Înţelegi tu ce citeşti?

21 Februarie

Evreu citind BibliaEl însuşi a zis.

Evrei 23:5

Dacă ne putem prinde de aceste cuvinte prin credinţă, avem în mâini o armă de neînvins. Există vreo îndoială care să nu fie nimicită de această sabie cu două tăişuri? Care este temerea care să nu cadă lovită de moarte în faţa acestei săgeţi a legământului lui Dumnezeu? Nu vom zice despre încercările vieţii şi despre durerile morţii, despre depravare şi înşelări, despre loviturile din afară şi ispitele dinăuntru că sunt nişte chinuri uşoare, când ne putem ascunde în spatele bastionului pe care scrie „El însuşi a zis“? Da, pentru mângâiere în singurătate şi putere în conflicte, „El însuşi a zis” că va fi izvorul nostru. Şi acest lucru ne poate arăta extrema valoare a căutării scripturilor.

S-ar putea să existe o făgăduinţă care să se potrivească în cazul tău, şi tu să n-o ştii; de aceea, pierzi mângâierea. Eşti ca un prizonier închis într-o temniţă cu un mănunchi de chei, dintre care una deschide uşa. Poţi să te eliberezi, dar dacă nu o cauţi rămâi închis, neştiind că libertatea îţi este la îndemână. S-ar putea să existe un leac puternic în farmacia Scripturii, iar tu să rămâi bolnav fiindcă nu cauţi să decoperi ceea ce „El însuşi a zis“. Pe lângă cititul Bibliei, poţi să-ţi faci un tezaur din făgăduinţele lui Dumnezeu. Poţi să-ţi aminteşti spusele oamenilor de seamă, poţi să aduni versurilor poeţilor renumiţi; dacă nu aprofundezi cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu, cum poţi fi gata să rezolvi o dificultate sau să învingi o îndoială?

De vreme ce „El însuşi a zis” este sursa oricărei înţelepciuni şi fântâna tuturor mângâierilor, lasă-L să locuiască în tine ca un „izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14). Atunci vei creşte sănătos, puternic şi fericit în viaţa divină. (Meditație de Spurgeon, de  Dimineața)

*

(Seara)

Înţelegi tu ce citeşti?

Faptele Apostolilor 8:30

Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul.

Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult. Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea.

Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească” (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-l pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi.

Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune. Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru. (C.H. Spurgeon MEDITAŢII de Dimineaţa şi Seara – primite prin Email)

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Ai fost vreodată mânat de dragostea pentru El?

Ea a făcut un lucru frumos faţă de mine.”

Marcu 14:6

Dacă dragostea omenească nu-l împinge pe un om dincolo de sine însuşi, ea nu este dragoste. Dacă dragostea e întotdeauna discretă, întotdeauna chibzuită, întotdeauna practică şi calculată, niciodată dusă dincolo de sine, atunci ea nu este dragoste. Ea poate fi o afecţiune, un sentiment cald, dar nu are în ea adevărata natură a dragostei.

Ai fost vreodată mânat să faci ceva pentru Dumnezeu, nu pentru că era de datoria ta, nici pentru că era ceva folositor, nici pentru vreun alt motiv, ci numai pentru faptul că-L iubeşti? Ai înţeles vreodată că-I poţi aduce lui Dumnezeu lucruri care sunt valoroase pentru El sau visezi la măreţia Răscumpărării Sale, în timp ce există o serie de lucruri pe care le-ai putea face? Nu lucruri care ar putea fi considerate di­vine, colosale sau uimitoare, ci lucruri obişnuite, simple lucruri omeneşti care-I vor arăta lui Dumnezeu că eşti dedicat în întregime Lui. Ai mişcat tu vreodată inima Domnului Isus aşa cum a făcut-o Maria din Betania?

Sunt momente când se pare că Dumnezeu priveşte să vadă dacă-I vom arăta dovezi de abandonare în braţele Sale pentru a-I arăta astfel dragostea noastră sinceră. Abandonarea în braţele lui Dumnezeu are valoare mai mare decât sfinţenia personală. Sfinţenia personală ne face să ne aţintim privirea la propria noastră curăţie; suntem foarte preocupaţi de modul în care umblăm, vorbim şi arătăm, de teamă să nu-L supărăm pe El. Dar dragostea perfectă alungă toate acestea o dată ce ne-am abandonat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să renunţăm la această idee: „Sunt eu de vreun folos?” şi să acceptăm adevărul că nu suntem. Nu se pune niciodată întrebarea dacă suntem folositori, ci dacă avem valoare pentru Dumnezeu însuşi. Când ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu, El lucrează prin noi tot timpul.

*

IZVOARE IN DEŞERT

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.

Psalmul 37:7

Te-ai tot rugat şi ai tot aşteptat şi încă nu vezi nici un semn de vreun răspuns? Te-ai săturat să nu vezi nici o mişcare? Eşti pe punctul de a renunţa? Atunci poate că nu ai aşteptat aşa cum trebuie, sau acolo unde trebuie – în locul unde Domnul te poate întâlni. Să „aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:25). Răbdarea alungă îngrijorarea. Domnul a spus că va veni, şi promisiunea Lui este egală cu prezenţa Lui. Răbdarea alungă plânsul. De ce eşti trist şi descurajat? El îţi ştie nevoile mai bine decât tine, şi scopul Lui în aşteptare este să primească mai multă glorie prin ea. Răbdarea alungă lucrările proprii. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi“ (Ioan 6:29), şi odată ce crezi, vei şti că totul este bine. Răbdarea alungă orice lipsă. Poate că dorinţa ta de a primi ceea ce vrei este mai puternică decât dorinţa ta de a Se împlini voia Lui Dumnezeu.Răbdarea alungă orice slăbiciune. În loc să te gândeşti că aşteptarea este pierdere de vreme, înţelege că Dumnezeu îţi pregăteşte resursele Lui şi totodată te întăreşte. Răbdarea alungă orice şovăire. „El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare“ (Daniel 8:18). Temeliile Lui Dumnezeu sunt neclintite, şi când avem în noi răbdarea Lui, suntem neclintiţi când aşteptăm. Răbdarea aduce închinare. Orice răbdare şi îndelungă răbdare … cu bucurie“ (Col. 1:11). În timp ce aştepţi, Uneori cea mai bună parte a aşteptării vrednice de laudă este să experimentezi „lasă toate aceste aspecte ale răbdării „să-şi facă desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4), şi vei fi foarte mult îmbogăţit. C. H. P.

Stai neclintit când focurile ard,

Când lecţiile interioare trebuie învăţate,

Şi când de pe această cale nu există întoarcere –

Lasă „răbdarea să-şi facă desăvârşit lucrarea“.

L. S. P.

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Cântaţi-I o cântare nouă!Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.” Psalmul 33:4

Chiar în ceasul în care am devenit drepţi, am primit şi o cântare nouă. Şi de atunci cântăm cântarea nouă. Ai cântat-o şi tu? Eu nu ştiu să cânt prea bine; poate mulţi s-ar speria dacă aş încerca să cânt. Dar cântarea nouă o pot cânta şi eu, o cânt de mult, de peste 30 de ani, şi este mereu nouă. Cel care îşi dă seama ce a făcut Isus pentru noi, cum ne-a eliberat de păcate, acela crede aşa cum scrie Scriptura. În cazul acesta nu se mai poate spune: ”El a purtat păcatele noastre; dar noi încă tot mai avem păcate.” Dacă ar fi aşa, atunci El nu le-ar fi purtat. Ceea ce citesc şi spun, aceea şi cred. Sunt convins că este aşa, iar atunci mintea mea şi diavolul pot să-mi spună orice, căci nu mă interesează. Cuvântul Lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele mele. Cuvântul este adevărul şi adevărul este Dumnezeu. El înţelege mai bine strea de lucruri despre mântuire şi împăcare ca şi mine. De aceea eu cred ceea ce spune El, şi nu am nevoie de a cerceta dacă este aşa, sau nu, ci numai să experimentez că este adevărat. Şi în cazul acesta se întâplă aşa cum spune David în Psalmul 40: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.”

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Să nu gândiţi că am venit să desfiinţez legea sau profeţii: n‑am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Pentru că adevărat vă spun: până nu va trece cerul şi pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege, până nu se vor împlini toate.

Matei 5.17,18

În timp ce venirea Domnului Isus Hristos în lume a introdus, cu siguranţă, o nouă dispensaţie a lui Dumnezeu, El a declarat în mod accentuat că nu venise să desfiinţeze adevărul Vechiului Testament – legea şi profeţii. Mai degrabă, El a venit ca să împlinească sau să completeze acel adevăr. Nicio iotă (cea mai mică literă din alfabetul ebraic) şi nicio frântură de literă (cel mai mic punct, care făcea diferenţa dintre o literă şi alta) nu aveau să treacă. Vechiul Testament, aşa cum l‑a dat Dumnezeu în limba ebraică, este absolut perfect. Acelaşi lucru este valabil pentru Noul Testament, scris în limba greacă.

Să remarcăm totuşi că Hristos nu a spus doar că venise să păzească legea, ci să‑i dea împlinire. Aceasta nu a fost doar o chestiune de purtare a Sa personală în lume, ci de împlinire a cerinţelor legii în favoarea altora. Pentru a face acest lucru, El a trebuit să accepte sentinţa morţii în locul lor, pentru că venise „să mântuiască pe poporul Său de păcatele lor“ (Matei 1.21). Ei nu păziseră legea şi erau astfel expuşi judecăţii ei solemne, sub sentinţa morţii. Pentru a onora legea pe deplin şi pentru a‑i scoate, în mod drept, pe cei ai Săi de sub cerinţele ei, El a trebuit să sufere pedeapsa pentru vinovăţia lor. Ştim că a făcut acest lucru prin jertfa măreaţă de pe Golgota. „Hristos ne‑a răscumpărat din blestemul legii, făcându‑Se blestem pentru noi (pentru că este scris: «Blestemat este oricine este atârnat pe lemn»)“ (Galateni 3.13). Prin urmare, credinciosul nu este sub lege, ci sub har (Romani 6.14), însă el respectă legea şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că cerinţele ei drepte au fost împlinite de scumpul său Domn. L. M. Grant

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

şi cine se luptă la jocuri (sportive) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli (regulamente).

2TIMOTEI 2:5

Textul acesta este bine venit ca să ne facă să înţelegem diferenţa dintre mântuirea prin har şi experienţa vieţii celui credincios. Cuvântul lui Dumnezeu îl prezintă pe credincios sub două aspecte diferite, care nu se exclud unul pe altul ci mai degrabă se completează. Este aspectul de mântuit prin har şi la aceasta el nu are nimic de făcut, totul fiind făcut de Domnul Isus la cruce, şi aspectul arătat în trei feluri, dar care are acelaşi înţeles şi anume: de ostaş, de plugar, şi de atlet (vs. 3-8). Aici intervine, în adevăr răspunderea omului, dar ca om mântuit şi are în vedere lucrarea omului, pe deoparte pentru Dumnezeu şi slujba lui şi pe de altă parte, pentru câştigarea unei lupte, (ca ostaş), a unei cununi (ca atlet) şi a unei recolte bogate (ca plugar). Şi aici, apostolul inspirat, dă sfaturi fiecăruia dintre ei, pentru realizarea scopului propus. În timp ce mântuirea este prin har şi gratuită, luptele, cununile şi recoltele trebuiesc câştigate prin aportul credinciosului, bineînţeles tot prin har, dar aici şi acum are el ceva de făcut. Câţi credincioşi confundă aceste două aspecte în care este prezentat copilul lui Dumnezeu şi din pricina aceasta au apărut dezbinări şi chiar despărţiri, care dezonorează pe Domnul nostru. Cât de puţină ideie am avea despre sport, ca să ne referim la textul nostru, ştim cu toţii că un atlet care s-a înscris la o competiţie sportivă, trebuie să se supună unor regulamente. În primul rând trebuie să facă un susţinut antrenament şi raportând aceasta la atletul Domnului Hristos, însemnează să fie incontinu ocupat cu El, cultivând o sfântă şi trainică părtăşie cu El prin citirea Cuvântului, rugăciune şi lucru pentru Dumnezeu. Nici o pauză. Un atlet dacă nu se antrenează în fiecare zi, îşi pierde abilitatea. Tot aşa şi cel credincios. Ţinta lui este săştige cununa, cunună pe care însă, cum spune cântarea:

“Iar când la Tine toţi vom fi în ceruri,

Noi înaintea Ta vom arunca.

In semn de preamărire – acea cunună

De tine dată-n îndurarea Ta.”

şi apoi atletul intră în carantină, adică separat de cei de afară şi este supus la o seamă de înfrânări ca să-şi menţină condiţia fizică. Dacă nu se I supune acestor rânduieli, poate să piardă cununa, dar nicidecum calitatea de atlet al lui Hristos.

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Pentru că n-aţi fost întâiaşi dată, de aceea ne-a lovit DOMNUL DUMNEZEU nostru, căci nu L-am căutat după lege.

1 Cronici 15.13

Chivotul care reprezenta sfinţenia şi maiestatea lui Dumnezeu a căzut în mâna filistenilor. Aceştia l-au trimis pe un car nou în ţinutul Israelului. Indicaţiile lui Dumnezeu ca chivotul să fie dus pe umerii leviţilor le erau necunoscute filistenilor. Ani de-a rândul chivotul a rămas ascuns până când David, omul după inima lui Dumnezeu, s-a urcat pe tron. Dorinţa lui era de-a aduna poporul în jurul chivotului lui Dumnezeu în Sionul pe care Cel Veşnic şi la ales. Dar David nu a respectat instrucţiunile de transport al chivotului cum poruncise Dumnezeu şi de aceea Uza a trebuit să moară. Dumnezeu a trebuit să facă această spărtură întrucât El este sfânt. Spaimă mare a intrat în David şi slujitorii săi, încât după aceea chivotul a fost dus în Sion conform poruncilor date de Dumnezeu. Ce stare binecuvântată. Dumnezeu îşi ocupă locul în mijlocul poporului Său. Ce învăţătură serioasă pentru zilele noastre.

Azi mai mult ca oricând nu se iau în considerare gândurile lui Dumnezeu despre Adunare, unitatea creştinilor şi felul cum a fost poruncit de El să decurgă adunările lor. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoştinţă. În Matei 18.20 ni se dau indicaţii clare în această direcţie. Unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Său, acolo Domnul este şi El în mijlocul lor. Numai acolo poate Să-şi manifeste prezenţa, să dea expresia unei Adunări a lui Dumnezeu. De ne-ar da Domnul har înzecit, ca să preţuim acest loc sfânt şi scump şi fiecare gând omenesc, fiecare faptă să le îndepărtăm din mijlocul nostru ca El să-şi poată ocupa locul în mijlocul nostru, El Căpetenia trupului Său spre a-şi primi slava cuvenită.

Din partea Satanei puteţi să întemeiaţi orice, puteţi să fiţi ce vreţi, dar numai Adunarea lui Dumnezeu nu; căci pe aceasta el o urăşte de moarte şi va căuta prin tot ce-i stă în putinţă s-o vatăme şi s-o ruineze.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BINECUVINTEAZĂ PE CEI NEÎNSEMNAŢI

… va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe mari.

Psalmul 115.13

Iată un cuvânt îmbucurător pentru aceia care sunt într-o stare smerită şi trec prin greutăţi. Dumnezeul nostru îi priveşte cu bunătate pe aceia care au un venit mic, puţină trecere influenţă) şi n-au talent. El se ocupă de cele mai mici lucruri ale Creaţiunii Sale, Se ocupă şi de vrăbii. Nimic nu este prea mic pentru El căci se foloseşte de agenţi neînsemnaţi în ochii noştri pentru împlinirea planurilor Sale. Deci cel mai slab dintre noi să ceară binecuvântarea Sa, şi îşi va vedea starea sa, oricât, de neînsemnată ar fi, luminată de fericire.Printre cei ce se tem de Domnul se află şi mici şi mari; unii sunt prunci, alţii uriaşi, dar toţi sunt binecuvântaţi. O credinţă mică este binecuvântată; o nădejde şovăitoare este binecuvântată; orice har dat prin Duhul Sfânt, poartă în el o binecuvântare. Mai mult, Domnul Isus i-a răscumpărat pe ce mici în ochii lumii şi pe cei mari cu acelaşi preţios sânge, şi El a spus că va paşte şi mieluşeii ca şi oile. Nici o mamă nu-şi dispreţuieşte copilul pentru că este mic; din contră, cu cât e mai slab, pipernicit, cu atât îi arată mai multă atenţie.Dacă la Domnul se găseşte o preferinţă, apoi El îi clasează pe oameni de la „mici la mari”, şi nu de la „mari la mici”.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI – Volumul II

1 Samuel 8.1-22

Fiii lui Samuel, ca şi cei ai lui Eli, n-au călcat pe urmele tatălui lor. Copiii părinţilor credincioşi să ia în considerare în mod serios lucrul acesta! Ca să se bucure de favoarea lui Dumnezeu, nu este suficient, aşa cum gândeau iudeii, să-1 aibă pe Avraam ca tată (Matei 3.9).Acum poporul se înfăţişează cu o cerere care pe profet îl întristează profund. Vor un împărat pentru a fi şi ei ca toate celelalte naţiuni. A dori să fii ca toată lumea: în esenţă aceasta este adesea şi dorinţa noastră, pentru că nu ne place câtuşi de puţin să atragem atenţia. Dacă nu ne comportăm ca şi cei din jur, atragem de obicei asupra noastră ironie, neînţelegere şi acuzaţii că suntem mândri. Totuşi, dacă „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.2), chiar faptul acesta statuează o diferenţă funda­mentală între noi şi asociaţii noştri lumeşti, diferenţă care va antrena multe altele: cel neîntors la Dumnezeu nu acceptă autoritatea lui Dumnezeu, în timp ce cre­dinciosul, pe de altă parte, îl recunoaşte pe Isus Hristos ca pe Stăpânul şi Domnul său.

Samuel are misiunea să prezinte poporului avertis­mentul acesta: în timp ce Domnul era un Suveran care i-a umplut din plin pe ai Săi cu lucrurile Sale bune, împăratul pe care îl doresc va cere de la ei şi domnia lui va fi aspră.

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«„Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumne­zeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor. “»

Geneza 32,28

Există o a treia persoană al cărei nume a fost schimbat aici pe pământ. Acest lucru s-a întâmplat într-o noapte mis­terioasă, la Peniel. Nu putem pătrunde în întregime secretul ei. Când Iacov a fost singur, un bărbat s-a luptat cu el. Se spune adesea că Iacov s-ar fi luptat cu Dumnezeu, dar afirmaţia nu este corectă, deoarece, în primul rând Dumnezeu S-a luptat cu Iacov până în zori; este scris foarte clar: «… pe când se lupta cu el» (Gen. 32,25).

Cât de mult s-au luptat? Până când Domnul i-a zdrobit voinţa care nu vo­ia să cedeze. Doar atunci a început şi Iacov să lupte. S-a agăţat puternic de Domnul şi a strigat: «... Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta» (Gen. 32,26). Dom­nul l-a binecuvântat, dar numai după ce i-a schimbat nu­mele, numai după ce Iacov a recunoscut păcatul care era în el.

Iacov plângea, lupta şi striga: «nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta». El a vrut ca Dumnezeu să-l binecuvânteze imediat, însă Domnul l-a întrebat: «Cum îţi este numele?» «Iacov» (Gen. 32,27). Aceasta a fost mărturisirea păcatelor lui, căci numele său însemna «înşe­lător, viclean». Doar după ce Iacov şi-a recunoscut starea, Domnul i-a spus: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fă­ră putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împo­triva ta, o vei osândi» (Isaia 54,17a). 

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, cu multă confuzie mă apropii de Tine; alungă negura din jurul meu şi inundă-mă cu lumina Feţei Tale.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi

DOMNUL ISUS TE POATE VINDECA

Când a văzut-o Isus … i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”

Luca 13:12

Biblia spune: „Isus învăţa pe norod într-o sinagogă … Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. … Isus a chemat-o, şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului” (v. 10-14).

Să remarcăm trei lucruri la această femeie:

1) Avea o problemă veche si vizibilă. Era o stare pe care toţi o puteau vedea. Dar mulţi dintre cei pe care îi vedem au probleme lăuntrice: situaţii cu care se luptă de ani de zile; chestiuni atât de dureroase încât îi fac să „dea la suprafaţă” ceea ce se petrece în lăuntrul lor. Cu ei trebuie să te porţi cu grijă şi compasiune.

2) Indiferent cât de mult a încercat, ea nu s-a putut îndrepta de spate. Avea o povară pe care nimeni în afară de Domnul Isus nu o putea ridica şi nu a putut fi eliberată până când Isus nu i-a ridicat-o. Îţi sună cunoscut? Încerci să-ţi vindeci suferinţa prin muncă neobosită, relaţii greşite sau substanţe care îţi schimbă starea de spirit? Te-ai obişnuit atât de mult cu problema încât chiar şi când ai ocazia să scapi de ea, nu renunţi la ea; e ca jucăria preferată care aduce alinare? Domnul Isus te va elibera dacă te întorci la El!

3) Ea avea nevoie de atingerea lui Isus. Biserica la care mergea nu a putut-o ajuta. Preotul L-a condamnat de fapt pe Domnul Isus pentru că a vindecat-o de Sabat. Gata cu religia neputincioasă care nu are nici un răspuns! Astăzi întoarce-te la Domnul Isus prin ale cărui răni suntem vindecaţi, pe dinăuntru şi pe dinafară.

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text Ioan 4:27-38

Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş.

Ioan 4:35

SĂ VEZI NEVOIA

Serviciul în micuţa misiune din estul Londrei se terminase şi un tânăr medic era pe punctul de-a închide clădirea la plecare. In acel moment, a observat că un băieţel se ascundea într-un colţ. Doctorul i-a pus câteva întrebări, ca să afle, că acest copil nu avea casă. Copilul i-a explicat că dormea împreună cu alţi copii într-o magazie de cărbuni. Doctorul i-a cerut să-i arate unde se află aceşti băieţi, aşa că au luat-o de-alungul unei străzi înguste, până au ajuns la o spărtură a unui zid. „Căutaţi acolo. O să-i găsiţi.” Dar magazia era goală. „Oh, a spus băieţelul, precis a venit poliţia şi au plecat. Haideţi cu mine. Am să vă arăt unde sunt.” L-a condus pe doctor într-o clădire învecinată. Sub acoperişul de tablă veche dormeau 13 băieţi – toţi ai nimănui.

În noaptea aceea ochii tânărului doctor creştin s-au deschis larg pentru lucrarea în mijlocul acestor copii aflaţi în nevoi. In anii slujirii sale în acest domeniu, el a influenţat vieţile a peste 80.000 de băieţi şi fete.

Acesta este un exemplu al unei mari nevoi fizice şi spirituale care a rămas nesatisfăcută până când cineva n-a văzut-o cu ochii lui. În calitate de creştini, ne putem continua afacerile fără să fim conştienţi de nevoile spirituale ale celor din jurul nostru. Trebuie să ne ridicăm ochii şi să privim holdele, pentru că Isus a spus: „sunt albe acum, gata de seceriş”. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă deosebit de conştienţi de oamenii pierduţi care ne întretaie calea în fiecare zi. El vrea să ne folosească pentru a le arăta dragostea lui Cristos şi vestea bună a Evangheliei. Doamne, ajută-ne să vedem nevoile din jurul nostru!      – P.R.V.

Sculaţi creştini, luptaţi de zor!
Mor suflete în lumea mare;
Nu-i timp de somn nepăsător,
E timp de rugă şi lucrare.    – Anonim

Dacă doreşti un câmp de lucru, priveşte înjur.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

« …acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.» şi au început să se veselească.“ 

Luca 15.24

 Fiul (2)

    Fiul din versetul de astăzi a fost şi el într-un „război“ departe de casă. El i-a întors spatele tatălui său şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo a ajuns într-o stare nenorocită, un adevărat handicapat moral. Despre el se puteau spune cuvintele profetului: „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie…“ (Isaia 1.6). Resursele lumii sunt limitate. Totul oboseşte, totul satură şi poate să dispară după puţină vreme.

   Dar într-o zi, acest fiu şi-a venit în fire. A plecat din locul cel rău spre casa tatălui cu gândul să-şi mărturisească necugetarea plecării de acasă. Şi acest fiu a spus: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.“ Bucuria tatălui la revederea fiului a fost fără margini. Fiul a fost reprimit cu toată dragostea. Tatăl a apreciat sincerita-tea recunoaşterii vinovăţiei şi l-a iertat.

   Istoria acestui fiu reprimit este istoria fiecăruia dintre noi. Să ne recunoaştem păcătoşenia noastră, şi Tatăl ceresc ne va primi cu toată dragostea Sa.

———————————

Sursa: Meditațiile sunt din 14 calendare, primite prin Email – prin  grija deosebită a unor frați speciali!

Advertisements

One thought on “Înţelegi tu ce citeşti?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s