Mărturisirea Evangheliei prin Duhul (2)

  .

“Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

„Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

FAPTE, 16.29-31

.

.

Duhul Sfânt însoțește lucrarea de schimbare a păcătosului

.

VICTOR HUGO  este unul dintre cei mai apreciați  poeți și romancieri  francezi  din secolul XIX (1802-1885). Dar a rămas în inima cititorilor săi îndeosebi prin romanul  “MIZERABILII“.

La fel cum  virtuoasa Maica Tereza și-a câșticat prestigiul și respectul  celor care i-au cunoscut viața  prin faptul că era plină de iubire și de compasiune pentru cei mai năpăstuiți de soartă, copiii și bătrânii nevoiași, și celebrul  Jean Valjean, care  își va  schimba și numele, în  Madeleine, va  ajunge să aibă și o viață pilduitoare…

Tânărul inocent Jean Valjean pășește pe scena crudă a Parisului din vremea sa deloc pregătit pentru  ceea ce avea să i se întâmple.  Foarte curând și cu totul surprinzător,  așadar, căci nimic nu prevestea nenorocirea,  și printr-un complex de îmrejurări, pentru singura sa vină de a-și  astâmpăra foamea cu o pâine  furată dintr-o brutărie, ajunge “ocnaș pe viață”.

Dar Victor Hugo are meritul de necontestat, acela de-a  intui extraordinarea lucrarea de schimbare în bine a omului care alege în mod deliberat  (sau care are pur și simplu această șansă)  de-a umbla și trăi  prin înfăptuirea faptelor bune cu o  bunătate ca aceea a lui Dumnezeu (cu alte cuvinte, își trăiește viața călăuzit de Duhul lui Dumnezeu).

După cum era poate de așteptat, personajele cărora Victor Hugo le-a conferit caracterul  celor mai bune dintre virtuțile moral-creștine,  sunt episcopul Bienvenu și impetuosul domn Madeleine (fostul Jean Valjean). Înafara Monseniorului Bienvenu nu s-a aflat nimeni altcineva capabil  să-și deschidă casa și inima pentru un ocnaș evadat.

Însă episcopul îl primește în casa sa pe flămându-l și obositul ocnaș și își tratează regește musafirul, în mod supranatural, dar și firesc,  oferindu-i  mâncăruri alease în decorul unei mese festive cu tacâmuri de argint și sfeșnice de aur.

Dar Jean Valjean neobișnuit cu somnul într-un pat confortabil, cu lengerie curată, se trezește în miez de noapte buimac; pune mâna pe tacâmurile de argint și iese afară zăpăcit, ca un tâlhar, și-și vede de drum. Însă n-ajunge prea departe de casa preotului Benvenu, căci primul polițist care-i vede figura în neorânduială,  îl reține și-l ia la întrebări. Iar Jean declară că acele tacâmuri de argint le  primise de la Monseniorul Bienvenu. Atunci polițistul îl duce  la Episcopul primitor de oameni aflați în nevoi,  pentru a lămuriri problema.

Jenat de situația inconfortabilă prin care trecea Jean, Bienvenu exclamă: “Scump prieten! Îți dădusem și sfeșnicele de aur, cum se face că ai luat doar tacâmurile de argint?!”  Și-i pune în mână și sfeșnicile de aur.

Jean Valjean n-apucă să spună nimic, și, mai buimac de cum venise, pleacă din nou în lumea încețoșată de afară.  Dar, cu timpul, puțin câte puțin, aceste fapte extraordinare făcute de  inima generoasă ale unui episcop creștin, a cărei prezență divină  parcă-i spunea mereu aceste cuvinte:  Bine ai venit! Sunt onorat de tine! –  i-au înmuiat inima și sufletul zdrobit,   lucrând tot mai mult la schimbarea măreață spre care a pășit treaptă cu treaptă.

…Societatea vremurilor secolului 21 suferă tot mai mult de imoralitate, în toate păturile ei sociale și în întreaga lume. Astăzi nu mai auzim de episcopi cărora să li se ducă vestea că ei trăiesc plini de moralitate și virtute, care să: “stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Timotei, 4.16).

Însă romanul  “Mizerabilii” transmite acest mesaj viu  și reconfortant, dătător de speranță și viață prin personajele sale duhovnicești,  excepțional încondeiate de pana scriitorului Victor Hugo.

*

APOSTOLUL LUCA, în capitolul 16 din Faptele apostolilor, după ce-și încheie istoria încreștinării prin credință și botez a Lidiei,  introduce în scenă încă două episoade petrecute în orașul Filipi din Macedonia.

 Femeia cu un duh de ghicire și Convertirea la creștinism a temnicerului din Filipi

Când Duhul Sfânt lucrează la mântuirea și salvarea oamenilor din starea mizerabilă în care se află, și diavolul își face apariția prin lucrarea sa plină de întuneric și ocultism:

“Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”  Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela. ” (Fapte, 16.16-18)

Dar a fost mare supărare  pentru “stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor. I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.” (Fapte, 16.19-21)

Dar ce credeți, ce atitudine a avut poporul și dregătorii orașului Filipi? S-au bucurat ei de eliberarea femeii din cursa diavolului și au dat slavă lui Dumnezeu?

“Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele.  După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.”  (fapte. 16, 22-23)

Temnicerul responsabil cu încarcerarea lui Pavel și ai lui Sila  “ i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.”

Însă Pavel și Sila L-au onorat pe Dumnezeu pentru că au fost aruncați în pușcărie din pricină că făceau voia Sa și  ‘Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.‘

Dar Dumnezeu are planul Său măreț. Prin Cuvântul sfânt El  ne spune că nimeni și nimic nu ne poate smulge din Mâna Sa, căci Cine este în inima unui creștin este mare tare decât cel care este în lume (diavolul).

Dar ce s-a întâmplat atunci? “Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.”  (Fapte, 16.26-28)

În aceste momente, Duhul lucra cu putere, nu doar în cutremurul de pământ care a deschis ușile închisorii și  a rupt și legăturile care-i ținea, ci a lucrat din plin la inima temnicerului.  Numai Duhul Sfânt ne poate lumina asupra stării de păcat pe care o are orice om din această lume (oricare ar fi el), căci  “… când va veni Duhul, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;  în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.” (Ioan, 16.8-11)

Înțelegem fiecare dintre noi că unul dintre păcatele primordiale este  necredința:  „fiindcă ei nu cred în Mine.”

Oamenii cred mult mai ușor  minciunile stăpânitorului lumii acesteia (diavolul) și cuvintele sale oculte, mincinoase, pline de ură și de violență.

Însă Temnicerul a fost cercetat  de Duhul de Dumnezeu. Asta se va întâmpla cu fiecare om, cercetarea și judecata, la moarte,  când vom sta în fața Creatorul și dreptului Judecător.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. – Evrei, 9.27-28

Atunci temnicerul a intrat într-o procedură de urgență! Rezoluția ca rezultat al cercetării de Duhul, i-a venit dintr-o dată în minte și a exclamat plin de frică și  ardoare:

„Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”  FAPTE, 16.30

Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

“Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.  Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.   După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.”  (Fapte, 16.31-34)

Pavel și Sila,  și ceilalți apostoli ai Domnului, cu toții au căutat a împlini și trăi Evanghelia propovăduită în concordanță cu adevărul etern al Scripturii: “Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Timotei, 4.16)

Să înțelegm și noi  acest cuvânt: Credința fără fapte este moartă!

Doamne, Te rog lucrează în casa mea așa cum ai cercetat  casa Temnicerului din Filipi! Amin.