Împotrivirea vieţii naturale!

1 Corinth 6.9-10

Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 

 Galateni 5:24

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia.

Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. ..Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus. Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

*

Doamne, mă bucur că la Tine, Tatăl luminilor, „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Fă să discern stăpânirea şi cârmuireaTa.  (Meditație de  OSWALD CHAMBERS)

MEDITAŢII ZILNICE

9 DECEMBRIE

«Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. » APOCALIPSA 2,4

Răpirea înseamnă în acelaşi timp şi întâlnirea Mirelui cu Mireasa Sa pe norii cerului. Inima Miresei este plină de dragoste fierbinte pentru Mirele ei, pe care îl aşteaptă cu dor. S-a gătit pentru El şi este pregătită pentru venirea Sa. Ascultă însă ce le spune credincioşilor din Efes în cartea Apocalipsa Mirele care va veni: «Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi». Acesta este aspectul cel mai groaznic din zilele noastre, şi anume că unii dintre noi eşuează în viaţa de credinţă din cauză ca nu mai au această primă dragoste arzătoare, din cauză că dragostea de mireasă, dăruirea în întregime pentru Isus Cristos lipseşte. O, cât de mulţi credincioşi nu mai au din păcate un duh de rugăciune şi nu se mai jertfesc pentru cei pierduţi, ci au devenit indiferenţi. De aceea îmi permit să adresez tuturor întrebarea sfântă care rezultă de aici: cine va lua parte la răpire? Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită, dar nu toţi cei care cred că fac parte din ea îi aparţin cu adevărat. Cine este atunci pregătit să-L întâlnească pe Domnul pe nori? Este foarte uşor să răspundem la această întrebare: acela care II aşteptă! Un astfel de om are în suflet dragostea dintâi pentru Domnul! (Meditație de WIM MALGO)

*

Întristările noastre uşoare de o clipă


lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
(
2 Corinteni 4:17)

Se pune deseori întrebarea: „De ce este viaţa umană impregnată în atât de mult sânge şi udată cu atât de multe lacrimi?“ Răspunsul se găseşte în cuvântul „lucrează“, pentru că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi“ ceva foarte preţios. Ele ne învaţă nu numai calea spre victorie ci, mai mult încă, legea victoriei – există o răsplată pentru fiecare întristare, şi întristarea însăşi produce răsplata. Este chiar adevărul exprimat în acest imn vechi şi drag, scris de Sarah Adams în 1840:

Mai aproape, Dumnezeul meu, de Tine, mai aproape de Tine,

Chiar dac-ar fi să mă ridice o cruce.

Uneori bucuria are nevoie de durere ca să-i dea naştere. Fanny Crosby a fost o minunată compozitoare de imnuri americană care a trăit din 1820 până în 1915 şi care a compus mai mult de două mii de imnuri. Şi totuşi ea n-ar fi putut niciodată să scrie frumoasele cuvinte: „Îl voi vedea faţă către faţă“ dacă n-ar fi fost faptul că ea n-a privit niciodată cu uimire câmpurile înverzite, apusurile de soare, şi nici chiar licărirea din ochii mamei ei. Pierderea vederii ei a fost cea care a ajutat-o să dobândească un discernământ şi o înţelegere spirituală remarcabile.

Este mângâietor să ştim că întristarea rămâne numai noaptea şi dimineaţa pleacă. Şi o furtună este foarte scurtă în comparaţie cu o lungă zi de vară. Adu-ţi aminte că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5).

din Cântări în noapte

Este o pace care apare curând după necaz,

A nădejdii abandonate, nu a nădejdii împlinite;

O pace care nu se uită la ziua de mâine,

Ci la furtuna pe care cu calm a potolit-o.

O pace care nu trăieşte acum în prisos de bucurie,

Nici în viaţa fericită de dragoste şi siguranţă;

Ci în tăria infailibilă pe care o are inima,

În conflictele câştigate în timp ce învaţă să rabde.

O pace care există în jertfa despărţirii,

Într-o viaţă supusă, din voinţă şi pasiune liberă;

Nu este pacea la care ai meditat în Eden,

Ci pacea care a triumfat în Ghetsimani.

(meditație din IZVOARE ÎN DEŞERT)

*

TOATE” ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede”! Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.

Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl privește pe El. (Din TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU, de C.H. Spurgeon – toate primite prin Email)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s