MEDITAȚII CREȘTINE – 9 Aprilie 2014

Biblia(1) Meditații de Charles H. Spurgeon
În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.

Luca 23:27

În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii.

Când îl văd pe Isus ducându-şi prucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea persecutată, iubirea rănită, Blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-a sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi. Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.
Cu sufletul plin de iubire şi chin
Îi scald picioarele în lacrimi —
Şi plâng mereu în suflet Mirele divin
Căci m-a salvat prin grele patimi.

*

Îndurarea Ta mă face mare.

Psalmi 18:35

Cuvintele acestea pot fi traduse prin „bunătatea Ta mă face mare”. David a recunoscut bucuros că măreţia Sa nu se datora meritelor lui, ci bunătăţii lui Dumnezeu. „Providenţa” este o alta variantă, şi providenţa nu este nimic altceva decât bunătatea în acţiune. Bunătatea este mugurele, iar providenţa este floarea; bunătatea este sămânţa, şi providenţa este recolta. „Ajutorul Tău” este un alt cuvânt pentru providenţă. Providenţa este aliatul tuturor sfinţilor, care îi ajută în slujba Domnului. Alte două variante sunt „umilinţa” şi „protecţia Ta”. Cuvântul protecţie combină toate ideile menţionate până acum, inclusiv pe cea a umilinţei. Versetul spune că Dumnezeu s-a umilit pe Sine însuşi pentru ca noi să fim mari. Suntem atât de mici încât, dacă Dumnezeu îşi manifestă măreţia, suntem călcaţi în picioare. Dar Dumnezeu, care trebuie să se aplece ca să privească cerurile şi îngerii, îşi apleacă privirile mult mai jos ca să se uite la noi şi ne face mari. Mai sunt câteva versiuni. De exemplu, versiunea Septuaginta spune „pedeapsa Ta m-a făcut mare”, referindu-se la corecţia unui tată. Versiunea caldeeană menţionează că „prin cuvântul Tău am fost îmbogăţit”. Ideea rămâne aceeaşi. David îşi subscrie măreţia bunătăţii Tatălui ceresc. Fie ca acest sentiment să fie oglindit şi în inimile noastre, şi în această seară să ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus strigând „îndurarea Ta mă face mare”. Cât de miraculos am experimentat bunătatea lui Dumnezeu! Cât de blânde au fost pedepsele Lui! Cât de mare răbdarea Lui! Cât de folositoare învăţăturile Lui! Cât de stăruitoare rugăminţile! Meditează la această temă, credinciosule. Trezeşte-ţi recunoştinţa, adânceşte-ţi umilinţa şi reînnoieşte-ţi iubirea înainte să adormi în seara aceasta.

*

(2) Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi
BINECUVÂNTAT PRIN LOCUL DE MUNCĂ (2)

Dobândeşte înţelepciunea… dobândeşte priceperea

Proverbe 4:7

în cartea sa; „Inteligenţa emoţională“, psihologul Dr. Daniel Goleman spune despre coeficientul de inteligenţă că are un aport de 20 de procente din succes. Pentru a-ţi păstra locul de muncă şi a obţine o promovare, ai nevoie de mai mult decât de inteligenţă. Goleman sugerează mai multe lucruri care te ajută să reuşeşti la locul de muncă:

1) încrederea: Angajaţii încrezători au încredere în abilităţile pe care li le-a dat Dumnezeu. De unde primeşti această încredere? De la Dumnezeu! „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118:8).

Încrederea în Dumnezeu îţi dă asigurarea că „poţi face totul în Hristos care te întăreşte” (Filipeni 4:13). 2)

Curiozitatea: „dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea“. Curiozitatea înseamnă nerăbdarea de a cunoaşte, de a învăţa şi de a înţelege mai multe. Angajaţii curioşi sunt interesaţi de ce nu este evident. Ceilalţi presupun că nu există soluţie sau că este prea dificil, aşa că renunţă în punctul în care ar trebui să înceapă. Dar când ceilalţi spun: „mă depăşeşte”, angajaţii curioşi spun: “Există un răspuns. Există o cale mai bună. Avem nevoie doar de mai multă pricepere”. Toţii angajatorii îşi doresc angajaţi curioşi.

3) Hotărârea: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Teama este un „duh”. Este o atitudine care te face să te dai înapoi, să rămâi pe loc sau să renunţi. Acel duh nu vine de la Dumnezeu, aşa că împotriveşte-i-te. Nu te teme să-ţi asumi un risc pentru care te-ai rugat sau să accepţi responsabilitatea pentru un rezultat anume.

(3) MÂNTUIREA PRIN HRISTOS: Meditaţii zilnice de Fritz Berger

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Matei 10:28

În Scriptură citim de multe ori cuvântul: ”Nu te teme”. Mântuitorul a adresat cuvintele de mai sus ucenicilor Săi înainte de a-i trimite. El i-a încurajat să nu se teamă de suferinţă, sau de moarte. Cea mai mare împotrivire au găsit-o la farisei şi la învăţători. Aceştia nu au putut suporta ca oameni neînvăţaţi să apară şi să predice Evanghelia făcând semne şi minuni. Nu le-a fost pe plac faptul că poporul îi asculta, de aceea pizma şi ura împotriva ucenicilor Domnului era tot mai mare. Lupta este aceeaşi şi astăzi. Dacă un om se naşte din nou prin puterea Lui Dumnezeu şi începe să slăvească lucrarea făcută de Dumnezeu prin Isus Hristos, recunoscând că are siguranţa iertării păcatelor sale, că nu mai este nimic vrednic de condmnat în viaţa acelora care sunt găsiţi în Hristos Isus, lumea creştină i se împotriveşte. Atunci se spune despre omul acesta: ”Şi-a pierdut minţile, nu mai este scăpare pentru el”, iar ura şi prigonirea din partea lumii creştine se manifestă sub formele cele mai diferite. Dar cel care are mântuirea în Hristos nu se teme de o împotrivire în acest fel, căci este convins că acolo unde este împotrivire, acolo este şi Dumnezeu. Iar acolo unde dăm de formalităţi creştine şi întuneric, acolo se dezlănţuie prigonirea. Cât de important este să ne ţinem tare de cuvintele Mântuitorului spuse ucenicilor Săi: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul.” Trăim vremurile de pe urmă şi diavolul foloseşte toate mijloacele împotriva celor născuţi din Dumnezeu. De aceea să fim neclintiţi în dorinţa noastră de a mărturisi despre dragostea şi puterea Lui Dumnezeu.

(4) TOTUL PENTRU GLORIA LUI  de Oswald Chambers

L-am văzul eu pe El?

“După aceea, S-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei.”

Marcu 16:12

A fi mântuit şi a-L vedea pe Isus nu este acelaşi lucru. Mulţi sunt părtaşi ai harului lui Dumnezeu, dar nu L-au văzut niciodată pe Isus. O dată ce L-ai văzut pe Isus, nu mai poţi fi niciodată acelaşi, lucrurile nu te mai atrag aşa cum te atrăgeau înainte.Trebuie să faci întotdeauna distincţie între ceea ce vezi tu că este Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii doar ce a făcut El pentru tine, nu ai un Dumnezeu destul de mare; dar dacă L-ai văzut pe Isus aşa cum este El, experienţele pot veni şi trece, dar tu vei rămâne neclintit, întrucât L-ai văzut „pe Cel care este nevăzut”. Orbul din naştere n-a ştiut cine era Isus până când n-a apărut El şi i S-a arătat. Isus Se arată celor pentru care EI a făcut ceva, dar noi nu-I putem dicta când să vină. El poate veni deodată, în orice moment..„Acum îl văd!”Isus trebuie să se arate personal atât prietenilor tăi, cât şi ţie; nimeni nu-L poate vedea pe Isus prin ochii tăi. Când unul L-a văzut pe Isus şi celălalt nu, se produce o despărţire. Tu nu-1 poţi aduce pe prietenul tău la Isus dacă Dumnezeu nu-1 atrage la El. L-ai văzut pe Isus? Atunci vei vrea ca şi alţii să-L vadă. .Atunci s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.” Trebuie să le spui şi altora, chiar dacă nu te vor crede.

O, dac-aş putea să-ţi spun, cu siguranţă ai crede!
O. dac-aş putea doar să-ţi spun ce am văzut!
Cum să-ţi spun şi cum ai putea să primeşti,
Cum. până când El nu te aduce acolo unde sunt eu?

(5) CALENDARUL ”DOMNUL ESTE APROAPE” 

Ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.

Evrei 1.4

Care este minunăţia sau superioritatea Numelui acesta de „Fiu” care-I revine Domnului Isus? În gândul de creaţie al lui Dumnezeu şi îngerii au fost numiţi „fiii lui Dumnezeu” (Iov. 2.1). Puternici în întemeierea lor, ca şi în inteligenţa lor ei, sunt „duhuri slujitoare”. În Ps. 103.20 sunt numiţi „tari în putere” Dar Domnul Isus este FIU şi aceasta înseamnă o înălţare pe care îngerii nu o au. „Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Tu eşti FIUL Meu, astăzi te-am născut?” (Evr. 1.5). Rugăm cititorul să observe deosebirea dintre „Fiu” cum este numit Domnul Isus şi „fii” cum au fost numiţi îngerii în Iov 2.1. Iată o mărturie pe care este bine să o reţinem. Dumnezeu vorbeşte despre Fiul Său cu toată preţuirea pe care a avut-o din veşnicie. Niciodată nu a vorbit de o fiinţă creată, astfel de lucruri cum a vorbit de Fiul. Fiul nu se deosebeşte numai în rang de îngeri, aşa cum se deosebesc arhanghelii de mulţimea îngerilor; deosebirea nemărginită constă în faptul că El este Cel veşnic, Fiul necreat. Situaţia Sa veşnică rămâne neschimbată, chiar dacă pentru un timp foarte scurt a fost aşezat mai prejos decât îngerii din pricina morţii Lui. De aceea merită să-I aducem toată adorarea, lauda şi mărirea acum şi în vecii vecilor.Formele pot să-şi facă loc şi în adunările creştinilor, în rugăciunile mereu aceleaşi, în legăturile cu fraţii pe care îi salutaţi prin luarea în deşert a Numelui cel scump, în obişnuinţa de a veni la o adunare, nu pentru ţinta arătată în Scriptură, ci pentru a se face mai răi, prin secte sau grupări care nu sunt altceva decât „taberi” în care s-au statornicit formele. Dacă vrem să mergem cu un Cristos lepădat, trebuie să fim lepădaţi de lume. Dacă Stăpânul nostru a „suferit dincolo de poartă” nu putem să ne aşteptăm să domnim dincoace de poartă. El este: „afară din tabără.” Oh, să ieşim la El, iubiţi creştini.

(6) MANA DE DIMINEAŢĂ

Du-mă pe stînca pe care n-o pot ajunge.

PSALM 62:1

Exclamaţia aceasta a psalmistului nu este o cerere banală, ci un
strigăt cum spune versetul 1. Strigătul acesta iese adeseori din inima credinciosului. Poziţia noastră în Hristos este realizată şi desăvîrşită, dar vai, starea noastră înaintea oamenilor nu este în totul spre slava Mîntuitorului, ba uneori este chiar în contradicţie cu tot ce cuprinde mîntuirea şi făgăduinţele Sale. Harul Său a făcut din noi împăraţi şi preoţi, dar experienţa noastră zilnică este atît de departe de această viaţă normală pentru un om în Hristos. Suferim noi cînd sîntem departe de El, departe de această stare de har şi de putere spirituală? Este o “stîncă” mai presus de noi, de starea noastră? Avem noi dorinţa de a o ajunge? şi atunci, strigăm către El ca să ne conducă pe înălţimile ei? Sau ne mulţumim că sîntm mîntuiti, cu o viaţă religioasă de adunare, cu o formă de evlavie şi fără să dorim nimic mai mult. El ne poate izbăvi de această stare dacă dorim şi strigăm să ne ridice la înălţimea staturii plinătăţii Domnului Isus. El cunoaşte luptele noastre cu lumea, cu duhul ei ademenitor, cu firea noastră, cu dorinţele şi ispitele ei; cu diavolul şi lucrările lui. Dar “Stînca” aceasta noi n-o putem ajunge prin noi înşine ci numai prin El care ne conduce acolo şi de aceea să nu încercăm să ajungem la ea prin propriile noastre puteri. Chemarea noastră însă are un ţel incomparabil mai înalt decît o religiozitate de adunare. Da “Stînca” aceasta este Domnul Hristos şi Dumnezeu şi-a propus din veşnicie să ne facă “…asemenea chipului Fiului Său…” şi nu să rămînem mereu nişte nereuşite asemănări care în orice caz nu-L preamăresc pe Dumnezeu. Apoi “Stînca” aceasta este şi plinătatea de Duh la care deasemenea sîntem chemaţi: “Fiţi plini de Duhul” (Ef. 5:18). Domnul Isus ne-a promis această plinătate. “Cine crede în Mine, din inma lui vor curge rîuri de apă vie… Spunea lucrurile acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” (Ioan 7:38-39)

Să ne pocăim recunoseîndu-ne totala lipsă de plinătate a Duhului şi să ne întrebăm cu sinceritate şi seriozitate: “Doamne, am eu o cît de mică asemănare cu Tine?” Este adevărat că Dumnezeu ne vede deja în Domnul Hristos, asemenea Lui, dar ne văd şi cei din jurul nostru? Reflectăm noi chipul Domnului Isus sau îl reflectăm pe al nostru? “Doamne, du-mă pe STÎNCA pe care n-o pot ajunge.”

(7)  DOMNUL ESTE APROAPE/GBV/2014

Şi David s‑a suit, şi tot Israelul, … ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care şade între heruvimi … Şi au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou.   ( Cronici 13.6,7)

Carul cel nou al lui David (1)
Nu v‑aţi fi pus problema dacă împăratul – conducătorul – având toată dorinţa de a face lucrurile bine, se va fi interesat sau nu dacă Dumnezeu avea anumite instrucţiuni cu privire la transportarea propriului Său chivot. Aţi fi fost siguri că el cercetase mai întâi scripturile, ca să înţeleagă calea cea bună. Însă nu a fost aşa! David s‑a gândit, ca mulţi oameni astăzi, că un car nou putea servi de minune pentru a transporta chivotul sau că felul în care chivotul a ajuns în ţinutul lui Israel era la fel de bun şi pentru a‑l aduce la Ierusalim (1 Samuel 6.7). Faptul că filistenii – duşmanii lui Dumnezeu – au avut această idee, era o chestiune de mică importanţă în ochii lui David.Ce înseamnă un car nou? Este orice lucru care nu se potriveşte cu modelul Scripturii. Aş putea să vă arăt sute de care noi, în creştinătatea de astăzi. Privind la sistemele creştinismului, vedem că aceste care noi se manifestă în diferite forme şi mărimi, caractere şi culori.Chivotul lui Dumnezeu este pus în legătură cu adorarea. Era obiectul central al cortului întâlnirii. Chivotul vorbeşte despre Hristos şi despre Persoana Lui. Scaunul îndurării vorbeşte despre El şi despre lucrarea Lui. Înăuntrul chivotului se aflau: vasul de aur având mană, hrana lui Israel în pustie; toiagul lui Aaron care înmugurise, exprimând harul preoţesc al lui Hristos în înviere; şi tablele legământului, căci legea era ascunsă în El. Israel trebuia să poarte chivotul împreună cu conţinutul acestuia prin pustie.Noi, cei credincioşi, trebuie de asemenea să purtăm chivotul. Întorcându‑ne la trecerea lui Israel prin pustie, vedem că existau preoţi, leviţi şi poporul, adică luptătorii. Astăzi, fiecare credincios este preot în adorare, levit în slujba şi în munca de fiecare zi şi luptător împotriva duşmanului.W. T. P. Wolston

(8) PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text:Luca 20:45-21:4
A văzut şi pe o văduvă săracă aruncînd acolo doi bănuţi. (Luca 21:2)

EXEMPLELE ANONIME
Deşi unele „nume mari” din lucrarea creştină trăiesc deplin învăţăturile lui Cristos Isus, vasta majoritate a creştinilor care-L onorează pe Dumnezeu sînt necunoscuţi şi numele lor nu se trîmbiţează nicăieri. Să ne gîndim la pastorii credincioşi ce se zbat în orăşele mici, cu potenţial mic pentru ca bisericile lor să crească. Să ne gîndim la misionarii care rareori sînt cunoscuţi în afara cercului îngust al celor ce-i sprijină în lucrare. Gînditi-vă la perechile creştine care îşi iau responsabilitatea să fie părinţi adoptivi, ca astfel să-i ajute pe copii ce au o viaţă grea de dus. Cunosc un om care munceşte ca învăţător într-o şcoală, dar care petrece multe ore în fiecare săptămînă pentru a forma noi biserici într-o arie unde nu există mărturia lui Cristos. Nu ajunge niciodată să vorbească într-o biserică mare. Nu a fost citat niciodată şi nu i s-a acordat nici o onoare. Dar nu-i pasă. El ştie că Dumnezeu cunoaşte,şi aceasta contează cu adevărat. În textul de astăzi, văduva care a dat mai mult decît oamenii bogaţi din vremea ei, nu este menţionată cu numele în textul biblic, în mod similar, scriitorul Epistolei către evrei, după ce citează pe cîţiva dintre marii eroi ai credinţei, se referă la o mulţime de anonimi, bărbaţi şi femei, care i-au fost credincioşi lui Dumnezeu prin persecuţii de necrezut şi prin suferinţe (Evrei 11:35-40). Poate că vei primi puţină cinste aici pe pămînt, dar continuă să faci ceea ce Dumnezeu vrea ca să faci. Lucrarea ta are o valoare eternă şi într-o zi Dumnezeu însuşi te va lăuda pentru că ai fost un exemplu anonim.  H.V.L.
Las altora slava şi faima
Şi fără părere de rău.
Eu caut doar slava lui Isus
Şi gloria Numelui Său Horton
Dacă slujeşti numai pentru aplauzele oamenilor, vei sacrifica aprobarea lui Dumnezeu.

(9) TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU  de  CHARLES H. SPURGEON

LOCUL SUPREM AL BIBLIEI
“Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.” (Psalmul 119.165)
Da, o adevărată dragoste pentru Cartea sfântă ne aduce multă pace, al cărei izvor este în Dumnezeu. Legea Sa să ajungă tovarăşa obişnuită a vieţii noastre; ea va aduce în inimile noastre o adâncă mângâiere pe care nimic altceva nu ne-ar putea-o da. Duhul Sfânt lucrează prin acest cuvânt, ca un Mângâietor a cărui binefăcătoare influenţă vine să alunge frământările inimilor noastre.Nimic nu poate fi o piatră de poticnire pentru acela în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Crucea lui de fiecare zi, ajunge pentru el o plăcere; el este pregătit pentru cuptorul încercării, şi zbuciumat nu se miră de el, nici nu este abătut. El nu este enervat ca acela care e în bogăţie, nici zdrobit prin împotrivire; căci este deasupra împrejurărilor schimbătoare ale vieţii din afară. Dacă Domnul îi trimite o mare încercare a credinţei, care face pe altul să spună: „Aceasta e prea tare, cine o poate îndura?“, credinciosul o primeşte fără a murmura, pentru că greutăţile care se pot naşte în mintea sa sunt stăpânite de teama pe care o are el faţă de legea Dumnezeului său, care pentru el este autoritatea supremă, înaintea căreia se pleacă bucuros. Doamne, lucrează azi în noi această dragoste, această pace, această odihnă.

(10) IZVOARE ÎN DEŞERT

Toate acestea pe mine mă lovesc! (Geneza 42:36)

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu. (Romani 8:28)

Mulţi oameni sunt în lipsă când este vorba de putere. Dar cum se produce puterea? Acum câteva zile, eu şi prietenul meu treceam pe lângă o centrală electrică ce producea electricitate pentru tramvaie. Am auzit zbârnâitul şi vuietul nenumăratelor roţi ale turbinelor, şi l-am întrebat pe prietenul meu: „Cum se produce puterea?“ El a răspuns: „E generată pur şi simplu de rotirea acestor roţi şi de frecarea pe care ele o creează. Frecarea produce curentul electric“.

Într-un mod similar, când Dumnezeu doreşte să producă mai multă putere în viaţa ta, El creează mai multă frecare. El foloseşte această presiune pentru a genera putere spirituală. Unii oameni nu se pot folosi de ea, şi fug de presiune în loc să primească puterea şi s-o folosească pentru a se ridica deasupra experienţei dureroase care a produs-o. Opoziţia este esenţială pentru menţinerea echilibrului real dintre forţe. Forţa centripetă şi forţa centrifugă acţionează în opoziţie una faţă de cealaltă ca să menţină planeta noastră pe orbită. Acţiunea de propulsare cuplată cu reacţiunea de repulsie menţin Pământul pe orbită în jurul soarelui în loc să-l lanseze în spaţiu şi pe o cale de distrugere sigură.

Dumnezeu ne călăuzeşte vieţile în acelaşi fel. Nu este suficient să avem doar o forţă de propulsare. Avem nevoie şi de o forţă egală de repulsie, aşa că El ne reţine şi ne trece prin încercările vieţii ca să ne testeze. Presiunile ispitelor şi ale încercărilor şi toate lucrurile care par a fi împotriva noastră ne ajută să progresăm şi ne întăresc temelia. Haideţi să-I mulţumim Lui atât pentru greutăţi cât şi pentru aripile pe care El le produce. Şi realizând că suntem divin propulsaţi, haideţi să alergăm înainte cu credinţă şi răbdare pentru chemarea noastră înaltă şi cerească.   – A.B.Simpson

Într-o fabrică sunt roţi şi angrenaje,
Sunt manivele, scripeţi, curele de transmisie întinse sau lejere –
Unele se învârtesc repede, altele se rotesc încet,
Unele împing înainte, altele trag înapoi;
Unele sunt line şi silenţioase, altele sunt agitate şi zgomotoase,
Bat, huruie, zăngăne, se mişcă cu zmucituri;

Într-o confuzie sălbatică, într-un haos aparent,
Ridică, împing, transmit – dar îşi fac treaba.
De la cel mai puternic levier la cel mai mic zimţ sau angrenaj,
Toate se mişcă împreună pentru scopul plănuit;
Şi în spatele lucrării este o minte care controlează,
Şi o forţă care direcţionează, şi o mână care conduce.

Aşa că toate lucrurile lucrează pentru preaiubiţii Domnului;
Unele pot fi rele dacă le luăm singure;
Unele pot părea că ne împiedică; altele pot să ne tragă înapoi;
Dar ele lucrează împreună, şi lucrează spre bine,
Toate dorinţele zădărnicite, toate refuzurile neînduplecate,
Toate contradicţiile, greu de înţeles.
Şi forţa care le ţine, le grăbeşte şi le întârzie,
Le opreşte şi le porneşte şi le ghidează – este mâna Tatălui nostru.  – Annie Johnson Flint

(11) WIM MALGO-MEDITAŢII ZILNICE

«Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.»  (1 Corinteni  3, 11)

Ziua răsplătirii, ziua judecăţii, ziua în care vom sta ca Biserică a lui Isus în faţa tronului de judecată al lui Dum­nezeu este foarte, foarte aproape. De aceea, drămuieşte-ţi timpul! Ai grijă ca pe temelia sfinţeniei tale – Isus Cristos – să clădeşti aur, argint şi pietre preţioase. Ţelul vieţii ta­le să fie slăvirea Numelui Domnului. Lasă prima ta dra­goste pentru Isus să fie vlăstarul vieţii şi al acţiunilor tale, căci doar aşa tot ce ai făcut va avea valoare veşnică, iar re­colta vieţii tale va fi un adevărat triumf la tronul de judeca­tă a lui Isus. O asemenea viaţă va fi fără îndoială ţinta ata-curilor celui rău, dar Scriptura spune: «Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie» (Psalm 126,5). Pla-nifică-ţi cu mare băgare de seamă timpul, căci în curând nu-1 vei mai avea! «… strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură» (Matei 6,20). Poate te întrebi: cum pot să încep în mod practic să-mi investesc viaţa şi resursele pentru eter­nitate? Răspunsul – roagă-te mai mult! Citeşte Cuvântul mai mult! Stai în părtăşie cu Dumnezeu mai mult! Acesta este începutul.

(12) SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI: Volumul 1 De la Geneza la Iosua

Jean Koechlin

 Exod 9.1-16
O ciumă „foarte mare” se abate de data aceasta asupra vitelor. Dumnezeu cruţă turmele lui Israel, din care aveau să fie luaţi miei pentru Paşte şi, mai târziu, pentru alte jertfe. Apoi erup bube pe oameni şi pe animale. Inima regelui rămâne insensibilă, deşi, remarcaţi expresia, „în inima lui” trimitea Dumnezeu toate aceste plăgi (v.14). Cum se poate explica această îndârjire a lui faraon împotriva lui Israel? Satan ştia că din acest popor trebuia ca, într-o zi, să Se nască Mesia, Unul mai mare decât Moise, care avea să-i elibereze pe oameni de sub jugul lui şi care avea să-l învingă. De aceea el a căutat să-l ţină pe Israel în robie cât mai mult cu putinţă. Dar această încăpăţânare n-a putut face altceva decât să scoată în evidenţă şi mai mult puterea lui Dumnezeu şi să-i facă numele vestit pe tot pământul (v. 16, citat în Romani 9.17).Pus înaintea puterii lui Dumnezeu, dar şi a milei Lui, cu care a îndepărtat succesiv broaştele, ţânţarii, muştele câineşti …, orgoliosul faraon şi-a împietrit intenţionat inima, refuzând să se pocăiască.Câte persoane nu-şi împietresc inima în faţa celei mai mari minuni a harului: Fiul lui Dumnezeu murind pentru mântuirea oamenilor pierduţi!

(13) SĂMÂNŢA BUNĂ

Caut pe fraţii mei“, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?“.

Geneza 37.16

Cu toată ura şi invidia fraţilor săi, Iosif i-a căutat şi nu a întrebat de nişte păstori, ci de „fraţii mei“. Dragostea frăţească a fost în inima lui Iosif o mare realitate.Când citim aceste cuvinte, gândul nostru se îndreaptă spre Cel despre care este scris că „Lui nu-i este ruşine să-i numească «fraţi» când zice: «Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării»“ (Evrei 2.11,12). Pentru aceia pe care Domnul Isus îi numeşte „fraţii Mei“, El a suferit şi a îndurat moartea. Hristos, care n-a considerat ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, a mers din cauza lor pe drumul înjosirii adânci. Din dragoste pentru ei a acceptat să fie făcut păcat şi părăsit de Dumnezeu. Această dragoste este de neînţeles pentru noi, dar o putem admira şi Îl putem adora pe Domnul. Până atunci, Isus a fost singur, acum are o familie. În acest context, El a spus: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!“ (Evrei 2.13). Obiectul laudei este Tatăl, care începând de acum nu este numai Tatăl Său, ci şi Tatăl acelora care L-au acceptat pe Domnul Isus în vieţile lor. Domnul Isus introduce pe aceia pe care îi numeşte fraţii Săi în aceeaşi legătură în care se află El Însuşi. Ce minune a harului Său!

___________________________________

Primite prin Email, prin munca și grija insistentă a unor frați speciali

Domnul ă se atingă de tot mai multe suflete și să le întărească!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s