Un act imperativ (3)

George Danciu

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În actul imperativ (1),  privind porunca Domnului “Fiți plini de Duh!”,  am căutat a răspunde la  întrebarea “Cine trebuie să fie plin de Duh?” și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Iar în următorul act am meditat la cea de-a doua chestiune “De ce  trebuie să fim plin de Duh?”,   iar răspunsul a fost  acela că pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În actul (3) să abordăm cea de-a treia problemă:

(3) Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

De prisos să menționăm faptul că analiza  se referă la creștinii autentici, acei oameni care caută să-l urmeze din toată inima pe Domnul Isus Hristos. Aceasta deoarece o condiție de a putea fi umplut de Duhul, e aceea că mai întâi trebuie să te golești de gunoaiele lumii acesteia care au pătruns în inima ta. Trebuie să fii mai întâi curățit. Dar, cum se face, ce trebuie să fac?

În “Pilda vameșului și a Fariseului” (Luca, 18.9-14), a celor doi oameni care s-au suit la Templu să se roage: Fariseul, care a avut o așa zisă rugăciune, în care s-a comparat pe sine cu alții, apreciindu-se mai bun decât ceilalți –

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” -,

nu avea pentru ce să fie îndreptățit și iertat, deoarece nici nu a cerut așa ceva, nu a fost sincer, nu a cugetat înaintea lui Dumnezeu, a fost …fariseu; pe când vameșul  „stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!

Atunci Domnul Isus a zis ucenicilor Săi: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.

Remarcați expresia “mai degrabă omul acesta...”, deoarece nici vameșul  n-a îndeplinit cerința îndreptățirii și curățirii.

Ai milă de mine păcătosul!” –  e o atitudine  bună înaintea Domnului, dar nu suficientă.

Însă, apostolul Ioan, în prima sa epistolă,  tratează și el această problemă, lămurind chestiunea  foarte precis și exact:

Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.  Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.   Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 IOAN, 1.6-10)

Proroocul Isaia spune că păcatul pune un zid de despărțire între om și Dumnezeu:” Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (59.1-2)

Ce e de făcut?

A. MĂRTURISEȘTE-ȚI PĂCATUL!

a) Trebuie să ne mărturisim păcatele, în Numele Domnului, înaintea lui Dumnezeu. O mărturisire nominală, numind acele păcate de care dorim să fim curățiți. Trebuie să venim cu cuvinte de căință (“Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul.” – Osea, 14.2), într-o stare de deplină sinceritate, cu smerenie, așteptând în tăcere răspunsul Domnului, care va răspunde după voia Sa.

Așa cum spune Mântuitorul uneia dintre bisericile Apocalipsei: “Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Există un punct de inflexiune, un punct de cotitură, când omul o apucă de pe calea îngustă și o ia greșit, pe alături de cale, comițând păcatul. Atunci își pierde bucuria, viața spirituală scade treptat, pierde pasiunea, râvna, dragostea desăvârșită pentru Isus Domnul.

Ce e de făcut când nu ne putem debarasa de unele păcate?

b)  “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov, 5.16)

Câteodată e bine și necesar  să ne folosim de ajutorul fraților  cărora să le mărturisim păcatele noastre de care nu reușim să scăpăm fără ajutor. Să stăruim împreună în rugăciune, așa cum mâinile lui Aron și Hur susțineau mâinile lui Moise în lupta poporului Israel, și mânile noastre, în rugăciune, uneori trebuie să fie susținute și de alți frați pentru a avea izbândă.

Apoi trebuie să avem o relație vie și permanentă cu Dumnezeu în care rugăciunea să fie ca și respirația, să nu lipsească din viața noastră de pocăință. Să nu ajungem să fim insensibili la șoapta Duhului. Căci atunci, ușor-ușor, ajungem să ne obișnuim cu unele păcate, ca invidia sau răutatea sau mânia, deci să devenim  toleranți la păcat.

c) Trebuie să avem grijă ca cugetul nostru să fie curat:

Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.“(66.18)

Creștinului care își odihnește mintea cu gânduri  deșarte, neplăcute Domnului, El nu-i va asculta rugăciunea.

Trebuie ca cei în cauză să-și recunoască înaintera Domnului acele păcate de care nu reușesc (doresc) să scape, deoarece le produc plăcere!
Persistența unora în invidie și răutate, vis a vis de frați sau de alți oameni din lume, lipsa de iubire și înțelegere arată că se complac în această stare. Nu trebuie să aprobi sau să ignori nici păcatul altora (din viață sau filme, TV etc). Unui șofer, doar o singură greșeală îi poate fi fatală, și accidentul (mortal) e gata.

Sunt unii care au un obicei rău, acela de-a laudă cu păcatele lor de dinainte de a veni la pocăință. Se știe că, pe de o parte,  Domnul le-a aruncat în marea uitării,  noi de ce nu facem la fel? Cuvântul zice ca nici măcar să nu pomenim ceea ce se întâmplă în lume (la întuneric):  “Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.” –  Efeseni, 5.3

Deci “orice alt fel de necurție […] nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.”

d)Vino la Domnul cu păcatul tău, concret, numindu-l pe nume

Cel puțin în adunare, sunt creștinii care  vin în rugăciune în fața Domnului cu formulări generale, cu “mărturisiri” de genul: “Tu, Doamne pe toate le știi. Iartă-mă“;  “Tu, Doamne pe toate le știi. Iartă-ne”;  “Dacă Ți-am greșit cu ceva,  iartă-mă!“; “Dacă Te-am supărat  cumva,  iartă-mă!“. Însă cu certitudine greșim în fiecare zi. Atunci, cum putem fi atât de superficiali în închinarea prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu? (Să ne amintim de Anania și Safira, care, mințind pe Domnul, au căzut morți în prezența apostolilor. – Fapte, 5)

Am auzit că sunt anumite substanțe chimice care miros greu, însă cei care lucrează cu ele s-au obișnuit și nu le mai percep ca urât mirositoare. La fel e și cu păcatul, el miroase greu (urât) pentru cei care sunt plini de Duhul. Să ne debarasăm de gunoiul minciunilor și răutăților noastre, mărturisind tot păcatul, nominalizându-l cu sinceritate, apoi abandonându-l  de tot.

Celui pe care l-a iertat și vindecat de boala de care a fost prins și mutilat, Domnul Isus i-a spus:

Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan, 5.14)

Fără a fi plin de Duhul, n-ai bucurie ca și creștin. Aduceți-vă aminte ce spune Creștinul, din “Călătoria creștinului”de John Bunyan. La un moment dat și-a pierdut bucuria călătoriei; atunci și-a căutat Cartea sfântă să citească din ea pentru a se înviora. Dar constată  c-o pierduse. Se-ntoarce acolo unde dormise, citește iarăși și pornește la drum plin de bucurie.

Aduți aminte  unde ai adormit pe cale, unde ți-ai lăsat Cartea, de când nu ai mai citit!

Așadar, primul pas important în drumul spre o autentică pocăință este acela de a ne cerceta pe noi înșine. Să vedem unde am ajuns, unde ne aflăm cu viața și pocăința,  nu cumva am lăsat pe drum Cartea, cititul și rugăciunea?

Să ne vedem starea în lumina Cuvântulu sfânt  și să ne pocăim. Să venim în rugăciune, mărturisind cu sinceritate  Domnului păcatele și, ajutați de Domnul, să ne debarasăm de ele!

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

GLORIE DOMNULUI! AMIN.

(Text inspirat de predica pastorului Nelu URS)

1 thought on “Un act imperativ (3)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s