Sunt eu fericit în felul acesta?

Meditații pentru 25 IULIE

Matthew_5-3Ferice de…

Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim. Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele „explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă.

Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: „Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la începui, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI  de Oswald Chambers)

DOMNUL ESTE APROAPE

CALENDAR BIBLIC

Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta! Ezec. 34,11

Proorocia lui Ezechiel începe cu un cuvânt de jale către păstorii lui Israel, deoarece aceştia se pasc pe ei înşişi în loc să pască turma. Urmarea acestei rele lucrări a fost că turma a fost împrăştiată, desbinată, rănită, bolnavă şi slăbită. Ce vreme măreaţă a fost pentru popor în timpul domniei lui Solomon! împărăteasa din Seba a trebuit să spună: „Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus.” Dar Dumnezeu a trebuit să-şi retragă binecuvântările de la urmaşii lui Solomon iar peste popor a venit judecata. Lipseau păstorii credincioşi, iar când Dumnezeu le-a trimis prooroci,aceştia au fost prigoniţi de conducătorii poporului. Dar Dumnezeul cel Bun, care iubea poporul s-a gândit la promisiunea Lui: „Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte şi anume pe robul Meu David.” Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său. Domnul Isus a venit „dar ai Săi nu L-au primit.” Şi de data aceasta conducătorii poporului, păstorii, marii preoţi şi cărturarii au fost aceia care au intrigat poporul la ură împotriva Celui trimis de Dumnezeu. Poporul l-a osândit şi l-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acolo, la cruce putem vedea pe Păstorul cel Bun care îşi dă viaţa pentru oile Sale. După învierea şi înălţarea Sa la Tatăl, El a trimis Duhul Sfânt, care a „adunat într-un singur Trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” Astăzi vedem că turma lui Dumnezeu a primit păstori de la Domnul nostru. (Petru îi numeşte: „bătrânii dintre voi.”) Când poporul Israel va fi restabilit va savura din binecuvântările pe care le vor primi de la Mesia. Când omul îşi recunoaşte nimicnicia lui, atunci Dumnezeu poate să-i vorbească în har. E vorba de Dumnezeu singur şi de lucrarea Lui. Şi în aceasta stă adevărata odihnă a omului care a învăţat să se cunoască cât de puţin. E bine să luăm seama că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu făptura Sa. El este TOTUL şi noi NIMIC.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.

Genesa 39:12

În lupta cu anumite păcate nu există alt mod de a câştiga în afară de fugă. Biologii din vechime au scris mult despre basilic, al cărui ochi fascinau victimele şi le făceau să-i cadă pradă; în acelaşi fel, cea mai mică urmă de răutate ne pune într-un mare pericol. Cel care vrea să fie în siguranţă faţă de acțiunile răului trebuie să fugă de ocazia de a-l înfăptui. Trebuie să facem legământ cu ochii noştri, ca să nu privim cauza ispitei, fiindcă păcatele acestea au nevoie de o scânteie ca să înceapă, şi apoi ard cu flacără mare. Cine ar intra de bunăvoie într-o leprozerie ca să doarmă printre nenorociţii de acolo? Doar cel care vrea să fie lepros se supune contaminării. Dacă marinarul ştie cum să evite o furtună, va face orice ca să nu dea piept cu ea. Piloţii atenţi nu vor să ştie cât de aproape de pământ pot zbura, sau cum pot să atingă o stâncă fără să piardă combustibil. Scopul lor este să se ţină cât mai departe de ţărm şi să navigheze în siguranţă. Astăzi, s-ar putea să fiu expus unui mare pericol; lăsaţi-mă să am înţelepciunea şarpelui şi să îl evit. Aripile porumbelului îmi vor fi mai folositoare decât fălcile leului. Este adevarat că pot să pierd în aparenţă evitând tovărăşiile rele, dar este mai bine să îmi pierd haina decât caracterul. Nu este necesar să fiu bogat, dar este imperativ să fiu curat. Nici o legătură de prietenie, nici o acumulare de frumuseţe, nici o demonstraţie de talent, nici o teamă de ridicol nu trebuie să mă abată de la hotărârea de a fugi de păcat. Mă voi împotrivi diavolului şi el va fugi” (Iacov 4:7) de la mine, dar de poftele cărnii trebuie să fug eu, ca să nu mă biruiască. O, Doamne al sfinţeniei, păstrează-l pe Iosif, ca să nu fie amăgit de sfaturile rele. Ajută-ne să nu fim învinşi niciodată de oribila trinitate: lumea, carnea şi diavolul!

Seara

Când vor fi în necaz vor alerga la Mine.

Osea 5:15

Pierderile şi necazurile reprezintă adesea mijloace prin care Marele Păstor îşi conduce acasă oaia rătăcită. Ca nişte câini ciobăneşti, ele grăbesc hoinara înapoi spre turmă. Leii nu pot fi îmblânziţi dacă sunt prea bine hrăniţi; burţile lor trebuie golite, şi trebuie să-şi piardă mult din putere ca să se supună mâinii îngrijitorului. Am văzut adesea creştini obligaţi să asculte voia Domnului prin lipsă de pâine şi încercări grele. Atunci când spun „sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, credincioşii îşi ridică prea sus capul şi se laudă cu îngâmfare. Ca şi David, se măgulesc singuri, spunând „nu mă voi clătina niciodată” (Psalmi 30:6). Când se îmbogăţeşte, are reputaţie bună, este sănătos şi are o familie fericită, creştinul o primeşte prea des la masa lui pe doamna Siguranţă Trupească. Dacă este copil al lui Dumnezeu, i se pregăteşte o nuia. Aşteaptă numai, şi vei vedea cum bogăţia i se topeşte ca un vis. Se duce o parte din averea lui – ce repede îşi schimbă moşiile stăpânii! Datoriile şi notele de plată se adună; când se vor sfârşi? Este un semn al binecuvântării divine dacă, atunci când necazurile vin unul după altul, începe să-şi dea seama de starea lui şi se întoarce la Domnul. Binecuvântate sunt valurile care spală marinarul pe stânca salvării! Pierderile în afaceri sunt adesea sfinţite pentru „îmbogăţirea” sufletului nostru. Dacă sufletul ales nu vine la Domnul cu mâinile pline, va veni cu ele goale. Dacă Dumnezeu, în harul Său, nu găseşte alte mijloace de a ne face să-L onorăm printre oameni, ne va arunca la adâncime; dacă nu II onorăm pe culmea bogăţiei, ne aduce în valea sărăciei. De aceea nu te căina, moştenitor al durerii, când eşti mustrat. Recunoaşte mâna iubitoare care te disciplinează, şi spune „mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18).

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Dacă ei ar fi fost înţelepţi ca să înţeleagă aceasta, ar fi cugetat la sfârşitul lor de la urmă.   

   Deuteronom 32:29

Tragica lipsă de înţelepciune a lui Israel este un exemplu izbitor al ignoranţei care este astăzi răspândită în întreaga lume. Ignoranţa nu înseamnă, în mod simplu, lipsa cunoştinţei, ci neglijarea a ceea ce ar putea fi cu uşurinţă cunoscut. Oamenii sunt îndeajuns de înţelepţi să ia în calcul cum ar putea fi afectaţi peste zece ani de deciziile pe care le iau astăzi. Ei se îngrijorează cu privire la siguranţa locului lor de muncă, îşi fac asigurări pentru a se pune la adăpost în caz de incendiu, de accident sau de boală. Formează organizaţii din teama unui război nuclear sau a poluării – toate acestea pentru a‑şi proteja viitorul într‑o lume în care domneşte confuzia.

Dar cum rămâne cu „sfârşitul de la urmă“ al omului? Exact aşa cum Israel a uitat de acest sfârşit şi n‑a luat seama la cuvintele lui Dumnezeu cu privire la viitorul său, oamenii astăzi ignoră în mod voit Cuvântul clar al lui Dumnezeu cu privire la viitorul lor veşnic.

Viaţa naturală a omului se sfârşeşte, oricât de bine şi‑ar aranja‑o el. Doctorul îi poate spune că moartea îi va veni curând, iar el nu s‑a gândit niciodată la aceasta, nu s‑a pregătit în niciun fel pentru ea, nu cunoaşte remediul lui Dumnezeu şi nici nu i‑a păsat să‑l cunoască. De ce este omul atât de neînţelept cu privire la o chestiune atât de importantă, în timp ce dă dovadă de o mare înţelepciune cu privire la lucruri neînsemnate?

El trebuie să se preocupe nu doar de viaţa sa naturală, pe care o va pierde oricum, ci şi de primirea vieţii eterne din partea lui Dumnezeu. Astfel, el poate căpăta viaţa eternă prin credinţa în Hristos Isus, care ne spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5.24). Dacă cineva doreşte să fie înţelept, să pună aceste lucruri la inimă şi să dobândească viaţa eternă acum!

L. M. Grant

  OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, vreau să caut faţa Ta, dar ce rost are căutarea mea dacă Tu nu Te arăţi? Arată-mi Faţa Ta, O Doamne. Fă să te văd mereu pe Tine.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

“De altfel toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi”.

2 Tim. 3:12.

A fi evlavios înseamnă a avea bucurie în citirea Cuvântului lui Dumnezeu, atât a locurilor unde sunt porunci cât şi cele cu făgăduinţe. Dar în Scriptură vedem că promisiunile sunt înaintea poruncilor. Căci prin credinţa în ceea ce a săvârşit Isus şi prin da­rul Duhului Sfânt primim puterea pentru a ţine porun­cile Lui. Astfel putem spune: “Poruncile Sale nu sunt grele,ele înviorează inima şi sunt hrană pentru via­ţa lăuntrică. Isus spune: “Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes”. Pe cel care şi-a găsit sur­sa bucuriei în Dumnezeu nu-l fericeşte mobila, averea sau vreun viciu, ci desfătarea în Domnul este ferici­rea lui. A face bine şi a da mai departe este bucuria celui mântuit. Avem bucurii în împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi fericiţi să ne încredem în harul Său.

Căci prin harul Său sunt ceea ce sunt şi harul Său nu a fost în zadar. Căci prin harul Lui, eu un împo­vărat am găsit fericirea; laudă şi cinste i se cuvine pentru aceasta Mielului lui Dumnezeu. Si dacă îi atri­buim toată slava doar Lui aceasta ne înviorează. Aceas­ta va fi bucuria noastră să-L lăudăm şi să ne închi­năm doar Lui. Privim bucuroşi în viitor chiar dacă va trebui să suferim. Si chiar dacă ar fi să ajungem în închisoare putem să ne bazăm pe sprijinul lui Dumne­zeu, dacă ne încredem în Cuvântul Său. Pavel tresaltă de bucurie cu spatele biciuit în temniţa din Filipi.

Nu s-a plâns şi astfel mulţi s-au pocăit. Să-L lăudăm cu toate cele zece corzi ale harfei, nu doar cu şapte şi celelalte trei să le folosim la plângeri. Astfel va fi minunat căci Dumnezeu ne descoperă tot mai mult din bogăţiile Sale nespus de mari. Lui i se cuvine lau­da şi cinstea şi închinarea în veşnicie.

MANA DE DIMINEAŢĂ

Pavel, rob al lui Isus Hristos.”

Romani 1:1

Iată un cuvânt care se pare că şi astăzi ca întodeauna are un sens negativ şi urât, deşi el are două înţelesuri total deosebite. Cuvântul de rob implică neapărat şi noţiunea de stăpân şi din pricina aceasta poate avea fie un înţeles pozitiv, bun, fie unul negativ, rău. De la prima până la ultima carte a Bibliei întâlnim acest cuvânt în ambele aspecte. Robul Meu Avraam, robul Meu Moise, robul Tău David, robii Mei proorocii, ROBUL MEU pe care-l sprijinesc, (Domnul Isus) şi multe alte locuri. În adevăr, este mai mult decât pozitiv de a fi robul lui Dumnezeu, de a avea un Stăpân atât de măreţ şi bun şi de a-I sluji cu cinste. Dar Scriptura ne vorbeşte şi de robi netrebnici, de robi care au ştiut voia stăpânului lor şi n-au făcut-o (Luca 12-47). Vai de soarta lor! Versetul de care ne ocupăm azi vorbeşte de înalta stare de a fi robi ai Domnului Isus Hristos. S-ar părea un paradox şi totuşi este cu adevărat minunat, o cinste, o favoare de a fi robul unui astfel de Stăpân care, El însuşi este Robul lui Dumnezeu (Isaia 42:1), iar când a fost pe pământ a fost „ca Unul care slujeşte.”

Robi ai lui Isus Hristos, purtând astăzi crucea Lui şi trăind în dis­preţul lepădării Lui… Ne dăm noi seama că în lume sunt doi stăpânitori ai sufletelor oemenilor ? Unul este Satan, uzurpatorul, celălalt este Domnul Isus, care a venit în lume, nu numai să ne mântuiască, ci să facă din robii Lui, nişte eliberaţi de sub puterea vechiului stăpân, Satan, pentru a-I sluji Lui, ca martori şi lucrători.

Robi ai lui Isus Hristos. Înfăţişarea lor nu are nimic care să placă, aşa cum a fost a Domnului lor (Isaia 53:2). Dar în ochii Lui, robii Lui au acum acea frumuseţe a asemănării cu El când era pe pământ, înfăţişare care, prin slujirea şi dăruirea de sine, avea ca rezultat mişcarea celor mai împietrite inimi şi deschiderea lor pentru primirea Domnului Isus ca Mântuitor. Şi cei care sunt acum robii lumii, vor dori să-şi schimbe stăpânul. Dar frumuseţea înfăţişării noastre ca robi ai Lui, aici pe pământ în asemănarea cu El, va fi înlocuită mai târziu cu asemănarea noastră cu Domnul Isus în slavă.Robi ai lui Isus Hristos. Termenul acesta, poziţia şi cinstea aceasta aparţine unei alte lumi decât cea de acum, ea vine din Locul Prea Sfânt, ea aparţine veşniciei, căci atunci, robii lui Isus Hristos vor fi ridicaţi la rangul de împăraţi şi preoţi şi, care în locul suferinţelor pentru El, vor primi o coroană. Iubiţi cititori ai acestei foi simple, îngăduiţi-mi să vă întreb: „Ai cui robi sunteţi ? Biblia ne spune: …. sunteţi robii aceluia de care ascultaţi…” – Romani 6:16. Cine este stăpânul vostru? Dacă este Domnul Isus, slujiţi-I Lui cu abnegaţie, dar amintiţi-vă că nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui Satan. Dar dacă pânâ acum aţi slujit sub asuprirea celuilalt stăpân, părăsiţi-l îndală, dăruiţi-vă inima adevăratului Stăpân care a plătit ca preţ, pentru voi, chiar cu propriul Său sânge.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NIMIC CARE SĂ NE FACĂ SĂ NE TEMEM

Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi o dată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.

Daniel 12.13

Nu putem să înţelegem toate prorociile, dar în loc să ne înspăimântăm, să luăm seama la ele cu plăcere. Nu există nimic din ceea ce îşi doreşte un Tată, care ar putea să-l îngrijoreze pe copilul său. Chiar de s-ar ivi povara deznădejdii, adevăratul credincios nu se va întina; dimpotrivă, el va fi curăţat şi albit prin această încercare. Când pământul va fi ars, mirosul focului nu îi va atinge pe cei aleşi. În mijlocul prăbuşirii materiei şi a răsturnării lumilor, Domnul Dumnezeu îi va ocroti pe ai Săi. Să continuăm să înaintăm fără oprire şi fără ocolire pe calea care ne-a fost trasată, rămânând liniştiţi şi hotărâţi să ne facem datoria, viteji în luptă, răbdători în suferinţă. Sfârşitul va veni într-o zi; să mergem numai drept înainte.Vom găsi în curând odihna. Orice alte lucruri pot să fie zdruncinate şi pot să se clatine; dar temelia noastră rămâne neschimbată şi sigură. Dumnezeu îşi păstrează dragostea Lui, de aceea şi noi rămânem în ea. Pacea noastră curge şi va curge totdeauna ca un fluviu. O moştenire ne este păstrată în Canaanul ceresc şi noi îl vom ocupa, orice s-ar întâmpla. Dumnezeul lui Daniel va da o parte demnă de El, tuturor acelora care au, ca şi Daniel, îndrăzneala de a fi hotărâţi pentru adevăr şi pentru sfinţenie, şi nici o groapă cu lei nu-i va lipsi de moştenirea lor.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.»

ROMANI 15:1

Poate crezi despre tine că eşti puternic spiritual, că, spre deosebire de alţii, L-ai cunoscut pe Domnul în mod special. Poate crezi că viaţa ta de credinţă şi cunoştinţa ta sunt superioare altor fraţi — dar vrei tu oare să devii ca Isus? Cine creste cu adevărat în cunoaşterea lui Dumnezeu, creşte în acelaşi timp şi spiritual. Înălţimea credinţei tale se vede în capacitatea ta de a-i răbda, de a-i înconjura cu dragoste pe cei slabi. Domnul Isus spune: «… şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima …» (Matei 11,29). Înţelege corect: Isus Cristos nu era mândru de smerenia Sa. Umilinţa, nu egoismul a stat la baza caracterului Său. Cum stau însă lucrurile în ce te priveşte? Este cumva umilinţa ta evlavioasă numai o mască, un văl subţire care acoperă firea ta veche egoistă? Cum poţi atunci să devii asemeni Domnului Isus? Numai prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu! Acest cuvânt veşnic este scris pentru a ne da învăţătură. Din Sfânta Scriptură învăţăm «răbdarea şi perseverenţa» Domnului Isus. El a trăit în cuvânt şi din cuvânt. Doreşti să ai răbdare şi să fii mângâiat când eşti atacat? Iată care este sursa: Cuvântul scris al lui Dumnezeu!

IZVOARE IN DEŞERT

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.

Ioan 13:7

În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos!

Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădurarului! Privim cum securea îşi face prima crestătură în trunchiul noduros al cedrului. Atunci vedem ramurile lui groase şi nobile cojite de crengile lor în timp ce copacul cade prăbuşindu-se la pământ. Strigăm împotriva distrugerii violente a acestui „Copac al lui Dumnezeu“, după cum se ştie lămurit, şi ne exprimăm supărarea din cauza dărâmării acestui stâlp semeţ din templul natural al pădurii. Suntem tentaţi să exclamăm odată cu profetul Zaharia: „Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut…!“ (Zah. 11:2), ca şi cum am invoca compasiunea fiecărei plante mai puţin semeţe şi am invita lucrurile neînsufleţite să sufere împreună cu noi.N-ar trebui să ne grăbim să ne plângem, ci ar trebui să urmărim giganticul copac când lucrătorii lui „Hiram, împăratul Tirului“ (2 Cronici 2:3) îl coboară de pe munte. De acolo ar trebui să-l urmărim cum este transportat pe plute pe apele albastre ale Mediteranei. Şi în sfârşit, ar trebui să-l privim când este aşezat ca o grindă glorioasă şi lustruită în Templul lui Dumnezeu. Când contempli destinaţia lui finală, şi-l vezi în Sfânta Sfintelor ca o bijuterie în diadema Împăratului atotputernic, poţi să mai plângi că această „bijuterie a coroanei din Liban“ a fost tăiată, a fost luată din pădure şi aşezată într-un loc atât de nobil? Cedrul a stat odată maiestuos în sanctuarul naturii, dar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi“ (Hagai 2:9).Atât de mulţi oameni sunt ca aceşti cedrii din vechime! Securile lui Dumnezeu pentru încercări i-au jupuit de tot, şi totuşi noi nu putem vedea nici un motiv pentru aceste împrejurări atât de aspre şi de dificile. Dar Dumnezeu are un scop şi un plan nobil în minte: să-i aşeze ca stâlpi veşnici şi ca grinzi în Sionul Lui ceresc. Şi El le spune: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău“ (Isaia 62:3). J. R. Macduff

Eu nu-i cer crucii mele să înţeleagă,

Să vadă drumul meu –

Mai bine să simt mâna Ta în întuneric,

Şi să Te urmez.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-IULIE 2015

 SLUJIREA (3)

Dacă vreunul crede că este ceva … se înşală singur”

Galateni 6:3

În cartea sa: „Înoată alături de rechini”, expertul în lidership Harvey Mackay scrie despre Philip Pillsbury din celebra familie de morari, Pillsbury: „Vârfurile a trei dintre degete îi lipseau … semnul inconfundabil al unui morar de profesie, chiar dacă nu foarte îndemânatic. Philip Pillsbury avea reputaţia internaţională de cunoscător al mâncărurilor rafinate, dar pentru majoritatea era renumit ca un om dispus să muncească din greu în condiţii dificile. Umblarea pe urmele Domnului Isus te cheamă la o viaţă orientată spre slujire, nu la o viaţă în care eşti absorbit de propria-ţi persoană. Deseori, motivul pentru care nu ne oferim voluntari este că noi credem că nu putem face lucrurile la fel de bine ca alţii. Am făcut greşeala de a transforma excelenţa într-un idol, căzând pradă următoarei filosofii: „Dacă nu pot face lucrurile cum trebuie, mai bine nu le fac.” De fapt, slujirea imperfectă e mai de dorit decât cele mai bune intenţii. Dacă nu eşti dispus să faci lucrurile în mod imperfect la început, nu vei trece niciodată de poarta începutului. Aproape tot ceea ce facem, la început, este de slabă calitate. Aşa învăţăm. Planul lui Dumnezeu a fost mereu acela de a implica cât mai mulţi oameni, nu ca totul să fie condus de o mână de experţi. Cei mai buni oameni fac greşeli; aşa se dobândesc cunoştinţele şi se dezvoltă caracterul. Biblia spune: „Dacă vreunul crede că este ceva … se înşală singur”. Uneori eşti chemat să-i slujeşti pe cei aflaţi în poziţii înalte; alteori eşti chemat să-i slujeşti pe cei în nevoi. Oricare ar fi situaţia, îl slujeşti pe Dumnezeu când eşti dispus să faci ceea ce se cere.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 

2 Corinteni 5:7

DE CE NU SE ÎNTORC

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum. În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gând,
Când ea-i despovărarea de tot ce porţi în gând?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. – Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Împăraţi 12.1-16

Moartea lui Iehoiada marchează un punct de cotitură în lunga domnie a lui Ioas. Cartea 2 Cronici ne relatează sfârşitul trist al vieţii lui. Dar aici, până la v. 16, se deru­lează perioada fericită a domniei lui. Un singur lucru pare să umple inima împăratului: restaurarea casei Domnu­lui. După domnia lui Solomon, templul se degradase, însă Ioas, crescut în preajma preoţilor, în încăperile în­vecinate sanctuarului, păstrase un interes profund pentru această casă încă din tinereţe. Totodată avusese prilejul să cunoască fiecare crăpătură a construcţiei.Cât despre voi, tineri (sau tinere) crescuţi în adevă­rurile privind Adunarea, puteţi voi spune că Adunarea are un loc important în inima voastră? Fără îndoială că şi voi cunoaşteţi unele „spărturi” ale ei: neînţelegeri, delă­sare, lipsă de zel, asemănare cu lumea … Oare nu este un serviciu frumos şi de dorit să devenim, ca şi Ioas, „reparatori de spărturi” (Isaia 58.12)? O persoană tânără poate deja să înveţe să facă aceasta. Ce fel de ciment este necesar să folosim cu pricepere în acest scop? Dragostea, bunăvoinţa, îngăduinţa, blândeţea şi inestimabila „le­gătură a păcii” (Ef. 4.2,3)!

SĂMÂNŢA BUNĂ

… știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce i-am încredințat …

2 Timotei 1:12

Siguranţă

De curând am citit două întâmplări, care arată încrederea simplă, copilărească a unor persoane.Poate la citirea lor vei zâmbi, așa cum am făcut și eu la început când le-am citit, dar dacă meditezi la ele, vei recunoaște în ele un adevăr adânc.O fată povestea prietenei ei: „L-am primit pe Domnul Isus în inima mea!“. Prietena ei spuse: „Da? Și acum ce faci când diavolul bate la ușa inimii tale?“. Prima se gândi o clipă și răspunse: „Oh, atunci Îl trimit pe Domnul Isus la ușă. Când diavolul Îl vede, spune: «Scuze, a fost adresa greșit㻓.Prin versetul „Cine are pe Fiul are viața“, un tânăr a primit siguranța mântuirii. Într-o zi a fost întrebat: „Cum te comporți când diavolul vrea să te facă nesigur și îți spune: «Nici măcar nu ești mântuit, totul este doar o imaginație»“. Atunci tânărul a răspuns: „Atunci deschid Biblia, îi arăt ispititorului versetul din 1 Ioan 5.12 și îi spun: Aici scrie: citește!“.Da, diavolul vrea să ne facă nesiguri pe noi care credem în Domnul Isus și să ne pună la încercare. Siguranța noastră se bazează pe Domnul Isus și Cuvântul Său!

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s