Nici cald, nici rece

Meditații pentru 25 Martie

2 Cronici 16.9«Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul ca să îngrijească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.»

2 Cronici 16:9

Problema cea mai gravă a zilelor noastre nu o reprezintă în primul rând catastrofele naturale cum ar fi cutremurele, foametea sau inundaţiile, ci, după părerea mea, lumea creştină care se zbate între viaţa sub autoritatea lui Isus şi acceptarea păcatului. Din acest motiv ea se află în pericol de moarte. Domnul descrie cu durere acest fenomen: «Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot am să te vărs din gura Mea» (Apoc. 3,16). Este extrem de periculos să fii căldicel. Această stare de spirit este indusă de duhul anticristic şi, din păcate se răspândeşte din ce în ce mai mult; totuşi, în aceeaşi măsură ea grăbeşte reîntoarcerea lui Isus şi judecata de apoi.

Este motivul pentru care te întreb: eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Poate răspunzi «sper» sau «aş vrea să fiu». Dacă nu poţi să dai un răspuns clar, atunci nu eşti nici una, nici alta. Atunci eşti ceea ce Domnul Isus defineşte prin «nici cald, nici rece», stare care înseamnă nici credincios, nici necredincios. Tu, care nu eşti încă salvat, tntoarce-te astăzi la Domnul cu pocăinţă, deoarece cu siguranţă nu mai ai mult timp! (Meditație de Wim Malgo)

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Un om care va fi necurat, şi nu se va curaţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfântul locaş al DOMNULUI fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat. Numeri 19.20

Sfinţenia lui Dumnezeu cere curăţirea Casei Lui. Pentru starea murdară a unui suflet în timpul mersului prin pustie, a fost dată posibilitatea de spălare. În vechime – apa de curăţire – trebuia să fie stropită pe cel murdar. În zilele de azi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de nelegiuire” (1 Ioan 1.9). Deci prin recunoaştere, prin mărturisirea păcatului, suntem curăţiţi de El prin harul şi îndurarea Lui. În vechime cine nu preţuia curăţirea dată de Dumnezeu pentru El personal, nu putea să aibă comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu în mijlocul poporului Său. El trebuia să fie nimicit. Şi cât de uşor putea să devină omul necurat! Dacă treceai peste un mormânt sau dacă te atingeai de un os deja îngălbenit, sau dacă intrai, într-un cort în care era un mort, chiar dacă nu ştiai, erai socotit necurat.La fel de uşor devine omul azi necurat prin atingerea, chiar fără voie a răului, prin vorbiri cu dublu înţeles, sau prin bancuri, care în fond sunt minciuni sau minciuni din politeţe etc. Cât de repede se pierde sensibilitatea cugetului pe care un credincios trebuie să o aibă ca să poată fi într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu.Domnul să facă să preţuim adevărul pe care ni L-a dăruit. Când primim harul Lui nemărginit de mare pe care vrea să ni-l descopere mereu, nu vom mai fi abătuţi de la calea bună de către Satan cel furios. Să-i mulţumim Domnului pentru rugăciunea pe care a făcut-o către Tatăl pentru noi. Laudă şi mărire Tatălui şi Dumnezeului nostru pentru puterea Lui cu care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte spre ţintă.Moartea lui Cristos ne dă pacea: viaţa Lui ne dă puterea.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Oamenii care Îl păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau.”

De ce S-a lăsat bătut Isus, El care era Fiul Lui Dumnezeu? De ce a permis Dumnezeu ca Fiul Său să fie batjocorit? Ar fi fost de ajuns să sufle odată pentru a-i nimici pe toţi. Dar El a venit ca înlocuitor pentru noi şi pentru fărădelegea noastră S-a lăsat batjocorit şi bătut. A plătit în locul nostru, iar preţul nu era nici argint, nici aur, ci chiar viaţa Lui. L-au legat la ochi, apoi L-au lovit şi L-au întrebat:” Spune, cine este acela care Te-a lovit?” Dar El a rămas mut ca un miel, plătind pentru păcatele mele şi ale tale.Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Niciodată şi nimeni nu a mai văzut vreodată un miel de jertfă asemănător; fiecare păcătos ar putea fi atins până în adâncul inimii dacă ar vedea cât a suferit Isus pentru el. Pe urmă aceşti duşmani ai Lui Dumnezeu au întrebat pe Fiul Lui Dumnezeu:”Eşti Tu Hristosul? Spune-ne, dar!”, iar răspunsul Lui a fost:”Dacă vă voi soune, nu veţi crede, şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. De acum Fiul Omului va şedea la dreapta puterii Lui Dumnezeu.” Iar la întrebarea următoare: Eşti Tu dar, Fiul Lui Dumnezeu? A răspuns:”Aşa cum spuneţi, da sunt.” Aceasta le-a ajuns ca să-L condamne ca hulitor de Dumnezeu. Şi astăzi este la fel! Dacă mărturisim ce am găsit în Isus, şi ce a făcut El pentru noi, lumea ne consideră răufăcători. Cel care crede în El urmează acelaşi drum pe care a mers El. De aceea putem fi liniştiţi şi să-L mărturisim, neobosind în a-L slăvi pentru tot ce a făcut pentru. Aleluia, slavă Mielului!

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui”

Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eu sunt cel care cresc tot timpul, nu El.Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe. Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia Lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

2 Împăraţi 1:9

“Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ” Coboară-te

Ilie primise porunca de la Dumnezeu să rămână pe munte: dar trimişii împăratului i-au spus de trei ori: “Coboară-te!” După cum Ilie a fost ispitit de oamenii aceştia să iasă de pe calea lui Dumnezeu, tot astfel chemarea de a ne scădea nivelul, de a ne învoi cu cerinţele veacului de acum, vin şi peste noi. Când Dumnezeu dă cuiva o chemare, El îi arată calea de urmat, îi indică nivelul pe care trebuie să-l menţină; dar ispita de “a coborâ” se va face curând simţită, sub diferitele forme pe care vrăjmaşul ştie bine să le adapteze pentru fiecare. Scăderea nivelului spiritual se face adesea pe nebăgate în seamă, în mod treptat. Tinere şi tânără, vegheaţi! Aţi început bine, râvna voastră era curată şi aveaţi o sinceră dorinţă de a vă consacra pentru Domnul. Aţi fost hotăţi să “căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” şi să lăsaţi în mod hotărât “celelalte lucruri” în mâinile Sale. Apoi aţi auzit chemarea lumii: “Omule al lui Dumnezeu,…..coboară-te!” Dacă aţi început să coborâţi, întoarceţi-vă de unde aţi plecat. Este iertare la El, Reparatorul spărturilor. Nimeni nu este scutit de ispită; pentru cei ce vor să umble cu Dumnezeu, ea este inevitabilă. Să învăţăm să deosebim şoaptele vrăjmaşului ca şi atacurile lui violente. Ispitele vin uneori sub forma exemplelor proaste sau a sfaturilor rele ale altora şi a insinuărilor lor perfide. Alte ori ispitele îmbracă o formă mai subtilă, mai atrăgătoare de “înger de lumină“, cum spune la 2 Cor. 11:14. Inimii noastre înşelătoare şi de desnădăjduit de rea îi place să dea înapoi, să facă aşa cum fac alţii, satisfăcând diferitele ambiţii ale vieţii proprii. Fericit este credinciosul care primeşte disciplina Domnului şi rămâne în ea. Orice lucrare a lui Dumnezeu care stăruieşte în luptă este deasemenea expusă la aceleaşi ispite: “Omule al lui Dumnezeu,……coboară-te!” adică abandonează lupta, “nu vezi că toţi îţi stau împotrivă“? Numai pocăinţa şi smerirea înaintea crucii ne ajută să ne menţinem nivelul duhovnicesc de la început, al chemării noastre dumnezeieşti. Binecuvântate sunt lucrările şi adunările cari, în mijlocul ruinelor creştinătăţii – a formalismului şi a morţii spirituale – stăruiesc în slăvirea lui Dumnezeu prin menţinerea unui nivel duhovnicesc aşa cum ni-l prezintă Cuvântul lui Dumnezeu care ne vrea cu gelozie pentru Sine.

“Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi.” (Ioan 15:4).

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, când mă trezesc, sunt tot cu Tine. Însufleţeşte trupul meu muritor cu puternica Ta viaţă de înviere; înfîăcărează-mă în acest ceas cu o revărsare de putere plină de har.

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.  

     Romani 8.28

Întâmplările zilnice din viaţa noastră ne pot zdrobi şi trânti la pământ sau ne pot şlefui – depinde de felul cum noi le privim. Credinţa trebuie pusă la încercare, pentru a creşte. Fără încercări şi necazuri, credinţa noastră nu se poate dezvolta, nici maturiza.

Crezi cu adevărat că Dumnezeu face toate lucrurile bine şi spre binele tău? Tot ceea ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple este spre binele tău. Eşti gata să‑L rogi să‑ţi arate ceea ce El doreşte să înveţi? Unul dintre cele mai importante lucruri pe care doreşte să‑l înveţi este să spui din inimă: «Doamne, nu voia mea, ci voia Ta să se facă!». Acceptă prin credinţă simplă faptul că El ştie ceea ce este cel mai bine pentru tine şi că lucrează, prin toate lucrurile, spre binele tău veşnic! Te‑ai abandonat tu în totalitate în braţele Lui? I‑ai spus tu: «Doamne, aşa cum sunt mă predau în totul ţie; fă‑mă ceea ce doreşti Tu să fiu!»? Dacă ai făcut aşa, atunci, în orice lucru care se întâmplă, grija ta dintâi trebuie să fie următoarea: «Doamne, ce doreşti Tu să învăţ din aceasta?». Felul cum priveşti lucrurile, fie ele mari sau mici, se va schimba complet.

Dificultăţile şi problemele vor fi apoi văzute ca oportunităţi venite de la Dumnezeu pentru dezvoltarea naturii divine pe care El ţi‑a dat‑o, atunci când ai fost născut din nou. Viaţa ta va avea o semnificaţie mai adâncă şi vei fi mai conştient de prezenţa lui Dumnezeu şi de valoarea părtăşiei cu El. Vei umbla cu El într‑un mod la fel de real cum umbli pe drumul tău de fiecare zi. Vei fi păzit de a face sau de a spune multe lucruri nepotrivite, fiindcă vei simţi imediat că ele nu‑I fac Lui plăcere.

Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!“ (Psalmul 19.14).

E. C. Hadley

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Luca 22:48

Sărutul duşmanului este înşelător. Permiteţi-mi să fiu prevăzător când lumea îmi zâmbeşte, fiindcă este posibil să mă trădeze, ca şi pe Mântuitorul, cu un sărut. Când un om atacă religia, are de obicei respect pentru ea. Lăsaţi-mă să mă feresc de ipocrizia mieroasă care este masca ereziei şi necredinţei. Cunoscând aparenţa înşelătoare a nedreptăţii, permiteţi-mi să fiu înţelept ca un şarpe şi să evit vicleşugurile duşmanului. „Băiatul fără minte” (Proverbe 7:7) a fost dus la moarte de sărutul femeii străine. Fie ca sufletul meu să fie pregătit astăzi, iar „bubele ademenitoare” (vers. 7) ale lumii să nu aibă nici un efect. Duh prea Sfânt, nu mă lăsa pe mine, sărman fiu al omului, să fiu vândut cu un sărut! Dar dacă mă fac vinovat de acelaşi păcat ca Iuda, ,fiul pierzării” (Ioan 17:12). Am fost botezat în numele lui Isus, sunt membru al bisericii Sale vizibile, stau la masa comuniunii — toate acestea sunt ca nişte sărutări. (Sunt oare sincer? Dacă nu, sunt un trădător nemernic. Trăiesc în lume la fel de nepăsător ca ceilalţi, şi mă consider urmaş al lui Isus? Dacă este aşa, îmi transform religia în obiect de batjocură, şi îi conduc pe oameni să-şi bată joc de numele pe care îl port. Cu siguranţă că sunt un Iuda dacă fac aşa, şi ar fi mai bine pentru mine „să nu mă fi născut niciodată” (Marcu 14:21). îndrăznesc să sper că sunt curat? Arunci, Doamne, ţine-mă curat. O Doamne, fă-mă sincer şi cinstit. Păzeşte-mă de orice înşelăciune. Nu mă lăsa să-mi trădez Mântuitorul. Te iubesc, Isuse, şi chiar dacă te îndurerez adesea, doresc să-ţi rămân credincios până la moarte. O Doamne, fereşte-mă de ambiţie şi mândrie, şi nu mă lăsa să ard la sfârşit fiindcă mi-am trădat învăţătorul cu un sărut.

SEARA

Fiul omului. Ioan 3:13

Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam. „Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie. Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea.

Priveşte cum Isus s-a dăruit
Iubirii noastre nedesâvârşite,
Şi prin iubirea Sa a dovedit
Că inimile noastre sunt sfinţite.
Când îşi aude Numele slăvit
In fapte şi în vorbele de noi rostite,
Acordă celor care L-au iubit
Comori de dragoste şi suflete-nnoite.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SOMN ODIHNITOR

Când te vei culca, vei fi fără teama, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Proverbe 3.24

Drag suflet, eşti tu ameninţat sa fii reţinut pe un pat de boală? Nu te lăsa înspăimântat, ci scrie această făgăduinţă pe tăbliţa inimii tale: „Când te vei culca, vei fi fără teamă”. Noi nu ne putem păzi singuri, în timpul somnului, dar Domnul veghează asupra noastră toată noaptea. Cei ce sunt sub ocrotirea Celui Prea înalt sunt mai în siguranţă decât domnitorii în palatele lor. Dacă în timpul somnului nostru ne putem odihni, nu mai suntem tulburaţi de îngrijorările şi preocupările noastre, vom găsi în culcuşul nostru o odihnă pe care n-o cunosc spiritele îngrijorate sau ambiţioase. Visele supărătoare vor dispare şi, dacă vor veni încă să ne tulbure, vom uita impresia ce ne-o aduc, ştiind că sunt numai vise.

Putem deci dormi liniştiţi, sub paza Dumnezeului nostru. Cât de plin de pace era somnul lui Petru, când a venit îngerul să-l trezească; a trebuit încă să-l tragă afară pentru a-l face să se trezească de tot. Totuşi, hotărârea sa de moarte era pentru a doua zi. Aşa au dormit liniştiţi mulţi martiri, înainte de a se urca pe eşafod, „căci El dă odihnă prea iubiţilor Săi”.Pentru ca somnul să fie liniştit, trebuie să avem o viaţă liniştită, iar dragostea şi gândurile să ne fie pline de pace.

*

IZVOARE IN DEŞERT

Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

(Evrei 11:6)

Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele. Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii. Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa“ lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort“, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra“ (Evrei 11:12). Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului“ (Iosua 3:17). Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă. Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc. Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele. Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“ (Dan. 3:17-18). Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate“! Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi“-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …“ (Matei 26:39). Sufletul Domnului nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi! Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick

Când obstacolele şi încercările sunt

Ca pereţii unei închisori,

Fac puţinul care pot să-l fac

Şi restul Ţi-l las Ţie.

Şi când pare că nu am nici o şansă, nici una,

Ca să fiu scăpat din necaz,

Speranţa îşi găseşte puterea în neputinţă,

Şi Te aşteaptă în linişte.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-MARTIE 2015

FII CURAJOS!

Noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat” (Iacov 5:11)

În timpul faimoasei lor expediţii, exploratorii americani Lewis şi Clark s-au confruntat cu o grea încercare. Când au ajuns la râul Missouri, au crezut că ce a fost mai rău a trecut – apoi au văzut Munţii Stâncoşi! În loc să plutească liniştiţi pe apă la vale, după cum se aşteptau, ei s-au confruntat cu cea mai mare provocare: retragerea sau începerea urcuşului! Privind în urmă, ei au înţeles că prin cucerirea Stâncoşilor au căpătat ei încrederea de care au avut nevoie pentru ceea ce i-a aşteptat mai târziu în viaţă. Scott Peck, autorul cărţii „The Road Less Travelled” („Drumul către tine însuţi”) scrie: „Prin întâmpinarea şi soluţionarea problemelor creştem noi mental şi spiritual. Oamenii înţelepţi învaţă nu cum să nu se teamă de probleme ci cum să primească durerea problemelor”. Sociologii care studiază curajul în faţa sorţii – abilitatea de a te ridica din nou în picioare – ne spun că oamenii fac faţă traumei în două feluri. Fie renunţă din cauză că se tem, fie cresc prin dezvoltarea capacităţii de a-i face faţă. Ce dă lucrurilor o înfăţişare diferită? În loc să se poarte ca nişte victime, oamenii curajoşi: 1) Sunt siguri pe ei 2) Refuză să-şi abandoneze valorile: 3) Îşi concentrează atenţia asupra scopului. Noela Evans spune: „Provocarea este un şacal cu un cadou în gură. Îmblânzeşte şacalul şi cadoul îţi aparţine”. Întotdeauna e mai simplu să renunţi decât să rabzi. Dar renunţarea produce un tipar pe care e greu să-l strici; unul pe care ajungi să-l regreţi. Deci dacă te gândeşti: „Relaţia aceasta e prea grea, vreau să ies din ea” sau „munca aceasta nu e lucrul la care m-am aşteptat, renunţ”, adu-ţi aminte că răbdarea se dezvoltă prin păstrarea credincioşiei în situaţii care nu-ţi plac şi care nu se schimbă. De aceea Biblia spune: „Noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat”.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

 coboară-te la mine şi nu zăbovi. Geneza 45.9

O adresă precisă

Mesajul pe care Iosif l-a trimis tatălui său avea în el o adresă precisă: „Coboară-te la mine“; şi o urgenţă: „Nu zăbovi“. Chiar dacă Iosif era domnul tuturor, având bogăţii pentru oricine, totuşi numai aceia care veneau la el primeau din binecuvântările sale.

Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28). Isus este singurul izvor de binecuvântare şi descoperire a Tatălui şi de aceea îi invită pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi. Cu siguranţă, oamenii nu cunosc cauza întregii lor păcătoşenii, depărtarea de Dumnezeu, păcatul, dar Hristos este prezent, ca să vindece şi să dea iertarea Sa. Mai mult, Isus dăruieşte odihnă. Dragostea Tatălui, care în har, în Persoana Fiului, îi caută pe cei pierduţi, va da odihnă (nu numai uşurare sau înţelegere) oricui va asculta chemarea Mântuitorului. Venirea la Isus este de ajuns: El va avea grijă de toate.

Dar chemarea Domnului are şi această componentă: nu zăbovi! „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.“ Fiecare trebuie să aleagă între o viaţă departe de Dumnezeu sau o viaţă de comuniune cu Dumnezeu, a cărei ţintă este slava veşnică în cer. Fiecare poate primi iertarea şi viaţa veşnică.

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 3:16-21

Voia Tatălui Meu este ca oricine… crede în El, să aibă viaţă veşnică… Ioan 6:40.

MÂNTUITOR PENTRU TOŢI

Uneori credem că creştinismul este numai pentru oameni ca noi. Am crescut într-o comunitate destul de mică, unde cei mai mulţi dintre credincioşi au aceeaşi condiţie socială cu noi, aceeaşi origine etnică şi afiliere confesională. Dar apoi începem să ne mărim orizontul. Mergem la şcoală sau începem să întâlnim creştini adevăraţi şi în afara cercului nostru. Ne dăm seama cât de înguşti am fost în cercul nostru strimt. Scriind despre aceste lucruri în revista „Eternity”, Rebecca Manley Pippert a spus: „Ce tonic a fost pentru îndoielile elevilor mei să-L vadă pe Cristos manifestându-se în culturi cu totul diferite de a noastră! Să-i urmăreşti pe creştinii din Tailanda care dramatizează pilda fiului risipitor pentru oamenii fără carte din ţara lor. S-o asculţi pe femeia indiană îmbrăcată în hainele ei lungi, care vine dintr-o familie hindusă, şi care spune cât de mult a costat-o pe ea ca să-l urmeze pe Isus. Ori să-i asculţi pe evreii mesianici din Israel care cântă în ebraică cântări de dragoste pentru Mesia”. Pippert concluzionează: „Cu toţii, din culturi şi naţiuni diferite şi atât de variate, ne-am plecat genunchii în numele lui Isus, singurul nume din cer şi de pe pământ care ne poate mântui”. Cristos, nu este calea spre cer numai pentru români. El este calea mântuirii pentru filipinezi, japonezi, bulgari, sudanezi, pentru locuitorii din Chile si Insulele Aleutine – pentru toţi. Să-L vedem ca pe Unul care caută să-i mântuiască pe cei pierduţi din toate triburile şi naţiunile lumii. Da, Isus este Mântuitorul tuturor. D.C.E.

Din toate cele patru părţi de lume
Suim spre Tine mii şi mii de mii
Având pe buze-acelaşi dulce Nume
Şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.   Traian Dorz.

Isus a venit să mântuiască pe cei pierduţi, pe cei din urmă si pe cei mai mici.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

1 Samuel 24.1-9

David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului”. Apoi îl vedem pe Saul „suflând încă ameninţare şi ucidere” (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: «Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăj­maşul tău şi să-ţi iei locul pe tron». Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului”, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor”. Vorbind despre această experienţă, David va spune: „… l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei” (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amin­tesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i” (Luca 23.34).Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija deosebită a unor surori devotate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s