Inofensiva ofensivă

clovni

Staţi liniştiţi la locurile voastre!

Mi s-a reproşat, mai voalat sau mai direct, implicarea mea în disputele privind noile frământări din lumea evanghelică.

„Lasă-i pe alţii să o facă, ce te bagi tu!”
„Nu-i de nasul tău bătălia asta, te vor hali peştii cei mari!” 
„Aici e vorba de teologie de un nivel mult prea înalt ca să poţi face faţă!”…  au fost câteva dintre replicile adresate.

Altele au fost mai… directe, deşi… indirecte: „guguştiuci” am fost numiţi de unii. Se vorbeşte despre „exclusivism religios”, este drept, pe un ton care ar dori o aşezare la o masă calmă a discuţiilor (am scris „masă calmă” şi nu „discuţii calme”, căci asta se doreşte de fapt, o aşezare a discuţiilor în care „setting-ul” să fie deja prestabilit!).

Nu mă deranjează toate aceste etichete! În fond, oricine poate să-şi exprime opinia faţă de o altă persoană. Trăim într-un mediu (pretins) democratic. E drept, când este vorba despre mediul evanghelic, lucrurile ar trebui să stea cu totul altfel, dar…

Ceea ce mă deranjează sunt atitudinile. Nu contest nivelul cultural al nimănui. Nici nivelul de pregătire academică. Nu pot însă să nu mă întreb, dacă tot suntem între oameni care citesc, studiază şi aplică învăţăturile biblice, cum rămâne cu ceea ce spune Pavel: „eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine.”?

De unde aroganţa cu care sunt trataţi oameni care nu intră în dispute ca să-şi etaleze nivelul cultural, ci care doresc să descâlcească evenimentele care se petrec cu o viteză ameţitoare sub ochii lor? Mă deranjează aerul de superioritate ca argument. Mă deranjează faptul că, deşi este util să înţelegem învăţăturile Scripturilor şi prin studii de specialitate, ni se strecoară în minte ideea că dacă nu eşti în stare să citeşti şi în… limba coptă, s-ar putea ca Scriptura să-ţi fi „furnizat” informaţii sau învăţături… discutabile.

Mă deranjează faptul că, în vreme ce în România evanghelică se petrec lucruri greu de imaginat cu ani în urmă, în vreme ce dizidenţele se înmulţesc şi învăţăturile false duc în rătăcire tot mai mulţi oameni, unii nu pot coborî măcar pentru o clipă de pe scara bibliotecii ca să afle ce se întâmplă în lumea reală.

Şi mă deranjează că întrebările pe care le punem unii dintre noi au parte de zâmbete condescendente ce abia se ascund în spatele în spatele agendelor „neutre.”

De fapt, pe cine interesează ce mă deranjează pe mine?

Îmi amintesc celebra replică dată de Ceauşescu din faimosul balcon al „revoluţiei”: „staţi liniştiţi la locurile voastre!”

Cam asta ni se spune de către cei care vor să ne facă să credem că ne agităm fiindcă nu ştim să citim, pentru că vedem duşmani ai credinţei acolo unde nu sunt decât „specialişti” ai ei. În vreme ce ofensiva ereziilor continuă, deşi ni se tot inoculează ideea că e total… inofensivă!

Da, e o treabă grozavă să te poţi mândri că te-ai fotografiat cu un teolog de talia lui Volf! (nu ofer link-ul, căci aici funcţionează… excluderea, nu îmbrăţişarea!)

În ce mă priveşte, şi sunt convins că aşa gândesc şi alţii, prefer să mă asigur că voi avea parte de o „fotografie” de final cu un Personaj căruia să-I pot mărturisi: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” şi să aud răspunsul: „Bine, rob bun şi credincios…”

by  Marinel Blaj

 

Sursa: http://cetateadepiatra.wordpress.com/2014/06/20/inofensiva-ofensiva/

Foto

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s