceasta înţelegem că, ei nu mai înjurau, nu mai minţeau şi nu stă­teau pe scaunul celor batjocoritori. Ei n-au mai căutat să fugă după plăceri, deoarece ei căutau neprihănirea prin lege. Ei căutau să nu mai greşească, să nu mai păcătuiască. Ei au văzut păcătoşenia lor. Ei au văzut că n-au trăit corect şi n-au făcut aşa precum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ei au ştiut că sunt pe drumul care duce la pierzare şi că ei nu vor putea moşteni împă­răţia cerurilor. Un om care caută să fie îndreptăţit acela ştie că nu poate să se înfăţişeze înaintea Dumne­zeului celui viu aşa cum este. Ce har este când un om se trezeşte din somnul păcatului, când nu mai crede prooro­cilor mincinoşi, care spun că trebuie să păcătuieşti mereu, dar totodată spun că trebuie să rupi cu păcatul, pentrucă altfel nu poţi fi mântuit. Omul firesc este de această părere şi spune că aşa este şi nu poate fi alt­fel. Dar cel care vrea să fie izbăvit, acela caută dru­mul care duce la izbăvire în cartea lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură. Si Cuvântul spune: “Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi”. Aceasta este Isus. Prin credinţa că El a plătit datoria noastră şi că Si-a dat viaţa pentru noi, putem fi îndreptăţiţi, izbăviţi.

22 August

“Căci trei sunt care mărturisesc (pe pământ) Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. 1 Ioan 5:7-8.

Din ceasul pocăinţei, dau mărturie trei precum e scris: “Căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele”. Duhul e amintit înainte de apă şi sânge. Aceasta este important. In I Cor.2:14 este scris: “Dar omul firesc nu primeşte lucrurile duhului lui Dum­nezeu”. Fără Duhul lui Dumnezeu, nu putem recunoaşte izbăvirea. Versetul 11 din I Ioan 5: “Si mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.” Nimeni nu ştie ce este în om, în afară de duhul care este în el. Astfel nimeni nu ştie ce este în Dum­nezeu decât Duhul lui Dumnezeu. Cel care este născut din Dumnezeu a primit Duhul lui Dumnezeu. Astfel se poate şti că păcatul este iertat şi datoria este plă­tită. Versetul 8: “Si aceştia trei sunt una…” Ne putem bucura de aceste cuvinte scrise aici. Cel care are iertare, are pace cu Dumnezeu şi în aceia locuieşte Hristos. Este atât de simplu. Mulţi zic că ei au primit iertarea păcatelor, dar nu sunt născuţi din nou. Cât de mulţi oameni au ajuns prin aceasta în necazuri mari. Mulţi ajung în necazuri din cauza unor oameni prea evlavioşi, ajungând într-o stare de frică. Un frate a dat astfel de învăţături că a distrus viaţa lăuntrică a unora care erau născuţi din nou şi care n-au mai avut bucuria dinainte. Versetele 7 şi 8 se citesc împreună. Mulţi numesc iertare, faptul că ţi-ai clarificat tre­cutul şi că trăieşti acum mai bine. Dar aceasta nu în­seamnă iertare. Noi trebuie să avem siguranţa iertării, siguranţa că totul a devenit nou şi că numele nostru este scris în Cartea Vieţii. Astfel putem şti: Suntem pe drumul care duce la viaţă, iar îndoielile sunt înlăturate. Putem fi ispitiţi, dar aceasta nu schimbă cu nimic starea noastră.

23 August

“Marto, Marto,pentru multe lucruri te în­grijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună,care nu i se va lua.”Luca 10:41-42.

A avea un Mântuitor sau a nu avea, sunt două luc­ruri; să fii evlavios fără Mântuitor, sau a fi evlavios cu un Mântuitor,aceasta este ca ziua şi noaptea. Uitaţi-vă la Marta şi Maria. Amândouă erau evla­vioase. Marta dorea să-I slujească lui Isus; dar ea nu avea viaţă din belşug, ea nu era izbăvită. Maria a fost izbăvită şi avea bucurie. Ea a stat la picioarele lui Isus şi I-a ascultat cuvintele. Cuvintele agasan­te din partea Martei, nu au neliniştit-o şi n-au ener­vat-o. Puterea lui Isus a înconjurat-o. Ea nici nu s-a uitat la Marta, fiind bucuroasă de răspunsul dat de Isus. Eu mă gândesc că ea s-ar fi rugat ca să i se deschidă ochii sorei ei, să recunoască fericirea şi să înţeleagă ce înseamnă a-i sluji Domnului Isus şi să-I fii plăcut Lui. Vorbind omeneşte, s-ar părea că era mai plăcut ceea ce făcea Marta. Si totuşi este un lucru mare, când un om poate să stea la picioare­le lui Isus, în orice vreme sau necaz, şi dacă este gata să rişte făcând precum ne învaţă El. Astfel puterea Cuvântului lui Dumnezeu pătrunde în inima omului şi noi suntem ajutaţi. Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh. Eşti tu izbăvit? Atunci împărăţia cerului este a ta. Stiu despre un om rău, care a ameninţat-o pe soţia lui, că el va pleca acum, deoare­ce nu mai suporta să stea aici. Iar soţia i-a răspuns: “Eu sunt de aceeaşi părere, şi eu vin cu tine”. Ea a spus-o cu un ton liniştit şi blând, iar soţul n-a mai vrut să plece. Nu degeaba spune Cuvântul: “Un răspuns blând potoleşte mânia”.(Prov.l5:1). Dar ce rezultat dă un răspuns aspru?

24 August

“…care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumne­zeu şi Tatăl Său”. Apoc. 1:5-6.

Aceasta este o împărăţie! Isus este Împăratul. Când pe acest pământ poate cineva să vorbească cu un împărat, oare ce părere are acesta? Dar să vorbeşti cu Domnul Domnilor, poţi să-ţi ridici capul, mai ales dacă şi tu eşti împărat. Sora mea a auzit odată vor­bind despre mine tot felul de lucruri slabe. Pentru aceasta ea a găsit un verset: “El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Si le dă moştenire un scaun de domnie îmbrăcat în slavă”. Astfel ea a fost mângâiată. Eu mă bucur astăzi de acest cuvânt; “El a făcut din noi … ” Filosofia şi învăţătura omenească spune: “El va face din noi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, dacă suntem credincioşi. Dar Cuvântul spune: “Si a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pen­tru Dumnezeu Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor, Amin!” Mă bucur de cuvântul “Amin“, aici. Deoarece vrea să spună: Este adevărat si sigur ceea ce a spus Dumnezeu. “Cel care intră pe uşă în staulul oilor este păstorul oilor. Iar cel care nu in­tră pe uşă este un hoţ şi un tâlhar”. (Ioan 10:1-2). Astfel de cuvinte sunt cuvinte de hotar. Putem ataşa la acestea filosofia şi învăţătura omenească şi totuşi nu le poate acoperi pe acestea; ele strălucesc mai mult şi mai deschis acelora care au inimă curată. Dar ce­lor cu inimă necurată Dumnezeu nu se poate descoperi. Pentru cei sfinţi, Dumnezeu este sfânt, şi celor curaţi El le este curat. “Ferice de cei cu inima curată”. El curăţă inimile lor prin credinţă. “Totul este curat pentru cei curaţi: Dar pentru cei necuraţi şi necre­dincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cu­getul le sunt spurcate”. (Tit 1:15).

25 August

“Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: “Viu este Domnul,Dumne­zeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”. 1 Imp. 17:1.

Ilie a fost un om credincios lui Dumnezeu, şi n-a dorit altceva, decât să facă voia lui Dumnezeu. Poporul lui Israel s-a depărtat de Dumnezeu şi a slujit lui Baal. Iată ce a spus Ilie, împăratului Ahab: “In anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”. Si cuvântul Dom­nului a venit la el, spunînd: “Pleacă de aici, îndepărtează-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu şi am poruncit cor­bilor să te hrănească acolo”. Ilie a făcut astfel şi nu a zis “Eu nu voi putea trăi dacă nu voi mânca ceva cald”. El a ple­cat la pârâul Cherit, iar corbii îi aduceau pâine şi carne atât dimineaţa cât şi seara şi el a băut apă din pârâu. Dar după câtva timp, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci Domnul l-a trimis la Sarepta, la o văduvă, că­reia i-a poruncit să-l hrănească. Nu este oare ciudat, felul cum ne conduce Dumnezeu, cum ne porunceşte de multe ori să hrănim pe cei văduvi, iar acum o femeie văduvă să-l hrănească pe omul lui Dumnezeu. Când a ajuns la Sarepta, o femeie vădu­vă strângea lemne la poarta cetăţii. El a chemat-o şi i-a zis: “Adu-mi te rog, puţină apă într-un vas ca să beau”.Si a spus în continuare: “Adu-mi te rog şi o bucată de pâine”.Si ea i-a răspuns: “Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, decât un pumn de făină într-o oală şi puţin unt­delemn într-un ulcior. Si iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri”. Observăm la această văduvă, că era o femeie credincioasă, temătoare de Dumnezeu, deoarece din cuvintele ei, se revarsă pacea lui Dumnezeu.

26 August

“Ilie i-a zis:”Nu te teme,întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă şi adumi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău”. 1Împ.17:13.

Ieri am observat că Ilie a mers înfometat şi înse­tat de la pârâul Cherit la Sarepta. El a cerut de la o femeie văduvă apă şi pâine,s au am putea spune, că i-a poruncit văduvei “Dă-mi-o mie”. Ea ar fi putut spu­ne: “Tu eşti un om neruşinat să iei de la o femeie văduvă ultima bucată. Du-te la un om bogat”. Dar Ilie n-a poruncit doar, ci i-a dat şi o promisiune, care era “Căci aşa vorbeşte Domnul,Dumnezeul lui Israel: Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu va scădea, până în ziua când Dumnezeu va da ploaie pe faţa pământului”. Văduva a observat că acesta este un prooroc şi a crezut, chiar şi când încă nu avea nădejde. Mântuitorul a spus: “Erau multe văduve în Israel,şi totuşi Ilie n-a fost trimes la niciuna din ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului”. Cu toate că mai erau văduve în aceeaşi situaţie,dar nici una nu l-ar fi crezut pe Ilie. De aceea spune:N-a fost trimis la niciuna din ele. “Dacă ne uităm puţin la ce­le de mai sus am putea spune că această văduvă nici nu a fost aşa de credinciosă, deoarece dorea să mănînce ultima bucată şi să moară împreună cu fiul ei. Unii ar spune: “Trebuie să crezi că Dumnezeu se în­grijeşte de ziua de mâine”. Dar observăm că femeia a primit voia lui Dumnezeu şi a fost gata să moară. Iar acum ea a crezut şi a făcut precum i-a zis Ilie, şi l a mâncat şi ea a mâncat cu casa ei un timp.

Iar făina din oală nu a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat după cuvântul Domnului spus prin Ilie.

27 August

“Au trecut multe zile şi Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al trei­lea an: “Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului”. 1 Imp. 18:1.

Observăm că Dumnezeu s-a îngrijit în chip minunat de Ilie, timp de trei ani, un timp prin corbi, iar după ace­ea prin văduva săracă. Când Ilie a prevestit împăratului Ahab seceta, Dumnezeu i-a poruncit să fugă şi să se as­cundă. Împăratul a trimis să-l caute în toate părţile şi când se spunea că nu este acolo, punea pe poporul acela să jure că nu l-a găsit. Iar acum, după trei ani Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie: “Du-te şi înfătişează-te lui Ahab, ca să dau ploaie pe fata pămân­tului”. Si el s-a dus să se arate lui Ahab. Iar Ahab l-a chemat pe Obadia şi i-a zis: “Mergi prin ţară, pe la toa­te izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele, poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor şi catârilor şi să nu fie nevoie să omorâm vitele”. Ahab a plecat singur pe drum şi Obadia a plecat singur pe alt drum. Pe când Obadia era pe drum, iată, l-a întâlnit Ilie. Obadia recunoscându-l, a căzut cu fata la pământ şi i-a zis: “Tu eşti Domnul meu, Ilie?” El i-a răspuns: “Eu sunt: Du-te şi spune stăpânului tău: Iată a venit Ilie”. Pe Obadia l-a cuprins frica şi s-a gândit că, dacă va pleca şi va zice lui Ahab, atunci poate Duhul Domnului îl va duce pe Ilie nu ştiu unde, şi atunci Ahab l-ar omorâ. Dar Ilie i-a spus: “Viu este Domnul Oştirilor că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui”. Atunci Obadia s-a dus înaintea lui Ahab şi l-a înştiin­ţat. Si Ahab s-a dus înaintea lui Ilie şi când l-a zărit pe Ilie i-a zis: “Tu eşti acela care nenoro­ceşti pe Israel?” Iar Ilie i-a spus: “Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali”. Si acum Ilie a început să-i poruncească lui Ahab ce să facă şi – ce minune! – Ahab a ascultat de omul pe care a vrut să-l omoare.

28 August

“Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El; iar dacă este Baal mergeţi după Baali”. 1Imp. 18:21.

Si când a venit Ilie la Ahab, i-a poruncit şi a zis: “Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, trimite şi pe cei 450 de prooroci ai lui Baal, şi pe cei 400 de prooroci ai Astarteei care mănîncă la masa Izabelei”. Ahab trebuia să-l asculte şi a trimis soli la toţi copiii lui Israel şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apro­piat de tot poporul şi a zis: “Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El, iar dacă este Baal mergeţi după Baal”. Poporul nu i-a răspuns nimic. Dacă ne uităm la timpurile de azi, observăm că este mult mai rău, decât în timpul lui Ilie, când Israelul a împărăţit fără Dumnezeu. Astăzi mulţi nu mai şchiopătează de amândouă picioarele, marea majoritate s-a scufundat aşa de adânc, încât trăiesc numai pentru Satan şi de Dumnezeu nu vor să ştie nimic. Apoi mai este un grup care şchiopătează de amândouă picioarele şi spun: “Există un Dumnezeu, un Mântuitor, un Salvator, dar ei slujesc acestei lumi şi nu vor să sufere ocara pen­tru Mântuitorul lor. Merg la Biserică, dar merg şi la cârciumă. N-au timp de citit Biblia, dar în schimb au timp pentru citirea romanelor şi a tot felul de nou­tăţi. Deci sunt şi ei un popor fără Dumnezeu, pentrucă Isus spune: “Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte”. Dacă as­tăzi ar veni un om asemenea lui Ilie, desigur că nu l-ar primi, pentrucă este scris: “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aşa se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. In adevăr cum era în zilele dinainte de potop când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut ni­mic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi”.

29 August

“Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ”. 1Imp. 18:38.

Ilie era singur pe muntele Carmel, unde era tot poporul adunat, împotriva celor 450 de prooroci ai lui Baal şi cei 400 de prooroci ai Astarteei. Iar acum le-a poruncit să-şi aleagă un junc pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc şi la fel va face şi el. Si a continuat să spună: “Apoi voi să che­maţi numele dumnezeului vostru şi eu voi chema Nu­mele Domnului Dumnezeu. Care va răspunde prin foc, acela să fie Dumnezeu.” Si tot poporul a răspuns şi a zis: “Cuvântul acesta este bun”. Proorocii lui Baal au pregătit jertfa şi au strigat de dimineaţă până la amiază numele lui Baal, zicând: “Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas nici semn de luare aminte. Ei au strigat tare şi după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele până ce a curs sânge pe ei; dar nu s-a auzit nici glas nici răspuns. Ilie a zis atunci în­tregului popor: “Apropiaţi-vă de mine!” Ilie a lua 12 pietre, după numărul seminţiilor lui Israel, şi a zi­dit din ele un altar. Apoi a aşezat lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne şi a zis: “Să aducă apă şi s-o toarne pe arderea de tot şi apa curgea în jurul altarului şi a umplut cu apă şi şanţul. Apoi Ilie s-a rugat şi l-a strigat pe Domnul lui Avraam şi a zis: “Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel că eu sunt slujitorul Tău şi să cunoască poporul aces­ta că Tu Doamne eşti adevăratul Dumnezeu”. Atunci a că­zut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ. Si apoi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi au zis: “Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“.

30 August

“Si tot poporul a văzut lucrul acesta,au că­zut cu faţa la pământ şi au zis: Domnul este adevăratul Dumnezeu“. 1 Imp. 18:39.

Ieri am văzut cum au adus jertfă proorocii lui Baal cum s-au făcut de ruşine şi cum a jertfit Ilie şi Dum­nezeu a răspuns prin foc, iar apoi cum l-a recunoscut, poporul abătut de la el din nou pe Dumnezeul cel viu şi au strigat:”Domnul este adevăratul Dumnezeu, Domnul este adevăratul Dumnezeu”. Iar Ilie le-a răspuns: “Pu­neţi mâna pe proorocii lui Baal, nici unul să nu sca­pe!” Si au pus mâna pe ei, Ilie i-a coborât la pârâul Chisan şi i-a junghiat acolo. Acesta a fost anul care trebuia să se ascundă timp de trei ani. Iar acum stătea aici şi poruncea atât poporului, cât şi împăratului şi ei l-au ascultat. Să ne gândim numai: să prinzi 450 de prooroci ai lui Baal şi să-i junghiezi -ce zi de măcel a fost! Observăm cum Dumnezeu poate conduce inima omului, căci chiar şi Ahab trebu­ia să fie ascultător, el care era împărat. Dar Ilie a spus judecata peste proorocii lui Baal. Si acum judecata care a fost valabilă pentru întreg poporul, a luat sfârşit, deoarece poporul s-a căit. Să ne gândim numai ce înseamnă să nu fie ploaie timp de 3 ani şi jumătate. Ilie s-a rugat pe vârful Carmelului şi aplecându-se la pământ şi-a aşezat faţa între ge­nunchi şi a zis slujitorului său: “Suie-te şi uită-te înspre mare”. Si el s-a suit, s-a uitat şi a zis:”Nu este nimic”. Si i-a zis de şapte ori: “Du-te ia­răşi”. A şaptea oară, slujitorul i-a zis: “Iată, se ridică un mic nor din mare ca o palmă de om”. Ilie a zis: “Suie-te şi spune-i lui Ahab: “Înhamă şi coboară-te ca să nu te oprească ploaia”. Intre timp cerul s-a înnegrit de nori şi a venit o ploaie mare. Si mâna Demnului era peste Ilie, care şi-a încins mij­locul şi a alergat înaintea lui Ahab, până la intra­rea în Israel”.O, Doamne, Tu faci minuni atât în cer cât şi pe pământ!

31 August

Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte vei ridica din nou temeliile străbune. ” Is. 58:12.

Cum se înţelege aceasta? Cum se formează spărturile? Dacă un om s-a născut din nou şi are un mod de viată conform Scripturii,de obicei se găsesc oameni care îi îndeamnă să se întoarcă la vechiul stil de viată,argumentând: “Toţi suntem păcătoşi” sau: “Nu este nimeni ca­re să fie drept nici măcar unul”. Acestea le accentuea­ză şi le dovedesc cu cuvinte din Scriptură care se re­feră de fapt la cei necredincioşi. Ei spun că este greu să rămâi pe cale, este greu să slujeşti pe Dumnezeu, mai ales în zilele noastre este aproape imposibil. Am înce­put să dregem drumurile spunînd: “Poruncile Sale nu sunt grele”, şi vedem picturi cu un drum abrupt şi plin de spini pe care se străduiesc mulţi să-l urce, consi­derând a fi drumul cel bun. Dar astfel de drumuri duc pe căi ocolite în iad. Am dres drumul cu cuvinte din Scriptură. “Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună”. “Pe cărarea neprihănirii este viaţa şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte”. “El ne conduce pe cărări drepte”. Ioan Botezătorul a început să drea­gă drumurile. Dar unii aşa numiţi creştini, nu au ajuns nici măcar acolo, unde a ajuns Ioan Botezătorul. Mulţi sunt opriţi în viata lor nouă,fiindcă ascultă de pă­rerea celor fireşti care nu se gândesc la lucrurile lui Dumnezeu. Dacă dorim să câştigăm de partea noastră pe cineva cu altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu atunci suntem păgâni şi închinători la idoli, am curajul s-o spun. Nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu poate salva pe oameni.Cuvântul este duh si adevăr si nu pierzare..Vestea crucii este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte pe toţi cei care cred în El.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s