Voinţa de a fi credincios

Meditații pentru 8 IULIE

Ioshua2415“Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” 

 Iosua 24:15

Voinţa stă la baza întregii activităţi a omului. Nu pot renunţa la voinţă, trebuie s-o exersez. Trebuie să vreau să ascult şi trebuie să vreau să primesc Duhul lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu ne dă o viziune despre adevăr, nu se pune niciodată problema ce va face El, ci ce vom face noi. Dumnezeu iese înaintea noastră, a tuturor, cu nişte cerinţe mari; cel mai bun lucru este să-ţi aminteşti ce ai făcut în alte ocazii când ai fost atins de Dumnezeu – atunci când ai fost mântuit sau când L-ai văzut prima dată pe Isus sau când ai înţeles un anumit adevăr.

Atunci a fost uşor să i te supui lui Dumnezeu: aminteşte-ţi de acele momente acum, când Duhul Iui Dumnezeu îţi iese înainte cu o nouă cerinţă: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” Este o hotărâre deliberată, nu ceva spre care eşti atras cu uşurinţă; şi orice altceva rămâne în suspensie până când te decizi.

Chestiunea este între tine şi Dumnezeu; nu sta la sfat cu carnea şi sângele despre ea. Cu fiecare nou pas pe care îl faci, oamenii din jurul tău devin toi mai nedumeriţi şi tocmai aici apare tensiunea. Dumnezeu lasă ca părerea sfinţilor să aibă valoare pentru tine şi totuşi, tu eşti din ce în ce mai puţin sigur că ceilalţi înţeleg pasul pe care-l faci. Nu este treaba ta să afli unde te duce Dumnezeu; singurul lucru pe care ţi-l va explica Dumnezeu este persoana Lui însuşi.Spune-I deschis: „Voi fi credincios“. Imediat ce te hotărăşti să-I fii credincios lui Isus Cristos, devii un martor împotriva ta însuţi. Nu-i consulta pe alţi creştini, ci spune-i Lui: „Te voi sluji”. Să vrei să fii credincios – şi acordă şi altora acest credit. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare.

Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini”. Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?” Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi – Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită. Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa – adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil. Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo”. Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate filele vieţii mele ” (Psalmi 23:6).

Seara

Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele; Tu eşti întotdeauna nădejdea mea! Psalmi 25:5

Atunci când începe să păşească cu picioare tremurătoare pe calea Domnului, credinciosul cere să fie condus ca un copil care se tine de mâna tatălui, şi râvneşte să fie instruit în alfabetul adevărului. Învăţătura experimentala este refrenul rugăciunii lui David în psalmul 25:4-5. David ştia multe, dar se simţea neştiutor, şi dorea să mai frecventeze şcoala Domnului. El se roagă pentru o bursă în şcoala harului de patru ori în aceste două versete. Ar fi bine dacă credincioşii s-ar interesa de căile vechi ale adevărului lui Dumnezeu, şi ar cere fierbinte Duhului Sfânt să le dea o înţelegere sfinţită şi un spirit dornic de a învăţa, în loc să-şi folosească propriile planuri şi să croiască cărări noi, după mintea lor. „Căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele”. Iehova cel întreit este Autorul şi Desăvârşitorul mântuirii poporului Său. Este El Dumnezeul mântuirii tale? Găseşti în alegerea Tatălui, în ispăşirea Fiului şi în trezirea Duhului temeiul speranţelor tale veşnice? Dacă da, poţi să foloseşti aceste mijloace de har ca bază pentru obţinerea viitoarelor binecuvântări. Dacă Domnul a rânduit să te mântuiască, cu siguranţă că El nu va refuza să te înveţe în căile Lui. Este o binecuvântare să ne putem adresa Domnului cu încrederea pe care a manifestat-o David în textul de început; ea ne dă o putere mai mare în rugăciune, şi mângâiere în încercări. „Tu eşti întotdeauna nădejdea mea”. Răbdarea este slujnica şi fiica credinţei; aşteptăm cu plăcere atunci când suntem siguri că nu aşteptăm în zadar. Este datoria şi privilegiul nostru să-L aşteptam pe Domnul în slujire, închinare, expectativă şi încredere în toate zilele vieţii noastre. Credinţa noastră va fi încercată; şi, dacă este adevărată, va continua să sufere încercările fără să se vaite. Nu vom obosi aşteptându-L pe Dumnezeu, dacă ne vom aminti cât de mult şi cu câtă răbdare ne-a aşteptat El pe noi.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, ce măreţe şi glorioase schiţe ale planurilor Tale au trecut şi trec prin faţa ochilor duhurilor noastre! Doamne, noi nu vedem calea, dar Te cunoaştem şi ne încredem în Tine. Ţine minţile şi inimile noastre tari şi liniştite în Tine.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

“Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiin­ţezi din partea Mea”

Ezech. 33:7.

În Ioan 10, este scris: “Cine intră pe uşă este păs­torul oilor”; Aici citim: “Acum fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel”, iar în Isaia 58 este scris: “Vesteşte poporului Meu, nelegiuirile lui”. Deci, porunca lui Dumnezeu este ca să-i mustrăm pe cei neas­cultători de Cuvântul lui Dumnezeu. In Ezechiel 33:8 este scris: “Când zic celui rău: “Răule, vei muri ne­greşit” şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta”. In zilele noastre decăzute, dacă atenţionezi pe cineva, aceasta este considerat ca şi cum l-ai judeca, iar alţii spun: “Să nu-ţi arunci măr­găritarele la porci”. Dar nu este hotărâtor ceea ce spun oamenii; esenţial este să facem voia lui Dumnezeu. Căci cel care vrea să fie prietenul lumii acesteia, devine duşmanul lui Dumnezeu. In versetul 9 este scris: “Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul”. In alt loc este scris: “Blestemat este cel care face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului”. Vedem cât de important este să atenţionăm pe cei pă­cătoşi – pe cei care înjură şi întrebuinţează numele Domnului în chip nevrednic, pe cei clevetitori, pe cei care se ocupă de glume proaste, precum şi pe cei min­cinoşi, luaţi într-un cuvânt, pe toţi cei fără teamă de Dumnezeu. Dacă ascultă de atenţionare pot fi mântuiţi, iar dacă nu se pocăiesc, noi nu suntem răspun­zători

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«Moise păştea turma … şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.»

EXOD 3:1

O întâlnire cu Domnul are întotdeauna consecinţe neaşteptate. Cu cine S-a întâlnit Domnul în lumina acestei experienţe extraordinare pe care a avut-o Moise? – Cu cei ce şi-au găsit pacea. Moise era păstor. Există oare o ocupaţie mai paşnică? Moise avea o viaţă liniştită. Este însă foarte adevărat că 40 de ani a petrecut în acest fel. Doar atunci a fost gata pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. – Cu cei loiali, credincioşi. Moise păstorea turma de oi a socrului său cu credincioşie, altfel nu ar fi rezistat atât timp, mai ales dacă ne gândim la educaţia de care avusese parte. Prin aceasta îi recunoaştem sinceritatea. Isus va spune mai târziu: «Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu» (Ioan 18,37) şi «oile Mele ascultă glasul Meu» (Ioan 10,27). Moise era onest şi loial. Aceasta este o altă condiţie absolut necesară pentru ca Domnul să ne poată întâlni. – Cu cei dezamăgiţi. Moise era un om dezamăgit de viată. Eforturile sale de a-şi elibera poporul din robia egipteană nu s-au soldat cu nici un rod. Dimpotrivă, a trebuit să fugă şi s-a rătăcit în pustie. Dar acolo Dumnezeu la întâlnit şi i-a încredinţat o nouă misiune.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

8 Iulie

Şi locuitorii Gabaonului au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai. Şi au făcut şi ei un vicleşug … Şi bărbaţii lui Israel au luat din merindele lor şi n‑au întrebat pe Domnul. Şi Iosua a făcut pace cu ei şi a făcut legământ cu ei, ca să‑i lase să trăiască … Iosua i‑a făcut tăietori de lemne şi cărători de apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului, până în ziua aceasta.     

      Iosua 9:3,4,14,15,27

Iosua (9)

Temându‑se pentru viaţa lor, bărbaţii din cetatea împărătească Gabaon au decis să facă un legământ cu Israel. Spre deosebire de Rahav, care recunoscuse că Domnul era „Dumnezeu în cer şi pe pământ“ şi care se încredinţase pe ea însăşi îndurării Sale, gabaoniţii au acţionat cu viclenie. Ei au venit cu haine şi cu încălţări învechite, cu pâine mucegăită şi cu burdufuri rupte şi le‑au spus israeliţilor că veniseră dintr‑o ţară îndepărtată şi că, atunci când porniseră la drum, toate acele lucruri fuseseră noi şi proaspete.

Fără să‑L întrebe pe Domnul, Iosua şi căpeteniile lui Israel au făcut un legământ cu ei, ca să‑i lase în viaţă. Trei zile mai târziu, israeliţii au aflat cine erau cu adevărat cei cu care tocmai făcuseră legământ. Ei au murmurat împotriva căpeteniilor şi erau gata să‑i ucidă pe gabaoniţi, însă Iosua şi căpeteniile i‑au oprit, reamintindu‑le că nu se puteau atinge de ei, căci le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel că aveau să‑i lase cu viaţă.

Gabaoniţii îi spuseseră lui Iosua: „Noi suntem robii tăi“. Viaţa le fusese cruţată, însă aveau să fie robi pentru totdeauna! Aveau să taie lemne şi să scoată apă. Însă, în căile minunate ale lui Dumnezeu, ei aveau să facă aceste lucruri nu doar pentru adunarea lui Israel, ci şi „pentru altarul Domnului, până în ziua aceasta“. Netinimii, slujitorii templului, care au preţuit privilegiul de a‑I sluji lui Dumnezeu şi care, după mulţi ani, s‑au întors din exilul din Babilon, erau descendenţi ai acestor gabaoniţi.

E. P. Vedder, Jr.

MANA DE DIMINEAŢA

Cele douăspezece porţi erau douăsprezece perle. Fiecare poartă era o perlă.”

Apocalipsa 21:21

Orice poartă este simbolul unei intrări. Deşi în descrierea lui Ioan, aceste 12 porţi se referă la cele 12 seminţii a lui Israel, nu-i mai puţin adevărat că ele sunt şi simbolul unei intrări libere în cer pentru toţi care au fost sfinţiţi prin sângele Domnului Isus. Tot Israelul adevărat, sau cum îl numeşte Pavel „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16), va intra în Noul Ierusalim. De ce sunt porţile de perle ? Ce este o perlă ? O rană s-a făcut în scoică prin pătrunderea înăuntrul ei a unui grăunte de nisip, apoi scoica imediat secretă sideful organic peste care se aşează o materie organică formându-se o mică sferă. Perla este simbolul purităţii şi este de mare preţ. Ea ne mai vorbeşte de Biserică, despre Mireasa cumpărată de Domnul Hristos (Matei 13:45-46), pentru care El a suferit nu o rană uşoară, ci chiar moartea cu care a plătit această scumpă „Perlă”. Ea înseamnă caracterul deosebit, unic pe care îl are Biserica în ochii Domnului Isus. Formarea perlei se poate însă aplica şi în vieţile credincioşilor. O nenorocire poate fi transformată în binecuvântări, rănile sufleteşti pot fi transformate în adevărate perle în aceia care nu murmură, nu se plâng, ci suferă în tăcere ca scoica rănită de bobul de nisip, dar care produce o perlă de mare preţ. O, suferinţele în tăcere ale Domnului Isus, ce „Perlă de mare preţ” au produs. Tăcem şi noi ca El? „Fiecare poartă era o perlă”. Fiecare necaz, orice suferinţă trupească, orice pagubă sau pierdere, poate să fie transformată într-o „perlă”, perla primirii cu evlavie a căilor lui Dumnezeu. Dumnezeu are puterea de a transforma toate nenorocirile în viaţa copiilor Lui în adevărate imagini ale Fiului Său. Şi ce mare binecuvântare este o astfel de transformare pentru toţi cei din jurul nostru. Procesul acesta al trans­formării noastre de-a lungul vieţii în chipul Domnului Isus, necesită în mâinile Marelui Sculptor, o daltă şi un ciocan. Dacă bucata de marmură ar avea glas, ar putea spune ce înseamnă fiecare lovitură de ciocan, dar, la urmă iese acea operă desăvârşită şi admirată de toţi. Dar ea a tăcut şi rezultatul a fost o capodoperă. Nu vom fi noi, fiecare în parte, o lucrare de artă desăvârşită având chipul Domnului Hristos în noi ? Nu vom împodobi noi cerul spre slava Aceluia care a suferit, cum nu ne putem da seama, ca să scoată din noi acea „Perlă de mare preţ ?”

După ce a făcut prin El însuşi curăţirea păcatelor mele, Hristos S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, în locurile cereşti. El nu s-a aşezat acolo înainte de a termina lucrarea; şi acum singura întrebare este: Ce valoare are lucrarea Lui ?” – J.N.D.

Răspunsul este: Valoarea unei Perle De Mare Preţ.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

DUMNEZEU a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut
după chipul lui DUMNEZEU; parte bărbătească 
şi parte femeiască i-a făcut. –  Genesa 1:27

La creaţie Dumnezeu a spus totdeauna „să se facă” şi s-a făcut. Dar când a fost vorba de om a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră.” Cuvântul „chip” arată că este asemănător. Omul trebuia să fie reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ şi trebuia să-l administreze. Această poziţie înaltă a omului era legată de o mare răspundere. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fapt care ne arată că omul este în caracter şi calitate asemănător cu Dumnezeu deşi într-o măsură foarte mică.Dar ce a făcut omul cu aceste asemănări şi calităţi? El nu a căutat onoarea lui Dumnezeu ci şi-a căutat interesele proprii. Chipul a fost distrus prin păcat. Şi totuşi mâna lui Dumnezeu se poate recunoaşte chiar şi atunci când omul se îndepărtează. Noi credincioşii putem vedea în om tot timpul chipul lui Dumnezeu pentru care Fiul Său a înfăptuit lucrarea de mântuire şi ne-a salvat din mâna satanei.Tot timpul satan s-a străduit să depărteze pe om de Dumnezeu. Printre multele mijloace ale sale vrem să amintim una din cele mai rafinate şi anume: predestinaţia. Sunt idei şi oameni care susţin că nu pot crede pentru că nu au fost hotărâţi de Dumnezeu din veşnicie. înlătură oare această teorie răspunderea sub care se află fiecare om de a crede mărturia lămurită şi simplă care se găseşte în Biblie? NU, ci dimpotrivă toate acestea ne arată răutatea inimii, chipul dezumanizat de către satan care-l face pe om să nu primească mărturia lui Dumnezeu. Este scris clar şi pentru toţi de pe pământ: „Cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică” (2 Tes. 1.8-9). Oamenii sunt făcuţi răspunzători să creadă Cuvântul Evangheliei şi vor fi pedepsiţi pentrucă nu l-au crezut. Oricine crede în Domnul Isus are viaţa veşnică. (loan 3.16).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TABĂRA ÎNGERULUI

Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. – Psalmul 34:7

Noi nu putem să-i vedem pe îngeri, dar este de ajuns că ei ne văd pe noi; marele înger al Legământului, între alţii, „Acela pe care noi îl iubim fără să-L fi văzut” are ochiul îndreptat spre noi, zi şi noapte. El are sub El o armată de îngeri şi-i însărcinează cu paza sfinţilor Săi, astfel ca să-i scape de orice rău. Dacă diavolii caută să ne facă rău, aceşti trimişi strălucitori ai lui Dumnezeu lucrează în folosul nostru.Domnul îngerilor nu este un oaspete trecător, care ne face vizite când şi când, ci El Se aşează în jurul nostru cu armatele Sale. El îşi are comandamentul Său peste tot unde se găsesc aceia care îşi pun încrederea în Dumnezeul cel viu. Tabăra Lui îi înconjoară pe cei credincioşi în aşa fel, încât să nu poată fi atacaţi din nici o parte, chiar dacă vrăjmaşul ar pătrunde până în întăriturile dumnezeieşti. Astfel noi avem o gardă permanentă, o ocrotire sigură. Înştiinţaţi de santinelele lui Dumnezeu, noi nu vom fi surprinşi de atacuri subite, nici nu vom fi zdrobiţi de puteri mai mari. Scăparea ne este anunţată şi ne este şi dată de Căpetenia mântuirii noastre; scăparea noastră va fi reînnoită, până când luptele noastre se vor sfârşi şi vom putea schimba câmpul de bătaie, de pe acest pământ, cu casa noastră de odihnă acolo sus.

*

IZVOARE IN DEŞERT

Ei zboară ca vulturii.

Isaia 40:31

Există o fabulă despre felul în care păsările au căpătat aripi la început. Povestea spune că iniţial ele au fost făcute fără aripi. Apoi Dumnezeu a făcut aripile, le-a aşezat jos înaintea păsărilor fără aripi şi le-a spus: „Luaţi aceste poveri şi căraţi-le“.Păsările aveau glasuri plăcute cu care cântau şi pene minunate care scânteiau în soare, dar nu puteau să zboare prin aer. Când li s-a cerut să ridice poverile care stăteau întinse la picioarele lor, la început au ezitat. Totuşi curând s-au supus, au ridicat aripile cu ciocul lor şi le-au pus pe umerii lor ca să le care.Pentru puţin timp povara li s-a părut grea şi dificil de purtat, dar curând, continuând să care povara şi să strângă aripile la piept, aripile s-au ataşat de corpul lor mic. Au descoperit repede cum să le folosească şi s-au ridicat cu aripile lor sus în văzduh. Greutăţile au devenit aripi. Aceasta este o parabolă pentru noi. Noi suntem păsările fără aripi, şi îndatoririle şi sarcinile noastre sunt aripile pe care Dumnezeu le foloseşte ca să ne înalţe şi să ne poarte spre cer. Ne uităm la poverile şi greutăţile noastre, şi încercăm să fugim de ele, dar dacă le vom căra şi le vom lega de inima noastră, ele vor deveni aripi. Şi pe ele vom putea apoi să ne înălţăm şi să zburăm spre Dumnezeu.

Nu este nici o povară atât de grea încât să nu devină o binecuvântare pentru noi atunci când ne înălţăm bucuroşi cu dragoste în inima noastră. Dumnezeu intenţionează ca sarcinile noastre să fie ajutorul nostru; a refuza să-ţi apleci umerii ca să cari o povară înseamnă să pierzi o nouă oportunitate de a creşte. J. R. Miller

Indiferent cât de copleşitoare ar fi, orice povară pe care Dumnezeu a pus-o cu dragoste cu însăşi mâna Sa pe umerii noştri este o binecuvântare.

Frederick William Faber

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 6:27-36

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blastămă…

 Luca 6:27, 28

MARCĂ PREŢIOASĂ

Imaginaţi-vă că aţi ieşit la cumpărături. Treceţi pe lângă o tarabă a unui vânzător de cremă de ghete şi vânzătorul vă atrage atenţia spunându-vă: „Cumpăraţi acest miracol al ştiinţei moderne care face ca pielea obişnuită a pantofilor să capete o nouă strălucire, nemaivăzută. Secretul ei constă într-un amestec rar de uleiuri extrase din măduvă de os de pui de balenă. Este atât de bună crema că în curând toţi vecinii dumneavoastră vor observa diferenţa şi vă vor întreba ce folosiţi. Desigur că ea costă mai mult – douăzeci de lei pentru un borcan – dar nu vă puteţi îngădui să n-o cumpăraţi”. Până la acest moment, aţi avut răbdare, dar acum este prea de tot. Aşa că veţi spune: „Sunt sigur că aveţi toată încrederea în crema dumneavoastră, dar ce-i cu asta! După câte văd, crema cu care sunt daţi pantofii dumneavoastră nu face ceva mai grozav decât crema pe care eu dau doi lei. Dacă ceea ce vreţi să-mi vindeţi este atât de grozav, atunci de ce nu vă lucesc pantofii mai tare ca ai mei?” Eforturile noastre de a-i face pe oameni interesaţi de viaţa creştină sunt uneori tot la fel de neconvingătoare. Prea des le cerem să-L primească pe Isus ca Salvator şi să plătească marele preţ al călcării pe urmele Lui, dar falimentăm să le dăm o mărturie vizibilă că noi avem o viaţă mai bună decât un necredincios moral şi integru. 
Atunci cum ne stabilim credibilitatea? Iubind aşa cum a iubit Cristos – nu numai pe prieteni. Să faci binele şi să fii amabil când nu se aşteaptă nimeni şi când nu merită nimeni. Prin puterea Duhului Sfânt, să arătăm lumii marca noastră scumpă care schimbă într-un mod evident felul nostru de trai.
 M.R.D. II

Să trăiască-n mine zi de zi
Gândul lui Cristos cel bun.
Puterea dragostei să-mi ţină
Tot ce fac şi tot ce spun.  Wilkinson

Trăieşte astfel ca atunci când oamenii te vor cunoaşte, să-L cunoască pe Cristos.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi

 „DOAMNE, UNDE EŞTI?” (1)

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi” (Iov 30:20)

Ai impresia că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor tale? Patriarhul Iov a simţit la fel: „Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi… Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul” (v. 20 & 26). Cu toţii trecem prin momente în care avem impresia că Dumnezeu s-a mutat şi nu ne-a lăsat nici o adresă de corespondenţă. Ce are de gând? De ce nu răspunde? Iată câteva lecţii pe care le înveţi numai când Dumnezeu tace: 1) Tăcerea nu înseamnă absentă. Un vechi proverb spune: „Vorbirea e de argint, tăcerea e de aur!” Uneori Dumnezeu ne spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Trebuie să ai sentimentul siguranţei depline pentru a sta în linişte cu cineva. Tăcerea mută accentul de pe cuvinte şi zideşte un nivel de intimitate în care ele nu mai sunt necesare. Dacă doreşti să te simţi confortabil în relaţia ta cu Dumnezeu, învaţă să stai în meditaţie şi în tăcere în prezenţa Lui. 2) Tăcerea îţi testează credinţa. De câtă credinţă ai nevoie când cineva îţi călăuzeşte fiecare pas? E ca şi cum un părinte ar alerga alături de copilul lui care învaţă să se dea cu bicicleta. Acum copilului îi lipseşte încrederea, dar va părea ciudat dacă la douăzeci şi cinci de ani părintele mai aleargă lângă el! La un moment dat, Dumnezeu îşi ia mâinile de pe ghidon ca să vadă cât de mult ai progresat. Şi o vreme, calea ta pare şovăielnică. Acesta e momentul în care demonstrezi unde ai ajuns şi în Cine îţi pui încrederea.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Împăraţi 3.15b-27

Din partea Domnului, Elisei face cunoscut mijlocul de scăpare şi, ca întotdeauna, acest mijloc este credinţa. Înainte să primească ceva, ei trebuie să înceapă prin a săpa gropi. Cu cât vor săpa mai mult, cu atât va fi mai multă apă. Însă această apă, să remarcăm, a venit „dimi­neaţa, pe când se aducea darul de mâncare” (v. 20). Oare nu la Ierusalim, departe de acest ţinut, era locul unde se oferea jertfa? Cu toate acestea, datorită acestei jertfe, apa începe să curgă. Înţelegem ce semnifică aceasta: Toate binecuvântările noastre decurg din lucrarea Domnului la cruce.Dar apele, care ar putea ilustra salvarea pentru armatele lui Israel, aduc în urma lor distrugerea moabiţilor. Ca o paralelă, moartea lui Isus, care înseamnă mântuire pentru cei care cred, reprezintă, în acelaşi timp, condamnarea lumii (Ioan 16.8). Înşelaţi de aparenţe, moabiţii sunt învinşi, iar ţara le este devastată. Iar ceea ce face împăratul lor – oribilul sacrificiu al fiului său întâi-născut – produce consternare în tabăra învingătorilor. În final, cele trei armate se despart, fără ca participanţii la această expediţie neplă­cută să fi realizat vreun beneficiu real. Să fim siguri că rezultatul a ceea ce nu întreprindem cu Dumnezeu va fi întotdeauna acelaşi.

SĂMÂNŢA BUNĂ

… Vreau să mă duc să-l văd

Geneza 45:28

Dorinţa de a-L vedea pe Isus

Auzind relatările fiilor săi, în inima lui Iacov, credinţa s-a înflăcărat. Dar şi dragostea a izbucnit în dorul de a-l vedea pe Iosif: „Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte“.Nişte greci au dorit să-L vadă pe Isus (Ioan 12.20,21). Însă Domnul ştia bine că pentru a avea o singură fiinţă umană cu El în slavă, pentru ca grânarul lui Dumnezeu să fie umplut potrivit planurilor harului, El, Fiul lui Dumnezeu, trebuia să moară. „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod“ (Ioan 12.24). Nu exista nicio altă cale prin care sufletele vinovate să vină la Dumnezeu. Nu era nicio legătură între viaţa naturală a omului şi Dumnezeu.A-L sluji pe Isus înseamnă a-L urma; şi unde Se ducea El acolo urma să fie şi slujitorul Său. Rezultatele asocierii inimii cu Isus aici, pe pământ, arătate prin a-L urma, trec dincolo de lumea aceasta, în gloria cerească şi veşnică a lui Hristos.Iacov şi-a văzut fiul, pe Iosif, care nu trecuse prin moarte. Dar Salvatorul lumii – Domnul şi Mântuitorul nostru – a trecut prin moarte şi toţi care Îl urmează prin credinţă, Îl vor vedea aici, în vieţile lor, şi dincolo în slavă unde S-a dus să le pregătească un loc.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s