Sfinţenia morală.

Biblia.Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu Isus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului Lui Isus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea Lui Dumnezeu, învierea Lui Isus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa Lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a Lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu Isus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Isus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului Lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că „omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea Lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează. El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă de păcat, deoarece găsesc tot timpul în mine viaţa Lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia Lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.(TOTUL PENTRU GLORIA LUI de OSWALD CHAMBERS)

Meditații pentru 11 Aprilie

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Samuel 3.1-5; 5.1-9

În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul însuşi să-1 stabilească împărat peste tot Israelul.Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală.Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scau­nului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepă­truns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care „a dat o cină mare” (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentându-ne pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

11 Aprilie

DIMINEAŢA

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart. Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. Împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fol se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

SEARA

Uită-te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Psalmi 25:18

Este bine să împletim rugăciunile de durere cu cele în care ne recunoaştem păcatele – fiindcă, atunci când ne aflăm în puterea lui Dumnezeu, nu suntem absorbiţi în totalitate de durere, şi ne amintim şi de ofensele pe care I le-am adus. Este bine, de asemenea, să aducem durerea şi păcatul în acelaşi loc. David ş-a adus durerea în faţa lui Dumnezeu, şi tot în faţa lui Dumnezeu şi-a mărturisit păcatul. Poţi să-I încredinţezi orice durere, cât de neînsemnată, lui Dumnezeu, fiindcă El îţi numără perii capului, şi poţi să-i spui Lui marile dureri, fiindcă El tine oceanul în palmă. Du-te la El, oricare ţi-ar fi necazul, şi îl vei găsi gata să te ajute. Dar trebuie să-I aducem Lui şi păcatele. Trebuie să le purtăm până la cruce, ca să fie spălate în sânge de vină şi curăţate de puterea lor pângăritoare. Lecţia spirituală a acestui text este următoarea: cu un duh smerit, trebuie să ne înfăţişăm Domnului durerile şi păcatele. Observă că tot ce cerea David referitor la durere era „uită-te la ticăloşia şi truda mea”. Dar următoarea cerere este mai precisă, mai definită, mai hotărâtă, mai clară: „şi iartă-mi toate păcatele mele”. Mulţi suferinzi ar fi spus: „îndepărtează-mi ticăloşia şi truda, şi uită-te la păcatele mele”. Dar David nu a spus asta. El a strigat: „Doamne, în ceea ce priveşte ticăloşia şi truda mea, mă, încredinţez înţelepciunii tale. Priveşte-le, Doamne. Le las în seama ta. Aş fi bucuros să scap de ele, dar fă Tu cum doreşti. Dar cât despre păcatele mele, Doamne; ştiu ce aş vrea să se întâmple cu ele. Vreau să fie iertate; nu mai pot îndura să stau sub blestemul lor nici un moment”. Un creştin consideră că durerile sunt mai puţin grave decât păcatul; poate îndura tulburările, dar nu poate purta povara vinovăţiei.

MANA DE DIMINEAŢĂ

  1. APRILIE 11

“Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai când erai tânără……când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat.” IEREMIA 2:2

Cât de potrivite sunt pentru urechile noastre astăzi cuvintele pe care proorocul le spunea acum circa două mii şase sute de ani “la urechile cetăţii Ierusalimului”, la urechile poporului infidel şi retrograd, care îşi renegase şi uitase trecutul glorios pe care l-a avut prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. Dar dacă noi îl uităm pe Domnul nostru, El nu ne uită. El nu uită condiţiile care au făcut posibilă binecuvântarea întoarcerii noastre la El.”Mi-aduc aminte de dragostea ta……când Mă urmai în pustie…”. Acolo nu era nimic confortabil, ci tot ce trebuia să facă din noi nişte străini şi călători în lumea aceasta. Dumnezeu a îngăduit acest “pustiu” pentru ca să depindem de El şi să nădăjduim în El. “Aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” (lloan 4:17). şi noi îl urmăm din toată inima noastră, făcând voia Lui şi bucurându-ne de harul şi de darurile Sale suficiente pentru fiecare zi.

“Mi-aduc aminte de dragostea ta când erai tânără.” Era starea de trezire, era primăvara unei vieţi noi de înviere; toate lucrurile şi stările vechi şi triste erau înghiţite de prospeţimea şi binecuvântarea vieţii îndestulate de har ale dragostei dintâi.Dar din lipsa de veghere şi de stăruinţă ne-am obosit de viaţa din deşert unde totuşi aveam bucuria părtăşiei cu Domnul Isus. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa noastră; dar noi ne-am sustras ca să urmăm propriul nostru drum. Ne mai privind ţintă la Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre, am privit la dreapta şi la stânga şi am cedat, mai mult sau mai puţin, chemărilor lumii şi ale inimii noastre fireşti şi am părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie, ca să ne săpăm puţuri crăpate. Poate că nu L-am părăsit de tot, dar dragostea noastră faţă de El nu mai este cea dintâi, cea de la început.

Viaţa noastră a devenit inutilizabilă pentru Domnul; El nu ne mai poate folosi şi cei din jurul nostru sunt lipsiţi de binecuvântarea pe care Lui I-ar place să le-o dea prin noi. S-a dus bucuria, s-a dus aşteptarea Lui! Dar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă niciodată, este constantă şi desăvârşită.Oh, să revenim la izvorul de apă vie! Să-I mărturisim că ne-am răcit faţă de El şi să nu dăm odihnă pleoapelor noastre până când Domnul nostru ni Se va descoperi din nou! Să ne întoacem la Acela care este plin de îndurare şi gata să ne ierte. Dar pentru părăsirea dragostei dintâi, Domnul cere pocăinţă ca să poată să ne dea sfeşnicul înapoi şi atunci viaţa noastră va străluci din nou pentru El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

11 Aprilie

PĂRTĂŞIE STRÂNSĂ

Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele său, zicând: „Cunoaşte, pe Domnul!”, căci toţi îl vor cunoaşte, de la mic la mare. Ieremia 31.34

Noi putem să nu cunoaştem multe lucruri, dar Îl cunoaştem pe Domnul şi aceasta e mare lucru. Cel mai neînsemnat credincios Îl cunoaşte pe Dumnezeu în Domnul Isus, poate că nu atâta cât ar dori să-L cunoască, dar în sfârşit, Îl cunoaşte în adevăr. Nu cunoaştem numai învăţăturile Lui, ci Îl cunoaştem pe El. El este Tatăl şi Prietenul nostru şi suntem personal în legătură cu El; putem zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Având legătură strânsă cu El, am petrecut multe zile prea fericite în sfântă părtăşie cu El. Noi nu suntem străini pentru Dumnezeul nostru; şi inima Lui este de partea noastră. Aceasta întrece orice ar fi putut natura să ne înveţe. Nu carnea şi sângele ni L-au descoperit pe Dumnezeu. Isus Cristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl inimilor noastre. Dacă apoi Domnul ne-a făcut să-L cunoaştem pe El însuşi, nu este acesta izvorul oricărei cunoştinţe? A-L cunoaşte pe Dumnezeu, aceasta este viaţa veşnică, îndată ce intrăm în legătură cu Dumnezeu, avem dovada că suntem născuţi din nou. Oh, sufletul meu, bucură-te în această cunoaştere şi dă slavă lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale!

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

11 APRILIE

«Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu. “» Matei 13,30

Nouă nu ni se cere să îl distrugem pe duşman; acest lu­cru nu intră în atribuţiile noastre. În mod aparent suntem pasivi şi nu facem nimic. Dar exact această «pasivitate» în Isus Cristos este, paradoxal, cea mai mare activitate a cre­dinţei. Atacuri ale duşmanului? Da, dar dacă esti în Isus diavolul nu poate să-ţi facă absolut nimic. Respinge aceste atacuri prin puterea sângelui Lui! Începe o nouă viaţă de rugăciune! Caută să ai o legătură mai strânsă cu Sfânta Scriptură! Ai grijă ca faptele, acţiunile tale să fie lumină! Fă totul din dragoste pentru Isus! Împrăştie sămânţa Cuvân­tului! Depune mărturie! Aceste urme ale luminii nu pot fi şterse, ele rămân, ele te conduc spre eternitate. în ceruri va fi scris despre tine cu litere de aur: «căci faptele lor Îi urmea­ză!» (Apoc. 14,13) Umblă cu Domnul Isus şi atunci cu siguranţă vei lăsa în urma ta fapte care vor rămâne pe veci.  

  1. IZVOARE IN DEŞERT

11 Aprilie

Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.

(Matei 10:27)

Domnul nostru ne duce mereu la întuneric ca să ne spună ceva. Poate fi întunericul unui cămin unde o pierdere grea a lăsat storurile; întunericul unei vieţi singuratice şi pustii, în care o boală ne-a separat de lumina şi activităţile vieţii; sau întunericul unei mâhniri zdrobitoare şi a unei dezamăgiri. Acolo ne spune El tainele Sale – mari şi minunate, eterne şi infinite. El ne deschide ochii, orbiţi de strălucirea lucrurilor pământeşti, ca să privească la constelaţiile cereşti. Şi urechile noastre detectează dintr-odată chiar şi şoapta glasului Său, care de multe ori a fost acoperită de tumultul strigătelor pământeşti.Însă aceste revelaţii vin întotdeauna şi cu responsabilitatea corespunzătoare: „Ce vă spun Eu … să spuneţi la lumină … să propovăduiţi de pe acoperişul caselor“. Noi nu trebuie să zăbovim în întuneric sau să stăm în cămăruţă. Curând vom fi invitaţi să ne ocupăm locul în zarva şi furtunile vieţii. Şi când va veni momentul acela, noi trebuie să spunem şi să propovăduim ce am aflat. Aceasta dă o nouă semnificaţie suferinţei, a cărei cea mai tristă parte este deseori sentimentul aparent al inutilităţii pe care aceasta îl provoacă. Suntem tentaţi să gândim: „Cât de nefolositor sunt! Ce fac, de sunt diferenţiat de ceilalţi? De ce este irosit «parfumul scump» (Ioan 12:3) al sufletului meu?” Acestea sunt vaietele disperate ale celui ce suferă, dar Dumnezeu are un scop în toate. El Îşi aduce copiii pe culmi tot mai înalte ale părtăşiei, ca să-L poată auzi vorbind „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (Exod 33:11), şi apoi să transmită mesajul celor de la poalele muntelui. Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuţi de Pavel în Arabia? Nu există nici o scurtătură spre o viaţă de credinţă, care este o absolută necesitate pentru o viaţă sfântă şi victorioasă. Trebuie să avem perioade de meditaţie şi părtăşie personală cu Dumnezeu. Sufletele noastre trebuie să aibă momente de părtăşie cu El pe munte şi să treacă prin văile odihnei liniştite la umbra unei stânci mari. Trebuie să petrecem unele nopţi sub stele, când întunericul a acoperit lucrurile pământeşti, a redus la tăcere zgomotul vieţii omeneşti şi ne-a lărgit orizontul, descoperindu-ne infinitul şi eternul. Toate acestea sunt absolut esenţiale aşa cum este hrana pentru trupurile noastre.Numai în felul acesta simţirea prezenţei lui Dumnezeu poate deveni avuţia sigură a sufletelor noastre, permiţându-ne să spunem tot timpul, cum scria şi psalmistul odată: „Tu eşti aproape, DOAMNE“ (Psalmul 119:151). F.B. Meyer

Unele inimi, precum primulele de seară, se deschid mult mai frumos în umbrele vieţii.

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte DUMNEZEU. Şi DUMNEZEU poate să vă umple cu orice har, pentru ca având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. 2 Corinteni 9.7-8

În Elveţia, la o întâlnire a misionarilor care lucrau în afara ţării, un vorbitor amintea de un mare bogătaş, care an de an dona pentru misiune o sumă însemnată de bani. Vorbitorul a încheiat discursul cu următoarea frază: „Atâta timp cât mai există astfel de bogătaşi, misionarii nu o să ducă lipsă.”Apoi s-a ridicat administratorul unui orfelinat şi a spus că el are să spună o istorisire. „La fratele său a venit un om îmbrăcat într-un costum mai uzat care a spus că vrea să doneze pentru misiune o mică sumă de bani. Fratele l-a întrebat din ce grupare de credincioşi face parte. Dar omul a spus că suma nu e de la nici o grupare ci e de la el personal. „Dar cine sunteţi dumneavoastră?”, a întrebat casierul, voind să completeze actele necesare. „Eu sunt cioban a răspuns cel întrebat „şi suma pe care o dau este salariul anual pe care-l primesc de la stăpân. Stăpânul a hotărât să-mi dea de mâncare şi atunci am adus banii aici.”Vorbitorul a încheiat discursul cu cuvintele: „Atâta timp cât mai există astfel de păstori nu va fi lipsă nici în orfelinate şi nici în misiune.”Domnul Isus lucrează chiar şi prin cei care în aparenţă sunt fără mare valoare, dar care şi-au pus inima şi punga la dispoziţia Mântuitorului. Domnul ne-a pus doar ca administratori peste veniturile noastre. Suma nu-l interesează pe El, ci dragostea şi slobozenia cu care efectuăm această lucrare. Atât celor bogaţi cât şi celor săraci care doresc să dea pentru lucrare le este dată promisiunea: „Cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9.6). Să fim atenţi că se are în vedere ce are omul, nu ceea ce nu are.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

11    Aprilie

Şi Samuel creştea şi Domnul era cu el şi n‑a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. Şi tot Israelul, de la Dan până la Beer‑Şeba, a cunoscut că Samuel era întărit profet al Domnului.         1 Samuel 3.19,20

Care sunt lucrurile de care avem nevoie pentru a merge într‑o direcţie corectă? Poate că un băieţel precum Samuel ne poate instrui în această privinţă. La fel ca mulţi dintre noi, Samuel a avut părinţi evlavioşi, însă a fost înconjurat de influenţe rele. De la o vârstă fragedă, el a trăit la cortul Domnului sub îngrijirea lui Eli, preotul, şi îi vedea pe părinţii săi doar o dată pe an. Cei doi fii nelegiuiţi ai lui Eli au fost exemplele dinaintea sa, însă exemple cu privire la mersul într‑o direcţie cu totul greşită. Ei îl învăţau pe Samuel cum să fie lacom, arogant, violent şi imoral. Din fericire, Samuel nu i‑a ascultat.

Dar ce şi pe cine a ascultat el? Cum a devenit el un om al lui Dumnezeu atât de important? Scriptura prezintă câteva lucruri care au marcat prima parte a vieţii lui Samuel.

El a fost dedicat lui Dumnezeu. Chiar înainte de a fi conceput, mama sa strigase cu disperare la Dumnezeu, cerând un fiu şi făcând următorul jurământ: „Îl voi da Domnului în toate zilele vieţii lui“ (1 Samuel 1.11).

De mic copil a avut pe inimă să slujească. Fără îndoială, el a avut şi timp pentru relaxare, însă scopul lui principal a fost acela de a sluji – „Şi băiatul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli“ (1 Samuel 3.1).

A avut o ureche atentă, fiind dornic să asculte. Atunci când Domnul l‑a chemat, el a răspuns: „Vorbeşte, căci slujitorul Tău ascultă“ (1 Samuel 3.9).

El a fost supus Domnului şi, de asemenea, lui Eli. Eşecurile acelui preot bătrân cuprins de slăbiciune, pe care Samuel le‑a cunoscut, nu l‑au făcut, la rândul lui, să cadă, nici să‑şi piardă respectul pentru bătrânul său mentor. Dimpotrivă, el a fost plin de compasiune faţă de Eli. „Şi [Eli] a zis: «Care este cuvântul pe care ţi l‑a spus Domnul? Te rog, nu‑l ascunde de mine …». Şi Samuel i‑a spus toate cuvintele şi nu a ascuns nimic de el“ (1 Samuel 3.17,18).

Ce s‑ar putea scrie despre direcţia vieţii mele? Dar despre cea a vieţii tale?

G. W. Steidl

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

11 Aprilie

Radiază prin mine, o, Doamne! Dă-mi zâmbetul Tău aprobator şi binecuvântarea ta şi ajută-mă să fiu întru totul mulţumit cu Tine.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

11 Aprilie

Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului.”Ţefania 3:9

Versetul 9 începe cu cuvântul “atunci”. Înainte de acest “atunci” este o vreme când vor striga la Domnul. Cel care-şi vede starea de păcat şi strigă la Domnul, Dumnezeu i Se descoperă, intervine şi face ceea ce este scris:”Atunci voi da popoarelor buze curate.” Buzele curate sunt deci un dar de la Dumnezeu. Mulţi se străduiesc să nu rostească vreun cuvânt nefolositor, sau lipsit de dragoste, să fie curaţi în vorbirea lor. Dar fiecare va trebui să constate:”Am buzele necurate.” De ce? Pe la noi se spune: experienţa ne învaţă altfel. Mulţi constată că sunt nevoiţi să păcătuiască. Ei au experienţă că nu pot fi liberi, că sunt nevoiţi să fie legaţi. Au experienţa că omul cel vechi este în viaţă. Aceasta însă nu ne învaţă doar experienţa, ci chiar şi copiii sunt aşa. La noi copiii ştiu să spună întâi:”nu”, fără să-i înveţe nimeni. Acest cuvânt este născut în ei. Deci, aşa este: Dumnezeu ne dă buze curate. Şi dacă avem buzele curate, atunci şi inima, şi gândurile, totul este curat. Odată şi eu am crezut că acest lucru pot să-l înfăptuiască doar credincioşii adevăraţi, dacă au o viaţă lungă trăită în seriozitate. Dar astfel de oameni nu sunt de găsit. De aceea ştiu unii că nu există libertate. Cine sunt cei care spun acestea? Desigur, aceia care se luptă fără a birui. Dacă privim Cuvântul Lui Dumnezeu nu putem spune că nu este posibilă libertatea, altfel contrazicem pe Dumnezeu. Cel care caută buze curate nu poate sta contra Lui Dumnezeu. Cel care doreşte să obţină buze curate, nu are voie să se opună Lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Domnul dăruieşte ochi care văd şi urechi care aud. Tot aşa El dăruieşte şi buze curate tuturor celor care se păzesc de necredinţă, care iau în serios mântuirea oferită prin Isus Hristos.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-APRILIE 2015

11 APRILIE. MINUNEA DE LA PAŞTI

Ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:7)

Jurnalistul şi misionarul Pierre van Paassen povesteşte că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii nazişti au arestat un rabin bătrân pe care l-au dezbrăcat şi i-au cerut să spună predica pe care a pregătit-o pentru slujba următoare. Cu mare demnitate, bătrânul a întrebat dacă poate să-şi ia pe cap kippa şi gardienii au fost de acord, gândindu-se că gluma va fi şi mai bună. Apoi, în timp ce îl batjocoreau şi-l înghionteau, bătrânul rabin a vorbit despre ce înseamnă să umbli smerit înaintea lui Dumnezeu. Phil Yancey scrie: „Când citesc despre torturarea şi executarea lui Isus, mă gândesc la acel rabin ce stătea în picioare, umilit, la secţia de poliţie. Dar imaginându-mi jignirea şi ruşinea pe care le-a îndurat Fiul lui Dumnezeu… jocul intimidării din curtea Marelui Preot… practicile barbare ale gărzilor lui Pilat şi Irod … huiduielile spectatorilor în urcuşul spre Calvar şi în cele din urmă, crucea însăşi… rămân uimit de stăpânirea de sine de care a dat dovadă Dumnezeu de-a lungul istoriei, permiţându-le unor oameni ca Genghis Khan, Hitler şi Stalin să-şi îndeplinească planurile. Dar nimic nu se compară cu stăpânirea de sine manifestată în acea Vineri întunecată la Ierusalim … Legiuni de îngeri aşteptau porunca Lui. Un singur cuvânt şi chinul se putea sfârşi”. Isaia a spus: „n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Isus ar fi putut apela la Tatăl Său şi El ar fi trimis „peste 12 legiuni de îngeri” (Matei 26:53). În schimb, El a ales să îndure crucea şi ruşinea pentru a te mântui pe tine. Aceasta este minunea de la Paşti!(as zice de la cruce, nu de la Paste, caci Hristos, Pastele noastre a fost jertfit).

PÂINEA CEA DE TOATE ZI

11 Aprilie

Text: loan 21:15-25

Simone, fiul lui Iona, iubeşti? …Paşte oile Mele.

Ioan 21:17

TE-AI LEPĂDAT DE CRISTOS?

Iuda n-a fost singurul ucenic care I-a întors spatele lui Isus în noaptea arestării şi a judecării Sale. Şi Petru a făcut-o, negând vehement de trei ori, că ar fi fost vreo legătură între el şi Omul din Galileea (loan 18:15-18, 25-27). Dar după înviere, aşa cum spune textul ales pentru astăzi, Domnul Isus Şi-a condus cu tandreţe şi gingăşie ucenicul năvalnic la locul reabilitării şi trimiterii lui în lucrare. Experienţa lui Petru nu este unică. Cu toţii ne-am lepădat de Cristos, într-un fel sau altul – şi la fel ca Petru, tânjim să fim reabilitaţi. Când eram student la Institutul Biblic Moody, am lucrat în timpul verii la o fabrică, ducând materia primă la cei din schimbul doi de la liniile de asamblare. Era un grup de bărbaţi şi femei foarte duri. Limbajul lor era numai blesteme şi blasfemii, iar atitudinea aceea a unor rebeli şi vulgari. Faptul că nu înjuram ca ei a fost repede băgat în seamă. Într-o zi, când eram în pauza de cafea, unul dintre cei mai duri bărbaţi din grup, m-a întrebat dacă nu eram „unul dintre pocăiţii aceia buni.” Am îngânat un răspuns cât mai încâlcit şi vag cu putinţă. În inima mea însă, am ştiut că mă lepădasem de Domnul. Următoarele zile au fost o agonie spirituală. Apoi mi-am mărturisit căderea Domnului şi El m-a iertat. Peste câteva zile am avut ocazia să-mi expun credinţa colegilor mei de lucru – şi pentru aceasta şi azi mă bucur din partea multora de respect. Te-ai lepădat şi tu de Domnul într-un fel? Mărturiseşte-I lui Isus. Spune-I cât de rău îţi pare. Ca şi Petru, vei fi reabilitat şi chemat din nou în lucrarea Lui. D.C.E.

Păcătos şi fără ajutor
Cerusem mila Lui cea mare.
O, sfânt Cuvânt izbăvitor
l-am auzit, primind iertare Simon

Când Dumnezeu iartă, este vremea ca si noi să uităm.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 11 Aprilie 2015

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce

M-ai părăsit?Matei 27.46

Marele „Pentru ce?“

Ce întrebare ciudată! Cine este cel ce întreabă? Este un om păcătos? – Nu, pentru că noi, oamenii păcătoși nu putem pune o astfel de întrebare. Cu toții am fi meritat să fim părăsiți de Dumnezeu. Dar exact invers s-a întâmplat: noi L-am părăsit pe Dumnezeu; noi ne-am îndepărtat de El, pentru că am vrut să fim independenți.

Nu, Omul care a pus această întrebare cutremurătoare nu este un om păcătos. Este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! El a pus această întrebare la cruce. Isus Hristos este Cel drept și sfânt, care n-a cunoscut păcat, în care n-a fost păcat și care nu a făcut niciodată niciun păcat. Fiul lui Dumnezeu a fost și în privința naturii omenești fără nicio vină; în fiecare clipă pe pământ a trăit în armonie netulburată cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, acest „Pentru ce?“ primește o adâncime incomparabilă.

El le-a spus ucenicilor Săi că Fiul lui Dumnezeu trebuie să sufere. Dar necesitatea nu a fost datorită Persoanei Lui sau a faptelor Lui, ci datorită dragostei lui Dumnezeu în planul Său de mântuire a oamenilor păcătoși. Din dragoste pentru noi, Fiul lui Dumnezeu a preluat înfăptuirea acestui plan. La cruce a suferit îndepărtarea lui Dumnezeu, pe care au meritat-o păcătoșii vinovați și pe care ar fi trebuit să o îndure veșnic. Cine își caută refugiul la El, nu vine la judecată, căci Hristos a purtat în locul lui pedeapsa. – De aceea acest „Pentru ce?“ zguduitor.

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija specială a unor surori devotate Domnului Isus

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s