Meditații ale Zilei de 13 Mai 2014

Biblia sublibiata„Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnu! El este ajutorul şi scutul lor.”

Psalmul 115:11

Dacă citim tot capitolul vedem ce mare deosebire este între aceia care se tem de Dumnezeu, şi cei care se închină la idoli. Câte promisiuni scumpe au cei temători de Dumnezeu! Oricând putem să venim înaintea Domnului cu problemele noastre, fie mici, fie mari, şi putem avea încredinţarea că El ne va da izbândă şi promisiunea că nu vom duce lipsă de nimic.

Dar cei care nu se tem de Dumnezeu, cei care nu cred, nu au parte de ocrotirea Lui. Sunt stăpâniţi de frică tot timpul, şi nu găsesc linişte. Însă cei ce se tem de Dumnezeu, Domnul este scutul lor, şi ei ţin poruncile Lui. Este scris de asemenea, să privim şi să urmăm exemplul celor din trecut. Dacă privim viaţa patriarhilor, a prorocilor, şi a tuturor acelora care au depus mărturie în timpul vechiului legământ, cum s-au bazat chiar şi în vremurile necazurilor pe cuvântul Lui Dumnezeu, şi şi-au pus încrederea în Domnul, este o îmbărbătare pentru noi. Sunt mulţi care în timpuri grele strigă la Domnul pentru ajutor, şi se încred în El doar pentru o vreme. Dar dacă ajutorul Lui Dumnezeu întârzie, atunci încrederea lor se destramă, şi încep să cârtească. Ferice de cei statornici în credinţă, care se încred că Acela care îngrijeşte păsările cerului nu-i uită nici pe ei.

Tatăl nostru ceresc îngăduie uneori ceva mai mult în viaţa noastră, pentru ca să vadă dacă avem încredere în El, chiar şi în situaţii în care nu vedem nicio scăpare. Cei statornici pot să depună mărturie că ajutorul Lui vine totdeauna la timpul potrivit. El ne poartă de grijă atât în cele materiale, cât şi în cele spirituale, ne dăruieşte exact ceea ce ne lipseşte la timpul potrivit. De aceea avem motive suficiente pentru a ne încrede în El, căci îndurarea Lui este mare. (Meditaţii zilnice  de  Fritz Berger)

***

Şi a fost aşa: după moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând: „Moise, robul Meu, a murit; şi acum, ridică‑te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care le‑o dau lor, fiilor lui Israel“

Iosua 1.1,2

Pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.   Ioan 1.17
„Slăbiciunea şi inutilitatea“ (Evrei 7.18) principiilor legii sunt clare atunci când înaintea noastră stă puterea lui Dumnezeu în har.

Legea spune: „Fă aceasta şi vei trăi“ (Luca 10.28). Ea cere ascultarea omului ca o condiţie pentru obţinerea vieţii, în timp ce evanghelia lui Dumnezeu aduce viaţa prin dreptatea divină intensificată deja prin ceea ce a fost făcut de Mântuitorul nostru, care a murit pentru noi.Legea apelează la om – la omul aflat în relaţie cu Dumnezeul adevărat, dar totodată responsabil în el însuşi pentru a face binele.

Harul, pe de altă parte, curge de la Dumnezeu, în îndurarea Sa, spre omul aflat în starea lui păcătoasă (Romani 5.8). Legea îi porunceşte omului să facă ceea ce, în starea lui neajutorată, nu poate niciodată să facă. Harul lui Dumnezeu îi acordă omului neputincios o viaţă nouă în Hristos Isus. Legea îi porunceşte omului să se ridice pentru binecuvântare; harul îi aduce omului binecuvântarea acolo unde se află el.

Binecuvântările spirituale sunt, într‑adevăr, toate din har. Aşadar, puterea acestor cuvinte, „Moise, robul Meu [o imagine a legii] a murit“ trebuie ţinută înaintea ochilor inimii, dacă vrem să ne ridicăm şi să Îl urmăm pe Iosua al nostru (Isus, Domnul înviat din morţi), luând astfel în stăpânire binecuvântările noastre cereşti. (H. F. Witherby) (Meditație DOMNUL ESTE APROAPE)

***

LATURA SĂNĂTOASĂ A COMPETIŢIEI

Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul!” (1 Corinteni 9:24)

Noi spunem lucruri precum: „Viaţa este o rutină, iar cei mai rezistenţi câştigă”, „Oamenii de treabă ies pe ultimul loc”, „Să câştigi nu e totul – este singurul lucru care contează!”

Asemenea sentimente caracterizează cultura noastră, făcând ca stilul de viaţă dependent de muncă să distrugă sănătatea, să fractureze viaţa de familie şi să elimine disciplina spirituală necesară pentru a avea o relaţie mereu crescândă cu Dumnezeu.

Aşadar, ce ar trebui să facem? Să evităm orice competiţie? Să ieşim din competiţie? Să ne retragem şi să ne uităm cum lumea trece pe lângă noi? Nu, acestea nu sunt opţiunile unui urmaş al lui Hristos. Aşadar:

1) Fereşte-te de competiţia care duce la gelozie. Spiritul de competiţie al lui Cain faţă de fratele său Abel l-a dus la crimă (Geneza 4:1-8). El a încercat să-şi doboare fratele pentru a se ridica pe sine. Împăratul Saul a încercat să-l ucidă pe David când mulţimea a cântat: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii” (1 Samuel 18:6-11). Aceste cuvinte au făcut ca gelozia să crească în el asemenea cancerului.

2) Înţelege că prin încercarea ta de a excela în vocaţia ta. îl preamăreşti pe Hristos. Pavel scrie: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări…. ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:24-27). Nu este vorba despre a ajunge înaintea altora; ci este vorba despre maximizarea a tot ce faci spre slava lui Dumnezeu! „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). (CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI)

***

DOAMNE, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.

Ioan 21.17

Înaintea căderii lui, Petru a vorbit foarte sigur despre el către Domnul: „Doamne cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte” (Luca 22.33). Dar acum, după căderea sa, a recunoscut că într-un om care a făcut ca el nu poate exista iubire pentru Isus. El a renunţat la înălţimea încrederii în sine însuşi în aşa măsură încât nu mai are încredere în inima sa ca să mai vorbească despre dragostea lui pentru Marele Păstor.

De aceea a şi răspuns Domnului în acest mod: „Tu toate le ştii; ştii că te iubesc.” Cu alte cuvinte: „Doamne, Tu ştii dacă există dragoste adevărată în inima mea.” O, ce judecată lăuntrică trebuie să fi fost la Petru. Aceasta a fost clipa despre care spunea Domnul Isus „Şi după ce te vei întoarce să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32). Acum îl poate folosi Domnul pe Petru pentru a păzi oiţele Lui. Pe un Petru care era plin de idei şi iniţiative personale, Domnul trebuia să-l lase să meargă pe drumul propriu până când s-a smerit, dar unui Petru care s-a smerit şi care nu mai avea încredere în el însuşi, Domnul putea să-i dea în primire răspunderea creşterii turmei. Petru a fost făcut în stare să primească şi să facă voia Iui Dumnezeu.

De fapt, astfel se prezintă situaţia în orice lucru cu privire la Domnul nostru. Dacă mai avem un gând de slavă despre noi înşine înseamnă că nu ne încredem complet în Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca Petru care nu a ascultat de avertizarea Domnului Isus. În toate lucrurile cereşti numai UNUL SINGUR are conducerea şi acesta este DOMNUL şi NU slujitorul Lui.

O, de-am fi toţi convinşi de acest lucru. Atunci nu ar mai fi nici o lucrare din iniţiativă proprie ci toate s-ar face sub călăuzirea Duhului Sfânt, spre slava Marelui nostru Păstor. Cine ajunge să aibă între oameni o stare care întrece măsura creşterii lui în ascuns cu Dumnezeu, trebuie să tremure, gândindu-se la soarta care-l aşteaptă, căci nu va izbuti în mărturia pe care o dă între oameni.  (CALENDAR DOMNUL ESTE APROAPE )
***

Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. 

(Romani 8:26)

De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci … necazul aduce răbdare“ (Romani 5:3). Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“ (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei“ (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat. Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!“ (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie“ (Isaia 53:7). Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili. Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate … nu se poartă necuviincios, … nu se mânie … acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată“ (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor“ (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?“ (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?“ (Matei 20:22).Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti“ (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste. (IZVOARE IN DESERT)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s