Gândul zilei: Pe oameni, căutăm să-i încredinţăm… .

isus-calea-adevarul-si-viataCa unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm…  Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.  – 2 Corinteni 5:11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o voce și o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu.

Hotărât, pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?” întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?” Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog.” – „Nu” a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi.” După aceasta s-a îndepărtat.

Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită.Isus este răspunsul

De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos.

Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos!

Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase .Aşa gândea el.  Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii. (Din cartea de meditații: Domnul este aproape)

***

Mă cunoaşte El?

“..El cheamă… pe nume.”  Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ea şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi.

Maria „a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…“. Însă imediat ce i-a auzit vocea,  L-a recunoscut pe Cel care îi vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: „Invăţătorule!“Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o experienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o?

Ceilalţi ucenici i-au spus lui Toma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – „Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. Atunci Toma a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. „Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

***

NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.Proverbe 28:13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească.

Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-l urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti.

Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.După aceea să părăsim păcatul.

După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul.

Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine.

Nu pentru mărturisirea păcatului, nici pentru schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus. (TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU,  de C.H. Spurgeon) – toate primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s