Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte

Romans-13Căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

Romani 13:1

(17 Februarie)

Sunt creştini care întreabă: Oare trebuie să fim ascultători faţă de stăpânirea care este formată numai din oameni nepocăiţi? Eu spun:Da! Pentru că ele sunt rânduite de Dumnezeu. Cine se opune stăpânirii, se opune Lui Dumnezeu, şi aceasta atrage asupra lui judecată.

Câţi nu se plâng datorită impozitelor, câţi sunt care înşeală şi se opun astfel Lui Dumnezeu! Poate să-şi pună fiecare întrebarea dacă poate fi mântuit atunci când se opune Lui Dumnezeu. Noi avem o viaţă liniştită în ţara noastră faţă de alte popoare, unde sunt nelinişti permanente.

Când călătorim sau umblăm printre oameni avem ocazia de a auzi pe mulţi ocărând stăpânirea. M-am întrebat deseori: Oare dacă cineva dintre aceştia ar ajunge la cârmă ar fi toţi mulţumiţi? Totodată eu cred despre conducerea ţării noastre că se străduieşte să conducă poporul corect. Este adevărat că deseori iau hotărâri fără să-l întrebe pe Dumnezeu, dar eu cred totuşi că Dumnezeu este Acela care le conduce gândurile inimii.

Dependent de situaţia în care se găseşte un popor, El le dă o stăpânire potrivită. Frica de stăpânire este la aceia care fac lucruri potrivnice, nu la cei cu fapte bune. Stăpânirile sunt şi pentru ocrotirea credincioşilor. Unde am ajunge dacă n-ar fi stăpâniri? Atunci noi credincioşii am fi puşi la o parte, îndată. De aceea daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi, cui datoraţi birul, daţi-i birul, cui datoraţi vama, daţi-i vama, cui datoraţi frica, daţi-i frica, cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Potrivit Cuvântului Lui Dumnezeu vor veni timpuri când vor vrea să stârpească credinţa.Pentru aceste vremuri este valabil: ”Trebuie să fim mai degrabă ascultători faţă de Dumnezeu, decât faţă de oameni”. Decât a ne lepăda de Hristos, mai bine moartea. (Meditație Mântuirea prin Hristos, de Fritz Berger)

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Isaac locuia lângă fântâna Lahai- Roi Genesa 25:11

Agar primise cândva ajutor lângă fântână, şi Ismael băuse din apa oferită de Dumnezeul care trăieşte şi vede fii oamenilor. Dar vizita lui Isaac la fântână nu era o vizită ocazională, ca cele pe care le facem Domnului în timp de nevoie. Cei necredincioşi îl strigă pe Dumnezeu în necaz, dar ÎI uită atunci când le merge bine. Isaac locuia acolo, şi fântâna Dumnezeului viu care vede totul era izvorul său de viaţă. Cursul obişnuit al vieţii unui om, sălaşul sufletului său, indică cu exactitate starea lui. Poate că experienţa lui Agar îl impresiona pe Isaac şi de aceea alesese acest loc. Numele său simbolic îl făcea iubit. Frecventele lui meditaţii din vremea înserării îl făcuseră să îndrăgească izvorul. Întâlnirea lui cu Rebeca îi legase sufletul de izvor, dar ceea ce îl determinase să-şi aşeze cortul lângă izvor era faptul că simţise acolo tovărăşia viului Dumnezeu. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne facă să simţim astăzi şi în toate zilele prezenţa „Dumnezeului care mă vede” (Genesa 16:13). Să ne fie Domnul izvor de mângâiere şi desfătate, curgând în viaţa veşnică. Ulcioarele noastre se sparg şi apa se scurge, dar fântâna Creatorului nu seacă niciodată. Fericit este cel care locuieşte lângă fântână şi care are la îndemână provizii abundente. Domnul a fost un ajutor de nădejde altora; numele lui este El Shadai, Dumnezeul îndestulător. Inimile noastre au avut adesea părtăşie cu El. În El sufletul nostru a găsit Mirele slăvit, Domnul laus. Astăzi „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28). Să locuim deci lângă El. Slăvite Doamne, sileşte-ne să ne aşezăm Corturile la fântâna Dumnezeului viu şi să nu te părăsim niciodată.

SEARA

Măcar că Domnul era acolo. Ezechiel 35:10

Prinţii Edomului au văzut că ţara era pustiită, şi au crezut că va fi pradă uşoară. Dar în calea lor s-a ridicat o piedică nemaiîntâlnită: „Domnul era acolo”. Pe prezenţa Lui se întemeia securitatea ţării. Oricare ar fi planurile şi proiectele duşmanilor poporului lui Dumnezeu, aceeaşi barieră se ridică în calea lor şi astăzi. Sfinţii îi aparţin lui Dumnezeu, şi El locuieşte în mijlocul lor. El îi va proteja, fiindcă sunt ai Săi. Ce mângâiere ne aduce această asigurare în necazuri şi conflicte spirituale! Suntem continuu atacaţi dar apărarea nu lipseşte niciodată! Satana îşi aruncă mereu săgeţile, dar credinţa noastră este apărată de atacurile întunericului. Săgeţile aprinse ale iadului sunt respinse şi stinse, fiindcă „Domnul este acolo”. Faptele noastre bune sunt subiectul atacurilor Satanei. Un sfânt nu va avea niciodată o virtute sau un dar care să nu fie o ţintă pentru săgeţile iadului. Scântei de speranţă, raze de iubire, stropi de răbdare sau flăcări de credinţă, toate sunt atacate de bătrânul duşman al binelui. „Dumnezeu este acolo” este singurul motiv pentru care virtuţile noastre rezistă. Dacă Dumnezeu este cu noi în viată, nu trebuie să ne temem de moarte, fiindcă atunci când va sosi ultima clipă, „Dumnezeu va fi acolo”. Când vom trece prin ape tulburi şi învolburate, vom simţi fundul şi vom şti că suntem în siguranţă. Când va trece timpul, picioarele noastre vor sta pe Stânca Veacurilor. Prea iubiţilor, de le începutul vietii de creştin şi până la ultima suflare, singurul motiv pentru care nu pierim este acela că „Dumnezeu este acolo”. Numai atunci va fi distrusă biserica lui Dumnezeu, când El se va schimba sau îi va lăsa de izbelişte; până atunci însă suntem în siguranţă, fiindcă este scris: IEHOVA ŞAMA, „Dumnezeu este acolo”.

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, îţi mulţumesc pentru starea inimii şi pentru motivaţia pe care harul Tău le-a lucrat în mine, dar, O, când voi arăta, în trăirea mea înaintea lumii, frumuseţea păcii Tale?

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui DUMNEZEU.

1 Petru 3.3-4

Ca femeia să se împodobească stă în natura şi caracterul ei. „Îşi uită fata podoabele, sau mireasa brâul?” (Ier. 2.32). Dar întrebarea cea mai importantă este CUM se împodobeşte, şi mai presus de toate, cum se împodobeşte o credincioasă în aşa fel ca să-i placă Domnului şi Mântuitorului ei. Dacă se împodobeşte fiindcă este încrezută sau ca să atragă ochii altora, atunci nu face aceste lucruri după gândul lui Dumnezeu. Apostolii Petru şi Pavel ne avertizează, mânaţi de Duhul Sfânt, aproape cu aceeaşi expresie, despre primejdia pe care o prezintă îngâmfarea şi ridicarea în ochii noştri proprii. Petru le îndeamnă pe femei la o umblare în supunere: „A căror podoabă să nu fie cea din afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor”, iar Pavel scrie către Timotei: „Vreau de asemenea ca femeile să se îmbrace în chip CUVINCIOS, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Tim. 2.9).

Amândoi apostolii le îmbărbătează pe credincioase în toată liniştea la „fapte bune” adică să facă „binele”; în aceasta să-şi găsească podoaba în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. În secolul trecut prin lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu mulţi s-au trezit la o stare înaltă în Cristos, sute şi chiar mii de oameni pe întreg pământul, au lăsat la o parte podoabele imense ale caselor lor şi au avut dorinţa de a fi modest îmbrăcaţi, ei şi casele lor, ca semn al supunerii totale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. La tine se observă această deosebire între un om din lume şi un copil al lui Dumnezeu?

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Iniţiativa împotriva deprimării

Ridică-te şi mănâncă.” – 1 Împăraţi 19:5

Îngerul nu i-a dat lui Ilie o viziune, nici nu i-a explicat Scriptura, nici n-a făcut altceva remarcabil; i-a spus lui Ilie să facă cel mai obişnuit lucru: să se scoale şi să mănânce. Dacă n-am fi niciodată deprimaţi, nici n-am fi vii. Doar lucrurile materiale, prin natura lor, nu pot fi deprimate. Dacă o fiinţă umană n-ar putea fi deprimată, ea n-ar fi capabilă nici de bucurie şi exaltare. Există lucruri în viaţă care sunt făcute să deprime, lucruri care au aceeaşi natură cu moartea; atunci când te cercetezi, ia întotdeauna în calcul şi capacitatea de a fi deprimat. Când vine Duhul lui Dumnezeu, El nu ne dă viziuni, ci ne spune să facem lucrurile cele mai obişnuite la care ne-am putea gândi. Deprimările tind să ne îndepărteze de lucrurile obişnuite ale creaţiei lui Dumnezeu. Dar, atunci când vine Dumnezeu, suntem inspiraţi să facem cele mai naturale şi mai simple lucruri – lucruri în care nu ne-am imaginat niciodată că se găseşte Dumnezeu, dar, pe măsură ce le facem, descoperim că El este acolo. Inspiraţia care ne vine în acest fel este antidotul deprimării; trebuie apoi ca şi următorul lucru pe care-l avem de făcut să-l facem sub inspiraţia lui Dumnezeu. Dacă facem un lucru cu scopul de a învinge deprimarea, adâncim această deprimare. Dar, când Duhul lui Dumnezeu ne face să simţim în mod intuitiv că trebuie să facem acel lucru, în momentul în care îl facem, deprimarea a dispărut. De îndată ce ne ridicăm şi ascultăm, ne înălţăm pe un plan superior al vieţii.

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.»

Petru 1,5-6

Atât timp cât Îi aparţii lui Isus, atât timp cât Îl cunoşti, în viaţa ta vor da rod fructele naturii divine. Petru L-a cu­noscut pe Isus. El a ştiut că urma să moară în curând, dar, pentru că Îl cunoştea, era plin de speranţă. Versul unei cân­tări spune: «Când îl cunoşti pe Isus …». Îl cunoşti cu ade­vărat pe El? Dacă accepţi jertfa de pe Golgota, atunci şi în tine se va aprinde acea dorinţă arzătoare de a-L cunoaşte, acea dragoste dintâi pentru Isus. Cel care îl iubeşte din tot sufletul, aceluia Domnul i Se arată. El a promis: «... cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui» (Ioan 14,21). Îl cunoşti cu adevărat pe Isus atunci când în viaţa de zi cu zi eşti mai mult decât un sim­plu supravieţuitor. Dacă te bucuri în prezenţa Lui, atunci fii sigur că şi El te va recunoaşte în acea zi măreaţă a jude­căţii. Atunci te va lua de mână şi te va conduce personal în regatul Său ceresc, unde vei trăi veşnic. 

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Prin credinţă, Enoh a fost mutat, ca să nu vadă moartea; şi nu a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase; pentru că, mai înainte de mutare, a primit mărturia că I‑a plăcut lui Dumnezeu.

Evrei 11.5

Enoh, al şaptelea de la Adam, a fost un martor credincios în zilele sale. Când era în vârstă de şaizeci şi cinci de ani, i s‑a născut un fiu şi i‑a pus numele Metusala. Acest eveniment şi‑a pus amprenta asupra lui Enoh, fiindcă citim că, după ce i s‑a născut Metusala, a umblat cu Dumnezeu, până când Dumnezeu l‑a luat, ca să nu vadă moartea. În timpul vieţii sale relativ scurte, umblând în comuniune cu Dumnezeu, Enoh a simţit din plin degradarea rasei umane, chiar dacă primul om, Adam, era încă în viaţă în timpul lui Enoh, vieţile lor suprapunându‑se pentru o perioadă de aproximativ trei sute de ani.

Deşi Enoh vedea nelegiuirea care domnea în jurul lui, el a umblat în separare faţă de ea. Ochii săi erau deschişi, iar el a mărturisit împotriva nelegiuirii. Dumnezeu nu S‑a lăsat pe Sine fără mărturie (Fapte 14.17), iar Enoh a fost martorul Său în acel timp. Profeţia din Epistola lui Iuda încă nu s‑a împlinit, deşi timpul împlinirii ei se apropie cu paşi grăbiţi (Iuda 14 şi 15).

În Evrei 11, Duhul lui Dumnezeu face sumarul vieţii lui Enoh într‑un singur verset. El a adus plăcere inimii lui Dumnezeu – „a umblat cu Dumnezeu“. În timpul vieţii sale, Enoh a primit asigurarea că va fi scăpat de ziua judecăţii. Prin credinţă, el s‑a bucurat în aşteptarea momentului când avea să fie luat, pentru a fi împreună în cer cu Acela alături de care umblase pe pământ.

Istoria lui Enoh constituie un exemplu frumos pentru noi astăzi. Prin Hristos, care S‑a dat pe Sine pentru păcatele noastre, am fost eliberaţi de veacul acesta rău (la fel de rău ca veacul în care a trăit Enoh). Datoria noastră astăzi este să umblăm în părtăşie cu Dumnezeu, separaţi în mod practic de această lume şi de căile ei nelegiuite. Nădejdea noastră este venirea Fiului Său din cer, pe care L‑a înviat dintre morţi – Isus, Cel care ne eliberează de mânia viitoare (1 Tesaloniceni 1.10). J. Redekop

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi- 17 Februarie

Lasă-L pe Dumnezeu să-ți arate unde să megi

Ieşi… şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”

Geneza 12:1

Locul unde te afli contează. Nu poţi cultiva banane în Alaska, dar le poţi cultiva în Jamaica. Care e ideea? Următoarea: uneori trebuie să schimbi locul în care te găseşti pentru a reuşi în ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Uită-te la viaţa lui Ilie. „Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo” (1 Împăraţi 17:2-4). În mod normal, corbii nu aduc mâncare, ei o mănâncă. Dar când faci ce-ţi spune Dumnezeu şi mergi unde te trimite El, te muţi de pe tărâmul obişnuit în cei spiritual. Nu numai că Dumnezeu are un plan pentru viaţa ta, dar el are şi un loc pregătit. Da, trebuie să ai strategia adecvată, dar trebuie să ai şi locul corespunzător. „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Isaia 48:17). Dacă dorinţa inimii tale este să-L onorezi pe Dumnezeu în toate lucrurile, El îţi va arăta care e locul cel mai bun pentru asta. Fireşte, El va merge înaintea ta ca să pregătească circumstanţele în avantajul tău. A făcut-o pentru Avraam. „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Întreabă-L pe Dumnezeu şi El îţi va arăta câmpul de lucrare.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

“De trei ori pe zi, îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea si mai înainte.” DANIEL 6:10

Rugăciunea este în primul rând o viaţă, expresia părtăşiei celui credincios cu Marele Său Preot, căci el este un singur duh cu El în slavă. Dar rugăciunea este şi un exerciţiu spiritual, nu un ritual sau o formă, ci o slujbă împlinită, fie în comun cu cei ce au un gând şi o simţire, fie singur cu Dumnezeu când ne vărsăm inima înaintea Lui. Daniel, supus unei teribile încercări, îşi menţine rugăciunea pe genunchi de trei ori pe zi. Cum ar trebui să ne umilească exemplul acesta! Şi totuşi noi ne îndreptăţim în inima noastră spunând “nu am timp” în loc să fim sinceri şi să recunoaştem că neglijăm rugăciunea cu bună ştiinţă, avansând tot felul de scuze în cugetele noastre, care totuşi nu stau în picioare: “Sunt grăbit, n-am timp, e târziu, trebuie să plec, sunt obosit, n-am o stare bună, etc”, sau poate rugăciunea ne-a devenit chiar o corvoadă. Ce trist! Câtă pagubă, în primul rând pentru noi înşine şi apoi pentru cei dragi ai noştri şi cei din jurul nostru. Dar mai ‘ ales îl păgubim pe Dumnezeu. Rugăciunile noastre adevărate, nu de formă, îl slăvesc pe El căruia îi place săşi vadă copiii venind la El cu tot ce au pe inimă. Şi apoi, nu este drept ca să venim neîncetat înaintea Lui şi să-l mulţumim pentru harul şi binecuvântările zilnice pe care le primim? Astăzi, ca şi pe vremea lui Daniel, ne găsim în faţa unei mişcări strategice a conducătorului lumii acesteia, care şi-a luat sarcina să suprime rugăciunea, căci el ştie că aceasta dă putere copiilor lui Dumnezeu şi constituie un mare pericol pentru Satan. Nu simţim noi înşine uneori cum, fie că parcă nu avem ce spune, fie că ne vine somn, fie că ne fug gândurile, sau sună telefonul sau soneria, lucruri care nu sunt decât încercările vrăjmaşului de a ne împiedica să ne rugăm? Şi atunci, bolborosim o rugăciune ca să avem cugetul împăcat că ne-am făcut datoria. Daniel era conştient de primejdia care-l pândea, totuşi el a continuat rugăciunea “cum făcea şi mai înainte”, pentru că pentru el, rugăciunea nu era o formă goală, ci însăşi viaţa lui, şi bucuria de a fi într-o permanentă părtăşie cu Dumnezeul lui. Şi noi care am primit atâta har şi care am fost făcuţi preoţi, adică mijlocitori, să neglijăm această mare cinste? Fiecare rugăciune peste care am sărit ne lipseşte de o binecuvântare sau lipseşte pe cei dragi ai noştri de protecţia şi îndurarea lui Dumnezeu când ştim că au atâta nevoie de ele.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU POATE SĂ VĂ ÎNTĂREASCĂ

… voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.

2 Cronici 15.7

Dumnezeu făcuse lucruri mari pentru regele Asa şi poporul său, Iuda, şi totuşi poporul rămăsese foarte slab; paşii lor erau nesiguri pe căile Domnului, şi inimile lor foarte neîncrezătoare. Ei aveau nevoie să ştie că Cel Veşnic va fi cu ei, atâta timp cât ei vor fi cu El; iar dacă ei L-ar părăsi, şi El i-ar părăsi. Aveau să scoată învăţătură de la vecinii lor, Israel, văzând urmările triste ale răzvrătirii lor şi felul cum Dumnezeu îşi revărsa harul îndată ce arătau pocăinţă. Planul lui Dumnezeu era ca să-i întărească în calea Sa şi în neprihănire. Tot aşa trebuie să fie şi cu noi. Lui Dumnezeu I se cuvine să-I slujim cu toată puterea de care suntem în stare. El este vrednic de tot efortul nostru. Am avea cea mai bună răsplată în lucrul pentru Numele Lui, dacă am lucra cu hotărâre şi râvnă. Osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică, ştim acest lucru. Nu vom avea nici o răsplată, dacă lucrăm în chip uşuratic; dar dacă punem toată inima pentru lucrarea Lui, o vom vedea înflorind. A cest verset mi-a fost dat într-o zi cu furtună astfel că am fost silit să grăbesc mersul vaporului pentru a ajunge sigur în port, cu o încărcătură de slăvite binecuvântări.

*

IZVOARE IN DEŞERT

Ţara pe care o dau copiilor lui Israel.

Iosua 1:2

Dumnezeu vorbeşte despre ceva imediat în acest verset. Nu este ceva ce El are de gând să facă, ci ceva ce El face chiar în acest moment. Când credinţa continuă să vorbească, Dumnezeu continuă să dea. El te întâlneşte astăzi, în prezent, şi îţi încearcă credinţa. Cât timp aştepţi, speri, sau priveşti, nu crezi. Poţi să ai nădejde sau o dorinţă arzătoare, dar aceasta nu este credinţă, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd“ (Evrei 11:1). Porunca privitoare la rugăciunea credinţei este: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea“ (Marcu 11:24). Trebuie să credem că am şi primit – în acest moment prezent. Am ajuns noi la punctul în care să-L întâlnim pe Dumnezeu în veşnicul Său ACUM? din Iosua, de A. B. Simpson

Adevărata credinţă se încrede în Dumnezeu şi crede înainte să vadă. În mod natural, noi vrem o dovadă că cererea noastră este aprobată, înainte să credem, dar când „umblăm prin credinţă“ (2 Cor. 5:7), nu avem nevoie de nici o altă dovadă în afara Cuvântului lui Dumnezeu. El a vorbit, şi în armonie cu credinţa noastră se va face. Vom vedea pentru că am crezut, şi credinţa adevărată ne susţine în cele mai încercate vremuri, chiar şi când totul în jurul nostru pare a contrazice Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul a spus: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…“ (Psalmul 27:13). El nu văzuse încă răspunsul Domnului la rugăciunile sale, dar era încrezător că-l va vedea, şi încrederea lui l-a susţinut.Credinţa care crede că va vedea, ne va feri de descurajare. Vom râde de situaţiile care par imposibile în timp ce vom urmări cu plăcere să vedem cum are de gând Dumnezeu să deschidă o cale prin Marea noastră Roşie. Numai în aceste locuri de severe încercări, fără nici o ieşire omenească din dificultăţile noastre, credinţa noastră creşte şi se întăreşte.Dragă om necăjit, ai aşteptat ca Dumnezeu să lucreze în timpul nopţilor lungi şi a zilelor istovitoare, temându-te că ai fost uitat? Ridică-ţi capul şi începe să-L lauzi chiar acum pentru salvarea care este în drum spre tine.

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 3:9-15

Dar fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra.

 1 Cor. 3:10

CÂT DE BINE LUCREZI?

Un prieten de-al meu, Nels Stjernstro’m, mi-a împărtăşit un incident care s-a petrecut afară dintr-o biserică din Minneapolis cu câţiva ani în urmă. Când preşedintele comitetului de conducere al acestei biserici era pe punctul de a intra în clădire, a văzut un bătrân stând la colţul bisericii. Părea că mângâie cărămizile. A fost atât de fascinat de acţiunea acestui om, că s-a apropiat de el şi i-a spus: „Iertaţi-mă, domnule, dar se pare că aveţi un interes deosebit faţă de colţul acesta al clădirii. Ca membru al acestei biserici, sunt curios să ştiu ce este atât de interesant cu cărămizile acestea?” Bătrânul i-a răspuns: „Da, am un interes special. Vedeţi, atunci când această clădire a fost ridicată cu mulţi ani în urmă, am fost unul dintre muncitori.” Bătând uşor cu palma cărămizile, a continuat: „Aceste cărămizi – eu le-am pus aici”. Cu un zâmbet de satisfacţie, a adăugat: „Şi cred că am făcut o treabă destul de bună”. Utilizase material bun şi-l zidise bine. Construcţia era solidă şi „colţul lui” era perfect vertical. Munca sa fusese aprobată.

Cum stai cu colţul unde te-a pus Dumnezeu să lucrezi? Fie că este lucrarea ta din biserică sau munca de fiecare zi din ocupaţia ta, tu construieşti pe temelia lui Cristos. Poţi realiza aceasta numai încrezându-te cu totul în Domnul, pentru a căpăta înţelepciune şi putere de la El, pentru a face o lucrare bună. Un lucru bine făcut poate fi o mărturie clară a lucrării lui Dumnezeu în viaţa ta.

Când vei sta în faţa Domnului pentru a da socoteală, va fi oare lucrarea ta aprobată? Va spune El: „Bine, rob bun si credincios”?- P.R.V.

Isus a fost dulgher în Nazaret
Cu lucru zilnic, fel de fel.
Cel ce vrea să semene cu El
Trebuie să fie plin de zel.     – Anonim

Lucrarea bine făcută pentru Cristos va primi aprecierea de la Cristos.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI – Volumul II

1 Samuel 5.1-12

Domnul a permis ca acest chivot să cadă în mâinile filistenilor. Dar ei trebuie să ajungă să înţeleagă că, dacă Israel a fost înfrânt, aceasta nu este din cauza superiorităţii dumnezeului filistenilor, ci pentru că voia Domnului a fost să se întâmple aşa. El doreşte să le arate vrăjmaşilor popo­rului Său că au în mijlocul lor „chivotul puterii” Lui (Psalmul 132.8). De două ori a căzut idolul lor înaintea Dumnezeului lui Israel. Apoi plăgile îi lovesc pe vrăjmaşii Domnului ca şi odinioară în Egipt. Puterea Lui este demonstrată prin pedepse.

Priviţi încă o dată egoismul inimii omeneşti, dezvăluit de aceia care vor trimite altora un obiect atât de periculos!

Dar acum să ne întoarcem de la această situaţie tristă şi să privim la Isus, pentru care chivotul constituie întotdeauna o frumoasă imagine. In Ioan 18, poporul Îl caută ca să-L prindă. La aceste cuvinte, „Eu sunt!”, oamenii „s-au dat înapoi şi au căzut la pământ” (Ioan 18.6), la fel ca statuia lui Dagon aici, Isus Se lasă prins; este trimis de la Ana la Caiafa şi de la Irod la Pilat (ca şi chivotul, de la Așdod la Gat şi de la Gat la Ecron). Dar cei care Îl tratează astfel, care Îl insultă şi care Îl condamnă, trebuie să înveţe aceste cuvinte de pe buzele Lui: „Veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26.64).

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Temeliile gloriei naţionale“

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea…“

 Evrei 13.4

    Vorbind despre familie, regele englez George al V-lea a spus: „Temeliile gloriei naţionale se pun în căminele oamenilor şi rămân nezdruncinate atâta vreme cât viaţa de familie este puternică şi curată.“ Căderea faimei Romei a avut mai multe motive, primul dintre acestea fiind creşterea ratei divorţurilor şi, drept urmare, subminarea vieţii de familie.

   Înţeleptul Solomon încheie cartea Proverbelor cu un portret minunat al unei soţii, care în absenţa soţului ei se îngrijeşte de copii în aşa fel, încât soţul o binecu-vântează. Teama ei faţă de Dumnezeu marchează, cu siguranţă, viaţa copiilor ei. Instruirea tatălui şi a mamei sunt necesare în fiecare cămin, „căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău“ (Proverbe 1.9). Ambii părinţi trebuie să aibă în vedere caracteristicile individuale ale copilului şi să-l înveţe calea pe care trebuie s-o urmeze. În fiecare etapă a dezvoltării copilului, părinţii trebuie să formeze, cu dragoste şi gingăşie, în copil cinstirea faţă de Creatorul şi Mântuitorul. Dar pentru a-şi împlini aceste obligaţii, părinţii trebuie să fie una în gândire şi în calea pe care o au de urmat, astfel încât căminul lor să fie ţinut în toată cinstea. Ei trebuie să ştie că au un vrăjmaş care vrea să dărâme familia. Adăpostul oricărei familii este la Domnul şi Mântuitorul lor.

(Meditații primite prin Email, prin grija deosebită a unor frați scumpi)

Advertisements

One thought on “Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s