Vino şi adună spice de pe câmpul făgăduinţei.

Dimineata_si_seara_2MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A LUNII AUGUST

 de CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.

Rut 2:2

Creştin trist şi descurajat, vino şi adună spice de pe câmpul făgăduinţei. Aici este belşug de făgăduinţe preţioase, care îţi împlinesc toate nevoile. Ia-o pe aceasta: „trestia frântă n-o va zdrobi, si mucul care arde încă, nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Se potriveşte cu cazul tău? O trestie slabă şi neajutorată; o trestie frântă, din care nu se mai poate cânta; o trestie mai slabă decât slăbiciunea; o trestie neînsemnată şi totuşi, El nu te va zdrobi.

Din contră, te va lega şi te va întări. Tu eşti ca un muc care arde. Nici lumină şi nici căldură nu vine de la tine, dar El nu te stinge. El va sufla cu îndurare asupra ta, până când te va transforma în flacără. Mai vrei un spic? „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi si împovăraţi, si Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce cuvinte de invitare! Inima ta este delicată, şi învăţătorul ştie; de aceea, îţi Vorbeşte cu blândeţe. Nu vrei să îl asculţi, şi să vii chiar acum la El?

Mai ia o mână de spice: „nu te teme de nimic… căci Eu îţi vin în ajutor — zice Domnul — şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41:14). Cum poţi să te mai temi, cu o asemenea asigurare? Poţi să aduni zece mii de spice aurite ca acesta! „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22).

Sau aceasta: „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Sau aceasta: „şi Duhul şi Mireasa zic: vino. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vietii fără plată” (Apocalipsa 22:17).

Lanul învăţătorului nostru este foarte bogat; priveşte snopii de făgăduinţe. Aţinteşte-ţi privirile asupra lor, sărmane credincios slăbit! Adună-le, şi păstrează-le, fiindcă Isus te invită să le iei. Nu te teme; crede numai! Adună aceste făgăduinţe, îmblăteşte-le prin meditaţie, şi hrăneşte-te din ele cu bucurie.

 1 August Seara

Incununezi anul cu bunătăţile tale. Psalm 65:11

Tot timpul anului, în fiecare oră şi în fiecare zi, Dumnezeu ne binecuvântează din belşug. Când dormim şi când suntem treji, îndurarea Lui ne însoţeşte. S-ar putea ca soarele să nu strălucească, dar Dumnezeul nostru nu încetează niciodată să trimită raze de iubire copiilor Săi. Ca un râu, îndurarea Sa ne înconjoară întotdeauna cu o plinătate la fel de inepuizabilă ca şi natura Lui. Ca şi atmosfera care înconjoară mereu pământul şi susţine întotdeauna viaţa omului, bunătatea lui Dumnezeu înconjoară toate creaturile Sale. În ea, ei trăiesc, se mişcă şi supravieţuiesc, ca în elementul lor. Asemeni soarelui de vară, care ne bucură cu razele sale mai calde şi mai strălucitoare, asemeni râurilor care se umflă după ploaie, asemeni atmosferei care este uneori mai proaspătă, mai înviorătoare şi prietenoasă decât înainte, la fel este şi îndurarea lui Dumnezeu. Şi ea are orele ei de aur, zilele ei de surplus când Domnul îşi măreşte harul în faţa fiilor oamenilor. Printre binecuvântările Sale, zilele speciale de recoltă sunt un anotimp special de belşug de îndurare. Este gloria toamnei,, prin care darurile providenţei sunt depozitate din belşug. Este anotimpul realizărilor, ţinând seama de faptul că tot ce a fost înainte a însemnat doar speranţă şi aşteptare. Mare este bucuria recoltei. Fericiţi, sunt secerătorii care îşi umplu braţele cu dărnicia cerului. Psalmistul ne spune că recolta este încununarea anului. Cu siguranţă că aceste îndurări regale aşteaptă mulţumiri regale! Să-i oferim mulţumiri prin expresii tăcute de recunoştinţă. Fie ca sufletele noastre să-şi amintească şi să mediteze la bunătatea Domnului. Apoi să Îl lăudăm, slăvind şi mărind Numele Său, din bunătatea cărui izvorăşte orice îndurare. Să-L preamărim pe Dumnezeu punându-ne darurile în slujba Sa. O dovadă practică de recunoştinţă este o mulţumire specială oferită Domnului recoltei.

 2 August Dimineța

Care face totul după sfatul voii Sale.

Efeseni 1:11

Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină? Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului,. scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său. El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.

 2 August Seara

 Ea a cules spice de pe câmp până seara.Rut 2:17

Îngaduiţi-mi să învăţ de la Rut, culegătoarea. Dacă ea a ieşit pe câmp să culeagă spice, eu trebuie să ies pe câmpul rugăciunii, meditaţiei, doctrinei şi învăţării Cuvântului, ca să adun hrană spirituală. Culegătoarea îşi aduna partea spic cu spic; câştigul ei venea puţin câte puţin. Eu trebuie să fiu mulţumit cu cercetarea unui singur adevăr, dacă nu sunt mai multe. Fiecare spic mă ajută să adun un snop, şi fiecare lecţie din Evanghelie contribuie să ne facă să ajungem la „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Culegătoarea îşi ţinea ochii deschişi. Dacă ar fi rătăcit toată ziua pe câmp cu gândurile aiurea, nu ar fi avut ce duce acasă seara. Trebuie să fiu atent atunci când mă angajez în disciplinele religioase, ca să nu-mi fie nefolositoare. Mă tem că am pierdut mult deja. O, dacă aş putea să-mi estimez corect oportunităţile şi să culeg cu mai multă pricepere! Culegătoarea se apleca la tot ce găsea, şi la fel trebuie să fac şi eu. Spiritul mândru critică şi caută motive, dar minţile umile culeg şi primesc beneficii. O inimă umilă este un mare ajutor în ascultarea profitabilă a Evangheliei. „Cuvântul sădit” (Iacov 1:21) mântuitor poate fi primit doar în umilinţă. Un spate ţeapăn nu ajută culegătorului. Mândria este un tâlhar netrebnic, care nu poate fi îndurat nici un moment. Dacă arunci un spic ca să cauţi altul mai mare, rezultatul zilei nu e îmbucurător. Culegătoarea trebuia să strângă tot, ca să aibă câştig la sfârşit. Cât de adesea uit tot ce aud; un al doilea adevăr îl scoate pe primul, aşa că, până la urmă, lectura şi ascultarea mea nu duc la nimic! Sunt eu convins de importanţa adunării adevărului? Un stomac flămând face culegătorul mai înţelept. Dacă nu ai spice în mână, nu vei avea pâine pe masă. Culegătoarea munceşte cu simţământul necesităţii; de aceea, pasul ei este hotărât şi mâinile atente. Eu am o nevoie mai mare. Doamne, ajută-mă să fiu convins de această nevoie, ca să culeg pe câmpul care aduce o răsplată atât de mare.

 3 August Dimineța

Făclia ei este Mielul.Apocalipsa 21:23

Contemplează în tăcere Mielul, lumina cerurilor. Lumina este simbolul bucuriei în Scriptură. Bucuria sfinţilor din ceruri este cuprinsă în aceasta: Isus ne-a ales, ne-a iubit, ne-a cumpărat, ne-a curăţat, ne-a îmbrăcat, ne-a păstrat şi ne-a slăvit, suntem în întregime ai Domnului Isus. Fiecare din aceste gânduri este ca o boabă din strugurii Eşcolului. Lumina este de asemeni cauza frumuseţii. Frumuseţea nu mai există când se duce lumina. Fără lumină, nici o strălucire nu scânteiază din safire, nici o rază nu argintează perlele; deci, toată frumuseţea sfinţilor vine de la Isus. Asemeni planetelor, ei reflectă lumina Soarelui Neprihănirii; ei trăiesc ca razele izvorâte din orbita centrală. Dacă El se retrage, ei mor; dacă gloria Lui este Acoperită, gloria; lor se stinge. Lumina este şi simbolul cunoştinţei. în ceruri, cunoştinţa noastră va fi desăvârşită, dar Domnul Isus însuşi va fi izvorul ei. Întâmplări întunecate, niciodată înţelese înainte, vor fi văzute clar atunci, şi tot ce ne încurcă acum va deveni limpede la lumina Mielului. O, ce descoperiri vor fi şi ce preamărire pentru Dumnezeul iubirii! Lumina înseamnă şi demonstraţie. Lumina demonstrează. In lumea…aceasta „ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Poporul lui Dumnezeu este un popor ascuns, dar atunci când Christos îşi va prirmi poporul în ceruri, îi va atinge cu sceptrul iubirii Lui şi îi va transforma în imagini ale gloriei Sale. Ei au fost săraci şi nenorociţi, dar ce transformare! Au fost pătaţi de păcat, dar, printr-o singură atingere a degetului Său, sunt strălucitori ca soarele şi limpezi ca cristalul. O, ce demonstraţie! Toate acestea vin de la Mielul preamărit. Oricât de splendid ar fi totul, Isus este centrul şi sufletul. O, să fii acolo şi să-L vezi în propria Sa lumină, Regele Regilor şi Domnul Domnilor!

3 August Seara

Pe drum.Luca 8:42

Contextul textului este că Isus trecea prin mulţime spre casa lui Iair, ca să o învie pe fiica moartă a conducătorului. Totuşi, Isus este atât de îndurător, încât înfăptuieşte altă minune pe drum. Chiar în timp ce „toiagul lui Aaron” poartă mugurii unei minuni latente, rodeşte migdalele unei desăvârşite lucrări a îndurării. Este destul pentru noi, dacă avem un scop, să mergem să-l îndeplinim imediat Ar fi imprudent să ne risipim energia pe drum. Dacă fugim să salvăm un prieten, nu ne permitem să ne risipim puterea într-un alt pericol. Un singur fel de fructe este îndestulător pentru un pom, şi împlinirea unei singure chemări este de ajuns pentru un om. Dar învăţătorul nostru nu cunoaşte limite de putere în îndeplinirea misiunii. El este atât de bogat în har încât, asemeni soarelui care străluceşte atunci când se învârte pe orbită, cărarea Lui străluceşte de îndurare. El este o săgeată a iubirii, care nu numai că îşi atinge ţinta, dar parfumează şi aerul în trecerea ei. Puterea este o emanaţie a lui Isus, aşa cum parfumul izvorăşte din flori; ea va curge întotdeauna din El, aşa cum curge apa din izvor. Ce încurajare minunată ne aduce adevărul acesta! Dacă Domnul nostru este atât de dornic să vindece bolnavii şi să binecuvânteze pe cei în nevoie, atunci nu pregeta să păşeşti pe cărarea Lui, şi El îţi va zâmbi. Nu zăbovi să ceri, de vreme ce El îţi dă din belşug. Fii atent la Cuvântul Său acum şi întotdeauna, pentru ca Isus să-ţi poată vorbi în inimă. Umblă în locurile în care El poate fi găsit, ca să obţii binecuvântările Lui. Dacă El este gata să te vindece, nu vrei să fi vindecat? Cu siguranţă, El este prezent chiar şi acum, fiindcă vine întotdeauna în inimile care au nevoie de El. Tu nu ai nevoie de El? El ştie câtă de multă nevoie ai! Fiu al lui David, pleacă-Ţi privirea asupra nenorocitului care stă înaintea Ta, şi ascultă-i cererea.

4 August Dimineța

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari. Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul. Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare. Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

 4 August Seara

V-am lovit cu rugină în grâu, și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Hagai 2:17

Cât de distructivă este grindina pentru holdele gata de secerat, trântind preţioasele grâne la pământ! Cât de recunoscători trebuie să fim atunci când recoltele noastre sunt ferite de o asemenea ruină. Să-i oferim recunoştinţa lui Dumnezeu. Chiar mai de temut sunt distrugătorii misterioşi – rugina şi tăciunele. Aceşti răufăcători transformă spicele într-o grămadă de negreală; îl fac să putrezească sau să se usuce – într-un mod atât de departe de controlul omului, încât fermierul nu poate decât să strige: „este mâna lui Dumnezeu!” Nenumărate ciuperci minuscule produc pagubele. Dacă Dumnezeu nu ar fi atât de bun, călăreţul pe cal negru ar împrăştia curând foametea în toată ţara. Indurarea necuprinsă cruţă proviziile oamenilor; totuşi, din cauza agenţilor distructivi care sunt gata să distrugă recoltele, suntem învăţaţi să ne rugam: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11). Blestemul se împrăştie peste ţot; avem nevoie zilnic de binecuvântare. Atunci când vin, rugina şi tăciunele sunt adesea pedepse din cer, şi oamenii trebuie să înveţe să recunoască şi să ţină seama de corecţia Domnului. În mod spiritual, rugina nu este un rău neobişnuit Atunci când munca noastră este promiţătoare, această pacoste apare. Poate că am sperat să avem mulţi convertiţi, dar întâlnim doar apatic spirituală, un spirit lumesc şi o împietrire a inimii. Se poate ca cei care lucrează să nu vadă un păcat evident în această stare, ci o deficienţă de sinceritate şi decizie care ne dezamăgeşte dorinţele. Din aceste experienţe, învăţăm că trebuie să depindem de Domnul şi să ne rugăm să nu cadă rugina peste munca noastră. Mândria spirituală şi lenevia pot aduce aceste rele asupra noastră, şi numai Domnul recoltei le poate îndepărta. Rugina poate ataca şi inimile noastre, înnegrindu-ne rugăciunile şi devoţiunea. Să ne ferească Mirele ceresc de o asemenea calamitate. Străluceşte, binecuvântat Soare al Neprihănirii, şi îndepărtează rugina!

5 August Dimineța

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El știe, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli. Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine. Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?

Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;

Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate

Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

5 August Seara

Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici? Numeri 32:6

Relațiile de familie presupun şi obligaţii. Rubeniţii şi Gadiţii s-ar fi dovedit fraţi răi dacă ar fi cerut ţara deja cucerită, dar au lăsat restul poporului să lupte pentru pământul propriu (Iosua 1:12-16). Noi am primit multe în biserică prin eforturile şi suferinţele sfinţilor din vechime. Dacă nu răsplătim biserica lui Christos oferindu-i toate puterile noastre, suntem nevrednici să ne înrolăm în rândurile ei. Alţii se luptă cu erorile secolului din toate puterile sau sapă printre ruinele Căderii după cei care mor. Dacă noi ne cufundăm în lenevie, trebuie să fim avertizaţi, ca să nu cadă peste noi blestemul lui Meroza (vezi Judecători 5:32). Stăpânul viei spune: „de ce staţi aici toată %iua fără lucru?” (Matei 20:6). Care este scuza leneşului? Serviciul personal pentru Isus devine datoria fiecăruia fiindcă este oferit tuturor, fără zăbavă. Eforturile misionarilor devotaţi şi ale pastorilor înflăcăraţi ne fac de ruşine lenevia. Frica de necaz este ispita celor care „trăiesc fără grijă în Sion” (Amos 6:1). Ei ar fi fericiţi să scape de cruce, dar să poarte coroana. Pentru ei, întrebarea meditaţiei din seara aceasta este potrivită. Dacă cei mai preţioşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt trecuţi prin foc, noi de ce ne aşteptăm să scăpăm de încercare? Dacă un diamant trebuie să sufere curăţare, tăiere şi şlefuire, cum am putea fi făcuţi desăvârşiţi fară suferinţe? Aşteptăm să se oprească vântul doar pentru că vasul nostru este pe mare? De ce să fim trataţi mai bine decât Domnul nostru? Dacă Primul Născut a suferit biciul, de ce să scape fraţii şi surorile Sale? Numai laşitatea mândriei poate alege un pat moale pentru un soldat al crucii. Mult mai înţeleaptă este persoana care se supune voinţei divine şi apoi suferă răbdător operaţiile harului. El va învăţa să culeagă crini la piciorul crucii şi, ca Samson, să găsească miere în trupul leului (vezi Judecători 14:1-9).

   6 August Dimineța

Străjerule, cât mai este din noapte? Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul” (Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin? Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie

Căci zorii dimineţii au sosit;

Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie

Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!

O, vino chiar acum, Isuse blând.

Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

6 August Seara

Tot pământul să se umple de slava Lui. Amin!Amin!

Psalmi 72:19

Aceasta este o cerere enormă. Să mijloceşti pentru un oraş întreg presupune o credinţă fermă, şi uneori şovăim să ne rugăm pentru o singură persoană. Dar cât de măreaţă este mijlocirea psalmistului! Cât de înţelegătoare! Cât de sublimă! „Tot pământul să se umple de slava Lui”. Rugăciunea aceasta nu ocoleşte nici o ţară, oricât de idolatră ar fi. Ea nu exclude nici o naţiune, oricât de barbară. Rugăciunea aceasta a fost spusă pentru canibali şi pentru oamenii civilizaţi — pentru toate regiunile şi toate rasele. Ea include toată circumferinţa pământului şi nu omite nici un copil al lui Adam. Noi trebuie să ne ridicăm la lucru pentru Domnul, altfel nu putem înălţa o asemenea rugăciune. Nu ne rugăm cu o inimă sinceră dacă nu tânjim, în timp ce Dumnezeu ne ajută, să extindem împărăţia Domnului nostru. Sunt unii care neglijează mijlocirea şi lucrarea? Cititorule, este rugăciunea textului rugăciunea ta? Intoarce-ţi privirea spre Calvar. Priveşte-L pe Domnul Vieţii pironit pe cruce, cu cununa de spini pe frunte, cu mâinile şi picioarele însângerate. Cum! Poţi să priveşti această minune a minunilor – moartea Fiului lui Dumnezeu fără să simţi în inima ta o iubire pe care cuvintele nu o pot exprima? Când vezi că sângele a fost turnat peste conştiinţa ta, şi ştii că El ţi-a spălat păcatele, nu eşti un credincios adevărat dacă nu cazi în genunchi strigând: „tot pământul să se umple de slava Lui. Amin! Amin!”. Cum poţi să te pleci în faţa Celui Răstignit în semn de omagiu, şi să nu vrei să-ţi vezi Domnul pe locul care I se cuvine, ca Stăpân al lumii? Ruşine să-ţi fie dacă pretinzi că-ţi iubeşti Prinţul, dar nu doreşti să-L vezi Stăpân al universului. Evlavia ta este nevrednică, dacă nu te conduce să-ţi doreşti ca îndurarea care te-a iertat pe tine să binecuvânteze întreaga lume. Doamne, este timpul recoltei. Ia secera în mână şi seceră.

   7 August Dimineța

Pe drept esti iubit. Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian. Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge: „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe. Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară și Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16)1

 7 August Seara

Dar ne-a împiedicat Satana.1 Tesaloniceni 2:18

În primul moment al conflictului dintre bine şi rău, Satana ne împiedică mereu în experienţa spirituală. Din toate punctele compasului, pe toate liniile de luptă — în faţă şi în spate — la răsărit şi la apus, Satana ne împiedică mereu. Dacă muncim pe câmp, încearcă să rupă plugul. Dacă zidim un zid, dărâmă pietrele. Dacă vrem să-i slujim lui Dumnezeu în suferinţă sau în conflict, Satana ne împiedică. El ne împiedică pretutindeni. El ne-a împiedicat când am venit prima dată la Christos. Am avut conflicte cu Satana de când am privit prima dată crucea şi am trăit. Acum că suntem mântuiţi, el doreşte să împiedice desăvârşirea caracterelor noastre. Tu poţi să te feliciţi singur, spunând: „am mers bine până acum; nimeni nu îmi poate atinge integritatea”. Teme-te să te lauzi fiindcă vei fi încercat şi de acum. Satana îşi va trimite săgeţile exact asupra virtuţilor tale. Dacă ai fost un credincios hotărât până acum, credinţa ta va fi atacată. Dacă ai fost umil ca Moise, aşteaptă-te să fii ispitit să vorbeşti ce nu trebuie. Păsările îţi vor ciuguli cele mai bune fructe, şi mistreţii îţi vor scurma toată via. Satana încearcă să ne împiedice şi atunci când stăruim în rugăciune. El ne stânjeneşte rugăciunile şi ne slăbeşte credinţa astfel încât, dacă este posibil, să pierdem binecuvântarea. Satana nu este mai puţin vigilent în distrugerea lucrării creştine. Nu a existat niciodată o reînnoire a religiei fără o reînnoire a opoziţiei. De îndată ce Ezra şi Neemia au început să lucreze, Sanbalat şi Tobia au fost stârniţi să-1 împiedice (vezi Neemia 1-6, 8 mai ales 4:7-8). Ce trebuie să facem în faţa acestor atacuri duşmane? Nu trebuie să ne alarmăm când Satana ne împiedică, fiindcă aceasta este dovada că suntem de partea Domnului şi că facem lucrarea Domnului. în puterea Lui, vom câştiga victoria şi vom triumfa asupra adversarilor.

 8 August Dimineța

Ţes pânze de păianjen. Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului. Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns. Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

  8 August Seara

Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede.

Marcu 9:23

Mulţi creştini sunt chinuiţi de îndoieli şi temeri. Aceşti nenorociţi cred că această stare de lucruri este inevitabilă pentru un credincios. Această gândire este greşită, fiindcă „toate lucrurile sunt cu putinţă celui cart crede”. Este posibil ca noi să ajungem într-o stare în care îndoielile şi temerile să fie asemeni păsărilor migratoare – zburând peste suflet fără să zăbovească niciodată. Când citeşti despre comuniunea şi bucuria sfinţilor favorizaţi, oftezi şi murmuri în inima ta: „păcat că aceste binecuvântări nu sunt pentru mine”. O, alpinist spiritual, dacă ai avea credinţă, ai sta pe culmea templului, căci „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”. Auzi despre faptele pe care bărbaţi şi femei sfinte le-au făcut pentru Isus – cum s-au bucurat de El, cum au ajuns să fie ca El, cum au fost făcuţi în stare să îndure persecuţii de dragul Lui – şi îţi spui: „nu sunt decât un vierme; nu voi putea ajunge niciodată aşa”. Totuşi, nu există nici un sfânt pe care să nu-l poţi ajunge. Nu există nici o înălţime a harului, nici o legătură a spiritualităţii, nici o limpezime a siguranţei, nici un indicator al datoriei care să nu ţi se deschidă dacă ai puterea să crezi. Lasă-ţi sacul şi cenuşa, şi ridică-te la demnitatea adevăratelor tale posibilităţi. Eşti mic în împărăţia lui Dumnezeu fiindcă o îngădui, nu fiindcă ar fi necesar. Nu este potrivii ca tu să te târăşti în praf, copil al Regelui. Ridică-te! Tronul aurit al încredinţării te aşteaptă. Coroana comuniunii cu Isus este gata să-ţi împodobească fruntea. Îmbracă-te în purpură şi in subţire, şi ospătează-te în fiecare zi. Fiindcă, dacă crezi, poţi să mănânci cele mai bune roade. Pământul tău va rodi lapte şi miere, şi sufletul tău va fi săturat cu cele mai alese bucate. Adună snopii de aur ai harului, fiindcă te aşteaptă în câmpurile credinţei. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”.

  9 August Dimineța

Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze.Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav”. Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători. Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice. Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

 9 August Seara

S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.Marcu 16:9

Maria din Magdala fusese victima unui mare rău. Nu era posedata doar de un demon, ci de şapte. Aceşti locatari îngrozitori cauzau multă durere şi pângărire sărmanului trup în care locuiau. Cazul ei era oribil, fără speranţă. Nu se putea ajuta singură, şi nici un om nu o putea ajuta. Totuşi, Isus a trecut pe lângă ea. Nechemat de biata demonizată, şi întâmpinat probabil cu rezistenţă, El a rostit cuvântul potrivit, şi Maria din Magdala a devenit un exemplu viu al puterii vindecătoare a lui Isus. Toţi cei şapte demoni au părăsit-o ca să nu se mai întoarcă niciodată – izgoniţi de Domnul tuturor. Ce binecuvântată eliberare! Ce fericită schimbare! Ea a trecut de la delir la încântare, de la disperare la pace, de la iad la cer! Maria a devenit imediat un ucenic credincios al lui Isus, ascultându-i fiecare cuvânt, urmându-i paşii rătăcitori, împărtăşind viaţa Lui grea. Ea a devenit şi un ajutor de nădejde. A fost prima din grupul celor vindecaţi şi dintre femeile recunoscătoare care L-a urmat pe Isus şi l-a ajutat cu tot ce a putut. Când Isus a fost răstignit pe cruce, Maria a împărtăşit ruşinea Lui. Mai întâi o vedem privindu-L de departe, şi apoi apropiindu-se de piciorul crucii. Ea nu putea să moară pe cruce cu Isus, dar a stat cât de aproape se putea. Când trupul Său binecuvântat a fost coborât, ea a urmărit să vadă cum şi unde este dus. Ea a fost un credincios încrezător şi grijuliu – ultima la mormântul în care Isus dormea somnul morţii, prima în dimineaţa învierii. Credincioşia ei sfântă a făcut-o să fie martorul favorit al iubitului ei „Rabuni” (loan 20:16), care a chemat-o pe nume cu blândeţe şi a făcut-o solul veştilor bune pentru Petru şi ceilalţi ucenici înfricoşaţi. Harul a găsit-o când era o demonizată smintită şi a transformat-o într-un lucrător; harul a alungat demonii din ea, a ajutat-o să vadă îngerii, a eliberat-o de Satana, şi a unit-o pe veci cu Domnul Isus. Ajută-mă Doamne să am şi eu parte de minunile unui asemenea har!

 10 August Dimineța

Christos, viaţa voastră.Coloseni 3:4

Expresia minunată a lui Pavel arată că Christos este izvorul vieţii noastre. „ Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre” (Efeseni 2:1). Aceeaşi voce care l-a chemat pe Lazăr afară din mormânt ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). El este acum substanţa vieţii noastre spirituale. Prin viaţa Lui trăim. El este în noi, nădejdea slavei, sursa acţiunilor noastre, gândul central care directionează orice alt gând. Christos este susţinerea vieţilor noastre. Cu ce altceva se poate hrăni creştinul, dacă nu cu trupul şi sângele lui Christos? „Pâinea, care se coboară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară” (loan 6: 50). O, pelerini obosiţi de pustiul păcatului, nu veţi găsi în altă parte o firimitură care să potolească foamea sufletelor voastre! Christos este mângâierea vieţilor noastre. Toată bucuria adevărată vine de El; în timpurile de necaz, prezenţa Lui este alinarea noastră. Nu există nici un alt motiv pentru care să trăieşti, în afară de El, și „bunătatea hui preţuieşte mai mult decât viaţa” (Psalmi 63:3)! Christos este obiectul vieţilor noastre. Asemeni vaporului care Se grăbeşte să ajungă în port, credinciosul se grăbeşte spre limanul din inima Mântuitorului. Asemeni săgeţii care zboară spre ţintă, creştinul aleargă spre desăvârşirea părtăşiei sale cu Isus Christos. Asemeni soldatului care luptă pentru căpitanul său şi este onorat de victoria căpitanului, credinciosul luptă pentru Christos şi îşi primeşte triumful din triumful Stăpânului său. Pentru el „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Christos este exemplul vieţilor noastre. Acolo unde există viaţă înăuntru, va fi o mare extindere, şi se va dezvolta şi în afară. Dacă trăim în Strânsă legătură cu Domnul Isus, vom fi asemeni Lui. Îl vom păstra mereu înaintea ochilor ca pe un Exemplu divin, şi vom căuta să călcăm pe urmele Lui, până când El va deveni coroana vieţilor noastre în slavă. O, cât de sigur, cât de onorat, cât de fericit este creştinul, dacă Christos este viaţa lui!

 10 August Seara

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ ca să ierte păcatele.Matei 9:6

Observă una dintre priceperile Marelui Medic: El are puterea să ierte păcatele! In timpul în care a trăit pe pământ, înainte ca răscumpărarea să fie plătită, înainte ca sângele Său să ajungă la scaunul milei — El avea puterea să ierte păcatele. Deci, nu va avea el putere să ierte păcatele acum, că a murit? Câtă putere trebuie să locuiască în Cel care a plătit datoria poporului Său, până la ultimul bănuţ! El are putere nemărginită acum, după ce a îndeplinit ceea ce trebuia ca să ne plătească fărădelegile şi să pună capăt păcatului (Daniel 9:24). Dacă te îndoieşti de acest adevăr, gândeşte-te la El înălţându-se din moarte. Priveşte-L înălţându-se la dreapta lui Dumnezeu, în toată splendoarea slavei. Ascultă-L mijlocind în faţa Tatălui, arătând spre rănile Sale, implorând meritele suferinţei Sale sfinte. Ce putere de iertare are! El s-a „suit pe înălţime” și a „luat în dar oameni” (Psalmi 68:18). El este urcat în înălţime ca să ofere pocăinţa şi iertarea păcatelor (Fapte 5:31). Cele mai purpurii păcate sunt spălate prin purpuriul sângelui Său. In acest moment, dragă cititorule, oricât de multe păcate ai avea, Isus are puterea să ierte — puterea să te ierte, pe tine şi pe milioane de oameni ca tine. Un singur cuvânt al Lui te va curaţi. El nu are nimic de făcut ca să câştige iertarea ta; toată munca de ispăşire este făcută. El poate, ca răspuns la rugăciunile tale, să-ţi ierte păcatele azi şi să te facă să ştii că te-a iertat. Chiar în momentul acesta, El poate să-ţi umple sufletul cu pace de la Dumnezeu, „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7), şi care îşi are obârşia în iertarea desăvârşită a păcatelor tale. Crezi acest lucru? Ştiu că îl crezi. Fie să experimentezi chiar acum puterea lui Isus de a ierta păcatele. Nu mai pierde timpul şi cheamă-L pe Medicul sufletelor; grăbeşte-te la El strigând: „Isuse, Stăpâne, ascultă-mi rugăciunea! Salvează-mă; vindecă-mă cu un cuvânt”.

Obosit, mă plec la picioarele-Ţi sfinte

Ascultă-mi implorarea, cerescule Părinte.

11 August Dimineța

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute.Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple. Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele feste înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii. Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

  11 August Seara

O mângâiere veşnică.2 Tesaloniceni 2:16

Mângâiere”. Există muzică în cuvântul acesta. Ca şi harpa lui David, el alungă spiritul rău al melancoliei (1 Samuel 16:23). Era o mare onoare pentru Barnaba să fie numit „,fiul mângâierii” (Fapte 4:36). Într-adevăr, cuvântul este unul din ilustrele nume ale Unuia mai mare decât Barnaba, fiindcă Domnul Isus este „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25). „O mângâiere veşnică” – aceasta este partea cea mai bună, fiindcă o veşnicie de mângâiere este coroana şi slava noastră. Ce este „mângâierea veşnică’? Ea include sensul păcatului iertat Un creştin care a primit în inima lui mărturia Duhului ştie că păcatele îi sunt şterse „ca un nor” şi fărădelegile s-au dus „ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Dacă păcatul lui este iertat, nu este aceasta „o mângâiere veşnică’? În continuare, Domnul oferă poporului Său un simţământ adânc al acceptării în Christos. Creştinul ştie că Dumnezeu îl priveşte în uniune cu Isus. Unirea cu Domnul înviat este o mângâiere uimitoare; ea este, de fapt, veşnică. Chiar dacă boala ne chinuieşte, am văzut sute de credincioşi fericiţi în slăbiciune, ca şi în sănătate şi putere. Chiar dacă săgeata morţii ne străpunge inima, mângâierea noastră nu piere. Nu au auzit oare urechile noastre cântecul de bucurie al sfinţilor pe moarte, bucurându-se de Dumnezeul iubirii care locuia în inimile lor? Da, simţământul acceptării în Prea Iubitul este „o mângâiere veşnică”. Mai mult, creştinul are convingerea siguranţei sale. Dumnezeu a promis să-i salveze pe cei care cred în Christos. Creştinul crede în Christos. El crede că Dumnezeu va fi la fel de bun ca și Cuvântul Său şi îl va salva. El crede că este în siguranţă fiindcă este legat de persoana şi lucrarea lui Isus.

 12 August Dimineța

Domnul împărățeşte; să se bucure pământul.Psalmi 97:1

Nu există motive de îngrijorare atâta timp cât binecuvântarea, textului de astăzi este adevărată. Pe pământ, puterea Domnului controlează furia celor răi, ca şi furia mării. Dragostea Lui scaldă pe cei săraci în îndurare, la fel cum ploaia udă pământul. Maiestatea Lui străluceşte în fulgerele din groaza furtunii, şi slava Domnului se vede în toată măreţia ei în căderea imperiilor şi în prăbuşirea tronurilor. In toate luptele şi necazurile noastre, vedem mâna Regelui divin.

Dumnezeu este mare; El vede şi ascultă

Toate suspinele şi vaiurile noastre.

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din nălţimile-albastre.

În iad, spiritele rele recunosc, cu durere, supremaţia Lui neîndoielnică. Când li se permite să-şi părăsească sălaşul, sunt nevoiţi să poarte lanţuri. Zăbala este în gura crocodilului, şi cârligul în fălcile leviatanului. Porţile morţii sunt închise de Domnul, şi temniţa mormântului este păzită de puterea divină. Teribila răzbunare a Judecătorului întregului pământ îi face pe demoni să tremure, asemeni câinilor care văd biciul vânătorului.

Nu te teme de moarte, nici de demoni şi astre

Dumnezeu îi păzeşte pe cei care-L ascultă;

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din ‘nălţimile albastre,

În cer, nimeni nu se îndoieşte de suveranitatea Regelui etern, şi toţi cad cu faţa la pământ aducându-I omagii. Îngerii sunt solii Săi, cei răscumpăraţi favoriţii Lui, şi toţi se întrec să-I slujească zi şi noapte. De-am ajunge mai repede în cetatea Marelui Rege!

Pentru noaptea de chin şi tristeţea trecută

Ne va da bucurie, şi uita-vom de moarte;

Suflete, nu uita, când durerea e multă

Dumnezeu te priveşte din nălţimile albastre.

 12 August Seara

Curcubeul se va arăta în nor.Genesa 9:14

Curcubeul, simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe, este tipul Domnului Isus, care este mărturia lui Dumnezeu pentru popor, Când ne putem aştepta să vedem legământul? Curcubeul poate fi văzut numai pe fundalul norilor. Atunci când conştiinţa păcătosului se întunecă de nori, când îşi aminteşte de păcatele trecute, le jeleşte, şi se căleşte în faţa lui Dumnezeu, Isus Christos i se descoperă ca un Curcubeu al legământului, arătându-şi toate culorile glorioase în caracterul Său divin, ca o mărturie pentru împăcarea păcătosului cu Dumnezeu. Când credinciosul este înconjurat de încercări şi ispite, îi face bine să se gândească la Domnul Isus Christos – să-şi amintească cum a trăit, cum a murit, cum a înviat, şi cum mijloceşte acum pentru poporul Său. Curcubeul lui Dumnezeu este plasat deasupra norilor de păcat, durere şi necaz, pentru a prooroci izbăvirea. Un singur nor nu poate produce un curcubeu; trebuie să fie şi picături de apă care să reflecteze lumina soarelui. In acelaşi fel, durerea pentru păcat nu trebuie doar să ne ameninţe, ci să ne lovească, dacă vrem să vedem Curcubeul lui Dumnezeu. Observaţi că Christos nu ar fi fost Răscumpărătorul nostru, dacă răzbunarea lui Dumnezeu ne-ar fi ameninţat într-una, ca un nor rnânios. Pedeapsa a căzut în picături teribile peste EL Dacă nu există suferinţă reală în conştiinţa păcătosului, Christos nu poate fi Salvatorul lui. Dacă păcătosul nu experimentează o convingere dureroasă, nu ÎI poate vedea pe Isus. Dar trebuie să fie şi soare, fiindcă norii şi picăturile de apă nu pot crea curcubeul fără lumina soarelui. Prea iubiţilor, Dumnezeul nostru, care este ca un soare pentru noi, străluceşte întotdeauna, dar noi nu îl putem vedea tot timpul – norii îi ascund faţa. Totuşi, nu contează câte picături cad, sau câţi nori ne ameninţă, dacă El străluceşte, răsare curcubeul imediat Se spune că, atunci când se vede curcubeul, ploaia s-a sfârşit Cu siguranţă că, atunci când va veni Christos, va fi sfârşitul necazurilor noastre. Când îl vedem pe Isus, păcatul dispare, iar îndoielile şi teama se risipesc. Când Domnul Isus păşeşte pe valurile mării, liniştea este foarte adâncă!

  13 August Dimineța

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. Psalmi 104:16

Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa. La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de .ispite; el Stă în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit. Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aducă laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava I Se cuvine numai Lui!

 13 August Seara

Şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul Meu.

Genesa 9:15

Observați forma făgăduinţei. Dumnezeu nu a spus: „când vei vedea curcubeul, şi îţi vei aminti de legământul Meu, atunci nu voi distruge pământul”. Făgăduinţa nu depinde de memoria noastră, care este slabă şi rătăcitoare; ea se bazează pe memoria lui Dumnezeu, care este infinită şi neschimbătoare. „Curcubeul va fi în nor, si Eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic” (vers. 16). Nu de amintirile mele se leagă legământul, ci faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de mine şi de legământul Său cu mine este temelia siguranţei mele. Slavă lui Dumnezeu! Toate fortăreţele mântuirii sunt asigurate de puterea divină. Chiar şi cele mai mici turnuri, despre care credem că sunt lăsate în grija oamenilor, sunt păzite de puterea Lui. Nici amintirea legământului nu este lăsată în seama noastră. Noi putem uita, dar Domnul nu uită sfinţii săpaţi în palmele Sale (Isaia 49:16). Noi suntem asemenea Israelului în Egipt. Sângele trebuie pus pe tocul şi pe uşiorii uşii. Domnul nu spune: „când tu vei vedea sângele, Eu voi trece peste tine” ci „când Eu voi vedea sângele, Eu voi trece peste tine” (vezi Exod 12:22-23). Privind la Isus, primesc bucurie şi pace, dar numai atunci când Dumnezeu priveşte la Isus este asigurată mântuirea mea şi a tuturor aleşilor Săi Este imposibil ca Dumnezeu să se uite la Christos, Garantul nostru însângerat, şi să se mai mânie o dată pentru păcatele pedepsite în Isus. Nu, nu de noi depinde să fim mântuiţi amintindu-ne legământul. Nu există nici o combinaţie de in şi lână în jertfa lui Christos – nici o urmă de mână omenească nu întinează lucrarea de mântuire. Mântuirea nu vine prin om sau de la om, ci doar prin Domnul. Noi ne vom aminti legământul doar prin harul divin. Totuşi, temelia siguranţei noastre nu se află aici. Faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de noi, şi nu faptul că noi ne amintim de Dumnezeu, este siguranţa noastră. De aceea legământul este „un legământ veşnic” (Genesa 9:16).

 14 August Dimineța

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne.

Psalmi 92:4

Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. „ Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii. Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

 14 August Seara

Căci îi cunosc durerile.Exod 3:7

Copilul este mângâiat atunci când cântă „tatăl meu ştie asta”. Oare noi nu vom fi mângâiaţi gândindu-ne că dragul nostru Prieten şi scumpul nostru Mire ştie totul despre noi? Mai întâi, El este Medicul. Dacă El ştie totul, nu este nevoie să ştie şi pacientul. Linişteşte-te, inimă slabă şi tulburată; încetează cu pânda, curiozitatea şi neîncrederea! Ce nu ştii acum, vei şti mai târziu. Intre timp, Isus, prea iubitul Medic, îţi cunoaşte sufletul în toate ispitele. Ce nevoie are pacientul să analizeze toată medicina, sau să evalueze toate simptomele? Aceasta este munca Medicului, nu a mea. Treaba mea este să mă încred în prescrierile Lui. Dacă nu pot citi reţeta Lui, nu trebuie să mă neliniştesc. Trebuie să mă încred în priceperea Lui de a face totul limpede în rezultatele obţinute, oricât de misterioasă le-ar fi îndeplinirea. In al doilea rând, El este Stăpânul, şi cunoaşterea Lui ne slujeşte în locul cunoaşterii noastre. Noi trebuie să ascultăm, nu să judecăm: „robul nu stie ce face stăpânul său” (loan 15:15). Oare arhitectul îşi explică planul oricărui lucrător neîndemânatic? Dacă ştie ce vrea, nu este de ajuns? Lutul de pe roata olarului nu ştie ce formă va avea, dar dacă olarul îşi cunoaşte meseria, ce contează că lutul este neştiutor? Domnul meu nu trebuie să fie examinat de un ignorant ca mine. In al treilea rând, El este Capul. Toată înţelegerea locuieşte în El. Oare o mână judecă? Oare un picior înţelege? Toate puterile cunoaşterii se află în cap. De ce să aibă un membru al trupului creier doar pentru el, atunci când capul îndeplineşte toate funcţiile inteligente? De aceea, atunci când un credincios este bolnav, trebuie să se mângâie cu următorul adevăr: s-ar putea ca el să nu cunoască sfârşitul încercării, dar Isus ştie totul. Iubitul meu Domn, fii ochi, suflet şi minte pentru mine întotdeauna, şi ajută-mă să fiu mulţumit cu ceea ce îmi descoperi Tu.

 15 August Dimineța

Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil. Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci. Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

 15 August Seara

Vă voi da o inimă de carne. Ezechiel 36:26

Inima de carne” se cunoaşte, mai întâi, prin sensibilitatea faţă de păcat Nutrirea gândurilor necurate sau îngăduirea unor dorinţe rele, chiar şi pentru un moment, este destul ca să îndurereze inima de came. O inimă de piatră (vers. 26) va spune că o asemenea fărădelege nu înseamnă nimic, dar inima de came nu va suporta

Dacă m-abat de la cărarea legiuită

Indreaptă-mă, Isuse, de îndat’;

Şi fă-mă să-mi plâng viaţa chinuită

Căci inima ta bună am îndurerat

In al doilea rând, inima de carne este atentă la voia Domnului. Voia firii este foarte arogantă; este greu să se supună voinţei lui Dumnezeu. Totuşi, atunci când ţi se dă o inimă de carne, voinţa tremură ca o frunză la fiecare răsuflare a cerului şi se înclină ca o salcie la fiecare adiere a Duhului lui Dumnezeu. Voinţa firească este ca un fier rece, întărit, care nu poate fi turnat în formă. Totuşi, voinţa firească, ca şi metalul topit, este modelată de mâna harului. In al treilea rând, în inima de carne există sensibilitatea afecţiunii. Inima întărită nu îşi iubeşte Răscumpărătorul, dar inima reînnoită arde de afecţiune pentru EL. Inima întărită este egoistă şi întreabă rece: „de ce să plâng pentru păcat? De ce să Îl iubesc pe Domnul?” In contrast, inima de carne spune: „Doamne, Tu ştii că te iubesc (loan 21. 15). Ajută-mă să te iubesc mai multi” Multe sunt privilegiile acestei inimi reînnoite. Acolo Se odihneşte Duhul Sfânt.Acolo locuieşte scumpul Domn Isus. Inima reînnoită este gata să primească fiecare binecuvântare spirituală, şi fiecare binecuvântare vine în ea. Ea aduce roade cereşti spre onoarea şi lauda lui Dumnezeu. De aceea, Domnul găseşte plăcere în ea O inimă sensibilă este cea mai bună apărare împotriva păcatului şi cea mai bună pregătire pentru cer. O inimă reînnoită stă în turnul de veghe aşteptând venirea Domnului. Tu ai „o inimă de carne”?

 16 August Dimineța

Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui

Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers. Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă. Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

 16 August Seara

Dar si noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului.Romani 8:23

Posesiunile prezente sunt declarate în acest verset Chiar în momentul acesta, noi avem „cele dintâi roade ale Duhului”. Avem căinţă, perla celor mai alese dorinţe; credinţă, diamantul nepreţuit; speranţă, smaraldul ceresc, şi dragoste, rubinul slăvit. Noi am fost făcuţi deja făpturi noi în Christos Isus prin lucrarea efectivă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Mântuirea este considerată roadă dintâi fiindcă vine prima. Snopul folosit în darul legănat era primul rod (vezi Levitic 23:10-12). In acelaşi fel, viaţa spirituală şi toate darurile care împodobesc această viaţă sunt prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletele noastre. Roadele dintâi erau pârga secerişului. De îndată ce un israelit culegea primul snop de spice coapte, privea înainte cu bucurie spre recolta viitoare. In acelaşi fel, prea iubiţilor, când Dumnezeu ne dă daruri care sunt „curate”, „vrednice de iubit” şi „vrednice de primit” (Filipeni 4:8) în urma lucrării Duhului Sfânt, acestea sunt o pregustare a slavei viitoare. Roadele dintâi erau întotdeauna sfinte Domnului, şi firea noastră nouă, cu toate puterile ei, este un lucru consacrat Viaţa nouă nu este a noastră, ca să ne însuşim toate meritele. Este imaginea şi creaţia lui Christos, şi este rânduită pentru slava Lui. Roadele dintâi nu erau toată recolta, şi lucrarea Duhului Sfant în noi acum nu este totul — desăvârşirea vine pe urmă. Noi nu trebuie să ne lăudăm că am ajuns la desăvârşire, şi să ne gândim că snopul legănat este singurul produs al anului. Noi trebuie să fim „flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6) şi să tânjim după ziua răscumpărării. Dragă cititorule, în seara aceasta, deschide-ţi larg gura, şi Dumnezeu o va umple (Psalmi 81:10). Fie ca binecuvântările din prezent să-ţi stârnească o dorinţă aprinsă după mai mult har. Luptă-te cu tine însuti pentru o mai mare consacrare, şi Domnul tău ţi-o va da. El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

  17 August Dimineța

Bunătatea lui Dumnezeu.Psalmi 52:8

Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde ş iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate. Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată. Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt

 17 August Seara

Boala aceasta nu este spre moarte.Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe” (vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului. Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului. Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30). In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede. In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.

  18 August Dimineța

 Au venit nişte străini în sfântul locaş al Domnului.

Ieremia 51:51

În această descriere, feţele copiilor lui Dumnezeu sunt acoperite de ruşine, fiindcă era un lucru teribil ca oamenii să intre în Locul Sfânt, rezervat doar preoţilor. Oriunde în jurul nostru vedem motive similare de durere. Cât de mulţi oameni lipsiți de evlavie sunt educaţi acum ca să împiedice lucrarea! Ce păcat strigător la cer este legătura solemnă prin care toată populaţia ţării este inclusă în biserica naţională! Cât de înspăimântător este faptul că cei neconvertiţi trebuie să se Supună ordinii, şi că în cele mai luminate biserici din ţară domneşte o asemenea lipsă de disciplină. Dacă miile de oameni care citesc această meditaţie vor aduce această problemă în rugăciune în faţa lui Isus, El va mijloci şi va opri intrarea răului în biserică. Să falsifici biserica înseamnă să pângăreşti un izvor, să torni apă pe foc, să împrăştii pietre pe un ogor roditor. Să ne ajute Domnul să avem tot harul de a menţine în felul nostru puritatea bisericii, fiind un ansamblu de credincioşi, şi nu o comunitate nemântuită de oameni neconvertiti. Zelul nostru trebuie, totuşi, să înceapă acasă. Să ne examinăm singuri dreptul de a cina la Masa Domnului. Să vedem dacă avem hainele de nuntă, ca să nu fim ca nişte străini în templul Domnului. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Matei 22:14); „strâmtă este poarta, si îngustă este calea ce duce la mântuire” (Matei 7:14). O, dacă am veni la Isus imediat, cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu! Cel care l-a lovit pe Uza (vezi 2 Samuel 6:3-7) pentru atingerea chivotului este foarte gelos. Ca un credincios adevărat, pot să mă apropii liber de el; ca străin, nu trebuie să-1 ating, ca să nu mor. Să cauţi inima unei persoane este datoria tuturor celor botezaţi, care vin la Masa Domnului. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoște-mi inima; încearcă-mă, si cunoaste-mi gândurile” (Psalmi 139:23).

  18 August Seara

I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.Marcu 15:23

Un adevăr de aur se ascunde în faptul că Mântuitorul a refuzat cupa de vin cu smirnă. Fiul lui Dumnezeu a locuit în înălţimile cerului înainte să devină om. In timp ce privea asupra globului nostru, a măsurat lungul drum până la adâncimile mizeriei umane. El a adăugat suma agoniei pe care o cerea Ispăşirea, dar nu a şovăit A hotărât în mod solemn că, pentru a oferi o jertfă ispăşitoare suficientă, trebuia să meargă până la capăt – din înălţime în adâncime, de Ia tronul gloriei la crucea celei mai adânci mizerii. Cupa de vin cu smirnă, cu influenţa ei tranchilizantă, l-ar fi împiedicat să ajungă la limita mizeriei. De aceea, a refuzat-o. Nu dorea să se oprească de la nici o suferinţă pentru poporul Său. Cât de mulţi dintre noi au dorit să-şi aline durerea, prea grea pentru noi! Cititorule, nu te-ai rugat niciodată, cu lacrimi şi înflăcărare, să fii uşurat de o slujbă grea sau de o suferinţă? Poate că providenţa ţi-a spulberat dorinţele cu o singură lovitură. Răspunde, creştine, dacă ţi s-ar fi spus: „dacă doreşti, iubiţii tăi vor trăi, dar Dumnezeu ar fi dezonorat”, ai renunţa la ispită şi ai spune „faca-se voia Ta” (Matei 26:42)? O, este atât de bine să poţi spune: „Doamne, dacă nu trebuie să sufăr pentru alte motive, dar te pot onora prin suferinţă, şi dacă pierderea lucrurilor pământeşti care îmi aparţin îţi aduce glorie, atunci aşa să fie. Refuz confortul, dacă stă în drumul Tău spre onoare”. Dacă am păşi pe urmele Domnului,-îndurând totul de dragul Său, gata să lăsăm deoparte gândurile despre sine şi confort, atunci când ne împiedică să ne terminăm lucrarea! Avem nevoie de mult har ca să păşim pe urmele Domnului, dar harul ne este asigurat.

  19 August Dimineța

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.

Mica 5:4

Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte. Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova. Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

 19 August Seara

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!Psalm 31:4

Duşmanii spirituali au aceeaşi natură cu şarpele din grădina Edenului; ei încearcă să ne înşele prin viclenie. Rugăciunea din textul nostru presupune posibilitatea ca cel credincios să fie prins în laţ ca o pasăre. Păsărarul este atât de îndemânatic, încât păsărelele naive sunt în curând prinse în laţ. Textul cere ca cel captiv să fie eliberat din laţurile Satanei. Este o rugăciune legitimă, şi care poate fi îndeplinită. Fiindcă iubirea veşnica poate salva pe cel sfânt din fălcile leului, şi din adâncurile iadului. S-ar putea să fie nevoie de o smulgere bruscă a credinciosului din laţ, şi de o mână puternică care să-I scoată din capcana înşelătorului, dar Domnul este gata pentru orice urgenţă. Cele mai iscusite laţuri ale păsărarului nu vor fi în stare să-i ţină pe cei aleşi de El. Cei care sunt atât de îndemânatici în întinderea lațurilor, cei care îi ispitesc pe alţii, se vor prinde singuri în laţ. „Căci Tu eşti Ocrotitorul meu”. Ce inexprimabilă mângâiere se află în aceste câteva cuvinte! Cât de curajos înfruntăm bătăliile, şi cât de bucuros răbdăm suferinţele, atunci când ne prindem de puterea divină. Ocrotirea divină va nimici toate lucrările vrăjmaşilor noştri, le va încurca planurile, şi le va împiedica înşelătoriile. Fericit este cel care are asemenea forţe în slujba sa! Puterea noastră nu ne este de mare folos atunci când suntem prinşi în laţ, dar puterea Domnului este întotdeauna la dispoziţia noastră. Trebuie doar să o cerem, şi ea se va afla lângă noi. Dacă, prin credinţă, ne sprijinim numai pe puterea Dumnezeului lui Israel, putem să ne folosim legătura sfântă ca pe un argument în rugăciune. Doamne, doar faţa Ta o căutăm mereu Căci suntem ispitiţi, săraci şi goi; Păstrează-ne în umilinţă, când drumul este greu, Nu ne lăsa să ne împiedicăm în laţul celor răi.

 20 August Dimineța

 Cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel 2 Samuel 23:1

Printre toţi sfinţii ale căror nume sunt amintite în Cartea Sfântă, David are experienţa celui mai încercat, diferit şi instructiv caracter. In istoria lui întâlnim încercări şi ispite ; care nu se găsesc în vieţile celor sfinţi din vechime; de aceea, el este un tip sugestiv al Domnului nostru. David cunoaşte încercările oricărei condiţii de oameni. Regii au problemele lor, pi David a purtat o coroană. Ţăranul are grijile sale, şi David a purtat toiagul păstorului. Călătorul întâlneşte multe primejdii, şi David se adăposteşte în peştera din En-Ghedi. Căpitanul are greutăţile lui, şi David i-a găsit pe fii Ţeruiei prea puternici pentru el. Psalmistul a fost încercat şi prin prietenii săi. Sfetnicul său Ahitofel 1-a uitat: „chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca şi el din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea” (Psalmi 41:9). Cei mai răi duşmani erau cei din casa lui, şi copiii săi erau cel mai mare necaz. Ispitele sărăciei şi bogăţiei, ale onorurilor şi ale ruşinii, ale sănătăţii şi ale bolii, toate şi-au încercat puterile asupra lui. A avut ispite din afară, care i-au tulburat pacea, şi ispite dinăuntru, care i-au întunecat bucuria. Dacă scăpa dintr-o încercare, cădea în alta; abia ieşit dintr-o perioadă de disperare şi alarmă, cădea iar în adâncuri, şi toate valurile lui Dumnezeu treceau pe deasupra lui. Acesta este probabil motivul pentru care psalmii lui David sunt atât de apreciaţi, de către orice creştin încercat. Oricare ar fi starea minţii noastre, agonie sau extaz, David ne-a descris exact emoţiile. El a fost un învăţător priceput al inimii omeneşti, fiindcă a fost instruit în cea mai bună şcoală — şcoala experienţei personale. Pe măsură ce suntem instruiţi în aceeaşi şcoală, pe măsură ce creştem în har şi în ani, apreciem din ce în ce mai mult psalmii lui David, şi ni se par a fi „păşuni verzi” (Psalmi 23:2). Suflete, fie ca experienţa lui David să te bucure şi să te întărească astăzi.

 20 August Seara

Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat.

Neemia 3:8

Cetăţile puternice au ziduri late, aşa cum avea Ierusalimul în zilele lui de glorie. Şi Noul Ierusalim trebuie să fie înconjurat şi întărit de un zid lat de deosebire faţă de lume, şi de despărţire de obiceiurile şi spiritul ei. Tendinţa acestor zile este de a nărui zidul sfânt, şi de a reduce diferenţele dintre biserică şi lume. Creştinii nu-şi mai supraveghează cu stricteţe atitudinile şi acţiunile, literatura uşuratică se citeşte pretutindeni, distracţiile uşuratice sunt îngăduite oriunde, şi o delăsare generală riscă să îndepărteze poporul Domnului de singularitatea care îi despărţea de păcătoşi. Va fi o zi îngrozitoare aceea în care biserica şi lumea se vor uni complet, şi „fii Dumnezeu” vor fi una cu „,fetele oamenilor” (Genesa 6:2). Atunci vor fi înecaţi de un alt potop. Iubite cititor, fă tot ce poţi ca să menţii „zidul cel lat”, şi aminteşte-ţi că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Zidul cel lat era un loc plăcut de întâlnire pentru locuitorii Ierusalimului, de unde aveau o vedere excelentă asupra ţinuturilor înconjurătoare. Aceasta ne aminteşte de poruncile largi ale Domnului, pe care mergem în părtăşie cu Isus, privind asupra scenelor de pe pământ şi aşteptând să vedem slava cerului. Deşi suntem despărţiţi de lume şi ne lepădăm de toate dorinţele lumeşti şi fireşti, nu suntem în închisoare, şi nici îngrădiţi de hotare prestabilite. Nu, mergem în libertate, fiindcă ţinem poruncile Lui. Dragă cititorule, păşeşte alături de Dumnezeu în seara aceasta. Aşa cum prietenii se întâlneau pe zidul cetăţii, întâlneşte-te şi tu cu Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie. Ai dreptul să traversezi cetatea salvării, fiindcă eşti om liber al regatului, cetăţean al capitalei universului.

  21 August Dimineța

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură. O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atonci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile. Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-1 lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi dc foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

 21 August Seara

Eu n-am zis seminţiei lui lacov: „căutaţi-Mă în zadar!” Isaia 45:19

Putem câştiga multă mângâiere gândindu-ne la ceea ce Dumnezeu nu a spus. Ceea ce a spus este nespus de plin de mângâiere şi alinare; ceea ce nu a spus este la fel de mângâietor. Tocmai unul din aceste lucruri „nespuse” au păstrat regatul lui Israel în zilele lui Ieroboam, fiul lui loas. „Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas” (2 împăraţi 14:27). În textul nostru, avem asigurarea că Dumnezeu va răspunde oricărei rugăciuni, fiindcă El „nu a zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar”. Cei care spun lucruri amare despre ei înşişi ar trebui să-şi amintească că, nu contează câte îndoieli şi temeri ai avea, dacă Dumnezeu nu te-a lepădat, nu trebuie să disperi. Chiar şi vocea conştiinţei nu înseamnă mare lucru dacă nu este însoţit de vocea lui Dumnezeu. Teme-te de ceea ce Dumnezeu a spus! Dar nu îngădui ideilor înşelătoare să te copleşească de disperare şi îndoieli păcătoase. Mulţi oameni temători au fost tulburaţi de bănuiala că ar putea exista ceva în cuvântul lui Dumnezeu, care să le nimicească speranţele. Totuşi, temerea aceasta poate fi îndepărtată complet, fiindcă nici un căutător adevărat nu poate fi lăsat pradă răului: „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar” (Isaia 45:19). Dumnezeu a spus clar că va auzi rugăciunea oricărui credincios, şi această declaraţie nu poate fi contrazisă. El a vorbit atât de hotărât, atât de adevărat şi atât de corect, încât nu există loc de îndoială. El nu-şi dezvăluie planul în cuvinte neînţelese, ci vorbeşte clar şi răspicat: „cereţi, şi vi se va da” (loan 26:24). Fricosule, crede aceste adevăruri sigure — că rugăciunea trebuie şi va fi auzită, şi că niciodată, în veşnicia veşniciilor, nu-L vei auzi pe Domnul spunând unui suflet viu „caută-Mă în zadar”.

  22 August Dimineța

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.Cântarea Cântărilor 5:8

Aceasta este declaraţia credinciosului care tânjeşte după Isus; el este bolnav după Domnul său. Sufletele milostive nu se simt în largul lor decât în tovărăşia lui Christos, fiindcă, dacă se îndepărtează de El, îşi pierd pacea. Cu cât sunt mai aproape de El, cu atât sunt mai aproape de pacea cerului; cu cât sunt mai aproape de El, cu atât mai plină le este inima, nu numai de pace, ci şi de viaţă, putere şi bucurie, fiindcă toate acestea depind de comuniunea constantă cu Isus. Ceea ce este soarele pentru zi, ceea ce este luna pentru noapte, ceea ce este roua pentru flori, aceea este şi Christos pentru noi. Ceea ce este pâinea pentru cel flămând, îmbrăcămintea pentru cel gol, umbra unei stânci pentru călătorul în deşert, aceea este Isus Christos pentru noi; de aceea, dacă suntem departe de El, nu este de mirare că sufletele noastre vor striga cu vorbele Cântării: „vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi Spune?… Că sunt bolnavă de dragoste”: Această nevoie de Isus are o urmare binecuvântată: „ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6). Extrem de binecuvântaţi, deci, sunt aceia care însetează după Cel Neprihănit. Binecuvântată este foamea, de vreme ce vine de la Dumnezeu. Dacă nu aş avea binecuvântarea de a fi săturat, aş căuta aceeaşi binecuvântare în toate lucrurile, până aş fi umplut cu Isus. Dacă nu m-aş hrăni cu Isus, aş sta la uşa cerului flămând şi însetat după El. Există o binecuvântare în această foame, de vreme ce ne conduce la fericirtea Domnului. Dar binecuvântarea implică o făgăduinţă. Dacă Christos ne face să tânjim după El, tot El va sătura această foame; şi atunci când va veni la noi, aşa cum doreşte, va fi nespus de frumos!

 22 August Seara

Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos.Efeseni 3:8

Domnul meu are bogăţii care depăşesc socotelile aritmeticii, măsurătorile raţiunii, visele imaginaţiei şi elocvenţa cuvintelor. Ele sunt „nepătrunse. Poţi să le priveşti, să le studiezi, şi să le cântăreşti, însă Isus este un Mântuitor mai mare decât crezi tu în gândurile tale cele mai îndrăzneţe. Domnul meu este mai dispus să te ierte decât eşti tu să păcătuieşti, mai pregătit să uite decât eşti tu să greşeşti. Stăpânul meu este mai dornic să-ţi împlinească nevoile, decât eşti tu gata să le recunoşti. Nu tolera niciodată gânduri josnice despre Domnul Isus. Când îi pui o coroană pe cap, îl încununezi cu argint, iar El merită numai aur. Stăpânul meu are bogăţii de fericire pe care le pune la dispoziţia ta acum. El te poate paşte în păşuni verzi, şi te poate duce la ape de odihnă. Nu există nici o muzică care să se compare cu muzica fluierului Său, atunci când El este Păstorul şi tu eşti oaia, şi când te odihneşti la picioarele Sale. Nu există o altă dragoste ca a Lui; nici pământul nici cerul nu o pot măsura. Să-L cunoşti pe Christos şi să fii „găsit în El” (Filipeni 3:9) -aceasta este viaţă, bucurie, „bucate grase si miezoase” (Psalmi 63:5), „ospăţ de vinuri vechi ţi limpezite” (Isaia 25:6)! Stăpânul meu nu-şi tratează slujitorii într-un mod zgârcit. El le dă ceea ce un rege dă altui rege. El le dă două ceruri — un cer aici, slujindu-L pe El, şi un cer sus, bucurându-ne de El pentru totdeauna. „Bogăţiile nepătrunse” ale lui Isus vor fi mai bine cunoscute în veşnicie. El îţi va da tot ce ai nevoie în drum spre ceruri. Locul tău de apărare va fi întărit cu stânci; pâinea îţi va fi asigurată, şi apa nu-ţi va lipsi (Isaia 33:16). Acolo vei auzi cântările celor care au biruit şi strigătele celor care se ospătează, şi ÎI veţi vedea faţă în faţă pe Cel prea iubit. „Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos!” Aceasta este melodia muzicienilor de pe pământ şi cântecul harpelor din ceruri. Doamne, învaţă-ne tot mai mult despre Isus, şi noi vom spune şi altora vestea cea bună.

  23 August Dimineța

Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea și necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată. Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă. Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

 23 August Seara

Asa încât Christos să locuiască în inimile voastre prin credinţă.Efeseni 3:17

Peste măsură, se doreşte ca noi, în calitate de credincioşi, să păstrăm mereu persoana lui Isus în minte, ca să ne aprindem dragostea pentru El şi să creştem în cunoştinţa Lui. Doresc ca toţi cititorii să se înroleze în şcoala lui Isus, studenţi la „Corpus Christi” sau trupul lui Christos, hotărâţi să obţină o diplomă de cunoaştere a crucii. Ca să-1 păstreze pe Isus mai aproape, inima trebuie să fie plină de EL inundată de dragostea Lui, gata să se reverse. De aceea, apostolul se ruga „asa încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Vedeţi cât de aproape vrea să fie Isus! Nu poţi să ai pe cineva mai aproape decât în inimă. „Aşa încât Christos să locuiască” – nu să te viziteze uneori, ca un oaspete care rămâne peste noapte la tine, ci să „locuiască”, să devină Domnul şi Străjerul fiinţei tale, să nu te părăsească niciodată. Observă aceste cuvinte: „astfel încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Inima este cea mai bună încăpere din casa omului. Christos nu trebuie să locuiască doar în gândurile tale, ci şi în sentimentele tale; nu doar în meditaţiile minţii, ci şi în emoţiile inimii. Noi ar trebui să dorim cu înflăcărare ca dragostea pentru Christos să rămână în noi — nu o dragoste care se aprinde, apoi se stinge într-o jerbă de scântei, ci o flacără constantă, hrănită cu ulei sfinţit, ca focul de pe altarul templului, care nu se stingea niciodată (Levitic 6:12-13). Aceasta se poate îndeplini numai „prin credinţă”. Credinţa trebuie să fie puternică, altfel dragostea se va stinge. Rădăcina florii trebuie să fie sănătoasă, altfel nu avem de ce aştepta mireasmă. Credinţa este rădăcina crinului, şi dragostea este floarea lui. Isus nu poate sta în inima ta dacă nu te ţii strâns de El prin credinţă. De aceea, roagă-te să te încrezi întotdeauna în Christos, ca să ÎI poţi iubi întotdeauna. Dacă dragostea este rece, poţi fi sigur că şi credinţa e la fel.

 24 August Dimineța

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor.Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El 1-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului. Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada. Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

 24 August Seara

Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale, şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.

Exod 22:6

Ce despăgubire poate da cel care a pus focul erorii şi cărbunii imoralităţii, şi a aprins flăcările iadului în sufletele oamenilor? Vina este extraordinar de mare, şi rezultatele sunt ireparabile. Chiar dacă un asemenea criminal este iertat, ce durere îi va produce fapta lui, fiindcă nu va putea repara răul făcut! Un exemplu rău poate aprinde o flacără pe care nici anii nici îmbunătăţirea caracterului nu o pot stinge. Să arzi hrana oamenilor este destul de rău, dar cu cât mai rău este să distrugi sufletul! Ne-ar fi de folos să reflectăm la incendiile de care ne­am făcut vinovaţi în trecut. S-ar putea să fie folositor să ne întrebăm dacă nu cumva, chiar şi în prezent, există în noi tendinţa de a face rău sufletelor rudelor noastre, prietenilor sau vecinilor. Focul rivalităţii este un rău teribil atunci când izbucneşte într-o biserică creştină. Atunci când numărul convertiţilor creşte, şi Dumnezeu este slăvit, gelozia şi invidia diavolului lucrează cu şi mai multă putere. Atunci când grâul auriu este depozitat în hambarul marelui Boaz, focul duşmăniei se aprinde, şi lasă în urmă numai fum şi grămezi de cenuşă. Vai de cei prin care vine nenorocirea Fie să nu vină niciodată prin noi. Fiindcă, deşi nu vom putea înapoia nimic, vom suferi foarte mult fiindcă am păcătuit foarte mult Cei care hrănesc focul merită condamnarea, dar cel care pune focul este cel mai vinovat Discordia ia de obicei locul mărăcinilor – ea este nutrită de creştinii ipocriţi şi josnici din biserică. Apoi se întinde şi printre cei drepţi, purtată de vânturile iadului. Nimeni nu ştie cum s-ar putea sfârşi. Doamne, Dătătorul păcii, fă-ne împăciuitori. Nu ne lăsa să ajutăm şi să sprijinim oamenii certăreţi, sau să cauzăm fără vrerea noastră cea mai mică discordie în poporul Tău.

  25 August Dimineța

Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. Cântarea Cântărilor 2:3

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53). Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înțelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei. De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-1 primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

 25 August Seara

Dacă, crezi din toată inima, se poate.

Faptele Apostolilor 8:37

Aceste cuvinte pot să răspundă conştiinţei tale, dragă cititorule, în privinţa participării la serviciile bisericii. Poate că spui: „mă tem să mă botez. Este un lucru atât de solemn să declari că eşti mort şi îngropat cu Isus. Nu mă simt liber să vin la Cina Domnului. Mă tem să nu mănânc şi să beau osândă, dacă nu deosebesc „trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29). Sărmane fricos, Isus ţi-a dat libertate. Nu te teme. Dacă un străin vine în casa ta, aşteaptă la uşă sau stă pe hol. Nu ar îndrăzni să intre nechemat în camera ta, fiindcă nu este la el acasă. Un străin nu poate intra acolo unde intră un copil. La fel se întâmplă şi cu copii lui Dumnezeu. Când Duhul Sfânt te face să simţi un „duh de înfiere” (Romani 8:15), poţi să participi la slujba lui Christos fără teamă. Acelaşi principiu este adevărat şi în privinţa privilegiilor creştinului. Crezi, sărmane credincios, că nu eşti în stare să te bucuri „cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8). Dacă ţi se permite să intri pe uşa lui Christos, şi să stai la coada mesei, vei fi foarte mulţumit. O, dar tu nu vei avea decât privilegii foarte mari. Dumnezeu nu face distincţie în dragostea Sa pentru copiii Lui. Un copil este un copil pentru El. El nu va face din el un slujitor plătit. Copilul Său va mânca din viţelul cel gras; el va avea muzică şi dansuri, ca şi cum nu ar fl plecat niciodată. Atunci când Isus vine în inima unei persoane, El îi dă permisiunea de a se bucura „în Domnul” (Psalmi 32:11). Nici un lanţ nu există la curtea Regelui Isus. Admiterea noastră la privilegiile depline poate fi gradual, dar este sigur. Poate că spui: „aş vrea să mă bucur de făgăduinţe şi să păşesc liber în poruncile Domnului”. „Dacă crezi din toată inima, se poate”. Slăbeşte-ţi lanţurile de la gât, „fiică, roabă a Sionului” (Isaia 52:2), fiindcă Isus te eliberează.

 26 August Dimineța

A aşezat legământul Său în veci. Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate. Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-1 clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei! Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

 26 August Seara

De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat, si a alergat la El să i se închine. Marcu 9:15

Ce diferenţă mare exista între Moise şi Isus! După ce a petrecut patruzeci de zile cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, Moise era transfigurat, aşa că faţa lui strălucea de o mare lumină. Când a coborât de pe munte, şi-a pus un văl pe faţă, fiindcă poporul nu putea îndura să-i privească slava. In cazul Mântuitorului, nu s-a întâmplat la fel. El a fost transfigurat de o slavă mai mare decât cea a lui Moise (vezi Marcu 9:2-8). Totuşi, Biblia nu spune că poporul a fost orbit de strălucirea feţei Lui. Mai degrabă „s-a mirat, şi a alergat la El să i se închine”. Slava legii respinge, dar slava mai mare a lui Isus atrage. Deşi Isus era sfânt şi drept, atât de mult adevăr şi har era amestecat cu puritatea Lui, încât păcătoşii alergau la El, uimiţi de bunătatea Lui şi fascinaţi de iubirea Lui. Ei L-au preamărit, au devenit ucenicii Lui, şi L-au recunoscut ca Domn şi învăţător. Cititorule, s-ar putea ca tu să fii orbit acum de strălucirea orbitoare a legii lui Dumnezeu. Simţi că te mustră conştiinţa, dar nu o poţi asculta în viaţa ta. Nu este din cauză că legea nu ar fi bună. Din contră, ea merită cel mai profund respect. Totuşi, nu eşti atras la Dumnezeu de ea. Inima ta este rece, şi eşti împins la disperare. Biată inimă, întoarce-ţi ochii de la Moise, cu toată splendoarea lui orbitoare, şi priveşte la Isus, care străluceşte cu o slavă mai blândă. Priveşte sângele care curge din rănile Sale, şi fruntea Lui încununată cu spini! El este Fiul lui Dumnezeu; de aceea, El este mai mare decât Moise. El este Domnul iubirii, şi este mai blând decât dătătorul legii. El a purtat mânia lui Dumnezeu. Prin moartea Lui, El a dezvăluit mai multe despre dreptatea lui Dumnezeu decât a făcut-o Sinaiul. Totuşi, dreptatea lui Dumnezeu a fost justificată, şi acum ea este păzitorul credincioşilor în Isus. Păcătosule, priveşte-L pe Mântuitorul sângerând. În timp ce simţi atracţia iubirii Lui, aleargă în braţele Sale, şi vei fi mântuit.

 27 August Dimineța

Până când nu va crede el în Mine? Numeri 14:11

Luptă-te din toate puterile să izgoneşti monstrul necredinţei. El îl dezonorează pe Christos, iar El îşi retrage prezenţa dacă îl insultăm prin tolerarea necredinţei. Este adevărat că necredinţa este o buruiană pe care n-o poţi stârpi definitiv, dar trebuie să-i smulgem rădăcinile cu zel şi perseverenţă. Printre lucrurile urâte, ea este cel mai îngrozitor. Natura ei stricată este atât de rea încât cel care o exercită şi cel asupra căruia este exercitată sunt amândoi răniţi. În cazul tău, credinciosule, este şi mai rea, fiindcă îndurările cu care te-a binecuvântat Domnul în trecut îţi măresc vina de a te îndoi de El acum. Când te îndoieşti de Domnul Isus, El poate striga: „Iată, vă voi stropşi, cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2:13). Îndoindu-te de El, îi încununezi fruntea cu cei mai ascuţiţi spini. Este foarte crud din partea unei soţii iubite să se îndoiască de soţul ei credincios. Păcatul este inutil, nebunesc şi nesigur. Isus nu ţi-a dat nici cel mai mic motiv de îndoială, şi este greu să te îndoieşti de cei care se poartă iubitor şi sincer. Isus este Fiul Celui Prea înalt, şi are bogăţii infinite; este o ruşine să te îndoieşti de Atotputernicia Sa și să nu te încrezi în capacităţile Lui. Vitele de pe o mie de dealuri îţi vor împlini toate nevoile, şi hambarele cerului nu se vor goli niciodată. Dacă Christos ar fi un bazin, I-am epuiza curând plinătatea, dar cine poate seca o fântână? Miliarde de suflete s-au adăpat în El, şi nici unul nu a murmurat cum că a secat. Izgoneşte acest trădător nemernic, îndoiala, fiindcă singurul lui scop este să rupă legăturile părtăşiei şi să ne facă să jelim după un Mântuitor absent. Bunyan spunea că îndoiala are „la fel de multe vieţi ca şi pisica”. Dacă este aşa, să ucidem una acum, şi să continuăm munca până când se duc toate nouă. Jos cu tine, trădătorule. Inima mea se leapădă de tine!

 27 August Seara

In mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu ma vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Psalmi 31:5

Aceste cuvinte au fost frecvent folosite de bărbaţi şi femei sfinte în ceasul plecării lor din lume Meditând la ele în seara aceasta, vom avea foloase. Obiectul grijii credinciosului, în viaţă şi în moarte, nu este trupul sau starea lui, ci sufletuL Sufletul său este cea mai valoroasă comoară. Dacă el este în siguranţă, totul este bine Ce este starea trupului în comparaţie cu starea sufletului? Credinciosul îşi încredinţează sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sufletul vine de la EI; este al Lui. EI l-a susţinut, şi El este capabil să-1 păstreze; este cel mai bine ca el să-1 primească. Toate lucrurile sunt în siguranţă în mâinile lui Iehova. Ceea ce îi încredinţăm Domnului va fi sigur, acum şi în Ziua cea Mare către care ne îndreptăm cu repeziciune. Dacă te odihneşti în grija cerului, trăieşti în pace şi mori în slavă. In orice moment, ar trebui să ne încredinţăm în mâinile credincioase ale lui Isus, cu tot ce avem. Atunci, chiar dacă am trăi sub ameninţarea morţii, şi încercările ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, sufletele noastre ar locui în desfătare şi pace în „case fără grijă si adăposturi liniştite” (Isaia 32:18). „Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate”. Răscumpărarea este o temelie sigură pentru încredere. David nu a cunoscut Calvarul aşa cum l-am cunoscut noi, dar răscumpărarea temporală l-a mângâiat Oare răscumpărarea veşnică nu ne va mângâia mai mult? Timpurile trecute de izbăvire sunt argumente puternice pentru sprijinul prezent Domnul va face din nou ceea ce a făcut în trecut, fiindcă EI nu se schimbă niciodată. El este credincios făgăduinţelor Sale.

  28 August Dimineța

Undelemn pentru sfeşnic. Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt. Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare. Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

  28 August Seara

Bucură-te, stearpo. Isaia 54:1

Poate că am adus nişte roade pentru Christos, şi sperăm că suntem plante sădite de mâna Lui dreaptă (Psalmi 80:15). Totuşi, sunt vremuri când ne simţim sterpi. Rugăciunile noastre sunt moarte, dragostea noastră este rece şi credinţa noastră este slabă. Orice dar din grădina inimii noastre se veştejeşte şi moare. Suntem ca florile în arşiţă, şi avem nevoie de o ploaie răcoritoare. Ce trebuie să facem într-o asemenea situaţie? Versetul din care face parte textul nostru se adresează tocmai celor aflaţi într-o asemenea stare: „Bucură-te, stearpo…! Izbucneşte în strigăte de veselie și bucurie” (vers. 1). Dar despre ce să cânt? Nu pot să vorbesc despre prezent, şi trecutul mi se pare neroditor. O, pot să cânt despre Isus Christos! Pot să vorbesc despre vizitele pe care mi le-a făcut Mântuitorul în trecut Sau pot să laud iubirea cu care şi-a iubit poporul când a coborât din înălţimile cerului ca să-i răscumpere. Voi merge din nou la cruce. Vino, suflete. Ai fost odinioară „trudit şi împovărat” (Matei 11:28), dar acolo ai scăpat de povară. Du-te din nou la Calvar. Poate că aceea şi crucea care ţi-a dat viaţă îţi poate da şi puterea de a rodi. Ce este sterpiciunea mea? Este temelia puterii creatoare de roade a lui Christos. Ce este nefericirea mea? Este montura neagră în care se aşează safirul iubirii Sale veşnice. Voi merge la cruce sărac; voi merge neajutorat; voi merge ruşinat şi fricos. Ii voi spune că sunt încă copilul Său. Increzându-mă în inima Sa credincioasă, eu chiar eu, cel sterp, voi izbucni „în strigăte de veselie şi bucurie”. Cântă, credinciosule, fiindcă îţi vei mângâia inima şi îi vei alina inimile altor nefericiţi. Cântă, chiar dacă ţi-e ruşine de sterpiciunea ta, fiindcă vei rodi curând. Acum că Dumnezeu te-a făcut în stare să porţi fructe, te va umple curând de muguri. Experienţa sterilităţii este dureroasă, dar vizitele Domnului sunt încântătoare. Simţământul sărăciei noastre ne conduce la Christos. Acolo trebuie să fim, fiindcă în El putem rodi.

 29 August Dimineța

Ai milă de mine, Dumnezeule.Psalmi 51:1

În timp ce suferea de o boală gravă, doctorul Carey a fost întrebat: „Dacă boala aceasta se va dovedi fatală, ce pasaj aţi vrea să alegem pentru predica de înmormântare?” El a răspun: „O, mă simt atât de păcătos şi nevrednic să se spună ceva despre mine, dar dacă trebuie să am o predică de înmormântare, ar fi bine să fie din textul ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele (Psalmi 51:1)”. În acelaşi spirit de umilinţă, el a scris în testamentul său ca piatra de mormânt să poarte următoarea inscripţie:

WILLIAM CAREY, NĂSCUT AUGUST 17,1761; MORT

Un vierme nevrednic, sărman şi umil

Se-ntoarce în căminul Tău divin.

Doar prin sprijinul harului liber poate cel mai experimentat şi onorat dintre sfinţi să se apropie de Dumnezeu. Cei mai buni dintre oameni sunt conştienţi, în primul rând, că sunt oameni. Bărcile goale trec pe deasupra apei, dar corăbiile încărcate sunt afundate în apă; falşii credincioşi pot să se laude, dar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu strigă după îndurare, recunoscându-şi nevrednicia. Avem nevoie de mila Domnului în faptele noastre bune, în rugăciunile, predicile, milosteniile şi lucrurile noastre sfinte. Sângele nu a fost stropit doar pe uşile caselor israelitilor, ci şi în templu, pe scaunul îndurării şi pe altar, fiindcă păcatul intră în cele mai sfinte lucruri, şi este nevoie de sângele lui Isus care să le curăţească. Dacă avem nevoie de îndurare în îndatoririle noastre, ce putem spune despre păcate? Cât de minunat este gândul că îndurarea cea veşnică aşteaptă să ne mântuiască, să ne repare greşelile, şi să ne vindece oasele rupte!

  29 August Seara

In tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui.

Numeri 6:4

Printre alte jurăminte, nazireii depuneau un jurământ care le interzicea consumarea vinului (vezi Numeri 6:2,3). Ca să fie păziţi de violarea obligaţiei, li se interzicea să bea oţet din vin sau băuturi tari. Pentru ca regula să fie şi mai clară, nu trebuiau să se atingă de mustul proaspăt de struguri sau de fructul viţei — proaspăt sau uscat. Ca să completeze integralitatea jurământului, nu li se permitea să aibă nimic de a face cu via. De fapt, trebuiau să evite „orice vi se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22). Cu siguranţă, abstinenţa lor este o lecţie pentru poporul separat al Domnului, învăţându-i să se îndepărteze de orice forrnă de păcat — nu numai de formele vizibile, ci şi de spiritul şi aparenţa păcatului. Să fii strict cu tine însuţi în umblarea pe calea Domnului este un lucru dispreţuit în zilele noastre. Totuşi, fii liniştit, dragă cititorule, acesta este cel mai fericit şi mai sigur mod de viaţă. Cel care cedează într-un punct sau în două în faţa lumii este în mare pericol; cel care mănâncă strugurii din Sodoma va bea curând vinul Gomorei. O mică spărtură în zid face loc apelor mării, şi spărtura creşte până când totul este inundat Asemănarea cu lumea, în orice proporţie, este o capcană pentru suflet şi îl pregăteşte să cadă pradă păcatului. Nazireul care bea must de struguri nu putea fi sigur de gradul lui de fermentaţie. In consecinţă, el nu putea şti cu precizie dacă jurământul lui mai era intact. In acelaşi fel, creştinul compromis nu poate avea conştiinţa clară; el simte că păzitorul lăuntric se îndoieşte de integritatea lui. Noi nu trebuie să ne minunăm de lucrurile discutabile. Ele sunt rele pentru noi. Nu trebuie să ne judecăm cu lucrurile care ne ispitesc, ci să fugim cât putem de repede. Este mai bine să fii batjocorit ca puritan decât să fii dispreţuit ca ipocrit Umblarea pe căile Domnului poate implica multă lepădare de sine, dar are desfătările ei, care sunt o compensaţie mai mult decât suficientă.

 30 August Dimineța

Nădăjduiește în Domnul.Psalmi 27:14

Să nădăjduieşti poate părea un lucru uşor, dar este una din posturile pe care soldatul creştin nu o învaţă decât după ani întregi. Mărşăluirea este mult mai uşoară decât aşteptarea, pentru soldaţii lui Dumnezeu. Există ore de confuzie în care cel mai ascultător suflet, doritor să slujească Domnului, nu ştie ce să facă. Cum ar trebui să acţioneze? Să se lase pradă disperarii? Să fugă înapoi cu laşitate şi să scape, Sau să meargă înainte, în nesiguranţă? Nu, trebuie să aştepţi pur şi simplu. Să aştepţi în rugăciune, totuşi. Cheamă-L pe Dumnezeu, şi prezintă cazul în faţa Lui. Spune-i necazurile tale şi cere ajutorul făgăduit. Atunci când nu ştii ce să alegi între o datorie şi alta, cel mai bine este să te umileşti ca un copil şi să aştepţi pur şi simplu răspunsul Domnului. Este bine să ne recunoaştem nesocotinţa şi să aşteptăm să fim conduşi de voia lui Dumnezeu. Dar aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Aşteptările necredincioase şi nerăbdătoare sunt o insultă pentru Domnul. Crede că El va veni la timpul potrivit, chiar dacă te ţine în aşteptare până la miezul nopţii. Viziunea va sosi şi nu va întârzia. Aşteaptă cu răbdare, nu te răzvrăti din cauza încercărilor, şi binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru ele. Nu murmura aşa cum făceau copiii lui Israel contra lui Moise. Nu-ţi dori să te întorci în lume, acceptă situaţia aşa cum este, simplu şi din toată inima, fără nici o încăpăţânare, din mâna Dumnezeului legământului. Spune: „acum, Doamne, facă-se nu voia mea, ci voia Ta. Nu ştiu ce să fac. Sunt adus la limită, dar voi aştepta să despici marea şi să-mi alungi duşmanii. Voi aştepta, chiar dacă mă vei ține multe zile, fiindcă inima mea este întemeiată pe Tine, Dumnezeule. Sufletul meu aşteaptă plin de convingerea că Tu eşti bucuria şi mântuirea mea, adăpostul meu şi turnul meu de scăpare”.

 30 August Seara

Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat.

Ieremia 17:14

I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui.

Isaia 57:18

Indepărtarea bolilor spirituale este prerogativa exclusivă a lui Dumnezeu. Bolile fizice pot fi vindecate de oameni pe diferite căi. Totuşi, chiar şi atunci, onoarea trebuie dată lui Dumnezeu, care dă putere de vindecare medicamentelor şi oferă corpului omenesc tăria de a se opune bolii. Cât despre bolile spirituale, ele sunt domeniul Marelui Medic. El le cere ca dreptul Lui exclusiv: „Eu dau viaţă şi Eu omor; Eu rănesc şi Eu tămăduiesc” (Deuteronom 32:39). Unul din titlurile de seamă ale lui este Iehova-Rafa, „Domnul care te vindecă” (Exod 15:26). „Eu îţi voi vindeca rănile” este o făgăduinţă care nu poate veni de la om, ci numai de la Dumnezeul veşnic. Din acest motiv, psalmistul strigă către Domnul: „vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele” (Psalmi 6:2) şi „vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Tal” (Psalmi 41:4). Tot din acest motiv, cei evlavioşi laudă numele Domnului, spunând: „El vindecă toate bolile noastre” (vezi Psalmi 103:3). Cel care a făcut omul poate să-i vindece bolile, şi Cel care este Creatorul naturii noastre poate să o creeze din nou. Ce mângâiere incomparabilă este să ştii că în persoana lui Isus „locuieşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9)! Nu contează câte boli ai, Marele Medic te poate vindeca. El este Dumnezeu, şi nu există limită pentru puterea Lui. Vino, deci, cu ochii orbiţi de neînţelegere. Vino cu picioarele tremurând de slăbiciune şi cu mâinile rănite de puţină credinţă. Vino cu febra unui temperament mânios sau cu frigurile disperării. Vino aşa cum eşti, fiindcă Cel care este Dumnezeu te poate vindeca de boală. Nimeni nu poate opri puterea vindecătoare care vine de la Domnul Isus. Legiunile de demoni au fost forţate să recunoască puterea iubitului Medic. El nu a fost făcut de ruşine niciodată. Toţi pacienţii Lui au fost vindecaţi în trecut şi vor fi vindecaţi şi în viitor. Tu te vei afla printre ei, dragă prietene, dacă te vei odihni în El seara aceasta.

  31 August Dimineța

Se vor încrede în braţul Meu.Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme. O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului. Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

 31 August Seara

 Dacă umblăm în lumină, aşa cum El Însuşi este lumină.

1 loan 1:7

Umblând… aşa cum El însuşi este lumină!” Putem să ajungem la această umblare? Vom fi în stare vreodată să umblăm în lumină asemeni Celui pe care îl numim „Tatăl nostru” (Matei 6:9), şi despre care este scris: „Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric” (1 loan 1:4)? Cu siguranţă, acesta este modelul aşezat înaintea noastră, fiindcă Mântuitorul însuşi a zis: „de aceea fiţi dar desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48). Deşi simţim că nu ne putem ridica la desăvârşirea lui Dumnezeu, trebuie să o căutăm şi să nu ne mulţumim până nu o obţinem. Atunci când tânărul pictor pune mâna pe penel la începutul carierei, cu greu poate spera să-1 egalizeze pe Rafael sau pe Michelangelo. Totuşi, dacă nu are un beau ideal sau un arhetip în mintea sa, va crea ceva ordinar şi mediocru. Ce vrea să spună fraza că trebuie să „umblăm în lumină, aşa cum El însuşi este lumină”? Eu înţeleg că fraza aceasta cere asemănarea, mai degrabă decât măsura. Noi suntem în lumină, complet în lumină, sincer în lumină, onest în lumină, aşa cum este şi Dumnezeu, deşi nu putem fi în lumină în măsura în care este Dumnezeu. Eu nu pot locui în soare; este un loc prea strălucitor pentru mine. Totuşi, pot să umblu în lumina soarelui. In acelaşi mod, deşi nu pot să ajung la perfecţiunea şi puritatea adevărului care aparţin Domnului oştirilor prin natura Dumnezeului infinit. Totuşi, eu pot să „am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” (Psalmi 16:8). Pot să lupt, cu ajutorul Duhului, să mă conformez imaginii Lui. Faimosul comentator din vechime, John Trapp, spunea: „Putem fi în lumină aşa cum Dumnezeu este în lumină pentru calitate, nu pentru egalitate”. Trebuie să avem lumina şi să umblăm în ea aşa cum Dumnezeu are lumina şi umblă în ea. Cât despre egalitatea cu Dumnezeu în sfinţenie şi puritate, trebuie să aştepte până trecem Iordanul şi intrăm în desăvârşirea Celui Prea înalt. Observaţi că binecuvântarea părtăşiei sfinte şi a curăţirii desăvârşite sunt legate de umblarea în lumină (vezi 1 loan 1:7).

Sursa: Meditații primite prin Email. Dar sunt la îndemâna multora prin strădania exemplară a unor surori  și frați. Domnul să le răsplătească după voia Sa!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s