Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului

Meditații pentru 26 Mai

Spurgeon-ne-vorbeste-din-nou-200x280

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.

Psalmi 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi.

Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă.

Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor lui. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt. (CHARLES H. SPURGEON – MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI, Dimineaţa şi Seara)

*

EL BINECUVÂNTEAZĂ LUCRURILE OBIŞNUITE

Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele.

Exodul 23:25

Ce făgăduinţă! A-i sluji Domnului înseamnă deja o mare mângâiere; dar câtă cinste, câte binecuvântări se adaugă la ea când noi înşine suntem cu totul predaţi Lui! Domnul Isus a luat pâinea şi a binecuvântat-o; şi pâinea pe care noi o mâncăm este binecuvântată. Domnul binecuvântează apa pe care o bem, făcând-o mai bună decât cele mai bune vinuri care îi înveselesc pe oameni; fiecare picătură din ea poartă o binecuvântare. Binecuvântarea dumnezeiască se revarsă peste omul lui Dumnezeu în toate lucrurile şi rămâne cu el în tot timpul. Şi ce dacă am avea numai pâine şi apă? Chiar şi atunci, am avea pâine şi apă binecuvântate. Iar pâinea şi apa nu ne vor lipsi. Şi este de ajuns să le avem, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze. În Exod. 23.15 scrie: „Pâinea şi apa ta nu-ţi va lipsi”.Cu Dumnezeu la masa noastră, noi nu numai că cerem binecuvântarea, dar o şi avem. Nu numai la altar, dar şi la masă El ne binecuvântează. El însuşi slujeşte celor ce îi slujesc bine. Această binecuvântare a mesei noastre nu este o datorie, ci un har. În adevăr, este un întreit har: El ne acordă harul de a-I sluji, prin harul Său ne hrăneşte cu pâine şi apoi, în harul Lui, El ne-o binecuvântează. (TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU de Charles H. SPURGEON)

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

26 MAI

O, Doamne, înalţă-Te cu măreţie în vieţile şi căile şi umbletele noastre. Fii o prezenţă puternică dătătoare de vindecare şi speranţă şi har şi frumuseţe în această zi.

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Şi, iată, a venit un bărbat, al cărui nume era Iair … şi, căzând la picioarele lui Isus, L‑a rugat să intre în casa lui, pentru că avea o singură fiică, de vreo doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când mergea El, mulţimile  Îl îmbulzeau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea hemoragie, …venind pe dinapoi, a atins marginea hainei Lui.  

Luca 8:41‑44

Mergând spre casa lui Iair, Domnul este oprit din drum de o femeie care suferea de mult timp de o hemoragie. Aflată în mulţime, ea a atins haina Lui şi a fost vindecată. Fusese bolnavă timp de doisprezece ani, iar doctorii nu putuseră să facă nimic pentru ea. Sentinţa morţii planase asupra ei în tot acest timp – aşa cum planează şi asupra noastră. Omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, însă Fiul lui Dumnezeu are viaţa în Sine Însuşi şi autoritatea de a o da oricui voieşte El (Ioan 5.21,26).

Din El a ieşit o putere dătătoare de viaţă, femeia a fost vindecată şi a plecat în pace. Apoi a venit cineva la Iair, spunând: „Fiica ta a murit; nu‑L mai supăra pe Învăţătorul“ (Luca 8.49). La aceasta, Domnul a răspuns: „Nu te teme; crede numai, şi ea va fi salvată“ (versetul 50). Isus Şi‑a continuat drumul către casa lui Iair, unde toţi plângeau moartea fetiţei. Niciun doctor nu mai putea fi de ajutor acum – nu mai exista nicio speranţă de reabilitare.

Aşa stau lucrurile cu fiecare dintre noi. Cu toţii am fost morţi în fărădelegi şi în păcate. Era necesară nu vindecarea, ci viaţa – şi cine altul decât Dumnezeu poate da viaţă? Dumnezeu a pregătit răspunsul: „Dumnezeu ne‑a dat viaţă eternă şi această viaţă este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viaţa; cine nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu n‑are viaţa“ (1 Ioan 5.11,12). Viaţa eternă este darul lui Dumnezeu, la dispoziţia tuturor celor care cred. Ai primit darul fără plată al lui Dumnezeu? Este al tău prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Odată primit, el îţi va aduce bucuria iertării păcatelor şi a păcii cu Dumnezeu. (J. Redekop)

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23:1

Dacă într-adevăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie. Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris:” Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire. Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie.Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris:”Păziţi-vă de câinii!” Se pune întrebarea:Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii. Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea.Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris:”Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe.

Leviticul 19:19

Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.” Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..»

Evrei 1,2

Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pier­dut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moş­tenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pă­mânt, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moş­tenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moşteni­tori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima co­piilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă su­ferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi îm­preună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă au­tomat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promi­te: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puter­nic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dum­nezeire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

5 Mai

1 Împăraţi 7.13-5

Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” – „Ai puţină putere le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „în El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat.

1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pe care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fară încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea. „Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplina că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre? „Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai bun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat. Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pe care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

EVREI 3:14

“Căci am fost făcuţi părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început.”

Epistola către Evrei se adresează acelora care deşi au făcut un început bun, sunt în primejdia de a se întoarce înapoi şi de a muri în pustie, ca şi prima generaţie a lui Israel care, din pricină că nu a păstrat încrederea cu care a ieşit din Egipt, nu a intrat în ţara făgăduinţei. Această epistolă este plină de înştiinţări pentru creştinii ameninţaţi din toate părţile de diferite ispite şi pericole spirituale. Textul de astăzi priveşte mai mult pe cei ce posedă mântuirea dar care, prin neglijenţă şi lipsă de veghere, riscă să dea înapoi şi să piardă tot, în faţa mulţimii crescânde a ispitelor de tot felul. Aici nu e vorba de pierderea mântuirii ci de viaţa abundentă în Domnul Hristos, care necesită, din partea noastră, încrederea şi hotărârea pe care le-am avut de la început. Dumnezeu ne îndeamnă deci să ne revedem şi să ne reconsiderăm situaţia înaintea Lui, să ne amintim de râvna de la început şi de dragostea şi abnegaţia pe care le puneam în orice făceam pentru Domnul Isus. Este deci partea noastră de a menţine acest nivel de a creşte în El şi de a ne purta într-un chip vrednic de El.Dacă suntem părtaşi ai lui Hristos, avem de înfruntat lupte mari, asalturi violente şi curse viclene din partea vrăjmaşului, care se foloseşte de îndemnurile firii noastre păcătoase, de viaţa noastră proprie adică egoistă, fire care urmăreşte interesele personale şi nu ale lui Dumnezeu. Şi dacă toate acestea nu sunt combătute cu fermitate, ele distrug încetul cu încetul tot ce este de la Dumnezeu; ca şi hoţul noaptea, vrăjmaşul îşi face lucrarea sa fără ca să observăm.Să ne trezim din această stare, s-o recunoaştem şi s-o mărturisim reîncepând lupta cea bună a credinţei cu o inimă neîmpărţită; în simplitatea care este în Domnul Hristos. A fi părtaş însemnează a avea ceva în comun cu cineva. Interesele Domnului Isus sunt şi interesele noastre. Şi după cum El ni S-a dăruit nouă şi noi trebuie să ne dăruim Lui. Participarea noastră la tot ce are şi este El înseamnă siguranţă, bucurie, sfinţenie, jertfire, într-un cuvânt părtăsie cu El.“Cu cât mai mult vom fi credincioşi cu atât mai mult ne vom afla în faţa atacurilor vrăjmaşului. Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească decât pe un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze Evanghelia în faţa lumii. De aceea, cu cât înaintăm cu atât mai mult suntem în primejdie să ne poticnim dacă nu ne menţinem în părtăşia cu Dumnezeu.” J.N.D.

*

IZVOARE IN DEŞERT

Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!

(Numeri 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă“ (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!“ Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie“ (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

Aştepţi eliberarea!

O, suflete, aştepţi de mult!

Crede că eliberarea ta

Te aşteaptă în cântare!

Nu te plânge până când eliberarea

Îţi va scoate picioarele din lanţuri:

Cu cântări de fericită eliberare

Te înconjoară acum Dumnezeu.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-APRILIE 2015

CARE ESTE MISIUNEA TA ?

Evanghelia … al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel” (Coloseni 1:23)

Cine sunt eu? Care este chemarea mea? Apostolul Pavel, care s-a considerat „cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Corinteni 11:5), ne dă un răspuns simplu: „Eu sunt Pavel. Rolul meu este să slujesc. Eu sunt un slujitor al Evangheliei şi al trupului lui Hristos”. Anumiţi oameni din biserica primară au încercat să stabilească care dintre apostoli este mai mare. Unii au pretins că Pavel şi alţii Apolo. Dar Pavel i-a provocat: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut” (1 Corinteni 3:5). Oricare ar fi chemarea ta, că eşti pastor al unei biserici sau un membru de rând, nu eşti nici mai mult – nici mai puţin – decât un slujitor. În împărăţia lui Dumnezeu, distincţiile de clasă nu contează. „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Noi suntem chemaţi să facem voia Lui Dumnezeu, oriunde vom sluji! Când slujeşti, te eliberezi de „presiunea de a juca un rol”. Nimeni nu are dreptul să te judece decât Stăpânul tău. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său” (Romani 14:4). Ar trebui să ne preocupe ceea ce-i place lui Dumnezeu, nu oamenilor. Numai El poate evalua slujirea noastră. Domnul Isus L-a slujit pe Tatăl Său, spunând: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Şi El te-a trimis şi pe tine să faci voia lui Dumnezeu, promiţându-ţi: „Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti” (Ioan 12:26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 32:1-7

Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE

Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful” păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf” care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David – mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite” ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  – D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
Mă prăbuşesc în lut neputincios,
Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.
Totul în toţi să fie doar Cristos. Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Și Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socotește vrăjmaș al Lui.Iov 33.10

Atenționările lui Dumnezeu

Versetul de astăzi este limbajul multor oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Astfel de oameni nu știu sau nu doresc să știe că ei înșiși sunt prin natura lor vrăjmași ai lui Dumnezeu. Prin neascultarea și păcatul primilor oameni, toți am moștenit aceeași natură păcătoasă. Boala, durerea, întristarea și moartea (urmări ale păcatului), omul le pune în seama lui Dumnezeu și astfel Îl privește ca pe un dușman al său. Ce gânduri deșarte poate avea omul despre Dumnezeu, care este plin de iubire!Dragostea lui Dumnezeu față de omenire s-a arătat în faptul că El a dat ce a avut mai de preț pentru salvarea omului. „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5.8). Hristos a murit pentru dușmanii lui Dumnezeu, ca să-i împace cu El și ei să devină moștenitori ai tuturor binecuvântărilor care decurg din jertfa de pe cruce.Cum se comportă oamenii față de o asemenea dragoste divină? Mulți o refuză, alții o disprețuiesc, alții se comportă ca și cum nu ar fi Dumnezeu. Cu toate acestea, toți oamenii sunt atenționați să se împace cu Dumnezeu. Boala, doliul, inundațiile, seceta și multe alte încercări care vin peste oameni nu sunt altceva decât atenționările lui Dumnezeu către omenire.

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s