Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi…

Meditația din 4 Aprilie

Cele 3 CruciCa noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL (2 Corinteni 5:21)

Întristatule creştin, de ce plângi? Iţi jeleşti nelegiuirea? Priveşte-L pe Domnul tău desăvârşit, şi aminteşte-ţi că eşti complet în El.

În ochii lui Dumnezeu, eşti al fel de perfect, de parcă n-ai fi păcătuit niciodată; mai mult decât atât, Dumnezeul Dreptăţii te-a îmbrăcat cu veşmintele Sale divine, astfel încât acum ai mai mult decât îndreptăţirea unui om — ai îndreptăţirea lui Dumnezeu!

O, tu care plângi din cauza păcatului înnăscut şi a stricăciunii, aminteşte-ţi că nici unul dintre păcatele tale nu te poate condamna. Ai învăţat să urăşti păcatul, dar ai învăţat şi că păcatul nu este al tău; el este pus pe capul lui Christos.

Tu nu stai în picioare prin tine însuti, ci prin Christos. Nu eşti acceptat prin tine, ci prin Domnul. Eşti la fel de primit de Dumnezeu astăzi, cu toată păcătoşenia ta, cum vei fi şi atunci când te vei afla în faţa tronului Său, liber de orice vină. O, te implor, prinde-te de gândul preţios al desăvârşirii în Christos! Fiindcă tu ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Îmbrăcat în veşmintele Mântuitorului, eşti la fel de sfânt ca Cel Prea Sfânt. „Cine-i va osândi? Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Creştine, lasă-ţi inima să se bucure, fiindcă eşti primit „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). De ce să te temi? Zâmbeşte întotdeauna. Trăieşte aproape de învăţătorul tău. Trăieşte în suburbiile Cetăţii cereşti. În curând, la timpul cuvenit, te vei înălţa la cer şi vei domni împreună cu Isus. Şi toate acestea se vor întâmpla fiindcă Domnul „a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

SEARA

Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.

Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei? În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor. Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ. Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă. Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-l aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt. (Meditii de Dimineața și Seara de C.H. Spurgeon)

*

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

OSWALD CHAMBERS

0, Doamne, cât de redusă este aprecierea mea cu privire la ispăşirea Ta şi la mântuirea Ta desăvârşită! Doamne, fă-mă să fiu mai plin de recunoştinţă; să fiu mereu un pasionat îndrăgostit de Domnul Isus Cristos

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc

viaţa veşnică?

Luca 10.25

Cu această întrebare a încercat un învăţător al legii pe Domnul Isus. „S-a sculat” – aşa găsim scris – şi prin aceasta dădea de înţeles că recunoaşterea de sine însuşi şi smerenia erau complet departe de el. Domnul Cristos i-a arătat prin pilda samariteanului că un om pe jumătate mort nu poate face nimic, ci trebuie ca altul să facă în locul lui. Celălalt nici nu întreabă, ca învăţătorul legii, cine-i aproapele său, ci pune mâna şi e gata să ajute din dragoste pe oricine are nevoie de ajutor. În acest samaritean vedem pe însuşi Domnul Isus Cristos. Ca să-l ajute pe învăţătorul legii la recunoaşterea de el însuşi şi să-şi cunoască povara păcatului, Domnul îl îndeamnă să facă la fel. Prin aceasta devin toţi oamenii ca „aproapele tău.” Îndemnul de a iubi pe alţii ca pe sine însuşi, trebuia să-i deschidă ochii şi să-l îndemne la pocăinţă. În Marcu 10.17 vedem pe tânărul bogat, dornic să aibă viaţa veşnică. A pus aceeaşi întrebare. S-a ostenit să ţină legea, dar într-o singură direcţie nu a împlinit-o, în aceea de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Şi acest om nu a găsit pacea cu Dumnezeu, deoarece inima lui a fost legată de avuţiile pământeşti.La fel şi temnicerul din Filipi (Fapt. 16.29-30) a pus aceeaşi întrebare către Pavel şi Sila, dar el nici nu „s-a sculat” nici „nu a alergat” ci a „sărit înăuntru” şi „tremurând de frică s-a aruncat la picioarele” celor doi.În Matei 11.12 este scris că: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, Şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.”Temnicerul a găsit iertare şi pace cu Dumnezeu, el şi casa Lui. Vrei să ai şi tu parte de această fericire. Atunci întoarce-te ca fiul risipitor din Luca 15, care s-a pocăit şi a găsit iertarea păcatelor. Pacea lui Dumnezeu este pregătită şi pentru tine!Vrei să o primeşti acum? „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.

Ioan 20:29

Toma, unul din cei doisprezece, nu a fost împreună cu ucenicii când li S-a arătat Isus, de aceea n-a vrut să creadă că ei L-au văzut pe Domnul.”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” a spus Toma. Opt zile după aceea pe când ei stăteau cu uşile încuiate a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis:”Pace vouă.” Apoi a zis lui Toma:”Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns Toma I-a zis:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Atunci Isus i-a zis:”Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Aceasta este o atenţionare foarte importantă pentru noi. Misionarul Hebich a spus:”Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a-L inţelege, ci pentru a-L crede.” Iar Isus spune:”Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi:”Vedem”, de aceea păcatul vostru rămâne.” Isus S-a născut noapea întro iesle. Poporul Israel a trebuit să mănânce mielul în Egipt, trebuia să mănânce tot mielul, şi aceasta noaptea. A fost nevoie de aceasta pentru a ieşi din Egipt. Cei care nu au mâncat din ele, trebuiau să moară. Deci omul, când este în întuneric trebuie să creadă că Isus i-a spălat păcatele lui, chiar dacă nu a experimentat această realitate. Faptul că Isus S-a născut noaptea într-o iesle din Betleem ne arată că noi trebuie să credem că El ne-a spălat păcatele noastre, chiar dacă nu vedem aceasta, şi că Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire, devenind astfel viaţa noastră;dacă noi credem cuvântul mântuirii, nu avem păcate. Dar atunci când credinţa noastră se limitează doar la ceea ce vedem, rămânem în păcat. De aceea:” ferice de cei ce nu văd, şi totuşi cred.”

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

1 Samuel 30.1-10

Dumnezeu n-a permis ca David să participe în bătălie nici contra lui Saul, pe care-l cruţase de două ori atât de generos, nici contra lui Ionatan, prietenul său, nici contra lui Israel, peste care fusese chemat să domnească!

Cu toate că a fost împiedicat de la aceasta, trebuie acum să sufere disciplinarea, asemenea oricărui slujitor neascultător. Disciplina constă în dezastrul pe care îl găseşte când se întoarce la Ţiclag. Ce tragedie pentru aceşti oameni şi mai ales pentru căpetenia lor! Aceia care-i sunt cei mai dragi au dispărut. Nu ştie dacă sunt morţi sau doar captivi. David a pierdut totul. Şi chiar mai rău: exilat din Israel, urmărit de Saul, respins de falşii săi prieteni, filistenii, este acum înlăturat de prietenii lui adevăraţi, care i-au fost însoţitori fideli de la început, căci ei se întorc împotriva lui şi vorbesc să-1 ucidă cu pietre. Nu mai are nimic … Cu toate acestea, Dumnezeu rămâne! Şi citim aceste cuvinte remarcabile: „David s-a întărit în Domnul Dumnezeul lui” (v. 6). Nemaiputând conta pe nimeni şi pe nimic, înţelege semnificaţia imnului: «Când totul a apus, El îmi rămâne, numai El». Apoi, cu această putere pe care a regăsit-o în Dumnezeul său, David se an­gajează hotărât în urmărirea jefuitorilor amaleciţi.

*

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Ştiu lucrările tale: iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s‑o închidă, pentru că ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit Numele Meu.

Apocalipsa 3.8

Domnul Se prezintă adunării din Filadelfia în atributele Sale morale, ca „Cel care este sfânt, Cel care este adevărat“. Acest lucru este, în mod binecuvântat, în acord cu starea morală a acestei adunări. În mijlocul falimentului general, ei preţuiau şi ascultau de Cuvântul Domnului, menţinând cu gelozie gloria Persoanei Sale şi refuzând orice tăgăduire a Numelui Său. Domnul, care are cheia, o poate folosi în beneficiul unora ca aceştia. În ciuda întregii puteri a vrăjmaşului, El deschide uşi de slujire pentru ei şi le închide pe cele care i‑ar putea conduce pe un drum contrar gândului Său.

În această scrisoare adresată Filadelfiei vedem cum Domnul prezice că, în mijlocul corupţiei crescânde din creştinătate, avea să fie ridicată o mărturie cu privire la adevărurile Cuvântului Său şi cu privire la suprema autoritate şi valoare a Numelui Său. Se prezintă de asemenea avertismentul că Satan avea să ridice şi el o mărturie contrară, prin intermediul unei reînvieri a tendinţelor iudaizante. Ştim că readucerea la viaţă a adevărului cu privire la Adunare a avut ca oponent dezvoltarea ritualismului şi a superstiţiei. Satan a căutat să anihileze Cuvântul lui Hristos, să distragă inimile de la preocuparea cu Persoana Lui şi, astfel, să‑i lipsească pe creştini de orice slujire şi închinare adevărată.

Aceşti credincioşi fideli sunt avertizaţi cu privire la împotrivirea pe care aveau s‑o întâmpine din partea lui Satan, însă ei sunt de asemenea încurajaţi să sufere cu răbdare, ştiind că, aşa cum sunt păziţi în aceste necazuri, vor fi păziţi şi de ceasul încercării care avea să vină peste întreaga lume. Ei sunt îndemnaţi să ţină cu tărie ceea ce aveau, căci, dacă nu făceau aşa, aveau să‑şi piardă răsplata într‑o zi viitoare. Ca o încurajare pentru a ţine strâns ceea ce aveau, Domnul le aşază înainte venirea Sa. Ei vor avea de aşteptat doar puţin timp, căci El vine curând. H. Smith

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.”

EFESENI 6:16

Cuvântul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. În armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decât arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa “nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sunt de nici un folos pentru a ne proteja de “săgeţile arzătoare” ale vrăjmaşului nostru. Care ar putea fi aceste săgeţi? În primul rând – îndoiala “…oare a zis Dumnezeu…?”. Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sunt acestea mai ales când vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sângele Domnului Isus, dar care sunt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales când este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi. In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: “prin credinţă…” ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. Şi tot în această epistolă Duhul Sfânt spune: “…fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este dârză şi continuă până vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă. Suntem însă mângâiaţi de gândul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam când se întorcea de la o luptă crâncenă şi inegală: “Avraame nu te teme; Eu sunt scutul tău”, (Gen 15:1), cu cât mai mult astăzi El este scutul acelora care sunt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi. Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri până la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El l-a biruit pe Satan care, crezând că L-a înfrânt, a fost înfrânt el însuşi.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi. Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii”.Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte – în cursa lor – împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi”. Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa”.

*

WIM MALGO-MEDITAŢII ZILNICE

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lu­crurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.»

Evrei 2,17

Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moar­tea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eli­berat de:

1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fă­ră sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâi­nile lui Satan.

2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor».

3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morţii am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tată­l şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Hotarele neîncrederii

Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiţi.

loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi. „… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea Lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este stator­nică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aştep­tăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecu­vântărilor Lui este fundamental pentru noi.„îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

*

IZVOARE ÎN DEŞERT-APRILIE

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă“. (2 Împăraţi 6:17)

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem“. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc“ ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf“ pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus. Hannah Whitall Smith

Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt“ (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

 *

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 20:19-23

În seara aceleiaşi zile, …pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… Ioan 20:19

PRIN UŞILE ÎNCUIATE

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel când ei se întâlneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le stârnea inimile din momentul când au auzit că mormântul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adâncă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urâtă şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de mânie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întâmplat cu ani în urmă. Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scânteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfânt. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducându-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!” D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii
 Ce-ai suferit pentru mine,
Doar ochii Tăi pot să vadă
Rana-mi ascunsă-n ruşine.   Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-

SLUJIREA NECESITĂ SUPUNERE

Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalmul 40:8)

Dacă eşti supărat că ai renunţat la „drepturile” şi privilegiile tale pentru a-i sluji pe alţii, gândeşte-te la ce a renunţat Hristos pentru a te sluji pe tine: „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte” (Filipeni 2:8). Dacă ai tendinţa de a le reaminti altora de sacrificiile pe care le-ai făcut, citeşte cuvintele lui Hristos: „după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem” (Luca 17:10). Te-ai uitat vreodată cu atenţie la un câine care a absolvit şcoala de dresaj? E o sursă de bucurie pentru stăpânul lui, deoarece el a învăţat să răspundă la un cuvânt, uneori chiar la o privire. Dumnezeu spune: „Eu … voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Psalmul 32:8). Dumnezeu doreşte să te aducă în starea în care nu trebuie să fii implorat, bătut la cap sau forţat să slujeşti. O privire doar din partea Lui şi vei sluji fără comentarii. Ca slujitor, tu nu poţi schimba ordinele Stăpânului tău! Dr J R Miller a spus: „E mult mai simplu să facem ce ne dă Dumnezeu să facem, indiferent cât e de greu, decât să ne confruntăm cu responsabilităţile ce decurg când nu facem asta”. Dumnezeu nu doreşte supunere cu întârziere, El doreşte supunere benevolă. Şi când o primeşte, El o binecuvântează. „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării” (Isaia 1:19). Binecuvântarea lui Dumnezeu le este rezervată celor ce spun da. Poate întrebi: „De unde ştiu că am ajuns la acel stadiu?” Atunci vei putea spune: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.

Proverbe 18.10

Siguranţă

Multe lucruri în societatea noastră sunt nesigure. Numeroşi oameni sunt îngrijoraţi din cauza locului de muncă. Nu ştiu cât timp firma se va mai putea menţine în viaţă. Nici familia nu oferă adesea un sprijin. Relaţiile se rup, fiecare o ia într-o parte şi eşti singur. Şi dacă ne gândim la situaţia globală – nu este situaţia politică şi economică producătoare de frică? Există probleme, pe care cei mai înţelepţi şi capabili oameni nu le pot ţine sub control.

Cum putem scăpa de teama instabilităţii? Vrem să o înlăturăm în timp ce o hrănim cu speranţe false? Sau nu avem timp să ne confruntăm cu realitatea? Înecăm sentimentele din momentele de dezolare cu petreceri şi băutură? Astfel ne putem înşela pe noi înşine toată viaţa, dar inimile noastre rămân nefericite şi fără pace.

Să îndrăznim totuşi în necazul nostru să strigăm după siguranţă şi ocrotire! Există Cineva care Se interesează de noi şi care doreşte să-i dea vieţii noastre un sprijin. Să apelăm la Cel veşnic, la Dumnezeu, care nu poate fi adus la o stare de nelinişte din cauza evenimentelor din lume. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vrea să ne dăruiască pacea.

Sursa: Meditații primite prin grija unor surori devotate Domnului Isus

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s