Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

Cuvinte de trezire şi îmbărbătare din 14 calendare (24 Adrilie 2015)

sermon-slide-deck-a-real-cause-for-joy-luke-101720-1-638Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual.

Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea Lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi ..afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui”. Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă Lui Dumnezeu, acum totul este bine.

Lucra­rea noastră începe acolo unde harul Lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al Lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate Lui Dumnezeu.

O viaţă predată cu totul Lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai Lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia Lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un stan­dard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în loc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Samuel 1.1-12

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru a-i întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de ca­uza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel” de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Neemia 9:38

Multe dintre experienţele vieţii ne-au condus să ne reînnoim legământul cu Dumnezeu, spre binele nostru. După ce ne-am însănătoşit dintr-o boală şi ni s-a adăugat, ca lui Ezechia, un număr de ani vieţii, este de dorit să o facem. După ce suntem scăpaţi dintr-un necaz, când sufletul nostru cântă de bucurie, este bine să ne plecăm la piciorul crucii şi să ne reînnoim legământul. Şi, în mod deosebit, ar trebui să ne reînnoim legământul după orice păcat care L-a îndurerat pe Duhul Sfânt, sau a adus dezonoare cauzei lui Dumnezeu. Să privim atunci spre sângele care ne face mai curaţi decât zăpada şi să ne oferim din nou inimile înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să aşteptăm necazurile ca să ne reînnoim dedicarea, este bine să facem la fel şi în vremuri de prosperitate. Dacă întâlnim Ocazii care merită să fie numite „îndurări nesperate” atunci, cu siguranţă, dacă El ne-a onorat aşa, trebuie să-L onorăm şi noi. Să scoatem la lumină toate podoabele împărăteşti închise în tainiţa inimii noastre şi să-l aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Iubirii, în mijlocul slavei. Dacă am învăţa cum să ne purtăm în vremuri de prosperitate, n-ar fi nevoie de atâtea necazuri. Dacă am aduna tot binele din mângâieri, n-ar fi nevoie de atâtea nuiele. Am primit de curând unele binecuvântări la care nu ne aşteptam? Ne-a pus Domnul o comoară la picioare? Putem să cântăm îndurările Sale necuprinse? Atunci aceasta este ziua în care să ne punem mâinile pe coarnele altarului şi să spunem: „leagă-mă aici, Doamne; leagă-mă aici cu funii, pentru veşnicie”. ., Deîndată ce avem nevoie de împlinirea unor noi făgăduinţe ale lui Dumnezeu, să-I oferim noi rugăciuni, pentru ca vechiul legământ să nu fie dezonorat. Să facem un „legământ în scris” cu El în dimineaţa aceasta, bazat pe durerile lui Isus la care am meditat în ultima lună.

SEARA

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

Cântarea Cântărilor 2:12

Primăvara este un anotimp minunat. Zilele lungi şi geroase de iarnă ne ajută să apreciem căldura blândă a primăverii, şi promisiunea verii care se apropie ne umple de bucurie. După o perioadă de întuneric al sufletului, este minunat să vezi din nou lumina Soarelui Neprihănirii. Atunci darurile noastre spirituale se trezesc şi răsar ca brânduşele şi narcisele. Inimile noastre sunt învăluite în cânturi de recunoştinţă, mult mai melodioase decât imnurile păsărilor. Asigurarea păcii, mai dulce decât glasul turturicii, se aude în sufletul nostru. Acum este timpul să căutăm părtăşia cu Cel iubit. Acum trebuie să ne ridicăm din amorţeala şi să ne întoarcem la El. Dacă nu vom întinde pânzele când vântul este favorabil, vom suporta consecinţele. Timpurile de înviorare nu trebuie să treacă peste noi fară să ne schimbe. Când Isus însuşi ne vizitează şi ne îndeamnă să ne trezim, putem să fim atât de nesocotiţi şi să-L refuzăm? El s-a înălţat ca să putem fi şi noi înălţaţi. Prin Duhul Său, El ne înviorează şi ne pregăteşte să ne înălţăm la ceruri, în sfântă părtăşie cu El, la o viaţă nouă. Să părăsim starea noastră amorţită şi indiferentă; atunci când Dumnezeu creează primăvara pentru noi, trebuie să o primim cu muguri tineri şi ramuri proaspete. O Doamne, dacă în inima mea amorţită nu a sosit încă primăvara, Te rog să o aduci Tu, fiindcă am obosit departe de Tine. Când vei pune capăt nesfârşitei ierni? Coboară, Duh Sfânt, şi înnoieşte-mi sufletul. înnoieşte-mă, trezeşte-mă, şi priveşte-mă cu îndurare. In noaptea aceasta, Îl implor pe Domnul să aibă milă de slujitorul Său şi să-mi trimită vremuri de înviorare.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, într-o atitudine de umiliriţă mă rog în dimineaţa asta, plin de adorare şi închinare, dar plin de umilinţă când îmi amintesc cât de adăpostită îmi este viaţa.

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Evrei 4.2

O ţară în care va curge lapte şi miere a fost promisă poporului de către Dumnezeu. Ce ţel măreţ în comparaţie cu robia Egiptului. Drumul ducea, după înţelepciunea lui Dumnezeu prin pustie. Dar şi pustia a fost parcursă. Acum ţara le era în faţă şi Moise îi îmbărbătează spunând: „Suie-te, ia-o în stăpânire cum ţi-a spus Domnul Dumnezeu” (Deut. 1.21). Aici s-a arătat ca şi în multe cazuri anterioare necredinţa poporului. Norul de foc era o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor, şi totuşi poporul, nu a crezut. Au trimis oameni ca să iscodească ceea ce a promis Dumnezeu (Deut. 1.22). Dumnezeu acceptă şi aceasta dar urmările sunt tragice. Toţi cei care au ieşit din Egipt a trebuit să moară în pustie afară de Iosua şi Caleb.„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună” (Evrei 4.2) numai că ţelul nostru este ceresc, mult mai preţios decât ţara pământească. Dar fără credinţă este imposibil astăzi de a intra în odihna şi sfinţenia Sa. Noi toţi am fost sclavi ai păcatului şi ai Satanei şi tu vei rămâne mai departe în această stare dacă nu vei veni la Domnul Isus cu povara ta. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate neprihănirea Lui” (Rom. 3.25). Crede ceea ce a spus Dumnezeu: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Rom. 3.10).Crede în Domnul Isus care a spus: „Pe cel ce vine Ia Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37). Nu te bizui nici pe creşterea ta aleasă în familie de credincioşi şi nici pe mărturisirea ta religioasă. O mărturisire religioasă avea şi Israelul şi totuşi nu i-a folosit la nimic. VIAŢĂ din Dumnezeu trebuie să ai, viaţă veşnică prin credinţa în Domnul Isus ca să poţi intra în odihna veşnică.În nimic nu este viaţa veşnică decât în Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul lui?”

Romani 11:34

Cât de mulţi sunt aceia în zilele noastre care ar vrea să sfătuiască pe Dumnezeu ce anume să facă, pentru ca ei să umpluţi de putere. Cum ar fi însă dacă s-ar întâmpla după voia fiecăruia? Capul meu ar fi crescut într-atâta, încât nu ar mai avea loc în Elveţia, dacă s-ar fi întâmplat toate după voia mea. Aş fi alungat toate duhurile rele, le-aş fi scos afară din lume; aş fi fost mai aspru cu ele, decât Mântuitorul. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine mâine. Poate mă voi găsi în faţa unor lucruri nepăcute, dar ştiu una:că va fi spre folosul meu, şi aceasta o spune Dumnezeu. Toate vor fi spre binele meu; nu pentru că eu gândesc aşa, ci pentru că Dumnezeu o spune. Ce am putea gândi despre acel biciclist care ar claxona tramvaiul care vine din sens opus, ca să-i iasă în cale? Tramvaiul circulă pe şine, astfel biciclistul trebuie să-l ocolească, chiar dacă nu-i este pe plac, dacă nu vrea să se accidenteze. Şi noi totuşi am vrea de multe ori să-I spunem Lui Dumnezeu cum trebuie să procedeze. Un lucru mi se pare important la poporul Israel;n-au vrut să înţeleagă drumurile Lui. Nici eu nu am fost dispus să înţeleg timp îndelungat, apoi mi-am dat seama că totul s-a întâmplat cum nu se putea mai bine. Cum conduce El soarta mea, este măreţ, şi va fi spre mântuirea mea.

*

MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

«Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.»

Efeseni 5:16

Este incontestabil faptul că omul zilelor noastre este su­praaglomerat şi se plânge mereu de lipsă de timp, cu toa­te că ar putea foarte bine face atâtea lucruri cu ajutorul tehnologiei. Timpul este un concept relativ. Unii, în doar câteva minute, fac mai multe ca alţii în ore. Când aposto­lul Pavel ne spune că trebuie să răscumpărăm vremea, se referă la faptul că trebuie să transformăm puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în veşnicie. Cum se poate realiza acest lucru? In primul rând, printr-o viaţă adevărată de ru­găciune. Rugăciunea trebuie să fie sinceră şi practicată în mod regulat. Daniel şi-a răscumpărat zilnic timpul. De ce? Pentru că era un om al rugăciunii. El şi-a fixat ca prioritate să se roaîge de trei ori pe zi la aceeaşi oră. Astfel viaţa lui a fost îndreptată spre veşnicie, fiind zidită pe valorile ceru­lui.Un om care se roagă ştie să fie liniştit şi calm. Diavolului Îi este frică de acest lucru, de aceea apostolul Pavel spune: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). În linişte Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, ne conduce şi ne atenţionează, astfel încât să putem accepta curăţirea de păcatele noastre prin sângele lui Isus.

 

*

IZVOARE IN DEŞERT

Şi credinţa este … o puternică încredinţare
despre lucrurile care nu se văd.
Evrei 11:1

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal. La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra“. El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator. (din Zilele cerului pe pământ)

Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei. El i-a scris:

Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic“ (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre“ (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Fă lucrarea unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

2 TIMOTEI 4:5

Fără îndoială că aceste cuvinte sunt adresate lui Timotei care era în adevăr un evanghelist şi pe care apostolul Pavel îl lăsase în Efes cu scopul acesta, dar Duhul Sfint Se adresează aici şi oricărui credincios care poate şi trebuie să fie un purtător al vestei bune că Dumnezeu acordă o mântuire gratuită oricui crede în jertfa de la Golgota a Fiului Său, Isus Hristos. Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de nici o şcoală specială, nici de hirotonisire sau ordinare din partea cuiva, ci doar de o inimă plină de iubire faţă de cei pierduţi, de o vorbă simplă şi de pildă de viaţă care să susţină cele spuse altora. Marea temă a celui ce duce vestea bună este Domnul Isus; Singurul şi singura putere de a prezenta această temă este Duhul Sfânt iar acela căruia trebuie să i se dezvăluie această mare temă este bietul păcătos pierdut. Pentru evanghelist, Domnul Hristos este mereu nou; puterea Duhului este totdeauna proaspătă iar starea şi destinul sufletului omenesc are totdeauna mare nevoie să i se vorbească despre Domnul Isus. Ce mare cinste ni s-a dat să fim “împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Cor. 3:9) dar şi ce mare răspundere pentru că atunci când îl prezentăm pe Domnul Isus altora trebuie mai întâi să-L avem şi să-L arătăm în noi înşine. “Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci în toate privinţele arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu……prin curăţie, prin cunoştinţă, prin bunătate, prin dragoste neprefăcută…” (2Cor. 6:4, 6). Trebuie să ştim că predicarea Evangheliei, în înţelesul divin al cuvântului, nu este o declarare stearpă a unei doctrine evanghelice – o vorbire formală pe care o repetăm mereu ca o rutină ci, “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Rom. 1:16). A propovădui Evanghelia este realmente dezvăluirea inimii pline de iubire a lui Dumnezeu în Persoana şi lucrarea Domnului Hristos, şi toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfânt, din inepuizabila comoară a Sfintei Scripturi. C.H.M; Fie ca lucrarea noastră să fie o lucrare a credinţei şi care săşi tragă puterea, chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru… şi să poarte amprenta harului şi adevărului care au venit prin Domnul Isus Hristos.” J.N.D.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Ştiu lucrările tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot; aş vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea.

Apocalipsa 3:15,16

Scrisoarea către Laodiceea prezintă falimentul grav al Adunării, în ce priveşte responsabilitatea ei. Harul Domnului fusese schimbat în desfrânare, iar avertizările sale nu fuseseră luate în seamă. Totuşi, chiar şi în mijlocul acestei stări de ruină cumplită, Domnul rămâne resursa constantă a poporului Său; chiar şi în cele mai întunecate zile, există încă cea mai bogată binecuvântare la dispoziţia credinciosului, din punct de vedere individual.

În contrast cu marea masă a creştinătăţii, care nu I‑a fost credincioasă lui Dumnezeu, nici n‑a fost un martor adevărat înaintea oamenilor, Domnul Se prezintă ca fiind „Amin“, Cel prin care toate scopurile lui Dumnezeu vor fi împlinite, şi, de asemenea, „Martorul credincios şi adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu“, creaţie în care totul va fi conform Lui. Falimentul, care a început cu părăsirea dragostei dintâi faţă de Hristos, sfârşeşte printr‑o indiferenţă crasă faţă de El. Biserica este nepăsătoare, chiar dacă Hristos este afară, la uşă, şi surdă la orice apel prin care El caută să‑i câştige inima.

Mulţi s‑au înălţat pe ei înşişi şi s‑au lăudat cu bogăţiile şi cu vanitatea lor, care‑i făcea orbi cu privire la adevărata stare în care erau. Cei care sunt mulţumiţi cu ei înşişi nu ştiu că, în ochii Domnului, sunt „nenorociţi, de plâns, săraci, orbi şi goi“. Starea lor este una pe care Hristos n‑o poate suporta şi care nu se va sfârşi decât prin lepădarea de către El a întregii mărturisiri creştine.

Chiar şi în aceste zile din urmă întunecate, sufletele fidele pe care Domnul le iubeşte vor fi atinse de aceste mustrări şi disciplinări necesare pentru întoarcerea către El. Domnul bate cu răbdare la uşă, căutând un loc în afecţiunile lor. Dacă vor deschide uşa inimii, Domnul le face următoarea făgăduinţă: „Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3.20). H. Smith

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CONDIŢIE DE BINECUVÂNTARE

Aduceţi la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea daca nu voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

Maleahi 3:10

Mulţi citesc această făgăduinţă şi-i doresc împlinirea, fără a lua seama la condiţia pusă. Nu ne putem aştepta să vedem cerul deschizându-se pentru a avea parte de ea, afara numai dacă dăm Domnului şi lucrării Lui, ceea ce le datorăm. Nu ar fi lipsă de fonduri pentru lucrările sfinte, dacă toţi aceia care poartă numele de creştini, ar plăti ceea ce trebuie.Mulţi din ei sunt săraci pentru că îl fură pe Dumnezeu. Multe Biserici nu sunt vizitate de Duhul Sfânt, pentru că ele îi lasă pe slujitorii lor să flămânzească. Dacă noi nu dăm slujitorului lui Dumnezeu hrana sa zilnică, să nu ne mirăm că primim din lucrul său hrană slabă pentru sufletele noastre. Când sarcina lui devine tot mai grea, din lipsă de ajutoare şi lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată din cauza lipsei de fonduri, cum putem nădăjdui să propăşim duhovniceşte?Să vedem! Ce am dat eu până acum? Dacă am fost zgârcit cu Dumnezeu şi m-am târguit cu Domnul, Mântuitorul meu, nu voi mai fi ca în trecut. Voi da zeciuielile mele Domnului, jertfind pentru lucrarea Sa şi ajutând pe sărac. Atunci voi simţi puterea Sa, care mă va binecuvânta din plin.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

LECŢII DE LA FIUL RISIPITOR (3)

Şi-a venit în fire

(Luca 15:17)

Călătoria fiului risipitor spre ruină nu s-a petrecut peste noapte. A fost o acumulare lentă, asemenea colesterolului care se depune pe artere. El s-a bucurat de binecuvântarea tatălui său şi a uitat să mai fie mulţumitor. Nu e de mirare că David a scris: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmul 103:1-5). Fiul risipitor provenea din una dintre cele mai bune familii din oraş şi cu toate acestea, a ajuns să fie lefter, părăsit de prieteni, mâncând alături de porci şi încercând să-şi potolească foamea legitimă în mod ilegitim. De ce ne implicăm în relaţii extramaritale, mergem la chefuri cu băutură şi droguri sau muncim până la epuizare sacrificându-ne familiile în tot acest proces? Deoarece în lăuntrul fiecăruia dintre noi există un gol pe care nimeni în afară de Dumnezeu nu-l poate umple. Domnul Isus a spus: „Şi-a venit în fire şi a zis: „…Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:17-18). Dacă Îl laşi, Dumnezeu te va opri exact la timp. El îţi va aminti cine eşti şi unde îţi e locul. Vei începe să vezi mocirla în care te bălăceşti, falşii prieteni, realizările lipsite de sens, oamenii din jurul tău care nu sunt mai fericiţi decât tine. Dacă aceasta e situaţia în care te găseşti chiar acum, vino acasă. Tatăl tău aşteaptă să-ţi şteargă zapisul. El încă te iubeşte. Spune-i diavolului: „M-am răzgândit. Mă duc acasă”.

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Fapte 1:1-9

Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… până la marginile pământului. 

Fapte 1:8

TRIMIŞI ÎN MISIUNE

Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia până la marginile pământului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionară, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mâinile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mâinile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tânără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gândit imediat: „Doamne, nu chiar Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foarte mult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud. Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim. Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul.  P.R.V.

Să faci cu mine ce vei vrea
Să fiu în cer, în rai sau glie.
Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,
Mi-e singura supremă bucurie. P.L.

Există un singur lucru pe care nu-l putem face în lucrarea misionară: acela de-a scăpa de responsabilitate.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

 Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!

Numeri 23:23

Ce lucruri mari…

Pictorul şi inventatorul american Samuel Morse (1791-1872) împreună cu colaboratorii săi s-au lăsat folosiţi de Dumnezeu pentru inventarea telegrafului electric. În anul 1844, Morse a demonstrat Congresului american importanţa practică a telegrafului, transmiţând faimosul mesaj: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!“.Samuel Morse a fost un creştin conştient că Dumnezeu este Cel ce dăruieşte şi voinţa, şi înfăptuirea. Inventatorul a declarat că atunci când avea multe neclarităţi se ruga pentru mai multă lumină. Când invenţiile sale au fost salutate cu onoruri în America şi Europa, el a spus: „Nu mie, Doamne, mi se cuvine slava, ci Numelui Tău ar trebui să i se aducă glorie“.Cât de diferită este lumea de astăzi faţă de timpul când s-au făcut marile descoperiri! Oamenii acelor timpuri au recunoscut că în faţa lui Dumnezeu sunt nişte creaturi neînsemnate. Ei au recunoscut că toate cunoştinţele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Ei au ştiut că Dumnezeu va judeca odată şi pe înţelepţii acestei lumi, dacă nu L-au primit pe Mântuitorul în viaţa lor.Indiferent că sunteţi sărac sau bogat, învăţat sau mai puţin învăţat, aveţi nevoie de Mântuitorul, dacă doriţi să primiţi pacea sufletească, viaţa veşnică. Atunci veţi recunoaşte ce lucruri mari a făcut Dumnezeu.

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija deosebită a unor surori devotate!

Sursa foto:  Photo slide- http://www.slideshare.net/fergie4/sermon-slide-deck-a-cause-for-real-joy-luke-101720

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s