“Da-Mi sa beau!”

Give me to drink
“Veniti de vedeti un Om care mi-a spus tot ce am facut; nu cumva este Acesta Hristosul?”

Ioan 4

1. Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.

2. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.

3. Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea.

4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,

5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.

7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. “Dă-Mi să beau“, i-a zis Isus.

8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.

9. Femeia samariteană I-a zis: “Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –

10. Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: “Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.

11. “Doamne”, I-a zis femeia, “n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?

12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”

13. Isus i-a răspuns: “Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.

14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.

15. “Doamne”, I-a zis femeia, “dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”

16. “Du-te“, i-a zis Isus, “de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici“.

17. Femeia I-a răspuns: “N-am bărbat.” Isus i-a zis: “Bine ai zis că n-ai bărbat.

18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.

19. “Doamne”, I-a zis femeia, “văd că eşti proroc.

20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”

21. “Femeie“, i-a zis Isus, “crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

25. “Ştiu”, I-a zis femeia, “că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

26. Isus i-a zis: “Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.

27. Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi niciunul nu I-a zis: “Ce cauţi?” sau: “Despre ce vorbeşti cu ea?”

28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:

29. “Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”

30. Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.

31. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: “Învăţătorule, mănâncă!”

32. Dar El le-a zis: “Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.

33. Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: “Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”

34. Isus le-a zis: “Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.

35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.

36. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.

37. Căci, în această privinţă, este adevărată zicerea: “Unul seamănă, iar altul seceră.”

38. Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.

39. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: “Mi-a spus tot ce am făcut.”

40. Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.

41. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.

42. Şi ziceau femeii: “Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”

43. După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.

44. Căci El însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa.

45. Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic.

46. Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav.

47. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte.

48. Isus i-a zis: “Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!

49. Slujbaşul împărătesc I-a zis: “Doamne, vino până nu moare micuţul meu.”

50. “Du-te“, i-a zis Isus, “fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum.

51. Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte.

52. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: “Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.”

53. Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: “Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.

54. Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

Advertisements

One thought on ““Da-Mi sa beau!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s