Suflet înălţat prin cântec – „Ilinca”, proză scurtă de Victoriţa Duţu

Vicky01Motto: “În mine e doar cer, e doar cer.

În volumul de proză scurtă „Ilinca”, Victoriţa Duţu aduce în prim plan simbolul încriptat. Ermetismul pe de o parte şi profunzimea acestei proze pe de altă parte, se concretizează în expresia amplă, dar şi în concetrarea de idei în care cuvintele şi simbolurile izbucnesc dintr-un spaţiu ascuns, uman şi infinit în acelaşi timp. Concizia Victoriţei Duţu reflectă o conştiinţă neliniştită, complexă şi vastă, aflată în căutarea unei lumi superioare celei existente. Scriitoarea se exprimă cu simplitate şi fiecare povestire ascunde sensuri figurate, metaforice, atent elaborate.

VictoDutuVictoriţa Duţu – pe scurt

Poeta şi prozatoarea Victorița Duțu debutează în august 2003, cu placheta de versuri “Spaţii”. Urmează volumele “Cuvintele”, “Vreau o altă lume”, “Călătoria gândului”, “Cea care aş fi”, “Singurătatea tatălui” şi “Izvoarele vieţii”. Poeta s-a născut pe 12 august 1971, la Podriga, în judeţul Botoşani. Absolventă a Facultăţii de Matematică şi a Facultăţii de Filosofie din Iaşi şi având un masterat în logică şi hermeneutică, Victoriţa Duţu este în prezent, profesor titluar de matematică, la un colegiu din Bucureşti. În paralel, aceasta realizează la TVRM Cultural şi Educaţional, emisiunea “Gândești, deci exişti”. Anul 2009 i-a adus Victoriţei Duţu, Premiul Internaţional de poezie “NAJI NAAMAN”. Pe lângă literatură, televiziune şi munca de dascăl, Victoriţa Duţu mai are încă o preocupare – pictura.

VictoDutu2În haină de nuntă”

Mâncarea aceasta mi-a fost dată din nou şi eu nu pot ajunge la ea, poate că nu pot să lupt pentru ea, m-am gândit eu”, spune autoarea. Hrana aceasta, despre care vorbeşte Victoriţa Duţu este împărtăşirea de destinul artistului, in speţă al scriitorului. Detaliile ce particularizează proza ei au o latură spectaculoasă. La acestea vin să se adauge tiparele ceremoniale ale desfăşurarii vietii cotidiene, plină de culoare şi de parfumul unei altei lumii, aşa cum este în „Căprioara”. De remarcat că în această povestire există posibilitatea imixtiunii ficţionalului, descoperit mai ales în finalul apoteotic: „Ilinca zbura cu sufletul şi plutea cu trupul prin zăpada care îi îmbrăca paşii şi gândurile în culorile ei transparente, spre mănăstirea de unde venise. Intră în biserică în haină de nuntă, pentru că începuse vecernia.

VictoritaDutu_ReliVoicuAcest mister”

În „Ilinca”, pentru autoare, “cerul continuă să fie… mai departe ca o salvare.” Pe baza acestei realităţi, Victoriţa Duţu construieşte imaginea, dar şi o acţiune ficţională, ce îi dezvăluie viziunea. „Eu chiar pictez în minte şi mă văd plutind undeva foarte departe în timp, în eternitatea memoriei şi a conştiintei mele, şi de aceea nu mă îndoiesc că aceste imagini o să le găsesc puse la locul lor şi peste câteva sute de ani când eu poate aş fi vrut să mă întorc, dar nu o s-o mai pot face pentru că atunci voi explora acest mister care acuma vine peste mine cu puterea acestui albastru.” Rod al imaginaţiei creatoare, misterul are la Victoriţa Duţu funcţie primordială, dând dinamism naraţiunii şi conturând personajele, surprizând starea momentului.

VictoDutuMirelaSingura mea şansă este arta mea”

Destinul terestru al scriitoarei se suprapune până la un anumit punct cu cel al Ilincăi. În „Sentiment al vastităţii” de exemplu, zbuciumul scufundării în neant, în uitare, este depăşit prin artă, mijlocul prin care se produce fixarea eroinei în eternitate. „Dacă m-aş putea dezveli şi m-aş putea revărsa cu mintea mea asemeni unui film sau unei cărţi, oare cum aş putea să arăt cu atâtea imagini pe care niciodată nu aş putea să le mai scot din minte singura mea sansă este arta mea daca vreau sa trăiesc forma sublimă de exteriorizare.”

Imaginea ferestrei”

În “Imaginea ferestrei”, lucrurile sunt reaşezate în ordinea firească şi bunul simţ are câştig de cauză, prin artă, în faţa iraţionalului şi agresivităţii societăţii. Doar astfel poate fi explorată lumea, iar mediul malefic, iraţional, pervertitor al imaginilor „care ne bulverseazã, care ne incitã, care ne provoacã, care ne umilesc, care ne fac sã vedem în noi doar o fiinţã decãzutã fãrã nici o posibilitate de salvare, de schimbare”, creând un absurd existenţial, este redus la nefiinţă.

Imaginea care purifica”

Arta, arta, aceasta este menirea ei, sã fie expresia acestei cãutãri a noastre, prin imaginea care purifica, nu imaginea care distruge, care ucide, care ne transformã în simpli utilizatori ai instinctelor.” Odată cu această definiţie a artei, a catharsisului, intrăm în domeniul poeticului, imaginaţia cititorului deschizându-se spre o realitate nouă, imposibil a fi devorată de timp, complet opusă materialităţii lumii.

VictoDutu1Pe fruntea unui gând şi în lacrima unei inimi”

În aceeaşi categorie a poeticului se încadrează şi povestirea „Floare de colţ”. „Atunci o minune se petrecu, în timp ce soarele o învăluia în lumina lui caldă inima ei înflori, înflori floarea de colţ, ce se prelungea, se prelungea devenind rază de soare călătoare spre stele. Floarea de colţ lăcrimă, lacrima deveni diamant ce cuprindea în el razele răsăritului de soare. Diamantul acela stă şi acum pe fruntea unui gând şi în lacrima unei inimi.” Scenă memorabilă, această înflorire are un sens profund, pentru că ne trimite cu gândul la viitor.

A birut lumina”

Astfel, viaţa se dezvaluie cu cele două feţe ale ei – trecutul şi viitorul, întunericul şi lumina, profanul şi sacrul. Neliniştea generată de actul creaţiei este îmbrăcată în elemente religioase, semn că truda artistului preface urâtul în estetic, iar damnarea, teama de singurătate şi suferinţa sunt înghiţite de credinţa în Divinitate. “Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede porţiunea de foc printre nori, a răsărit soarele înante de a ajunge pe lac. A birut lumina, e ca apariţia ta, Dumnezeule în negura minţii mele de om muritor.” (“Ciocârlia”) Iluminarea spirituală este formula unui viitor în care vecinătatea cerului aprinde scânteia de divin din uman. Şi astfel, se întâmplă miracolul: “acesta este pânã la urmã infinitul, floarea aceasta care are rădăcinile în cosmos şi se lasă privită de mine.” („Sentiment al vastităţii”) „Acesta este pânã la urmã infinitul”, afirmă prozatoarea, iar între plus şi minus infinit, trăiesc cuvintele sale, întrupate în „puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a merge înainte, orice ar fi.”

OctavianCurpas1Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

1 thought on “Suflet înălţat prin cântec – „Ilinca”, proză scurtă de Victoriţa Duţu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s