Este oare prea puţin probabil?

 Cuvinte de trezire şi îmbărbătare din 14 calendare (19 APRILIE 2015)

bible-verse-2lIoab… luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom.

2 Împăraţi 2:28

Ioab a trecut examenul cel mare: a rămas absolut loial şi sincer faţa de David şi nu s-a dus după Absalom cel ambiţios şi fascinant; totuşi, către sfârşitul vieţii sale l-a urmat pe laşul Adonia.

Fii întotdeauna conştient de faptul că acolo unde a căzut un om, poate cădea oricare altul (vezi 1 Corinteni 10:13). Ai trecut învingător prin criza cea mare, acum fii atent şi la lucrurile mici; ia în calcul „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”.

Noi suntem în stare să spunem: „Este prea puţin probabil ca, după ce am trecut prin cea mai mare criză din viaţa mea, să mă mai întorc acum la lucrurile lumeşti”. Nu încerca să prevezi de unde va veni ispita; pericol vine din partea lucrului cel mai puţin probabil. In perioada de după un mare eveniment spiritual începe să acţioneze „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”. Ele nu sunt dominante, dar nu uita că sunt acolo şi, dacă nu eşti avertizat, te vor lua prin surprindere.

Ai rămas credincios Lui Dumnezeu în încercări mari şi grele; acum fereşte-te de curentul „subteran”. Nu manifesta o instrospecţie morbidă, privind înainte cu frică, dar fii treaz; păstrează-ţi memoria clară înaintea Lui Dumnezeu. Puterea nepăzită este o slăbi­ciune dublă, deoarece acolo acţionează „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”.

Eroii Bibliei au eşuat acolo unde erau cei mai tari, niciodată unde erau cei mai slabi.„Păziţi de puterea Lui Dumnezeu”, aceasta este unica siguranţă. (Meditație TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

DIMINEAŢA

Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.

Matei 27:51

Sfâşierea unei perdele atât de groase nu a fost un lucru neînsemnat. Nu a fost intenţionat ca o demonstraţie a puterii, ci ca o lecţie pentru noi. Vechea lege ceremonială a fost luată, sfâşiată ca o haină veche şi pusă deoparte. Odată cu moartea lui Isus au luat sfârşit toate jertfele, fiindcă toate s-au împlinit prin El; de aceea, locul prezentării lor a fost marcat cu un semn evident al destrămării. Perdeaua sfâşiată dezvăluia toate lucrurile ascunse ale vechii rânduieli: chivotul legământului putea fi văzut acum, şi slava lui Dumnezeu nu mai locuia acolo. Prin moartea Domnului Isus, Dumnezeu ne este descoperit clar, fiindcă El nu a fost „ca Moise, care îşi punea o mahramă peste faţă” (2 Corinteni 3:13). Viaţa şi nemurirea sunt aduse acum la lumină, şi lucrurile care au fost ţinute ascunse de la întemeierea lumii sunt descoperite acum în El. Ceremonia anuală a ispăşirii a fost desfiinţată. Sângele ispăşitor, care stropea în fiecare an perdeaua, era oferita cum o dată pentru totdeauna de Marele Preot şi, de aceea, locul ritualului simbolic era desfiinţat. Nu mai era nevoie de sângele taurilor şi berbecilor, fiindcă Isus stropise perdeaua cu propriul sânge. De acum înainte, accesul la Dumnezeu era îngăduit ca un privilegiu pentru orice credincios. Nu mai este o deschizătură îngustă prin care să putem privi spre tronul milei, fiindcă perdeaua este sfâşiată de sus până jos. Putem să ne înfăţişăm cu îndrăzneală în faţa tronului harului (Evrei 4:16). Ar-fi o greşeală să spunem că deschiderea aceasta minunată a Sfintei Sfintelor a fost o umbră a deschiderii porţilor spre Paradis pentru toţi sfinţii prin virtutea patimilor? Domnul nostru muribund are cheia cerului; El o deschide şi nimeni nu o poate închide. Să intrăm cu El în locurile cereşti şi să ne aşezăm lîngă El până când duşmanul nostru va fi înfrânt.

SEARA

Apocalipsa 3:14

Cuvântul „Amin” confirmă solemn cele spuse înainte.

Isus este marele Confirmator. Aminul din promisiunile Lui nu este schimbat niciodată. Păcătosule, mângâie-te cu acest gând. Isus spune: „veniţi la Mine, toţi cei trudiţi și împovăraţi, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Dacă vii la El, El va spune „Amin” sufletului tău; promisiunea Sa se va împlini. Isus a împlinit vorbele proorocului: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). O, sărmană inimă zdrobită, dacă vii la El, va spune Amin” sufletului tău, şi făgăduinţele Lui se vor împlini cum s-au împlinit în trecut. Creştine, nu eşti mângâiat ştiind că nici un cuvânt ieşit de pe buzele Mântuitorului nu a fost retractat? Cuvintele lui Isus vor rămânea în picioare, chiar dacă cerul şi pământul vor trece. Dacă te prinzi de o făgăduinţă, fie chiar pe jumătate, vei vedea că este adevărată. Fereşte-te de cel pe care Bunyan îl numeşte „Tăietorul de făgăduinţe”, care distruge multe din cuvintele lui Dumnezeu. El nu se îndoieşte de făgăduinţă, ci taie câte puţin din ea. Sugerează că făgăduinţa nu se va îndeplini în întregime, ci numai în parte. Dar Isus este „da… şi amin” (2 Corinteni 1:20) în toate îndatoririle Sale. El a fost Preot ca să ierte şi să curăţească odată, şi acum este încă Preot şi Amin. A fost Rege ca să domnească peste poporul Său şi să-1 apere cu braţ puternic, şi acum este Rege şi Amin, mereu acelaşi. A fost Prooroc în vechime ca să prevestească lucrurile ce aveau să vină, şi de pe buzele Sale picură încă miere. Este prooroc şi amin. Este Amin prin meritele sângelui Său, şi prin neprihănirea Sa. Haina sfântă va rămâne întotdeauna curată, chiar dacă firea va putrezi. El este amin în fiecare titlu pe care îl poartă; Mirele care nu caută niciodată să se despartă; Prietenul mai aproape decât un frate; Păstorul din valea umbrei morţii. El este ajutorul şi eliberatorul tău; cetatea şi turnul tău de scăpare; izvorul puterii, încrederii, bucuriei, totul în toate şi în orice, „da și… amin”.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Samuel 10.1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântui­torului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)! A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

19 APRILIE

Doamne, pune gura Ta la viaţa Colegiului nostru şi suflă suflarea înviorătoare a vieţii Tale transformatoare prin noi toţi, îndepărtând boala de la noi.

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată.

Proverbe 10.7

Suntem adeseori mişcaţi de acest cuvânt când stăm în faţa unui mormânt, al unui copil al lui Dumnezeu. Ne întrebăm uneori dacă acest verset se adevereşte pentru cel adormit. Răspunsul se va da adesea după cum a avut umblarea. Pomenirea celor adormiţi în Domnul este binecuvântare şi îmbărbătare. „Să ne aducem aminte de sfârşitul vieţii lor şi să le urmăm credinţa” (Evr. 13.7).„Pomenirea celui neprihănit este binecuvântare.” Cât de mult putem să învăţăm. Am avut părinţi tari în credinţă? Atunci să nu uităm ceea ce ei au arătat şi au făcut în umblarea lor prin puterea Domnului.Să fim tot timpul cu ochii aţintiţi la Marele nostru Model care tot timpul a umblat spre slava lui Dumnezeu. El L-a proslăvit în chip desăvârşit. Este şi cerinţa inimilor noastre de a deveni asemenea Lui? El este Acela care ne vine în ajutor prin Duhul Sfânt ca să ne facă asemenea chipului Său.Dacă îl privim pe Moise ca persoană putem descifra două puncte de vedere. Moise a fost şi sub disciplina morală a lui Dumnezeu şi sub harul dumnezeiesc. Disciplina morală a lui Dumnezeu l-a oprit pe Moise să intre în ţara făgăduită. El a vorbit necugetat cu buzele sale. Greşise şi nu a proslăvit pe Dumnezeu în faţa adunării la apele Meriba. Faptul acesta să-l cântărim bine. Fireşte că trebuie să vorbim cu foarte mare băgare de seamă de greşeala unuia din slujitorii de frunte ai lui Dumnezeu, dar această greşeală a fost scrisă pentru învăţătura noastră şi să nu uităm că deşi suntem sub har suntem sub cârmuirea morală a lui Dumnezeu. Faptul că iubirea lui Dumnezeu este partea noastră veşnică şi neschimbată ar trebui să ne îndemne să dăm cea mai mare atenţie cârmuirii morale a lui Dumnezeu.Este o mare bucurie când putem vedea că din mijlocul nostru au plecat credincioşi care au lăsat în urma lor un bun exemplu, ei au fost oameni care s-au supus de bună voie iui Dumnezeu. Noi ce lăsăm în urma noastră?

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt.” Levitic 19:2

Aceasta este o cerinţă a Lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El nu ne pretinde ceva imposibil. Tot aşa citim:”Fără sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul.” Din fire nu suntem sfinţi. De aceea Dumnezeu spune:”Întoarceţi-vă la Mine, pentru ca păcatele voastre să fie şterse.” Hristos este făcut de Dumnezeu pentru noi sfinţire şi mântuire. Acum stăm în faţa întrebării:” poţi să recunoşti că eşti sfânt?” Ar trebui să recunoaştem acest lucru, altfel suntem pe o cale greşită. Este ceva ce ni s-a dat în dar, de ce nu am putea să ne mândrim cu aceasta? Nu este rodul lucrării noastre. Dar foarte des se întâmplă că suntem influienţaţi în gândirea noastră, care spune că ajungem în Iad dacă susţinem că suntem sfinţi, şi că nu este un lucru plăcut Lui Dumnezeu. În astfel de situaţii trebuie să facem orice gând rob ascultării de Hristos. Cei care au mărturia că sunt copii ai Lui Dumnezeu, aceia ştiu că numele lor este trecut în Cartea Vieţii; aceştia pot şi trebuie să recunoască:”Eu sunt sfânt.” Luther spunea:” Un copil al Lui Dumnezeu să spună deschis şi cu curaj că este sfânt şi drept, şi că este copil al Lui Dumnezeu.” Dacă aud acestea, cei pătruşi de sentimentul lui Cain, spun:” Câtă încredere în sine. Pot să stea unii ca aceştia înaintea Lui Dumnezeu? Nu aş vrea să fiu în pielea lor!” Dar dacă mărturisim, atunci trebuie să avem o umblare asemenea unui sfânt, căci:” Precum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.” De aceea, este scris:” Umblarea voastră să fie fără lăcomie! Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească.” “Cel ce intră pe uşă este păstorul oilor” spune Isus. Aceasta este o slujbă adevărată de preot.

IZVOARE IN DEŞERT

Staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea  pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta. 

Exod 14:13

Acest verset conţine porunca lui Dumnezeu pentru mine ca şi credincios pentru acele perioade în care mă confrunt cu situaţii cumplite şi dificultăţi extraordinare. Ce trebuie să fac eu când nu mă pot retrage nici nu pot merge înainte şi calea mea este blocată şi la dreapta şi la stânga?Cuvântul Stăpânului pentru mine este: „Stai pe loc“. Şi cel mai bun lucru pe care-l pot face în momentele acelea este să ascult numai de cuvântul Stăpânului meu, pentru că alţii vor veni la mine cu sugestiile lor şi cu sfaturile lor rele. Disperarea va veni, şoptind: „Renunţă – nu te împotrivi“. Dar chiar şi-n cele mai grele timpuri, Dumnezeu mă va face să fiu vesel şi curajos, bucurându-mă în dragostea şi credincioşia Lui.Laşitatea va veni şi va spune: „Trebuie să te întorci la căile de acţiune ale lumii. Este prea greu pentru tine să continui să trăieşti viaţa de creştin. Renunţă la principiile tale“. Însă oricât de mult m-ar presa Satan să urmez calea lui, nu pot, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Hotărârea divină a Domnului mi-a poruncit să merg „din putere în putere“ (Psalmul 84:7). De aceea, aşa voi face, şi nici moartea, nici iadul nu mă vor întoarce de pe calea mea. Şi dacă pentru o perioadă El îmi spune să „stau pe loc“, voi admite aceasta ca un timp de reînnoire a puterii mele pentru paşii mai mari din viitor.Nerăbdarea va veni, ţipând: „Scoală-te, fă ceva! Să «stai pe loc» şi să aştepţi este pură trândăvie“. De ce să mă gândesc că trebuie să fac ceva acum în loc să privesc la Domnul? El nu numai că va face ceva – El va face totul.Aroganţa va veni, mândrindu-se: „Dacă marea îţi blochează calea, aruncă-te în ea şi aşteaptă un miracol“. Însă adevărata credinţă nu ascultă niciodată de aroganţă, de nerăbdare, de laşitate sau de disperare, ci Îl aude numai pe Dumnezeu, spunând: „Stai pe loc“. Şi atunci rămâne pe loc neclintită ca o stâncă.„Stai pe loc“. Trebuie să iau postura unuia care stă pe loc, gata de acţiune, aşteptând alte ordine şi aşteptând vesel şi răbdător glasul Conducătorului. Nu va trece mult şi Dumnezeu îmi va spune, la fel de clar cum i-a spus şi lui Moise să transmită copiilor lui Israel: „Să pornească înainte“ (Exod 14:15). Charles H. Spurgeon

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«Căci în Isus Cristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împre­jur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.» 

Galateni 5,6

Trebuie să recunoaştem că a şti permanent care este ni­velul credinţei noastre este vital, deoarece Dumnezeu în­suşi ne cercetează inima. David recunoaşte la sfârşitul vieţii sale: «Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă» (1 Cron. 29,27). Nu amâna examinarea vieţii tale; cea mai mare încercare ne stă înainte — înfăţişa­rea înaintea tronului de judecată al Mielului. Dacă azi îţi cercetezi credinţa în mod sincer vei observa poate cu groa­ză că lipsesc puterea, victoria, bucuria, în general roadele Duhului Sfant şi constaţi că ea nu are nici un fel de efect – nici în interior, nici în exterior, practic nu este activă. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu vei constata poate că în­suşirea care trebuie să fie motorul credinţei tale lipseşte. Despre ce este vorba? Despre dragoste! Vorbim despre «cre­dinţa care lucrează prin dragoste». Numai o asemenea cre­dinţă are valabilitate înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne atenţionează: « Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!» (1 Cor. 16,14). El ştia că credinţa autentică nu poate deve­ni activă şi puternică decât prin dragoste fierbinte faţă de Domnul. Este credinţa ta activă prin dragostea pentru Isus Cristos sau este moartă demult?  

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.” FAPTELE AP. 11:23

“De aceea şi căutăm să-I fim plăcuţi…”

2CORINTENI 5:9

Aşa trebuie să fie credinciosul – strâns ataşat de Domnul! În Domnul Hristos este plinătate pentru tot ce am avea nevoie ca să putem realiza această alipire de El. Unora, la începutul întoarcerii lor la Dumnezeu, li se dăruieşte bucurie o vreme mai îndelungată; dar Dumnezeu cunoaşte inimile noastre şi ştie ce curând începem să depindem de această bucurie în loc să depindem de Domnul Isus. Totuşi, nu bucuria, ci Hristos trebuia să fie Obiectul adorării noastre. Păcatul nu mai stăpâneşte asupra noastră. Dumnezeu a şters definitiv păcatele noastre; dar firea păcătoasă este în noi până la sfârşit. Şi vechea rădăcină va da muguri care trebuiesc retezaţi îndată ce apar, dacă nu vrem să-i culegem roadele amare. Nici un rod bun nu poate să iasă din ea. Numai firea cea nouă poate să aducă roadă pentru Dumnezeu. Pe măsura în care creştem în Cuvântul Domnului Hristos, bucuria devine mai adâncă şi mai calmă. Este frumos să privim apa care curge repede şi zgomotos la vale, dar se ştie că apa în şes este mai adâncă, mai calmă şi în general mai de folos. Alipiţi-vă de Domnul! O inimă tulburată este ruina creştinilor. Când umblăm după ceva care nu este după voia Domnului, suntem departe de izvorul de putere. Când sufletul este plin de Hristos, nu-şi mai lipeşte inima de gunoaiele lumii acesteia. Alipiţi-vă de Domnul cu inimă hotărâtă. El ştie cât de înşelătoare este inima şi cât de repede îl poate înlocui pe El cu altceva. Dar rămâneţi cu Dumnezeu şi veţi descoperi, cu ajutorul Lui, ce este în inima voastră. Altfel, veţi învăţa aceasta cu durere amară prin ispita lui Satan care a reuşit în viaţa voastră. Să vorbim mult cu Mântuitorul ca şi cu un prieten drag. Să nu fim mulţumiţi cu nimic mai puţin decât o cât mai apropiată legătură sufletească cu Acela care ne-a iubit şi ne-a spălat de păcatele noastre cu propriul Său sânge. (J.N.D). Noi îi suntem plăcuţi când dorim compania Lui mai mult ca orice altceva, când dragostea Lui este pentru noi mai bună decât vinul (Cânt. Cânt. 1:2). Ioan era plăcut Domnului când îşi odihnea capul pe pieptul Lui. Unde poate fi o odihnă mai dulce decât acolo? El şi-a găsit mângâierea în vreme tulbure pe pieptul Aceluia în care bătea cea mai tandră inimă din univers. Să ne odihnim capul pe pieptul Lui abandonându-ne în totul unei inimi pline de iubire pe care ne-a dovedit-o la cruce. Să ne alipim de El cu o inimă hotărâtă, dar curată.

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Un înger al Domnului, coborând din cer, a venit şi a răsturnat piatra şi şedea deasupra ei … Şi îngerul, răspunzând, le‑a spus femeilor: „Nu vă temeţi; pentru că ştiu că voi Îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, pentru că a înviat, după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus Domnul“ 

  Matei 28.2,5,6

Mormântul gol al lui Isus este martorul tăcut, însă decisiv, al învierii Sale. Dacă ar fi fost posibil să‑I găsească trupul, ucenicii l‑ar fi luat şi l‑ar fi îngropat din nou. Dacă vrăjmaşii Săi I‑ar fi găsit trupul, l‑ar fi arătat, ca dovadă clară că nu înviase. Însă nici prietenii, nici vrăjmaşii Săi nu l‑au putut găsi, fiindcă Dumnezeu Îl înviase dintre morţi pe Fiul Său, ca mărturie a satisfacţiei Sale perfecte cu privire la lucrarea de pe cruce.Mormântul era gol în acea întâi zi a Domnului, nu fiindcă ucenicii ar fi venit noaptea şi I‑ar fi furat trupul, în timp ce soldaţii dormeau, nici fiindcă marii preoţi şi oamenii lor ar fi îndrăznit să rupă sigiliul roman de pe piatra mormântului. Nu, ci mormântul era gol fiindcă Isus împlinise cuvintele Sale, prin care declarase că, dacă ei aveau să dărâme templul trupului Său, El avea să‑l ridice din nou după trei zile.Actul învierii este atribuit Tatălui: „Dumnezeul păcii, care L‑a adus din morţi pe Domnul nostru Isus“ (Evrei 13.20); Fiului: „Am putere s‑o dau [viaţa] şi am putere s‑o iau iarăşi“ (Ioan 10.18); şi Duhului Sfânt (Romani 8.11). Întreaga Trinitate a luat parte la acest glorios eveniment, la miracolul suprem al tuturor veacurilor. Iosif din Arimateea cu siguranţă că nu şi‑a dat seama de onoarea care îi fusese făcută atunci când pregătea mormântul cel nou. Vreme de câteva ceasuri, acest mormânt a devenit locuinţa trupului Aceluia care este acum viu pentru totdeauna.

H. A. Ironside

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CEL MAI PRICEPUT CĂUTĂTOR

Iată-Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta.

Ezechiel 34.11

El face lucrul acesta când aleşii Săi sunt încă asemenea oilor rătăcite, necunoscându-l nici pe păstorul, nici staulul lor. Cu câta îndemânare ştie El să le găsească! Domnul Isus foloseşte tot atâta duioşie căutându-le, cât şi mântuindu-le. Chiar atunci când mulţi din aceia pe care i-a atras Tatăl la El, se apropiaseră de porţile iadului, aproape să intre pe ele Domnul în căutarea Lui, sfârşeşte prin a-i atinge prin harul Său. El ne-a găsit şi pe noi; să avem deci nădejde în privinţa rugăciunilor noastre pentru cei pe care ni i-a pus pe inimă, căci El va şti să-i găsească şi pe ei.Domnul dublează stăruinţele Sale, când vreuna din oile Sale a ieşit din turmă, nemaiţinând seamă de păşunile adevărului şi ale sfinţeniei. Ele pot cădea în greşeli grave, păcate dureroase sau într-o împietrire înşelătoare; dar Domnul a garantat Tatălui că nu le va lăsa să piară. În harul Său şi cârmuirea Sa, El le va urmări până-n ţările depărtate, locuinţele mizeriei, adâncimile întunericului sau în prăpăstiile disperării, pentru a nu lăsa să piară nici una din acelea pe care I le-a dat Tatăl. Pentru El este o cinste de a căuta şi mântui întreaga turmă, fără nici o excepţie. Cât sprijin este această făgăduinţă, dacă la ora actuală, sunt silit să strig: „Sunt rătăcit ca o oaie pierdută”.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iosua 1:1-11

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te..Josua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă…

Iosua 1:6, 10

FĂ PRIMUL PAS

Este foarte uşor să credem că ceea ce vrem să facem este cel mai inteligent lucru posibil. Poate că ştim că este corect şi cerem ajutorul Domnului, dar din pricină că vedem greutăţile, ezităm să facem primul pas. Îmi aduc aminte de istoria hazlie a unuia care, sculându-se dimineaţa, a văzut că era o zi friguroasă, mizerabilă şi ploioasă. Asa că I-a cerut Domnului să-i dea putere să se trezească, să se îmbrace şi să parcurgă cei 15 kilometri până la lucru ca de obicei. Apoi s-a întors pe partea cealaltă şi s-a culcat din nou, spunând: „Domnul, în schimb mi-a dat înţelepciune”. Obstacolele care stăteau în faţa poporului lui Israel în timp ce se pregătea să cucerească ţara promisă, necesitau mai multă putere decât poseda acest popor. Nu ştim cât s-a rugat Iosua, dar citim cum, de repetate ori, Dumnezeu l-a atenţionat să fie tare şi plin de curaj (Iosua 1:6, 9). Sigur de prezenţa lui Dumnezeu şi de succesul misiunii sale, Iosua a poruncit imediat căpeteniilor oştirii să se pregătească pentru trecerea Iordanului şi să înceapă cucerirea. El nici nu a ezitat, nici nu s-a tocmit. A ştiut că tot ce-i lipsea va fi aprovizionat de Domnul în timp ce vor înainta prin credinţă şi ascultare. Toţi dintre noi trecem prin situaţii în care ştim că drumul pe care mergem este corect, chiar dacă există obstacole. Ne rugăm pentru a avea putere, ori auzim vocea Domnului care ne spune să fim curajoşi. Atunci un singur lucru avem de făcut – să facem primul pas! Poate vom înainta prin slăbiciuni şi cu teamă, dar a te da înapoi, în timp ce Dumnezeu ne-a comandat să mergem înainte, aceasta nu este înţelepciune. Dumnezeu nu ne dă ceea ce avem nevoie înainte , ci atunci când se cere să le folosim. D.J.D.

Îmi dai mereu puteri să-nfăptuiesc
        Ce-i bun, frumos şi-adevărat.
Şi când în cale piedici întâlnesc,
Deschizi drum nou şi minunat.    D.J.D.

Dumnezeu ne dă putere în funcţie de efortul nostru.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-APRILIE 2015

PESCUIEŞTI SAU PLĂSMUIEŞTI?

Vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19)

Citim: „Isus a văzut… pe Simon … şi pe … Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (v. 18-19). Pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să înveţi cum să pescuieşti oameni şi apoi să o faci! Max Lucado a crescut pescuind. El a spus: „Plecam … visând să fie soare. Dar în dimineaţa următoare era înnorat, iar lacul era un munte de valuri înspumate. Era imposibil să pescuim. A doua zi, a fost ger! Am încercat să fim veseli, dar am început să observ că Mark avea câteva defecte de personalitate. Tata era ţâfnos. Nimic nu e ca atunci când stai cu cineva şi-i vezi adevărata faţă! Când ne-am trezit în dimineaţa următoare era lapoviţă … eram sleiţi şi morocănoşi. Mark a devenit şi mai insuportabil. Tata nu reuşea să facă nimic cum trebuie şi când ne-a anunţat că mergem acasă, nimeni nu a obiectat. Când energia destinată pescuitului este folosită pentru plăsmuirea problemelor, în loc să aruncăm năvoadele, aruncăm pietre. În loc să ne dăm o mână de ajutor, arătăm cu degetul în semn de acuzare. În loc să fim pescari ai celor pierduţi, devenim critici ai celor mântuiţi. În loc să-i ajutăm pe cei ce pescuiesc, îi rănim pe cei ce vor să ajute. Urmarea? Biserici dezbinate. Mărturii rele. Inimi zdrobite. Lupte legaliste. Dar când cei chemaţi să pescuiască pescuiesc – ei se dezvoltă. Nimic nu uneşte soldaţii ca o sarcină comună. Lasă-i să stea în cazarmă şi ei inventează lucruri de care să se plângă. Patul din cazarmă va fi prea tare, mâncarea prea rece, conducerea prea dură. Pune aceeaşi soldaţi în tranşee şi lasă-i să tragă câteva gloanţe şi barăcile plictisitoare vor părea un adăpost. Data viitoare când provocările te ispitesc să stai înăuntru, ieşi afară! Când cei ce sunt chemaţi să pescuiască nu pescuiesc, ei plăsmuiesc probleme. Eşti tu un bun pescar?

SĂMÂNŢA BUNĂ

… Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
Ioan 20.20

Bucuria ucenicilor

Grele și triste zile au trăit ucenicii în timpul suferințelor Domnului și Mântuitorului lor pe cruce! Cele trei zile au fost așa de lungi, de parcă ar fi fost cât un veac. Inimile lor au trecut prin cea mai amară noapte de îndoială, deznădejde și tristețe. „Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel“, spuneau cei doi ucenici pe drumul Emausului. Ca niște lumini stinse, stăteau fără niciun rost. Parcă soarele nu mai era pe cer pentru ei și nicio stea nu mai licărea în întunericul deznădejdii lor. Toate bucuriile și fericirile trecutului au rămas ca un vis ce s-a topit în prezentul plin de jale, frică și neliniște. De viitor nu mai era nici vorbă.

Dar deodată, în mijlocul acelui întuneric sufletesc, a apărut o Lumină! Domnul, Mântuitorul și Învățătorul lor înviat, le-a spus cu gingășia Sa cerească: „Pace vouă!“. Cine poate descrie în cuvinte bucuria acelor naufragiați bătuți de furtuna îndoielii și a durerii? Parcă nu le venea să creadă! Era un vis sau aievea? Nu cumva era o amăgire? Nu! Nu! Era El, Domnul și Mântuitorul. „Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?“ Prezența Domnului i-a umplut de pace și de bucurie. A fost mort, dar a înviat! Nu le-a spus Domnul de atâtea ori acest adevăr? Să reținem și noi în sufletele noastre acest adevăr! Să nu uităm că Mântuitorul nostru este viu și să ne bucurăm de acest adevăr!

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija deosebită a unor surori devotate Domnului

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s