Creștinul credincios!

George Danciu

“Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14.25-27

 

ADEVĂRATUL CREDINCIOS!

Care și cum e creștinul autentic? Dacă luăm în considerare și alte religii sau filozofii, pentru adepții acestora, se pare că răspunsul ar veni cu mai mare usurință. Cei care sunt adepții filozofiei Yoga, cunosc prevederile teoretice, dar și asanele, exercițiile practice. În mod asemănător, pentru creștinism, trebuiesc cunoscute prevederile teoretice lăsate de Isus și Dumnezeu, în Sfânta Scriptură – Biblia – și trăirea practică reclamată de aceste Scripturi.

Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. (2 Timotei, 2.4)

Înscrierea în Oastea Domnului o face însuși Dumnezeu, Cel pe care și dorim să-L urmăm, scriind în Cartea Vieții pe copiii Săi:

Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa, 20.15)

Învățătura Domnului Isus este radicală. El a spus că nu putem sluji la doi stăpâni: și lui Dumnezeu și lui Mamona (denumirea biblică a diavolului, care personifică bogăția și lăcomia de bani). Învățătura Sa nu e una de lumini și umbre, ci e o învățătură plină de lumină!

Isus a vorbit că în viață și în lume sunt două căi. Una, e cea lată pe care merg mulți spre pieire. Dar mai e și una îngustă care va duce omul în sus, la Cer la Domnul, iar pe aceasta cale puțini sunt cei care o află. Ea nu e deci la îndemâna oricui. Calea aceasta are și o ușă. Isus a zis: Eu sunt ușa. Ușa e joasă, să poată intra oricine, dar în așa fel încât să nu poată intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui și e mândru. Niciunul, care este mândru, nu poate trece prin acea ușă (Isus). Însă, celor smeriți, Dumnezeu le dă harul de care au nevoie să poată intra pe calea îngustă și a-L găsi pe Isus. Aceștia vin la Domnul să capete iertarea de care au nevoie, căci păcatul e un zid de despărțire în om și Dumnezeu.

***

I. Prima condiție

Cine iubeşte pe tată ori pe mamă (…) pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

                                                                                Matei, 10.37

Împreună cu Isus mergeau multe noroade. Dar Isus s-a întors și le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Vorbirea sa era prea de tot și, într-alt loc sBiblia spune că la auzul unor astfel de cuvinte unii ucenici L-au părăsit. El l-a întrebat pe Petru Voi nu vă duceți?, dar Petru a răspuns:Unde să mergem, la Tine sunt cuvintele vieții!

A urî, în limba greacă, folosește cuvinte care înseamnă a iubi mai puțin. Cum ar fi ca doi tineri care zic că se iubesc, ar auzi de la celălalt: Dragă, te iubesc foarte mult, dar nu la fel de mult ca pe…! Nu ar fi un răspuns si o afirmație care să mulțumească partenerul. La fel, Domnul Isus, care cunoaște adevărul, pentru binele nostru, ne spune de la început că trebuie să-L iubim mai mult decât pe părinții, frați și surori, mai presus de alții, pentru a ne califica să fim creștini autentici. Petru i-a spus Domnului: Doamne, ce vom câștiga, căci iată că noi am lăsat totul pentru Tine, iar Isus i-a răspuns:

Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. (Matei, 19.29)

Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Cine e pe tronul vieții tale? Sunt eu sau Isus? Cine e șeful meu? Cine are ultimul cuvânt? Mă cercetez pentru fiecare decizie și văd ce ar zice Isus, dacă decid într-un fel sau altul. Pavel a spus: trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Aceasta trebuie să fei o realitate pentru fiecare creștin autentic. Orice gând să-l facem rob ascultării de Cristos. (Galateni, 2.20; 2 corinteni, 10.5)

II. A doua condiție

Şi oricine nu-şi poartă crucea (…) nu poate fi ucenicul Meu

                                                                                  Matei, 10.37

E o cruce, o luptă spirituală mare, care uneori depășește partea spirituală, aceea de a-L urma pe Domnul, de a fi creștin care trăiește cu cumpătate, dreptate și evlavie (Tit, 2.12)

Crucea, la care se referă Domnul Isus, e o metaforă, însumând suferințele fizice și spirituale și materiale care le are un creștin, în urma faptului că e creștin și că trăiește ca un adevărat creștin și este prigonit, urât, denigrat, persecutat, dezavantajat de drepturi, de atitudinea părtinitoare a semenilor și autorităților. E acea povară care îți revine faptului că te implici în lucrarea Domnului de promovare a Evangheliei care totdeauna aduce împotrivire. Pentru că îți pasă de ceilalți care nu sunt mântuiți și trăiesc în imoralitate departe de Dumnezeu.

  1. A treia condiție

Şi oricine (…) nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu

                                                                                     Matei, 10.37

Se cere a fi perseverenți, în a-l urma pe Domnul zi de zi, până la sfârșitul vieții, în veșnicie. Trebuie să mergem până la capăt. Capătul e însă la El. Trebuie să ajungem la El, în final, în Raiul ceresc pregătit tuturor celor care-l iubesc și-l urmează. Noi nu prea știm acum unde e capătul. Ne va fi greu să-L urmăm, dar trebuie, dacă vrem să fim creștini, ucenicii Lui, dacă vrem să avem numele scris în Cartea Vieții.

Trebuie să renuți la prioritatea prietenilor, familiei, a vecinilor, colegilor, a-l avea pe El ca prioritate, în toate. Doamne ajută!

Să luăm Crucea prigonirilor și să mergem tot înainte cu El și în urma Lui.

Vom putea? Prin puterile noastre, nu. Dar El ne-a promis că e cu noi până la sfârșit, că ninic și nimeni nu ne va smulge din mâna Lui.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui. (2 Corinteni, 2.14)

Așa cum Și-a condus poporul la ieșirea din Egipt, prin Marea Roșie ca pe uscat, iar urmăritorii s-au înceat, El ne va purta în Carul Lui de biruință. Glorie Domnului! Amin.

Doamne, ajută-mă să mă încred pe deplin în promisiunile Tale și să Te urmez! Amin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s