Calea îngustă-dificilă și albinele unchiului Dumitru

Calea ingusta pentru mocanite CFR

“Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.”

 Iacov 4:5

 

Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi

“Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” – Matei, 7:14

 

Cu peste 10 ani în urmă mă aflam  în vizită la unchiul meu Dumitru, în satul Sf. Gheorghe, o așezare de țărani români, harnici și gospodari, pe teritoriul căruia s-a ridicat pentru aducerea în amintire a evenimentelor petrecute în 1944-45, Monumentul Eroilor Celui de-al Doilea Război Mondial, de la Oarba de Mureș.

Această localitate este situată pe malul drept al râului Mureș, și, fără nici o îndoială, dacă n-ar fi fost albia râului, acum ar fi una cu orășelul de peste râu – Iernut.

Ziua vizitei mele era una specială,  însorită, luminoasă, de primăvară. Pomii și copacii erau cu toții, înfloriți, ca de sărbătoare, îmbrăcați în veșminte noi, vii, colorate. Iar noi, în timp ce  albinele lui Dumitru erau într-o febrilă activitate, ca să scurtăm drumul ce aveam să-l facem, eram nevoiți a merge  pe cărarea care trecea tocmai prin fața stupilor din grădină, aflată la  doar la 2 m de aceștia. Asta n-ar fi fost însă o problemă, în sine, ci faptul că intram în câmpul normal de deplasare al albinelor, care zburau fără încetare, un du-te vino, ridicându-se de la stup peste cărare și luând drumul florilor bogate, pentru ca mai apoi să revină ciorchine, încărcate, cu polenul auriu, dând buluc spre ușița de intrare al stupului, unde mișunau mulțime,  harnice-grăbite.

M-am oprit pentru moment, să văd,  cum voi aborda trecerea prin traseul albinelor. Precaut, l-am întrebat pe  Dumitru:  “Acum ce fac?

În ce-l privește, el nu avea nici o teamă, era stăpânul lor, era obijnuit cu ele și ele cu el. Mă temeam, căci aceste vietăți micuțe știam că sunt sensibile la mirosuri necunoscute, la diferite semnale sau  sentimente, la stări care le contrariază, la obstacolele ostentative.

Unchiul Dumitru avea și o poveste personală, nemaipomenită, cu albinele lui. De pe frontul celui de-al doilea război mondial, de undeva din Rusia, prin Moldova, în Țara Românească,  a sosit acasă umblând mai mult pe jos, pe propriile picioare, dar călăuzit și ajutat de alți combatanți și oameni binevoitori, căci își pierduse vederea.  Dumnezeu însă îi purtase de grijă, căci era un om credincios.  Se căsătorise cu Nety, o soră mai mică a mamei mele, o tânără credinciosă de toată isprava care s-a dovedit destoinică și pricepută în creșterea în frica de Domnul a celor 10 copii ai lor.

Locuind la țară, Dumitru împreună cu Nety și cu copiii cu  care-i binecuvântase Domnul, se ocupa cu munca câmpului, cu creșterea animalelor, oi și vaci, dar avea și câțiva stupi  pentru miere.  Într-o bună zi a roit un stup de albine și s-a așezat într-unul din pomii din grădină. În mână cu o coșniță, Dumitru s-a dus să prindă roiul. Dar improvizând operația, nu mai știu exact cum s-au petrecut lucrurile, cert este însă faptul că albinele (probabil încercând să le motiveze scuturând copacul), în loc să “cadă” în acea coșniță, un fel de căciulă deschisă în sus, susținută și fixată de un par care se ținea sub roiul de albine (făcută prin împletirea de nuiele și căptușită cu argilă), ele i-au căzut pe cap și l-au înțepat, cu sutele.  A rămas leșinat de cantitatea mare de venin primită. Însă, după ce a zăcut mai multe zile bolnav,  în urma acestui tratament nemilos, omul și-a recăpătat vederea. Glorie Domnului!

S-a împlinit cu Dumitru spusele apostolului Pavel care aduce cuvinte de îmbărbătare pentru creștinii din Roma:

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani, 8.28)

Să revin. L-am întrebat: “Acum ce fac? Cum trec, căci mă tem de albine?

Dumitru, ridică privirea gânditorse, după care mă povățuiește cum e mai bine: “Te vei smeri, cât vei putea, te vei pleca cât mai mult, și, … treci!

Sfatul era într-adevăr bun. Probelama era cum mă voi apleca suficient de mult, căci sunt cam înalt (1,85 m), iar stupii sunt destul de jos așezați!

Am căutat să-mi induc o stare cât mai smerită, m-am aplecat cât mai mult în fața albinelor, mi-am alungat teama – să nu simtă că este pe acolo un intrus fricos – și am făcut pas după pas, în urma lui Dumitru, și am trecut …fără probleme.

***
M-A impresionat lumina primită din conversația a doi bărbați, unul foarte tânăr, Billy, de 17 ani,   iar celălalt,  un bărbat matur de cca 50 de ani. Amândoi erau copleșiți de situația evenimentelor și ale stărilor sufletești prin care trebuiau să treacă fiecare în felul său specific.

Billy îngrijea de surorile sale mai mici, în vârstă de 6 ani, gemene. Mama lor  murise, iar tatăl i-a părăsit pentru altă femeie, iar tânărul avea acum  probleme cu Banca (ratele la casă), problemele vârstei,  joburile care nu-i asigurau venitul necesar.  Bărbatul, devenit prieten și confident, lucra ca îngrijitor al terenului de sport și al școlii, locul unde  ei au interacționat lucrând la repararea instalației de irigare a terenului de sport. Bărbatul se temea să se întoarcă acasă la familia lui după ce în urmă cu ani buni i-a rănit de moarte (din gelozie și ură), iar acum se prezenta celorlalți sub un nume “bun”, Abel; al fratelui pe care l-a urât și căruia i-a dorit moartea.

Dar iată conversația de care vorbeam: “Crezi în Dumnezeu?“, întreabă tânărul, iar Abel răspunde, “Da.“, iar Billy merge si mai departe, îngustând orizontul întrebării puse : “Crezi în Isus Hristos?“,  “Da“, veni și răspunsul sec.

Meditativ, se confesează Billy: “Și eu credeam, într-un fel. Asta până ce mi-a murit mama. Dar cum e să crezi?“, vru să afle Billy.

Trebuie să crezi că e vorba de o cale îngustă.“, își  declară simplu poziția sa Abel, dar convingător de cele zise.

Dar cum știi sigur care e calea cea îngustă?“,  încearcă Billy să afle ceva mai mult. Sigur pe ce va spune, Abel  scoase la suprafață un răspuns care l-a luminat într-adevăr pe tânărul său prieten: “Este cea mai grea cale,  dintre toate căile ce pot fi urmate.

***

DIN punct de vedere social și filozofic, oamenii sunt edificați ce au de făcut, ce trebuie să facă  privind mersul lumii acesteia.

Dacă trebuie să faci un parc în România, nu te grăbi să trasezi locul aleilor. Lasă puțin terenul pregătit cu gazon și tinerii vor stabili pe unde vor să meragă, cărarea făcută de ei va fi un loc potrivit pentru orice alee.

Însă nu tot așa este cu calea îngustă de care vorbește Scriptura. Calea îngustă nu este trasată de oameni, nu tinerii bătătoresc un drum și apoi rămâne ca alee pentru toți. Nu, calea îngustă, bună  și greu de urmat, e stabilită de Însuși fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

“Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.6)

Unii vor găsi că într-adevăr este greu de urmat această Cale, necunoscută de ei. Ce cunoști devine și accesibil, deoarece Isus a mai zis că “adevărul vă va face liberi“, numai când ești eliberat de sarcina grea a păcatelor și a necunoașterii lui Dumnezeu vei putea umbla pe această cale.

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”  (Matei, 11.28-30)

Omului mândru îi este greu; el nu se poate umili și smeri; lui îi este peste puteri a cere iertare și a cere ajutor.

Dar trebuie să știm că toți oamenii sunt mândri. Toți suntem mândri. Niciunul nu vrea să-și vadă  sau să-și recunoască neputințele și nevoile. Nimeni nu vrea să se descoperire pe sine celorlalți, să se arate așa cum e: slab, vinovat, neputincios, sărac în multe privințe și plin de lipsuri și de nevoi.

Cum va putea el primi ajutorul în această stare? Nu-l va primi, deoarece nu-l cere, deoarece  poartă o mască a îngâmfării, fiind plin de sine.

Își va putea rezolva cel mândru problemele cu care se confruntă?

Problemele materiale le rezolvă parțial, se sbate, suferă, dar nu cedează din a fi mândru. Mândru, cu ce și pentru ce? Nu doar că tot ce are, intrinsec ca ființă sau agoniseală, totul i se datorează bunătății, harului și milei lui Dumnezeu.

Dar omul adesea încearcă pe căi imorale să-și rezolve problemele materiale, furând, înșelând, mințind. Sunt și cazuri mai rare în care situația  materială  să nu fie o problemă, de criză, realizându-se.

Însă, probelemele spirituale, sufletești, nu le poate omul rezolva dacă rămâne plin de mândrie față de semeni și față de Dumnezeu. Dacă nu are o comunicare plină de iubire și de compasiune cu cei apropiați, în mod special, dar și cu ceilalți cu care interacționează, nu-și va rezolva problemele sufletești.

Starea negativă se accentuează pentru cei care persistă în mândrie, ură și gelozie, ajungând în cele din urmă la depresii, iar unii dintre ei nu odată se gândesc să-și suprime chiar și viața.

***
Calea aleasă de om și  calea îngustă

Am observat că omului, vrând-nevrând el alege calea ușoară, neproductivă, a firii sale păcătoase. El alege mai repede (dar și persistă în ea) calea mândriei; eu sunt mai important, eu sunt mai bun, mai drept …. și evită comunicarea (părtășia) cu celălalt, evită umilirea, smerirea de-a se coborî și a vorbi cu cel cu care este într-o contradicție sau unul pe care îl ignoră.  La un deferend de vorbe sau nu-i acordă iertarea, bunătatea sau mila, nu vine cu iubirea și pacea de care au nevoie fiecare.

Alege mai ușor calea mâniei;  se supără și se mânie dacă celălalt nu gândește la fel, dacă nu-i acordă atenția și importanța pe care apreciază că i se cuvin; nu suferă nedreptatea și nu are o îndelungă răbdare cu cel care-i greșește în relațiile dintre ei.

Alege mai ușor calea urii, calea geloziei, calea pizmei, calea invidiei; nu este cu o atitudine de iertare și iubire și de bunătate pentru cel căruia îi merg poate mai bine afacerile, viața materială, pentru cel care fericirea parcă îi surâde totdeauna.

Alege mai usor calea egoismului; decât a căuta să fim buni și plini de iubire, darnici cu cei care nu au ceea ce nouă adesea ne prisosește, nu suntem gata de-a împărți cu celălalt bucata noastră de pâine și de bucurie.

Alege mai ușor calea curviei, calea desfrânării; căci ni se pare nu doar ca foarfe dificil să ne înfrânăm pornirile firii, carnale, ne plac a ne satisface dorințele trupului, perfide, în timp ce gândurile ne zboară la plăcerile  de o clipă ale păcatului, nu vrem să ne scuturăm din vraja care ne înfășoară atât de lesne și nu alegem în schimb calea cea grea și bună, îngustă, a lepădării de sine, a dorițelor care ne macină viața și nu alergăm la rugăciune, să strigăm la Domnul după ajutor.

Ce vei alege? Care dintre cele două căi?

Plăceri diferite, idolii  sau  Lepădarea de sine, rugăciunea
Filozofiile lumii  sau  Sfânta Scriptură (Biblia), Cuvântul Domnului
Vrăjbi, certuri, neînțelegeri,  dezbinările  sau   iertarea, pacea, smerenia, evlavia, iubirea
Beții, îmbuibări, distracții  sau  postul, rugăciunea, cuvântul Bibliei

Omul neevlavios –  printre ei aflându-ne și noi, creștinii,  cei care cautăm să ne apropiem tot mai mult de Calea îngustă –, evită umilința de a comunica adevărul, evită să acorde celuilalt iubirea și iertarea.

Omul neevlavios – nu caută lepădarea de sine, nu  luptă în rugăciune pentru eliberarea din angoasele vieții și ale relațiilor imperfecte pe care le are cu aproapele său.

Omul neevlavios, de care vorbim aici, nu caută postul și rugăciunea, iertarea și pacea, smerenia, bunătatea și iubirea în relația sa cu cei mai apropiați dintre oameni.

Doamne, Te rog,  ajută-mă să aleg calea smereniei, a umilinței, calea iertării și a rugăciunii, să calc pe urmele pașilor Tăi.

Te rog ajută-mă să am dragoste și bunătate față de toți oamenii (mai întâi față de cei din casa mea), pentru ca pacea Ta, care întrece orice pricepere,  să-mi stăpânească inima și gândurile! Amin.

Advertisements

One thought on “Calea îngustă-dificilă și albinele unchiului Dumitru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s