MEDITAȚII CREȘTINE – 24 Aprilie 2014

BibliaPentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris.

Neemia 9:38

by C.H. Spurgeon

Multe dintre experienţele vieţii ne-au condus să ne reînnoim legământul cu Dumnezeu, spre binele nostru. După ce ne-am însănătoşit dintr-o boală şi ni s-a adăugat, ca lui Ezechia, un număr de ani vieţii, este de dorit să o facem. După ce suntem scăpaţi dintr-un necaz, când sufletul nostru cântă de bucurie, este bine să ne plecăm la piciorul crucii şi să ne reînnoim legământul. Şi, în mod deosebit, ar trebui să ne reînnoim legământul după orice păcat care L-a îndurerat pe Duhul Sfânt, sau a adus dezonoare cauzei lui Dumnezeu. Să privim atunci spre sângele care ne face mai curaţi decât zăpada și să ne oferim din nou inimile înaintea lui Dumnezeu.

Nu trebuie să aşteptăm necazurile ca să ne reînnoim dedicarea, este bine să facem la fel şi în vremuri de prosperitate. Dacă întâlnim Ocazii care merită să fie numite „îndurări nesperate” atunci, cu siguranţă, dacă El ne-a onorat aşa, trebuie să-L onorăm şi noi. Să scoatem la lumină toate podoabele împărăteşti închise în tainiţa inimii noastre şi să-l aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Iubirii, în mijlocul slavei. Dacă am învăţa cum să ne purtăm în vremuri de prosperitate, n-ar fi nevoie de atâtea necazuri. Dacă am aduna tot binele din mângâieri, n-ar fi nevoie de atâtea nuiele.

Am primit de curând unele binecuvântări la care nu ne așteptam? Ne-a pus Domnul o comoară la picioare? Putem să cântăm îndurările Sale necuprinse? Atunci aceasta este ziua în care să ne punem mâinile pe coarnele altarului şi să spunem: „leagă-mă aici, Doamne; leagă-mă aici cu funii, pentru veşnicie“.

Deîndată ce avem nevoie de împlinirea unor noi făgăduinţe ale lui Dumnezeu, să-i oferim noi rugăciuni, pentru ca vechiul legământ să nu fie dezonorat. Să facem un „legământ în scris” cu El în dimineaţa aceasta, bazat pe durerile lui Isus la care am meditat în ultima lună.

*

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

Cântarea Cântărilor 2:12

Primăvara este un anotimp minunat. Zilele lungi şi geroase de iarnă ne ajută să apreciem căldura blândă a primăverii, şi promisiunea verii care se apropie ne umple de bucurie. După o perioadă de întuneric al sufletului, este minunat să vezi din nou lumina Soarelui Neprihănirii. Atunci darurile noastre spirituale se trezesc şi răsar ca brânduşele şi narcisele. Inimile noastre sunt învăluite în cânturi de recunoştinţă, mult mai melodioase decât imnurile păsărilor. Asigurarea păcii, mai dulce decât glasul turturicii, se aude în sufletul nostru. Acum este timpul să căutăm părtăşia cu Cel iubit. Acum trebuie să ne ridicăm din amorţeala şi să ne întoarcem la El. Dacă nu vom întinde pânzele când vântul este favorabil, vom suporta consecinţele. Timpurile de înviorare nu trebuie să treacă peste noi fară să ne schimbe. Când Isus însuşi ne vizitează şi ne îndeamnă să ne trezim, putem să fim atât de nesocotiţi şi să-L refuzăm? El s-a înălţat ca să putem fi şi noi înălţaţi. Prin Duhul Său, El ne înviorează şi ne pregăteşte să ne înălţăm la ceruri, în sfântă părtăşie cu El, la o viaţă nouă. Să părăsim starea noastră amorţită şi indiferentă; atunci când Dumnezeu creează primăvara pentru noi, trebuie să o primim cu muguri tineri şi ramuri proaspete. O Doamne, dacă în inima mea amorţită nu a sosit încă primăvara, Te rog să o aduci Tu, fiindcă am obosit departe de Tine. Când vei pune capăt nesfârşitei ierni? Coboară, Duh Sfânt, şi înnoieşte-mi sufletul. înnoieşte-mă, trezeşte- mă, şi priveşte-mă cu îndurare. In noaptea aceasta, II implor pc Domnul să aibă milă de slujitorul Său şi să-mi trimită vremuri de înviorare.

2) MÂNTUIREA PRIN HRISTOS – Meditație de  Fritz Berger

Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul lui?

Romani 11:34

Cât de mulţi sunt aceia în zilele noastre care ar vrea să sfătuiască pe Dumnezeu ce anume să facă, pentru ca ei să umpluţi de putere. Cum ar fi însă dacă s-ar întâmpla după voia fiecăruia? Capul meu ar fi crescut întratâta, încât nu ar mai avea loc în Elveţia, dacă s-ar fi întâmplat toate după voia mea. Aş fi alungat toate duhurile rele, le-aş fi scos afară din lume; aş fi fost mai aspru cu ele, decât Mântuitorul. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine mâine. Poate mă voi găsi în faţa unor lucruri nepăcute, dar ştiu una:că va fi spre folosul meu, şi aceasta o spune Dumnezeu. Toate vor fi spre binele meu; nu pentru că eu gândesc aşa, ci pentru că Dumnezeu o spune. Ce am putea gândi despre acel biciclist care ar claxona tramvaiul care vine din sens opus, ca să-i iasă în cale? Tramvaiul circulă pe şine, astfel biciclistul trebuie să-l ocolească, chiar dacă nu-i este pe plac, dacă nu vrea să se accidenteze. Şi noi totuşi am vrea de multe ori să-I spunem Lui Dumnezeu cum trebuie să procedeze. Un lucru mi se pare important la poporul Israel;n-au vrut să înţeleagă drumurile Lui. Nici eu nu am fost dispus să înţeleg timp îndelungat, apoi mi-am dat seama că totul s-a întâmplat cum nu se putea mai bine. Cum conduce El soarta mea, este măreţ, şi va fi spre mântuirea mea.

3) CALENDARUL ”DOMNUL ESTE APROAPE”

Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.  – Evrei 4.2

O ţară în care va curge lapte şi miere a fost promisă poporului de către Dumnezeu. Ce ţel măreţ în comparaţie cu robia Egiptului. Drumul ducea, după înţelepciunea lui Dumnezeu prin pustie. Dar şi pustia a fost parcursă. Acum ţara le era în faţă şi Moise îi îmbărbătează spunând: „Suie-te, ia-o în stăpânire cum ţi-a spus Domnul Dumnezeu” (Deut. 1.21). Aici s-a arătat ca şi în multe cazuri anterioare necredinţa poporului. Norul de foc era o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor, şi totuşi poporul, nu a crezut. Au trimis oameni ca să iscodească ceea ce a promis Dumnezeu (Deut. 1.22). Dumnezeu acceptă şi aceasta dar urmările sunt tragice. Toţi cei care au ieşit din Egipt a trebuit să moară în pustie afară de Iosua şi Caleb.„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună” (Evrei 4.2) numai că ţelul nostru este ceresc, mult mai preţios decât ţara pământească. Dar fără credinţă este imposibil astăzi de a intra în odihna şi sfinţenia Sa.

Noi toţi am fost sclavi ai păcatului şi ai Satanei şi tu vei rămâne mai departe în această stare dacă nu vei veni la Domnul Isus cu povara ta. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate neprihănirea Lui” (Rom. 3.25). Crede ceea ce a spus Dumnezeu: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Rom. 3.10). Crede în Domnul Isus care a spus: „Pe cel ce vine Ia Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

Nu te bizui nici pe creşterea ta aleasă în familie de credincioşi şi nici pe mărturisirea ta religioasă. O mărturisire religioasă avea şi Israelul şi totuşi nu i-a folosit la nimic. VIAŢĂ din Dumnezeu trebuie să ai, viaţă veşnică prin credinţa în Domnul Isus ca să poţi intra în odihna veşnică.În nimic nu este viaţa veşnică decât în Domnul Isus

4) MANA DE DIMINEAŢĂ

“Fă lucrarea unui evavanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

2TIMOTEI 4:5

Fără îndoială că aceste cuvinte sînt adresate lui Timotei care era în adevăr un evanghelist şi pe care apostolul Pavel îl lăsase în Efes cu scopul acesta, dar Duhul Sfint Se adresează aici şi oricărui credincios care poate şi trebuie să fie un purtător al vestei bune că Dumnezeu acordă o mîntuire gratuită oricui crede în jertfa de la Golgota a Fiului Său, Isus Hristos.Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de nici o şcoală specială, nici de hirotonisire sau ordinare din partea cuiva, ci doar de o inimă plină de iubire faţă de cei pierduţi, de o vorbă simplă şi de pildă de viaţă care să susţină cele spuse altora. Marea temă a celui ce duce vestea bună este Domnul Isus; Singurul şi singura putere de a prezenta această temă este Duhul Sfînt iar acela căruia trebuie să i se dezvăluie această mare temă este bietul păcătos pierdut. Pentru evanghelist, Domnul Hristos este mereu nou; puterea Duhului este totdeauna proaspătă iar starea şi destinul sufletului omenesc are totdeauna mare nevoie să i se vorbească despre Domnul Isus.

Ce mare cinste ni s-a dat să fim “împreună lucrători cu Dumnezeu” (1Cor. 3:9) dar şi ce mare răspundere pentru că atunci cînd îl prezentăm pe Domnul Isus altora trebuie mai întîi să-L avem şi să-L arătăm în noi înşine. “Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci în toate privinţele arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu……prin curăţie, prin cunoştinţă, prin bunătate, prin dragoste neprefăcută…” (2Cor. 6:4, 6).

Trebuie să ştim că predicarea Evangheliei, în înţelesul divin al cuvîntului, nu este o declarare stearpă a unei doctrine evanghelice – o vorbire formală pe care o repetăm mereu ca o rutină ci, “este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom. 1:16). A propovădui Evanghelia este realmente dezvăluirea inimii pline de iubire a lui Dumnezeu în Persoana şi lucrarea Domnului Hristos, şi toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfint, din inepuizabila comoară a Sfintei Scripturi. C.H.M

Fie ca lucrarea noastră să fie o lucrare a credinţei şi care să-şi tragă puterea, chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru… şi să poarte amprenta harului şi adevărului care au venit prin Domnul Isus Hristos.” J.N.D.

5) IZVOARE ÎN DEŞERT

Şi credinţa este … o puternică încredinţare  despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra“.

El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator.

Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei.

El i-a scris: Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic“ (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre“ (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.

6) WIM MALGO-MEDITAŢII ZILNICE

«Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.»

Efeseni 5:16

Este incontestabil faptul că omul zilelor noastre este su­praaglomerat şi se plânge mereu de lipsă de timp, cu toa­te că ar putea foarte bine face atâtea lucruri cu ajutorul tehnologiei. Timpul este un concept relativ. Unii, în doar câteva minute, fac mai multe ca alţii în ore. Când aposto­lul Pavel ne spune că trebuie să răscumpărăm vremea, se referă la faptul că trebuie să transformăm puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în veşnicie. Cum se poate realiza acest lucru? In primul rând, printr-o viaţă adevărată de ru­găciune. Rugăciunea trebuie să fie sinceră şi practicată în mod regulat. Daniel şi-a răscumpărat zilnic timpul. De ce? Pentru că era un om al rugăciunii. El şi-a fixat ca prioritate să se roaîge de trei ori pe zi la aceeaşi oră. Astfel viaţa lui a fost îndreptată spre veşnicie, fiind zidită pe valorile ceru­lui.Un om care se roagă ştie să fie liniştit şi calm. Diavolului îi este frică de acest lucru, de aceea apostolul Pavel spune: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). În linişte Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, ne conduce şi ne atenţionează, astfel încât să putem accepta curăţirea de păcatele noastre prin sângele lui Isus.

7) DOMNUL ESTE APROAPE/GBV/2014

A fost un om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toţi să creadă prin el … Şi el a mărturisit: „Nu sunt eu Hristosul“ … I‑au spus deci: „… Ce spui despre tine însuţi?“. El a spus: „Eu sunt glas al unuia care strigă în pustie: «Neteziţi calea Domnului», după cum a spus profetul Isaia“.         Ioan 1: 6, 7 , 20, 22, 23

Profeţi şi profeţiile lor – Ioan Botezătorul (1)

Evanghelia după Luca ne prezintă frumoasa istorie a naşterii lui Ioan Botezătorul; Evanghelia după Ioan ni‑l introduce pur şi simplu ca „un om trimis de la Dumnezeu“ şi ne arată scopul pentru care a fost trimis: „Să mărturisească despre lumină“; Isaia şi Maleahi ne vorbesc despre misiunea lui; îngerul Gabriel şi chiar tatăl lui, Zaharia, prevestesc ce urma să facă. Aici îl vedem în acţiune.

În Ioan 1 îl vedem pe Ioan mărturisind încontinuu despre Isus. „Acesta era Cel despre care am zis: «Cel care vine după mine este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine»“ (Ioan 1.15). Conducătorii religioşi ai iudeilor vor să ştie mai multe despre acest mesager şi întreabă despre autoritatea cu care îşi proclamă mesajul. Însă el nu vrea să vorbească despre sine însuşi – el are de adus un mesaj despre un Altul. Acesta este cel mai important lucru pentru el.Cu cât este întrebat mai mult despre sine însuşi, cu atât răspunde mai succint. „Tu cine eşti?“ „Nu sunt eu Hristosul.“ „Atunci cine eşti? Eşti tu Ilie?“ „Nu sunt!“ „Eşti tu profetul?“ „Nu!“În final, fiind constrâns să dea un răspuns, el spune că este „glas al unuia care strigă în pustie“ şi îşi proclamă mesajul: „Neteziţi calea Domnului“. El continuă să le spună despre Cel pe care nu Îl cunoşteau, Căruia el nu era vrednic să‑I dezlege cureaua sandalei. Câtă modestie – să fie mai degrabă o voce nevăzută, dar o voce care să‑L facă cunoscut pe Hristos! Cum stau lucrurile cu noi? (E. P. Vedder, Jr.)

8) TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU de CHARLES H. SPURGEON

CONDIŢIE DE BINECUVÂNTARE

Aduceţi la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea daca nu voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. (Maleahi 3.10)

Mulţi citesc această făgăduinţă şi-i doresc împlinirea, fără a lua seama la condiţia pusă. Nu ne putem aştepta să vedem cerul deschizându-se pentru a avea parte de ea, afara numai dacă dăm Domnului şi lucrării Lui, ceea ce le datorăm. Nu ar fi lipsă de fonduri pentru lucrările sfinte, dacă toţi aceia care poartă numele de creştini, ar plăti ceea ce trebuie.Mulţi din ei sunt săraci pentru că îl fură pe Dumnezeu. Multe Biserici nu sunt vizitate de Duhul Sfânt, pentru că ele îi lasă pe slujitorii lor să flămânzească. Dacă noi nu dăm slujitorului lui Dumnezeu hrana sa zilnică, să nu ne mirăm că primim din lucrul său hrană slabă pentru sufletele noastre. Când sarcina lui devine tot mai grea, din lipsă de ajutoare şi lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată din cauza lipsei de fonduri, cum putem nădăjdui să propăşim duhovniceşte?Să vedem! Ce am dat eu până acum? Dacă am fost zgârcit cu Dumnezeu şi m-am târguit cu Domnul, Mântuitorul meu, nu voi mai fi ca în trecut. Voi da zeciuielile mele Domnului, jertfind pentru lucrarea Sa şi ajutând pe sărac. Atunci voi simţi puterea Sa, care mă va binecuvânta din plin.

9) PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Fapte 1:1-9

Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… pină la marginile pămtntului.    Fapte 1:8

TRIMIŞI ÎN MISIUNE

Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia pînă la marginile pămîntului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionara, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mîinile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mîinile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tînără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gîndit imediat: „Doamne, nu chiar Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foartemult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud. Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspîndirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim. Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul.  P.R.V.
Să faci cu mine ce vei vrea
Să fiu în cer, în rai sau glie.
Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,
Mi-e singura supremă bucurie. [P.L.]
Există un singur lucru pe care nu-l putem face în lucrarea misionară: acela de-a scăpa de responsabilitate.

10) SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul I De la Geneza la Iosua
Jean Koechlin –  Exod 16: 13-31

Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …” – I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răspuns că El însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer” (Ioan 6.31-33).

Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare im­portanţă în legătură cu aceasta:

1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care II dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10)

2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susţinătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.

3. In sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, înainte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineaţa, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindu-ne ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

11) Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

 DREPTUL DE A CONDUCE (2)

Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă” (Romani 12:8)

Câştigarea dreptului de a conduce necesită din partea ta răspunsul la câteva întrebări:

1) Pot trăi cu rezultatul acestor decizii? înainte de a te lansa în ceva, asigură-te că ai ce-ţi trebuie pentru a face faţă situaţiei. Dacă abia îi faci faţă acum, cum te vei descurca cu mai mult? Înainte ca Dumnezeu să zidească lucrarea, El zideşte bărbatul sau femeia, deoarece odată cu succesul suplimentar vine şi responsabilitate suplimentară.

2)Rezultatul obţinut merită investiţia? Când te dedici în mod exagerat şi te suprasoliciţi, primul lucru care are de suferit este timpul tău cu Dumnezeu. Următorul lucru care are de suferit este familia. Şi fără acoperirea celor două, vei fi vulnerabil. Există numeroase cauze bune în această lume, dar Dumnezeu te va face să prosperi numai când te concentrezi asupra lucrului pe care te-a chemat să-l faci.

3) Sunt aşteptările mele realiste? Hudson Taylor a spus: „încearcă lucruri mari pentru Dumnezeu şi aşteaptă-te la lucruri mari de la Dumnezeu”. Când înţelepciunea şi abilitatea omenească nu te vor duce cu un pas mai în faţă, credinţa te va duce, deoarece ea îl ţine pe Dumnezeu de mână. Şi cu Dumnezeu „toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19:26). Fii sigur că acţionezi prin credinţă şi nu prin presupunere!

4) Cum pot supravieţui astăzi pentru a mă dezvolta mâine? Obstacolele şi împotrivirea sunt inevitabile; ele fac parte din călătorie. Dar nu trebuie să le laşi să te facă să te îndoieşti de Dumnezeu şi de ceea ce te-a chemat El să faci. Fii ca Avraam – nu „te îndoi”, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu. „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:20-21).

12) SĂMÂNŢA BUNĂ

… însuşirile nevăzute ale Lui [Dumnezeu], puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit … în lucrurile făcute de El …

Romani 1.20

Carl von Linné, cercetător al naturii, a obţinut merite mari prin denumirile ştiinţifice, pe care el le-a dat plantelor şi animalelor. Dar atenţia lui Linné nu a rămas numai la natură, ci şi-a îndreptat-o spre Creatorul acestor lucrări din natură. El scria: „Aici admir înţelepciunea Creatorului, care poate fi recunoscută tot mereu în diverse feluri.

Dar Linné a ajuns şi la convingerea că acest atotputernic Creator se gândeşte şi la el personal. Despre aceasta, el scria: „A fost un timp când mă îndoiam că Dumnezeu se interesează de mine“. Dar apoi a învăţat să se lase condus de Dumnezeu.

Dumnezeu este Duh şi de aceea noi nu-L vedem. Dar împreună cu Linné şi alţi oameni de ştiinţă putem recunoaşte în natură mărimea şi puterea Creatorului nostru. Dar acest Dumnezeu invizibil, a cărui putere veşnică se arată în natură, ne-a comunicat mult mai multe despre Sine. El S-a descoperit deplin în Fiul Său Isus Hristos. Cine doreşte să cunoască pe Dumnezeu şi îndurarea Sa, dragostea, adevărul Său, acela trebuie să meargă la Isus Hristos şi să-L primească în viaţa sa.

13) TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”  – Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi ..afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui”. Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucra­rea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un stan­dard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.

___________________________________

Primite prin Email, prin munca și grija insistentă a unor frați speciali!

Domnul să se atingă de tot mai multe suflete și să le întărească pe Cale!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s