Creștinul a primit aceeași slavă!

I was changed from glory to gloryEu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.

 loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ.

Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale. El şi-a golit toată averea în cuferele bisericii şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

SEARA – 30 iunie

Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta. 

Ieremia 32:17

Exact în momentul în care haldeii înconjuraseră Ierusalimul, când sabia, foametea şi molima pustiiau ţara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să cumpere o ţarină şi să facă zapisul în mod legal, cu martori. Era o faptă stranie pentru un om raţional. Prudenţa nu o putea justifica, fiindcă nu existau prea multe şanse ca Ieremia să se bucure de ţarina cumpărată. Dar pentru Ieremia cuvântul Domnului a fost de ajuns, fiindcă el ştia că Dumnezeu va fi justificat de toţi copii Săi. El gândea în felul următor: „Doamne Dumnezeule, Tu poţi să faci aceasta bucată de pământ folositoare pentru mine. Poţi să scapi ţara de asupritori. Poţi să mă ajuţi să stau sub via şi smochinul meu, pe proprietatea pe care mi-am cumpărat-o, fiindcă Tu ai făcut cerul şi pământul. Nimic nu este prea greu pentru Tine”. Aceasta este maiestatea sfinţilor din vechime, care au îndrăznit să facă, la porunca Domnului, lucruri pe care raţiunea umană le condamna. Fie că este vorba de Noe care a construit o corabie pe pământ uscat, de Avraam care şi-a oferit ca jertfă singurul fiu, de Moise care a dispreţuit comorile Egiptului, sau de Iosua care a asediat Ierihonul timp de şapte zile, fără nici o altă armă în afară de ulcioare şi trâmbiţe — toţi au acţionat la porunca Domnului, contrar raţiunii umane. Şi Domnul le-a dat o răsplată pe măsura credinţei lor ascultătoare. Să-i ajute Dumnezeu pe credincioşii timpurilor moderne să aibă o parte mai mare de credinţa eroică în Dumnezeu! Dacă ne-am aventura mai mult în făgăduinţele Lui Dumnezeu, am intra într-o lume de minuni de care suntem încă străini. Fie ca locul de încredere al lui Ieremia să fie al nostru. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul! (CHARLES H. SPURGEON MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI Dimineaţa şi Seara)

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

30 IUNIE

Fă-o acum!

Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău.”

Matei 5:25

În acest verset Isus Cristos a stabilit un principiu foarte important: Fă ce ştii că trebuie să faci, acum, şi fă-o repede; dacă nu, un proces inevitabil va începe să lucreze şi va trebui să plăteşti până la cel din urmă bănuţ prin durere, agonie şi necaz. Legile lui Dumnezeu sunt neschimbătoare, nu există nici o modalitate de a te sustrage lor. Învă­ţătura lui lsus pătrunde exact în miezul fiinţei noastre. Este un lucru natural să am grijă ca adversarul meu să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin, dar Isus spune că este o chestiune de o importanţă veşnică şi imperativă pentru mine ca eu să-i plătesc adver­sarului meu ceea ce-i datorez. Din punctul de vedere al Domnului nostru nu contează dacă eu sunt înşelat sau nu; ceea ce contează este ca eu să nu-i înşel pe alţii. Insist eu asupra drepturilor mele sau plătesc ceea ce datorez din punctul de vedere al lui Isus Cristos? Fă repede ce ai de făcut, judecă-te acum! În problemele morale şi spirituale trebuie să faci acest lucru imediat; dacă nu, procesul implacabil va începe să lucreze. Dumnezeu este hotărât să aibă copii atât de puri, de curaţi şi de albi ca zăpada proaspătă şi, cât timp există neascultare faţă de vreo învăţătură de-a Lui, El îi va îngădui Duhului Său să folosească orice metodă pentru a te face ascultător. Insistenţa noastră de a dovedi că avem dreptate este aproape întot­deauna o indicaţie că, undeva, suntem neascultători. Nu e de mirare că Duhul ne îndeamnă atât de puternic să rămânem cu perseverenţă în lumină! „Impacă-te degrabă cu pârâşul tău.” Ţi-ai cercetat relaţiile tale cu alţii şi ai descoperit că ai mânie în inimă? Mărturiseşte-o repede, rezolvă repede problema în faţa lui Dumnezeu. Împacă-te cu celălalt – fă acest lucru acum!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

30 Iunie

“Si Isus, văzînd multă lume împrejurul Său, a poruncit să treacă de cealaltă parte”. Matei 8:18.

Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi a zis: “Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge”. Isus i-a răspuns: “Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul”. Putem observa din aceasta, că Isus n-a avut încredere în el. Un altul I-a spus lui Isus: “Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu”. Vedem cum îl lasă pe primul şi se îndreaptă către al­tul şi spune: “Vino după Mine”. Acesta a fost un cuvânt care a spus mult primului şi este o atenţionare pentru noi ca să-I fim urmaşi, ucenici adevăraţi care umblă pe urmele paşilor Lui. Tatăl celui de al doi­lea a murit chiar atunci şi cel chemat L-a rugat pe Isus să-l lase să meargă mai întîi acasă, să-l în­groape. Astăzi s-ar zice: “Tu trebuie să mergi, pentru că altfel oamenii s-ar poticni”. Dar Isus i-a zis: “Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii”. Da, Fiul Omului are de-aface cu cei vii şi nu cu cei morţi. Si El doreşte să vestim despre împă­răţia Lui, fie în casă, fie în grajd sau pe câmp, la fabrică sau pe stradă, pentru ca oamenii să-şi dea seama, văzîndu-ne că noi am murit faţă de pă­cat şi trăim pentru Dumnezeu. Să tăcem unde trebuie să tăcem şi să vorbim unde trebuie să vorbim şi chiar şi la lucru să fim harnici şi punctuali, fără să înşelăm sau să minţim; să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă, să ne rugăm pentru aceia care ne jignesc. Să ne bucurăm dacă oamenii spun lucruri rele despre noi din pricina lui Hristos. Însuşi Domnul ne asigură că astfel răsplata noastră este mare în ceruri.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

30 IUNIE

Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini. Cântarea Cântărilor 6.3

Aceasta este vorbirea unui suflet care nu mai are valoare în ochii săi proprii. Când cineva e preocupat de Cristos, sufletul pătrunde gândurile şi dragostea Lui în loc să se ocupe de gândurile şi simţirile proprii. Ochii, inima, gândurile şi buzele – toate sunt pline de Cristos şi sunt preocupate de El. În cap. 2.16 mireasa spune: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui.” Acolo bucuria de a-L poseda pe Cristos stă pe prim plan: „El este al meu.” Aici este vorba de o bucurie mai profundă şi anume aceea de a aparţine lui Cristos: „eu sunt a Lui.” Ambele bucurii sunt binecuvântate dar bucuria care izvorăşte din convingerea: „Eu sunt a Lui” are un gând mai profund şi ne arată o creştere dumnezeiască. Noi putem înţelege bucuria unui suflet trezit din somnul păcatului care exclamă: Eu cred acum în Cristos, eu ştiu că El a murit pentru mine. Un suflet care a fost scos la lumina lui Dumnezeu din întunericul păcatului poate exclama victorios: Isus este al meu. Să nu se minimalizeze niciodată bucuria de a-L avea pe Cristos dar sufletul să nu rămână numai aici ci să facă progrese în recunoaşterea adevărului.

Să căutam să trăim în simţământul că ne găsim totdeauna în faţa lui Dumnezeu. Numai astfel vom fi păziţi de multele feluri şi forme ale răului pe care le întâlnim zilnic. Frica de Dumnezeu s-ar dovedi un zăgaz binecuvântat împotriva răului, în orice chip şi formă. Ea ne-ar face adevăraţi în toate vorbele şi faptele noastre. De câte ori nu vorbim mult mai mult decât simţim. Cât de schimbată ar fi purtarea noastră dacă ne-am da seama totdeauna că Dumnezeu ne aude şi ne vede, că El ţine seamă de orice cuvânt al nostru, cunoaşte orice gând şi vede toate căile noastre. Dacă am rămâne cât mai aproape de izvorul iubirii dumnezeieşti am fi nişte râuri răcoritoare dovedind că suntem ai iubitului nostru Domn şi El este al nostru. Ce bine ar fi dacă toate acestea s-ar împlini mai mult şi s-ar ţinea mai cu tărie între noi!

  OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

30 IUNIE

Doamne, cât doresc să Te văd, să Te aud, să cuget la Tine şi să cresc în mod vizibil în asemănare cu Tine! Şi Tu ai zis:„Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

30 Iunie

Mai este un om, … dar îl urăsc.                     1 Împăraţi 22.8

Mai având un singur fiu preaiubit, l‑a trimis.      Marcu 12.6

Acest capitol din 1 Împăraţi este cu totul remarcabil. El ne vorbeşte despre un împărat evlavios, Iosafat, care, din nefericire, s‑a asociat cu un împărat foarte nelegiuit, pe nume Ahab. Ni se permite să vedem ceea ce a avut loc în cer şi felul în care Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a folosit un duh mincinos, pentru a‑l duce pe Ahab la pieire. De asemenea, vedem un om pe pământ, care vorbeşte pentru Domnul aflat în ceruri.

Să privim pentru un moment la acest din urmă aspect şi să vedem dacă putem găsi aici o imagine a Domnului Isus.

Mai întâi, vedem că acest om era urât din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru ne aduce aminte de Luca 4, care ne spune că Domnul Isus a intrat în sinagoga din Nazaret. Oamenii se minunau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Apoi însă El le‑a vorbit despre harul lui Dumnezeu care nu putea fi limitat la Israel, iar ei s‑au umplut de mânie şi au fost gata să‑L omoare. „Ei M‑au văzut şi M‑au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu“ (Ioan 15.24).

În al doilea rând, vedem că acest om vorbea cu autoritate. Chiar şi nelegiuitul Ahab recunoştea că el vorbea în numele Domnului. Atunci când Domnul Isus vorbea în Capernaum, ni se spune că oamenii „erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că El îi învăţa ca având autoritate, şi nu în felul cărturarilor“ (Marcu 1.22).

În al treilea rând, vedem că acest om a suferit din pricina Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru binecuvântatul nostru Domn Isus, care a fost Adevărul Însuşi (Ioan 14.6) şi care a dat mărturie despre adevăr (Ioan 18.37), acest lucru a însemnat pedeapsa cu moartea. Ştim totuşi că suferinţele Sale nu au fost doar cele ale unui martir, ci au fost îndurate pentru noi, aşa încât noi, care eram vrednici de urât, urându‑ne unii pe alţii (Tit 3.3) şi care ascultam de tatăl minciunii (Ioan 8.44), să putem fi eliberaţi prin adevăr. Să fim recunoscători pentru faptul că a existat un Om care L‑a glorificat pe Dumnezeu şi care ne‑a eliberat!

K. Quartell

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

30 Iunie

1 Împăraţi 22.1-18

Ben-Hadad nu şi-a ţinut cuvântul (20.34). A păstrat Ramotul din Galaad. Ahab îşi propune să-l ia înapoi şi îşi împărtăşeşte gândul său unui ilustru vizitator: Iosafat, împăratul lui Iuda. Şi care ar putea fi primul gând referitor la această vizită? Nu este oare îmbucurător să vedem stabilindu-se o prietenie între suveranii acestor două împărăţii aflate în conflict de atâta timp? Este un pas spre unificare, astăzi la modă în lumea creştină. În realitate, în ochii lui Dumnezeu ea semnifică necredincioşie din partea lui Iosafat. El era împărat la Ierusalim, unde se găsea templul Domnului. Ahab, dimpotrivă, era un idolatru. Şi „ce înţe­legere”, întreabă apostolul, „are templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Cor. 6.16). Cum putea împăratul lui Iuda să se uite atâta pe sine, încât să spună: „Eu sunt ca tine …”? Priviţi în ce angrenaj se lasă prins sărmanul Iosafat! Stingherit, îi face câteva remarci timide lui Ahab, dar nu are energia necesară să se opună planurilor acestuia. I-ar fi fost necesar pentru aceasta mai mult curaj decât pentru a merge la război împotriva sirienilor. Cu siguranţă, şi fiecare dintre noi cunoaşte din experienţă că cea mai dificilă acţiune, implicând cel mai mult curaj, este adesea un simplu refuz, un refuz de asociere cu răul (Ps. 1.1).

MANA DE DIMINEAŢĂ

  1. IUNIE 30

TIT 2:11.12

“Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire, a fost arătat la toţi oamenii şi ne învaţă ca, respingând lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum, cu cumpătare, dreptate şi evlavie.”

Subiectul de căpetenie al epistolei către Tit este menţinerea evlaviei, care acum, ca credincioşi, trebuie să caracterizeze viaţa noastră faţă de lume. În această epistolă, apostolul nu tratează rânduiala şi purtarea pe care trebuie să le avem când venim împreună la adunare, ca în prima epistolă către Corinteni, ci ne dă îndemnuri cu privire la conduita noastră în viaţa particulară. Aceasta, fără-ndoială, este de primă importanţă, pentru că se poate să fim cu foarte mare grijă în ce priveşte purtarea din afară, când ne aflăm împreună la adunare şi totuşi cu multă neveghere cu privire la com­portarea noastră în cercul de familie, în legăturile de servici sau afaceri şi chiar înaintea lumii. Nebăgarea de seamă în viaţa particulară va duce cu siguranţă la prefăcătorie, care foloseşte o mărturie bună în public ca să acopere un umblet rău în viaţa personală. Poate aceasta este una din cauzele pentru care adunările copiilor lui Dumnezeu sunt astăzi din ce în ce mai slabe şi mai lumeşti. În toată epistola aceasta Duhul Sfânt insistă mereu asupra legăturii dintre adevăr şi evlavie. Dacă adevărul nu este menţinut cu grijă, evlavia va înceta cu siguranţă. Dacă evlavia nu este păstrată, adevărul îşi va pierde reputaţia şi va deveni ineficace.

Aducându-ne mântuirea, harul ne învaţă în mod desăvârşit cu privire la noi înşine, cu privire la alţi oameni, şi mai ales cu privire la Dumnezeu. Respingând orice lipsă de respect faţă de Dumnezeu şi orice faptă care îşi găseşte satisfacţia în lumea aceasta, trebuie să punem o frână voinţei firii păcătoase, în orice privinţă şi să trăim cu toată cumpătarea; trebuie să ne purtăm cu dreptate, cu corectitudine în relaţiile noastre cu alţii şi să avem totdeauna simţământul drepturilor lui Dumnezeu asupra inimilor credin­cioşilor Săi, practicând evlavia, adică devotamentul nostru faţă de cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu.

“Dacă iubim sfinţenia, să ne împotrivim răului de îndată ce se arată, şi ca să fim în stare de aceasta, să fim şi să ne bucurăm într-o permanentă părtăşie cu Dumnezeu. În Cuvânt nu este decât un singur etalon pentru sfinţenie: HRISTOS.” J.N.D.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

30 iunie

PRIVIRE ÎNAPOI, APOI ÎNAINTE

Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.

Ezechiel 16:60

Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.

El priveşte în urmă-Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui. Ce zile fericite au fost acelea! Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El. S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!

El priveşte înainte-El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie: „Voi încheia cu tine un legământ veşnic” şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui, că El priveşte la pecetea sfântă, „sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte. „El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

30 Iunie

«Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să ca­pete o cunună care se poate veşteji. Noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji.» 1 Corinteni 9,24-25

Cum putem primi această cunună veşnică? Prin renun­ţare! Apostolul Pavel foloseşte ca ilustraţie Jocurile Olimpi­ce. Sportivii renunţă la tot ceea ce i-ar putea distrage de la ţelul propus şi fac totul pentru a câştiga trofeul şi onoruri trecătoare. Dragă cititorule, gândeşte-te înainte de a face cel mai neînsemnat lucru: Îl slujesc mai bine pe Domnul Isus prin aceasta? Atunci vei şti ce trebuie să faci şi la ce să renunţi. Măsura credinţei tale o poţi găsi în Coloseni 3,17: «Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Nu­mele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl». Poţi oare să vorbeşti de rău Numele lui Isus? Nu! Ce uşoară şi minunată e viaţa care este clădită în Domnul Isus! Păstrează ceea ce ai, căci: «cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Urmează-L pe Domnul cu hotărâre! Dedică-ţi doar Lui viaţa, inima, talentul, puterea şi timpul tău! Atunci şi ochii tăi îl vor vedea pe Impăratul împăraţilor în toată frumuse­ţea Sa!

  1. IZVOARE IN DEŞERT

Am auzit un glas care şoptea încetişor.

(Iov 4:16)

Acum vreo douăzeci de ani un prieten mi-a dat o carte intitulată Pace adevărată. Avea un mesaj vechi medieval şi acest gând important – că Dumnezeu aştepta în adâncul fiinţei mele să-mi vorbească dacă aş fi suficient de liniştit ca să aud glasul Lui.

Am considerat că acesta nu ar fi un lucru greu de făcut, aşa că am încercat să fiu liniştit. Nici n-am început bine să fac astfel, că un întreg infern părea să se fi dezlănţuit. Dintr-odată am auzit o mie de voci şi sunete din afară şi dinăuntru, până când n-am mai putut auzi nimic decât aceste zgomote incredibile. Unele erau propriile mele cuvinte, propriile mele întrebări şi chiar propriile mele rugăciuni, în timp ce altele erau ispite ale vrăjmaşului şi vocile zarvei lumii.

În orice direcţie mă întorceam, eram împins, tras şi confruntat cu o nelinişte indescriptibilă şi cu zgomote copleşitoare. Păream constrâns să ascult unele din ele şi să răspund într-un fel. Dar Dumnezeu a spus: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10). Apoi mintea mi-a fost inundată de îngrijorări cu privire la responsabilităţile şi planurile mele de mâine, şi Dumnezeu a spus din nou: „Opreşte-te“.Când am ascultat şi încet-încet am învăţat să mă supun, mi-am închis urechile la orice alt sunet. Curând am descoperit că odată ce toate celelalte voci au încetat, sau odată ce eu am încetat să le mai ascult, „un susur blând“ (1 Împăraţi 19:12) a început să vorbească în adâncul fiinţei mele. Şi mi-a vorbit cu o inexprimabilă blândeţe, putere şi mângâiere. Acest „susur blând“ a devenit pentru mine glasul rugăciunii, al înţelepciunii şi al slujirii. Nu a mai trebuit să lucrez din greu ca să gândesc, ca să mă rog, sau ca să mă încred, pentru că „susurul blând“ al Duhului Sfânt din inima mea era rugăciunea lui Dumnezeu în locurile tainice ale sufletului meu. Era răspunsul Lui la toate întrebările mele, şi viaţa şi puterea Lui pentru sufletul şi trupul meu. Glasul Lui a devenit esenţa tuturor cunoştinţelor mele, a rugăciunii şi a binecuvân­tărilor, căci era Însuşi Dumnezeul cel viu, viaţa mea şi totul meu.

Acesta este exact modul în care duhul nostru se adapă din viaţa Domnului nostru înviat. Şi apoi suntem împuterniciţi să înfruntăm conflictele şi responsabili­tăţile vieţii, ca o floare care a absorbit răcoroasele şi înviorătoarele picături de rouă în întunericul nopţii. Însă aşa cum roua nu cade niciodată într-o noapte furtunoasă, tot aşa roua harului Său nu acoperă niciodată un suflet neliniştit.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

30 IUNIE

Text: Ioan 8:1-12

Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dinţii cu piatra în ea.  Ioan 8:7

ATITUDINI, ACŢIUNI ȘI SIDA

Intr-un interviu acordat revistei Time, o victimă a SIDA (Sindromul Imuno-Deficitar Achiziţionat), de 28 de ani, a spus: „Sunt îngrozit să mor atât de tânăr. Mi-ar plăcea să mai trăiesc. Numai dacă Dumnezeu m-ar lăsa în pace“. Numită şi lepra anilor 1980, boala stârneşte frica şi îngrijorarea milioanelor de oameni care nu suferă de ea. Deoarece această boală adesea rezultă dintr-un stil de viaţă imoral condamnat de Biblie, mulţi oameni au puţină compasiune faţă de victimele acestei boli. Unii văd în ea un blestem al lui Dumnezeu. Alţii nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Indiferent cum îl vedem, faptul este că orice păcat ne expune unor consecinţe sociale şi biologice, ale călcării legilor morale ale lui Dumnzeu, de care ne facem vinovaţi cu toţii. Atitudinea acuzatoare blochează lucrurile de care au cea mai mare nevoie victimele acestei boli – grija, ajutorul, şi mai important ca toate, Cristos. Care ar trebui să fie răspunsul creştinilor? Fără să scuzăm păcatul nici o clipă, ar trebui să-i tratăm pe cei bolnavi de SIDA ca pe oricare alt om ce se luptă cu o boală fatală. Ar trebui să fim gata să-i vizităm şi să-i ajutăm în cele ce le putem face pentru ei. Obosesc uşor. Ar trebui să ascultăm la temerile lor. Mai mult ca orice, ar trebui să-i ajutăm să-şi găsească iertarea de care fiecare are atâta nevoie. Ar face Isus mai puţin pentru ei? Mai devreme sau mai târziu, boala aceasta teribilă ne va supune la încercare atitudinile şi acţiunile. Dacă ele nu vor fi la înălţimea celor ale lui Isus, atunci poate este o deficienţă în sistemul nostru imunitar spiritual. Poate că nu am permis ca sângele lui Isus să ne curăţească atitudinile şi acţiunile autoîndreptăţirii.    D.J.D.

Să nu judec, Isuse, pe nimeni, 
Să-i înţeleg, Doamne, mereu. 
Când se-aruncă cu pietre în semeni, 
Să-mi amintesc păcatul meu. – Vandergrift

Ura fată de păcat n-ar trebui să ne împiedice să-l iubim pe păcătos.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-IUNIE 2015

SE APROPIE VREMEA

Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:33)

Cu aproape trei mii de ani în urmă, Dumnezeu a spus prin profetul Amos că înainte de venirea Domnului, evreii se vor întoarce din cele patru colţuri ale pământului şi vor reface naţiunea Israel. „Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!” (Amos 9:14-15). În 1948, poporul Israel a luat fiinţă. În 1949, ei şi-au ales primul preşedinte, şi-au înălţat propriul lor steag, au instituit prima lor constituţie şi au început să bată propria lor monedă. E o împlinire uimitoare a acelei profeţii. Acum să citim ce a spus Domnul Isus: „de la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32-33). În Scriptură, smochinul reprezintă poporul Israel. Înconjurat şi ameninţat de vecini ostili, el stă drept mărturie a acurateţei şi caracterului demn de încredere al Cuvântului profetic al lui Dumnezeu. Şi acelaşi Hristos care a anunţat renaşterea lui Israel a făcut o promisiune şi mai mare acelora dintre noi care trăim la sfârşitul vremii. „Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa” (Apocalipsa 3:11). Eşti tu gata? îţi trăieşti viaţa în aşa fel ca să fii pregătit?

SĂMÂNŢA BUNĂ

Voi erați morți în greșelile și în păcate-le voastre în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia …

Efeseni 2:1,2

Din moarte la viață

La Paris, conducătorul unei organizații de tineret a invitat pe un predicator să țină o expunere. Acolo a fost invitat un tânăr în inima căruia vrăjmașul de moarte al omenirii, diavolul, a sădit o indignare violentă față de Dumnezeu, față de creștinism și valorile sale. Tânărul a refuzat să meargă la acea expunere, dar conducătorul organizației i-a spus: „N-ai decât să nu asculți, dar măcar vino și fii prezent fizic“.Astfel, tânărul a mers la expunerea predicatorului. Nu avea intenția să asculte. Era tot mai indignat de cele ce auzea. Auzea o descriere a lui Hristos și a creștinismului, pe care el n-o putea accepta. Cu împotrivirea în suflet a plecat acasă și a cerut de la cineva o Biblie, ca să verifice dacă este adevărat ce a spus predicatorul. A început să citească Evanghelia după Marcu fiind mai scurtă decât celelalte. Înainte de a ajunge la capitolul al treilea, a devenit dintr-o dată conștient de starea vieții sale. Acela a fost momentul decisiv al întoarcerii sale la Dumnezeu. Așa a înțeles acel tânăr că Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a dat pe Fiul Său, ca oricine crede în El să primească iertarea, pacea, viața veșnică. Așa a trecut din moarte la viață.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s